Pe cine va pune PSD în locul lui Grindeanu…

Hai să privim puțin după scandalul ăsta și să ignorăm, de pildă, că Tăriceanu e un infect și Dragnea un laș disperat, și să ne gândim la viitor.

Deci Grindeanu pleacă, iar PSD are majoritate în Parlament. Pune un prim ministru marionetă, care speră să nu capete conștiință, și un guvern la fel de prost ca ăsta, cu niște lingăi de mâna a patra, care, la fel, erau rupți în cur și sunt trimiși în ring de băieți care stau la umbră.

Care va fi rezultatul după, nu știu, încă 6 luni de pomeni? Cât cred ei că o pot ține așa, incompetenți și jegoși? Cred că un nou episod Grecia, de mers în groapă la maxim, se poate repeta? Ce o să se întâmple, o să ne salveze și pe noi Uniunea Europeană ca să nu cădem în brațele Rusiei?

Și toți rahații ăștia incompetenți, de îi scoate PSD din rezerva de cadre fără probleme penale, cât de incompetenți să fie să nu realizeze că pielea lor e în joc când se apucă de făcut prostii pentru șefii lor? Adică prost prost, dar cât de prost?

fun-grideanu-coaie

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

42 comentarii

  1. eu cred ca vom ajunge la alegeri anticipate…Klaus va profita de moment, si va face 2 nominalizari de neacceptat pt PSD, dupa care alegeri, probabil in toamna .

    00
    • a doua nominalizare va fi acceptată, pentru că foarte mulți parlamentari nu vor renunța la mandat. dar, oricum, nu se va ajunge la asta, klaus nefiind o persoană atât de conflictuală

      00
    • Nu poate face nominalizari de neacceptat de PSD; imediat va fi suspendat si presedinte devine Tariceanu care va nominaliza un premier de la PSD!
      Nu conteaza ca dupa referendum Iohannis se intoarce presedinte; premierul va fi deja in functie.

      00
    • Meciul se joaca pana in ultima secunda daca nu cumva ajung la intelegere si-si dau toti demisiile. Oricine ar castiga, s-a cam terminat cu guvernul PSD si ce-a fost pana acum. Si cu Dragnea.

      00
    • „și-și dau toți demisiile”?! Dă-ți o palmă.

      00
  2. Că sunt proști, am stabilit deja. Acum încercăm să aflăm cât de flămânzi sunt cei scoși la înaintare

    00
  3. Vox populi:
    Sun ieri acasa, ma intreaba babacul daca am vazut ce se intimpla in tara. Spun da, iar el continua: bine ca-l dau jos pe Grindi, ca e un securist imputit.
    M-am intristat, n-am mai stat sa-i explic ca degeaba o fac. El stie mai bine ca e trecut prin viata. Om care a iesit anul trecut in august la pensie.
    Insa cel mai trist este ca nu e alternativa. USR pare o gasca de copii care se cearta pe o bomboana, PNL va muri ca si PNTCD.
    Dragnea insa a devenit foarte periculos. Omul e parsiv, nu participa la scandal, are rabdare, se poarta civilizat, vorbeste frumos, pe intelesul pensionarilor si a celor fara carte. Are un stil mafiot, asemanator cu cel al lui Don Corleone. Vedeti filmul, dar mai ales cititi cartea.

    00
    • NOU
      #9

      Nu are răbdare, de-aia s-a ajuns la situația de față.

      00
    • De ce ar muri pnl, cu cine sa voteze cei care voteaza cu pnl? In 2000 au votat ca cretinii cu prm, dar nu se vede nici un prm. Si nici situatia nu e de asa natura incat sa fie oamenii atat de emo

      Usr, gasca de copii? Pai nimeni nu e perfect, am vrut un partid diferit, il avem. Daca nu e exact ca idealul vostru de partid (care dumnezeu o fi ala?), asta e, macar e diferit si nu e din mafioti/incompetenti. Mie imi ajunge. Nici eu nu sunt perfect.

      00
  4. Trebuie sa punem bani deoparte. Ne asteapta vremuri de cacat.

    00
  5. Eu cred ca vor face o propunere pe care Iohannis sa fie obligat sa o refuze(ex: Shaideh sau chiar Dragnea). Pe motiv ca Iohannis a refuzat propunerea, o sustine pe Kovesi si [insert motiv aleator aici] vor demara procedurile de suspendare a presedintelui.

    Cat timp Iohannis e suspendat, Tariceanu devine interimar. Din postura asta se pot rezolva apoi foarte usor casapirea Codului Penal, demiterea Laurei Kovesi si a lui Augustin Lazar etc.

    Referendumul nici nu va conta, foarte probabil va fi o prezenta de sub 25%, Iohannis va reveni in functie, dar damage-ul e deja facut.

    00
    • NOU
      #16

      Termina cu suspendarea presedintelui ca nu este nici o sansa.Iohannis nu este un presedinte conflictual si nici nu iti da motive sa il urasti cum a fost Basescu.Cel mult te lasa indiferent.Crezi ca se va mobiliza lumea sa il suspende pentru ca nu il pune pe Dragnea premier?

      00
    • NOU
      #17

      Mă, dar voi nu citiți Constituția, nimic? Interimarul ăla nici drept să se șteargă la cur singur nu are. Abia după validare prin alegeri se schimbă treaba.

      00
    • Sa fac niste precizari ca am vaga impresie ca imi iau minusuri si acuze degeaba.

      -Presedintele poate fi suspendat cu votul majoritatii senatorilor si deputatilor;
      -Cat timp este suspendat, interimatul este asigurat de al 2-lea om din stat;
      -Referendumul de demitere se organizeaza in 30 de zile de la data suspendarii;

      Eu nu am zis ca va fi demis, nici nu conteaza referendumul, dar in alea 30 de zile Iohannis nu mai ocupa functia de presedinte!

      00
    • Art. 98 – Interimatul funcţiei:
      (2) Atribuţiile prevăzute la articolele 88-90 nu pot fi exercitate pe durata interimatului funcţiei prezidenţiale.

      Sursa: https://www.constitutiaromaniei.ro/art-98-interimatul-functiei/

      Ce nu poate sa faca presedintele interimar:

      Art. 88 – Mesaje
      Preşedintele României adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii.

      Art. 89 – Dizolvarea Parlamentului
      (1) După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.
      (2) În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată.
      (3) Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui României şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă

      -pe scurt: nu poate dizolva parlamentul

      Art. 90 – Referendumul
      Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional.

      Te rog, mai zi-mi o data cum era cu citirea Constitutiei si ‘nici drept să se șteargă la cur singur nu are’.

      Hai ca mai zic una frumoasa. Tariceanu ar putea refuza sa preia mandatul de interimar si urmatorul pe lista este presedintele Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea. :)

      00
    • Ei n-o sa aiba destui nici sa-l dea jos pe grindeanu

      00
  6. „o să ne salveze și pe noi Uniunea Europeană ca să nu cădem în brațele Rusiei?”

    Pai chiar asta se intampla in aceste momente..

    00
  7. Dude, tu presupui că ălora cu putere de decizie din PSD le pasa de o posibilă/foarte probabilă repetare a scenariului Grecia, că o să dăm faliment. Aici greșim toți, credem că le pasă. NU LE PASĂ, pentru că ei își pregătesc ieșirile de acum. Fura de rup, fura maxim, apoi se tirează, numai noi proștii rămânem cu falimentul pe cap. Care in Brazilia, care în Madagascar, care in Monaco, care in UK, toți au ieșiri asigurate.

    00
    • Au iesiri pe dracu. Ei fura sa se poata lauda si sparge in figuri aici. Vor sa fie vazuti si apreciati, vor sa aiba oameni la mana. Si odata ce ai furat in sistem nu pleci cand vrei tu pleci cand vor altii, daca vor sa te lase.

      00
    • Grecia s-a dus pe cur datorita prostiei proprii, a vrut sa arda etape si sa aiba infrastructura vestica in 20 de ani… Nu s-a putut decat cu credite enorme, acordate cu larghete de mari grupuri de banci … facilitate de GS, ML si altii. Cand creditele nu au mai putut fi rambursate, dintr-o combinatie de coruptie endemica, furturi calificate si, in final, panica bancara (care a dus la transferul a 60-70% din depozitele popendulatiei si companiilor in afara tarii), tara a intrat intr-o spirala descendenta a austeritatii bugetare, care a taiat din incasarile viitoare, care au redus veniturile statului , care au taiat incasarile viitoare… Sarpele care isi inghite coada.

      00
    • Gresesti, de furat au cam terminat, acu vor sa isi scape cururile si apoi sa apara la televizor ca politicieni onesti. Miza in momentul asta nu e banul, salvarea curului propriube mai important. Ei incearca sa calmeze spiritele acu sa poata sa isi faca treaba in liniste.

      00
  8. Eu cred ca Grindi va ramane pe pozitii. Nu cred ca va trece motiunea initiata de PSD. Aparent baronii sunt alaturi de Dragnea, dar toti stiu ca Dragnea e pe ultima suta de metri si ca alaturi de el se pot astepta doar la probleme. Pe Badalau tocmai astazi l-a scos DNA la tabla, un avertisment finutz.

    Oricum s-ar invarti Dragnea stiuatia lui e clara, condamnarea cu executare il asteapta si dupa aia vin si altele mai grele ca are potential. Baronilor ce sa le mai promita? Le-a promis ca le da ordonanta sa ii scape, au ramas cu ordonanta in mana si dosarele au facut pasi mari in fata, le-a promis bani, nu l-ea dat 1 leu, cine il mai crede? Dupa ce si-a impus slugile in posturile cheie si i-a scos din paine pe veterani tot astia sa il sustina si sa il scape? Sunt ferm convins ca in afara de cercul lui de slugi restul pardidului vrea sa scape de Dragnea dar tac fie de frica fie din interes.
    Ca Grindeanu si Chirica sunt mai multi in partid doar ca au tacut si au fost mai calculati in speranta ca vor prinde un ciolan mai consistent la momentul oportun.

    In final, chiar daca pleaca Grindeanu cheia problemei este la marele licurici de la Cotroceni. Iohannis are munitie si deschidere mai mare decat orice presedinte din 90 incoace.

    00
  9. Epica poza. Si cu, si fara virgula.

    HAhahahaha

    00
  10. Ca sa intelegi ca esti prost, trebuie totusi sa iti mearga un pic mintea! :)

    00
  11. Facem un mic poll? Eu zic ca o vor propune din nou pe „Seherezada”.

    00
  12. Guvernul Grindeanu va cădea, însă adevărata luptă pentru putere se va da la votul viitorului guvern. Atunci vor ieși șacalii la lumină, când se va arăta ciolanul. Acum e prima repriză, doar vor lăsa pești Pirania să se înfrupte din cei ce sângerează.

    00
  13. Când PSD depune moțiune de cenzură împotriva guvernului votat de PSD: coub.com/view/v2wmh

    00
  14. Salut!
    De achitarea lui Stavarache de la Bacău nu scrii? Așa ar fi fair-play…

    00
  15. Pe Mihai Fifor il va pune.

    00
  16. va spun eu, ne-am cacat la palarie! suntem in cacat pana in gat din noiembrie!
    si problema e ca, pe unde merg si cu cine vorbesc, nimeni nu a votat PSD; atunci cum au iesit astia?

    imi puneam mari sperante in Grindeanu cand am vz ca are tupeu sa sara la gat la Dragnea; deja il vedeam un fel de Macron, Ciobanesc german direct, dar…bula s-a spart: il are pe Ponta aliat; niciunul dintre voi nu a pomenit asta mai sus…bai fratilor, ne-am cacat pe noi sa il dam pe ponta jos si acum il luam de bun?

    00
    • Sperante in Grindeanu? Pe bune? Deci cand un borfas se pune cu un borfas mai mare decat el, asta il face sa nu mai fie acelasi borfas? Sau care e logica?

      00
  17. Ei se cearta pe CIOLAN, si noi … ramanem cu buzunarele goale in orice situatie s-ar intampla . Pacat

    00
    • pai daca n-ati fi prosti, s-ar intampla asta?

      Chiar ca pacat.

      * prosti = neorganizati, miserupisti, cu pretentii de perfectiune, mandri ca voteaza alb. alte forme de luzari

      00
  18. Adica nea Petre de la agricultura nu o sa ne mai incante cu replicile lui????

    00
  19. Sa se intoarca Iliescu in politica,ca premier PSD. IL va ajuta Dragnea asa cum il ajuta Ponta pe Grindeanu,ca secretar general

    00
  20. Se par ca trece(motiunea). O voteaza si UDMR ( pt asta le dau acum urgent 2 legi cu dedicatie- stie udmr sa-si joace cartile!)http://mobile.hotnews.ro/stire/21828388
    Eu cred ca vine Olguta. Parca are si ea un dosarel.

    00
  21. Da Johannis nu avea un referendum de jucat?

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Top articole

7 zile