Corpul/familia ca o marfă pentru blog

Am o problemă cu oamenii care își bagă familiile în campanie, mi se pare pare un mod nedemn de a-i scoate la produs. Scutece de copil pentru aia mică, chiloți tanga pentru nevastă, familia la spa, ia uite ce adorabili sunt cei mici, aia mică zburdă în scutecele noi, să mobilăm camera copilului cu brandul X. E dreptul oamenilor să o facă, dar parcă aș vrea ca ăla mic să aleagă el dacă întreaga lume știe că el mănâncă din borcănele Hame pentru că mami avea o campanie.

Nevroze de-al mele.

Azi, una dintre fetele alea din serialul “La Bloc”, Tily Niculae, ne povestește cum a pierdut copilul. Nu am citit tot, scrie mult și dezlânat, dar mi-a atras poza de pe feisbuc, care e, în opinia mea, nepotrivită pentru un asemenea subiect. În articol sunt alte 3 poze, toate mai decente decât asta. Și am zis să fiu eu ăla care e înjurat de lume.

tily-1 tily-2 tily-3

Mi-a dat block și mi-a părut rău. Nu pentru că m-a făcut idiot sau cine știe ce alte minuni (sau pentru că o să mă înjure după ce public articolul ăsta), ci pentru că e trist că nu și-a dat seama că tragedia ei nu e de ajuns, trebuie să arate țîțe ca să dea lumea click.

Și știu și de ce o face. Pentru că și eu am primit oferte pe o căruță de bani să prezint “povești reale”, gen să îl îmbrac pe junior într-un fel și să îl plimb în lesă pe ecran, ca pe o maimuțică, pentru cititori, să simtă că fac parte din povestea mea. Și eu pun ca un animal poze cu el așa. Pentru că nu mi se pare OK.

Da, știu, sânii se măresc la sarcină și nu avea altă rochie. Sunt idiot. Să trecem peste.

ps: poza aia e dintr-o locație care îi aparține, pentru că tragediile au alt gust când îți promovezi afacerea.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

84 comentarii

  1. Disonanta congitiva. Cum adica sa fi facut ea ceva gresit, restul o vad gresit!

    00
  2. Inainte de a comenta tinuta, nu cred ca ar trebui sa existe o astfel de expunere online. Jelesti cu persoana de langa tine, in familie, in intimintetea ta si incerci altaturi de familie sa treci mai departe. Totul se duce de rapa in momentul in care faci anuntul pe facebook (excluzand tinuta si fotografia – putea fi o poza neagra, etc). In mintea mea, este acelasi lucru cand postezi un selfie cu bunicu decedat in sigriul deschis. din pacate …..

    00
    • Absolut corect. Dar Vali, in loc sa zica: „ce faci, tarane, nu ti-e jena sa-ti faci selfie cu cadavrul bunicului?” a zis ceva de genul „ce cauti ba in blugi si tricou la inmormantare, te dai mare ca ai muschi?”.
      Mai conteaza cum era imbracat cand si-a facut selfie cu sicriul?

      00
    • Delia mai jos are si ea dreptate – traumele se manifeste diferit la fiecare individ in parte. Dar tot nu pot sa inteleg ce determina / motiveaza o persoana sa faca asa ceva. De ce sa iti expui durerea in fata unor necunoscuti?

      00
  3. Ma mir ca nu i-ai cerut sa-si puna iasmac. Sorry, dar si mie mi se pare exagerat postul tau. Nu s-a pozat cu fuste scurte si inclin sa cred ca nu a stat sa se gandeasca sa-si faca o poza care sa arate cat de cat ok, dar sa fie sobra, in ideea ca poate va avea de postat un eveniment trist.

    00
    • Aia nu-i poză făcută la întâmplare. E poza de studio, lucrată, știa ce face.

      00
    • Pai nici nu am spus ca e la intamplare. Daca tu ar trebui sa postezi acum o chestie despre tine, ti-ai face o poza cu telefonul sau ai prefera sa folosesti una din pozele de studio pe care le ai deja? Nu felul in care e imbracata ma deranjeaza pe mine si, repet, mi se pare decent. Faptul ca isi exhiba drama mi se pare total deplasat.

      00
  4. Da’ serios acuma, chiar nu aveai altceva mai bun de lucru?
    Da, e cam deplasat ce a facut tipa. Si nu ma refer la tatele din poza, care nici macar nu mi s-au parut indecente, ci la insusi conceptul de a face un pictorial „glamour” despre un asemenea eveniment nefericit (si extrem de personal). Dar, cu riscul de a ma repeta, chiar nu aveai altceva mai bun de lucru?

    00
    • cineva trebuie să le mai atragă atenția.

    • unii nu isi dau seama. alții au nevoie de un imbold.

    • Asta nu prea înțeleg. De ce? De ce TREBUIE sa le atragă cineva atenția? Înțeleg un om mare să atragă atenția unui copil necunoscut că, nu știu, a aruncat o hârtie pe jos. Ceva universal acceptat ca fiind greșit, ăla e mic și nu știe. Dar educarea oamenilor de la 30+ de către alți oameni la 30+… Cel mai bun mod de a lupta împotriva unui fenomen care să zicem că nu crezi că e ok pt societate, e exact poza aia cu hamacul. Exemplul personal. Ești influencer! Ex. personal e suficient.

      00
    • Nu sunt lingau, dar sunt 100% de acord cu Vali. Plm. Când am deschis poza, direct țâța mi’a sarit în ochi. Da’ plm, postul era fix pe dos. Wtf?

      00
  5. Dar corpul creează familia!

    00
  6. offtopic
    ce rol are casuta din spatele hamacului? cea pe langa care sunt depozitate tiglele?

    00
  7. Pai cum, nu stii ca atunci cand sanii explodeaza, trebuie sa poarte musai decolteuri adanci? E absolut normal sa-si etaleze calitatile cand sunt mari, nu cand sunt mici.

    Si 2: cum sa-i zici unei gravide/proaspat fosta gravida ca face ceva gresit? Nu stii ca gravidele fac totul bine?

    00
  8. A picat blogul domanei: Eroare la stabilirea unei conexiuni cu baza de date :( .

    00
  9. Mie nu mi se pare obscen sau exagerat decolteul..e doar o rochie cu un decolteu decent, plm. Ca alegi sa vorbesti de problemele tale personale de familie in spatiu public e cu totul alt subiect si e optiunea fiecaruia in ce masuta o face si de ce. Argumentatia ca a pozat cu un decolteu ca sa dea click barbatii e retarda, sincer…

    00
  10. Nu e foarte OK ca publica asa „artistic” o veste trista. Dar e si mai trista reactia autorului.

    00
  11. Esti ofticos ca tu n-ai tate!

    00
  12. Daca depuneai efortul sa citesti tot textul intelegeai ca acel pictorial a fost facut inainte pentru a SARBATORI sarcina si familia, nu dupa pierderea ei. Dar e greu cu rabdarea cand esti pus pe criticat. Si nu sunt nici fan nici nimic al duduii. Chiar deloc.

    00
  13. dar totusi, nice tits

    00
  14. Sunt de acord cu tine!! Iti dau dreptate pentru ca si eu gandesc asa. Pe de alta parte incerc sa ii inteleg, dpdv psihologic, si pe cei care fac asta. O trauma se poate manifesta in mii de moduri, iar faptul ca poza ei atrage cat mai multe mesaje de incurajare, o linisteste.

    E alegerea fiecaruia cat si daca isi expune familia, desi, personal, nu consider ok sa iti expui copiii pe net.

    PS: poza cu juniorul tau este fooarte faina! :)))
    Ce firma e hamacu’? (glumesc)

    00
    • Eu inclin sa cred ca si mărturisirea asta e parte a vreunei campanii, pentru ca zilele trecute si Prințesa urbană a scris despre acelasi subiect. Dar fără țâțe.

      00
    • Jelirea, când e reală și pe bune, se face în privat. În foarte privat. Nu există suferință pe care să o resimți cu adevărat și pe care să vrei s-o dai în văzul lumii, să ciupească toți din ea și să-și dea cu părerea. Sau cel puțin nu semnându-te cu numele tău și făcând și o ședință foto pentru asta. Când faci asta e strict o nevoie de atenție din aia nesimțită, uitați-vă la mine cât sufăr, like = îmi ștergi o lacrimă. Mi-e scârbă.

      00
    • @ Raluca. Este posibil.

      @ Laura. Ai și tu dreptate, pe de altă parte cunos câteva persoane care chiar așa își șterg lacrimile: cu like-uri. Poate să fie și nevoia de atenție mai mult decât suferința, nu contest ce spui.

      00
  15. Asta imi aduce aminte de o poveste similara: https://cetin.ro/tate-lapte-mandresc/
    Evident, distorsionam noi mesajul, suntem rai, iar Tily Niculae e coplesita de durere. Cu decolteul mai mult decat generos, evident, ca sa se vada durerea.

    00
  16. NOU
    #35

    cati ani are asta ? e urata cu spume, e diforma
    in La bloc era chiar frumoasa

    00
  17. Este felul fiecaruia de a-si urla durerea: in perna, in fata casei, in Piata, pe blog, pe facebook.
    Nu a intrat peste tine in casa ca sa-si strige copilul pierdut. Pentru o mama este o suferinta foarte mare o astfel de pierdere si are nevoie doar de compasiune si sustinere in momente de genul.
    Daca vroiai sa o ajuti sa vada ca greseste cand isi expune familie, acum era cu siguranta cel mai prost moment posibil ever.
    De aceea cred ca ai fost totusi rautacios in mod gratuit.

    00
  18. De ce nu pune poze si de la concepere pe net…!? ca sa fie treaba treabă !
    Astia care o aprobati..nu intelegeti ca expunerea vietii private pe internet este o mare greseala, dar trebuie sa ai macar urme de creier ca sa intelegi asta…
    In alta ordine de idei chiar este misto sa te iei de toate proastele ..si sunt destule , ai materie prima !

    00
  19. Eu nu le înțeleg pe femeile care anunță zgomotos o sarcină mult prea devreme, de la 4-6 săptămâni ca mai apoi să se întample ceva tragic și să anunțe pierderea cu texte siropoase, la fel de zgomotos.
    Sau femeile cu blog care după sarcină/naștere numai despre asta scriu: despre sarcină și naștere.
    Și da, sânii cresc în timpul sarcinii, asta nu înseamnă că trebuie să te dai cu ei pe interneți.

    00
  20. Buna, tuturor!

    Hai sa le luam pe rand:

    Acu ceva timp mi-am cerut scuze intr-un mesaj privat, fara sa stiu ca tu esti Zoso care are o problema cu oricine si oricum.
    Dar nah, zic, nu ne cunoastem de ce sa fiu incuiata!
    Ai dreptate …dupa am vazut postul)
    Vad ca ai mentionat ca nu ai citit articolul, dar iti spun eu ca nici blogul nu l-ai citit vreodata ca sa vezi ca eu si copilul meu nu am aparut in campanii pe bani sau pentru vreun produs.(Iti astept scuzele).

    Dar, ai dreptate…acum fierb fiindca lumea vorbeste mult si prost.

    Ce legatura are rochia, sanii umflati de la sarcina cu pierderea bebelusului?

    Cine dracu sta sa se gandeasca la asa ceva? Doar o minte bolnava…

    Pozele erau facute de 8 martie pentru noi, pentru amintirea noastra a familiei. Scrie in SPATE MAMA!

    Si pentru a anunta bucuria unui copil dupa ce treceam de primul trimestru!

    De ce ar anunta cu niste necunoscuti?

    Hai sa rsp si la intrebarea aceasta…voi va consideranti necunoscuti prin faptul ca zilnic stati si rsp la posturile lui Vali?

    Nu, aveti o legatura, omul scrie si va raspunde. Poate v-ati si intalnit.

    De ce am scris?

    Pentru ca sunt femei care pierd nu una,ci doua, trei, patru, cinci, sase sarcini. Si niciodata nu sunt suspecte de trombofilie…pentru ca vreau sa stie si sa isi faca analizele. Ca sa nu le moara inima pe un pat imputit de spital.
    Ca nu treaca printr-un chiuretaj care le distruge psihic, dar daca au ghinion este posibil si fizic. Si risca sa nu mai aibe kinderi niciodata!
    Pentru ca am prieteni care au divortat, pentru ca el in calitate de tata nu a putut trece peste aceasta nenorocire: fie la 8, 20 de saptamani, 6 luni,7 luni, 8luni. Te-ar infiora mesajele care curg in pv…si ti-ai da doua palme singur pentru tampenia pe care ai afirmat-o.

    Si pentru domnul care m-a facut curva, l-as ruga sa-i ceara iertare sotului meu…pentru ca e un bou care sta cu o curva de 10 ani in casa,dar este si un tampit ca m-a lasat insarcinata a doua oara!

    Sa ma anunte cand si cum a stat la fundul meu ca sa ma faca curva.
    Stie dumnealui ca lupt in multe cauze sociale, ca nu imi vand tatele si curul pe bani, ca ieri am fost in ditamai campania fara bani, ca-n multe altele pentru parinti alaturi de Andreea Marin, Virgil Iantu? Stie? Stie ca ma duc in spitale si plang cot la cot cu oamenii, stie pe dracu!
    Stie ca am pus umarul la primul call center pentru parinti? Poate atunci cand prietena, partenera, sotia ar sta cu morcovul in fund i se raspunde la capatul celalalt al firului? Ca sunt specialisti?
    Stie ca am renuntat la proiecte si am stat cu stres ca tot omul pentru ziua de maine, doar ,doar ca sa imi pastrez imaginea. Desi banii ma scoteau din rahat?

    Dar, nu, omul stie ca sunt curva. Curva dracului ce sunt…

    Next, femeile care anunta sarcina devreme…

    Eu nu am anuntat nimic, Roxi, am anuntat ca am piedut-ooooooo!

    De ce?

    Regasesti detalii mai sus, baga niste analize si tu…ca s-ar putea sa iti tremure carnea pe tine… sa intri si tu la galeata cu noi!

    Dar acum m-am calmat… ce pot cere de la un om care imi spune:
    ‘Este trist ca apari cu tatele la inaintare pentru trafic!’

    Si devine si mai trist daca esti tata!

    Imi retrag scuzele, cel mai cretin comentariu pe care l-am primit vreodata!

    Dar ce ma mira?Tu te superi ca agentiile nu iti ofera proiecte in ditamai conferinta!
    Fa in asa fel incat sa le meriti, veninul asta nu iti aduce nimic bun…
    Ah, pardon, poate trafic:))) doar asta iti doresti!Sunteti drogati toti dupa trafic, dupa rezultate, dupa reactiile oamenilor.
    Si daca tot m-ai acuzat de asa ceva…baga si tu un ochi pe blog, s-ar putea sa ai supriza..si sa vezi ca traficul nu e unul iesit din comun.
    Tot esti bun la puricat…se afla repede!
    S-ar putea sa ai surpriza placuta ca acel trafic a venit fix de la tine…
    Asa de trist…

    Iti zic eu…misca-ti fundul in proiecte care aduc schimbare, care iti aduc bucuria sufleteasca si nu mai vorbi tampenii de genul!

    Te-as ruga sa lasi comentariul meu… sa jucam cinstit si sa nu ma inscriu la pct 3- nu as vrea sa iti stric buna dispozitie!!

    00
    • eu îți las comentariul tău, tu l-ai șters pe al meu.

      iar pozele sunt făcute la locația afacerii tale, deci inclusiv in situații din astea nu te poți abține să nu o promovezi.

    • Yup, l-am sters!De sa jigneasca si altii?
      Mie nu imi sta in caracter, doar asa am si inceput comentariul. Dar cand spui o prostie atunci cand cineva se afla intr-o situatie neplacuta? Cum altfel?Te-am rugat sa modifici, ca sa nu il sterg. Nu e ca si cum mi-am sters comentariul pentru ca nu imi asum ce scriu…hai sa fim seriosi!
      Ai fost primul caruia i-am vb in cei 5 ani de cand am fb. Si tot eu mi-am cerut iertare, fara sa stiu de postarea de azi, fara sa stiu ca esti ZOSO. Pentru mine erai Vali care a dat cu parul gratuit!

      Baga un ochi si vezi cam cum vorbeste lumea cu mine si eu cu ei. Ce dracu am facut, fac, cum kkt arata blogul, ce rahat mananc!
      Si daca as fi fost una din categoriile care azi apar in chiloti, maine se epileaza, poimaine se sterg la fund cu nu stiu ce hartie pentru promovare tot nu aveai motiv sa comentezi gratuit.Concursuri, mizerii,alte dude.

      Dar sa te iei de ceva asa de stupid doar pentru ca esti orbit de ce se intampla in zona vietii ‘online’- m-ai lasat muta.

      Nu iti pot intelege atitudinea nici acum, nici altadata! Eu mi-am retras scuzele, dar le astept public pe ale tale.

      Fiindca nu, nu te-ai documentat, doar ai aruncat!

      00
    • sa jucam cinstit, eu iti sterg comentariile, tu lasa-le pe ale mele, pentru ca e dreptul meu. imi promovez moartea copilului cu sanii explodati, pentru ca asta e modul de a promova decesul cuiva, cand imi moare copilul, imi pun pizda pe net, sa se vada cat sufar. desigur, acum asteptam cu drag linkul catre laboratorul care face analizele de trombofilie, inteleg ca nu e primul articol pe subiect de pe internetul romanesc. multumim frumos

    • Ti-a luat mult sa scrii, nu Arhi?

      Ne meritam soarta in tara asta…mai sunt multi ca tine?

      Unu vede ‘t…’, altul isi face scenarii cu ‘p..’ , hai ca e bine asa!!!

      Nu mai bine ne vedem noi face to face si discutam, asa la tastatura suntem cam zmei! Lasam ce comentarii vrem, comentam unde ne place, tragem concluzii fiindca putem.
      Sa jignesti o femeie care a pierdut un bebelus este ceva’ special’!
      Iar vocabularul este brici… dar ma pot mula pe situatii, doar am trait in Salajean!

      Sincer, eu nu am o problema, let me know!

      00
    • in clipa in care cauti capital de imagine din moartea embrionului tau nenascut si din exhibarea goliciunii, iti cam pierzi dreptul de a ridica vreun cuvant in fata mea. sunt convins ca tu ai impresia ca vorbesti cu pusti de internet, dar eu sunt altceva. sunt persoana publica, cu nume si prenume, care isi asumă ceea ce scrie. tu te-ai redus la o simpla tarfulita care cauta castigul inclusiv din moartea unui potential copil. nu am avea ce sa discutam face to face, te dispretuiesc, ce as putea vorbi cu tine?
      Si pe viitor, nu mai incerca sa te victimizezi in comentarii, aici nu vorbesti cu retardati de facebook, ci cu oameni care traiesc din scris si manipulari psihologice. Ce faci tu e o capitalizare pitipongista a unei situatii nefericite. in fata noastra, aceasta argumentație e minim rizibila. succes in viata.

    • sunt singuru care n-a inteles nimic?

      00
    • Îmi pare rău pentru pierderea suferită. Eu am băgat niște analize, inclusiv analize genetice, înainte să rămân însărcinată, pentru că știam că trombofilia e cauza principală de avort spontan. Deci nu sunt ”la găleată cu voi”.

      00
    • deci tanti e noua MIhaela radulescu?

      00
    • fa tanti
      io nu stiu cum esti tu, dar daca la ora asta tot ce te intereseaza e „cum sa profiti ca ti-a murit copilul”… ai probleme.

      00
    • animaloo, nu îți face griji, tipa e frumoasă și are sâni. nu e cazul să fie și coerentă sau, mai rău, să aibă o idee de bun simț.

    • As pune in pariu ca mai multi de jumatate din cititori au trecut prin aceasi situatie dar au ales sa nu fie artificial relevanti in social media?

      00
    • vali
      tate>Bun Simt
      pai nu?

      00
    • NOU
      #55

      ” Ai fost primul caruia i-am vb in cei 5 ani de cand am fb. Si tot eu mi-am cerut iertare, fara sa stiu de postarea de azi, fara sa stiu ca esti ZOSO. Pentru mine erai Vali care a dat cu parul gratuit! ”

      Se intrevede o frumoasa poveste de dragoste… cica Vali a fost primul… si cica e dotat cu par… probabil luat din Hornbach… dar cica presteaza cu parul gratuit

      00
    • Femeie, îmi pare rău pentru ce ţi s-a întâmplat, dar hai să-ţi zic o treabă: prin sarcini pierdute trec femei zi de zi. Multe. Şi multe au acces la Internet şi un vocabular cu cel puţin mai mult decât trei cuvinte (spre deosebire de tine). Şi totuşi, nu s-a umplut Internetul de bloguri cu poveşti siropoase despre cum *smiorc* am pierdut o sarcină azi *smiorc*.
      Probabil e nasol când aştepţi să curgă râuri de lacrimi pe Internet că ai pierdut tu o sarcină şi de fapt curg comentarii de căcat fiindcă, guess what, în lumea reală TOŢI ne confruntăm cu din astea, iar faptul că eşti Tili Niculae nu face drama ta mai specială. Specialo.

      00
    • sa fim sinceri: mie imi plac tzatzele tale.

      00
  21. Pai aia e o poza dintr-o sedinta foto. Ca atunci cand iti crapa cineva apropiat, chiar daca e nenascut, asa se intampla: cum sa-ti manifesti mai bine durerea decat printr-o sedinta foto profi?! Nu ma mai leg de aspectele legate de tinuta, limbaj, etc. Pentru ca, nu-i asa?, cand esti indurerat iti arde sa te ratoiesti la Zoso pe feisbuc.

    00
    • Duduia are o fuga de idei care ma sperie… Plus proiecte marete, umanitare si neplatite.Despre ceea ce nu se cade, nu se spune si, in general, despre educatie doar tacere.
      In plus, ma sperie ca intr-o zi se apuca de scris vreo carte si devine cel mai vandut autor roman din anul…, ca Mihaela Radulescu, Andreea Marin.Se cuvine sa observam trendul: toate curvele se fac scriitoare, toti securistii masoni etc.

      00
  22. Eu nu înțeleg febra asta cu pus poze pe feizbuc,cum mi-am prins destu la ușă,am pierdut pe cineva drag dar rezolv durerea cu o țata,m-a părăsit darlaul,eu mama si gratarul.Și vine un nene si îți spune că e de porc să stai cu curu gol lipit de geam și tu ca e nesimțit ca e viața ta privată.Ăștia/astea merită legendari dest al masterului Cetin direct în ochi.

    00
  23. @Tily Niculae
    Numai tâmpenii debitezi , dar era de asteptat . Daca erai vreo fată deșteaptă nu ajungeai in situatia asta. Daca erau poze de familie trebuia sa le pastrezi in familie („Pozele erau facute de 8 martie pentru noi, pentru amintirea noastra a familiei. Scrie in SPATE MAMA!”) nu sa le dai publice.
    Incercarea ta patetica de a te explica si de a te scuza si justifica este de-a dreptul plictisitoare.

    00
    • gigi, pozele erau ca să se promoveze ea și businessul ei. nu erau din vreo dorință umană, fata era cu gândul la business.

  24. oh now it’s fun *grabs popcorn*

    00
  25. Femeile îşi arată pe FB ţîţele. Bărbaţii maşinile şi banii. Pe undeva, suntem chit.

    00
  26. si mai apoi „vedetele” se intreaba de ce traiesc intr-o permanenta depresie si de ce nu mai au viata intima. pai e si normal cand tu alegi sa pui totul pe tava…normal ca viata personala e un cuvant de care nu au auzit..

    00
  27. Interesanta ideea articolului

    00
  28. Am citit acuma inca o data articolul complet din screenshot si am senzatia ca situatia nu e deloc asa cum am crezut la prima vedere. Tipa scrie despre respectivul eveniment si isi ilustreaza postarea cu niste poze mai vechi, de pe vremea cand inca se bucura ca e insarcinata si nu banuia ce avea sa se intample.
    Ca sa pastram analogia, nu pare a fi situatia „selfie cu bunicul mort” ci mai degraba un articol de genul „a murit bunicul, stiu ca multi ati trecut prin asta, si mie mi-e greu, priviti si niste poze de cand traia si ne bucuram impreuna de viata”. Ok, ca poate poza in care aparea bunicul era de fapt o reclama sau ca era cu slitul descheiat, chiar nu mi se pare relevant.

    00
  29. Cine-i Tilly Niculae????

    00
  30. Ce părere ai de familie Eh Bee sau cum li se zice?

    Aceea chiar că familia lor e produsul.

    Tatăl cică e specialist în marketing online, mă gândesc că foloseşte familia ca să experimenteze/înveţe.

    00
  31. Popor fără empatie! Cu oameni frustrați, invidioși si răutăcioși! Care mereu cauta vinovați, in loc sa caute soluții!
    Ia uite ce zicea Zuckerberg anul trecut, si tot public o făcea: https://www.facebook.com/zuck/posts/10102276576050141

    Faptul ca Tilly a acceptat sa își facă publica drama personală, e de apreciat! Dacă si doar o femeie nu mai trece prin drama asta datorită campaniei lu’ Tilly, i-o zic ca si-a atins scopul.
    Eu am ajuns la ER după naștere, fără simptome doar cu un dull headache, dar IN TIMP, cu o condiție rară (postpartum preeclampsia) datorită unei campanii începute pe un blog de o mama. Acum voluntariez pentru fundatie. Așa ca, oricine își spune povestea, pentru mine e un OM!
    Vali, Cât mi-as dori ca sa aud ca voi, A’s, tu in cazul de fata, vorbești serios pe blog despre AA, Al-Anon, despre violenta in familie, despre copiii abuzați etc. Ar face bine la multe suflete chinuite!

    00
    • e greu. n-am un copil abuzat, nu știu copii abuzați, nu vreau să îmi aduc aminte de momentele când faceam voluntariat intr-un centru de copii bolnavi de sida.

    • adica Zuckerberg isi foloseste propria lui platforma? WOW!

      si Zuckerberg isi arata coaiele in poza aia?

      00
  32. Esti rau.

    00
  33. deci femeia a anuntat ca e gravida public. Facuse niste poze (la naiba in locatia ei).
    Apoi a pierdut sarcina. Daca anuntase nu cred ca vroia sa fie intrebata cum mai merge. pozele sunt de cand sarcina era viabila.
    Mie ca si actrita mi se pare 0. Daca toti te stiu din „La bloc” e de naspa. Te mai si cheama Tili…
    Dar articolul sta e degeaba. Parere mea

    00
  34. Tu ai cu astia care-si fac publicitate prin necazuri, prieteni, membrii ai familiei s.a.

    Da’ mie? Mie mi se pune pata chiar de cele de baza si sunt muuuuuuuuuuulte:

    1) Sa pui poze cu plodul tau -mic, bebelus, copilas, adolescent, asa cum o fi- care nu stie ce e viata privata; poze cu miile, sa le vada toti strainii.

    2) Sa pui poze cu oameni carora nu le-ai cerut permisiunea. Da, bre, un simplu: „Buna ziua, am permisiunea sa incarc o poza cu dvs/mutra ta pe facebook-ul/instagram-ul meu?”. NIMIC. In cazul in care esti precaut sa nu-ti vezi fata pe internet, se gaseste unu sa te pozeze, cand te astepti mai putin, ca ulterior sa incarce poza pe net.

    Ai citit articolul ( http://www.academiacatavencu.info/social/fetita-ta-i-a-aratat-pizda-pedofilului–ce-dragutzzzzz–-39486 ) asta?

    Parintii nostri ne-au facut sa avem pata pe ei (chiar daca tinem al ei, dar acea frustrare intensa) fiindca nu au actionat impotriva comunistilor la timp, in anii 90.
    Parintii astia, de new version, vor fi urati de copiii lor fiindca le-au facut publicitate involuntara, vulnerabila, fara permisiune.

    Romanul are ceva… isi uraste generatiile tinere parca… cultul mortii si al sacrificului, plm. Si ne miram din cand in cand, atunci cand ne vina o cadere nervoasa, si ne intrebam: „Ba da, cand se vor indrepta lucrurile si-n tara asta?”. Niciodata.

    Apropo, ca tot scrisei de cultul mortii… ai vazut inmormantarea marelui roman, marelui om de caracter si spirit, preamaritul Fane Spoitoru? Ai de capu meu/nostru…

    00
  35. Deci perechea aceea de bube zice ea ca sunt sani care explodeaza? Destul de caraghioasa.
    Ii recomand alifie de galbenele ca sa ii treaca.

    00
  36. In cazul in care vrei finantare pentru afacerea ta https://www.facebook.com/RazvanPascu.ro/posts/970538353014667

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)