De ce sunt autoritățile care ar trebui să vegheze atât de ușor de corupt

În incendiul de zilele trecute sunt doi vinovați masivi: patronii, care au ales să ignore norme și legi și autoritățile care ar fi trebuit să vegheze la respectarea acestor norme. Dacă la patroni e ușor de înțeles, au făcut-o pentru bani, la autorități e un pic mai greu, pentru că:

  • nu este treaba mea să mă interesez dacă localul are autorizație.
  • nu este treaba mea să mă interesez dacă locul respectă normele de prevenire și evacuare în caz de incendii (ieșiri destule, ieșiri iluminate, extinctoare, materiale ignifugate).

Asta este treaba autorităților, pe care eu le plătesc cu parte din veniturile mele, ele trebuie să vegheze la siguranța și sănătatea mea. De aceea există Poliție, Sanepid, ISU și altele. Numai că aici intervin niște mici probleme:

  1. autoritățile înțeleg un lucru pe care noi, publicul, nu îl înțelegem. dacă sunt prea drastici, economia nu mai merge. nu poți închide un club unde lumea face consumație, deci se plătesc taxe și salarii, din cauza unei legi stupide care spune că trebuie să ai ieșiri luminate cu verde sau cu roșu.
  2. este foarte ușor să dai amendă pentru 5 lei lăsați de pe o zi pe alta pentru a avea mărunt pentru dat restul. sunt niște bani direcți care intră la buget. e mai greu să verifici dacă au fost respectate niște norme. e la fel ca în construcții: trebuie să te deplasezi, să scrii pagini întregi de amenzi, să revii ca să verifici dacă s-au îndreptat. Bătaia de cap e prea mare. Așa că vii o dată, iei o mică atenție și te faci că nu vezi, pentru că niciodată nu a fost nimeni sancționat sau băgat la pârnaie pentru că a dat autorizație unei locații improprii.
  3. salariile inspectorilor sunt mici și, oricât de cinic ar suna, moartea a 27 de oameni nu îi va mișca prea mult, pentru că asta ar însemna multe ore de muncă pe bune. până nu există un supracontrol ar tuturor acestor instituții de control nu se va schimba nimic. nimic.

 

Asta este situația de azi. Trebuie să ne păzim piele când ieșim pe stradă, pentru că e plin de șoferi cretini sau cu mașini care au trecut ITP-ul cu șpagă, trebuie să ne păzim pielea la supermarket, pentru că controalele sunt rare și nu e voie să se spună la TV unde s-a găsit carnea stricată, trebuie să ne păzim pielea la restaurant, pentru că nu sunt destule toxiinfecții alimentare, trebuie să ne păzim pielea pe internet, pentru că nu știm ce site ne minte, trebuie să ne păzim pielea la școală și la grădiniță, pentru că acei copii nocivi nu pot fi exmatriculați, trebuie să ne păzim pielea la spitale, pentru că sunt așa cum știm, trebuie să ne păzim pielea în gări sau pe stradă, pentru că e plin de cuțitari…

 

Și nu înțeleg ceva: este atât de simplu să îndrepți mare parte din prostiile astea. Ce se întâmplă dacă nu mai dai autorizație tuturor bombelor, fie ele baruri, cluburi sau restaurante? Simplu: săracii nu își vor mai deschide bombe, lăsând loc unor oameni care înțeleg normele și au bani să le respecte; săracii nu își vor mai construi case aiurea, case care cad pe ei, pe alții sau sunt luate de ape; săracii nu își vor mai deschide restaurante cu carne veche și bucătari de doi lei.

V-am mai povestit cum se obțin autorizațiile.

Nu știu ce e de făcut. Suntem proști, puțini, divizați, descumpăniți. Tot ce ne rămâne e să sperăm că nu ni se va întâmpla nouă și să ne păzim pielea. Fiecare pe a lui.

 

 

ceapa

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

80 comentarii

  1. fix in pendula ii doare pe criminalii bugetari de ce zici tu, si-au luat dreptul si au pus stampila pe autorizatia de functionare a crematoriului.

    00
  2. Da si nu.
    Da la tot articolul, mai putin la partea cu ‘saracii nu’.
    Nu poti vedea lucrurile atat de simplist, nu merge asa. Tu practic separi in 2 oamenii, spunand asa: saracii nu au voie, bogatii au voie. Uita-te in istorie si vezi la ce a adus o asemenea gandire pentru cei ce au implementat-o.
    Da, ce s-a intamplat e o tragedie si nu, nu trebuie repetat niciodata si trebuie sa invatam ceva din asta. Totusi, nu mai suntem in perioada copilariei a.i. totul sa fie alb si negru.

    00
    • da, poate formularea e un pic forțată. dar un „sărac” va alege mereu drumul cel mai scurt, chiar dacă asta costă vieți.

    • Bre, il citesc de vreo 8 ani pe zoso si pot spune ca e foarte consecvent: dupa parerea lui in lumea asta impartita (evident) intre saraci si bogati ar trebui ca saracii sa nu ii mai deranjeze pe bogati. Gen, esti sarac si nu ai bani de anvelope de 2000 lei ci doar de d-alea de 1000 lei, atunci nu meriti sa ocupi locul pe strada bogatilor care isi permit si doar ei ar trebui sa circule avand anvelope de calitate, caci se stie.. cei mai disciplinati si educati soferi sunt aia cu foarte multi bani.

      De orice poate fi acuzat zoso, dar nu ca nu este consecvent in pareri :)

      00
    • Nu se reduce la sarac si bogat.Chiar tu ziceai acum ceva timp ca nu costa o avere sa cumperi o cutie de vopsea sau sa cureti buruienile din fata casei.E vorba de indolenta combinata cu nepasare si poate lipsa sperantei ca se va schimba ceva.

      00
    • aici vorbim de o creștere cu 35% a costurilor pentru amenajarea unui club. tu, ca patron fără prea mulți bani, ce faci?

    • @vali ce spui tu nu se aplica decat in 5% din cazuri: oameni „bogati” sunt zgarciti. Putini aleg ceva de calitate in fata unui profit rapid. Pentru ca in Romania, stim cum au ajuns „bogatii” bogati.

      00
    • Creștere de 35% e doar la prețul acelui nenorocit de burete. La costurile amenajării unui club nu cred că ar conta mai mult de 5%.

      00
    • Buretele, luminile, izolatia, usa speciala…

    • nu e vorba de au si n-au voie.
      E vorba de o chestie care e al dracului de inradacinata in psyche-ul romanesc, si s-a mai zis.
      Se cheama „las-ca merge si asa”.
      Tot dezastrul de azi noapte s-a intamplat din motive de „las-ca merge si asa”.
      Romanul, si nu numai, are chestia asta cu intinsul mai mult decat il tine plapuma. NU e o chestie specifica romanului, dar noi suntem stapanii superglue-ului.
      E motivul pentru care unii isi cumpara masini pe care nu-si permit sa le intretina, etc. E motivul pentru care unii isi cheltuie tot salariul pe datorii si pe urma mananca pe cartea de credit.
      E o lacomie care se trage din saracia endemica a romanilor. doua mii de ani de saracie creeaza un anumit psyche.
      Si nu-s numai romanii, dar p-aci prin partile civilizate ale planetei, exista masuri care sa te impiedice sa construiesti o casa cu duct tape si superglue.
      TE amendeaza pana inveti. 50 de euro amenda za arunci hartii pe jos? Toata lumea arunca. dar cand amenda e 500 de euro, numai gandul la a pierde banii aia te doare indiferent cati mii ai in cont.
      SI procesul ala se cheama civilizare cu forta. Omul nu e nascut civilizat, dar daca il futi la cap cateva generatii ca plateste o caruta de bani in amenzi daca e prost, pana la urma invata.
      Asta nu are Romania. DE aia proprietarii clubului lu’ peste nu s-au gandit ca o se intample tocmai la vagauna lor.
      Mai sunt inca 3-400 de gauri de alea in Bucuresti, si nu numai.
      Asta e problema.

      00
    • Vali, dacă e să ne luăm după paginile de fb ale patronilor, cred că este evident că nu sărăcia i-a împins la economii de altfel minore în amenajarea clubului…

      Ideea se poate extinde la multe, probabil orice. De ex. noile cartiere rezidenţiale construite extrem de prost şi care probabil cad la un cutremur minor sau ard la fel ca clubul de aseară în caz de incendiu. Nu sărăcia dezvoltatorilor i-a împins aici, nici marja de profit căci nu era deloc mică.

      Un răspuns probabil mai potrivit ar fi lăcomia. Iar aceasta creşte direct proporţional cu averea deja acumulată.

      00
    • Cum adica patron sarac? Ala face prostii pt CA poate, pt ca are cui da șpagă. De ce nu există și șoferi sărăci, care nu au bani de permis și conduc mașină firmei fără permis? Pt ca acolo se aplică niște reguli și când îl prinde îl execută fără probleme. Dacă nu ar fi un sistem complet corupt ar wxista o șansă, așa se încălca regulile pt ca e omul lui omul. Uitat-te la ăștia cu coloane oficiale, de fapt sunt mai mulți oameni în ro care merg mereu cu culoana oficială, fie la budă sau acasă. Toți știu, zeci de oameni știu de acele coloane și nu se întâmplă nimic. De aia se poate, nimeni nu pățește nimic, așa cum anterior au fost zecile de vameși arestați și apoi repuși în funcții. Nu îmi spune ca problema e în lipsă de bani.

      00
    • Prin noianul de informatii de azi era si una de la aia care au amenajat clubul: au spus ca buretele „sursa”, ala care a luat foc, nu era pus de ei, nu apare in proiectul pe care l-au facut ei.
      Cica e pus dupa, de niste urechisti.

      00
    • „usa speciala”.

      Am cautat rapid, fara sa pierd timp:
      2. Broaste antipanica-78 lei/buc.;
      3. Manere antifoc:
      M1: maner-maner antifoc – 55 lei/buc.
      M2: maner-buton antifoc – 55 lei/buc.
      M3: maner-maner pentru broasca antipanica – 65 lei/buc.
      M4: buton-buton antifoc – 55 lei/buc.
      M1X: maner-maner antifoc INOX – 125 lei/buc
      4. Bare antipanica-kit complet -290 lei/buc.

      E SCUMP!?

      00
    • da. o ușă normală e ~300 lei. ce ai tu acolo e cel puținb dublu. dacă nu e nimeni care să îl forțeze pe patron să ia ușa corectă pentru localul lui, ghici ce variantă alege.

    • @cheddar: “las-ca merge şi aşa” se completează de minune cu „doar n-o să mi se întâmple tocmai mie”. Nu degeaba avem mai multe case de pariuri decât magazine de pâine. Suntem o naţie de jucători. Alegem să credem în noroc, nu în respectarea unor reguli.

      00
    • @sakura
      Stiu. Si de aia e Romania unde e.

      00
    • @vali petcu:
      „dacă nu e nimeni care să îl forțeze pe patron să ia ușa corectă pentru localul lui, ghici ce variantă alege.”

      Problema e ca statul nu poate sa intervina prea mult in activitatile comerciale… in Romania e democratie liberala de 25 de ani…

      00
  3. Saracii pot face un efort ca sa fie in legalitate, dar bogatii zgarciti sunt periculosi fiindca pun banul mai presus de vietile oamenilor. Nepasarea, uitarea, lunga istorie a lipsei de educatie si gargara mediatica excesiva au tocit umanitatea si spiritul civic in prea multi dintre noi. Mi-e sila deja sa anticipez inerentele emisiuni si articole sforaitoare in care toti desteptii neamului se bat cu pumnul in piept si se incrunta teatral. Numarul asta perpetuu de circ din care golimea culege doar spectacol vesel sau tragic nu are nici o urma de demnitate. Subiecte sa fie, clovnii sunt pe baricade.

    00
  4. Nu mai dati banii in gunoaie de localuri. Nu mai cumparati jeguri expirate din magazin. Nu mai comandati de pe site-uri online tzepare.

    Este atat de simplu: nu mai dati bani si lasati afacerile „merge si asa” sa dea faliment.

    00
  5. Să nu ignorăm nici legislaţia adesea neclară. Nu demult cineva m-a rugat să-i caut normele referitoare la construcţia cosurilor de fum pentru o casă, inclusiv amplasarea faţă de vecini. S-a dovedit a nu fi deloc o sarcină simplă. După ce am apelat la persoane din domeniu am aflat că nu există un set de norme clare, ci trebuie să spicuieşti articole din diverse legi, hg-uri, norme, stas-uri, inclusiv Codul Civil.

    Legislaţia adesea pare fi nu fi făcută pentru a fi respectată, ci pentru a genera cât mai eficient încasări la buget. A se citi amenzi.

    00
    • Pot sa te intreb ceva? Esti proiectant? Inginer? Arhitect? Sau un nene a intrebat pe alt nene „cum ar fi daca si-ar face”. Romanisme.

      Hai sa-ti explic nitel cum sta treaba, ca poate intelegi si te lasi: Exista o serie de normative. Cu prevederi clare. Foarte clare.
      Traseul teoretic in cazul asta e urmatorul:
      Patronul de club merge le proiectant > Proiectantul executa un proiect care ajunge la verificatori pentru toate specialitatile Arhitectura – Instalatii (incusiv sprinklere si desfumare) > Verificatorii semneaza documentatia care ajunge la diversele Orgenisme ale statului.

      Pentru incendii avem ISU. Care cere pentru avizare planuri, sectuni, memorii si „Scenariu de securitate la incendiu”. – In care se trec rezistenta la foc si clasa de combustibilitate a materialelor si elementelor constructive, distantele intre si dimensiunile cailor de evacuare. Proiectul se vizeaza spre neschimbare.

      Pe urma, fiecare material pus in opera trebuie sa aiba agrementul tehnic, cu clasa reactie la foc trecuta conform cu normele europene. Aceasta nu poate fi alta decat cea trecuta in proiectul vizat spre neschimbare. Schimbarea carecteristicilor oricarui material e facuta de de constructor pe barba lui.

      Ulterior constructiei are loc receptia la care participa un reprezentant ISU care semneaza si isi da acordul pentru functionare, verificand conformitatea executiei cu proiectul. Pe urma se emite avizul de functionare.
      .
      Pasii astia sunt valabili pentru orice lucrare de amenajare si orice aviz de functionare. Legea este stufoasa si acopera multe cazuri diferite, si este treaba profesionistilor sa o interpreteze.
      .
      Stii care-i problema?
      .
      Ca patronii de club prefera sa faca orice doar sa scape de acest proces. Ca Miticii intreaba 3 prieteni ca tine in loc sa vorbeasca cu unul care stie ce spune. Si executa dupa ureche.
      .
      Si mai e ceva: beneficiarul, in tot procesul asta nu are nici o raspundere. Raspunderea se imparte intre proiectant si executant, desi de cele mai multe ori beneficiarul pune presiuni si pe unul si pe altul, sa iasa mai ieftin, chiar si cu 500 de euro. De ce e nevoie de atata olum de aer, ca are el un prieten care i-a spus….Da usile astea nu pot sa nu fie rezistente la foc….ca frati-meu…
      .
      „Haide dom’le ca eu iti dau bani sa fii de partea mea nu a statului. ”
      .
      Ca autorizatia e pentru fraieri, si amenda e cat castigul pe-o noapte, daca vine….

      Daca dai vina pe legislatie, indiferent de meserie, scuza-ma dar esti idiot. Si patronii, cu sau fara autorizatie, ar trebui executati. Pe rug.

      00
    • @habarnam
      Deci daca legislatia e infecta sau lipseste e vina investitorului? Daca analfabetii inculpati din parlament dau legi de doi bani e vina investitorului? Cand ai legislatie pt care tre sa apelezi la un avocat ca sa incerci sa-i dai sens, legislatia respectiva n-ar trebui rescrisa? Si inchei cu Sartre: cand legea e imorala cu ce drept o respectam?
      P.S. Da, patronii clubului sunt de vina, precum si legiutorii tarii, cat si neica nimeni inspectorii primariei. Dar asta nu inseamna ca Romania e vreun standard legislativ. Nici macar pe aproape. Mai discuta cu avocati, vezi ce parere au ei de gluma „Daca dai vina pe legislatie…”.

      00
    • @Habarnam: am înțeles, ție ți se pare normal ca chiar și lucruri banale din legislația românească să poată fi înțelese numai de către cei aleși, de inițiați. Omul normal nu are dreptul să cunoască, să înțeleagă și în ultimă instanță să verifice dacă nu cumva a fost mințit de un reprezentant al statului fie din interese ascunse (are firmă pe același domeniu de activitate), fie din incompetență. Mă întreb dacă nu cumva ești chiar unul din cei care profită de pe urma ambiguităților legislative.

      00
  6. Cel mai dezastros scenariu e sa vedem cum toata vinovatia cade pe patronul clubului.
    In felul asta nu o sa se rezolve nimic, dar absolut nimic.

    Vinovatii pentru aceasta tragedie sunt Monta, Oprea, Arafat, Cornea

    Sunt direct raspunzatori de ceea ce s-a intamplat.
    Daca astia isi faceau datoria pentru care sunt platiti si sunt plimbati cu alai de girofare, patronul ala cu siguranta isi facea datoria si acum nu mai aveam nicio tragedie la care sa baleeasca necrofilii

    Iar astia sunt vinovatii de moment
    Peste un an lotul celor patru imbecili criminali se va schimba cu lotul pnl sau ce alta alianta va ajunge la putere.

    00
  7. Te-a preluat nasul TV cu tweet-ul ăla cu buretele izolator fonic care arde foarte repede

    00
  8. Citii de https://en.wikipedia.org/wiki/Kiss_nightclub_fire si e fix la fel, artificii, burete, dar si de lantul de legi in materie de cluburi si constructii care a rezultat de acolo. Poate si la noi, ceva, ceva…

    Oh, la TV pe toate posturile funda neagra, pacat ca patronii de cluburi sunt jos in dungeon acum si nu vad doliu national.

    00
  9. Problema este ca pina acum s-a mers pe noroc si ca „lasa ba ca nu se intampla nimic”.
    Si o alta problema e ca lumea e prea proasta. Am vazut o poza cu tavanu arzand si aia inca mai cantau pe scena. Eu unu sincer la un sfert din flacara aia eram deja afara, cautam sa imi iau shaorma.
    Ideal ar fi ca de acum incolo lumea sa nu mai intre in localuri daca nu vad un extinctor sau iesirile urgenta libere.
    Si ar fi si momentul propice sa se interzica fumatul in baruri si d-astea. Serios parca suntem in evul mediu si daca ii mai bagi in seama si pe aia cu blestumul lu dumnezeu te sperii.
    Da dumnezeu i-a pedepsit pentru ca nu au respectat legile si pentru ca sunt prosti…

    00
    • In poza aia nu canta nimeni pe scena…solistul cerea un ectinctor ca sa incerce sa stinga flacara, dar nu a mai ajuns la el. Hai sa nu tragem concluzii aiurea…

      00
  10. Voi chiar va imaginati ca in Vest un safety inspector este vreun fel de nabab? Nu. Castiga aproximativ un rahat pe bat peste tot (cinic, dar asta inseamna undeva intre profesor incepator si un sales rep). Adica traieste la nivelul de foarte jos al clasei de mijloc, sau uneori chiar sub. DAR ISI FACE TREABA.
    Asa ca asta cu „platit prost” e un argument slab, mizerabil de slab.
    La ei e vorba de responsabilitate si de frica (semnez i= raspunzi).
    La noi e vorba de lacomie si sistem amortit in care nimeni nu pateste nimic. Si asa va ramane. De ce ? Gandeste-te: iliescu inlocuit cu constantinescu (scuzati zambetul condescendent), inlocuit cu iliescu, inlocuit cu basescu, inlocuit cu iohannis – atat de capabili suntem ca natiune. Dar lasa ca e bine, intr-o luna ne trece si ne umplem iar de mandrie ca „sunetm romani”. La mici gratis, frati romani!

    00
    • la noi nu răspunde nimeni. nici pentru semnătură, nici pentru nimic.

    • Mai e o chestie pe care nu o inteleg „bugetarii” nostri si care e ceea ce îi motiveaza pe „bugetarii” din multe tari din vest: venitul ala, mic cum e, pentru a-ti face datoria într-o slujba pentru binele comunitatii, e sigur.
      Si, pe langa asta, ai o pensie asigurata, ai o asigurare de sanatate (in SUA e aur curat asta…) plus alte mici beneficii.
      Toate astea, daca ai calcat pe bec (tentatii sunt peste tot…), dispar. De tot. Nada. Nix. Fara pensionari anticipate sau alte tumbe, cum fac bujetarii nostri…

      00
    • ce vrei tu să spui că e că ei ar trebui să înțeleagă că, lucrând spre binele comunității, va avea un salariu mic dar într-o lume cinstită și civilizată.

    • nu e neaparat un salariu mic, dar puscaria e mare.
      Am io o vorba- democratia e o jucarie pentru bogati. Legile sunt foarte minunate dar daca nu ai un sistem de a le face sa fie aplicate si, ce e si mai important, a face oamenii sa le respecte.
      Pentru ca te p pe ea de democratie daca politaiul, judecatorul etc nu-si pot permite sa-si hraneasca copii… si de aici Romania ultimilor 25 de ani.
      Si nu doar Romania. Tarile de lumea a doua din America de sud a la Argentina, etc se lupta cu genul asta de chestie de ceva mai multe decade decat Romania… si pana nu pui suficienti bani in sistem incat sa-i faci pe oamenii care fac sandramaua sa mearga sa nu ia chiar toate spagile cacaturi de soiul asta continua sa se intample.
      Tarile in care democratia functioneaza cat de cat au niste avantaje- sunt bogate, au avut cateva sute de ani sa surubareasca la ea etc, si tot nu merge nemaipomenit de bine.

      00
  11. Si tot legat de asta, e ceva ce ma bantuie: eventuaitatea unui cutremur serios. Cine o sa fie de vina pentru zecile de mii de victime (si sper din toata inima sa nu fiu optimist cand ma limitez la zeci de mii)? De unde poti incepe?
    Primaria, pentru ca de 20 de ani incerca sa forteze pe gatul proprietarilor smenuri in loc de planuri fezabile de reabilitare a blocurilor si caselor aflate in pericol ?
    Locatarii, pentru ca nu s-au mutat de acolo ? Si unde sa se mute, ca si asa presiunea e mare (din pdv preturi), cel putin in orasele mari?
    Instaltorii de centrale pentru incendiile la instalatii aproximative de centrale de apartament? (sunteti constienti ca vor exista, da?)
    Constructorii de blocuri de 14 etaje facute din muci cu paianta pentru a fi vandute (adica firmele alea care ofera „garantie” la vanzare, dar dispar in faliment la un an dupa ce au reust sa vanda tot imobilul) ?
    Idiotii care au daramat in linste structuri portante prin apartamente ?
    ISU, salvarea, pompierii, smurdul, sectoristii si altii similari pentru ca-s putini si nu vor putea interveni eficient ?
    Ministerul sanatatii sau spitalele pentru ca nu vor fi in stare sa proceseze nici 10% dintre victime ?
    Ministerul educatiei, ca nimeni nu invata in scoala ce sa faca in astfel de cazuri, si lumea o va taia pe scari ?
    Inspectorii, pentru ca nu au sesizat nimic din toate astea?
    Politia si justitia, ca nimeni nu a patit-o vreodata serios pentru ca a pus in pericol viata altora prin lucrari prost facute?
    Si pot continua pana maine.
    Dar mai bine hai cu totii la pupat de mumii si sa ne rugam sa nu se intample asa ceva.

    00
    • Eu stau in Leicester. Si acu’ fo’ niste ani si-au dat aia de la City Council seama ca ditamai cladirea de birouri a consiliului era instabila. Si dupa ce s-au consultat fo 4 ani au daramat-o pe chestie pentru ca era instabila si incepuse sa alunece fundatia pentru ca nu’s ce dracu nu mai era cladirea sigura. Asta constructie din anii 70, de-o seama cu o gramada de blocuri comuniste din Romania.
      Si ce-au facut e asta.

      https://www.bbc.co.uk/news/uk-england-leicestershire-31568894

      Acu intreaba-te asta:
      Cate blocuri comuniste din Romania sunt in aceeasi stare sau mai rau?
      Cate au nevoie de tratamentul asta? Si cine o sa aiba curajul s-o faca pe chestie?
      Si mortii ma-sii , insula asta e mult mai stabila tectonic decat Romania.

      00
    • ții o brichetă in buzunar, ca să cicatrizezi rănile. pentru că altă soluție nu e. spitalele vor fi pline, șoselele vor fi pline. nimeni nu va ajuta pe nimeni.

    • Eu sunt ăla de-a scris, mai sus, că nu merg nici picat cu ceară în Centrul Vechi, de frica unui cutremur.

      Revin cu niște precizări:
      Problema cu cutremurul care va să vie (că e chestie de „când”, nu de „dacă”) este că Bucureștiul este plin de case vechi.
      Și nu, nu mă refer la blocurile comuniste, astea au, paradoxal, mai multe șanse să supraviețuiască. Socrul meu este inginer constructor și a lucrat la CTC în secția de prefabricate a unei fabrici de ciment din provincie vreo 11 ani, din ’81 până în ’92, când s-a pensionat pe caz de boală (de la atâta praf de ciment inhalat ajunsese cu capacitatea respiratorie la jumătate). Din ce am reușit să înțeleg de la el, blocurile pe care le numim „comuniste” în România sunt, în linii mari, de două feluri – cele făcute din beton armat și cărămidă (după 1950 și până pela jumătatea anilor ’70) și cele făcute din panouri prefabricate cu pereți de BCA la interior (pe care mulți dintre noi le-am văzut crescând, la propriu, în perioada copiliăriei). Ambele au avantaje și dezavantaje, dar per total, sunt mai rezistente decât clădirile făcute înainte de și în perioada interbelică, de genul celor din Centrul Vechi al Bucureștiului. Aceste clădiri vechi, pre-WW2, au marele dezavantaj că au trecut prin cutremurul de 7,4 grade din 1940 (10 noiembrie, ora 3,39 dimineata), înainte de a fi zguduite de cele din 1977 și apoi 1986. Spre deosebire de 1977 mai ales, dar și de 1986, în 1941-42 n-a mai stat nimeni să vadă dacă și cum a afectat cutremurul rezistența clădirilor rămase în picioare, că venea războiul și erau lucruri mai presante.
      Rezultatul este că aceste clădiri au o mai mare probabilitate de a pica la un eventual cutremur, în comparație cu restul celor construite post-1950. Această probabilitate este mărită și ca urmare a proastei intrețineri, a repetatelor amenajări și reamenajări (soldate cu găurirea pereților pentru diverse conducte, trasee de cablu etc.). La dreaq, pe Lipscani, 9 balcoane din 10 abia își mai suportă propria greutate!

      În această situație, să petreci timp prin Centrul Vechi înseamnă să ispitești soarta. Inclusiv din cauza:
      – străzilor înguste din zonă – dacă nu cade pe tine clădirea din care ai ieșit, te lovesc resturile celei din față…
      – așa-ziselor „ieșiri de urgență” ce duc în curți din spate, adevărate capcane pentru un grup de oameni agitați și speriați,
      – sutelor de mașini parcate pe trotuare și străzi, care vor îngreuna (mai ales noaptea) accesul pompierilor și al ambulanțelor.

      Vali ți Căpșună, aveți dreptate, când se va întâmpla, va fi balamuc mare. Singurele lucruri pe care le putem face este să sperăm că va fi o catastrofă de proporții reduse (sună aiurea, dar asta e) și să avem pregătit tot ceea ce ne-ar permite ca măcar două săptămâni să nu ieșim din casă: alimente, apă, medicamente de care știm că avem nevoie și de uz general, baterii, lumânări, un aragaz de voiaj cu butelii mici de gaz, aparat de radio cu baterii și multă hârtie igienică :) Iar „bogătașii care stau la casă și au loc” (batem șaua cu maliție, să priceapă brașoveanu’) își pot lua și un generator de curent, să-și poată alimenta laptopul și, implicit, susține blogul… :)

      00
    • de intamplat o sa se intample, Romania e o tara tectonica. Cam o dala pe decada avem un cutremur mare. ’77, 86, 90, 2004… vine.

      00
  12. Bă baeti, treaba-i simpla. Nu ai bani de burete ignifug, Usi speciale, semne si lumini anti incendiu, instalație pentru stingerea incendiului??? Nu faci club.
    Nebunii vor totuși club ??? Dar la ei nu ajunge masina de pompieri, nu au destule iesiri si lista de mai sus pai nu-i autorizezi mâncați-as. Ca io de aia plătesc taxe sa zici tu, organ al Statului NU cand e cazul

    00
  13. SUPERB! Articolul e o monstră de ipocrizie a românului ce trăieşte cu impresia că toţi ceilalţi au obligaţia să facă câte ceva pentru el, dar el nimic. Aşa suntem noi românii, obsedaţi să vedem doar paiul din ochiul altuia şi permanent cu grija caprei vecinului.
    Acum românii sunt revoltati că aceste cluburi nu sunt verificate, paraverificate şi controlate la sânge, în mod preventiv. FÂS!
    Dar românul uită că atunci când se fac astfel de controale, aceeaşi revoltaţi de azi sunt cei ce sar de cur în sus, spunând că sunt controale prea multe, că aceste controale se fac pentru a strânge bani la buget, abuzz şi aşa mai departe, tot felul de teorii ieftine.
    La fel şi cu şpaga dată funcţionarilor. Toţi românii îţi doresc să nu existe corupţie bla bla bla, să avem o ţară ca afară etc. dar teoria asta e valabilă doar atunci când e vorba de alţii, nu de el, în cazul său nu-i nicio tragedie dacă oferă spagă. Fiecare român are impresia că e un caz mai special, că el trebuie trecut cu vederea, că el respectă legea după ce este respectată de toţi ceilalţi şi tot felul de scuze penibile. Toţi oferă spagă fără să clipească şi după, tot ei sunt revoltaţi că autorităţile sunt corupte, fără să fie capabili să realizeze că nu există mită fără mituitor (cel care oferă). Toţi se revoltă, dar niciunul nu se duce să depună vreo plângere/denunţ ori să-i „toarne” pe cei corupţi şi aşteaptă să o facă alţii.
    Dar aşa e la noi la români, ipocrizia e a doua natură.

    00
    • perfect. un tip care nu își dă numele sau mailul real vorbește despre asumare și acțiune.

    • nume/mail reale sau nu, omul cam are dreptate. exact ca atunci când toți ne revoltăm împotriva șpagarilor de la circulație de exemplu, dar când călcăm pe bec primul lucru e „cum facem șefu să fie bine ” câți dintre noi au zis vreodată : asta e, am greșit, poftim carnetul. urlăm toți că se moare pe șosele din cauza vitezei dar ne luăm stații ca să evităm radarele. și acum înlocuiți poliția rutieră cu orice alt organism al statului. dacă nu ar avea cine să le dea șpagă nu ar mai lua. așa că da, ipocrizia ne definește ca popor, unul care are fix conducătorii pe care îi merită

      00
    • NOU
      #52

      Din pacate, are dreptate… Vorbim de cauciucuri tocite dar uitam ca postam videorui cu taieri de linie continua… da, probabil „era in deplina siguranta, se vedea din fata” si „autoritatile is proaste, au pus linia continua sa colecteze amenzi”..
      Ce scandal a fost asta vara cu controalele ANAF? Cat se urla pe bloguri ca aia si-au luat-o in cap si vai de bietii patroni. Ce s-ar fi intamplat daca se faceau controale si se inchideau cluburi ca n-au extinctoare? – si aici nu stiu legislatia in domeniu, daca, spre exemplu ISU e obligat sa faca sin X in X luni verificari sa vada daca s-a schimbat ceva DUPA receptia finala la care au fost prezenti.
      Pentru ca patronul face proiect prima data, cand lucreaza si la fatada… dupa inchide usile si face ce vrea la interior. Ia 2 Dorei si gata, a tapetat cu burete si niste scanduri…Ce faci, vii ca inspector si iei mostra din burete, inchizi localul ca initial nu era burete? Pai ce scandal s-ar fi declansat, tot cu acelasi hashtag, ca vezi-doamne „e persecutati”

      Vom vedea peste cateva zile patroni plangandu-se ca au investit meleoane in tapeturi si brizbrizuri DUPA proiect….

      00
    • „La fel şi cu şpaga dată funcţionarilor. Toţi românii îţi doresc să nu existe corupţie bla bla bla, să avem o ţară ca afară etc. dar teoria asta e valabilă doar atunci când e vorba de alţii, nu de el, în cazul său nu-i nicio tragedie dacă oferă spagă.”

      In primul rand, ca sa nu fie discuții, sunt împotriva spăgii și n-am dat nici macar 1 ban spaga. Dar vazandu-te atat de pornit in a-i infiera pe altii, vreau sa te intreb un lucru: daca cineva apropiat tie e grav bolnav si doctorul cere spaga pentru a-l face bine, ce faci? dai spaga sau nu?

      00
  14. @ zoso: Rambo! Ai dreptate! De strazi uitasem, ca fiind picate retele GSM, toti or sa sara in masini.
    @ cheddar: Bun exemplu! Doar ca pun pariu ca la noi reuseau sa o sfecleasca vreo 2 oameni doar la demolare!
    Cat despre blocuri, lasa-le pe cele comuniste (nu ca am mare incredre in inspectia de pe-atunci), dar gandeste-te ca fondul locativ mai nou de 25 de ani consta din blocuri facute de dezvoltatori infometati (deci cat de ieftin se poate, si cat de inalt posibil), cu studii geo facute pe baza de plic, si inspectati de bufoni de la stat. Si sunt multe blocuri noi.
    Curata comedie, monser!

    00
    • dap. si io stau intr-o casa veche de 120 de ani care n-are nici pe dracu. Sfanta caramida saraca. Caramida pe doua randuri cu niste bile de polyester intre. Construita pe vremea lu’ regina Victorita.
      Blocul in care am crescut are o crapatura cumplita de la etajul 10 pana la parter intre doua „scari”. Au acoperit-o cu rahaturile alea cu care cica au izolat termic, dar tot acolo e. Atata doar ca nu se mai vede. La ultimul cutremur pe care l-am trait acolo, in mai 90? Se clatina blocul ala ca dracu, si noi stateam la etajul 7.
      Un cutremur ca ala de la 77 si Romania nu va mai avea probleme de aglomeratie mai ales in zonele urbane. On the bright side probabil ca majoritatea victimelor vor fi pensionarii aia care tot voteaza PSDul. Silver linings and shit.

      00
    • Pensionarii si ma-ta

      00
    • și mama.

    • nah, a mea a dat ortul acum doi ani din motive de medicina romaneasca.

      00
    • Probabil ca tot un doctor PSD nemernic , gen Bradisteanu ? Sau sa nu zici drace ca o desființat Base spitalul nerentabil ?

      00
    • se ia una bucata femeie, batrana si grasa
      se face accident vascular acasa
      se cheama salvarea, se duce la spital
      Se pune intr-o rezerva speciala cu tuburi etc in fiecare orificiu
      si pe urma se lasa biata femeie singura in rezerva unde n-o intreaba nici dreaq nimic vreme de 12 ore.
      se gaseste teapana in rezerva
      incercase sa ajunga la butonul ala de alarma dar era patul pus prea departe.
      Explicatie: cand au internat-o etc, camera de garda a uitat s-o puna in ce rahat de hartii aveau ele acolo, si tura urmatoare n-a stiut ca era cineva in rezerva aia.
      futu-i mortii ma-sii de marmota.

      00
  15. Cam la asta duce zicala „las’ că merge și așa”. Patronii și-au băgat pendula și nu au instalat materiale ignifuge, firma care a făcut lucrarea și-a băgat și ea pendula și a acceptat să o facă fără protecția ani-incendiu, sistem automat de stingere a incendiului cu aspersoare in tavan nu exista (la ce pendula mea să se instaleze așa ceva!?), autoritățile competente și-au băgat pendula și ele și nu au închis clubul deși nu respecta normele de Prevenție ale incendiilor (probabil ptr șpagă) iar acum nu e nimeni de vină, pentru că de fapt sunt toți vinovați.

    Și de fapt tot poporul e vinovat, pentru că își bagă pendula la greu și nu înțelege să învețe/accepte odată să trăiască după REGULI care să se aplice tuturor. E țara nimănui, junglă, poporul Votează și tolerează persoane penale în funcții de conducere în stat (care ulterior își bagă pendula din toate pozițiile în ea de țară și în el de popor – cât timp girofarul la face pârtie prin pulime îi doare fix în pulă) și toți se plâng. Dar în realitate nimeni nu vrea să înțeleagă că vina e a noastră a TUTUROR pentru că nu înțelegem să ne civilizăm și să trăim după REGULI.

    Păcat…

    00
  16. Las ca se dau 3 zile de doliu national in loc sa se dea o lege care sa permite pompierilor/ISU sa inchida temporar o locatie care poate fi periculoasa.

    00
  17. „autoritățile înțeleg un lucru pe care noi, publicul, nu îl înțelegem. dacă sunt prea drastici, economia nu mai merge. nu poți închide un club unde lumea face consumație, deci se plătesc taxe și salarii, din cauza unei legi stupide care spune că trebuie să ai ieșiri luminate cu verde sau cu roșu.”
    Corect.

    Guess what. Viata-i dura si lipsita de fair-play.
    Te sui in avion sa pleci de la plaja si „aterizezi” bucati in desert peste 20 de minute. Te duci in club si ajungi la morga. Te culci seara in pat, vine cutremurul si iti cade lustra (sau tot blocul) in cap.

    Oricat ar investi cineva (sau statul) in incercarea de a evita niste accidente, pana la urma tot se intampla si victime tot vor exista.

    00
  18. E o rusine nationala mai mare decât Mineriada! Temeri ca se va comenta intâi tehnic daca a existat acoperirea cu hârtii, apoi politizat, si se vor ocoli tocmai întrebarile despre politicile privind Tineretul. De fapt, ce reprezinta Tineretul in RO? Unde sunt taberele scolare, casele pionierului si ale Tineretului, patrimoniul UTC, patrimoniul sindical? Ce le-a inlocuit, compatibil cu abordarea si infrastructura UE, ce trebuia adaugat, ce au altii, cât de mare e decalajul-inapoierea? Cu inlocuitori de profesori si cu o parte din buget dirijat pe directii fanteziste, poate da oligopedagogia noastra educatie eficienta pt comportarea in situatii de urgenta? Baricada, Contrarevolutia Terorista si Mineriada, pot fi vazute literar ca operatii ale adultilor contra idealismului tânar? Si tocmai de aceea, nepedepsite?

    00
  19. E fumata informatia, dar mi se pare incredibil cum anul trecut fix aici au concertat Watain. Si a fost foarte mult foc. Si nimeni nu a patit nimic.

    00
  20. Scrie te rog poate vor vorbi mai multi bloggeri si poate se ia o decizie. Uite la spitalul de arsi au 3 medici suspendati ca nu au voie sa lucreze in spital de stat, desi ei ar vrea. e asa de greu sa dea o ordonanta de guvern/prezidentiala sau o hotarare de tribunal pt a fi reactivati in zilele acestea si dupa aia sa revina la suspendarea intitiala.
    link cu alte informatii
    https://www.hotnews.ro/stiri-esential-20547936-spitalul-arsi-10-pacienti-terapie-intensiva-trei-stare-critica-ajuta-niste-colegi-plus.htm

    Daca poti sa scrii un alt articol ar fi mai bine, ca acest mesaj e greu de perceput. Multumesc in numele celor raniti!

    00
  21. Vinovat 95% este cel care a dat foc la artificii in interior si nu le-a supravegheat si stins… Poti sa ai orice avize si sa respecti toate regulile dar daca dai foc… asta.

    00
  22. Probabil pentru spaga. Dar nu asta conteaza acum. Conteaza sa poata fi folositi zilele acestea.

    00
  23. Bre.
    Făr’ să arăt cu degetu’, vreau să știu:

    1) Cine a venit cu ideea de artificii.
    2) Și dacă tot a venit cu ideea, a făcut și repetiție? Așa, de control, ca să se asigure că distanța e bună, nu dă cu scîntei în oameni, scenă, alea.

    00
  24. „până nu există un supracontrol al tuturor acestor instituții de control nu se va schimba nimic.”

    așadar soluția ar fi și mai multă birocrație … supracontrol la control, dar cine/ce controlează supracontrolu’?

    00
  25. „până nu există un supracontrol ar tuturor acestor instituții de control nu se va schimba nimic. nimic. ”
    supracontrolul poate fi si el corupt cu bani sau foloase, ori folosit in scopuri politice (cel mai adesea e folosit in a da jos vechii directori si a iti pune oamenii tai de la partidul aflat in acest moment la guvernare).

    cea mai buna varianta ar fi ca atunci cand institutiile astea sunt prinse in offsaid cei care trebuiau sa isi faca treaba si n-au facut-o sa fie dati afara fara drept de reangajare in sistemul de stat (pt ca stim ca toti trag la stat ca ursul la miere).

    00
  26. Bun articol.

    00
  27. Pe langa comentarii o parte haioasa sunt cautarile din dreapta. Cineva a intrat pe articolul asta cautand पानापली सिटी care in hindi inseamna „Panapli orașului”. WTF…

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Alte linkuri (mostly NSFW)