marți, 20 septembrie 2011, 19:20
vali
2833
Din cauza lui Mădălin Voicu, a lui Marean Vanghelie şi a altora ca ei, care i-au folosit în ultimii 20 de ani doar ca masă de manevră. De pildă, vă închipuiți ce bine ar face prin Europa suedejii care n-au nici un fel de acte? "Scopul adunării a fost cel de a fi identificate şi […]
marți, 20 septembrie 2011, 18:30
vali
1724
După Grecia, şi Italia iese din criză, deci aveau dreptate ai noştri că economia românească o ia la deal, cu o creştere pozitivă serioasă. Să vedeţi distracţie pe noi, dacă până acum banii din Spania se împuţinau, acum şi ăia din Italia la fel. Iar seceta asta care începe acum în România ar fi mers […]
marți, 20 septembrie 2011, 05:45
vali
3715
Românul se descurcă în orice ocazie. A apărut o lege care spune că din noiembrie e obligatoriu să avem cauciucuri de iarnă pe maşină? Ei bine, cu numai 4 lei şi dvs. puteţi avea cauciucuri M+S pe cazanul dvs. cu volan pe dreapta înmatriculat în Bulgaria. Iată cum: Ce zice vânzătorul: Ministresa Sulfina Barbu îşi […]
luni, 19 septembrie 2011, 17:06
vali
2341
Mă deranjează foarte tare faptul că nu avem rampe pentru invalizi peste tot în România Nu am invalizi în familie, nu îmi pare rău in mod special pentru ei, ci dintr-un motiv pragmatic: invalizii sunt ca homosexualii. Faptul că societatea îi priveşte ca pe nişte inutili îi motivează mult mai tare decât pe oamenii “normali” […]
sâmbătă, 17 septembrie 2011, 18:12
vali
1576
La Piscani la târg, multă lume s-a strâns să bea un mic şi să halească o bere.
vineri, 16 septembrie 2011, 07:05
vali
1633
Bentley a lansat zilele trecut o nouă versiune pentru modelul Mulsanne. După cum vedeţi, acum şoferul dvs. poate sta pe net, poate urmări bursa, se poate uita la teve, asta în timp ce dvs. conduceţi această bijuterie pe roţi, că de aia v-aţi luat-o. Nu-i aşa că îl vedeţi pe Otto Zmărărăndescu în spate, cu […]
joi, 15 septembrie 2011, 06:50
vali
2259
E relativ vizibil că Preşedintele Băsescu nu s-a întâlnit cu Preşedintele Obama ca să discute chestii, ci doar ca să schimbe amabilităţi şi să facă nişte poze, primul ca să dea bine în ţară, al doilea ca să dea bine la alegeri. Practic, cei doi erau în plus acolo, treaba fiind intre idiotul cu “Dear […]
miercuri, 14 septembrie 2011, 19:50
vali
1990
Pentru românii care au casă de vacanţă, piscina, iahturi, tractor, moară de cereale, autoutilitare, autocamioane sau remorci, autobuze, motociclete, motorete, scutere, mașini cu o vechime mai mică de zece ani, teren mai mare de 1.000 de metri pătrați la oraș şi 2.000 de metri pătrați la sat, terenuri arabile, vii, livezi, grădini de legume şi […]
marți, 13 septembrie 2011, 21:00
vali
2614
În 1974, Nicu Covaci compune muzica pentru filmul “Nemuritorii”, regizat de Sergiu Nicolaescu. Covaci pleacă în 1977 din România şi revine în 1991. În 2005 îl dă în judecată pe Nicolaescu pentru drepturile de autor asupra muzicii din film. Ce nu mă prind eu, şi n-am înţeles nici până acum este dacă el a fost […]
marți, 13 septembrie 2011, 17:20
vali
1495
România are nevoie de cât mai multe ţepe de acest gen şi de cât mai multe plângeri de la cetăţenii ţepuiţi. Altfel nu se vor învăţa să nu mai pună botul la orice tâmpenie (“credit telefon gratis”, “reparaţie dinţi gratis”, “iphone ieftin”, “bani din blog cu blogsens.ro”, “sex systems”, “învaţă din experienţa mea, deşi eu […]
duminică, 11 septembrie 2011, 11:10
vali
2047
Au apărut deja două articole (unu, doi) despre nişte unii care jefuiesc automobilişti pe Valea Oltului în zona Râul Vadului. Poliţia nu face nimic, pentru că, după cum spun oamenii din zonă, tâlharii sunt mână în mână cu poliţia locală. update: google streetview a prins un asemenea specimen
joi, 8 septembrie 2011, 16:45
vali
1947
Asociaţia Naţională a Proprietarilor şi Administratorilor de Complexe, Târguri, Pieţe şi Oboare din România (ANPACT), condusă de Nicolae Răgălie, care mai deţine şi funcţia de director al Autovit SA, propune interzicerea expunerii pe autovehicule de afişe sau anunţuri privind oferta de vânzare a acestora, cu excepţia autovehiculelor expuse spre vânzare în spaţii special amenajate, interzicerea […]
miercuri, 7 septembrie 2011, 22:00
vali
2770
Chestia asta ar trebui să o scriu pe blogul in engleză, să se spargă nemţii şi englezii de râs. Iată primul automat de cartele de metrou din România, o tehnologie pe care străinii o cunosc de prin anii ‘60 sau poate chiar mai devreme. În curând, în Bucureşti vor apărea semafoare cu timere şi, senzaţional, […]
miercuri, 7 septembrie 2011, 11:26
vali
1742
automarket nu ştie cum se scrie tuning. come on, adică mitul ăla că toţi ăia care sunt înnebuniți după maşini sunt de fapt agramaţi nu e doar un mit? gsp variază conţinutul premium quality pe care îl oferă. ba cu pr0n, ba cu alte minuni. asta după ce urlau ca din gură de şarpe că […]
marți, 6 septembrie 2011, 23:30
vali
2899
“Chiar dacă dezvolţi una de succes şi o vinzi pe mulţi bani cuiva, nu te poate împiedica nimeni că a doua zi să nu mai porneşti altă afacere de succes, făcută pe aceeaşi idee.” (sursa) Nu e prima oară când văd tâmpenia asta spusă de cineva în relaţie cu vânzarea unui website. Sunt surprins că […]