Mă gândeam la o chestie. Nu, nu la faptul că am ieșit la proteste 3 zile și a căzut guvernul și am descoperit ca avem o societate civilă incapabilă. La ceva mai simpatic.
Dacă mâine Iohannis cade răpus de prea multă vorbărie, pe cine punem în loc? Nici un partid nu are un candidat viabil sau posibil. Vom avea de ales între Nicușor Dan, Mircea Geoană și Bușoi. Eventual Oana Zăvoranu.
Atât de coruptă e politica locală. Iar Iohannis nu va mai pupa un al doilea mandat.
Nu cumva seful senatului e cel ce poate inlocui presedintele?
Decat actualul presedinte al senatului mai bine un borcan de mustar
Bai asta cu un borcan de mustar la conducere ar fi buna si ar trebui extinsa. Asa am elimina capetele care ar avea cel mai mare interes in luarea unei decizii si toti s-ar denunta intre ei pina vor ajunge sa faca treaba de frica…
Mustar? Mai bine zacusca, e mai de sezon.
Busoi are o fata foarte creepy.Parca ar fi un fel de Chucky la adolescenta.
chucky e ocupat de cacarau
Alt catindat Marele patriot Bogdan Diaconu. Heil!
Da, și cu laba lui de partid care apăra familia și credința strămoșească. Asta după ce a ieșit din PSD și a făcut dreptul la Spiru, apucându-se la 5 ani după liceu. Mare om, mare patriot, vine și da lecții de onoare și moralitate.
Deci nu mai e bun raul cel mai mic? Cand zicea multa lume ca mai bine nu votezi ca sa nu le dai credibilitate candidatilor, ce ziceau bloggerii? Exact
Macovei
Atat timp cat se asociaza cu boul de Papahagi, cel care-l facea pe Raed Arafat terorist, mai degraba as vota cu Monica Anghel, nu cu Monica Macovei.
Procuroarea comunistă?
Asta după ce s-a aliat cu toți extremiștii și anti-europenii care îl apără pe Adamescu persecutat politic.
Eh, scandarea e corecta dar incompleta. Forma corecta e
‘Macovei, muie Macovei’.
da oana zavoranu, marty mustaciosul prim ministru, marioara la justitie(ca oricum e rece la fel ca justitia.)
Dan Diaconescu, sa pastram traditia ‘escu.
S-a terminat dinastia -escu, acuma avem dinastia -nis. Cred ca urmatorul presedinte va fi dl. Madoarenpenis.
dintre aia mentionati de tine clar nicusor dan.
dar nu ai pus-o pe macovei.
deci macovei
pentru conneseuri https://www.facebook.com/LikeOanaOfficial/videos/vb.252168391492585/1017099148332835/?type=2&theater
Pe butoi l-as vota daca ar candida la luat pumni in gura. L-as „vota” cu ambele maini, as pune stampila direct pe el, pana nu mai are dinti in gura…
cred că te gândești prea mult , dacă, dacă, dacă…
Si inca ceva, nu am vazut nimic de la tine (poze, postari din piata, Brasov, etc.) cand ai iesit tu in alea trei zile, oriunde ai iesit tu.
Se referea la ieșitul celorlalți. Ca la coi, participă dar nu se bagă.
Sa fie o domnita, oricare! Macar are tate.
Chiar si Udrea?
Clar nu mai pupa mandatul 2. Romanul merita un presedinte dupa chipul si asemanarea sa.
Păcat că a murit Vădim, el sigur candida.
un despot, gen
Da, dar sa fie unul „luminat”…
Antonescu iese de la naftalina sa-si vada visul cu ochii!
Imi place in p*** mea cum toti se dau experti in toate. Scrii tu ceva aci, pac si arhi la fel si viceversa. Societate imbecila, sila, ala i bou, alalalt i altcumva, nimic nu i bine, grija fata de ce spun antenele in ideea ca daca vorbesti toata ziua de hitler si ce o facut ala, nimeni nu o sa mai faca ca el. Bine ca sunteti voi destepti.
si totusi, Nicușor Dan de ce n-ar fi o alegere buna?
Nu zic una „cea mai buna” ci doar o alegere buna…
N-are carisma?
E un socialist. Citeste-i programul, 90% din puncte sunt „statul/primaria/ministerul o sa faca si o sa dreaga”.
Mai sunt: Tiriac, Halep, Regele Mihai, Doamna de la Petrom
radu „everybody sing this song” duda, ca regele mihai nu se mai baga
Să facem fiecare cu rândul o zi, ca la tâmpiți.
Daca-s fi pentr-o zi presedinte…..:)
N-ați vrut să mă credeți, dar până la urmă tot la tragere la sorți ajungem: loteria electorală e ultima soluție.
Viitorul presedinte o sa fie Dragnea.
Este cine sa vina, fii fara grija: partidele mari pot in 2-3 luni sa creeze o ‘figura publica credibila’ pt ca inca controleaza tembelizoarele, asta pt orasele mari. In sate se voteaza dupa cum zice primarul in general.
kovesi presedinte!
fa un poll zoso, la cati cititori ai tu sigur ai mai multe voturi decat sondajele agentiilor.
Ce te face sa crezi ca publicul lui zoso e reprezentativ la nivel national?
Pe acelas principiu sa faca si antena 3 sondaj cu fanii lor.
Eu și muierea l-am votat. Dar am mai spus s asta, când am văzut haitele PDL-iste că au venit cu japca, au mințit toți președinții de votare să le dea copii după listele suplimentare cu votanți, că au delegare de la BEC, arătând niște acte false.
Și cum urlau cățelele lor agresive în secții, și ce bahaus făceau…. Și unii săracii puneau botul. Eu i-am dat afară din secție și am chemat gabori. Dar nu toți au fost la fel de inspirați ca mine.
Deci concluzie, degeaba e omu NOU, dacă mașinăria e tot aia veche coruptă.
colegule, faptul ca au cerut listele inseamna ca au furat? ca nu e foarte clar ce vrei sa ne comunici …
Văd eu că focul e pe Iohannis de ceva vreme. Probabil trebuie demonizat nițel pentru că dacă coagula revoltele în jurul lui și se încorda nițel acum eram deja cu parlament dizolvat și în proces de a avea o nouă constituție.
Dar ție ce-ți pasă? Ai și tu familie, obligații etc.
Yep, daca coagula revoltele, numai ca pana cand s-a trezit el revolta plecase, ca sa parafrazam.
Cam greu, din pacate. Ar fi trebui sa pice doua propuneri consecutive de guvern. Iar nenorocitii aia ar fi votat oricum a doua propunere, chit ca era Kovesi premier, numai sa nu ramana fara ciolan.
nu’i bai, daca nu ki nu pupa al doilea mandat, o punem de lenuta codoasa la cotroceni…ca pana atunci o iesi din parnaie.
In momentul de fata, doar Tariceanu, Ponta si Basescu pot fi. In ordinea asta.
Ca daca incepeti cu presdeinte tehnocrat…
eu zic ca… Ponta, Putin nefiind disponibil :-)… nemtii si vest europenii sunt „la gara” ->expresie suburbana folosita atunci cand se pierd bani la jocurile de noroc
Basescu