vodafone se dăruieşte McCann
Agenţia de publicitate McCann Erickson a câştigat licitaţia pentru contul de comunicare al operatorului de telefonie mobilă Vodafone, se arată într-un comunicat al companiei, remis MEDIAFAX.
Agenţia de publicitate McCann Erickson a câştigat licitaţia pentru contul de comunicare al operatorului de telefonie mobilă Vodafone, se arată într-un comunicat al companiei, remis MEDIAFAX.
După ce gsp.ro şi-a anunţat relansarea pe 2 aprilie, Mediafax anunţă astăzi că MPI va lansa în luna aprilie siteul sport.ro, o încercare de a aduce mai multă interactivitate din partea televiziunii TVSport. Să vedem.
Regizorul Sergiu Nicolaescu a devenit membru al PRM şi va candida pentru Senat la viitoarele alegeri, a anunţat, sâmbătă, preşedintele PRM Corneliu Vadim Tudor, la deschiderea lucrărilor Consiliului Naţional al formaţiunii. (mediafax)
Tinerii care ascultă muzică heavy metal sunt la fel de inteligenţi ca cei care preferă muzica clasică sau literatura, este concluzia unui sondaj realizat de o echipă de cercetători din Marea Britanie care contrazice părerile tradiţionale, informează sky.com. Sondajul a scos la iveală faptul că stilul heavy metal este utilizat de adolescenţii inteligenţi ca modalitate […]
Răzvan Varabiescu a fost făcut în fel si chip de când e în blogosferă. Varăbiescu, Vărabiescu, Vărăbiescu. Mediafaxul îl botează iar într-un comunicat de azi.
Biletele pentru concertul Rolling Stones care va avea loc pe 17 iulie, pe Stadionul Naţional „Lia Manoliu” din Bucureşti, vor avea preţuri cuprinse între 87 de lei şi 197 de lei, urmând să fie puse în vânzare pentru publicul larg pe 2 aprilie. Clienţii Vodafone, sponsorul evenimentului, vor avea acces la bilete în avans, între […]
Biletele pentru concertul pe care formaţia germană de metal simfonic Blind Guardian îl va susţine la Arenele Romane din Bucureşti, pe 18 mai, vor avea preţul de 67 de lei până pe 10 mai, şi de 80 de lei în perioada 11-18 mai, informează organizatorii evenimentului, Fundaţia Aquarius. Biletele vor fi puse în vânzare începând […]
Formaţia britanică de muzică electronică The Chemical Brothers va susţine, pe 25 mai, un concert la Sala Polivalentă din Bucureşti, în cadrul unui eveniment din seria The Mission. Potrivit site-ului evenimentului, biletele la concert vor putea fi cumpărate în avans la preţul de 85 de lei, acestea fiind în număr limitat. Accesul persoanelor sub 18 […]
Apropos de ciordelile hoţnews de azi dimineata, Cristi Dimitriu (redactor şef Mediafax) dă o replică acidă (screenshot mai jos), cum nu îi e în fire, atât hotnews, cât şi altor instituţii, obişnuite cu românismele. În final, ne propune şi o ghicitoare. …la un moment dat aveau pe cineva care lucra la noi in cladire, fura stirile […]
Feedity este cel mai folositor site pe ziua de azi. Este un creator/striper de siteuri pentru a crea feeduri rss. Acum îmi pot crea feeduri pentru mediafax, gsp şi care siteuri mai sunt de urmărit şi nu au rss.
Procesul producătorului muzical Phil Spector începe, în sfârşit, luni, la mai bine de patru ani după ce o actriţă a fost găsită împuşcată în vila lui de lângă Los Angeles, transmite Reuters. Procesul, amânat de mai multe ori după ce Spector a fost acuzat de crimă în 2003, va fi transmis în direct la televiziune, […]
La spartul târgului, hotnews publică şi ei ştirea ciordită de pe Mediafax. Desigur, au confirmat pentru ei ce Vodafone dăduse doar la McCann (ca ăia să anunţe pe 20 martie) şi ăia au dat la toată lumea. Presimt că gogosaru’ de la Hotnews i-a dat telefon lui Mick (Woinarovski are număru de la Manuela)(acţionari la […]
BUCUREŞTI, 13 mar (MEDIAFAX) – Rolling Stones vor concerta în România, muzicienii răspunzând invitaţiei unei companii de telefonie mobilă, iar o agenţie de publicitate lucrează deja la campania de promovare a evenimentului programat pentru 14 iulie. Surse din piaţa de publicitate din România au declarat pentru MEDIAFAX că Vodafone România a transmis deja brief-ul agenţiei […]
Nu înţeleg agitaţia creată de media clasică (print) de a difuzat ştiri din online. A dat Mediafaxul ştirea cu Turcia şi Youtube, hop, toate ziarele au sărit cu ea. A înţeles cineva ceva? Afectează cumva? Ştiu cititorii ce e aia? A anunţat MySpace că va oferi funcţie de ştiri? Hop şi EvZ, „comentează” şi ei. […]
Revista Playboy va apărea, luni, pentru prima dată în România, într-o ediţie specială dedicată unei femei, numită „Playboy Special”, cu 50 de pagini plus un DVD de 69 de minute, numai cu şi despre Nicoleta Luciu. Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, DVD-ul „Nicoleta Luciu — O poveste Playboy” conţine fotografii din cele patru pictoriale publicate […]