Circulația noaptea și circuitul lui Geani în natură

M-am prins târziu că noaptea e atât de liniște pentru că e circulația oprită. Brusc, toți cocalarii și-au dat seama că nu au nevoie sau motive să circule aiurea prin oraș noaptea, să facă curse și să fie amuzanți.

Pentru că ce se întâmpla pe la mine prin zonă era așa. Noapte, liniște, lumea doarme. Apare Geani. Hârb, muzica blană, el eventual cu ceva tras pe nas. Ori mergea la aspirație, ori mergea cu 100km/h, între astea două viteze nu exista nimic. În 99% din cazuri e el cu un tovarăș la fel de prost ca el. Veniți proaspăt dintr-un sat de pe lângă un oraș mare din România la Brașov, că e facultatea mai ieftină. Noroiul de pe mașină e amintire de la mămuca, nu îl dă jos. Se dă cu basca de pământ când îl oprește poliția, că el nu făcea nimic greșit, și începe să urle “de unde știi tu că aveam muzica tare”. Vârsta lui variază de la 18 la 40+.

Pe lângă asta, am un rezidențial în zonă unde se întâlnesc cei doi Geani și e amuzant. Geani venit acum un an sau doi din GJ, cu o Octavia1, imediat cum se urcă în ea dă muzica blană. N-are ceva sistem audio, gâjâie ce are, dar el e tare mândru. Are două perechi de blugi din ăia rupți și cei mai portocalii adidași pe care i-a găsit. La parter stă Geani vechi. S-a însurat, are un A4 break 2006, are un copil proaspăt. E deranjat de Geani nou, că dă muzica tare, și în casă, și în mașină. Îi deranjează copilul. Când făcea el asta era OK, că era tânăr, trebuia lumea să-l înțeleagă, e democrație până la urmă. Geani vechi se ceartă cu soția, care îi tot boscorodește că nu poate să doarmă copilul din cauza lui Geani nou. Nu mai ține minte nici el, nici ea, când colindau orașul cu muzica blană. Acum lucrurile s-au schimbat. Acum e nevoie de liniște. Atunci nu era.

Circuitul lui Geani în natură.

 

say-make-everyone-die

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

51 comentarii

  1. In Bucureşti sâmbata noaptea mai ales prin centru era plin. Ce e drept, Geani 2.0, nu ca mine la munca.
    Doar masini scumpe. Era un seria 8 tras pe dreapta pentru verificari. Dupa cateva minute m-a depasit cu peste 100kmh.
    De cand cu pandemia, nici radare nu prea mai sunt in Bucuresti. Pentru cei ce isi pot face declaratie, e ca inainte sau chiar mai bine ca nu mai sunt Loganurile sa ii incurce.

    00
  2. „Brusc, toți cocalarii și-au dat seama că nu au nevoie sau motive să circule aiurea prin oraș” tin sa te contrazic, inca au treburi „importante” dar „nu ii lasa nenorocitii astia”, ca sa citez pe o tanti pe care intamplator o stiam si am intalnit-o la un magazin, amandoi eram cu masti „nici nu ne mai cunoastem om cu om de cand ne pun nenorocitii astia sa murtam mastile astea”.
    acum pe geanii ii gasesti cate 2-3-4 stransi la colt la carrefour market in fata ca sa alimenteze rapid cu bere si se plang ca nu pot umbla noaptea telelei

    00
    • Geani e de regula odihnit, ziua nu face nimic util, daca are o munca tandaleste mai mult la tzigara si cafea, daca e student nu se oboseste cu invatatul, se duce la cursuri numai ca sa stea la o parola cu baietzii, si de-aia seara/noaptea e odihnit, si trebuie ‘sa se distreze’.

      00
    • Da, e bine cu restricțiile, nu ne mai deranjează Geani, iar eu oricum nu circulam după 23 nici măcar o data pe luna. Dar pe bune acum, hai sa gândim obiectiv, este Giani vectorul pt sarscov2?

      00
    • @EGO:

      „…Dar pe bune acum, hai sa gândim obiectiv, este Giani vectorul pt sarscov2?”

      Raspuns:
      GIani nu, prostia da! Și cum Geani nu pare prea inteligent! QED!

      00
    • @ bogdand: aaa, deci Geani e precum Cenușăreasa, se transforma, noaptea e prost, dar ziua e deștept, pt ca altfel nu funcționează demonstrația ta

      00
  3. Pensiunea Geani din Voluntari are un bar şi o terasă…

    00
  4. Veniți proaspăt dintr-un sat de pe lângă un oraș mare din România la Brașov, că e facultatea mai ieftină.

    Adica au venit de pe langa Bucuresti sau chiar din Bucuresti

    00
  5. pe unde stau e drum drept si multi Geani avea obiceiul sa circule cu viteza. S-a semnalat la primari si au venit de au montat limitatoare de viteza, 2 la 100 metri distanta. Cu muzica data tare mai vin dar a scazut traficul ca la Geani nu ii place sa incetineaca. End of story.

    00
  6. Cam multe harburi in BV dupa ce ti-ai luat SUV nou, este? :)

    00
  7. Pentru ca si la mine in oraș sunt „Geani”, intreb sincer: Când ai un caca de mașină, iar in oraș sunt multe mașini de X ori mai scumpe decât a ta, ce e in capul tău când o arzi „Geani”?
    Întrebare pe bune. A deslușit cineva gândirea unuia din ăsta, care vrea musai sa fie bagat în seamă desi are tigaie de mașină.
    Enigma asta o am și cu ăia care… inca mai exista oameni care se cred bogați daca au un teanc de hartii de 50 de lei.
    Cât are acolo, 1000 de euro? Ce se tot laudă cu ei, „scoate cărămida”?
    In 2021, încă există oameni din ăștia. Iar eu nu ii înțeleg, nu imi dau seama care e „filmul” din capul lor. Are 1000 de euro in hartii de 50 de lei, și un Audi din 2005… se crede bogat.

    00
    • Este bogat fata de tovarasii lui din mediul rural, sau din oraselul rapanos din care a plecat si datorita cererii de forta de munca, a ajuns sa traiasca si el „pe picior mare”.
      Intotdeauna am facut o analogie intre perioada asta si perioada infloritoare comunista, atunci ii aducea partidul la oras, acum ii aduce foamea la oras, atunci ii inghesuia statul in cartiere dormitor, acum se imprumuta la banci pt aceleasi cutii de chibrituri; in rest, variatii pe aceeasi tema: pe vremuri idealul era un delon, acum idealul e vreo rabla din 2005, pe vremuri isi luau picap, si parintii mai sarmani ii sfatuiau sa isi ia intai picur, acum isi iau iphone, etc.
      Insa ghiorlania, frustrarile, parvenitismul, lipsa crasa de educatie, nevoia de a epata sunt tot acolo(poate mai mult acum, ca au acces toti la internet si facebook).

      00
    • Tot timpul va fi un Geani nou. Doar dacă va creste media nivelului intelectual…

      00
    • Bogatia asta este relativa.
      Daca ai 10-15 mii de euro si te duci intr-un sat amarat unde nu exista locuri de munca, esti considerat instarit. Daca umbli roin cluburi de fite, esti un sarantoc.
      in alta ordine de idei, unul care castiga la Loto 5 milioane de euro este bogat. Dar daca il compari cu Tiriac, este tot un sarantoc.

      00
    • Daca etichetezi oamenii in functie de masina detinuta tot un fel de Geani esti in gandire. E clar ca e mai ok sa arzi proprietar X3/X5 (in mod pennywise pe firma) cu filtrul de particule anulat si meriti intradevar un regim special de prioritate pe drumurile publice. E mai elevat asa. Problema nu e gandirea de meltean in general ci faptul ca omul are masina veche de 10 la puterea x ani.

      00
  8. Nu stiu sefule, eu sunt din orasul ala foarte scump unde Geani da 3, 4 sute de oiro chirie si ori nu are bani si merge la Bv ori il bate stresu’ si la 22:30 e lat de oboseala psihica… ca e greu ca, bmw sau nu bmw chiria vine permanent ;)

    00
    • Am citit orasul ala foarte scump si m-am gandit automat la Cluj. Apoi am citit 3-4 sute de euro si m-am linistit, n-are cum sa fie chiria asa mica in Cluj. Plus ca acolo Geani merge cu metroul.

      00
  9. Gata! M-am prins care era treaba care imi scapa aici. Tu ai facut blogul asta doar sa te plangi, nu ? :-)

    PS: te plangi foarte fain.

    00
    • Idee: cand te muti, ai grija cum iti alegi zona/vecinii. Stai la o cafea pe o terasa apropiata de locul unde locuiesti si observa ce se intampla, asa, intr-o zi de marti de exemplu, dar incearca si weekendul. Cu cat mai scumpa zona, cu atat sansele ca numarul de Geani pe m2 sa fie mai mic.

      00
    • asta ai realizat după 6 ani? :D

    • @Klaxhu
      De cand cu pandemia si intoarcerea „valorilor” inapoi, in tara, s-au inmultit cazurile de adolescenti/ tineri drogati.
      De cand s-au prins ca pot face bani de pe carca copiilor de bani gata, au inceput sa se mute prin zonele scumpe, tot felul de dubiosi care deranjeaza.
      Si in general, copiii de bani gata din generatia asta, sunt vai de capul lor.
      Asta pentru ca ma-sa si tacsu sunt tot un fel de Geani, dar bogati. Drept urmare, progenitura nu stie sa se comporte civilizat.
      Faptul ca dai 300k euro pe un apartament, nu garanteaza faptul ca langa tine, nu sta un Geani junior, de bani gata.

      00
  10. la mine Giani isi face repede cumparaturile la 8.30 ca la 9 inchide la kaufland. e imbracat in salopeta aia plina de pete de vopsea. are ochii rupti de oboseala.

    00
    • Adica in viziunea ta, Giani sunt fraierii aia care muncesc cu spinarea toata ziua si cand scapa fug repede pana la magazin ca sa isi ia ceva de mancare?

      00
    • Cici e Giani de la birou, probabil corporatist. El le știe pe toate și nimic.

      00
    • aveti o obsesie cu corporatistii. sunteti invidiosi cumva?
      Eu vorbeam de muncitori. Sa le zicem Dorei mai bine. e ok?

      00
    • Elefantul Cici, si-a pierdut cipiciiiii… In rest, mult succes cand cauti un zugrav sau cand nevoile tale vor ajunge la oamenii cu salopeta. Sa vezi ce rad ei atunci.

      00
    • Cici, Giani nu munceste, ca ii cauzeaza la sanatate

      00
    • @cici, tot nu ai explicat ce ai cu Doreii? Te deranjeaza ca dupa o zi intreaga de carat saci de ciment sau o zi intreaga in care au zugravit, vin murdari la magazin? Iti strica feng-shui-ul?
      Adevarul este ca poate ar trebui mai intai sa se duca acasa, sa faca un dus, sa se dea cu parfum si apoi sa coboara sa-si cumpere o paine, un salam si o bere.

      PS: vezi articolul asta, poate inveti ca munca nu este rusinoasa.
      https://zoso.ro/intamplari-amuzante/

      00
    • Normal, la 8 jumate seara sunt doar doreii si cici.
      Ca altfel n-ar sti de ei, daca n-ar fi si el acolo.

      00
    • De când kkt a face o muncă fizică este rușinoasă și consideri că omul ar intra la categoria Geani?
      Procentul de Geani este același și printre ingineri, și printre gulerele albastre, și printre corporatiști.
      La ăia cu studii superioare și joburi fancy, după părerea lor, să zicem că s-au mai rafinat un pic, de când nu mai ajung in Pipera cu bălegarul pe pantofi și nu mai miroase dimineața a coteț de porci, ci a Glina.
      Dacă îi studiezi atent o să observi aceleași tipare. Nu-i nicio diferență între ei. Nu au învățat nimic de la trăitul la oraș. Bine, satele cu blocuri în care trăim, numite orașe, nu civilizează.

      00
  11. La mine in fata blocului este un rondou pe 3 benzi :) loc frumos de dat cu „driftu”. Ii auzeai de pe la 23:30, până pe la 2 noaptea. Acum e mai liniște de când cu pandemia, dar săptămâna trecută era nici 20:00 ceasul mă duc la Kaufland și mirare în parcare băieții făceau drifturi, ăștia ar trebui încarcerați cate 30 de zile , 90 la recidivă și apoi dublat la fiecare faptă.

    00
  12. Acum vreo 10 ani trecea un Geani in fiecare noapte pe strada. Cam pe la aceeasi ora, 11:30 / 12. Avea un harb de scooter cu toba sparta si il ambala de ii sareau bujiile. Toate bune si frumoase pana a trantit copil un fost geani, unu care rupea scarile de la bloc la baute cu baietii pana tarziu in noapte. Eram la tigare pe balcon cand i-a sarit la scooterist in fata. Strada e cu sens unic si ingusta, a trebuit sa opreasca. Bai ce l-a scuturat, la cum se misca geaca pe el mi-am dat seama ca sunt doar vreo 40 de kile sub ea, vecinu shaormist cu ceafa si burta de bere. Nu l-am mai vazut pe ala de atunci, cred ca si-a vandut si scooterul.

    00
  13. Eu aș vrea să știu contextul in care tipa le-o dă mortal ălora cu „E lumea reală, laba&iilor, pi#da se obține greu, nu pe cursuri, ce vă învață ăsta aici!” :)))

    00
  14. Eu sunt ferit de specia asta in Racadau. Probabil sunt alergici la mumii.
    Remediul pentru Geani ar fi politia. Dar politia doarme.

    00
    • Oh,ce naiv esti. Se vede ca n-ai prea fost oprit la interogatoriu de politie. O majoritate covarsitoare a politistilor sunt ei insisi Geani.
      A nu se citi „toti” ,ok?

      00
  15. Bai, e un Geani cu o masina fara toba, nu cu toba sparta, fara toba, care trece pe Harmanului la ore cand doarme lumea. Imi clantane geamurile.

    Abia astept sa-i vad numarul sa dau un mail la politie, mi-e dor sa ma sune politia sa ma roage sa-l las in pace, cum m-a sunat cand am reclamat parcarea de tiruri de la Coresi.

    00
    • Unde dai mail la politie?Intreb serios pt ca la mine in fata casei s-a creeat un grup de pustani cu DPF-OFF care stau de vorba 5-6 ore pe zi langa masini,de cele mai multe ori lasand masinile pornite si cate o ora.
      Nu ma deranjeaza ca se aduna aici,desi nu are nici unul legatura cu zona,n-am apucaturi comuniste,dar aerul e irespirabil zinic de prin 2019.

      00
    • @Robert3, in cazul meu dau la Brasov direct: https://bv.politiaromana.ro/ro/petitii-online, cu cc la Primaria Brasov.

      Am primit raspuns la fiecare petitie, ma suna in timpul rezolvarii daca vor detalii, dar si dupa ce se rezolva primesc scrisoare in plic.

      Acum de exemplu am reclamat niste tufe in fata la Romstal Brasov, blocheaza vederea spre drumul cu prioritate si trebuie sa ies la axul drumului sa am vizibilitate. Am primit raspuns ca tufele nu apartin primariei si au notificat Romstal sa le taie. Astept.

      00
  16. La Geani totul roz pana da peste altu mai Geani ca el…
    Pt ca in rest nu il ating chestii ca bunul simt, respect, comunitate, reguli, politie; el stie mai bine, e dreptul lui.

    00
  17. Nu inteleg ce ai cu adidasii portocalii :-B

  18. La o sedinta de bloc mai de mult zice roaga lumea una mai tanara sa nu mai dea tare muzica ca are copil si nu poate sa doarma. Sare unul ofuscat: pai nu am dat tare in orele de liniste. I-am zis: nu conteaza orele de liniste, alea sunt pt cand ai de facut ceva reparatie in casa gen dat gauri, atunci respecti orele de liniste si faci galagie in rest ca asta este, nu ai de ales. I-ati casti daca vrei sa asculti tare, nu trebuie sa asculte tot blocul muzica ta. Si nici la casa: unii cred ca daca stau intre 4 garduri pot sa asculte tare. Stai si tu cu o boxa mica langa gratar ca ajunge, nu trebuie sa bubuie strada.

    00
  19. Am un vecin la blocul de peste drum cu o Skoda noua, se pare ca o iubeste mult, in fiecare seara ajunge acasa si sta cate juma de ora in masina cu luminile pornite (probabil farurile sunt pe auto).
    Nu asculta muzica, dar locurile de parcare sunt fata spre geamul nostru, noroc ca sunt inclinate si nu bate lumina direct dar e oarecum suparator.

    00
    • NOU
      #48

      Nu stiu cat isi iubeste masina, dar e clar ca pe nevasta-sa nu prea o mai suporta :)

      00
    • @DanMk, poate omul nu isi da seama ca deranjeaza. Eu as traversa macar o data, i-as explica frumos ca sunt deranjate farurile si l-as ruga sa le stinga daca poate cand este in parcare.
      Acum daca nu intelege, as lasa-o balta. Nu as incepe sa ma cert cu el.

      00
    • Auzi, da’ n-ai draperii?

      00
  20. Am facut si eu petitie la Politie in Iunie 2019, am fost internat la Chirurgie in Judetean Bv spre strada la etajul 1, m-au distrus baietii cu drifturile noaptea si cu motoarele in sensul giratoriu incepind cu ora 21.00 in fiecare seara.
    V-as fi spus si voua ce raspuns am primit dar n-am primit.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)