guestpost scris de Alice, o mămică şi prietenă de-a mea, care a mai scris pe aici.
Săptămâna trecută am auzit de al treilea cuplu de amici care divorţează. Nu e nimic nou, nimic ieşit din comun, se întâmplă, dar în cazul ăsta, ca şi în celelalte două cazuri, motivul divorţului a fost copilul. Sigur, nici unul dintre părinţi nu a vrut să recunoască asta din prima, dar adevărul era că da, viaţa de cuplu e grea cu un copil.
Nu ştiu de ce unii au impresia că vor mai putea avea aceeaşi viaţă cu un al treilea membru în familie. Serios, nu îmi dau seama ce e în capul lor, cum şi-au făcut socoteala şi cum cred ei că mogâldeaţa de carne şi muci se va adapta imediat la stilul lor de viaţă activ.
Cum începe
A venit copilul şi noi vrem să ieşim în oraş în seara asta. Am găsit soluţia: îl ducem la mama. Dacă nu se poate poate îl cărăm cu noi şi rugăm pe cei din jur să nu fumeze. Iar noi, dacă vrem să fumăm, ieşim afară. E un plan bun până când realizăm că avem nevoie de o oră de pregătiri, de un bagaj minimal, de papa la pachet. Şi, cu toate astea, e posibil să încheiem seara repede, pentru că odorul a început să urle şi nimic nu îl mai opreşte. OK, reducem ieşirile în oraş şi ieşim pe rând, în timp ce unul face spume acasă în timp ce celălalt se distrează (să nu credeţi că nu se vor isca certuri pe tema asta).
Sexul se face pe apucate şi pe tăcute, când doarme copilul. Plus că unele fete se îngraşă şi se simt mai puţin atractive, iar băieţii văd oferta de puştoaice subţirele şi fără vergeturi şi aşa apare ideea…
Cum apare ideea
De cele mai multe ori, soţii văd că timpul în care dormeau sau se distrau a dispărut. Amândoi sunt ocupaţi cu serviciul şi cu dansul in jurul copilului şi nu mai au timp de distracţie sau de colecţionat scoici şi capace de bere. City break-urile au dispărut, weekendurile de somn până la 11 şi sex până la 23 la fel. Apare oboseala şi stresul. Apar fisurile, tentaţiile şi prietenii care n-au copii şi se distrează. Fata se neglijează, băiatul studiază oferta. Da, era mai bine înainte. Da, mă distram mai mult. Cine naiba m-a pus, m-a mâncat în fund, şi parcă nici nu îl iubeam prea mult pe celălalt. E nedrept faţă de mine să stau cu el/ea doar pentru că avem un copil. E nedrept să nu fiu fericit. Da.
Finalul
Copilul ajunge la bunici, abandonat de părinţii prea ocupaţi să îşi trăiască viaţa. Uneori merge cu ei în excursii, cade de pe bicicletă şi nu e văzut de mami sau de tati, care erau ocupaţi cu cafeaua şi ţigara, ca în poza alăturată. Dar nu, copilul nu e un motiv de divorţ, decât dacă părinţii sunt idioţi şi nu ştiu în ce se bagă.
Un articol foarte, foarte bun. Ar trebui sa le dea de gandit multora…Si daca se poate sa scrii si despre aia care se insoara de la 20 si ceva de ani, iar la 30+ se trezesc ca ei nu si-au trait tineretea si ca proasta de acasa nu mai e la fel de buna….vreau sa il dau unei cunostinte sa citeasca…
nu vreau sa generallizez, dar cunosc un cuplu care a trecut exact prin ce ai descris tu mai sus
foarte, foarte bun textul
@ Vlad – repede mai pui etichete.
Ai copii?
Iti zic eu, oricat de pregatit ai fi, oricat de multe ai stii despre ce inseamna un copil, pana nu il ai pe al tau niciodata nu vei intelege cele scrise mai sus.
Viata se schimba radical in momentul in care apare „mogâldeaţa de carne şi muci”, toate „micile placeri” dispar si trebuie sa te obisnuiesti cu acest gand…sau sa renunti (asa cum au facut cei din acest articol).
Da, copilul nu e un motiv de divorţ, dar nici nu e un motiv ca femeia să se neglijeze.
Un articol care ar trebui sa ne puna pe ganduri pe multi…
Tu ai povestit viata unor idioti, ai insirat viata unor retardati care mai mult de ziua de maine nu pot vedea.
Un om normal la cap vede „inainte” ce ai povestit tu, ca s-au trezit altii.
Cam la orice cuplu cand sunt invitati la eveniment si copilul nu e indeajuns de mare incat sa fie si el prezent, se apeleaza la bunici pana a doua zi.
In legatura cu tigara, nu sunt de acord sa se fumeze in preajma copilului. Va deveni si el un inevitabil fumator la fel ca parintii mai ales daca fumeaza amandoi.
Si uite d’aia am facut urbankid.ro – pentru ca exista viata sociala dupa ce faci un copil, pentru ca exista modalitati de a iti integra timpul petrecut cu copilul in timpul dedicat cuplului si pentru ca oricat de mult iti iubesti copilul ordinea prioritatilor in viata ar trebui sa ramana partenerul si apoi copilul.
Bob, 5 euro pentru reclama!!!
Punctul de vedere al mamei, acum sa il auzim si pe al tatalui.
Corect ce ai spus tu….ideea este ca foarte multe cupluri fac copii doar ca asa este trandul -ptr. ca ii freaca toti din jur cu infinitele intrebari: dar cand faceti un bebe, hai faceti acum cat sunteti tineri -dupa care il fac pe primul si incepe runda a doua -dar cand ii facet un fratior sau surioara, vai da ce vreti sa creasca singur la parinti, hai mai faceti unul acum repede …etc, etc Familiile tinere din ziua de azi sunt bombardate psihic de parinti, bunici, amici, etc sa faca copii de tineri -asa cum se facea pe vremea comunistilor cand toata famiia era acasa la 15 si avea timp sa se ocupe de copii ptr. ca nu rula la ProTV dansez ptr. tine :). Foarte multi nu sunt pregatiti psihic, financiar, etc sa treaca la aceasta noua etapa si clacheaza pe parcurs.Un copil in primul rand are nevoie de afectiune iar daca parintii sunt ocupati cu altceva nu vor reusi sa aiba o relatie armonioasa cu propriul copil. De aici intervin mult, stres, nopti nedormite, bani cheltuiti, etc etc care incet erodeaza relatia de cuplu care daca oricum era bazata doar pe „floricele” se destrama lejer. Morala: Daca vreti copii asigurati-va dinainte ca stiti ce faceti !
Aparitia unui copil schimba lucrurile complet…
Cine nu realizeaza asta inainte de a face un copil e prost gramada…
Un copil tre sa ti-l doresti…Tre sa ai cu cine-l face ( nu cu o proasta/prost oarecare ) etc…
Da… am copil ( 4 ani jumate)… stiu despre ce vorbesc…
Pe noi ne-a apropiat mai mult copilul… desi n-a fost usor…
Exista evident si situatia diametral opusa in care doua persoane nu divorteaza si raman blocate intr-o viata de frustrari din cauza copilului. Si nu, nu pentru ca a aparut o oferta mai buna pe piata sau pentru ca au facut copil si nu erau pregatiti se simt frustrati, ci pentru simplul motiv ca nimeni niciodata nu e pregatit „by default” cu intregul ansamblu presupus de aparitia unui copil.
@StefanM – nu am si nici nu imi propun in viitorul apropiat desi varsta o cam cere (~30).
Nu fac momentan pentru ca simt ca mai am multe de facut si de VAZUT.
Corect la faza cu etichetele, cam repede, dar ceea ce au facut respectivii nu are drum de intoarcere… asa ca, sa suporte astfel de etichete pana nu mai pot.
De asta nu vreau si n-am sa fac copil :-))
Eu am scris comentariul acum la 12:00, iar altii au scris in viitor la 12:28 :-))
@nobody: am schimbat ora la server
Vorba cantecului „there’s no sacrifice, just a symbol”. Câtă vreme părinții nu înțeleg asta despre copii, se ajunge la fel și fel de drame din care copii sunt cei mai afectați fără să aibă vreo vină, decât aceea de a se fi născut.
Viața ți se schimbă, după ce ai copii, dar asta nu trebuie să fie o dramă. Ritmul va fi altul, distracțiile vor fi altele și daca-ți dorești și iubești copiii toate astea nu vor fi sfârșitul lumii.
ca tot ai scris un articol despre virgule: „o prietena de-ale mele” sau „o prietena a mea”
@Daniela>> „In legatura cu tigara, nu sunt de acord sa se fumeze in preajma copilului. Va deveni si el un inevitabil fumator la fel ca parintii mai ales daca fumeaza amandoi.”
te contrazic. ai mei fumeaza de 25 de ani, cate 2 pachete pe zi.
eu nu am pus tigare pe gura.
@alioja: same here, bunicii fumători inrăiţi, nici ai mei, nici eu nu fumez.
era daca puneam link
@Bob: da, dar trebuia să mai adaugi şi un 0 dacă puneai link.
O sa ma bat cu ala micu’ pe Playstation dar am o arma impotriva lui, il trimit sa-si faca temele.
Si mai sunt si cei care ii uita la rude cat timp ei sunt plecati la munca cu anii.
„Viitorul suna bine!”
geeeez. e simplu. faci copil => renunti la stilul tau de viata. il adaptezi dupa copil. alora care fac copii fara sa se gandeasca ca o sa se schimbe tot le doresc o moarte placfuta.
Recomand Zen, jurnalul lui Cartareascu din perioada cand ultimul copil era f mic. Il iubeste enorm dar urla sfetu-n el pentru intimitatea si timpul de alta data. Ma identific. Partea buna e ca in timp treba devine f buna la oamenii normali.
cu un copil, viata parintilor se schimba. insa, distractiile vechi lasa loc distractiilor noi. caci, este amuzant sa ai/cresti un copil, daca ai habar de ce faci. si daca stii sa te bucuri de anumite momente.
necesita un pic de documentare. iar cand stii despre ce e vorba, totul este mult mai putin stresant. stii exact ce poti face si ce nu.
iesitul pe rand este o soultie foarte buna. la noi in cuplu functioneaza de 1 an aproape, si nu-i nici o suparare pentru nimeni.
totusi, hobbyurile nu dispar. stilul de viata se schimba. dar cred ca orice om cu ceva minte-n cap isi da seama de treaba asta.
nu vad nimic in neregula in a fuma o tigara si a bea o cafea, atunci cand scoti copilul la plimbare. nu-i nevoie sa stai cu ochii pe el ca pe butelie. nu ai cum si nici sanatos sa-ti propui sa-ti protejezi copilul de tot si de toate.
tu n-ai cazut de pe bicicleta? dar cu rolele? cu schiurile? cu pateinele pe gheta? te doare un pic si aia e.
@farmacistul.eu: well said. Mai ales partea cu neglijatul.
@semeketh: nu renunti; il adaptezi dupa intreg ecosistemul nu doar dupa copil.
In primii 2 ani de viata ai lui #1 aproape ca am renuntat la stilul de viata de dinaninte de aparitia lui; rezultatul: tensiuni, discutii, prospectari de piata, etc.
Acum ca a aparut #2 s-ar putea spune ca mergem pe un drum batatorit, numai ca am invatat o multime de lucruri din experienta ultimilor ani: outsourcing activitati boring gen spalat, calcat, gatit, facut curat catre personal specializat, baby-sitting din partea bunicilor cel putin 2 seri / saptamana, concedii de minim 2 saptamani in care luam si bona la pachet (cu cat gasca e mai mare cu atat ai mai multe bone si esti mai relaxat), etc.
Si foarte important: pe langa cele doua seri libere petrecute impreuna, fiecare mai beneficiaza de cate una: ea pentru shopping cu fetele, eu pentru … diverse.
Sa nu uit: #1 pleaca dimineata cu mine (el la gradi, eu la birou) si se intoarce tot cu mine.
Foarte corect si la obiect articolul. Am trecut prin asa ceva. Avem un baietel de 3 ani si o fetita de 1 an. 2 lucruri nu s-au spus nici in articol si nici in comentarii: Cu cat mama este mai tanara sarcina este dusa mai usor si riscurile atat pentru mama cat si pentru copil sunt mai mici. Al doilea: Cu cat imbatranesti se duce si rabdarea. You can kiss it goodbye! Sa vezi ce chef ai la 35+ sa te maimutaresti in 4 labe cu copii cand vii de la servici si esti obosit si rupt de foame. Si nu, sa-i neglijezi nu este o optiune!
Recomand pe aceasta tema un film pe care l-am vazut recent…vedem practic cam tot ce se descrie in guestpost-ul de mai sus.
https://www.imdb.com/title/tt1987018/
Nu lasati nota mica de pe imdb sa va descurajeze.
Pare povestea unor oameni imaturi care habar n-au avut in ce s-au bagat. Ai povestit partea mai putin placuta, dar exista si compensatii care, din punctul meu de vedere sunt mult peste iesirea in oras, tigara si cafeaua, spre exemplu bucuria de a-ti creste copilul, de a-l invata sa mearga, sa vorbeasca, bucuria primei poezii, primului cantecel. Pe mine primul „te iubesc tati” mi-a facut fracura de ligamente incrucisate si daca nici eu nu mai eram obisnuit cu viata de noapte…Asta e, e alt nivel al vietii, cu inconveniente dar si cu bucurii
Un copil este un test de maturitate pentru parinti (am copil, deci stiu despre ce vorbesc). Cred ca este important sa pastrezi un echilibru intre dragostea fata de copil si dragostea fata de partener. Unii parinti (mai ales mamicile) isi indreapta toata atentia asupra copilului si uita si de sine si de partener. Eu cred ca este o greseala sa faci din copil centrul universului. Mai degraba ar trebui ca parintii sa se adapteze la noua situatie si sa se implice amandoi, in mod egal, ca sa nu apara frustrari pe viitor. Daca ambii parinti sunt maturi si responsabili, atunci probabil ca si copilul va fi ceva mai echilibrat si nu le va crea atat de multe neplaceri. Dimpotriva chiar, le va completa frumos definitia lor de „cuplu”.
Prea pesimista persoana care a scris articolul. Drept urmare, nu ma mira actiunile intreprinse. Daca unii ajung la divort nu inseamna ca toti trebuie sa faca la fel. Copilul e doar un pretext care ascunde probleme mai vechi. Un singur lucru am de zis: un copil e una dintre cele mai mari (poate chiar cea mai mare) bucurie pe care o poti avea. E greu de explicat in cuvinte. Cel mai bine e sa traiti experienta pe propria piele.
@alioja nu ma refer ca va fuma fizic, inhaland fumul de tigare il face un fumator fara voia lui.
Nu există așa ceva! Cum, procrearea nu mai e un challenge trendy? So uncool!
Bob: Imi place cum suna partenerul pe primul loc si apoi copilul, chiar imi place. Si acum ar trebuie sa vina mamicile sa-ti spuna ca tu esti barbat, nu stii ce inseamna sa iubesti un copil. Normal ca vrei partenerul pe primul loc, ca vreti sa va fie voua bine
@Octavian: word!
Oarecum adevarat, desi aici pare mai mult o revarsare de frustrari decat o argumentatie logica.
Pe de alta parte este un exercitiu de umilinta pe care oricine trebuie sa il faca la un moment dat. E o evolutie fireasca in viata, precum cea de la stadiul de kinder la adolescent, adult, familist etc.
E drept, sunt si persoane incapabile de o astfel de evolutie. Insa e bine de stiut, pt toti cei care NU au copii si citesc aici, ca regula nu este asta. De obicei cuplurile se sudeaza in astfel de situatii, dupa ce trec prin cateva momente mai dificile, prieteniile se testeaza si se rearanjeaza, stilul de viata se acomodeaza cu situatia…si incet incet copiii se fac mari.
„si pentru ca oricat de mult iti iubesti copilul ordinea prioritatilor in viata ar trebui sa ramana partenerul si apoi copilul.”
Bob, nu stiu ce anume intelegi tu prin asta, dar suna tare gresit. Nu sunt de acord sa iti obisnuiesti copilul sa fie un rasfatat, nu sunt de acord sa te neglijezi fata de partener, dar copilul trebuie sa devina prioritar pentru ambii parinti. Parintele e un adult care isi poate purta si singur de grija, copilul e total dependent de tine, cel putin in primii ani de viata. Probabil tu ai scris acolo un text care sa dea bine pentru marketing, si nu un principiu de viata al unui om sanatos la cap.
de-aia daca o sa l fac vreodata, il fac cu contracte, precontracte, intelegeri si toate celea…. Iar daca ma-nsor vreodata, va rog sa ma spanzurati de coaie in piata publica
„cine are să-i trăiască, cine nu, să nu-şi dorească.” – Era o vorbă…
Altfel, cred că e treaba fiecăruia să aleagă ce viaţă vrea să ducă şi nu e treaba unora de ce unii au ales aşa şi nu invers.
Observ că majoritatea celor care încearcă să-i convingă pe ceilalţi sunt cei care au copii. E treaba lor dacă viaţă mişto înseamnă urlete, muci, teme, griji, bani puţini. Cum e treaba celor care înţeleg din viaţă sex până dimineaţa, somn, excursii când vor…
Fiecare are parte de avantaje şi dezavantaje, plăceri şi frustrări. În mod cert, că „le poţi avea pe toate”…. e o minciună.
@Daniel BOROS
Ce prost e ăsta . Să faci copii înainte de 30 ani că după aia poate nu poți ?
Majoritatea oamenilor pe care-i văd sunt complet idioți așa că nu văd de ce e rău ca un idiot să nu facă alți idioți.
Dacă vor neapărat un copil și nu o să poate face atunci de abia așteaptă copiii de la casele de adopții să fie luați la ei acasă. Chiar și la proști ca voi.
Din postura de tata a doua fete, trebuie sa precizez ca nici nu poate fi vorba ca un copil sa fie motiv de divort. Doar un animal dominat de instincte si egoist poate gandi asa. Si daca nu te-ai distrat suficient inainte, spaga ta, acum ai responsabilitati. Consider imatur orice specimen uman care nu poate renunta/ imbina placerile personale cu indatoririle de parinte
Din pacate de prea multe ori se intampla lucruri de acest gen. De cele mai multe ori, la cupluri tinere, care s-au casatorit dintr-o anumita dragoste subita, iar dupa 1-2 ani, dupa ce bineinteles a rezultat si fructul dragostei, se despart, iar sarmanul copil, fara nici o vina ajunge in cel mai bun caz la bunici, iar de multe ori in centre, matusi/unchi, sau in gasti periculoase.
Foarte mult adevăr în rândurile din articol. Un copil îți schimbă radical viața. Totuși dacă te-ai înrămate la asta, asumă-ți și părțile mai puțin plăcute și nu da bir cu fugiții.
*înhămat
copilul, cred eu, este un fel de catalizator al relatiei dintre cei doi parteneri.
Astfel, daca cei doi parteneri se potrivesc cu-adevarat, aparitia unui copil nu va face altceva decat sa-i apropie si mai mult.
Daca insa cei doi parteneri au anumite probleme, divergente ignorate, aparitia unui copil va sparge bula.
Inceputul e prost. Daca vrei sa fii parinte cu jumatate de norma, inseamna ca ai o problema …, iar celelalte probleme nu vor intarzia sa apara.
Cresterea unui copil este o munca in echipa, care presupune sacrificii. Daca nu esti dispus sa le accepti si sa le faci, mai bine nu mai aduce pe lume un copil, pentru ca-i distrugi oricum viata.
Problema este ca nimeni nu te poate invata cu adevarat ce inseamana sa ai un copil si de aici multimea familiilor cu probleme si care se destrama dupa cativa ani de casnicie.
Bunicii nostri nu isi mai faceau griji ca n-au la cine lasa copiii; aveau casa, curte… gospodarie si cate 5-6 plozi.
Astazi trebuie sa facem un studiu amanuntit, analize, calcule si poate ne hotaram pana-n 40 de ani sa facem un copil. Dupa care divortam :)) Si cand te gandesti ca in fond asta-i rolul nostru pe Pamant… sa procream. Dar lasa ca o fac altii mai bine…
O mare de pedanti au comentat. Din aia fara copii care au principii si moralitate si se simt competenti sa bage sula-n coaste celor „saraci” si din categoria celor care au copii, care stiu cum se face si sunt gata sa pozeze pentru tabloul de nota 10.
Cei incercati isi stiu singuri chinul, n-au nevoie de blamul istetilor si nici de intrigi marlanesti de genul: ea e grasa si neingrijita, el se uita dupa capre tinere si amandoi isi merita soarta. Desigur, bucata de carne si muci urland pe fundal.
Ar fi frumos sa ne vedem de experienta personala. Pentru ca multi nu stiu/inteleg ce se petrece de fapt in psihicul celor care nu isi pot gestiona viata in mai mult de 2.
@joyride: Nu sunt pedanta si nici grasa si neingrijita, ba dimpotriva. Prea multa lume sare sa generalizeze, din pacate. Eu personal nu am comentat ca sa pozez pentru tabloul de nota 10, ci pentru ca am vrut sa-i incurajez pe cei care isi doresc copii, dar se tem sa faca marele pas. Si te asigur ca in spatele fiecarei „vorbe de duh” ale unor parinti se afla de obicei si zile senine, dar si nopti intunecate si chinuitoare. Nimeni nu poseda Adevarul Suprem, nici macar tu. Trebuie doar sa acceptam ca exista nenumarate nuante de gri, nu e totul alb sau negru, asa cum declara articolul in cauza. Si daca tu consideri ca un copil nu inseamna decat o bucata urlatoare de carne si de muci, atunci probabil ca ar fi intelept sa te abtii si pe viitor de la meseria de parinte. „Ar fi frumos sa ne vedem de experienta personala” zici. Atunci tu de ce mai citesti comentariile altora?
Mariana, nu ma asigura de nimic pentru ca nu ma intereseaza retetele celorlalti. Reactia mea e un gest instant in fata unei probleme spinoase, la care prea multi vor sa participe in calitate de „judecatori”.
Am copil, stiu cum arata noptile cu si fara sprijin, cu si fara tipete, cu si fara timp de propria persoana – tocmai din perspectiva asta am sustinut atitudinea „fiecare sa-si vada de provocarile lui”.
Consideratia „carne si muci” e din articol, nu-mi apartine, daca ar fi sa descriu machiavelic complexitatea unui copil, as avea alte formulari lingvistice. Si nici nu ma „maguleste” cu nimic atacul la persoana pe care incerci sa-l initiezi. Discutiile ar trebui sa vizeze fondul, nu forma.
@joyride: Eu am participat in calitate de „jucator” in meciul asta. Judecator ai fost tu cand ne-ai pus la toti eticheta de pedanti. Si raspunsul meu nu a fost un atac la persoana ta, ci o reactie fireasca de aparare la comentariul tau mult prea acid pentru un tatic (cum spui ca esti). Problema asta poate ca n-ar deveni atat de spinoasa daca nu am refuza din orgoliu orice sfat din afara. Stii proverbul ala cu inteleptul invata din greselile altora…