Cicloturism – opțiune de turism pe timp de pandemie

Mă plimbam prin oraș și am văzut un cuplu de bicicliști „mai altfel”: biciclete prăfuite, cu portbagaje pe care aveau corturi și saci de dormit… adică, turiști, clar. Cicloturiști. Este un eveniment într-un oraș atât de mic să vezi un turist; sau chiar și mai și – cicloturist.
Nu au venit special să ne viziteze, erau în trecere pe ruta București – Iași. Patru-cinci zile pe bicicletă cu opriri diverse (cred că și pe câmp).

Și eu sunt cicloturist. Am mers în Italia, în România, în Bulgaria.

Am stat de vorbă cu cei doi, întrebând de ce au luat corturile – experiența mea spune că e mai bine să te cazezi la ceva hostel, e mai ok așa. Deși ar fi doar câteva zeci de lei pe noapte, au spus că „nu le permite condiția financiară.” Studenți. Știu cum e, am fost turist fără bani, am fost și cicloturist fără bani.

(de mic copil) Sistemul meu de valori implică „tratează oamenii la fel cum ai vrea tu să fii tratat”, așa că le-am propus să înnopteze la mine acasă (avem mai multe camere decât locuitori ai casei), să le fac un tur al orașului – urmând ca mâine,  dacă vor, să îi conduc o bucată de drum (pedalând și eu pe bicicleta mea).

Mi s-a întâmplat ceva asemănător când am fost în Bulgaria. Ne rătăcisem cumva, mergând aiurea. Un tânăr bulgar, de vârsta noastră, ne-a luat cu mașina – gratuit – să ne ducă înapoi la hotel. Ne-a spus că, dacă a doua zi vrem să mai vizităm ceva, merge cu noi, ar trebui doar să îi punem bani de benzină.

Același lucru mi s-a întâmplat la Orșova, în 2017: am găsit rapid  o cazare ieftină pe OLX (eram „between jobs”), iar proprietara, o tipă de vârsta noastră, împreună cu prietenul ei s-au oferit și ne-au dus cu mașina lor prin jurul Orșova, să mai vedem chestii. Ne-au propus să mergem și la Herculane să vedem cum arată astăzi, dar am avut o reținere – iar acum îmi pare rău – gândind că profităm prea mult de ei.

Prima prima dată când am ajuns la Torino nu știam cum vor fi cazările, așa că am căutat să mă cazez prin couchsurfing – oameni care cazează gratuit călători (la ei în cameră, eventual).  Federico a fost un tip foarte amabil. Chiar am ieșit la o înghețată împreună cu prietenii lui, eu fiind prezentat ca „tipul care caută o cazare, știți pe cineva? că eu nu mai am loc” lol.

CouchSurfing is a global hospitality exchange service accessible via a website and mobile app. After setting up user profiles on which other members can post reviews, members can request lodging publicly or directly from other members, „hang out” with other members, or join/create events. The platform is a gift economy — hosts are not allowed to charge for lodging.

Acest concept de ieftineală se încadrează în sistemul meu de valori, în ideea că ofer mai mai mult decât pretind asemenea oportunități și posibilități.
Cuplului de azi i-am propus să le fac revizia gratuit la bicicletă, dacă au nevoie: curățarea lanțului, reglajul frânelor și spițelor. Asta pentru că, deși înjur comuniștii, sunt puțin comunist și cred că foarte multe lucruri ar trebui făcute gratuit, „la comun”, pe principiul „dacă eu pot și tu nu poţi, ar trebui să te ajut dacă ai nevoie, chiar dacă nu ai bani.”
Mi s-ar părea interesant ca în fiecare oraș să existe un sistem de… cum să le spunem? Prieteni? care să ajute tinerii „fără fonduri suficiente” să vadă țara.  Dar de ce neapărat tineri, poate chiar și oameni maturi. Vrei să mergi cu bicicleta prin țară dar nu ai suficienţi bani – să ai o opțiune „tip couchsurfing” de a înnopta gratuit prin diferite locuri.

Trebuie să leg textul acesta de altul despre GAL-uri (Grup de Acțiune Locală) – un text la care mă chinui să scriu de câteva luni bune și nu reușesc să îi dau o formă.

Un Grup de Acțiune Locală (acronim GAL) este o formă de parteneriat constituit într-un teritoriu rural care reunește reprezentanți ai sectoarelor public, privat și ai societății civile din teritoriul respectiv, creat cu scopul de a implementa metodele LEADER (acronim din franceză : Liaison entre actions de développement de l’économie rurale) de dezvoltare rurală. Dimensiunea și populația teritoriului acoperit de un GAL sunt variabile, astfel încât o asemenea secțiune transversală multisectorială a unei comunități locale poate cuprinde între 5.000 și 150.000 de locuitori.
O astfel de structură este finanțată în baza unei bugetări prin intermediul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (acronim FEADR), scopul fiind participarea la cofinanțarea proiectelor de tip Leader din arealul de acoperire. GAL-urile elaborează o strategie de dezvoltare rurală (acronim SDR) locală integrată și sunt responsabile de implementarea acesteia.

Faptul că am văzut azi doi „flower power” pe bicicletă mi-a produs bucurie. Nu îi cunosc, nu i-am văzut în viața mea până azi, dar sunt „oamenii mei” ar putea fi „oamenii mei”  (deși, dacă mă gândesc la diferența de vârstă, le-aș putea fi tată)
Încercând să văd dacă au nevoie de ajutor la biciclete am sunat la service-ul de biciclete din oraș. Amuzant e că patronul deja știa că ei sunt în oraș, pentru că alt biciclist din comunitate i-a observat, a stat şi el de vorbă cu ei, și el a sunat la service. Interesant.
Poate chiar ar fi cazul să facem ceva în România de acest fel: o rețea de locuri de înnoptat (gratuite sau foarte ieftine) care să acomodeze bicicliști. Ar putea fi susținută printr-un site cum e Blablacar sau Couchsurfing – cu reviews de la călători și gazde.

Deși nu dau bani la cerșetori, nu mă impresionează plângăcioșii de pe străzi, să ajut doi tineri cicloturiști cu cazare – eventualul masă, un pat curat, un duș, să îi las să pună o tură de rufe la mașina de spălat – ar fi o chestie pe care mi-ar plăcea să o fac.
Asta pentru ca și eu am avut 20 de ani cândva, şi eu am mers cu cortul, cu bicicleta, şi eu am simţit cum 5 euro pe noapte cazarea la Berlin (20 în cameră) poate ajuta un tânăr să vadă ceva din Germania… Iar daca nu faci din astea la 20 de ani, când ai să le faci?

Tinere, pune mâna și ia-ți bicicletă, începe să pedalezi prin țară. Înjur eu România, dar nu neg că ai ce vedea. Iar drumul e… am să parafrazez o discuție de zilele trecute cu prietenul meu din Elveția, în care comparam marea cu muntele (el face cățărări, iar pe mine mă sperie sportul acesta). Spuneam amândoi că marea e „chill”, iar muntele e un fel de luptă, e o luptă cu tine însuți, e o luptă să îți demonstrezi ceva, ție.
La fel ar fi și cicloturismul, așa mi se pare pentru un tânăr. E mai mult decât pedalat, mult mai mult.

–
Folosesc ocazia să spun public aici că, dacă mă întorc în Torino, în mod sigur voi avea cel puțin trei biciclete pregătite pentru cei care vin să vadă orașul și nu au bani suficienți pentru închirieri.  Torino e micuț, dar cu o bicicletă și 10 euro biletul de tren ai multe trasee pe care să mergi.