Ok, dacă toată lumea e de acord că nu i-am răspuns prea bine Lingăului, mai incercam o data.
Ciutacu e un bou.
Premisele pentru această sinapsă grabită sunt în emisiunea de după referendum, când Cristoiu, Badea, Gâdea, Stan şi el au dat un spectacol jenant. După o asemenea reprezentaţie (a fost mondial Cristoiu cu „pe mine nu mă interesează procentele, pe mine mă interesează prezenţa la vot!”), comandată de împrejurări, orice om decent, normal, cu bun simţ, deştept, cu un minim de neuroni, s-ar fi ascuns în gaură de şarpe sau şi-ar fi dat demisia. Că nu au făcut-o nici unul din cei de mai sus, asta spune multe despre calitatea morală a celor care ne dau ştirile (ştiu, vorbesc tâmpenii, jurnaliştii nu au mamă, nu au tată).
Ciutacu e neinformat.
Imbecilităţile emanate de creierul obosit de la dat limbi în cur securistului sunt puţin peste măsură.
Nu m-am recomandat jurnalist, i-am spus unui individ care venise să filmeze că suntem colegi de trust. Mai departe, cum am ajuns eu „jurnalist”, asta e fascinaţia presei. Şi, informativ, m-au coborât în 4 ore, nu în 6, cum au scris unii.
EU nu am un obicei din a face greşeli de gramatică, ca Adelin, colegul de trust. De fapt, bloggerii buni din România nu fac greşeli. Dar uneori se mai întâmplă. Destul de rar, aş putea adăuga. În principiu, la şcoală am învăţat să fac acordul între subiect şi predicat, şi asta fără madamele de la corectură de la JN. La facultatea de jurnalism nu te învaţă limba română.
Tolontan şi Comănescu au un succes mediu, pentru că nu sunt mulţi interesaţi de informaţiile vehiculate de ei. Tolontan nici atât, 1% din trafic îi vine direct, deci aberaţii.
Ciutacu e atehnic.
Mărturie stau pozele puse aiurea, nefiind în stare să folosească codurile oferite la botul calului de photobucket. Sau pozele mult prea mari pentru o rezoluţie normală. Sau imbecilităţile spuse despre adsense şi bani în blogosferă (revin pe tema asta mai jos).
Şi nu numai el, toţi lingăii de jurnalişti din Intact care şi-au făcut blog şi nu au minime idei de ce înseamnă tinymce sau alte asemenea. Dar vorbesc deja din cărţi.
Ciutacu spune vorbe grele şi tâmpe.
„Analizele” jurnaliştilor care şi-au făcut blog sunt de fapt nişte imbecilităţi anti-Băsescu şi anti-pd. Şi au fost sancţionate ca atare de oamenii care umblă pe net. Bloguri există de vreo 3 ani, nişte întârziaţi care hărţuiesc oamenii (da, nu îl mai dezlipeau salvamontiştii pe imbecilul de la PrimaTV de targa mea, că el trebuia să îşi facă reportajul) cu meseria lor şi-au făcut bloguri analfabete împinşi de la spate de securisul şef, ar trebui să cădem toţi pe spate? Nu, nu prea, pentru că majoritatea spun inepţii, ca şi tine. Neinteresante şi în paragină.
„Gloria efemeră” e construită pe spinarea mea, de mine personal, şi durează de vreo 2 ani, fără să am în spate trustul lui tata şi fără să dau limbi în fund şefului. Da, iepuraş, prin mine, nu prin Loganuri sau prin Bingo sau prin Tucă.
Îmi place că ai adus vorba de bani. Eşti un tip practic, se vede pe tine, lingi în fund pe bani mulţi şi eşti mândru de tine. Eşti realizat atâta timp cât ai ce pupa. Probabil râzi de ăia care ling pe mai puţin, nu? Ca o curvă care, dacă tot face asta, se fute şi în fund, ce mai contează, ies bani mai mulţi.
Nu e vorba de bani pe bloguri, toţi care şi-au pus adsense (asta e valabil şi pentru celălalt, care vreme de câteva paragrafe scrie despre lucruri pe care nu le cunoaşte şi nu le înţelege, cum ar fi că blogul asta e supra-aglomerat de reclame) şi-au pus mai mult la mişto, pentru că oricum nu fac bani din blogging (informativ, eu făceam aproximativ 100$ pe lună, până să fie suspendat contul). Deci, pentru creierasul tău mic şi probabil obosit, nu se fac bani din blogging, noi suntem aici mai mult de distracţie. Nu trebuie să pupăm pe nimeni în fund pentru blogurile astea, sunt susţinute şi făcute din banii noştri.
Epilog.
Eu sunt aici pentru că îmi place să scriu. 5.000 de oameni au găsit de cuviinţă să citească astăzi ce am scris eu. Un puşti (27, mă rog, puşti, clerasil, chestii, glume ieftine, ba pe-a mamii dvs, mă revanşez mai jos cu glume de cartier) acneic şi anonim. Pe marele ziarist lingău Ciutacu câţi îl citesc? Câţi cumpără ziarul numai pentru tine? Ai ghicit, mai puţini. Aşadar, treci pe la mine pe la birou, să te bat puţin cu p*la peste ochi, pentru că aici cu siguranţă eşti deficitar, şi tu, şi Mircea Badea, altfel nu se poate explica comportamentul vostru. Poate sunteţi proşti. Poate nu. Dar cu siguranţă sunteţi lingăi.
Blogurile vor merge înainte fără voi, nişte anonimi în marea internetului.
Promit să ignor personajul pe viitor.
Promit să nu pornesc un google-bombing cu „lingăul„.
ps: pentru posteritate, am fost 2 săptămâni în probe la Jurnalul Naţional în 2005, la tehnoredactare. am luat testul, am stat în probe şi când să mă angajeze au mai adus unul tot în probe, prieten cu nu ştiu ce director. am considerat că 2 săptămâni sunt de ajuns şi m-am cărat.
„Sunt extraordinar de destept si ingrozitor de arogant. Am si motive: dincolo de faptul ca, indiferent de ce ma apuc, sunt cel mai bun, daca ma uit in spate nu vad altceva decat un mare hau.”
no further comments:|
Inteleg agresivitatea ultimei insemnari, dar nu ader la ea. Asta nu inseamna ca nu iti dau dreptate. Sper ca te vei tine de cele 2 promisiuni, pentru ca acest personaj obscur deja a capatat mult prea multa atentie.
de ce nu il ignori, pur si simplu ? faptul ca ii raspunzi il legitimizeaza ca adversar serios , ori el e doar ala mic si amarat care a descoperit cum se poate razbuna acum pe cei care l-au batut si au ras de el. e doar un „angajat perfect” care nu are nici macar minima inteligenta sociala sa stie ca stapanii nu sunt vesnici si ca utilitatea lui poate inceta la fel de brusc si din exact acelasi motiv din care a aparut si ca poate redeveni peste noapte anonimul compexat care era inainte de a gusta din rahatul celebritatii efemere de lingau.e atat de dispensabil incat poate fi inlocuit oricand cu un alt lingau mult mai bun. aplica-i o corectie barbatesca,atunci cand vei avea ocazia sa fii fata in fata cu el. dar pe internet, ignora-l, valoarea lui creste cu fiecare secunda de atentie pe care i-o acorda cineva.
Complete ownage.. haha Ca la carte..
„Eşti un tip practic, se vede pe tine, lingi
Eu iti recomand in continuare exploiturile, sa vedem atunci cat de destept e.. Oricum, mi se pare sinistru si macabru sa faci un misto ieftin, demn de bodega din coltul blocului de un om care s-a accidentat nasol cazand de pe munte.. Ma mir ca nu te-a acuzat c-ai cazut pentru trafic in plus….. Si, mai ales, in legatura cu ultima afirmatie, „Blogurile vor merge
mha, nush… glumim, ne jucam, vorbe dulci… dar google-bombing parca e prea mult.
–
sunt in dezacord.
„Aşadar, treci pe la mine pe la birou, să te bat puţin cu pla peste ochi”
Asta m-a amuzat cel mai mult. Åži să ştii că am observat şi eu nişte greşeli pe blog-ul ochişorului (care oricum s-a retras). Mi se pare total lipsit de bun simţ ca nişte oameni care se cred ziarişti să nu ştie să scrie corect
la Jurnalul National?! pen’ce? perdere de vreme.
ii mai citeshte cineva? de ce? perdere de vreme.
cotidianul.ro, evz.ro, hotnews.ro, zf.ro, cam astea. sa ne zici cand incep sa te plateasca
best of luck, zoso!
Adevarul e ca dobitocii astia trebuie ignorati.
Mi-a placut faza cu google-bombing
Total aiurea faza cu „am mai multi cititori ca tine deci o am mai mare”. Si Libertatea parca face mereu caz ca e lider la numarul de „cititori” (daca-i putem numi asa si pe cei care se uita doar la poze).
nu stiu daca conteaza comentariul meu dar ce vreau sa spun cateva
lucruri
1.cu referire la cei care spun sa l ignori si ca de ce ai scris, de ce l-ai injurat de ce la-i jignit and shit.Pana la urma cat de gentelman poti fii, cand cineva scrie ceva despre tine nu automat reactionezi. E logic. Ma intreb daca pe toti cei care cred ca mai bine il ignorai si taceai din gura daca, cineva i ar jigni cum ar reactiona.?
2.N-avem ce face asa este natura umana, mai cea a romanului care a capata reflexul conditionat in atatia ani de comunism, ca atunci cand cineva zice ce are in minte si acel cineva are succes inevitabil trebuie sa-l traga in jos, sa i tarasca numele in noroi, sa arunce cu pietre in ei.Mentalitatea sa moara si capra vecinului.De care sigur nu vom scapa pre curand.
3. Oamenii acestia nu inteleg ce inseamna blogging. Nici eu nu pot afirma acest lucru, sunt prea tanar ca sa zic asa. Noi facem blogging pentru ca vrem sa ne exprimam gandurile si parerile, pentru ca vrem sa ne facem auziti si ascultati. Pentru asta facem nu pentru altceva. Dar nu inteleg, se ambitioneaza si mai tare. se ambitioneaza in prostie.
Cam lung comentariul dar n-am mai vrut sa scriu un post pentru a-mi exprima parerea. Ce este cert este ca ai dreptate si trebuie sa i articulezi de fiecare data cand gresesc. Ma intreb cati oare m-or face si pe mine lingau pentru zoso,sau ca sunt un dobitoc si un retardat. I wonder.
ma, tu ai stat sa te gandesti putin ca ai pierdut 1-2 ore din viata ta cu anonimul ala? ma dezamagesti.
Ciutacelul genial zice ca „indiferent de ce ma apuc, sunt cel mai bun”. Eu zic ca e cazul sa se apuce de pwla. Parea mea
sper sa nu intri in gloata cu alde jeg , ciutacu care scriu pagini intregi ca sa spuna chestii putine.
de asemenea sper sa devina evident ca personajele gen ciutacu sunt neinteresante, sa vedem cat de necitit o sa fie blogul celui ce a confiscat blogosfera.
ca doar de aia ne bucuram ca exista netu. nu tre sa ai pile, tupeu sau sa fii lingau ca sa-ti faci blog. doar te inregistrezi si scrii. diferenta o fac utilizatorii.
nu stiu de ce , dar marele redactor adjunct nu ma face deloc sa ma gandesc de ce sunt pro-basescu. mai degraba reuseste watt, sau chiar jeg cu al sau interviu. pentru mine e chiar un lingau ratat.
daca vrei ca google-bomb-ul sa aiba efect mai bun si mai rapid scrie-l fara diacritice
Si eu sunt jurnalist dar nu ma dau destept!
Si eu am scris de cateva ori pe blogul meu ca Ciutacu e un taran pupincurist!
Si eu m-am intristat dupa moartea lui Ralu Filip, el in schimb a scris un editorial despre seful CNA, aducandu-si singur laude!
Ieri am scris in exclusivitate pentru Romania o stire, preluata de PRO TV, dar nu m-am laudat decat familiei.
Prefer sa-mi fac singur o imagine decat sa-l sterg la fund cu laudele pe Felix Motanul!
Prefer sa raman in anonimat si sa fac bine oamenilor, decat sa-mi sterg lentilele ochelarilor de atata ingamfare.
Conduc oameni de 10 ori mai valorosi decat tine si Mucea ala, fostul tau subordonat.
PS
Ciutacule daca citesti, afla ca mai sunt cativa „neimportanti” care te-au luat in colimator. Nu mai manipla lumea ca nu esti decat o rotita in angrenaj.
add, am pierdut mai putin. e o furnica si am strivit zeci de trolli ca el.
elo drastik
nu ii fac trafic, a fost amuzant sa vad cum 150 de oameni il injura si el tot cocos e…
dar asta se vede dupa fata ca e retard frate….nu pot sa inteleg cum poate sa stea la jn langa tuca….eu sunt o persoana suuper pasnica, dar pe ratatul asta daca il vad pe strada …sau poate are noroq si nu il vad!
Lasati-l mai pe Ciutacu, saracul de el. Astuia probabil ii ziceau parintii in copilarie, pe un ton plin de mila si jale, ca e „special” si s-a lipit de el chestia asta. E doar dezorientat si se comporta ca atare. Don’t burst his bubble just yet.
te citesc de ceva vreme … si chiar ma intrebam cu ce te ocupi in fara de torente, dvdripuri, pornache si blogul asta. te dai ziarist ? stii web2.0? stii sa incadrezi poze in pagina ? stii sa bagi linkuri din youtube? mai e fatuca aia cu tine care te-a vazut cat de responsabil esti sa mergi iarna pe trasee interzise? daca raspunsurile la intrebarile astea te fac sa crezi ca esti mai destept nu pot decat sa iti urez succes nebun in viata. apropo … vezi ca facultatea aia de jurnalism nu prea valoreaza 2 lei in meseria asta – crezi ca ai invatat sa scrii reportaje ? si sa redai realitatea? habar nu ai sa o interpretezi pentru tine …
Tipul se crede genial. Nu stiu cine l-o fi pacalit dar se pare ca avea mare putere de convingere. Atitudinea lui cred ca este suma unor frustrari din adolescenta. Oricum, advearul e ca sa scrii imbecilitati care au ca rezultat „o sama de injuraturi” numai pentru trafic e o chestie foarte tare. Sau nu…
am ajuns sa iau lectii despre jurnalism de la cineva care lucreaza in asigurari? come on…
Adevarul este ca pentru Ciutacu se potriveste expresia: „Un prost, gaseste intodeauna pe unii mai prosti decat el, care sa-l admire”
Am avut si eu un schimb de replici cu Ciutacu asta, chiar in campania electorala pentru Referendum. Nu as vrea sa folosesc cuvinte prea dure ca sa nu-mi stergi comentariu dar omu e de-a dreptul un ligau. Cred ca e genul de angajat care ii curata si WC-ul lui Felix, daca acesta ii cere. Vai de capul lui!
Zoso, iar ai picat in rapa. De data asta, impins de vicleanul Ciutacu.
Cel mai bun referrer web
Tare ciutacu
zoso, pun pariu pe o bere ca ai avut mai multe mesaje negative pe care le-ai cenzurat decat pozitive afisate
daca va tine pwla si pe tine si pe ala nu cenzurati nimic sa vedem ce zice poporul
oricum a reusit sa bage troianul la tine in blog, ce vrei rezultat mai bun decat asta?
e najpa exprimarea dar cam are dreptate cu haul din spatele lui
barflai, as crede-o daca era vorba de un dobitoc oarecare. un dobitoc din presa nu are atata nesimtire.
alupigus, au fost vreo 5, au ramas in moderare.
Propun o campanie virala de uitare a blogului lui Victor Ciutacu. Aflati mai multe aici.
m-am lamurit cu ciutacu, tot ce vrea este sa creeze valva
este un biet frustrat care vrea atentie si trafic pentru blog si a intrat in conflict cu liderul de audienta al blogurilor din romania, urmand sa castige sigur din conflict
de citit eu oricum nu il citeam pe ciudacu, acum sper sa uit de existenta lui definitiv
primele sase randuri ale epilogului sunt mai mult decat relevante.Ar trebui sa ii dea de gandit ciutacului.Daca taceai filozof ramaneai.Sau cel putin asa ar fi crezut o parte.Acum stie toata lumea ce-i de capul tau.
Eu ma-ntreb e cine a inceput-o …
google-bombing completed
asta …ca sa vezi cat te costa sa te iei aiurea de o comunitate
:’?
wow, o demonstratie in 4 pasi+epilog ca ciutacu ala e prost. u’ve outdone yourself
Vezi ca a mai aparut unul…
„Lasati-l mai pe Ciutacu, saracul de el. Astuia probabil ii ziceau parintii in copilarie, pe un ton plin de mila si jale, ca e “special” si s-a lipit de el chestia asta.”
hahahaha!ai dreptate!ciutacu e ridicol…eu unul imi exprim dezgustul schimband canalul cand ii vad fata de oligofren de la casa de copii nr.4
@offline: si dupa aia il scapau in cap?
E, aici ai fost cam nedrept, ei sunt autori de stiri TV, este alt gen de media, sa nu comparam mere cu pere. A fost prostia lor sa se bage si pe Internet pentru ca tu esti taurul comunal aici, nu-i asa?
Revenind, este o simpla chestie de specializare, poate ca nu esti constient ca la TV ai putea da rasol de 10 ori mai naspa ca ei pe Internet (Ciutacu si Badea), in fond ei sunt cu TV-ul si sincer prefer sa te citesc pe tine decat rasuflarile lor, ei s-au ramolit in posturile lor caldute cu audienta bine platita garantata si vor recidiva ca redactori sefi in cativa ani prin posturile de la etajele superioare ale grupului Intact, le dorim ce ne doresc si ei noua
Eu cred ca va veni vremea si la tine intr-o zi cand o sa te ramolesti si nu o sa mai scrii atat de mult sau sub forma asta cel putin, timpul ne atinge pe toti la un moment dat ramane doar o chestiune de bun gust cum o sa ne retragem din lumea asta vizibila si galagioasa, asa ca Zoso, sa ne traiesti sa sa scrii la fel de vivace, am vesti bune pentru tine si cei ca tine.
„Internet killed the video star” la fel cum la inceputul anilor `70 se babacii nostrii cantau ca headbangerii de azi „Video Killed the Radio Star”
totaaaaaaaaaaal de acord;
personal, il detest pe ciutacu