Cadouri și emoție

Mă știți, nu mă dau în lături de la o conspirație bună. Am fost cu fi-miu să vedem un Star Wars, să nu simțim că pierdem ceva, și am concis amândoi că suntem prea blazați și prea adulți pentru a fi amuzați sau impresionați de filme proaste pentru adolescenți întârziați. Mai bune un “Animals United” sau un “Lego Movie Ninjago” cinstit.

Am mers pentru că laba asta de franciză e extrem de prezentă pe toate chestiile când apare un film nou. Iaurt, desene, reclame, dacă ar putea face supozitoare Star Wars, cred că ar face-o. Și, pentru că sunt atât de multe, fi-miu a primit un set de farfurioară și castronel cu Star Wars de la cineva care s-a gândit că ar fi un film bun. Știți cum e, nu te întreabă dacă ți-a plăcut, au auzit că ai fost și îți basculează un cadou. Ce e dubios la setul ăsta e că este făcut să nu se potrivească cu nimic. Castronul e mai adânc și mai mare decât toate cele două tipuri de castroane pe care le am. Farfurioara e mai mică decât farfuriile normale, dar mai mare decât farfuriile medii și farfuriile de prăjituri.

Rezultatul e că acum am un mic coșmar logistic în dulapul de farfurii. Aș vrea să arunc astea două, dar nu pot momentan, că a fost cadou. Soluția e să scot altceva de acolo și să îl mut în alta parte. N-am ce arunca. Deci am nevoie de un dulap mai mare, deci casă mai mare, deci iată cum cadourile de rahat te împing la cheltuieli aiurea.

Extrapolați asta și în alte situații.

fun-slave

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

49 comentarii

  1. asta pentru ca n-ai fost prevazator sa iti iei casa mai mare din prima.

    00
    • NOU
      #2

      bine ca nu ai fata caci probabil ti-ar fi trebuit un Castel unde sa adapostesti toti MICII PONEI … nici nu ti poti imagina cate produse pot exista cu acesti ponei roz :(

      00
  2. Asta e nimic fata de cadourile alea de prost gust cand copilul e mic si primesti o masinuta/trenulet care face ca toti dracii fara posibilitatea sa dai mai incet. Si noaptea pateam ca pornea cate o prostie din aia.

    Faza cu castronasul e usor de rezolvat, pui in curte cu apa/mancare pentru pisica, asa ca nici nu il arunci dar nici nu te mai incurca.

    00
    • Io intai as intreba pisica dacă i-a plăcut Star Wars

      00
    • Pisicile vagaboande, pisici din vecini în tranzit, dacă stai la casă ai pisici și dacă n-ai pisici.
      Și dacă totuși nu-s pisici, un castron cu apă pt păsările cerului nu strică în nicio curte. :)

      00
  3. Mai du-te o dată. Poate primești cadou un dulap încăpător. Și încă o dată. Poate-ți dau o casă… Toate cu sigle și embleme Star Wars.

    00
  4. Costel (Cafee DEKO) spunea ca el face cadou borcane cu muraturi. Cadoul pare stupid. Insa dimineata, cand esti mahmur si cu mintea in pioneze, borcanul ala cu muraturi te va ajuta sa revii la viata.

    00
    • Ca să revii la viață dimineața, nici un cadou nu se compară cu defibrilatorul. Au la emag cu reducere 50% intre 20-30 iunie

      00
  5. Eu am pus cutii de 35l peste dulapuri arunc acolo tot ce e folosit mai putin de 1 data pe luna.

    00
  6. Relativ Offtopic: Pe Netflix exista ceva numit „Toys that made us”. Intr-unul din episoade explica cum functioneaza licentierea pentru jucarii si alte produse inspirate de filme. Si e un tip acolo care a refuzat sa produca jucarii sub umbrela Star Wars, fara sa stie ce va deveni.

    00
    • misto documentarul ala. Bine, are mai mult sens pentru americani, ca la noi daca pupam pe vremurile alea numa un picior de jucarie de gen eram cei mai jmecheri din curtea scolii

      00
  7. NOU
    #18

    Stai asa, vrei sa zici ca nu iti place Star Wars?

    00
  8. Conspiratie a masinariei sorosist-capitaliste: castronul si farfuria sunt altfel decat restul veselei ca sa nu poti sa-ti faci un set de min. 4 decat adaugand si mai multe din aceeasi sursa (colectand puncte, cumparand cereale, whatever, cum s-or fi procurand…)

    00
  9. ce retin eu interesant de aici este ca aveti cinematografe in brasov

    00
  10. Casa mai mare egal sclav pe viata. O casa mare consuma bani nu face bani . Vei fi nevoit sa muncesti pentru banci pana vei muri.

    00
    • Casa mica face bani? Muncesti pentru banci sau pentru a avea unde sa locuiesti? Stii ca exista si case mici mai scumpe decat case mari, nu?

      00
  11. sa vezi e cosmar e sa primesti de pomana la parastas de la cunoscuti. am 10 farfurii diferite de dimensiune diferita :) la fel si pahare si cani si tacamuri

    00
  12. Sa vezi ce nasol e sa nu mai ai unde sa iti tii berea, pentru ca ai cumparat prea multa.

    00
  13. Da, astea sunt probleme. Acum m-ar interesa cum se aranjeaza farfuriile si tacamurile in masina de spalat vase…

    Farfuri mari langa farfuri mici sau toate de aceasi marime grupate dupa culoare si adancime? Cutit langa cutit, furculita langa furculita sau negrupate?

    00
    • Farfuriile intinse in rastelul ingust, farfuriile *un pic* adanci in rastelul mai lat. Castroanele in sertarul de deasupra. Furculitele si cutitele in cosul de tacamuri, dar cu partile ascutite in jos.

      This is how you adult!

      00
  14. no more hoarding!
    cadourile de prost gust sunt primele care se arunca. mai ales castroane si alte jeguri. direct la reciclat.
    pomana/parastas nu se accepta pt ca “alta religie”. ditto pt preoti cu apa lor sfintita cu materii fecale [0]
    problem solved?

    [0] https://m.washingtontimes.com/news/2013/sep/15/most-holy-water-contaminated-fecal-matter-study/

    00
  15. Acum îl înțelegi pe Buhnici? Îți trebuie o casă cado

    00
  16. Casa mai mare nu e o solutie. Cu cat ai mai mult spatiu la dispozitie, cu atat vei fi mai tentat sa-l umpli. Asa zice Marie Kondo, dar si realitatea.

    Sau devii ca rusii – ai spatiu gol berechet, dar simti nevoia sa te extinzi prin vecini. Parca ziceai ca ai langa tine o Ucraina nehotarata daca sa-ti dea din curtea ei sau nu.

    00
  17. E bine, credeam ca sunt singurul care nu suporta Star Wars… un film mai prost decat Kung-Fu-Panda (care are cam aceeasi poveste).

    00
  18. #metoo. Ar trebui facut un clasament al celor mai inutile si imbecile cadouri. De la fructiere la mini tunuri sub forma de bibelouri, cutite si pistoale de panoplie, tablouri urate, ceasuri si termometre de birou si alte inutilitati. Exista giftshop-uri care ne umplu de porcarii bune de aruncat. Ar fi util sa facem un compendiu de cadouri utile la diferite ocazii pt copii/femei/barbati, eventual si pe varste. Incep eu primul: pt barbati e ok alcool(vin, tarie, whisky sau ce bea), tigari/trabucuri daca fumeaza, parfum sau ceas daca e cadou mai comun(sa fie ceva de calitate). Altceva nu vad si nu are rost decat daca se strang bani si se stie ca are nevoie de ceva util.

    00
    • my top 3:

      1. instrumente de făcut zgomot. de la tobe la vuvuzea la chestia aia de lemn care se rotește.
      2. carusele ieftine. din alea de le montezi, abia stau, se rotește mașina de două ori pe ea și s-a demontat caruselul. am aruncat vreo 4 până acum. pepco. 50 lei. pana mea, nu are cum să fie bun la 50 lei!!!!
      3. chestii de casă și grădină luate din pepco, jumbo sau alte magazine, ieftine ca naiba. forme de prăjituri. tigăi în formă de inimioară. seturi de grădină de 5 lei 3 unelte. căni de forme ciudate. pahare 6 la 10 lei. mici jucării pe baterii, care ar trebui să funcționeze.

  19. Tu iti dai seama aia saracii care primesc un capac de toaleta si acuma tre sa isi construiasca un WC?

    00
  20. Dude, ghivece pentru flori.

    Ai o gradina mica cu rozmarin, busuioc, menta etc din care sa iei cateva frunze cand faci mancare?

    00
  21. Ai pod, urci in pod ce nu ai nevoie

    00
  22. Las’ ca e bine ca le tii in dulap ca daca le folosesti prea des se pot sparge sau mai stiu eu ce

    00
  23. Invatati de la minimalisti si nu numai. :) Trebuie sa arunci ! Sau sa le dai la alti harciogi. Nu ai purtat o haina 2-3 ani ? Ghici ce ? Nu o sa o mai porti. La fel si cu majoritatea lucrurilor. Esti tentat sa le depozitezi, iti manci spatiu dampulea si bataie de cap. Decat un beci plin de cacaturi mai bine un spatiu de o mini sala, masa de ping pong, hobby room cu un TV si un PS4 pt cand vrei sa te uiti la un meci sau te certi cu nevasta, un mini salon cu un bar si o masa pt boardgames sau betie organizata,etc. Loc de joaca pt copii sau de chefuri. Nu tineti cacaturi. Si eu am un garaj plin de lucruri de care m-am atasat emotional gen lazi goale, cutii goale, scaune rupte, borcane, scule ieftine si inutile sau stricate, etc. La anul cand strang bani urmeaza o transformare.

    00
  24. Am haos la farfurii și oale. Începusem să fac niște schimbări: înlocuit castroanele de plastic cu inox cam de aceeași formă, dar dimensiuni diferite. Însă mai e mult de lucru.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)