Birocraţia – avantajul oraşului mic

friends2Ieri, în trei ore, am rezolvat hârţogăraia care în Bucureşti mi-ar fi luat doua zile. Fără şpăgi mari, făra mofturi, fără “da, ştiu că trebuia sa fiu la serviciu la ora asta, dar am treabă, vin peste 4 ore”, fără “mă duc în timpul programului să ţin meditaţii personale”, fără nimic. Scurt şi la obiect, de parcă voiau să scape de mine.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

9 comentarii

  1. Sa stii ca si la Bucuresti s-au mai schimbat niste lucruri. Astia mici de la ghisee nu mai sunt asa acri ca alta data si parca te mai si sfatuiesc ce si cum sa faci. Bine, depinde si de cum a dormit fiecare noaptea, dar in ultimul timp pana si aia de a AF au fost „saritori”

    00
  2. @nina Se vede ca n-ai fost nevoita sa platesti ceva la CEC sau trezorerie in ultimul timp.

    00
  3. AF si casa de pensii sunt oarecum ok in Bucuresti.
    Dar daca va e dor de angajatul de stat cu adevarat sictirit, acru si care nu are habar ce spun normativele pe care trebuie sa le aplice, faceti o vizita la Casa de Asigurari de Sanatate.
    Pare a fi un bastion al rezistentei contra bunului simt: sediu amplasat la dracu cu carti, cozi de cate 2 ore, angajati care nu stiu ce au de facut si nu inteleg problemele oamenilor, la aceeasi coada stau si firme si PFA si pensionari si angajati claie peste gramada, tot Bucurestiul inghesuit la vreo 8 ghisee cu program de lucru de doar cateva ore pe zi, totul se face pe baza de hartii si adeverinte stampilate, semnate si trecute pe la diverse registraturi, etc. Heaven on earth!

    00
  4. Avantaje: scapi de birocratie, scapi de aglomeratie, poluare (nu in toate cazurile), poluare fonica….
    Dezavantaje: o sa te cam plictisesti daca vrei sa mergi la concert, teatru, muzeu, etc.

    00
  5. @Matei: La CEC treaba e cu 2 taisuri. Sunt agentii in care personalul a inteles ce inseamna sa fii profesionist si sunt altele in care tanticile o stiu tot pe a lor „completati o cerere in 3 exemplare” si reveniti peste 3-4 zile sau mai bine saptamana viitoare.
    Inca sunt incatat de CEC, chiar daca am avut o experienta din a 2-a categorie, prima a reusit sa spele rusinea!

    00
  6. Ahahaha,ce am impresia ca te inseli.Eu zic asa sigur ai fost indrumat de cineva care cunostea bine,ori ai mai trecut prin asta si stiai procedura.Iti spun sigur ,exemplu Primaria Rovinari,Primaria Targu Jiu sau orice alta primarie din judetul Gorj,din 2 acte eliberate unul sigur nu e bun.Bineinteles asta nu se datoreaza neaparat functionarilor publici ci si proprietarilor(cetatenilor) care nu sunt informati si nu stiu nimic despre administratia publica si mersul acesteia.Cel mai mult imi plac birourile ITL care impoziteaza dupa declaratia proprietarului si nu de altceva dar marea majoritate declara mai putin pamant si in ziua de azi,ca vine foncirea.Stiu ei de la Moromete.Suprafete diferite intre pamanturi la aceeasi primarie,dar o suprafata e la agricol,alta e la ITL.

    Si maxima,daca asa imi arata in calculator,asa e.Sa mori tu??

    Sigur ai urmat toti pasii,mai ales ala cu cererea??Sau ai intrat in birou si ai spus : Am nevoie de ….

    00
  7. in bucuresti posibic ca s-a schimbat, numa’ ca eu nu am dat de acele locuri.
    tot fetze acre, dezgustate, raspunsuri in 2 peri, incomplete. mereu vor sa scape de tine, mereu te pun pe drumuri aiurea, doar ca nu ai formulat bine o intrebare. mereu te trimit la consilieri. mereu cozi, mereu putine case deschise. mereu trebuie sa fie ceva care sa te dea peste cap, care sa te scoata din minti, care sa-ti futa ziua.

    concluzie: ai avut noroc.

    00
  8. NOU
    #8

    Ce coincidenta. Eu am stat ieri cu prietena mea 3 ore la CAS ca sa se asigure (ea e cetatean moldovean). In tot timpul asta am asistat la certuri, injuraturi si cireasa de pe tort, agresarea unei tinere de catre o baba care o luase de brate si o scuturase pe aia mica de zici ca era carpa…
    Stii cat e programul la CAS? (camera 2 – unde trebuie sa iei cardul european si sa depui/ scoti adeverinte) – de la 8 dimineata la 13 la pranz.
    La ora 10:30, alea de la ghisee tipau la noi ca „Va rugam sa incetati! Suntem de la ora 8 aici!”

    00
  9. Haideti ma ca se poate si la Bucuresti.Caz concret.
    Saptamana trecuta am terminat leasingul la masina,am platit factura,ieri m-au chemat sa semnam actele de inchidere.Am fost la ei,semnat,luat acte,mers cu actele la Impozite si taxe,acolo mi-a aratat o mamaie de la ghiseu ce acte tre’ sa am si ce sa completez,pus stampila,luat in evidenta,platit taxe la CEC in 2 minute(mai mult a durat drumul pana acolo),mers la Politie in Pipera,depus acte si in 2 ore luat certificat inmatriculare si numere.Toate astea in 3 ore si jumate!!!!!Imi aduc aminte ce pateam pe vremuri cu inmatricularile cand acestea erau la Udriste.Isi mai aduce aminte cineva ca pierdeai si 3 sau 4 zile sa inscrii o masina???

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube