Cretineii de hypermarket: la ofertă

Urăsc cretineii care se pun în capul unui culoar de hypermarket, se uită la ce e la reducere, pun mâna pe telefon şi sună neamurile. Auzi, am găsit ficăţei mai ieftin. Ce zici, îţi iau? Da, că iau si eu. Un kil, da? Nu mai mult, că se strică. Sunt la ofertă. Nu ştiu, parcă cu un leu kilu’. Da. Hai că îţi iau. Pa.

Ca să înţeleagă şi idioţii, suma pe care o plăteşti pentru acel produs plus costul convorbirii înseamnă fix preţul pe care îl plăteai daca îl cumpărai de la magazinul din colţ. Şi nu mai consumai benzină să vii la hypermarket şi nici nu te mai învoiai de la serviciul de pe urma căruia câstigi banii cu care plăteşti abonamentul telefonului de pe care suni oamenii în loc să munceşti. Apropo, ce pana mea serviciu au ăştia de se învoiesc ca să se ducă să cumpere un kil de carne? Au un şef? Oare ei sunt şeful? Oare lucrează la stat? Oare au foaie de pontaj? Oare mă-sa ştia că e retard atunci când i-a dat drumul in lume?

Logica unui hypermaket, pentru cine e destul de idiot şi nu s-a prins, e să te duci să cumperi mai multe produse. Un produs e mai ieftin cu 1 leu ca în piaţă, altul cu 0.3, altul cu 0.6, altul cu 5 lei. Împreună îţi aduc o economie măricică. Da, la fiecare hypermarket sunt unele produse mai scumpe ca la altele. Împreună, se compensează. Hypermarketul nu e făcut pentru a sta în aglomeraţie şi a cumpăra două gume. Pierzi timp preţios făcând asta. Dar dacă cumperi produse de 300 lei pe lângă alea două gume, sunt şanse să faci o economie importantă.

Par example, o sticlă de coca cola era la Real 4.3 lei. La buticul din colt e 5.5 lei. Adunat, lunar făceam o economie de 20 lei.

ps: niste oameni vor să ştie de ce vă faceţi cumpărăturile la Real şi nu în altă parte. dacă aveţi chef să le răspundeţi în comentarii, bine. daca nu, nu. nu se câştigă nimic.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

34 comentarii

  1. au cosmote aia prietene
    cel mai probabil iphone cu cartela cosmote

    00
  2. de obicei pentru ca am timp de cumparaturi doar vineri dupa 11 noaptea. iar real e si aproape si deschis

    00
  3. Sau poate au RDS si vorbesc moca…telefonia mobila nu mai e atat de scumpa ca altadata…

    00
  4. 3 motive pt care fac cumparaturi la hypermarket, si in special la real

    1. gasesc aproape totul la un loc

    2. Real este non-stop (in Bucuresti)

    3. Real este partener Lyoness

    :)

    00
  5. Pentru ca romanul e nebun dupa chilipiruri? sau asa crede el…

    00
  6. pentru ca au Real in AFI Palace, care e mai aproape de Leu decat Carrefour sau Cora. Si pentru ca poti sa te duci sambata la 2 noaptea sa-ti iei aspirator (been there, done that)

    00
  7. Imi place real fiindca gasesc majoritatea marcilor pe care le consumam in mod curent. (La Auchan de exemplu gasesc mereu numai low-cost-uri, de fiecare data ma enervez.) Imi mai place ca au o varietate multumitoare de fructe/legume/ciuperci/mirodenii verzi/divrese alte chestii mai deosebite pe care in alte parti nu le gasesti. Imi place ca au peste de diverse feluri si vin mult si bun. Fireste ca imi convine programul non-stop dar m-as duce la ei oricum, ca rar imi fac cumparaturile noaptea.

    Nu imi place ca nu au carne de calitate (in afara de peste), nu iau niciodata de la ei, si nici galerie de shopping sa mai chiorasti si tu un ochi si sa mai arunci un ban :D

    00
  8. De ce cumpar de la Real cand sunt si Carrefour si Kaufland la 2 pasi? Fiindca gasesc anumite sortimente si produse ce nu-s in celelalte hypermarket-uri. Tot din acelasi motiv ma duc mult mai des in Carrefour, fiindca in Real nu gasesc ceea ce-mi place si e doar in Carrefour. Ma refer la anumite produse alimentare, nu stau sa fac lista.

    00
  9. Sticla de vin („ordinar” pt fiert): 11 lei in Carrefour, 10 lei „in colt”
    Asta e doar un exemplu…sunt convins ca sunt multe d-astea
    Am inceput sa cred ca e mai rentabil la colt si ca bani, nu doar ca timp …

    00
  10. Voi nu ati vazut specimenele de la mine din oras , se bat cine sa ajunga primul/prima la casa !

    00
  11. Supermarketurile din bucuresti (am hotarat ca voi scrie numele haznalei in care traim cu litera mica de-acum incolo, si nu vreau s-aud diversi tampitzei ca daca nu-mi convine sa ma duc nu stiu unde, etc.. de-aia il scriu, ca nu-mi convine si protestez impotriva marasmului acestui oras) sunt MULT mai scumpe ca alte marketuri din capitalele europene.

    00
  12. Nu ma duc la Real decat noaptea. Carrefour au preturi mai mici per total.

    00
  13. De regula merg la un supermarket / hipermarket ca sa gasesc totul la un loc. Mai putin vara, cand prefer de departe o piata normala

    00
  14. Eu fac cumparaturi masive in fiecare weekend din unul din hypermarketuri….dar nu stiu cum dracu se face ca miercuri iar trebuie sa ma duc la plusul din coltul satului ca sa mai cumpar cate ceva…intr-o luna am facut un experiment si am observat ca daca nu ma duc in hiper dar in schimb cumpar tot ce-mi trebuie de la coltul satului, fac o economie importanta si de timp si de bani.

    de ce? pt ca nu mai intre nevasta si in magazinele de haine care sunt in jurul hipermarketului…:)

    00
  15. Pentru ca e singurul hypermarket in care am intrat in strainatate si i-am transpus imaginea buna in Real-ul pitoresc :D.

    00
  16. Domle…pe mine cel mai tare ma ataca viteza cu care poporul se misca la hypermarket. In plina saptamana, in mijlocul zilei, om in toata firea + atasament feminin + copil (in caruciorul de cumparaturi sau chiar in scaun de masina) admira raionul de tigai pe indelete, cu o rabdare pe care sigur n-ar avea-o daca le-ai da ocazia la o tura de Luvru.

    00
  17. Real au produse expirate cu gramada, lebar, ssalam, parizer, icre el negro, etc.
    Am o boala pe ei, vb de Real din Bercenii, de langa UMUC.

    00
  18. Misto postul.Poate ca romanii,au inca instinctul de „turma”,poate de aia se inghesuie la market?
    Sincer sa fiu am intrat aici pe blogul tau ca se tot spune ca esti cel mai bun si mai cunoscut dintre bloggeri,te-au scris si pe Wikipedia.Si m-am convins:esti foarte bun si de aceea foarte cunoscut.Toate cele bune.

    00
  19. ma duc la real din urmatoarele motive:
    – au program prelungit
    – servetelele umede TIP la 2.5 ron / 75 buc, le folosesc la mai multe… sterg pruncu la fund cand ii schimb scutecul, sterg bordul, curat monitor/tastatura, etc… sunt multifunctionale, miros ok si sunt ieftine.
    – au cele mai bune preturi la cake-ul de cd/dvd-uri… (in jur de 5 ron). Marca se mai schimba, dar pretul tot pe acolo ramane.
    – sucul de E-uri numit „TIP – fructe de padure”, ii chiar bun.
    – au oferte ok la haine.

    00
  20. Pai si de ce sa cumpar de la magazinul din colt, cu lumina proasta sa nu vezi preturile, cu tejgheaua suficient de departe de rafturi sa nu poti pune mana pe ele ca sa vezi ca sunt expirate unde dai de o tanti vanzatoare obosita care mai ca nu te intreaba : ” Tu ce dracu vrei ?!? „. Acum compara toate astea cu un ce se intampla intr-un hypermarket…

    00
  21. Real plusuri si minusuri: +deschis noaptea -branduri putine -la legume si fructe rar se intampla sa gasesc tot timpul tot ce vreau -plin de t. Daca am timp sa ma duc ziua la cumparaturi ma duc clar la Carrefour, dar de obicei fac cumparaturile dupa 11 seara asa ca Real iese castigator mai tot timpul.

    00
  22. *plin de tărani voiam sa scriu da’ mă răzgândisem și-am zis să scriu cocalari după care am uitat total. deci uatevăr.

    00
  23. you hate. that’s what you do. you hate and you hate and you hate. you love to hate, dontya? esti o mica bila de ura concentrata :)

    00
  24. In supermarket este foarte scump ! Prefer sa merg in piata si sa cumpar legume de la tarani. Daca treceam o data pe luna in supermarket, cand eram in Romania, era mult.
    ” Real ” n-am vazut in viata mea .

    00
  25. Real are cel mai bun raion de vinuri – pe culori, pe soiuri, pe podgorii, chiar si pe tari. Pe care le-am… hic!

    00
  26. Real in Cluj Napoca e din pacate prea departe de tot Clujul.

    Ca sa ajung la el ar trebui sa iau autobuzul din fata blocului si sa fac vreo 20 minute (cam 7-8 statii) pana la gara, apoi sa iau tramvaiul si mai fac inca vreo 3-4 statii.
    In cel mai fericit caz, majoritatea clujenilor ar trebui sa ia tramvaiul sau sa mearga cu masina personala pana acolo.

    Evident ca nu se merita sa merg pana acolo ca sa iau o cola cu 4.3 in loc de 5.5 cand la chioscul din fata blocului e 5 lei si peste drum la Billa e 4.49 lei.

    Singura data (acum aprox 6 luni) cand am fost acolo am luat un scaun ergonomic de 200 lei si niste sosete la promotie, vreo 5 bucati la 4.99 lei.

    00
  27. nu ma duc la real pentru ca e prea departe. pierd timp pe drum si pierd timp acolo ca`i prea mare magazinul si ma plimb aiurea printre rafturi ca ma fura peisajul. in general nu`mi plac hypermarketurile cu de toate pentru ca in afara de mancare si bautura nu cumpar altceva (pantofi, haine, prosoape, galeti si altele de acolo).

    00
  28. Tocmai pentru ca are reduceri la produsele de baza, Real este plin de pensionari si gospodine nefutute. Prefer sa-mi cumpar necesarul din orice supermarket, la ora 11:00 – 12:00, dupa ce termitele de cartier au ravasit marfa doar pentru a o adulmeca. Asta pentru ca am un program care-mi permite.

    00
  29. Eu cumpar din Real… inainte… din Auchan…
    La Auchan in principiu e mai ieftin, dar sunt si mai multi cocalari pe metru patrat… La Real, avand in vedere ca-i deschis non-stop, te poti duce la anumite ore cand nu-i gasesti pe sus numitii…
    De ce cumpar de la supermarket? Pentru ca-i comod… in max 2 ore am luat tot ce-mi trebuie saptamana viitoare…Nu ma intereseaza preturile neaparat ( nu ca m-ar da banii afara din casa) dar diferentele intre supermarketuri sunt asa mici incat una peste alta nu-i mare sfaraiala sa te plimbi intre ele ca sa cumperi nu stiu ce cu 0.5 LEI/kg mai ieftin…

    00
  30. @BP : credeam ca e prescurtarea de la polițiști :)
    avantajul realului – e deschis noaptea, e tare misto sa iti faci cumparaturile cand raioanele sunt libere, marfa e aranjata la raft, ai pe cine sa intrebi, imi place.
    In rest, Carrefour si-a prelungit programul pana la 11 sau chiar 12 in unele locuri si zile asa ca acolo mi le fac.

    00
  31. Merg la Real Vitan pentru ca:
    -e cel mai aproape de casa
    -au o crema de corp cu diverse fructe la 10 lei si e minunata! am cu grapefruit, avocado, struguri, mango si mai trebuie sa-mi completez colectia cu cateva.
    -nu stau niciodata mai mult de 5-10 minute la coada. doamnele de la casa se misca repede.

    00
  32. In hypermarket multe produse sunt mai scumpe decat la magazinele de cartier. Ex: un kg de fasole in Cora 10ron, la colt de strada 5 ron. Nu stiu in ce masura se mai justifica un drum cu masina pana la supermarket.

    00
  33. Ca NU AM Carrefour in za town :((. Si sunt muult mai aproape de Rel decat de orice hypermarket.Si au preturi bunicele, desi in ultima perioada calitate slaba la unele produse .

    00
  34. In hyermarketuri unele produse pot fi mult mai scumpe decat prin cartiere, dar in acelasi timp pot fi si mai ieftine. Dintre toate hyp., in Kaufland am observat cele mai bune preturi. La polul opus se afla Metro si SellGros, unde iti trebuie legitimatie pentru a cumpara …, paradoxal, mai scump cu 17-18% fata de alte locuri. Cand cumperi o imprimanta sau un frigider, iaca se cunoaste un 50-100 de lei, sau poate chiar mai mult. E doar o constatare personala. Fiecare e liber sa cumpere de unde ii convine mai mult.

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)