Două studii despre bani și care sunt cheltuielile voastre lunare

Am selectat cinci răspunsuri dintr-un studiu IRES despre bani.

Fiind cel mai frecvent răspuns, eventual pus și în capul listei, e clar că românii sunt îngrijorați foarte des de bani.

 

Doar 4% dintre cei care au răspuns nu duc grija zilei de mâine. Procentul mic e dat și de faptul că oamenii aflați în situația asta nu răspund de obicei la sondaje, că n-au de ce. Dar, dacă mai sus, procentul oamenilor îngrijorați de bani era pe la 34%, acum a urcat la 60%.

 

Aici e o veste tristă pentru ăia 75%: dacă ați răspuns că banii sunt foarte necesari sau dacă vă faceți griji în privința banilor, s-ar putea să fiți nu doar săraci, ci și vulnerabili la schimbările de care se tem la prima întrebare.

67% nu au economii. Era interesant de aflat și care e suma raportată la salariu. Aveți puși deoparte 2 salarii? 5? 20? 100? Pentru că economii înseamnă și 500 lei, înseamnă și 50.000€.

 

Ultimul și cel mai puțin surprinzător: de câți bani au românii nevoie pentru a trăi civilizat, ca persoană singură, aflată în angrenaj cu alte persoane (probabil). 64% consideră că până în 3.000 lei.

Am copiat studiul și la mine, că nu se știe.


Un studiu făcut de Ministerul Muncii, Academia Română, Comisia Națională de Prognoză, Institutul Național de Cercetare Științifică în Domeniul Muncii și Protecției Sociale și ANPC ne spune cu cât putem trăi pe lună:

Pentru o persoană care locuiește în mediul urban, valoarea coșului minim este, potrivit deciziei publicate, de 797 lei pentru fiecare adult, 587 lei pentru fiecare copil cu vârsta de peste 14 ani, și 419 lei pentru fiecare copil cu vârsta de până la 14 ani. Pentru cei din mediul rural, suma este de 644 lei/adult, 473 lei/copil de peste 14 ani și 339 lei/copil sub 14 ani.

Coșul minim lunar de consum pentru o familie de doi adulți și doi copii din mediul urban, stabilit de Institutul de Cercetare a Calității Vieții, este de 2.600 lei. (sursa)

Toți au sărit de fund în sus că e aberant ce spun oamenii ăștia, ignorând complet acel “minim lunar”, care îi scutea de multe păreri și enervări. Ce vrea să spună acel “2.600 minim lunar pentru 2 adulți și doi copii”? Că oamenii pot trăi cu suma aia dacă sunt atenți la cheltuieli și știu să se gospodărească. Da, ideal ar fi să trăiască cu 4.000 lei pe lună sau 12.000 lei pe lună, dar nu trăim într-o lume ideală, nu?

M-am apucat și eu, ca și alții, să țin evidența cheltuielilor, mai mult din dorința de a vedea ce și cum, și îmi iese cam 3.500 lei pe lună, în lunile în care nu îmi mai cumpăr un obiectiv, 4 tricouri merino, excursii la NY sau alte minuni.

– 150 curent 
– 250 încălzirea 
– 100 internet 
– 100 apa 
– 2.000 mâncare 
– 500 benzina 
– alte cheltuieli (cultură, haine, reparații auto, reparații casă)

Încălzirea și combustibilul sunt o medie, vara plătim 50 lei gazul, iarna 250 sau 400 sau 500 lei, regularizări și alte asemenea, iar cu benzina, dacă fac două drumuri la București consumă, dacă circul mai mult prin oraș consumă și tot așa.

Voi cum stați?

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

110 comentarii

  1. Voi cum stați?

    Doamne’s mulțam în cei 4% care nu duc grija zilei de mâine.

    00
    • Daca maine esti diagnosticat cu o nasoala poti produce repede juma de milion sa te tratezi la ceva clinica prin Australia? Daca nu, am vesti proaste pentru tine despre grija zilei de maine…
      Nu, daca-s blocati prin firme sau active nu se pun.

      00
    • Știu că nu are legătură cu subiectul întrebarea care urmează. Folosește cineva cu succes gunoiul ultramediatizat numit George? Din ce am reușit să-mi dau seama destui de aici au de a face cu dezvoltarea de produse software. S-a modificat cumva ciclul de dezvoltare al unui produs software ? Se sare peste perioada de beta testing ? BCR se pare că a sărit peste etapa asta cu Gică.

      00
    • @ion

      Chestia asta are o denumire medicala, se numeste anexietate.

      Ca sa te linistesti un pic, in ultimii 10 ani au murit, nu la varste foarte inaintata, o gramada de celebritati, de la seful Apple la David Bowie. Eu au avut cu siguranta jumatatea aia de milion, dar tot nu le-a folosit.

      Nu vreau sa spun nici pe departe ca nu merita sa ai niste bani buni pusi deoparte, dar nici nu poti sa stai cu gandurile astea zi de zi, ca o iei razna.

      00
    • @ion mersi de vești. Tot n-am nicio grijă.

      00
    • @Nimeni, n-o sa crezi, dar george chiar a fost in beta testing mai mult de un an. Si dezvoltatorii chiat insistenti sa primeasca feedback. Doar ca testerii au fost in majoritate angatii interni ai bcr si nu prea le-a pasat. Nu m-ar fi deranjat sa-l lase pe george ca aplicatie mobila, dar sa fi pastrat 24banking pe browser. Insa asa si-a pierdut o mare parte din functionalitate.

      00
    • Daca mori azi, ce rost mai are ziua de miine?

      00
  2. cu 2600 lei pe luna 2 adulti + 2 copii cred ca e prea putin si pt petrosani… mai ales daca ai gradinite,after school + ceva sporturi pt aia mici

    00
    • Daca imi aduc bine aminte, acei 2600 aveau sens mai degraba de suma de „supravietuire”. De exemplu in cazul unor popriri pe salariu, asta este suma de care statul/banca/etc sa nu se poata atinga.

      00
    • Petroșani afterschool! E ceva cu sculptat în huilă?

      Nu m-am putut abține.

      00
    • 2600 pe luna inseamna regim de avarie, deci lasa pe mai tarziu after schoolu’, pentru sport ii duci la alergat prin parcuri….etc. Nu inseamna ca trebuie sa-ti permiti mofturi d-astea cand sunt probleme mai nasoale.

      00
  3. hai sa nu o mai ardem cu se poate trai cu 2600 de lei 2 pers+2 copii din postura de 2 mii de euro pe luna. Daca ai de platit o chirie la prima carie esti in faliment. Revenit-va si nu mai judecati dintr-un postura calduta cu bani multi.

    00
    • Asta mă gândeam și eu, toată lumea ignoră că majoritatea au rate/chirie. Eu plătesc 1400 lei chirie, sigur aș putea plăti 1200 pe o garsonieră (cam așa am văzut că au ajuns) și să stăm 3 persoane în 35m pătrați. Dacă ai 20 de ani și stai cu părinții, te descurci cu 2600 lei. Doi adulți și doi copii, în mediul urban… doar să stai închis în casă, fără să consumi apă/curent/mâncare. Mănânci așa la 2-3 zile, mai mult ciorbe de cartofi și ceapă.

      00
  4. Stai ca vin baietii „-Ce-ai, tati, pai io am bani de ma enervez. Nu am griji, sunt boier”.

    00
  5. Depinde de obiceiuri si de nevoi. Eu am ajuns la concluzia ca, pentru o singura persoana – hai si doua, un venit decent e atunci cand incasezi de patru ori mai mult decat dai pe cazare. Daca platesti 1000 lei chirie, 4000 ar trebui sa-ti permita cheltuieli cu casa, mincare si pus 500 lei deoparte. Daca-s doi la o chirie de 1500 lei, ramin 6500 din care 1500 lei deoparte. 5000 lei lunar cred ca e mai mult decit suficient si pentru gaz, si pentru curent, si pentru benzina, si pentru o Zara si pentru o iesire saptaminal in circiuma. Depinde acu’ si la cite masini ai rate, dar mno, sa ignoram acest aspect. All in all, cred ca de trei ori mai mult decit cheltuielile fixe lunare (rate sau rate + chirie) should do it. Asta raportat la Romania. Daca ma uit la Anglia, 50.000 brut anual (vreo 3000 lunar) e relativ suficient daca nu locuiesti in Londra, desi cred ca si acolo e decent daca gatesti. Pe de alta parte, Anglia te rupe la chirii, council tax si orice utilitati (120 lire council tax, 30 lire mobilul, 30 lire internetul, 35 lire apa, 35 lire gazul, 35 lire electricitate samd., hop s-au facut 1600 lei; da, stiu, 50 lei internetul, 80 lei electricitate, 150 lei gazul, 70 lei mobilul, 120 lei apa, 470 lei, dar ai impozit pe proprietate de 200 lei pe an, nu council tax de 1400 lire).

    • „50.000 brut anual (vreo 3000 lunar) e relativ suficient daca nu locuiesti in Londra”

      Bai scuza-ma ca te intrerup dar de unde naiba veniti cu sumele astea cand average-ul e undeva pe la £30.000 in UK. £50.000 Gross income inseamna aprox £4.100 fara taxe (£3.100 dupa taxe). Cu £3k pe luna/persoana o duci bine; daca sunteti 2 atunci nici nu se pune problema de un trai decent in afara Londrei. Pe cuvant ca 90% din cititorii de aici sunt manageri/directori sau secretarele lui Bezos.

      00
    • @Raphael, lasa-l, omu’ s-a mutat de un an in UK si e expert.
      @alex Inafara Londrei, ai chirii si de 500-600 de lire pentru o garsoniera, 3k net inseamna de 6x mai mult. E mega bine, nu decent, dar ghici ce media e pe la 25-30 k. Nu mai scoate cifre din burta, ca nu-i frumos. PS 30 de lire pe tel? la Three ai unlimited data cu 20 de lire… Daca ii suni si negociezi, la 15 lire ai tot ce vrei.

      00
    • Am auzit că există oameni și care pleacă în străinătate din alte motive că moare de foame în România. Toți trebuie să câștige puțin, dacă vine unu cu un punct de vedere e burghez nenorocit, aberează și nu e ancorat în realitate.

      00
    • @ iCiolac Tu ai citit comentariile sau doar iti dai cu parerea. Nu cred ca sarea nimeni in sus daca Alex se referea la el cand mentiona salariile respective. Sa mentionezi aberatia aia cu „50.000 e relativ suficient in afara Londrei” denota 3 lucruri:

      Nu ai vazut/vizitat nimic in UK in afara de Londra
      Prietenii/oamenii cu care socializezi ti-au redat o falsa imagine a tarii prin prisma salariilor lor (asta in cazul in care mai vorbesti cu cate unu prin stanga/dreapta)
      Nu esti la curent cu ceea ce se intampla in UK

      Acuma sariti toti in sus ca vezi doamne moare omu de invidie. Mi se rupe daca Alex castiga 50 sau 100.000, bravo lui. Problema e ca se tot prezinta o imagine falsa cu niste caini care umbla cu covrigi in coada pe aici.

      Astept sa ma contrazica cineva care nu sta de un an doi prin UK si are o vaga idee despre ce se intampla pe aici.

      00
    • @ iCiolac Tu ai citit comentariile sau doar iti dai cu parerea? Nu cred ca sarea nimeni in sus daca Alex se referea la el cand mentiona salariile respective. Sa mentionezi aberatia aia cu „50.000 e relativ suficient in afara Londrei” denota 3 lucruri:

      Nu ai vazut/vizitat nimic in UK in afara de Londra
      Prietenii/oamenii cu care socializezi ti-au redat o falsa imagine a tarii prin prisma salariilor lor (asta in cazul in care mai vorbesti cu cate unu prin stanga/dreapta)
      Nu esti la curent cu ceea ce se intampla in UK

      Acuma sariti toti in sus ca vezi doamne moare omu de invidie. Mi se rupe daca Alex castiga 50 sau 100.000, bravo lui. Problema e ca se tot prezinta o imagine falsa cu niste caini care umbla cu covrigi in coada pe aici.

      Astept sa ma contrazica cineva care nu sta de un an doi prin UK si are o vaga idee despre ce se intampla prin tara asta.

      00
    • @Raphael, nu toti stam la shared in casa cu alte 5 persoane.

      Si nici nu ne mutam in alta tara ca par mai mult 2000 de lire fata de 2000 de lei.
      Oricum exemplul dat cred ca se referea la 2 adulti si 2 copii.
      Un apartament cu 2 camere la marginea Londrei trece de 1500 de lire. Si nu toti vrem sa facem naveta 4 ore pe zi.

      00
    • @ion Nici nu am insinuat asta. Stiu foarte bine ca nu toti au venit la spalat masini si cules de varza (desi nu e nimic de condamnat aici…sunt meserii ca oricare alta). Sunt convins ca sunt o gramada de romani care au un job bun cu un salariu decent si o calitate a vietii excelenta in UK.

      „Si nici nu ne mutam in alta tara ca par mai mult 2000 de lire fata de 2000 de lei.”
      Nu am mentinat nimic de mutat. Sunt oameni care se muta aici si pentru mai putin de £1000. Nu inteleg de ce sunteti asa defensivi cu treaba asta, de parca ar fi tradatori de tara daca pleaca pentru bani mai multi.
      Oricum majoritatea care au postat pareri pe aici omit faptul ca exista si alte orase in Anglia in afara de Londra, asa cum si in Ro poti trai decent in afara Bucurestiului.

      Daca Alex se referea la salariul/familie atunci imi cer scuze. Oricum nu mai comentez ca „realitatea” pe care o prezint eu pare sa va ofenseze pe toti.

      00
    • LOL, that escalated quickly. Păi nu vorbeam aici de cît e ideal să cîștigi? Dar fie, hai să intru în joc:
      1. În afara Londrei, nu merită să dai 500-600 lire pe o garsonieră, găsești apartament cu un dormitor la 650. Dacă ai copii, două dormitoare de la 700-750, depinde de zonă. Pariez că nu vrea nimeni să locuiască în Luton sau Stephenage. La asta se adaugă council tax de 120 lunar lejer. Adica taxa de gunoi și curățenie în oraș. Daca te duci ca mandea și n-ai istoric fiscal, mult noroc să închiriezi garsonieră sau apartament cu un dormitor direct de la proprietar. Da, știu de open-rent.co.uk, mulțumesc. Mult noroc sau șase luni avans, o lună garanție, bani de mobilă și și taxe de agenție imobiliară. Deci mult noroc.
      2. Dacă locuiești la periferia Londrei, varsă 300 lire pe abonament lunar. Dacă locuiești în provincie și tre’ să ajungi la muncă la 30 mile distanță, 200 lire pe gazul mașinii și 200 lire asigurarea, că nu merge cu 300 lei pe an la City Insurance. Hai să nu vorbim ca unul care locuiește în Anglia de zece ani.
      3. Da, 25-30k/an de căciulă, în doi, e OK, dar nu te aștepta la mari economii, maximum 6.000 lire/an (500 lunar). Sau mai mult dacă scopul tău e să-ți mănînci de sub cur ca să-ți faci casă în România. Dar presupun că nu toată lumea pleacă pentru asta.
      4, Pentru Londra, unde chiar ai un’ să spargi bani, 3000 e relativ decent – yet again, dacă nu vrei să stai la periferie. Din nou, nu toți se duc în doi. Eu nu m-aș fi dus în Londra pentru 2000 lunar, e ca și cînd ai sta în București pe 2500 lei. What’s the point? La ce-ai mai plecat, atunci?
      5. Revin la prima parte: ce-are a face media salariilor cu cît cred eu că ar fi idealul? Eu m-aș simți extrem de confortabil la 4000/lună net. Asta nu înseamnă că îi și fac. Dar nu cred că ai avea nevoie de mai mult ca să-ți faci toate mofturile și să ai și economii decente. Bașca, am ajuns să cred că nenea ăla de era viral acu’ vreo doi ani că a făcut salariul minim la el în firmă 70k/an avea dreptate. După taxe, n-ai nevoie de mai mult de 40-45k pe an ca să fii fericit. Dar e maxim de mișto să duci discuția din “cît cred eu că ar fi suficient” în “cît cred eu că ar fi suficient, da’ nu mai mult decît salariul mediu”. Wtf? Ce-are sula cu prefectura?

      PS: cea mai ieftină bere costă o liră, cel mai ieftin pachet de țigări e 8,5 lire. Da, îmi iau țigări din Otopeni, lunar.

  6. Pentru multi, problema e cheltuiala neprevazuta. Un frigider stricat, un dinte cu abces, fața sparta de la o bataie in trafic, cutia de viteze, un picior rupt. Astea te omoara financiar. Asta e de fapt „grija zilei de maine”.

    00
    • mergi cu documentele si soliciti aprobare pentru a cheltui, peste plafonul minim, din veniturile disponibile.

      00
    • “Un frigider stricat, un dinte cu abces, fața sparta de la o bataie in trafic, cutia de viteze, un picior rupt.”
      una din astea nu e la fel ca restul…

      00
    • ”decat” 5 nefunctionali care n-au inteles la ce urmeaza sa serveasca acel plafon de cheltuieli?
      culmea, exact dintre ei se vor recruta plafonatii cand vor incepe sa crape ipotecarele restante!

      00
    • căutăm comentariul ăsta. orice cheltuială ‘mare’ care presupune înlocuirea unui electrocasnic te poate da peste cap luni de zile. e normal sa fii anxios daca ai nevoie ca toți din familie sa fie perfect sănătoși, sa nu ai impozite/asigurari/accidente și să nu se strice nimic niciodată.

      00
  7. ca sa putem evalua ce inseamna cei 2600 lei/luna, trebuie sa tinem cont de scopul utilizarii acestui indicator.
    nu este vorba de cosul minim pentru un trai decent, ci de un prag de supravietuire!
    de observat in cuprins lipsa cheltuielilor pentru after-school, carburanti+reparatii auto (este prevazuta o suma pentru transport), dar, mai relevant, lipsa chiriei si a ratelor la credite.

    00
  8. Stau binisor. Am cateva salarii economisite eu, economii la comun cu sotul, si el economiile lui, fonduri private de pensii ( fiecare cate unul de la munca, unul personal). Nu mi-e frica de ziua de maine nici daca ne imbolnavim grav amandoi, nici daca ne dispar joburile. Evident, nu stam in Romania.

    Pe de alta parte, nu avem nicio proprietate (masina de serviciu, apartament inchiriat), deci raportul asta ar putea arata foarte diferit in functie de locuinta pe care o vom cumpara candva si ziua in care un politician cu cojones va reusi sa schimbe sistemul de masini de serviciu belgian.

    00
  9. Probabil studiul e comandat de javrele PSD&co, sa sondeze apele. De la Feher:

    „Statul român a lansat o emisiune de obligațiuni după ce băncile nu l-au împrumutat. Statul român vrea să îl împrumutăm noi cu bani să-și ia o chiflă. Statul român s-a gândit că îți vei scoate banii de la bancă unde dobânzile sunt subnutrite și îi vei da banii lui ca să-și plătească parlamentarii și funcționarii și pensia ilegală a lui Ciorbea.”

    etc. E scris bine, ca de obicei.

    Si ca sa estimeze baetii-de-bine cam cat de adanc ar putea baga mana-n buzunarele oamenilor, cer sondaje ca asta.

    00
    • Sondaj IRES facut de Dancu &co, din pix… penibil.Dumnealui se plictiseste si manipuleaza economic, mai nou. Grupul de la Cluj viseaza sa puna presedintele Romaniei, helas!

      00
  10. Eu cand mi-am luat creditul ipotecar aveam in mana 3000 de lei si sotia 1500. Intre timp mi-am marit castigurile destul de mult, castig mai mult decat 80% din oras (Arad) lucrand remote in IT, dar nu am reusit inca sa avem disciplina sa punem bani deoparte luna de luna. Luna ianuarie am reusit sa punem 320 de lei deoparte :))! E un inceput fata de anul trecut. Noi momentan ne amenajam noua casa si de aia ne intindem cu banii la casa, intretiniere la bloc, etc..

    00
  11. NOU
    #42

    Voi cum stați? <

    Cu parintii :D

    Daca ai <30 cred ca poti trai si cu 2000, 1 camera naspa=600 lei, transport in comun=100 lei, facturi <150 lei. De mancat poti manca si cu 500 si cu 1000 lei, deci iti mai raman ceva bani si de alte cheltuieli. E drept, nu prea pui deoparte.

    00
  12. nu plătesc chirie, nu plătesc rate la casă, iar asta-mi face viața ușoară. tot ce se câștigă peste 1000 de euro se pune deoparte. oricum, în general am cheltuieli ceva mai mici decât vali la lucrurile enumerate de el (250 benzină, 50 apă etc.), dar pe haine merg constant spre 1000 de lei pe lună (eu n-am nicio vină) și pe cărți spre 500 de lei pe lună.

    00
    • citesti prea mult, crede-ma, am avut si eu viciul asta, dadeam mii de euro pe luna pe carti. stiu, e greu sa te lasi, dar trebuie sa fii tare.

      00
    • știu. e boală grea. tu, cu mii de euro, nu știu cum ai rezolvat-o. eu, cu o carte pe săptămână, mai am speranță.

      00
  13. După un an petrecut in tarile nordice anul asta am facut un experiment, nu am mai setat centrala pe 21 grade ci pe 19, nu am mai stat in tricou in casa ci cu un hanorac plus ca mi-am pus burete usa de intrare asa ca temperatura ramane constanta desi aerisesc jumatate e ora in fiecare zi cu geamuri deschise in fiecare zi.
    Rezultatul ? nu mai platesc 300 ron la gaz metan ca anul trecut ci 100-80 de Ron. Nu fac economie mare dar parca mi se pare mai normal asa.

    00
    • @florin am 3 ierni in Hoslau… Sub 25 de grade n-am avut in casa. Luna asta, in București, la porumb, 3 camere, vreo nouaj de metri pătrați am vreo 86 de lei ultima factură. Cu termostatul blocat pe 23.5.

      00
    • Termostat tinut pe 21 de grade, 70 mp, 80 de lei/luna. Stau in tricou, lejer…

      00
  14. Eu m-am apucat sa trec toate cheltuielile in Spender ca sa vad pe ce se duc banii.

    Oricum o intorc, e dezastru…

    https://imgur.com/a/CHgHQwE

    Doar vreo 3 luni prin vara m-am incadrat cat de cat in bugetul propus.

    Ah si asta e doar partea mea de cheltuieli. Mai are si nevasta-mea nu chiar inca pe atat dar nici departe.

    00
  15. Eu câștig 9000lei, nevasta.mea sta acasă cu cei 2 copii mici. Plătim o grădiniță particulara, o rata la casa, și nu ne descurcam prea grozav. E greu. Mașina și combustibil de la firma. Daca mai pui și concediile in afara țării și mai greu. După calculele mele, pentru o familie cu 2 copii îți trebuie între 12000 -15000lei lunar pentru un trai decent.

    00
    • 9000 lei / familie cu 2 copii care nu renunta la luxul concediului in strainatate si gradinite particulare este destul de putin. Pune-ti nevasta la lucru ca nu mai tine chestia cu „ea sta acasa sa aiba grija de copii” in secolul asta. Odata ce iti obisnuiesti familia cu mici „luxuri” cam greu ii obisnuiesti in jos daca e nevoie.

      00
    • sta acasa cu cei doi copii pe care ii duceti la gradinita particulara?

      00
    • Familie cu 2copii, gradinita/scoala particulara => 9000/luna
      Fara scoala particulara vreo 5000-5500/luna.
      Bucuresti, fara rate.

      00
    • doi copii mici cu grădiniță particulară poate însemna unul de 3 ani care merge la grădiniță și unul de 1 an cu care ”stă” mă-sa acasă.
      dacă omului îi convine să-și țină nevasta acasă să aibă grijă de copiii mici care-i problema voastră. ah, dacă ăla mârâia că nevastă-sa vrea să ”stea acasă” cu copiii….

      00
    • @daddy, un copil are aproape 3 ani și merge la grădiniță particulara, fiind prea mic pentru învățământul de stat. Celălalt are 1 an. In primul an de colectivitate, copilul sta mai mult pe acasă. Al meu sta o săptămână la grădiniță, apoi o săptămână acasă, bolnav.

      00
    • „După calculele mele, pentru o familie cu 2 copii îți trebuie între 12000 -15000lei lunar pentru un trai decent.”
      Serios? In Romania? Tu ai idee ce se intampla in tara asta?

      00
  16. Suntem 4 – cheltuieli minime 4200 lei, asta fara chestii neplanificate. Vreo 3 luni de rezerve cash, surse alternative de venit cat sa acopere nevoile de baza ( asta in caz ca raman fara job). Ce ramane luna de luna – investit pe termen lung – educatie, sanatate, imobiliare, actiuni si aur/argint.

    00
  17. Minimele in tarile bananiere sunt o prostie k nivel de referinta, iti negociezi salariul la 1500e si 3-4 luni mai tarziu aj 1300 pt ca majoritatea angajatorilor te platesc in lei. Plm romania se va face bine cand nu va mai gandi bolnavicios, sa spui k o duci bine cu 2500 e sa dai dovada ca comunismul chiar a functionat si avem spalati pe creier, in plus e mai simplu sa fii econom cand ai bani multi decat cand esti sarac, cumperi la duzina nu la bucata.

    00
  18. Numai mie mi se pare imbecila intrebarea „Din punctul dumneavoastră de vedere, cât de necesari sunt banii în viața de zi cu zi?”

    Poate daca traiesti la tara din ce cultivi singur sa nu fie necesari…

    00
    • Mănânci doar din roadele pământului și, după ce digeri, produsele se întorc tot în pământ (în fundul curții). Practic, se închide cercul, circuitul banilor în natură. Nimic nu se pierde…

      00
  19. 3 persoane, 15000 lei net pe familie lunar, nu pun dividende. Abia anul asta incepe sa ramana ceva pe card.

    00
    • Îți dai seama că aici nu este vorba de disciplină financiara e haotic deja. Teoretic și cu 30K lei pe luna tot 0 vei economisi :))

      Ca sa iei 15K net înseamnă să generezi aproape 30K lei, adică 360K lei adică 85K€ brut pe an. Orice firma cu sub 1M cifra nu te poate plati (după ce da afară TVA și taxe) chiar dacă ești angajat unic și firma îți apartine :))

      00
    • 1M cifra de afaceri? 1M sunt salariile pe doua luni.🙂

      00
  20. NOU
    #69

    Eu sunt bogat, mi se rupe.

    #numaifitzsaraki

    00
  21. Si pe Michael Schumacher il afecteaza financiar faptul ca s-a imbolnavit grav. Nu inteleg cum zic unii ca pe ei nu i-ar afecta imbolnavirea grava.
    Imbolnavitul grav te stoarce de bani si in Romania, si in SUA si in Germania, Franta, Anglia. Asta daca incerci sa te tratezi si nu astepti sa mori.
    Prima consecinta a imbolnavitului grav e ca nu mai poti munci. Ori iei din economii, ori ai venituri pasive si te tratezi din ele. Dar e clar ca te afecteaza financiar.

    00
    • In tarike nebananiere ai o asigurare de sanatate pe care o combini cu o pensie privata (undeva la 150€/luna), si stai linistit. Daca da boapa in tine, asigurarea iti ofera tratamentul iar pensia privata niste bani, in caz ca nu poti munci :)

      00
    • *tarile si boala. Sa nu imi iau minusi degeaba.

      00
  22. Citind comentariile am impresia ca sunt al mai putin dotat din curtea scolii, fara a da valori absolute, la mine situatia e cam asa: 40% chirie, 10% utilitati, 17% – altele (mancare, gel de dus, Bere Bugeci la 2L etc. ) restul se duc in diverse investitii – cu titlul de economii.

    Da, partea urata e ca traiesc frugal, nu am Iphone, nici ceas din ala smecher, de baut nu prea beau, de fumat nu fumez.

    00
  23. Offtopic: Trebuie sa ma mut la Brasov pentru 3-4 ani. Avand in vedere ca un apartament cu 2 camere e 300-350 EUR/luna, ar merita sa cumpar un apartament sau o garsoniera si sa o vand peste 4-5 ani? Adica ma intereseaza cat de umflate sunt acum preturile la apartamente si cat voi pierde daca voi vinde peste 3-4 ani cand bula imobiliara va fi explodat. Ah, apartamentul va trebui sa fie in zona Avantgarden-Bartolomeu-Coresi (cat mai aproape de iesirea spre Ghimbav sau Pitesti). Oare economia pe care o fac din faptu ca nu platesc chirie va putea acoperi costul notarului la vanzare/cumparare, alte taxe + pierderile din devalorizarea apartamentului? De exemplu daca m-ar intreba cineva daca sa cumpere apartament in Cluj sau sa stea in chirie, le-as spue ca preturile de acum sunt duble fata de cele din 2010-2011 si sa stea pe curu lor.

    00
  24. Eu am reusit sa tin o contabilitate a cheluielilor timp de doua saptamani, apoi m-am deprimat/plictisit. Cred ca nu am reusit niciodata sa pun bani deoparte in modul clasic – cat am avut pe card am reusit sa cheltui. De la 600 de lei acum 10 ani la 7000 de lei acum. Din fericire economiile in ultimii ani au venit „pur si simplu” – din bani pe care nu i-am vazut niciodata pe card. 25% din salariu imi merg la cumparat actiuni la pret preferential – anul trecut am reusit sa cumpat actiuni cu 25$ ca apoi sa le vand cu 100$ la bursa + bonusuri de perforamanta venite tot ca actiuni (gen daca am primit 10000$ in actiuni acum 3 ani, si acum pretul a crescut de 2 ori, acum am 20000$ in cont)

    Revenind la cheltuielile curente (cuplu cu copil mic):

    300 Ron media pentru intretinere
    1000 – 1500 baut in oras
    500 Tigari
    1500 – 2000 mancat in oras
    2000 cheltuieli in Mega – mancare, bere, detergenti
    500-1000 cheltuieli cu copilul (de la pampersi la creme din Bebe Tei si diverse jucarii)
    500 haine pentru noi
    500 media pentru carti (pt noi sau aia mica), concerte
    1500 media pentru mici extravagante – difera de la luna la luna, de la cina de 400Ron la un dus bucal sau „hai sa mergem 2 zile in Mamaia iarna” la „asta mica pare ca are talent, hai sa dam 1000 Ron pe 10 sedinte de cantat cu altii”
    1000 – diverse chestii punctuale dar necesare – gen dentist
    500 – benzina

    (nu am rate si nici nu platesc chirie – mi-am achitat creditul imobiliar anul trecut cand a inceput sa creasca Robor)

    Cu economiile stam bine; teoretic ar trebui sa stam linistiti 2 ani pastrand cheltuielile curente daca e cazul.

    00
  25. блять, eu dau aprox. 3000 de lei pe luna pe mancare (2 adulti+copil mic), desi cumpar 90% din piata, macelarie si hyper-market, mai putin de 10% din mega. gatesc 100% acasa, si nu mancam mult, deci nu stiu de unde asa mare diferenta. 550 pe intretinere (ap cu centrala), net, curent si taxe comunale. 15 euro pe netflix si spotify. 800-900 pe luna pe hobby (sa spunem curve si droguri, ca e mai putin rusinos), vara si concursuri de curve si droguri, cam 1000 de lei/luna. boost de carti odata la cateva luni, 2-300 de lei. anul trecut luat muuulte haine, dar fara cine stie ce concedii, anul asta cred ca va fi invers. cam 100 de lei/luna pe cafea (asa e daca te apuci la 32 de ani). fara tigari, cateva beri. 140 lei/luna sala.

    00
    • Lumea mananca foarte prost. Daca incerci sa mananci cat de cat ok si variat cam 1000 lei/persoana/luna e suma la care ajungi, bineinteles daca iti gatesti. Diferenta e la calitate, probabil dieta ta nu se bazeaza pe faina la fel ca in cazul majoritatii (paine/paste).

      00
    • Lumea mananca foarte prost.

      da, pentru că în loc să dea 35 lei pe carne și 50 lei pe garnitură (cartofi, salate, morcovi, plm), dă 20 lei pe carne, 20 lei pe bere, 50 lei pe telefon, 30 lei pe țigări și 50 lei pe semințe.

  26. @Bloghita
    Am citit exact ce scriu ziarele despre Schumacher. Are cica avere de 350 milioane de euro si a cheltuit de cand s-a imbolnavit pana acum 40 milioane de euro. El nu avea asigurare ca sa-i plateasca asigurarea tratamentul?
    El e caz particular, dar si in SUA si in Europa, platesti in plus fata de asigurarea clasica/privata daca vrei sa fii tratat bine si la timp.
    Cat costa in SUA o asigurare completa si buna de sanatate si ce procent de populatie si-o permite?
    In Romania, daca platesti CAS si ai si asigurare privata, daca te imbolnavesti grav mai platesti in plus?

    00
  27. Discutia legata de bani e extrem de subiectiva. Regula mea este : Daca nu cheltui 50% din banii pe care ii pe luna poti sa te numesti bogat. Eu am 2 conturi de economii. Unul in care pun lunar undeva la 30% din salariu si de care nu ma ating decat in cazuri extreme si altul de vacanta in care pun cand iau vre-un bonus , mai o maslina sau consider eu ca am pe contul curent prea multi bani (cand se aduna)….

    Am colegi care la exact aceeasi suma salariala sau mai mare nu se descurca tocmai ok. Au familie care ii trage in jos cu cheltuieli aferente , masina , credite etc.

    Insa nimeni din acei „saraki” nu isi pune problema inainte de a face ceva. Gen : Oare am destui bani sa fac un copil sau 2 ? Oare am capabilitatea finaciara sa iau un credit? (si nu ma refer la ce zice banca ci la faptul ca daca o sa-mi mentin standardul de trai si dupa creditul ala) Oare chiar imi trebuie masina aia sa merg 7-8 km pana la servici?

    Eu ma relaxez de vreo 2-3 ani pe an in vacante pe insule exotice si altii se gandesc la ziua de maine. Cu exact acelasi nivel salarial! De ce ? Pentru ca unii nu au curajul sa spuna NU si sa-si recunoasca valoarea financiara sa nu cada prada instinctului.

    Viata e prea scurta sa am probleme de acest gen. Mi se rupe de copii , valori prostesti si alte acatiste bisericesti. Conteaza doar echilibrul meu financiar si fericirea mea.

    00
    • Regula mea zice ca daca de maine poti sta acasa pe termen nelimitat esti un om ajuns, iar daca poti sa faci asta pastrandu-ti life-style-ul actual atunci esti un om bogat.

      00
    • Ma man, daca nu e total disfunctionala, familia nu te trage niciodata in jos!

      00
    • Acu hai sa fiu eu „ala”…@Romanul daca te duci in vacante pe insule scumpe dar te duci la servici…inseamnaca Romania merge din bine in mai bine.
      p s sper ca se subinteleg ghilimelele

      00
  28. La fel ca la articolul lui Cetin pe (cam) aceeasi tema, de zilele trecute: numai milionari in euro si pe aici….

    00
  29. 2000 de lei pentru mâncare … da ce le dai la ăia din beci, aripioare de rechin în sos vânătoresc ? :)
    În rest, da, cam ăsta este costul. mă rog, la mine este şi gunoiul 10 lei de persoană care va fi 15 anu ăsta pentru că …a „câştigat” contractul o firmă din Bucureşti care face acelaşi lucru dar are o maşină cu 2 lucrători în spate ca în filmele americane, care tot aia fac , lopătează gunoiul care este depozitat pe lângă containere.

    00
  30. Boss .. la porumb distractia sta cam asa. Vreo 1000 e gazul pe 12 luni, din care 200 numai 15.12 -15.01. 2019. Eletrica cam 450 E pe an, apa si canal la fel, comunicatii 300 e pe an. Masinile, musai 2, undeva la 2000 e pe an (benzina, taxe, asigurari etc) , daca nu schimbi des bielete si telescoape. Mancare depinde, dar cum jumate merge la pubela, merge catre 3000 e pe an.
    Sa vezi la porumb ca iti mai trebuie masina de tuns, scule, pompa irigatie din put, ca de la clor l, iarba devine alba… sunt..
    Cheltuielu sunt… Eu zic ca in Romania, un trai.. fara foame, necesita deja 600 e persoana… La porumb.
    La Ceausescu, e mai ieftin, in 4 camere, se taie 1 masina etc…

    00
  31. 2300 gradinita ala micu
    1300 chirie
    300 intretinere
    100 curent
    150 net, cablu, telefoane
    2500 mancare+bautura
    70 abonament metrou
    250 benzina
    150 medie lunara intretinere masina (tot ce presupune, inclusiv taxe , asig, impozit)
    100 produse menaj, gospodarie
    200 cosmetice, ingrijire.
    Deci asa la o prima strigare, vreo 7500 de lei, numai strictul necesar, fara sa pun concedii, hobbiuri, haine copil care creste, jucarii, haine si incaltaminte pt noi, ceva divertisment, cadouri, medicamente, reparatii, etc..
    ma duc sa plang.

    00
    • Vezi, coane, ca ti-ai luat dislaicuri ca cheltuiesti prea mult.

      00
    • 2300 gradinița la ăla micu… 100 curent…
      Precis ți-ai pus numai becuri cu led prin casă ca să faci economii.
      P.S, 2018 a fost anul cu cei mai puțini nou născuți din ultimii 50 de ani. De ce ai cheltui atâția bani ca copilul să fie într-o anume grădiniță, să crească și să se formeze ca om alături de odraslele altor snobi ca tine?

      00
    • „anume grădiniță” e singura din zona cu program 8-19.
      2300 gradinita inseamna fro 1600 taxa de scolarizare, 300 mincarea, 400 activitatile extra (box, balet, na fiecare ce vrea) 200 bilete la teatru, excursii etc.
      S-a cam dus vremea cind copiii se plimbau cu cercul sau jucau lapte gros in spatele blocului.
      Anton isi duce copilul la gradinita de 2300 ca-si permite si ca vrea ca copilul lui sa ivete cite ceva, nu ca sa scape de el 10 ore pe zi cit e la munca.

      00
    • E cum zice martalogu mai sus. + ca e la 200 de metri de casa, facem 4 min pe jos. Am vrut sa il dau la Stat, dar nu ne incadram la program nici eu nici sotia.

      00
  32. Eu imi tin evidenta cheltuielilor de vreo 2 ani, iar in medie am nevoie de 2000 de lei pentru a trai decent, nici la limita supravietuirii, dar nici cu cine stie ce mofturi. Aici intra partea mea de chirie si facturi, mancare, transport, produse cosmetice, de igiena si pentru casa. Haine, incaltaminte si carti imi cumpar o data la cateva luni, in special in perioada reducerilor. In oras ies aproape saptamanal la un film si cam atat, alte forme de divertisment mai rar. In vacanta merg cam o saptamana pe an.
    Anul trecut a fost primul in care am reusit sa pun ceva bani deoparte, fara sa-mi propun neaparat, pur si simplu s-a intamplat sa am mai mult decat mi-a fost necesar. Vazand ca se poate, am prins o mica fixatie in a strange bani si sunt din ce in ce mai interesata de subiectul asta.

    00
  33. Este incredibil cat de prost mancam, ca popor, si e si mai trist când vezi upper-middle class ce tâmpenii comentează pe aici (in sensul de ‘pe ce dau banii’) . Nu e o jignire, e doar o constatare. Probabil peste inca 2 generații ‘urbane’ ne mai echilibram.

    00
  34. Nu se mai echilibreaza nimic. Totul e pentru consum. De cinci ani.. de cand.. stanga a facut pact cu dreapta.. la cheltuieli, ne-au zis pa vreo 800.000 de romanasi. Iar aia au plecat in tari, majoritatea, unde nu baga des pe foc, isi iau haine cu crocodili si calareti.
    Dupa ce am vazut cum e treaba pe la altii sunt fericit, cu porumbul meu.
    Jos palaria la aia cu rate si mame eroine (ale zilelor noastre cu 2 copii).

    00
  35. Singur + parintii pensionari
    venituri 4500 Ron
    cheltuieli 2000 Ron
    Economii 2500 Ron
    locuit la tara

    00
  36. Am mai scris pe aici, revin.
    Folosesc o forma sau alta de expense manager din 2011, mai intai un Excel, apoi pe Android Daily Expenses 2.
    Datele problemei – familie cu un copil de 3 ani, eu it-st mai basic asa, sotia in invatamant, apartament si masina fara rate, oras mediu (Targoviste).
    Raport din program:
    Venituri/cheltuieli 2018 (medie lunara) – 7960 / 5180 lei
    Venituri/cheltuieli 2017 (medie lunara) – 5940 / 4530 lei
    Venituri/cheltuieli 2016 (medie lunara) – 5870 / 4320 lei
    Diferenta de bani se duce intr-un cont de economii, care are deocamdata ca scop upgrade apartament. Cum copilul este mic si inca nu are nevoie de camera lui, mai asteptam probabil cu apartamentul vreo 2 ani.

    Pe ce s-au dus banii (2018)
    – cumparaturi curente – mancare, bautura, chestii pt copil, menaj – 46%
    – chestii prin casa – it, electrocasnice, mobila/accesorii – 11%
    – vacante – 14% (10 zile in Thasos, 3 la Eforie, de cateva ori la Brasov, la targul de Craciun de la Sibiu)
    – haine, cosmentice, medicamente – 10%
    – utilitati (apa, gaz, curent, internet, telefoane) – 9%
    – masina – motorina, rca, itp, service – 5%
    – restul 5%
    Concluzie – in 2018 am castigat mai mult decat in 2017 sau 2016, am cheltuit mai mult, dar am si economisit mai mult.

    00
  37. Apropo de disciplina financiară, două chestii.
    1. Să faci o regulă să pui niște bani deoparte lunar e mai ușor decât se crede. Pe bune, începe când intră salariul, banii pe proiect, ce vrei tu și pune 10% deoparte. Sau 30%. Cât vrei, dar pune ceva. Te vei adapta ușor, în general marii bogați ai lumii se comporta ca și cum ar fi săraci, nu din populism ci pentru că-i motivează să nu doarmă în post. Spre deosebire de noi, ăia știu că banii sunt un concept virtual, pot să dispară mâine și rămâi doar cu antrenamentul de sărac. E bine să te antrenezi să fii sărac.
    2. Dacă tot nu ai disciplină, ia-ți un credit de nevoi personale. Pune banii ăia undeva bine. Plătește ratele. Dobânda aia, care ajunge la vreo 30-40% din sumă consider-o taxă de educație financiară. La o rată de 750 de lei pe lună, dobânda e vreo 275 de lei. No, ai plăti lunar 275 de lei să înveți să te comporți cu banii? Când ai impresia că ai învățat suficient, returnezi suma și te-apuci de punctul 1.

    • Aia care nu au disciplina toaca banii imprumutati si raman in urma cu ratele.
      Stiu persoane care asteapta cu cardul in mana la bancomat sa intre salariul, il scot pe tot si il toaca in 3 saptamani. Cat timp am fost coleg cu ei tot asa faceau. Salariul se marea cam cu 5% in medie pe an la toata lumea, deci si lor, si dupa 7 ani tot 3 saptamani fix le ajungea.
      A murit bunica ei, au mostenit ceva bani, am zis ca ies pe plus luna aia. Pe dracu, au cumparat a doua masina pentru ea, au tocat banii si au ramas cu mici datorii pentru ca pretul masinii a fost putin mai mare decat mostenirea. Dupa aia tot in 3 saptamani terminau banii, desi acum aveau 2 masini de intretinut.
      Au zis ca Ro e de rahat si au emigrat in UK pe salarii decente. Ultima oara cand am vorbit cu ei se plangeau ca traiul e scump si nu le ajung banii.

      00
  38. Am nevoie fix de 2000 de lei ca sa break even, cu consumul, asigurare si credit la banca.

    Pe langa asta mancare, benzina care „fura” bani lunar. Haine cumpar odata la 6 luni – 1 an si incerc sa cumpar ceva mid/high-range ca stiu ca cu astea de Kenvelo sau H&M un tricou tine fix 3 spalari.

    Finally, am realizat ca am nevoie sa cheltuiesc mai multi bani pentru vacante si experiente decat pe produse ca sa fiu fericit. Incerc sa ma duc la 4 – 5 vacante in fiecare an, cel putin 1 – 2 in strainatate.

    Life’s too short for bullshit.

    00
  39. 2 adulti alcoolisti, fumatori, rata la casa = 10k lei pe luna cumulati…. cam la limita decentei

    00
  40. Pana anu trecut in vara am inotat in datorii (masina, jucarii, etc), insa m-am decis ca trebuie sa achit tot si sa incep sa strang pt casa.
    Astfel, din 4300lei am inceput sa pun 2800lei in economii si sa traiesc cu 1500lei pe luna.
    Mi-e putin usor, pentru ca inca stau cu parintii, dar ma descurc. Le dau si lor ceva in casa (300lei), iar cei 1200lei ramasi ii impart in 4 saptamani = 300lei pe saptamana de cheltuiala.

    Pe mancare la munca dau undeva la 10-15lei pe zi.
    In weekend ma duc la un film, poate si o shaorma = 30+15lei
    In timpul saptamanii e posibil sa mai ajung la vreun pub cu prietenii, maxim 100lei (dar se intampla foarte rar).
    Cand apar cheltuieli neprevazute, mai scot putin din economii.
    De asemenea, incerc sa mai fac si ciubucuri pe langa, ca sa nu ma ating de ce bag in economii.
    Poate un weekend la 2 luni dau o fuga pe la munte sau pe la mare, insa nu sunt cheltuitor, mai ales de cand am intrat la dieta. Ma multumesc cu o salata si cu o apa.
    Pe motorina nu cheltuiesc mai mult de 100lei pe luna.

    Una peste alta, reusesc sa ma incadrez in 300lei pe saptamana :).
    Cu putin noroc, poate reusesc sa strang de avans pt casuță.

    00
  41. Cheltuieli? Cam 3000 – 3500 lei pe luna. E mai trist cand apar cheltuieli neprevazute.

    00
  42. Din pacate, ingrijorati de bani sunt si cei care nu se mai satura sa ne fure din toate partile. Oricat ar da-o ei cu venitul minim asigurat, uita ca pe langa cheltuielile fixe intotdeauna mai apar si altele neprevazute.

    00
  43. Mi-e dor de momentele in care aveam o lista lunga de gestionat cheltuieli, azi treaba sta mult mai „simplu” de cand cu Covid asta…

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube