Relații economice internaționale, Finanțe-Bănci și Contabilitate-Gestiune sunt absolut inutile

Mă uitam pe lista facultăților de la ASE și mă gândeam cât de inutile sunt cele mai multe dintre ele, și totuși înghesuiala nu a scăzut deloc, față de anii trecuți, când era la concurență cu Drept și Jurnalism.

E rupere la ASE și de obicei pentru că e un loc bun pentru a te ascunde de viață și a nu învăța nimic patru ani de zile.

Prima chestie pe care trebuie să o știe un copil care dă la ASE e că toată economia pe care o învață acolo în 4 ani, noi restul o învățăm într-un semestru. E un rahat de carte de 300 de pagini, Keynes, Smith, Guță, piețele, bla bla. Niște teorie de acum 400 de ani, care e utilă doar însoțită de exemple. Ori, la noi nu există exemple din viață pe care o trăim, ci doar oboseli.

Când eram la Jurnalism aveam o vorbă: învățăm chestii scrise în anii 70, predate de profesori care au profesat în anii ‘80. Așa e și la ASE. Și ies săracii de acolo tobă de carte și nu știu nimic în realitate.

FInanțe-Bănci e iar inutilă. Da, ok, visul de a avea un job bine plătit la o bancă nu moare niciodată, dar știu oameni care sunt de 8 ani la front office în aceeași bancă, pentru că nu se fac avansări, se fac concedieri.


Chestia pe care trebuie să o țină minte orice copil și orice părinte interesat de educația copilului său este că școala face doar o parte din educație. Nu toată. Nu iese din facultate și se angajează direct pe 2.000€ la bancă sau își deschide prima firmă și face milionul în doi ani. Alea sunt povești. Sigur, sunt bune ca aspirații, dar realitatea e alta.

 

 

facultati-ase

via zf

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

68 comentarii

  1. Care profile/specializari crezi tu ca ar fi de viitor, la nivel universitar?

    00
    • chestiile tehnice, programare, proiectare, dunno.

    • NOU
      #3

      aici avem o problema, tehnologia si viteza cu care devine parte din viata noastra nu-ti permit sa stai 3-4 ani sa inveti dupa niste manuale scrise in cel mai fericit caz acum un an, etc. Vei ajunge cu un decalaj de minim 4-5 ani. Trebuie schimbat modul, trebuie trecut pe perfectionare continua, invatare continua.

      Vorbim de cloud-uri, de Google (care-si schimba algoritmii mai rapid decat anii de facultate), de noi tehnologii care apar sau se maturizeaza (in primii mei ani se foloseau tabele, acum vorbim de CSS (3, 4) si jquery) … invatamantul clasic nu are cum sa ofere o solutie viabila si trebuie sa incetam sa mai urmarim teancuri de diplome si specializari.

      Aceste schimbari radicale se apropie cu viteza exponentiala, si mai intai ar trebui sa scapam de toti idiotii (85%) dintre angajati care nu stiu sa foloseasca functiile de baza, pentru a ne gandi mai apoi la evolutie.

      00
    • agricultura?

      01
    • Electronica si telecomunicatii in transporturi, incep de la 1 septembrie pe 7000 de lei pe luna… :))

      00
    • Programarea, coaie. Nu îți trebuie facultate. Viitorul va fi programatic. Lumea va fi formată din programatori și restul.

      00
    • @Valentin Valeanu: Ca actual student la Electronica / Telecomunicatii, te contrazic:
      – tehnologia […] nu-ti permit sa stai 3-4 ani sa inveti dupa niste manuale scrise in cel mai fericit caz acum un an:
      Ce nu intelege lumea e ca tehnologia evolueaza, nu se schimba. Bitul tot bit ramane, algoritmii noi de transmisiune sunt doar variante imbunatatite ale celor vechi (de baza). Tehnologiile noi sunt bazate tot pe alea vechi.
      De asta o certificare cisco e valabila x ani pe cand o diploma de inginer e valabila o viata.

      – invatamantul clasic nu are cum sa ofere o solutie viabila:
      Invatamantul clasic iti ofera baza, fundatia. Zidul il construiesti tu mai apoi prin mastere / specializari / calificari.

      00
    • poti sa programezi tu si o noua Terra, daca nu e unul sa-ti vanda munca si sa o administreze, vei face programul doar pt nevasta-ta ;)
      prin natura meseriei, intalnesc oameni cu diverse profesii, dar cu venituri peste medie; crede-ma, programatorii vad greu viata pe langa monitor si nu prea intelg multe, daca nu le faci o schema logica ;)

      00
    • @liviu: hai recunoaste, ai terminat spiru si esti agent de vanzari? Iti vand un pont, nenea ala de la IT care iti schimba tie telefonul de firma cand se strica nu e programator.

      00
    • NOU
      #10

      Ce de hateri…

      00
    • bravo Victore, m-ai ghicit perfect :) vand cd-uri cu FoxPro si C++ la metrou :) dar si tu se pare ca te-ai regasit in descrierea mea, de te-ai ofuscat maxim…

      00
  2. „Nu iese din facultate și se angajează direct pe 2.000€ la bancă”

    La multe banci (si mari si mici) nu castiga directorii de sucursale 2000 de euro pe luna. E un mare mit ca la banci sunt salarii mari… au ca in orice corporatie de la un nivel foarte inalt sunt salarii pe bune, in rest plantatie.

    00
    • NOU
      #13

      In banci sunt platite peste medie posturile entry-level pe anumite nise in care trebuie sa motiveze angajatii: audit, private banking, piete financiare, securitate…

      Ca sa va faceti o idee despre ce inseamna peste medie, un proaspat absolvent de facultate care aplica pentru un post de auditor junior ia 3500-4000 RON net/luna, un analist piete financiare cam tot atat etc…

      In rest, plantatie: consilierul de clientela (front office) ia 900-1000 RON net si bonuri de masa…

      Si da, vorbesc din surse sigure, nu din auzite (am lucrat 3 ani si jumatate la o banca si am aflat cam cum sta treaba) :)

      Offtopic: mi-am facut si eu curaj dupa 5 ani juma’ de cand te citesc sa scriu primul meu comentariu :)

      00
  3. Coane, eu am terminat Relații economice internaționale iar de la inceputul carierei si pana acum am lucrat in diverse domenii (online, moda, FMCG, echipament industrial, consultanta) si moduri cu exteriorul (clienti, furnizori, misiuni diplomatice).
    Relații economice internaționale inutila? … puhleez!

    00
    • Ia’ti diploma so sterge-te la dos cu ea.
      Am facut 2 ani ASE, Economic Comertului, turismului si a serviciilor. Anul 1 de facultate, aveam deja 3 ani experienta in turism ( hotel de 4 * ). Anul 2 De facultate, decembrie, am primit o oferta de munca la in hotel de 5*, din afara.
      La 25 de ani ai mei am muncit pe 3 continente, angajatori cu renume mondial.
      CV – ul meu, fara facultate, cantareste de 10 ori cat rahatu tau de absolvent de ASE. STAI JOS AI 4 !
      DA, multi tineri dau la ASE crezand ca ii pune cineva manageri direct din facultate …

      00
    • @r3w1nnnd – ai dreptate si nu prea… fara facultate, doar cu experienta … vei avansa pana la un punct, pana la o varsta, dar la 35-40 de ani cand va fi sa te puna director peste hotelul ala de 5* iti vor zice pas
      Facultatea terminata spune ceva despre tine, despre capacitatea ta de a te adapta, invata, cauta, documenta, descurca… etc….
      O vorba in fac de electronica , pe vremea mea , zicea ca inginerul nu trebuie sa stie nimic ca pe poezie, ci doar sa stie unde sa caute ceva

      00
  4. Finante-banci e bullshit. Ok.
    Cum scoti la iveala un controller bun fara chestia asta?
    Inveti cumva excel, sti cu e cu preturi si facturi, dar fara ceva teorie in spate, ce poti face cu practica pe care nu ti-o acorda nimeni fara diploma aia?

    00
    • Reformezi sistemul de invatamant

      00
    • Da, corect ce spui.
      Dar in romania? Unde sunt 5-6 famiglii care tin in mana tot? Indiferent de universitate?
      Hai ma ca nu te-am luat la misto.

      00
    • NOU
      #20

      Sora si cumnatul au terminat ambii Finante-Banci la ASE, unul lucreaza in BCR si altul in Alpha, ambii sunt in sistemul bancar de mai bine de 8 ani si castiga destul de bine.

      00
  5. Printr-o sansa am ajuns sa lucrez in IT la o firma maricica. Parte din alta mai mare.
    Acu vreo doua saptamani faceam bugetu 2014-2015 pe luni si pe caprarii.
    Fara tipa de la controlling sa le coordoneze pe toate si inca vreo 3 care aranjeaza banii pentru mai multe tari eram mort si ingropat in hartii.
    Da, tipa e antrenoare pe finante banci.

    00
    • Un cuvant: externalizare. Scopul business-ului presupun ca nu este crearea de bugete.

      00
    • ce sa vezi, sunt manager extern, prestez serviciile prin srl-ul meu.
      altceva?
      ca sa nu zic ca asta cu externalizarea dept. care iti calculeaza bugete e maxima, mai bine iti afisezi pe FB planul pe 2015.
      ia zi, lucrezi/vinzi pe outsourcing?

      00
    • În prinţip, nici o multinaţională cu reprezentare locală, sau companie care nu e pusă pe tunuri de înavuţire şi apoi „fuga” nu trece pe externalizare „formărea” unei prop de buget pe anul viitor/ cu predicţie de 2 sau chiar 3 ani.

      „Facerea” bugetului intră foarte mult în planul de afaceri al companiei ce activează local si care doreşte să supravieţuiască vicisitudinilor taxelor dar şi impunerilor de „profit-share” ce îi sunt trasate de afară de la „ferma mumă”. În special atunci când „muma” este un consorţiu de investitori strategici, cu atât mai important este acest segment de activitate… ;-)

      Aşa că „vrei nu vrei Grigorie, bea aghiasmă”, indiferent de objectul de activitate CAEN-at… Iar nu în ultimul rând, implicarea IT-ului în procesul de producţie duce invariabil la integrarea costurilor reprezentative în fila de buget predicţionat. Indiferent că este de tip OPEX sau CAPEX.

      Şi fireşte că fără ajutorul unui controller + un finanţist înveterat dai cu oiştea rău în garduri… Ori acestea nu se învaţă pe genunchi…

      00
  6. Inca o chestie:)
    Cum ar fi fost multe companii de stat sau cu statul actionar daca aveau un dept de cost control bun, care sa zica ho ba, frana in pm cu spartul banilor ca mergem la parnaie?

    00
  7. Uită-te la candidați vs. locuri pe limba engleză. Acolo e cheia. Informatică economică în română cinci pe loc, informatică economică în engleză sub unu pe loc. Și așa mai departe. Copiii ăștia dau admiterea ca să se poată angaja la stat.

    00
  8. Si aici e cam dupa cat te duce capu, acum vreo cativa ani am avut o gagica care lucra la BT la front-desk pe 1100 lei, si in ziua de azi tot acolo e. La polul opus fosta vecina de bloc, expert contabil, cu ceva ani de cariera in spate face lejer 3000 de euro pe luna.

    00
  9. Contabilii nu vor muri niciodata. Un contabil bun iti spune cum sa incalci legea in mod optim (sa iei o amenda mai mica decat profitul).

    00
    • NOU
      #30

      Ideea e că din alea 1000 de locuri pe care le scoate ase-ul anual nu ies 1000 de contabili buni ci ies 1000 de tineri cu diplome care se înscriu pentru șomaj! N-a zis nimeni că nu-și are rostul ei facultatea, doar că își are rostul ei pt ăia pe care chiar îi interesează să-și facă o carieră în domeniu, nu merg acolo doar pt că au auzit ei că dacă faci ASE-ul ajungi Broker pe Wall Street, ca în filmele cu cocaină multă și curve!

      00
  10. Fain cum s-a rupt articolul pe pagina principală: „E rupere la ASE și de obicei pentru că e un loc bun pentru a te (…)”

    Credeam ca are de a face cu bila aia care nu pica odata.

    La subiect: am 7 fosti colegi de liceu absolvenţi de cibernetică, o duc toţi bine spre foarte bine. Nu mă pronunţ despre celelalte specializări.

    00
  11. Da, mi-a luat șase luni să-mi conving fratele că ASE-ul e o pierdere de timp.
    A dat la calculatoare (programare) și a intrat la buget. Penultimul pe listă, nu contează (a făcut liceu economic).
    Majoritatea liceenilor fug de facultățile tehnice pen’ că-s grele, plm. Also, în România, consilierea profesională pentru liceeni lipsește cu desăvârșire. Deci „arde-o Neculai la ASE că e bine să fii economist”. Yeah, right.

    00
    • Spune-i lui frate-tu sa invete pe cont propriu. Nu stiu cum o fi la Bucuresti, dar la Timisoara e pierdere de timp. Nu inveti absolut nimic. Timpul ala petrecut sa invete efectiv tehnologii noi l-ar scoate un expert.
      Din facultate iesi doar un prost cu diploma. Prost, adica neinvatat, nu incapabil.
      Diploma e utila, facultatea merita facuta din alte considerente, dar sa inveti pe cont propriu e esential.

      Si fata de ASE, la facultatea asta chiar e materie invechita. Adica nici macar invechita nu s-ar putea numi, ca invechita ar fi deja tehnologia de acum 10-15 ani.

      00
    • „Also, în România, consilierea profesională pentru liceeni lipsește cu desăvârșire. ”
      te contrazic. consilierea profesionala pt liceeni exista si e foarte bine platita! politic. toate nevestele de politicieni locali au absolvit psihologia la diverse biotere, ecologice, spiru…
      (fiica-mea e studenta in anul 4 la o facultate cu profil agricol. aleasa impreuna din clasa a noua, studiat plan de invatamant, excursie in Franta la finalul clasei a 9-a-colegii ei in Disney, ea in gradinile Versailles, dupa plan stabilit de acasa-metrou, alte mijloace de transport etc…)
      ce-i zice PSIHOLOAGA spiruleasa (barba-su ceva inspector la Insp.Jud.Scolar) dupa marele test in a 12-a?? greseala, cum sa te faci taranca cu diploma??? tu esti un lider innascut. tre’ sa mergi la Stiinte Politice!
      Si te asigur ca nu stia sa foloseasca un apostrof. nici virgula dupa vocativ (ea, psiholoaga spiruleasa, nevasta de bugetar de inspectorat, angajata pe bani grei de un colegiu!)
      uite ca taranca de fii-mea (cu diploma peste un an), s-a dus la o facultate agricola, nu a vrut sa devina secretara vreunui deputat, a aplicat deja cu succes pt un master in Europa, face si cercetare si poate fi si lider. nepolitic. aaaaaaaaaaaa! si are si tatuaj permanent platit de ma-sa!
      consilierea exista si e PROASTA RAU!

      00
  12. Ca idee, la ASE se fac 3 ani, nu 4. 5, daca luam in considerare masterul.
    Am terminat REI. Si sunt multumita.
    Se poate mai bine oriunde, sa nu aruncam cu pietre aiurea. Pana la urma ASE bate toate universitatile de profil din tara.
    Oricum, depinde si de student, de implicarea lui.

    00
    • Da sigur, inclusiv pe cea din timisoara cluj si iasi iar dacane gandim mai bine bate si harvardul la unele capitole ASE uber alles

      00
    • „Din tara” este keyword aici.

      00
    • @Klmx „Ironie” e cuvantul cheie aici… adica nu poti sa zici ca ase-ul e cea mai buna din tara in moment ce ai universitati la fel de bune si in cluj si in timisoara si in iasi

      00
  13. E, ce stii tu, e nasol la cibernetica… Inveti algoritmi in programare si baze de date, in loc de algoritmi gugal care se schimba pana cand termini facultatea

    00
    • Uitasi de C#, Java, programarea dispozitivelor mobile, algoritmi genetici si inteligenta artificiala. Ti se ofera totul pe tava, insa doar chestiile de baza. Depinde de tine ce faci mai departe si ce iti alegi pentru licenta. Mai departe poti face un master strict pe domeniul ales, dar aici sta prost ASE-ul, nu ofera aprofundare strict pe un domeniu al tau. E o greseala pe care am facut-o si eu, din fericire nu m-a afectat prea mult din punct de vedere profesional. Jobul meu oricum nu contine nimic din ce am facut in facultate: am inceput cu COBOL si am ajuns la ETL si data modeling, chestii total paralele cu ce se face prin facultate la noi.

      00
  14. Programarea va fi noua alfabetizare. Copiii in viitor vor trebui sa stie sa programeze asa cum noi stiam sa scriem si sa socotim, nu exagerez. Asta va fi BAZA. De acolo vei incepe sa lucrezi cam in orice domeniu cu tool-uri programabile sau semi-programabile. Daca nu vei avea o gandire analitica pe care doar programand ti-o formezi va fi greu in viitor.

    00
    • Da, ok… programare in sus si in jos.

      Dar mancare cine face ? Ca nu poti sa dai echo „Food” > basket.daily

      00
    • Programatorii vor fi echivalentul muncitorilor de azi. Low level work, low level pay. Interactiuna cu masina se va face prin limbaj natural, ceea ce inseamna ca va exista o mica clasa de inovatori in IT (care sa creeze progresul in aceasta zona) iar restul… cum spuneam, muncitori pe plantatie.

      In prezent programatorii traiesc o perioada buna asa cum minerii erau cei mai ei cu un secol in urma. Asa ca taci cu tata, bucura-te ca-ti merge bine momentan si nu mai incerca sa conceptualizezi viitorul ca nu esti facut pentru asa ceva. :)

      00
  15. N-am inteles niciodata de ce se pleaca de la premisa ca toata lumea trebuie sa o duca bine.
    Indiferent de specializarea si perioada despre care se vorbeste, vor fi foarte putini care vor ajunge foarte bine in urma a ceea ce au invatat, cativa care o vor duce binisor si restul care o vor lua in mana. Asa functioneaza lucrurile in sistemele de educatie in care toti vor diplome.

    00
  16. n-as zice neaparat ca sunt inutile, doar ca sunt prea multe locuri. daca punem si facultatile private, doar in bucuresti ies anual peste 1000 de contabili, din care 750 nu profeseaza.
    adica sunt inutile in 75% din cazuri :)

    00
  17. Facultatile astea sunt inutile pentru cei care se duc acolo doar pentru ca da bine. Sunt insa altii (poate putini la numar) carora le plac domeniile de mai sus.
    In alta ordine de idei, cum naiba sa-ti dai cu parerea despre facultatile din ASE daca tu esti unul din cei cu mintea ingusta care cred ca toti absolventii de acolo sunt contabili sau bancheri.
    Era sa uit de categoria a 3-a (si probabil cea mai mare): aia gen „am facut ASE-ul la Craiova”. Mai e nevoie sa explic?

    00
  18. E aglomeratie mare la ASE din 2 motive:

    de cativa ani nu se mai da examen si toti stiu ca e o fac ff usoara.
    PS daca ai 18 ani si esti capabil sa faci o fac tehnica clar e cea mai buna solutie

    00
  19. Hai sa zic ca merge si cu ASE daca sacrifici niste ani ca sa te faci contabil (adica muncesti cativa ani pe nasturi pe langa un contabil batran).
    Cand ai calcat pe usa bancii sa te angajezi deja esti mancat.
    PLM, asta da ironie. Termini scoala fanion a capitalismului romanesc, Academia de Studii Economica, si iti doresti sa te angajezi la banca.
    Pana la urma depinde de fiecare, daca nu te multumesti sa muncesti pe un salariu fix in speranta ca la 40 de ani vei castiga 2000 euro, probabil vei reusi.
    Prin orice metode: freelance (programare, contabil, proiectare), firma ta, blog, te apuci de scris carti, faci un service de calculatoare, orice vrei dar NU trebuie sa ramai pe salariul minim pentru nivelul tau de pregatire.

    00
  20. Facultatile din ASE sunt de 3 ani.
    In alta ordine de idei am avut ocazia sa imi petrec un an prin politehnica dupa care am renuntat si m-am dus la ASE(pe care l-am terminat). Trecand prin amndoua mi-am dat seama ca a in politehnica se preda materie din ’70 pe cand in ase materia nu era la zi dar cat de cat actualizata. Am invatat in 2007-2010 dupa materiale (manuale, studii, etc.) nu mai vechi de 2004. Tot la ase profesorii sunt foarte bine ancorati in realitate, multi dintre ei fiind consultanti pt companii mari din economia reala. Sunt convins ca ase-ul, daca este luat in serios, poate sta la baza succesului absolventilor sai.

    00
    • Nu ai trecut prin amandoua daca ai facut un an de politehnica, in care ti s-au predat algebra, analiza, fizica, mecanica, desen tehnic, toate astea la un nivel de evolutie pre ’70. Daca mai aveai rabdare dadeai si peste lucruri misto.

      00
  21. Despre REI si jurnalism sunt de acord ca sunt „un loc bun pentru a te ascunde de viață și a nu învăța nimic patru ani de zile” insa finante-banci si contabilitate sunt niste facultati grele, cu siguranta nu „te ascunzi de viata” acolo.

    00
    • Ce tare esti tu. Ai reusit sa faci diferenta intre REI si Finante-Banci. Pe principiul: noi nu … ailalti!

      00
    • Normal ca am reusit. La toate universitatile e asa: putine sunt facultatile la care se invata pe bune

      00
    • NOU
      #54

      Claudiu: Eu la REI am invatat destul de mult poate si pentru ca am vrut sa nu ma duc acolo doar pentru diploma. Recunosc, nivelul ASE nu e asa de sus. Pentru mine, venind din politehnica a fost floare la ureche ASE-ul. Proful de mate de la ase si-a dat seama instant ca sunt la o facultate tehnica pentru ca atunci cand am iesit la tabla am inceput sa folosesc sistemul de notare/termeni din poli. Mi-a pus zece si mi-a zis sa nu mai vin la cursuri :))

      00
  22. Cacat pe bat. Cat credeti ca va merge outsourcingul IT in Romania? 10-15 ani? In US aproape mori de foame ca si programator , citeam un forum in care saracii erau disperati ca treabuie sa isi ia desaga sa plece prin alte tari ca n-au loc ca toate firmele au externalizat serviciile la amarati prin romania, china, india, rusia. Ca doar nu is prosti nici aia , mai bine da la un amarastean de aici sau dintr-o alta bananiera 1500- 2000 de oiro / luna decat sa dea 5000 la ai lor. Isi tin acolo doar centrele de cercetare si chestiile mai fine.

    Asa ca nu , nu vad it-ul ca viitor daca e sa vb de mai mult e 10-20 de ani. O sa ajungem si aici sa avem pretentii financiare (care cresc de la an la an) comparabile cu locul de unde au plecat firmele si guess what in cat timp vor face outsourcing in alta parte…

    Pe agricultura as paria mai bine. Si nu ma refer la palmasi ci la cei care incep business-uri serioase acolo. De mancare tot timpul ai nevoie.

    00
  23. NOU
    #56

    Interesant este ca abia se ocupa locurile la cele in limba engleza, desi ar trebui sa ofere perspective mai bune. De exemplu cati economisti stiu cum se spune la cifra de afaceri in engleza ? Dar la nota contabila ?
    Desigur si specializarile sunt denumite pompos. Am vrut sa fac un master la ‘informatica economica’, e drept in provincie si din opt cursuri doar unul era tangential cu informatica, le-am zis sa numeasca masterul ‘economie informatizata’. :)

    00
  24. Intrebare pentru cei care au terminat cibernetica. E vreo diferenta intre cibernetica economica si informatica economica si daca da care?

    Conform DEX:
    CIBERNÉTICĂ s. f. 1. Știință care are ca obiect studiul matematic al legăturilor, comenzilor și controlului în sistemele tehnice și în organismele vii din punctul de vedere al analogiilor lor formale.

    Ce invatati voi acolo, cum sa il proiectati pe Stolojan 2.0? (intreb nu dau cu parul)

    00
  25. Protestez!
    Si dau detalii, ca poate citeste vreun boboc pe aici:
    – Finante-banci nu e inutila, materia e ok, seminaristii sunt ok, profesorii sunt ok (majoritatea sa zicem), nu pici un examen 4 ani la rand ca te-ai uitat urat la profesor (caz real din Poli, toti stim pe cate cineva)
    – asa cum zicea cineva mai sus, profesorii au si joburi de consultanta sau diverse functii in diverse institutii – deci ii doare in fund la cati bani fac pe langa ASE, deci ii doare in fund de ce crede studentul X despre ei (wtf, pe Gabriela Anghelache o injura cam toata presa economica romaneasca, plus cei direct afectati de deciziile ei la CNVM… la 40000 ron/luna cat era atunci in declaratia de avere, cred ca puteam sa o injur live la fiecare curs fara sa ii pese)
    – perspective:
    1. banci front-office, adica ghiseu (se incepe de pe la 1500ron, se ajunge la un 2500 – 3000 dupa vreo foarte multi ani de munca… dupa practica obligatorie la BRD am zis ca in banca nu am ce cauta). Majoritatea angajatilor nu au terminat Finante-Banci (nu ai nevoie de studii de specialitate sa incasezi bani).
    2. Banci back-office, adica in centrala. Aici castigurile variaza in f de departament, de la call-center (take a wild guess:P) la investitii, cash-management etc. De obicei iti trebuie inside man pentru recomandare, nu merge aplicat pe bestjobs si trebuie sa stii finante (piete de capital, derivate), nu prea e pentru juniori.
    3. Audit. BIG 4. Domeniul ala unde a murit una de supra-solicitare. Se incepe cam pe la 2000-2500ron (internshipul se plateste mai putin) si dupa vreo 7-8-9-10 ani de munca (daca rezisti si te duce capul) ajungi pe la un 3000-4000euro pe pozitie de manager.
    4. IT financiar (se incepe de la 2500-3000ron) – domeniu relativ nou. Multe banci vin acum in Ro sa-si faca departament de dezvoltare soft propriu si au nevoie si de finantisti la testare (trebuie sa stii piete de capital, derivate, etc).
    5. BVB, SSIF, analiza financiara: din pacate f slaba oferta… multe s-au inchis, multe ofera acum gratis servicii care in 2008 erau pe bani (gen analiza zilnica a pietelor interne si internationale), doar doar de or veni oamenii sa cumpere actiuni prin ei. Salarii intre 1500-3000ron. Poate 4000+ pentru seniori.
    6. presa financiara: ZF, Bursa, Capital etc (sa ma iertati, nu mai stiu care sunt inca active). Salarii ca in presa, avantajul ca nu discuti cu Bianca si cu niste oameni mai dezvoltati intelectual.
    7. contabilitate (soc, poti ajunge contabil si de la Finante-Banci) – de munca, dureaza pana iti faci o baza, poti apoi sa iei 10-15 firme mici pe luna si sa stai linistit).

    Spilul la tot ce am scris mai sus: sa te duca capul, sa inveti (si independent) si sa nu stai ca prostul 3 ani in facultate ca e „viata de student”. A stai, asta se aplica peste tot:)

    00
  26. Eh uite ca de data asta nu știi despre ce vorbești
    Odată ca se fac 3 ani la ase., apoi ca nu se face doar economie, se face foarte multa matematica(o materie pe semestru începi cu mate apoi statistica probabilități etc) , mult drept (cam tot ce ai nevoie sa știi când citești sau redactezi un contract), finanțe și multa geopolitica
    Acum au introdus niște trasee de aprofundare:
    Finante
    Geopolitica
    Burse
    Eu am făcut burse. Înveți o groaza, a de chestii. Când termini facultatea dacă ai învățat poți sa te apuci liniștit sa tranzacționeze pentru ca știi foarte bine cu ce se mănâncă. Am folosit platforme de tranzacționare au făcut concursuri profesori ne_au pus sa ne facem portofolii etc
    Eu l_am avut profesor pe Miclăuș visele de la cnvm, un profesor extraordinar, chiar dacă nu are o reputație foarte buna

    PS am scris de pe un HTC cu t9 scuze de greșeli și virgule dar mi e lene sa corectez

    00
  27. @r3w1nnnd – esti prost cu diploma. Sau fara, ca din ce scrii se poate sa nu fi luat licenta.
    Daca ai trecut prin facultate ca gasca prin apa, normal ca ti se pare inutila.
    Aici vorbim despre cei care au inteles ceva din facultatea aia, nu despre aia care si-au facut veacul prin pub-uri.

    00
  28. e interesant ca inca exista „cibernetica” . E un termen atat de vechi incat nu poti sa il asociezi decat cu „fortran” , „foxpro” si „ms access”. Cand am facut ore de „cibernetica” in facultate (acum vreo 10 ani), ne intrebam cu totii ce cauta fosila aia de profesor la ore. El ne preda despre „mainframe” si ne explica despre centrul de calcul unde a lucrat, calculatoare cu banda magnetica si alte bullshituri asemanatoare, desi la vremea aia deja exista Pentium 3-uri, etc. Needless to say , nu a gasit foarte multe paralele intre calculatoarele de atunci si cele din prezent (in afara de banda magnetica == unitate de stocare interna – sau hard disk pentru ne-initiati), asa ca s-a rezumat la predat teorie fara vreo aplicabilitate in lumea reala. 10 ani mai tarziu, lucrez ca si programator (mostly rails nowdays) si inca nu vad prea multe paralele intre ce ne-a fost predat atunci si real life. Cum zicea cineva mai sus – materie din ani 70, predata de profesori ce-au lucrat in anii 80. Iar pentru tinerii care vor sa ajunga in invatamant nu exista prea multe oportunitati – dinozaurii nu se pensioneaza si iti trebuie 1 milion de examene si grade ca sa poti sa ajungi sa predai. Iar la vremea la care ajungi sa predai, deja „meseria” de asistent universitar o sa iti manance tot timpul si o sa fii in urma cu tehnologii noi. Si vei fi si tu un dinozaur.

    00
  29. NOU
    #63

    Eu am facut ELTH la politehnica dar din anul 2 mi-am dat seama ca nu e pentru mine(desi mi-as fi dorit sa lucrez in automatizari industriale) si am inceput si REI la ASE, le-am terminat pe amanadoua in acelasi timp si am lucrat intai la o firma de leasing si apoi in vanzari. De la fiecare facultate am invatat ceva dar cu siguranta nu tot ce mi-a fost predat imi va fi de folos. Nu se stie niciodata ce imi rezerva viitorul si stau linistit stiind ca am un bagaj de cunostinte in diverse domenii.

    00
  30. Eu am facut Conta si info de gestiune la ase, penultima generatie de 4 ani, si a fost cea mai buna alegere pe care puteam sa o fac. Numai in ultimul an am beneficiat in mod direct de scutire de impozit pt programator in val totala de peste 20.000 de lei, iar facultatea a fost de 10 ori mai usoara decat cibernetica sau automatica sau informatica (celelalte care beneficiaza de scutire) plus ca eu stiu si contabilitate pe langa programare si baze de date! Deci nu’s in totalitate acord cu lista ta, chiar daca acum pt scutirea asta trebuie si master la CIG…

    00
  31. jurnalismul e la fel de inutil, angajarile se fac si fara 12 clase sau cu IMA de 3 luni. pentru prosti,

    00
  32. Ba da, unii fac 2000 de eur din prima după care devin un fel de protejati ai fostelor companii, multinationale de obicei, si cu care cu toate experientele tale de căcat nu vei mai putea sa te compari in vecii vecilor.

    00
  33. Prietene…eu zic sa te documentezi mai bine in privinta ASE-ului pentru ca nu ai habar cu ce se mananca. Asculti prostiile care se aud dar din moment ce nu ai terminat vreo facultate din cadrul ASE-ului mai bine nu ai vorbi. Cibernetica, contabilitatea si finante-banci sunt printre cele mai bune facultati cu domeniul economic. As vrea sa va vad pe ¬voi¬ , tu si nu mai stiu care destept cum invata intr-un semestru contabilitatea de exemplu, asa cum se invata la ase si la licenta si la master sau cibernetica, care este mult mult mai grea. M-am saturat pana peste cap de voi cei care vorbiti aiurea total si incercati sa defaimati ASE-ul.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)