Toţi cunoaştem câte un cuplu trecut de 30 care încă nu sunt căsătoriţi, deşi sunt împreună de mulţi mulţi ani şi ar cam vrea, dar le e frică să o spună cu voce tare.
În afară de copilărisme şi plictis? Ceva mai bun.
Un job pe măsura aspiraţiilor insuflate de părinţi sau pe măsura rezultatelor uimitoare din şcoala generală, când învăţătoarea a spus că băiatul e destinat lucrurilor mari. Mult mai mari decât şoferia sau prăjitul cartofilor la mec, nu? Păi, de asta l-am ţinut noi la şcoală, să fie un angajat simplu?
Un partener pe măsura visurilor. Să aibă bani, să fie frumos, să fie deştept, să aibă sânii mari şi fundul ferm, să fie devreme acasă, să se înţeleagă bine cu mama şi să nu ceară nimic în schimb. Să mă lase să îl modelez aşa cum vreau eu. Cel de acum e bun, dar nu e aşa cum vreau eu. Hai să mai aştept, poate vine ceva mai bun (prietena unui fost coleg a fugit de-acasă cu Mircea Radu prin 2002, pentru că îi spusese că o iubeşte, iar după o săptămână i-a dat cu şutul). Gândiţi-vă la toate amantele proaste care speră că iubitul lor va alerga să dea divorţ de nevastă şi să le ia pe ele. Dacă acum se poartă aşa cu mine, abia aştept să devin eu oficiala, şi atunci să vezi trai.
Viata e un joc al aşteptării şi al regretelor. Când ne săturăm de aşteptare facem pasul pe care trebuia să îl facem acum 5 ani si peste 3 luni dăm pe facebook peste “aia care era în inimă” sau apare un alt job mult mai bun şi mai bine plătit.
Puţini oameni sunt fericiţi. De obicei aceia care nu se uită înapoi.
Altfel spus: Am cravata mea, Amărăciunea realităţii, Nevoia de a fi luaţi în serios
Depinde. Își pot schimba radical viața dacă iau premiul cel mare la loto. Dar cazuri destea se întâmplă o dată la 4-5 ani (în rest sunt aranjate tragerile).
La partenerul pe măsura visurilor… Măsura visurilor ar trebui să fie pe măsura a ceea ce are și visătorul de oferit. Din lipsă de resurse și pt că nu suntem roboți conectați la vreun sistem de potrivire automată, mulți se trezesc cu ceea ce nu merită, fără să fie neapărat vorba de clasica situație a celor cu bani care înșfacă ce e mai bun. Se întâmplă des la oameni normali.
Fericiți mai pot fi și cei care nu se uită în gura lumii și preferă să stea necăsătoriți toată viața.
Dar filozofiile de viață nu se termină niciodată.
Oamenii de peste 30 de ani viseaza frumos. De la revolutie incoace.
buuuuuun postul!
@ezertor: castigul la loto influenteaza 100 de oameni pe an. ma rog, 500 cu tot cu aia care fac porşanele pe care le cumpara norocoşii.
nu cred ca sunt atat de multi care se trezesc cu ce nu merita. aia bogati sunt, statistic, 2% din poplatia globului. restul sunt oameni normali.
Oamenii de peste 30 asteapta sa treaca criza. Si tot ei spera sa nu moara din cauza Vulcanului
Câştigul marelui premiu la loto poate schimba radical viaţa, dar de obicei nu în bine. Mai rar cineva care ajunge brusc în posesia unei averi nemeritate are înţelepciunea necesară pentru a acţiona cumpătat în noua situaţie. Statistic este demonstrat că la câţiva ani după eveniment, cei care-şi pierd un picior sunt mai fericiţi decât cei care câştigă la loto. Cunosc aproape personal o persoană care acum ceva ani a câştigat marele premiu. În prezent foştii colegi de muncă îl lasă să doarmă noaptea în clădire, că el mai are doar hainele de pe el. Şi nu era un om prost, prea tânăr sau neşcolit.
Acum ceva ani când armata încă era obligatorie, se spunea că cei care nu se căsătoresc înainte de armată, după n-o să se mai grăbească deloc. Acum nu se mai face armata, dar cred că este la fel de valabil că cine nu se grăbeşte s-o facă la 18-20 de ani, mult mai greu o va face la 30. Pe lângă faptul că vezi multe şi nu întotdeauna plăcute, apare şi o stare de obişnuinţă la care ţi-e tot mai greu să renunţi. Eu cred că accentul ar trebui pus pe rezistenţa unei căsătorii, nu pe momentul înfăptuirii ei. Dar n-o mai lungesc, pe tema aceasta s-au scris nenumărate cărţi, nu o vom rezolva noi aici într-un comentariu.
“The whole problem with the world is that fools and fanatics are always so certain of themselves, and wiser people so full of doubts.” Bertrand Russell
Nu poti sa stii ce ai in „pachet”, decat daca-l deschizi. Multi sunt asa de fascinati de culorile ambalajului si de frumoasele legaturi, ca nu deschid „cutia” toata viata, pastrand-o la vedere.
Decizia de a te casatori este similara cu nevoia de mancare: te poate ingrasa sau/si uriti…asta inseamna ca prefer sa mor de foame?
Cunosc mult mai multe persoane care s-au casatorit si au divortat. Inainte de 30 de ani. Iar un cuplu din asta avea o vechime de 11 ani la data casatoriei. Si au divortat dupa jumatate de an.
Cu casatoria n-am experienta, insa stiu ca atunci cand iei totul in propriile maini si pornesti pe un alt drum nu inseamna neaparat ca aia e decizia cea mai buna. Am crezut ca altii sunt prosti atunci cand imi spun ca o anumita chestie nu se poate, ca eu sunt mai desteapta si o sa ma descurc, o sa reusesc ce n-a mai reusit nimeni. In cele din urma, am constatat ca m-am inselat, chiar daca am fost pe val pentru o vreme. Iar consecintele sunt extrem de neplacute.
post bun
Pai, pla mea, asteptam sa intalnim o persoana pe care s-o suportam, care sa ne suporte si cu care sa avem macar 50% sanse sa facem un copil relativ inteligent/sanatos/preferabil dragut (sau mai multi, whatever).
Poti sa stai cu o persoana 5 ani si sa descoperi intr-o zi cu soare ca n-aveti nimic in comun, ci doar va simtiti … comod impreuna. Ai cu cine manca, ai cu cine…”dormi” and so on. Te bazezi pe chestiile astea pentru a te casatori?
Pana la urma, casatoria e utila doar pentru a avea copii „normali”, in loc de bastarzi. Daca n-ai de gand sa faci copii (inca?), n-ai de ce sa te insori. Nu-i in avantajul unui barbat sa se insoare, asta o stie orice prost. Cumva, desi sexele sunt egale, femeile sunt ceva mai egale, in caz de divort. Stii multi barbati care primesc pensie alimentara? :>
Acum, bineinteles, orice tampit se poate casatori, ASA, DE CHESTIE. Tre’ sa traiasca si judecatorii, si aia de la starea civila, care-ti ureaza sa fie a 5-a oara cu noroc.
P.S Eu unu’ scriu asta din postura de gigel care se insoara intr-o luna. Tu esti casatorit?
He-he, n-am fost prea explicit la ce mă refeream cu „ce nu merită”. O să pară banal și dezamăgitor din păcate, fiind vorba mai mult de aspectul fizic. Am ca exemplu în bloc următorul caz real: o doamnă care acum are un băiat în clasa a IV-a parcă, ce acum vreo 6 ani arăta cam 95% așa (acum e doar puțin mai „mare”), e căsătorită cu unul cam ca Arhi. Păi asta e potrivire și dreptate? Și respectivul nu e nici un tip cu bani (nici acum n-au mașină), nici unul cu vreo pregătire specială (amândoi au doar 12 clase terminate), nici italian să se poată spune că fata a fost fermecată de personalitatea lui, nici vreun romantic fermecător cu ochi albaștri, nici cine știe ce fumusețe la față. Un tip banal să aibă o fată specială și deosebită, la asta mă refeream eu. Poveștile cu „se iubesc, de-aia, ce ai tu cu ei” sunt exact norocul chior de care are parte bărbatul respectiv în viață. Și exemplul e cu atât mai valabil cu cât nu l-am susținut pt că aș fi pierdut-o eu pe respectiva și aș fi gelos, ci e doar o observație neutră care mi-a venit în minte ca exemplu. Și mai sunt și altele.
Bineînțeles că se poate pune întrebarea: Cei/cele care arată bine fără prea mult efort, datorită unui metabolism bun cu care s-au născut, nu beneficiază tot de noroc? Păi ăla e un noroc logic, din naștere, benefic pt ambii parteneri! Eu vorbeam de norocul ilogic, nesimțit, acela e responsabil pt situații de genul celei de mai sus, pt că fata nu a câștigat nimic! E același noroc ca cei care se nasc din părinți cu zeci/sute de milioane de euro avere, care au parte de avantaje non fair-play în lupta cu viața, în comparație cu oamenii normali (dacă părinții nu sunt cumva niște workaholici).
Viata nu-i deloc cinstita. Poti sa muncesti, sa iti faci treaba si sa tragi de tine cat poti… si tot esti dat afara de un sef bou care e speriat de criza si ia numai decizii imbecile.
Te gandesti ca macar femeia ti-e alaturi, ai si tu un port ferit de furtuna unde esti linistit… dar afli ca de fapt nu aveati o relatie. Asta pentru ca ai fost corect si ai zis ca nu e ok sa te muti totusi cu ea, daca nu poti participa la cheltuieli, pentru ca fiecare trebuie sa isi aduca partea sa intr-o relatie. Si totusi afli ca la vreo 2 saptamani dupa ce ai devenit somer, ea are o relatie cu altul, care saracul de el, nenorocire mare, are si bani.
Si stai tu vreo 5 luni de zile aproape, cauti, umbli dupa un servici pe o parte. Iar pe de alta te macina mizeriile astea ale vietii, pentru ca nu te-ai nascut copil de securist sa aiba parintii averi de milioane de $.
Numai ca acum, s-a intors un pic roata, nici prea prea nici foarte foarte. Ai din nou un job, poate de esti de platit de 2x mai bine, poate ai urcat si ca pozitie si ca treapta sociala. Iar acum ma gandesc eu ca e bine uneori sa fii la pamant, lovit, abandonat. Pentru ca doar asa inveti cine sunt cei pe care poti conta pe adevarat, cand nu ai nimic de oferit altceva decat propria persoana, cei care iti sunt alaturi neconditionat de bani, job sau pozitie.
Am peste 30 de ani si asta mi s-a intamplat mie.
@Mana-n Var: o sa descoperi intr-o zi ca tocmai acea comoditate e ceea ce iti doreai. de obicei dupa ce ai piedut-o.
@ezertor: am inteles problema ta. cum fac tipi urâţi ca mine sa se fută cu gagici misto? e veche. o fac din doua motive. fie ala o trateaza corect (am avut o colega de liceu care era boxata, la propriu, cu pumnul, de soţ), fie, ca in cazul meu, o are foarte foarte foarte mică. moment in care nu mai conteaza cum arăţi.
@Darth Glacious: nu m-am prins, nu te-ai mutat cu ea pentru ca nu aveai bani si credeai ca ea te iubeste doar pe tine? come on…
(ipotetic vorbind, desigur)
Toata lumea isi doreste ce este mai bun insa nu mereu este posibil. De multe ori iti este frica sa te uiti in spate tocmai din acest motiv, ca regreti alegerea facuta si iti este frica sa nu iti para si mai rau.
Daca nu ai curaj sa infrunti soarta, sa spui DA sau NU la momentul potrivit, cand ti se contureaza altceva in minte, atunci mai bine stai pe locul tau si impaca-te.
P.S. Vorbeam la modul general, nu ma refeream la tine :))
Pana la urma casatoria e doar o hartie. Iti trebuie pentru imprumuturi, relatia cu statul, etc. Practic pentru alte hartii.
Ah, casatoria mai e si o petrecere la care vin rude pe care nu le-ai vazut in viata ta sa se imbete si sa cotizeze.
Daca n-ai nevoie/chef de toate astea, nu poti trai cu respectiva/respectivul si fara?
vechile „banalități” din înțelepciunea poplară se dovedesc adevărate și în cazul de față: „câte capete, atâtea păreri” sau „cum îți așterni, așa dormi”. presupun că răspunsurile și motivele pot varia în consecință – nesiguranță, frică de responsabilitate, raportare la povești similare din trecut, așteptări prea mari etc. mai sunt și aceia care pur și simplu nu-și doresc familii.
rețetă pentru fericire nu există. altă banalitate.
Asta e un fel de note to self?
Din experienta mea personala (nu foarte vasta, ce-i drept, dar totusi), persoanele peste 30 de ani cu greu se mai casatoresc si-si formeaza un camin fericit (chestie valabila in special la femei; pentru barbati, sa zicem ca mai dau vreo 2-3 ani). Sunt mai multe explicatii pentru asta. Pe langa obiceiurile deja formate, cred ca un rol si mai important il joaca faptul ca deja la 30 de ani ai cunoscut, analizat, fost cu, parasit un numar mai mare de oameni. Asta te face in general sceptic, rezervat si neincrezator… Unul sau una de 20 de ani accepta mai usor defectele altora, pe cand unul sau una la 30 de ani devine mult mai exigent. Bine, o face sa se protejeze, dar de cele mai multe ori duce chestia asta nejustificat de departe.
Din pacate am in familie vreo cateva exemple de oameni care nu s-au casatorit/au facut-o prea tarziu pentru a fi fericiti… Unchiu-meu acum are 39 de ani, un inceput de chelie si niste cerinte absolut imposibile… Daca el macar sta pe langa soru-sa, una dintre matusele mele a ramas singura, are peste 45 de ani si sta intr-o garsoniera… Un alt exemplu ar fi cel al unei alte matusi, maritata pe la 35-37 de ani, care nu a mai putut avea copii dupa… Sa vezi acolo tristete…
Si asta cu copiii e o chestie: facuti prea tarziu, pierzi legaturile cu ei, nu mai ai rabdare sa-i modelezi… Plus ca eu personal as vrea sa pot dansa la nunta copiilor mei!
Pana la urma, jobul ca jobul, ne descurcam noi cumva… Dar ce te faci cand ai peste 40 ani, vii acasa si casa-i goala, nu te asteapta o vorba buna dupa o zi grea?
Ce pot sa zic, mai exista si fraieri de calibrul meu. Care se asteapta macar sa li se spuna ce se intampla, dar deh, responsabilitatea fata de celalalt e alta chestie rara.
Inainte lucram pentru o firma romaneasca, care cu chiu cu vai scoate cifra de afaceri de 35 de milioane de euro din IT. Acum lucrez pentru o multinationala, care cat de cat face vreo 400 de milioane de $ cifra de afaceri in lume si are ca parteneri in Romania firme tot din IT, care sunt de cel putin 2x mai mari decat precedentul angajator.
Asa ca ma gandesc eu ca am facut un fel de progres, totusi. Imi place sa cred ca sunt un peste ceva mai mare, chiar daca in acelasi borcan mic care este Romania. In timp s-ar putea sa ajung chiar un rechinas :))
@nashu_mare: buna aia cu „casatoria e doar o hartie”. intreaba-i pe aia casatoriti daca e asa.
„Puţini oameni sunt fericiţi. De obicei aceia care nu se uită înapoi.”
Memorabila fraza asta! Bine spus, bine scris! Felicitari! Mi-a placut mult!
E neobisnuit sa citesc la tine posturi d-astea…
@Laura Driha: femeile se udă atunci cand ne exteriorizăm.
@Dana: ce face unchiul tau e fundamental gresit, cred. adica, daca vezi ca trece vremea si nu te vrea nimeni, ce faci, ridici stacheta? sau mai lasi de la tine? desigur, asta in cazul in care vrea sa gaseasca pe cineva si nu s-a obisnuit asa.
Da, m-am udat. Mi-am varsat cafeaua pe mine la replica aia! :))
@zoso: Pai da, presupun ca o poti folosi si pentru autolimitare exterioara, un fel de castrare auto-indusa atunci cand stii ca nu te poti abtine de la violuri.
Ar fi urat sa ma dau exemplu pe mine, care m-am mutat de ceva vreme impreuna cu prietena intr-un apartament comunist, cat mai departe de ai nostri (desi am fi putut locui in aceeasi curte din centrul Bucurestiului in conditii mult mai bune si fara sa platim chirie) si ne gospodarim singuri si etc, relatie consensuala, cum s-ar zice. Sa vorbesc despre alti cunoscuti de ai mei care se casatoresc dar traiesc cu parintii in acelasi apartament de bloc si asta nu pentru ca nu si-ar permite ci pentru ca le e mai comod. Dar se casatoresc pentru ca „se iubesc” si pentru ca „asa e o viata normala”. O familie nu o intemeiezi pe o hartie.
desigur ca nu o intemeiezi pe hartie. dar ai pornit de la o alta premisa. ca nu te opreste o hartie. iar provocarea mea era legata fie de experimentarea situatiei, fie de intrebatul pe cineva care e casatorit. ei stiu mai bine.
cat despre normalitate, ai idee de cate acte ai nevoie ca sa iesi cu un copil din tara, daca acesta are parinti cu nume diferit? sau in alte situatii…
Pai am destui prieteni casatoriti. In plus, sunt la o varsta la care, daca as da curs tuturor invitatiilor as da faliment.
Am vazut ce se intampla si in cazul divorturilor cu copii mici si chair daca procedura de divort e greoaie, asta nu opreste despartirea. Tot bunul simt te opreste pana la urma.
Stiu si problemele care apar atunci cand parintii au nume diferit. Culmea, o stiu din experienta unor prieteni care sunt casatoriti dar nu au acelasi nume (dintr-un motiv cat se poate de obiectiv). Stiu si cum se rezolva, Tot cu hartii. Si culmea, sunt hartii pe care le ai, certificatul de nastere (pe langa celelalte hartii, care oricum iti trebuie)..
Casatoria ESTE doar o hartie: nu este incununarea unei relatii, nu este cea mai mare onoare sociala pe care ti-o poate face un barbat, nu este punctul spre care tinde o relatie. Si nu a fost nevoie sa-i intreb pe aia casatoriti, am vazut asta la ei fara sa mi-o spuna nimeni. Ca stii, una e ce spune gura si alta e ce spun faptele…
Pe mine nu ma intreba nimeni cand ma casatoresc pana cand nu au inceput prietenii mei sa se casatoreasca. Cunosc un cuplu care se intelegea perfect inainte, acum sunt casatoriti si viata nu mai este atat de roz…si acum nu trece zi fara ca ea sa ma intrebe cand ma casatoresc, de parca ii este ciuda ca are o viata de cacao si singura ei alinare ar fi sa mai atraga pe cineva in chestia asta…
Din ce am observat eu la cuplurile casatorite (inclusiv din familie), cand te casatoresti intervine o ciudatenie psihologica: ti se pare ca devii stapanul celuilalt, doar pentru ca aveti o hartie impreuna. Ti se pare ca acum, ca aveti acea hartie, celalalt ar trebui sa te suporte indiferent ce s-ar intampla. Partenerii nu mai simt nevoia sa se ingrijeasca sau sa munceasca la personalitatea lor! „Lasa draga, daca m-a luat inseamna ca ma iubeste indiferent ce s-ar intampla”
Amuzant rau e ca se trezesc unii sa-mi spuna ca nu stiu cum e sa fii casatorit si ca sa nu deschid gura daca nu stiu. Si mai amuzant e ca eu cu iubi purtam in spate 9 ani impreuna, iar cei care imi spun asta nu au nici 3 ani, impreuna, cu tot cu flirt si casatorie… Dar bineinteles, ei stiu mai bine…
Tu cati ani ai?
„Puţini oameni sunt fericiţi. De obicei aceia care nu se uită înapoi.” ce frumos ai spus asta. asa gen de om sunt eu, nu`mi pare rau de absolut nimic ce am facut si niciodata nu ma raportez la altii (sindromul capra vecinului).
degeaba..daca esti urat..n-ai bani stai casa…daca pana la 30 nu ai reusit ceva…e clar esti loser.Iar ele daca ajung la 30 nemaritate…reusesc..in cle din urma sa se marite..ca asa e trendul.Apoi vor copii…dar s-a stricat”jucaria”..si trebuie sa se fertilizeze..ca deh..cand era tanara…ma futeam in voie…
Femeile dau tonul…traim intr-un fel de nazism…doar daca esti frumos si cu bani ..reusesti..in rest…NIMIC
Foarte bune cel putin doua observatii din post.
In primul rand (si cea care ma seaca cea mai tare) cea cu toti la mapa, niciunul la sapa si atitudinea fata de munca. Intotdeauna primesc reactii foarte mirate ale celor carora le povestesc aici cum medicul super specializat cu care locuiam in SUA isi respecta si pretuia omul cu firma care ii punea podele si i-a modernizat bucataria si pe fiecare muncitor in parte si ca dupa vreo sase luni de reamenajari au devenit un fel de membrii ai familiei. Si mie imi erau simpatici ca isi aduceau cu ei un fel de radio ranforsat de santier la care isi ascultau postul de rock si chiar nu ma puteam enerva sa ma trezesc pe Nirvana in loc de Guta.
Al doilea punct ochit:
„Să mă lase să îl modelez aşa cum vreau eu.”
Prefer sa mor mancata de pisici.
@Dana: eu cred ca normal ar trebui sa fie invers… cu cat esti mai batran cu atat intelegi ca nu exista perfectiunea aia pe care o tot cautai si accepti mai usor defectele oamenilor
Wow Zoso, de mult nu am mai vazut un post asa „din suflet”… Congrads’
„Viata e un joc al asteptarii si al regretelor”, bine formulat. Jocul asta il castigi daca reusesti sa le corelezi cu maiestrie pe primele, si atunci esti mai intelept si regretele sunt minimizate. Dar nu exista Mari Maestri Internationali in sahul asta, inevitabil se ajunge la regrete, ca asa e omul. Trebuie doar sa stii sa le gestionezi. Da, uite, eu sunt trecut de 30 de ani si de ani buni cu orietena, intr-un soi de „concubinaj” (funny word, huh?). Si nu faptul ca nu sunt insurat ma face sa am regrete sau sa ma simt nefericit, aici sunt de acord ca hartia aia il ajuta pe un eventual copil, nu pe cei doi semnatari.
PS. Ce-au sarit baietii frate cu scuzele si pretextele, n-ai vazut!…
Orice individ isi va dori la 20, la 30, la 40, la … de ani, altceva fata de ce a primit de la viata pana in acel moment. Realizarea unui vis te va conduce spre o alta „destinatie”, si nu varsta. Cred.
@Moldoveanca: inseamna ca nu stii decat cupluri casatorite (inclusiv din familie) in care ambii sunt tampiti. Urate modele.
Si daca iubi te tine in treaba de 9 ani… ia vezi postul lui zoso cu eternul copil
@zoso: ti-ai dat cu tesla bine de tot. Pai, daca vrei acea comoditate, nu mai vrei alte complicatii tampite, casatorie si copii, nu?
Inca n-am kinder, da’ cumva, am impresia ca daca fac unul, nu va castiga premiul pentru „cea mai comoda chestie care i s-a intamplat tipului asta”.
Oricum, comoditatea e ok, poate fi placuta, dar nu-i suficienta pentru…”planuri serioase”. Am avut o relatie in care exista si comoditatea si atractia si dracu’ mai stie ce…dar nu existau alte chestii necesare, sau existau unele nedorite.
Prin urmare, ca raspuns general la „ce asteapta astia de 30 de ani” avem „persoana potrivita”.
Bine, sunt si tot felul de papagali care nu-si vad lungul nasului si cauta persoana perfecta, de ambele parti (sexe), dar daca e sa-i studiezi pe cei „single”, nu-s majoritari. Majoritari sunt cei care au avut ghinion sau au ales gresit sau sau sau.
@Mana-n Var: bre, eu tot astept poza ta. las-o cu lectiile de morala, nu fii mai presus de mine daca nu joci in aceeasi ligă. nu sta pe masa si scuipa seminte cu mina specialistului nejucător.
gee,farth ,credeam ca esti un puber suparat ca nu are iphone ,acu’ inteleg faza cu astia de 30+…
@radu: logic asa ar trebui sa fie. dar…dar…dar se presupune ca la 30 de ani nu mai ai fiţele si fandoselile de la 20. adica, daca la 20 se mai accepta sa fii proasta gramada si se plescai in timp ce mananci, la 30 nu se mai accepta asta. de exemplu.
@zoso: era inevitabil să nu te gândești la tine, deși eu n-am umblat cu sugestii, dacă era vorba de tine spuneam direct. Plus că nu știu cât de „bună” e „gagica” ta. Dar nu conta situția ta, oricum. Nu, n-ai înțeles deloc problema mea.
Motivele pe care le-ai dat nu sunt deloc valabile în multe situații. Nici în prima, pt că într-un oraș foarte mare din România (Constanța) nu se poate spune că o fată mișto nu poate găsi tipi care s-o trateze bine. În Constanța sunt destui tipi OK din toate pdv pt fetele OK. Și la faza cu cine o are mai mare… ei bine, cunosc cazuri clare… adică mergi la plajă, i se scoală tipului în slipi, tragi cu ochii și vezi cât de mare o are… În cercul extins de cunoștințe masculine al tipei se află câțiva bărbați bine, fermecători, dotați, care ar vrea-o… și paradoxal, la unii se uită și ea cu jind din când în când…
N-o să ghicești atunci de ce ea (cazul ăsta nu e același de care-am spus mai sus) preferă să stea cu un tip tot așa, destul de OK dar gras și mult sub media celorlalți pretendenți, care n-o are nici prea mică nici prea mare – complet irelevantă treaba asta.
Pentru că atunci când era în liceu, băiatul ăla a fost printre puținii (el fiind cu vreo 4 ani mai mare) care a acceptat să stea cu ea vreo 2 ani fără s-o facă, pt că fata era mai conservatoare și nu dorea s-o facă precum mai mult de 80% din colegele ei de liceu, pe la vârsta de 16 ani… Și apoi anii au trecut, și fata a rămas tot cu el, pt că nu i se pare moral să-l lase acum (și nu e absolut deloc vreo fire religioasă, ba din contră e destul de nepăsătoare față de cele sfinte; motivul pt care a stat până pe la vreo 18 ani ține exclusiv de preferințele ei personale).
Și acum fata aia se uită din când în când cu poftă la alți bărbați, dar din ce în ce mai rar… Pt că a ajuns să se amăgească în vreun fel că e fericită și așa, pur și simplu nu se mai gândește la asta.
Ai putea crede că astfel de cazuri sunt foarte rare. Ei bine, sunt destul de rare, dar nu foarte. Asta numesc eu noroc nesimțit și nedreptate.
@ezertor:
asta e definitia iubirii. nu mai spune la nimeni.
am uitat să spun de unde cunosc eu atâtea detalii intime din viața respectivei… Păi fetele se cam iau cu vorba la o discuție seara pe terasă, fără să sesizeze că tipul care pare că vorbește despre fotbal cu ceilalți bărbați de la masă poate auzi, și chiar aude, ce vorbesc ele… Așa se află detalii destul de intime, nu e frumos, dar e eficient și mai ales util, ca să știm și noi bărbații ce-i cu motivele femeilor, că direct nu ne spun…
ce seamana ana cu sotia lui zoso. n-o cunosc, dar la cum gindesc amindoi, cam la asta ma astept.
@kodeina: esti muci. eu sunt virgin.
Nu stiu, manca-v-as, care-i treaba cu casatoria asta. Eu ma stiu cu prietena mea de prin ’92, de vreo cinci ani si ceva suntem impreuna, de vreo cinci stam impreuna (separat de ambele perechi de parinti), de vreo patru plecati „afara” (pe rand, da’ in acelasi loc). Am stat si ne-am intrebat unu’ pe altu’ care-i faza, am analizat si am concluzionat ca treaba asta cu casatoria e buna daca (a) vrei sa faci un copil si/sau (b) ai nevoie de un co-girant. Intrucat bancile acilea accepta drept co-girant si o persoana cu care nu esti legat(a) in acte, asta a picat rapid, iar copii n-avem timp sa facem momentan. Asa ca am suspendat procesu’ pana la noi ordine…
Alt exemplu, prieteni de-ai nostri din liceu. Oamenii au fost impreuna de printr-a 12-a, au ramas impreuna si in facultate (stind separat, fiecare cu ai lui), se intelegeau perfect, s-au casatorit dupa, s-au mutat impreuna si in sase luni au divortat. Pen’ ca nu tot ce zboara se mananca si nu tot ce e in filme cu cafeaua si breakfast in bed se aplica si-n realitate.
Concluzia – marriage is overrated. Daca nu ai nevoie pentru un copil, e de-a dreptul inutila. Numai cate acte tre’ sa umble tipa sa schimbe (buletin, pasaport, asigurare medicala, carnet de sofer, dracu stie cate si mai cate…) si iti trece chefu’ de smecherii de-astea.
Am auzit ca in anume tari ai totusi niste reduceri la impozite daca esti insurat/maritata. Daca as ajunge pe-acolo, m-as gandi…
@adi: in germania, statul sustine familia. si impozitele sunt mai lejere daca
iti iei belea pe capte insori cu aleasa inimii tale.Misto articolul. Chiar ma intrebam de ceva vreme cand mai scrii un articol de genul asta.
@Lucian: articolul e copiat de pe un alt site. eu nu stie sa scrie.
Toata viata am zis ca o sa fac X si Y cind o sa am bani. Constante erau: „Nu avem bani”, apoi: „Nu avem bani” apoi „Nu sunt bani”. Acum am bani, mai multi decit am visat (nu sunt bogat, doar cit sa pot trai bine) si nu sunt mai fericit. Masina, casa, mobila am schimbat. Sotia nu am schimbat-o, tot ma scoate din sarite, nu este/nu a fost fotomodel, insa este mai „buna” acum decit in trecut si nu are rost sa ma mint ca voi gasi minunea in alta parte. Fericirea inca o caut, m-am simtit fericit de citeva ori, multumit de multe ori. Ce am gasit este linistea sufleteasca si am scapat de stress. Sunt oameni care au mai putin ca mine si sunt mult mai fericiti, eu pe aia ii invidiez, nu pe cei care au masina, femeia sau salarul mai bun. Acel „ceva” care sa te faca fericit nu exista, poti doar sa te apuci de droguri, altfel trebuie sa cauti in interior ceea ce-ti lipseste.
@Moldoveanca – casatorie = responsabiltiate, sau mai exact asumarea unei responsabilitati. Pe iubi nu-l tine gandul ca a promis ca va ramane mereu. Iubi nu stie daca va ramane mereu. A spune ca oamenii casatoriti sunt mai mult unul stapanul celuilalt decat cei necasatoriti e adevarat – e firesc, e nivelul urmator. Casatorie inseamna ‘da, o sa stau langa tine si cand o sa fie de rahat totul, nu doar cand va fi roz…’. Teoretic cel putin.
@Clara, 1. multumesc :)) si 2: precum am spus, din punctul meu de vedere casatoria nu reprezinta „incununarea” unei relatii! Si punctul 3, asa de bonus: ma tine din treaba…adica …treaba mea ar fi sa ma casatoresc sau cum?
@Jordan – cum asa si de unde pana unde casatorie = asumarea unei responsabilitati? Adica sa inteleg ca daca nu esti casatorit inseamna ca nu ti-ai asumat responsabilitatea si deci poti sa inseli, sa bati,si sa o parasesti pe femeia care e insarcinata cu copilul tau? Pe cand daca esti casatorit deja ai o responsabilitate si nu mai poti face asta?
Hai sa te sochez: nici in casatorie nu stii daca vei ramane mereu! Viata e plina de surprize, si pentru cei casatoriti, si pentru cei necasatoriti. Iar mie nu mi se pare firesc ca un om sa fie stapanul altuia, casatorit sau necasatorit!
9 ani inseamna destul timp si pentru lucruri roz si pentru lucruri maro. Macar am satisfactia ca, daca a stat cu mine in timpul perioadelor maro, nu a facut-o din responsabilitatea aia pe care ti-o da un act semnat la primarie…
Astea sunt articolele pentru care te citeste lumea!
Ar trebui sa bagi mai multe d-astea si mult mai putine d-alea cu drumurile/ soferii/ bulucitii) romani.
@vlad: m-as plictisi eu sa le scriu.
ezertor, noi astia grasii si uratii am fost daruiti de dumnezeu cu o pla neobisnuit de mare. de aia avem femei frumoase.
ce imi palce mie cum vin unele fete cu faze de genu- „nu avem nevoie de casatorie, este doar o hartie, la ce ne trebuie asa ceva, dragostea conteaza”, cand in realitate ele stiu in sufeltul lor ca partenerul intelege cu cine are de-a face si se eschiveaza. cu cine are de-a face? gold diggers, scorpiutze, profitoare. aveam o coelga de serviciu care tot timpul baga placa: noi ne iubim, nu avem nevoie de acte! pai normal ca nu ai nevoie de acte, cand tipul stie clar ca o sa ii mananci banii, ceri divortz si il lasi in fundu gol. haha
@zoso: întrebarea e cine iubea în cazul ăsta? E irelevant dacă tipul chiar a iubit-o, sau și-a spus că se merită să aștepte pt o așa bunăciune, intuind cu intuiție masculină și că tipa o să stea mai mult cu el.
Foarte relevant e însă dacă (exceptând faptul că fata dorea un prieten doar pt că așa se face, din „social conformity”) fata l-a iubit pt alte calități decât cele fizice. Pt că iubirea e iubire și nu e totuna cu atracția sexuală, dar fără ultima (și acum ultima a dispărut, lucru care se observă) iubirea se transformă într-o iubire platonică, care moare încet dar sigur. Și așa se ajunge la femei acrite de viață la 40 de ani, pt că și-au refuzat ceva ce aveau nevoie de dragul și din inerția unei iubiri moarte-n păpușoi de multă vreme.
@Arhi: da-da, vrăjeală ieftină pt copii de 12 ani. Noi ăștia mai mari știm că până și destui negri o au medie. Și la exemplul de mai sus am spus că era verificată treaba cu lungimea. Nu, nu merge vrăjeala.
really? tu ai vazut cum arat eu, nu? crezi ca pe mine n-o sa ma iubeasca nimeni niciodata?
@zoso: sunt fete care pur și simplu nu sunt prea influențate/interesate/încălzite de aspectul fizic. Deci răspunsul e nu cred.
Eu nu m-am gândit la tine. În cazul de mai sus știu că fata aia e interesată, sau era, de cât de bine arată un bărbat. Dacă era și pare că nu mai e, e doar o dorință înăbușită, aia nu poate dispărea cu adevărat. E ceea ce o va „acri” mai târziu, dacă nu-și oferă ce-i poftește inima.
bun. hai sa o luam alfel. la ce mai sunt bune femeile dupa 35 de ani? le cad sanii, se ingrasa, se fleoşcăie, nu mai au chef de sex oral… plm, le aruncam si luam altele de 20, care sunt pârguite.
asta e gandirea ta?
@zoso: Tocmai mi-ai dat un argument suplimentar. Dacă unora le cad, cu atât mai mult atât cât arată bine trebuie să-și ofere ce e mai bun, nu să le pese de ce zic părinții/religia/morala și să-și cheltuie tinerețea aiurea. Și cele care arată bine, rămân și arată bine mult mai mult, și dupa 45 de ani. Acum depinde, dar ce spun în continuare are mai mult sens…
Nu e corect să luam unele la 20, tocmai pt că dacă noi avem 40 (dacă avem femeie de 35) nu oferim ceea ce ne oferă cele de 20. Echilibrul de care scrie în articolul tău.
Gândirea mea… depinde de situație. Era vorba de situația pe care am descris-o. În cazul ăla, tipa ar fi trebuit să-l lase pe tip, să-și ia ce-i place, să meargă mai departe în viață cu el, și el cu ea. La vârste mai înaintate, se aplică ce spun mai jos nițel. Pt alte situații nu am cum să-mi explic gândirea, pt că viața e complexă rău și-ar trebui să scriu romane. Dar în principiu gândirea mea a descoperit că-i place gândirea lui Paulo Coelho. Deci pt cine vrea sfaturi bune, să-l citească
În restul cazurilor, și la vârste mai înaintate, asta e, trăim așa, înghițind în sec, dacă partenerul de viață nu-și păstrează frumusețea, și dacă noi avem ochi să vedem asta. Oamenii au defecte de proiectare genetică. Delfinii sunt în ultimele luni din viața lor vreo 95% la fel de frumoși cum erau în floarea vârstei. Oamenii… variabil, până la un groaznic 1%. De-asta nu cred eu că pe noi ne-a făcut Dumnezeu, pt că Dumnezeu nu și-ar fi bătut joc de noi cu un cod genetic atât de rahat.
Desi anu’ asta o sa implinesc 20 de ani, sunt de parere ca atunci cand vorbim de casatorie, e nevoie sa specifici in ce loc de pe lume are loc. Cred ca majoritatea comentariilor pe acest subiect au fost facute luand in considerare un EL si o EA romani. Locuiesc in Danemarca de aproape un an si stiu ca danezii acorda mult mai mult timp vietii de familie decat o facem noi. Deisgur, aici intervine si sistemul (aici majoritatea magazinelor si intreprinderilor se inchid dupa ora 5) …
@Willmark: ca sa fim corecti, sa mai adaugam si faptul ca danezii sunt practic indoctrinati cu ideea de familie… Prin ’70 cand hippy erau la moda, danezii nu se mai reproduceau…. atunci statul a intervenit, si a avut grija ca urmatoarea generatie de parinti sa fie invatata de mica cat de fain e sa ai copii, sa ai familie etc etc.;
De asemenea, in Danemarca, daca esti casatorit, imparti impozitul cu jumatatea ta mult iubita, vorba unui coleg danez: „I will have money only when I’ll get married”.
@zoso: si care-i legatura dintre ce-am zis si eu si vreo poza, ca eu tot n-am inteles?
@Mana-n Var: e simplu. inainte de a da lectii, pune o poza cu tine, sa vedem comparatie intre tine si ala pe care il injuri la tine. altfel, nu putem continua discuta. cutumele morale nu ne lasă.
Pai, sunt 3 poze la mine pe site care-au stat acolo la liber ani de zile – cu tot cu gagici. Acum nu mai sunt, ca m-am facut om serios, de-ala care nu mai asteapta 30 de ani.
Vrei sa faci comparatii? :> Fa-le pe-acolo cu gagicile care-s de acord, ca ma stiu ele de la o cafea sau alte alea, n-or fi asa de egoiste incat sa te lase nelamurit :>
@Mana-n Var: ma pasioneaza foarte putin ce a fost. spre deloc.
De ce credeti voi ca absolut toata lumea tre’ sa se insoare si sa puiasca?
Si de notat ca posterii cu putzulica toti judeca valoarea unei femei dupa cum arata. Oh well… mentalitate romaneasca.