Să începem cu o mențiune. De la accidentul din 2007, când am alunecat pe munte și mi-am spart nasul și deplasat maxilarul, am avut o reală frică de a mai face excursii, deși anterior eram pasionat de drumeții montane, mergând în expediții de 10 zile pe diverse vârfuri și fiind familiarizat cu orientarea după hartă […]

Articolul ăsta a făcut un pic de vâlvă, pentru că spune că oamenii se calcă pe picioare să își ia casă în 2016, la fel cum au făcut în 2008, pentru că e altă generație, care nu a trăit criza “de atunci”. Pornesc de la acest articol pentru a așeza pe ecran câteva idei și […]

Aprind lumina. Ne-a luat câteva săptămâni să ne prindem de asta. Copilul pângea, noi aprindeam lumina să găsim țîța sau biberonul, el plângea, îl mufam, el mânca și apoi nu mai adormea. După care am luat niște lumini de noapte, care ne permiteau să vedem prin cameră fără să aprindem lumina. Și copilul adormea după […]

Miruna e deja la al treilea articol pe tema asta și nu mai rezist. Încep cu partea grea și urâtă a problemei, pe care nici o mamă nu vrea să o recunoască. Plănuiește din timp Copiii mici sunt extrem de previzibili când e vorba de mâncare. Mănâncă la ore fixe, de obicei același lucru, de […]

Două articole foarte bune subliniază câteva idei despre criza mondială care se petrece de vreo 10 ani: bufonilor politici nu le faci concesii. niciodată. dacă mâine un bufon ar propune ca salariul minim să fie dublat, toată țara ar vota da. criza a sărăcit foarte mult jumătatea de jos a țărilor, care s-au văzut ignorați […]

Acum câteva săptămâni citeam un articol despre cum metroul new-yorkez, unul dintre cele mai mari din lume, e într-o stare atât de jalnică încât trebuie oprit complet pentru a petici un pic pe unde chiar stă să cadă. Și pe la noi e cam la fel. Săptămânal apare câte o problemă. Azi a fost fum. […]

Căutați pe youtube „replacing the sleepers without removing the rails” și veți vedea o tehnică modernă, din secolul trecut, care ar putea ajunge și la noi în următorii 10 sau 20 de ani. CFR mai are de învățat cum funcționează ceasul și locurile pe scaune.

Păi, fie îl batem ca să facă performanță sportivă, fie cumpărăm alt scaun. Al meu se suie singur pe scaun, după ce își pune suportul lui de funduleț. În operația asta mișcă destul de mult scaunul. Și scaunul, chiar dacă e de lemn și cu prindere de metal, fluturașii care prind metalul sunt de plastic. […]

Ne supărăm când ne vin șefi din afară. Ne deranjează când vin alții să ne spună ce să facem. Și facem, dar mai în scârbă așa. Cam asta e ideea articolului ăstuia de pe Forbes. Trebuie să vină Loic LeMeur sau Brian Boland ca să ne spună cum să construim un produs bun.   Sunt […]

Ce se mai organizează în România: Uber, în parteneriat cu Impact Hub București și TechHub, invită antreprenorii din România să ia parte la o provocare internațională, în care au oportunitatea să își prezinte ideile de afaceri în fața unor antreprenori consacrați. Printre jurații care vor judeca ideile sunt Oana Craioveanu, Co-fondator Impact Hub Bucharest, Bogdan […]

Pentru că e în campania, precupeața s-a gândit că nu e destul să pună poze cu ea în biserică în rochiță roz, ci trebuie să dea și impresia că e fată din popor. Așa că si-a luat niște pantofi incomozi și a trecut la mătură, doar ca să arate publicului că nu se pricepe deloc. […]

Ministrul Agriculturii dă un interviu plin de chestii istețe: “Trebuie să existe un control prin APIA care să spună clar când prețul de comercializare este sub prețul de intrare în Uniune, și atunci importatorul să fie sancționat. Pentru că importatorul trebuie să depună o garanție. Din păcate acest mecanism nu funcționează în România. APIA trebuie […]

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube