Hop și eu cu un rant despre Anglia, apropo de textul anterior, și despre România – și un pic despre HR. De vreo trei-patru săptămâni, mă râcâie o idee. Mi s-a înfipt pe creier și mă zgârie tot mai rău. După vreo trei ani jumate de Anglia, mi s-a cam tăiat (pandemia n-a fost blândă) […]

O să folosesc titlul ăsta pentru mai multe articole, că e extrem de potrivit. Un eveniment neplăcut: Reprezentanții Sindicatului Europol susțin că mașina unui polițist din județul Botoșani a fost incendiată ca pedeapsă după ce acesta a întocmit un dosar penal pentru conducerea unui autoturism sub influența alcoolului. Sindicaliștii mai spun că polițistul a primit […]

Nici nu și-a început bine mandatul primarul nostru Coliban al Brașovului că a și picat bomba: cică omul n-a terminat una din cele două facultăți trecute în biografie. Aparent a încercat să facă Automatică și Calculatoare București, a tot amânat și până la urmă a fost exmatriculat de-acolo că n-a mai trecut pe la cursuri. […]

Se-apropie finalul anului și Rise Project vrea să facă o nouă campanie de strângere de fonduri că organizația este, teoretic, finanțată din donații. Prin cunoștințe comune sunt contactat „hai bă, că ești influencer, că știi și tu, dă și tu ceva de campania asta”. Zic, bă, n-aș da, că eu îi cam suspectez de securism […]

Oricum altă treabă nu avem. Așadar… pe o stradă foarte circulată din București, la ceas de seară, consulul umbla singur, fără pază, fără să fie filat de SRI, SIE, DIGIPI (nu RCS/RDS) și naiba mai știe cine. plauzibil. e plin de jandarmi pe acolo, mereu, că e Guvernul aproape, sunt ambasade, dar hoții operau nestingheriți, […]

Uitați-vă, de pildă, dacă vreunul a dat like sau share la tâmpenia asta. Ba e om de afaceri, ba e israelian, ba semnul fiarei. Știu, Facebook ar trebui să vadă (poate raportați și voi ca “false news”) și să șteargă, dar de ce ar face asta? Idioții din grupul ăla de idioți, Vaccinuri Cunoaște Riscurile, […]

Mov . Roșcată . Blondă . Oraș . Avem net rapid, dar puțini angajați care muncesc de acasă Da, dar eu am rezervare în Grecia Să plătească SRI și procurorii, zic Alt jeg care trebuie să înfunde pușcăria Antreprenori: am falimentat un brand, o să pornesc altul la fel Erm, ce se întâmplă aici? Cronica […]

Dacă aveți dubii despre situația crimei organizate din țară, nu e cazul. Poliția știe. Poliția, procurorii, SRI-ul, toți știu. Sunt rare cazurile și evenimentele de care să nu știe una din instituțiile astea. Cum știu? Păi, folosind ochii. Apare un Bentley nou în zonă de blocuri. Noi râdem. Uite pe săracul ăsta, stă la bloc […]

Directorul companiei de stat care se ocupa de achiziția de articole pentru spitale a fost reclamat că a cerut 760.000€ mită unei companii. Directorul general al companiei de stat Unifarm, Adrian Ionel, este urmărit penal și a fost plasat sub control judiciar de către DNA pentru cinci infracțiuni de corupție. El este acuzat că a […]

Nu-mi dau seama de ce, dar mi-e foarte greu să citesc analize sau editoriale cu greșeli de limba română. Toți mai porcim limba română, din grabă, din neatenție, dar de multe ori e neștiință. Și atunci analiza devine nulă, că te prinzi că omul ăla n-a analizat el nimic, că nu putea face asta, fiind […]

Despre IMMINVEST probabil știți deja. Că s-a lăudat Orban cu el aseară, și asta știți. Că este un program populist de praf în ochi și care ajută doar pe unii, asta presupuneți, dar vă zic eu ca să știți. Programul a început cu surle și trâmbițe, iar când a fost ziua cea mare, aplicația a […]

Blondă . Blondă . Brunetă . Ceață . Blondă . Brunetă . Brunetă . Brunetă Estimările BCR despre viitor Guvernul cumpără măști la suprapreț de la SRI Kaufland știe să-și motiveze angajații Rovigneta nu rămâne valabilă Sprijinim economia, dar să merite Primul BMW care arată foarte bine Elefant.ro oferă transport gratuit pentru persoanele cu vârsta […]

Românii vor parcări. Dar gratis. Aia de la Străulești e goală și o să ajungă statul să se roage de oameni să o folosească. Mi-a plăcut intervenția tipei: “nu cred că îmi convine să dau o sumă de bani”. Ai zis-o. Dar să respiri crezi că îți convine? Primăria cumpără gigacaloria cu 196 lei și […]

Brunetă . Brunetă . Pod . Oraș . Brunetă . Blondă . Oraș . Blondă SRI poate pleca acasă Socialismul și capitalismul sălbatic Și Mastercard se retrage din Libra Revolut are 1 milion de utilizatori în România “Ray Donovan” a fost anulat A decedat Kirk Douglas Cronica de business

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)