Mă uit la finala mică și realizez că destinul Braziliei e asemănător cu al României. Mingicăreala și abureala asta de maidan e foarte bună când ai 2-3 oameni care să înscrie. Lăcătuș, Dumitrescu, Balint, Răducioiu, aveam o căruță de atacanți buni, care băgau mingea în poartă, făcându-ne să uităm că apărarea nu juca nimic și nici la mijloc nu aveam alții oameni în afară de Dorinel și Hagi. Odată ăștia plecați, adio echipă.
Asta se întâmplă și cu Brazilia acum. Apărarea și mijlocul sunt varză, dar măcar aveau un Ronaldo sau un Romario, care știau ce au de făcut. Acum stau și plâng că Neymar e pe bară, semn că n-au altă soluție.
Brazilia rămâne cu un gust amar după cele două înfrângeri și după costurile imense ale organizării competiției. Dar, având o școală de fotbal, își vor reveni repede. Noi mai avem de așteptat.
Și sper ca în Brazilia nu e ca în Columbia, să înceapă să îi mitralieze pe fotbaliști.
Un alt mare cunoscator de fotbal alături de Mircea B.
MB e priceput si fara sa fi vazut vreunul din meciurile despre latra aiurea spunand numai prostii.
Mircea Băsescu a zis ceva despre meciuri? Că nu am fost pe fază
Eu de câţiva ani nu mă mai pricep la fotbal, dar din ce mi-am putut da eu seama, apărarea era punctul forte al Braziliei. Bineînţeles, până la meciul cu Germania.
Marcelor, Thiago Silva, David Luiz şi Dani Alves sunt nume mai mari pe plan mondial decât au fost Lăcătuş, Balint sau Dumitrescu.
Zic şi eu..
Neimar, imi pare rau, dar asa e. Brazilia a jucat jalnic. Si-o merita. Nu te poti baza doar pe un om, doi, si restul sa fie de prezenta, pe stadion.
Mișto comparația din poză. Liga a țâșpea americană vs. Premier League. Adevărul e că nici secretara primarului din Pătârlagele nu vorbește ca Condolezza Rice sau Hillary Clinton.
Daca nu stii ce-i ala fotbal american sau nu te-ai uitat calumea la poza, nu ar trebui sa-ti dai cu parerea. In primul rand in liga a țâșpea americană fotbalul nu se joaca cu casca…
Cine? Maricica? Da’ de unde o cunoști tu pe Maricica??
Daca asi fi rau, asi zice ca americanii nu au inteles rugby-ul si au inventat sportul asta.
@duknu: BAC-ul e ala cu care treci Dunarea
Ioonut , ai dreptate. mama lui de „i”. ti-am dat un like.
N-ai inteles nimic din fotbal. Nici acum, nici cand te uitai tu la echipa romaniei care nu avea aparare ( erau doar necunoscuti precum Belodedici, Popescu).
Unul castigator de Cupa UEFA, altul de Cupa Campionilor (actuala Champions League), alaturi de numeroase alte trofee. Iar capitan la Barcelona nu ajungeai pe pile.
Vali, cu tot respectul, noi atunci am avut echipa echilibrata pe toate compartimentele. In rest, de acord cu Brazilia.
chiar si un Dan Petrescu
Brazilia nu merita sa iasa din grupe si doar arbitrii i-au salvat. Despre banii dati pe organizare mai usor cu pianul pe scari: banii investiti in infrastructura ii cam scoti din meciuri si una alta. ramai cu stadioane noi sau refacute, drumuri, prestigiu, etc. Au stiut la ce se baga, e o adevarata bataie pe cine prinde campionatul mondial.
a fost pe aici un documentar despre cât au costat alea și cum nu vor mai fi folosite la nimic.
Dupa terminarea Campionatului Mondial, am inteles ca unul dintre stadioane il vor transforma in puscarie.
14mld investiţie. Din care 3,5mld în stadioane, restul în infrastructură (aeroporturi, şosele, trenuri, autobuze). Folosul de pe urma stadioanelor e discutabil, dar cel din infrastructură nu.
Încasări estimate: 11mld cheltuiţi de turişti, un plus total de 13,5mld la GBP-ul brazilian în 2014.
Per total eu cred că vor ieşi pe zero la bani şi că vor rămâne cu infrastructura. Ceea ce nu-i rău.
Romania anilor 1990 – 1998 a avut cea mai echilibrata echipa, pe toate compartimentele. Sa spui ca nu aveam aparare, cand o stiau toti pe de rost: Selymes, Belodedici, Popescu, Petrescu, pare un pic rautate. A fost cea mai buna linie de fund pe care a avut-o fotbalul romanesc vreodata. La mijloc, Hagi era regele, da, dar nu ar fi facut nimic fara aratul terenului de catre Dorinel, fara lupta de salahor a lui Sabau si Lupescu, care asigurau sprijin apararii si urcau si in atac cand era nevoie de ei.
Fotbalul modern nu se mai joaca cu lozinca romaneasca „Pe ei ba!”. A functionat o vreme la turca romaneasca, dar acum fotbalul presupune altceva.
Atata vreme cat nu vor veni antrenori si jucatori noi cu o alta mentalitate, nu o sa fie cazul sa vorbim de „fotbalul romanesc” si o sa ne amintim de oina jucata de Hagi&co pentru ca de altceva nu avem ce.
sa nu uitam de aportul lui danut lupu.
lacrimi si rugaciuni la conferintele de presa;
simulari si lamentari pe teren
asta a fost brazilia la cm 2014!
Prietene, nu stii ce vorbesti, din cate am vazut eu pe blog, te urmaresc de ceva timp, fotbalul nu e punctul tau forte, asa ca pot sa te contrazic la acest articol.
„Apararea si mijlocul sunt varza” – daca tu tragi concluzia asta dupa 2 meciuri (cu nemtii si cu olandezii), inseamna ca doar 2 meciuri ai vazut in viata ta.
In primul rand, vreau sa-ti aduc aminte ca fundasii centrali ai Braziliei sunt cei mai buni de pe planeta, la ora actuala (T. Silva si D. Luiz), ambii la PSG in acest moment sunt exceptionali, daca Brazilia ia 3 goluri fara Silva, nu inseamna ca are o aparare proasta.
Daca-l mai punem si pe Marcelo (unul dintre cei mai buni fundasi ai lui R. Madrid sau pe Dani Alves, in top 3 fundasi dreapta din lume (Barcelona), atunci vezi ca Brazilia chiar are una dintre cele mai bune defensive din fotbal.
Mijlocul nu e atat de prost pe cat insinuezi tu. Daca bosorogul ala de Scolari ar fi stiut fotbal, s-ar fi gandit si ca un Ronaldinho la 34 de ani e cu 10 clase peste Paulinho, Gustavo….Un jucator exceptional, Coutinho (Liverpool) n-a fost convocat, care alaturi de Oscar faceau un mijloc demential….. as putea sa vorbesc pe 10 pagini despre cum putea Brazilia sa ia trofeul..insa n-are rost, ce-a fost a fost..
Prostia multora e ca au ramas cu ideea aia tampita care presupune ca jucand acasa, ai avantaj fata de restul echipelor. Asa o fi, insa aici nu vorbim de echipe care joaca cu 2 mii de suporteri in tribune, iar la CM joaca cu 60.000. Nu, aici nationalele de top sunt obisnuite sa joace sub presiune.
Sper ca nu te-ai suparat ca ti-am explicat cu dovezi clare de ce vorbele tale sunt spuse fara sa ai habar ce si cum.
salut.
alex claudiu din focșani, tu abia te poți exprima in limba română, drept dovadă clară folosești „dovezi clare” pentru a da valoare unor păreri pur personale. altfel, ești clar dobitoc.
si totusi, daca e asa cum zici tu, de ce o echipa asa buna, cu o aparare supermeseriasa, a luat 10 (zece) goluri in doua meciuri (cu Germania si cu Olanda)?
ps: asta cu „as putea sa vorbesc 10 pagini….” e bestiala
Vali, ce pendula mea ai azi, ai baut ceva si esti zmeu?
tonul lui e absolut deranjant.
– Asa e, sa nu uitam meciul senzational cu Chile.
– Daca mai analizam putin, cred c-am putea ajunge la concluzia ca au jucat chiar foarte bine
– Intr-adevar, doar 7 de la Germania si 3 de la Olanda. Nici nu vreau sa ma gandesc ce s-ar fi intamplat daca nu aveau apararea asta senzationala.
– Asta cred ca-i evident pentru toata lumea.
– https://youtube.com/watch?v=eC1swHhwWDE&feature=youtu.be&t=10s
cum il chema pe piticul ăla din generație cu hagi care juca mijlocaș? carlos ceva…
Draga Alex, doua chestii:
1. Poti sa ai cei mai valorosi jucatori din lume post cu post, daca nu formeaza o echipa tot degeaba.
2. A fost cel mai slab atac al Braziliei din ’86 incoace. Jo care a murit speranta acum cativa ani, Hulk care a ales banii rusilor, Fred care a jucat doar la Lyon prin Europa. Mai lipsea Barney. Nu poti sa stai numai in Neymar, care e un golanas talentat, dar ramane un golanas. Compara cu ce are Argentina in fata, in afara de Messi: Lavezzi, Higuain, Palacio, Aguero. Plus Di Maria in spatele lor.
Bai, totusi, eu cred ca pe undeva are dreptate… Sunt sigur ca pentru Brazilia : – echipa de 5 ori campioana mondiala, echipacu cea mai buna defensiva la ora actuala ( in 2 meciuri doar 10 goluri); echipa ce a pornit ca favorita pentru castigarea cupei mondiale, ei bine, sunt sigur ca pentru aceasta echipa, in care conteaza numai cine cistiga cupa, locul patru este mai mult decit onorot si ceea c e probabil si-au dorit de la inceput….
Cele mai multe goluri primite la acest mondial le are Brazilia (14).
E distractiv cum, din asta, unii trag concluzia ca au cea mai buna aparare din lume.
Mai ramane sa spui ca cea mai proasta aparare a avut-o Costa Rica, cu 2 goluri primite.
Asta e sin categoria Stoican: 80 de min am fost egalii stelei. Da ba prostule dar in 10 min ai luat 4 sau 5 boabe!!!
Exact, vorbea Vali Petcu, ala care are blog dar il doare in pendula de parerile cititorilor. Daca nu te pupa in cur, sunt dobitori. Daca iti apreciaza imbecilitatea postata in unele articole, sunt de 10.
tu să fii sănătos.
Zoso, închide-ți dracu’ blogul sau renunță să mai postezi articole urâcioase la adresa unor „fetițe” pentru că o să te caute analiștii de mai sus prin Brașov să te învețe fotbal, să-ți ofere idei de articole mai puțin urâcioase etc.
P.S. Mai bine ia-ți concediu sau începi să scrii aforsime gen Radu F Constantinescu :)) o să ai mai mare succes :))
Daca echipa era eliminata din grupe, ziceam ca este o rusine insa tot a ajuns undeva.
Circul pe care l-au facut brazilienii pe strada este dovada clara ca isi merita soarta. S-au cheltuit bani multi, bun, daca nici un brazilian nu calca in viata lui pe un stadion, nu ar fi existat fotbal si implicit, nu ar fi existat Cupa Mondiala.
Si sa nu uitam, sunt echipe care, de ceva vreme, vad campionate mondiale doar la tv asa ca Brazilia nu are o nationala chiar atat de proasta, faptul ca a ajuns unde a ajuns inseamna ca sunt altii mai prosti ca ei.
Amuzanti microbistii astia cum fac ei calcule pe valoarea jucatorilor din Champions lig. Poti sa ai cei mai buni jucatori (vezi Anglia), cei mai buni antrenori (vezi Rusia, Spania, etc) daca nu ai dorinta de a castiga (vezi juma’ din echipa Olandei la juma’ de campionat) degeaba. O valora david luiz 50 mil da … stie el mourinho de ce l-a dat si cat de inspirat a fost sa il dea mai departe.
Cat despre generatia noastra de aur, ca si alte generatii de aur de la actualul campionat sa spunem, s-a vazut la un nivel dupa care poate ca a clacat. Sa nu uitam ca am luat bataie de la Suedia care lipseste si ea de la mondialul de fata si ca vecinii nostri de la sud, bulgarii, au ajuns pana in semifinale atunci.
Fotbalul nu e sportul ala in care alearga 22 de jucatori timp de 90 de minute si la final castiga Argentina?
Parca asa era, asa ca spunem ‘bye’ Braziliei, vremea ei s-a dus.
….ba da ala e sportul, dar de castigat castiga Germania!
Am trait s-o citesc si p-asta. Zoso despre fotbal mwahhahahah!!!
Mai bine ramai la povestile tale cu ce infecti sunt toti soferii romani, in afara de tine, EVIDENT!
Adio, lume cruda!
Columbia mitraliaza fotbalisti asa cum Germania mitraliaza evrei.
Comentariu incalificabil.
Si cu banii luati, dar diferenta e ca au ramas cu infrastructura si au organizat si probabil vor mai organiza campionate mondiale, iar noi doar ne uitam la televizor.