Trebuie să va mărturisesc ceva. Vi s-a întâmplat vreodată să cumpărați copilașului o jucărie frumoasă, poate cu telecomanda, realistă și colorată iar acesta după câteva minute să o ignore complet și să se joace ore întregi tot cu o bucată veche de lemn, asociată în mintea lui cu o mașină de pompieri?
În general evit să am păreri ferme și mă enervez greu, cu delay. Evit să atentez la iluzoriile convingeri ale celorlalți pentru că fiecare are adevărul lui. În ultima vreme însă, este o invazie de consultanți și de bloggerite gospodine care își dau cu părerea în domenii gen parenting și educația copiilor, fără să fi lucrat o secundă cu micuții. Ideea este că m-am săturat să aud că vreo carte pentru copii este simplă. Discutam în contradictoriu zilele trecute cu o doamna consultant. Parenting coach cum s-ar spune în romgleză. Și doamna aceasta considera că o serie de cărți de poezii pentru copii este prea simplă și nu reflectă vreun talent literar. Întâmplător seria menționată este scrisă de o doamna educatoare cu background de 20 de ani în educația copiilor si este adorată de copii. Nu, noi nu vindem pe pupo.ro acele cărți dar am întâlnit uneori raportarea aceasta și când a venit vorba despre cărțile educative Pupo.
Pentru un copil nu există cărți sau jucării prea simple. Și o spun cu toată responsabilitatea unui autor de cărți pentru copii care își testează toate poveștile și ilustrațiile înainte de a fi publicate. Poate știți, poate nu, dar fiecare carte din colecția Pupo este testată în grădinițele din Cluj-Napoca înainte de a fi publicată. Copiii decid dacă o carte este bună sau demnă de ignorat. Unii uită că o carte de copii se adresează copiilor și nu mămicilor. Nu sunt potrivite într-o carte pentru copii înfloriturile literare complicate, metaforele și mesajele complexe pentru că (…suspans) nu le înțeleg micuții. Firul acțiunii trebuie să fie scurt, poeziile rimate, muzicale, construcții în cuvinte simple iar ilustrațiile nu trebuie să fie opere de artă cubiste sau abstracte. Nu este o glumă. Tocmai am răsfoit două cărți românești pentru copii mici promovate agresiv și illustrate în stil cubist. Și pentru că ne lipsesc reperele și cultura avem tendința să adoptăm cu valul tot ce este considerat bun de alții, uitând că singura instanța care poate judeca o carte pentru copii mici este propriul nostru copil. Sunt o mulțime de cărți pe piață considerate valoroase de mămici și ignorate complet de micuți, exact ca jucăriile din exemplul de mai sus. Motivul este că micuțul nostru vede lumea prin alți ochi decât noi. În realitatea lui acea bucată de lemn este mult mai voloroasa decât toate jucăriile cu butoane și lumini din lume. La vârstă de 0-1-2-3-4 ani trebuie doar să trezim, să educăm curiozitatea copilului și dragostea față de cărți, folosind instrumente pentru mintea lui.
Într-o piață sufocată de marketing și abuz de vizibilitate, cheltuim banii aiurea pe jucării scumpe fără valoare, pe cărți colorate și lucioase cu texte complexe, pompoase, pe lucruri inutile care ne satisfac doar nouă părinților orgoliul și nevoia de superioritate. Este la fel că atunci când alegem politicienii pe baza de notorietate. Și va rog să nu interpretați apologia simplității ca pe o subestimare a minții copilului mic. Principiul “less is more” nu face decât să ajute imaginația copilului mic. De aceea nu am umplut magazinul online cu plasticuri chinezești și jucării strălucitoare care arată ca un semafor. Sunt studii care demonstrează că un copil cu mai puține jucării își dezvoltă mai bine creativitatea. Sunt ultimele cercetări din neuroștiințe care arată că mesajele simple cu o anumită repetivitate sunt asimilate de micuți extrem de eficient.
Ar fi multe de spus dar concluzionez afirmând că într-un viitor dominat de softuri de automatizare, de roboți și de inteligență artificială, copiii noștri au o singură șansă în față mașinilor și aceea se numește creativitate. Creativitatea se descătușează atunci când copiii se joacă cu noroaie și bețe nu cu jucării strălucitoare. Imaginația se dezvoltă încă de la vârste fragede dacă le oferim micuților jucării și cărți pe mintea lor. Poate ca a venit vremea sa intelegem ca educația copiilor nu este o competiție, iar copilul nu este un premiu cu care ne lăudăm în fața altor mămici.
Mirabela Les
Autoarea cărților educative Pupo
Spus pe scurt:
https://youtu.be/K0MKBdD2FGA
I am a simple man, I see Carlin, I upvote.
fain articol.
+2
M-am mutat de vreo 3 luni intr-o zona de fitze din Cluj. Este un bloc vila cu 4 apartamente. Doi din trei vecini au cate un copil cam de varsta fiicei mele. Este o straduta linistita dar nu am vazut copii afara in fata blocului. Ii vad in masini, in scaune rear facing dupa geamurile fumurii. Au trecut zilele astea cu zapada si eram singurii iesiti cu sania pe un deal de langa. Este super trist. Eu am crescut cu mucii pe fata, jucandu-ma in padure intr-o gasca mare de copii. Al meu vede copii la gradinita si daca mai ne intalnim cu cineva. Cedez oricand Andrei Muresanu pentru orice zona din Cluj unde se poate juca fetita cu alti copii in fata blocului chiar si supravegheata.
Si la mine in zona sunt o gramada de case, si un deal unde e loc de dat cu sania. In ultimele zile de frig acolo era zapada multa si batea soarele, excelent pentru dat cu sania.
Am iesit eu cu fiul meu vreo 3 zile de cate doua ori pe zi, dimineata si seara, ne-am dat pana nu ne mai puteam misca. Maxim 2-3 parinti au venit cu copiii in timpul asta, desi sunt mult mai multi pe acolo. Poate prefera sa faca 100km pentru o partie adevarata, sau schiuri, cand distractia poate fi langa ei.
Pacat, pe langa ca e distractiv, iti da si o oboseala de-aia placuta, numai buna de dormit dupa aceea.
Si eu am rude in cartier de fitze la Cluj la Pata Rât tot timpul sunt copii pe afara.
Schimbi cu apartament langa Complex Sportiv Gheorgheni?
Oricand.
Faci mai mulți copii și gata
Nepotul este asa. Tot i-a putut cumpara jucarii. Cand a dat de ploaie si balta nu l-a scos 2 ceasuri fara sa fie plin de mocirla… mai ca nu se tavalea.
Sa nu uitam ca zona 0-4 ani nu e singura existenta, chiar daca segmentarea de pe piata romaneasca e slaba. Departe de mine de a apara arta cubista la gradinita, dar daca un autor nu stapaneste o minima tehnica narativa sau structurile lirice elementare, poate nu ar trebui sa scrie, nici macar pentru copii. Nu mai vorbim de abilitatea de a empatiza si de a nu scrie o poveste „doar pentru tine”. Asta ca replica la ideea cu „cei mici vor doar lucruri foartr simple”. Cei foarte mici, da, cu siguranta.
Altfel, orice carte pentru copii ar trebui testata, initial in scoli si gradinite si ulterior cu parintii (publicul tinta e una, cumparatorul e alta, iar cartea este totusi un produs – ca e creat din dragoste, ca e conceput din ratiuni comerciale, e un produs).
Revenind la prima mea observatie, piata romaneasca de carte pentru copii (pe care am cunoscut-o inclusiv ca autor) e foarte slab segmentata la raft, in special si din cauza distributiei. Vorbeam recent cu o autoare germana si imi explica exact cam ce segmente de carti pentru copii (erau de la zona 0-3 la zona tween/preteen, dar fara young adult fiction) au succes, la cine si in ce parte a anului. Pentru ea, erau informatii concrete de pe o piata profund competitiva.
Aici, un parinte mai confuz sau obosit s-ar putea trezi cu o recomandare de tip Fratii Jderi pentru copilul lui de 4 ani.
Apropos, de ultima frază, sunt pe diverse grupuri de fb pe care se discută despre cărți. Recent au fost câteva postări în care s-au cerut recomandări de cărți pt copii/adolescenți, de la 4-5 ani până pe la 16 (mai multe solicitări, nu aceeași solicitare pt toate vârstele). Cele mai multe recomandări vizau cărți pe care eu le citeam acum 25-30 de ani și chiar și atunci la vârste ceva mai mari decât cele indicate. Plus că multe dintre ele mi se păreau plicticoase și arunci. Recomandările alea ar fi îndepărtat orice copil de azi de plăcerea de a citi.
Foarte pertinentă observația „cumpărătorul e părintele, deci să facem produsul și pentru el ca el să-l aleagă”. Așa e. Dar asta nu înseamnă ca e și bine. Poate ca în perioada în care interesul pentru carte (sau orice altceva) trebuie doar trezit, părinții ar trebui să-i întrebe mai des pe copii dacă le place sau vor acel ceva. Sigur că ei nu prea știu ce le place sau ce vor la vârsta aia, dar procesul de alegere e ceva care se învață.
Da, dar asta pana la urma tine de parinte si de comunicarea lui cu cel mic.
(Nu am idee cum sunt cartile de la care a pornit discutia, desi vorbesc din experienta de autor, nu de parinte).
E important ca o carte sa placa, macar la nivel de baza, si parintelui pentru ca el o va citi si reciti la infinit celui mic. Daca tot ce ofera cartea aia e o colectie de onomatopee si poze mazgalite, amandoi „eroii” se vor plictisi
Altfel, sa nu uitam totusi ca multe dintre activitatile alea minunate din copilaria noastra (inclusiv betele si noroiul) erau acolo pentru ca nu aveam altceva. Nu e in regula sa-ti supraincarci copilul, dar daca vrea sa construiasca ii poti cumpara niste cuburi faine pentru copii… cred ca nu te va condamna nimeni ca nu i-ai dat bilute de namol. La fel, mai tarziu, nu cred ca te acuza nimeni ca-l corupi pe cel mic daca-i cumperi ”programmable blocks” sau alte minuni moderne sau daca o carte pentru copii are si sectiuni de realitate augmentata.
pupi nu pupi, vremea pupii trece
Problema este ca parintii cumpara jucarii/carti, pe care ei le considera interesante. Se raporteaza la copilaria lor, dar la momentele cand deja puteau aprecia o jucarie/carte. Pentru ca mai jos de acea varsta nu au amintiri. Dar aici ar trebui sa intervina logica. Ce nevoie are un copil de 3-4 ani de chestii complicate, cand el inca e la stadiul in care invata lucruri de la zero. Dar na..traiasca egoismul, ignoranta si ingamfarea. Fiindca sunt si parinti de copii mici, carora daca le spui ca nu are sens sa ia copilului o super incalceala de jucarie sau carte, fac spume ca de cee, cum, ca al lor copil intelege ca doar e un geniu in devenire.. Eu am o stransa legatura cu perioada copilariei, imi aduc aminte de sentimentele de atunci, de cum gandeam si tocmai de aia relationez bine cu cei mici. Dar din pacate multi uita complet de cum e sa fii copil. Taica-miu si sor-mea ma tot indeamna sa fac o carte cu poezii, fiindca am tot scris, insa ma descurajeaza piata, le zic mereu ca nu stiu daca are sens sa incerc. Dar poate totusi voi face asta, mai ales ca le scriu repede si nu ar fi o investitie (ca timp) foarte mare..
In primul rand, autoarea compara ‘betele si noroiul’ care sunt niste activitati gratuite si generate ad-hoc de copil cu o carte pe care ar trebui sa o achizitionez, o carte gandita si conceputa pentru a transmite un mesaj si a starni niste emotii. Aici cred ca este o problema cu logica. Daca ar fi comparat cu o poveste inventata de copil sau de parinti, as fi inteles, dar altfel, la acest argument nu rezonez.
Mi se pare ca autoarea, pentru promovarea cartii, induce o idee gresita, aceea ca tot ceea ce este simplu este si bun pentru dezvoltarea copiilor. Sunt foarte atenta la ceea ce cumpar in general, iar cartilor le acord si mai multa atentie. Consider ca gusturile unui copil trebuie slefuite de la bun inceput. Daca ‘simplu’ inseamna lipsit de substanta, daca ideile sunt transmise intr-un mod vulgar de evident, fara nicio subtilitate, fara sa il faca pe copil sa gandeasca, sa puna intrebari, sa aiba framantari, zic ‘pas’ fara niciun regret. Piata este plina de carti slabe, daca sunt simple sau sclipicioase, cu brizbrizuri, nici nu conteaza. Simplitatea nu este o garantie a calitatii.
Am vazut invocata ideea ca aceste carti plac copiilor de la gradinita. Iarasi nu este un argument valid. Multe lucruri le plac copiilor (dulciurile, mancarea plina de crocobauri, samd), dar asta nu inseamna ca le si oferim. Responsabilitatea parintilor este sa ii indrume catre variantele cele mai bune pentru minte, corp sau suflet.
Am 2 motive pentru care nu as cumpara carti slabe copilului, chiar daca acesta si le-ar dori: in primul rand as vrea ca banii pe care ii am eu de oferit pentru carti as vrea sa rasplateasca munca de calitate si in al doilea rand consider ca educarea gustului (al meu sau al copilului) se face prin fiecare carte pe care o aduc in casa. Asa incat ii ofer copilului posibilitatea de a le rasfoi cat de mult vrea la raft si raman acolo.
Nu ma pot pronunta in legatura cu cartile autoarei, am vazut cateva deschideri si mi-am facut o idee, dar aceasta nu e completa. Insa argumentarea nu m-a convins sa le achizitionez. Exista intr-adevar carti foarte bune pentru copii care sunt aparent simple (de ex: Copacul del darnic, Regele tuturor salbaticiunilor, cartile lui Eric Carle), dar simplitatea ascunde concepte complexe.
Bai cate deontologie. Era vorba despre simplitate nu despre carti slabe. Mai draga Rolo eu mai cred ca e despre impostura. Impostura care cuprinde fiecare nivel social din Romania si autorul are perfecta dreptate. E despre un vid de informatie de calitate acoperit de zgomot. Pe mine ma exaspereaza cartile pentru copiii mici cu tema iubire. Iubire iubire iubire peste tot. Ce dracu intelege despre iubire un copil de un an?!!
Slefuiesti cand copilul are deja notiunile de baza formate..
@Rolo – e o linie subțire intre a șlefui ceva într-un copil și a forța copilul in direcția dorită de tine că părinte. Din tonul tau tind sa cred că faci parte din a doua categorie.
Sa șlefuiești ce? Ce vrei tu sa vezi in el, la câțiva ani de viață?
Da, copilul poate are gusturi proaste, insa ăla e el. Eu mă uit la filme cu Rambo și Vandame sau Arnold, fara nici un sens și pline de violența gratuită și inexplicabilă. Nu mă uit la filme complexe și pline de intriga, de iubire, compasiune sau despre cum se ridica el/ea prin muncă și efort. Consum un produs prost și rămân un barbar? Da, probabil. Fac ceva ce îmi place? Clar. Sufăr sau pierd ceva pentru că nu îmi șlefuiesc gusturile? Mă îndoiesc.
@Bigbear: Bineinteles, copilul a venit cu obiceiuri proaste din burta ma-sii, noi nu putem face nimic. Desigur, la varsta ta, banuiesc ca stii prea bine diferenta dintre realitate si fictiune in comparatie cu un copil de 4 ani, asa ca te poti uita linistit la ce vrei tu. Dar un copil de 4 ani nu poate face asta. Nu ii pui in brate internetul si il lasi sa isi faca de cap. Sau prin faptul ca nu ii dai acces la orice material sau ca nu il lasi sa stea cu orele cu ochii in calculator se numeste ca il fortezi in directia pe care o vrei tu? Ca el sigur nu s-ar mai dezlipi de monitor pana la epuizare.
@zoso: am in continuare un comentariu in moderare pentru @Jerome. De ce?
Grrrrrr, „micuții”
Ce s-a întâmplat cu „aia mici”. Micuții se zice la tv
Eu nu înțeleg deloc o percepție și gândire pe care o aud din partea părinților are cumpără tablete și telefoane pentru plozii lor mici (dăh! de ce ar petrece tati și mami timp cu copilu’, „Ia aici tableta și joacă-te, exploră”): de ce sunt considerați copiii „deștepți” dacă umblă pe tabletă și să zicem, după un timp, că învață cum funcționează, cum se setează și altele de acest fel?
E ceva neregulă și încă nu prea știu diagnosticul pe care să-l pun ca o concluzie pentru adulții care n-au vrut să fie părinți dar au simțit nevoia să se arate viril/ă sau să nu fie dezmoșteniți de ai lor.
Am înțeles, părinții sunt mai bătrâni, mai obosiți, mai tulburați șamd… da’ de ce e preaslăvit fiecare plod cu câte-o tabletă dacă știe cum să mărească luminozitatea imaginii ecranului sau că știe să umble pe la setări să pornească alarma?
De unde vine preaslăvirea asta?
Tu, părintele, nu ai stat cu acesta să-l înveți să citească [suplimentar] sau să-l înveți cuvinte noi, nu ai stat cu acesta și nu ați făcut exerciții de matematică împreună (scris, nu pe tabletă), nu ai luat Atlasul să-i arăți hărțile, să-i arăți țările, mările, munții și oceanele, nu ai luat o carte [mică] despre biologie și corpul uman (pe înțelesul copiilor, evident, calmați-vă puritaniștilor) să citiți împreună despre plante sau anatomia corpul uman și mediul înconjurător care îl afectează, importanța vitaminelor, importanța vieții cât de cât de sănătoase („Uite tată/mamă, de-asta nu vreau să bei sucuri acidulate, în cartea asta scrie că…”), nu l-ai luat și ai stat cu acesta cu instrumente muzicale să-l faci să
exersezese joace cu instrumentele muzicale și, eventual, să verifici dacă are un talent…Nu…
Nimic din toate ăstea…
În schimb, i-ai luat un telefon și o tabletă și că știe „să umble pe ea”…. aaa, și „că a învățat engleza cu ea”. Bine… poate ar trebui părinții să învețe, mai întâi, ce-i ăla colonialism cultural.
Astăzi mi s-a întâmplat cu o persoană cunoscută mie și m-a șocat s-o aud că vomite aceleași clișee: „Copiii sunt deștepți, l-am lăsat pe al meu cu tableta să, să, să… și ‘știe’ să, să, să… aaa și engleza…”
se cheama low attention span
Conteaza foarte mult si bucata de lemn