Pentru că li se pare amuzant și pentru că n-au altceva mai bun de făcut, două prietene mă țin la curent cu ce mai face feblețea mea Geanina. Nu, pe Geanina nu o cheamă așa, dar voi folosi numele ăsta pentru ea ca să mă răzbun pe una dintre cele două prietene. Și, ca să […]

După câteva luni de jucat intens, câteva observații despre modul în care românii joacă Counter Strike Global Offensive: unul păzim o intrare, altul alta. eu sunt cu geana pe a mea, ălalalt se decide că și el vrea pe intrarea mea. murim amândoi. stăm 5 in ușă, unii peste alții. nici nu tragem, nici nu […]

Un singur om construiește o casă, cu materiale găsite în natură, în 102 zile. Mi se pare senzațional cât de departe am ajuns ca societate!

Colega de apartament a întrebat același lucru ca și voi: de ce să faci mizeria asta când le poți arunca lejer într-un colț din beciul de 50mp? Povestea mea e simplă. M-am mutat de acasă la 22 de ani. Lejer, simplu, mobilă puțină, birou, calculator, saltele, dulapuri. Vreo doi ani de zile nu am făcut […]

O fată vorbește despre toate mizeriile care ne sunt aruncate în față de cei care conduc lumea.

Printre primele lucruri pe care le faci atunci când nu ai un program fix este să te organizezi. Da, nimeni nu face asta de la început, e nevoie de o perioadă de acomodare cu un program mai lax. Doar că… Toți ceilalți te tratează ca și cum ai avea timp liber mereu și doar freci […]

Citind despre licee and stuff, mi-am adus aminte de unul dintre cei mai mișto profesori pe care i-am avut în liceu (Pedagogic aka Școala Normală Elena Cuza). Aveam un profesor de literatură universală, Nicolae Manolescu (potrivire de nume), care ne inspira și ne stimula să citim. Problema era alta. Aveam o oră de literatură universală […]

Ieri la spălătorie mi-a atras atenția un tip la vreo 22 de ani, care i s-a adresat casierei cu “apă?!”, arătând spre o sticlă de apă din frigider. Casiera a întrebat ce dorește, el săracul abia a putut lega o frază de genul “apă preț eu vreau”. Ce a fost interesant a fost că a […]

Pe blogul ăsta am alternat articole despre probleme grele cu articole despre probleme uzuale. Mi s-a stricat X. Nu găsesc doi oameni să îmi facă curat în pod. Rahaturi care nu contează în universul maxim, ci doar în al meu. Și asta e problema. Noi nu putem avea gânduri mari. Nu putem avea intelectuali, nu […]

Doar 40 de saci de prostii scoși din beci și pod azi. Și ar mai fi vreo 10. Din tot ce vedeți acolo, cutia aia lungă, aia de grill și aia de Atlassib sunt ale mele. Restul, prostii: lustre vechi, jucării vechi, oale vechi, țevi, bușoane, piulițe, borcane, sticle și alte troace. Faza e că […]

Înțeleg de ce Vice au făcut chestia asta cu fete și cu băieți. Da, se întâmplă, toți trecem prin perioada aia nebună când scăpăm de acasă și nu facem curat doi ani de zile. Asta au pozat și ei, asta a fost și intenția. Numai că, după o vreme, devine jenant să trăiești într-o cocină. […]

De câteva zile, mă joc CS. Îi pun pe pistoale, eu trag în ei cu AK-ul și fac asta ore bune pe zi. După vreo două ore, dezinstalez jocul și îmi fac curaj să mă apuc de muncă. Mă ține cam jumătate de oră, apoi îmi aduc aminte că trebuie să fiu adult și apoi […]

Asta e o banală perie de zăpadă, una mai solidă. Și am făcut asta pentru că la Brașov ninge destul de des și destul de puternic. Am ieșit azi din casă în același timp cu vecinul meu, după ce azi noapte ninsese un pic. El avea o racletă cât palma și o periuță de dinți […]

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube