Ăsta e unul din motivele pentru care am traversat vineri Braşovul, ca să merg la Real. După cum vedeţi pe ea, e produsă în Germania şi importată încoace. Preţul ei: 3 lei. Discuţia asta am mai avut-o şi acum un an, dar mă văd nevoit să revin: chiar nu putem produce în România o amărâtă […]

munca e grea. oricine a muncit la viata lui, stie asta. sa muncesti 40 de ani e nasol, din cate am inteles. la un moment dat te saturi, te plictisesti, esti macinat psihic. apare pensionarea. iti faci calculele? sau astepti sa te pensionezi cum o fi, ca sa scapi? in germania am cunoscut un domn […]

Peste 2.500 de autovehicule au fost verificate, sâmbătă, de poliţişti, în timpul unei acţiuni de control desfăşurată la kilometrul 110 al Autostrăzii Bucureşti-Piteşti, iar în peste 250 de cazuri au fost constatate nereguli precum lipsa rovignetelor sau a asigurărilor obligatorii de răspundere. Aha. M-a oprit poliţia prin martie. Rovigneta? Uite-o lipită pe geam. Păi nu […]

Am traversat Germania la volanului unui BMW X6. Diesel, automat, vişiniu, xdrive. maşina arată urât. după o vreme însă te obişnuieşti cu ea şi nu mai pare atât de hidoasă. 12 litri consum mediu pe autostradă, forjată rău. e jale la pompă. am prins 239 cu ea. eu eram cu pedala la podea, Caymanul din […]

Fusei la Hanovra în conced. Şi m-am rupt 3 zile să merg la IFA, dacă tot eram acolo. Deci fusei în Germania cu masina. Proastă idee. Germania are o probleme cu şoselele. Nu mai încape mulţimea de maşini pe el. De fapt, nu maşinile sunt problema, ci TIRurile. Să detaliez. Eu, Gigel, şofer de tir, […]

În România prost de tot. Acceleratul şi InterCityul parcă sunt mocăniţe. Opriri aiurea, mers cu 20 la oră…mergând cu trenul de la Bucureşti la Cluj am înţeles de ce românii şi-au luat maşină.

V-aţi întrebat vreodată de ce maşinile sunt aduse din Germania pe platformă? Pentru că nu se justifică. Iei încă doi inşi în maşină şi vă întoarceţi toţi 3 cu câte una. Aşa, încarci un trailer şi tu cu cei doi prieteni staţi în maşina care tractează. Răspunsul se găseşte în maşina aflată pe platformă. Majoritatea […]

Cu cat petrec mai mult timp în Germania, cu atât devin mai fericit. Nu e o aroganţă, e o stare de spirit. Din care noi, românii, putem învăţa. Modelul german Neamţul e un om simplu. Se duce la serviciu, trage acolo ca boul, se întoarce acasă, bagă nişte wursti cu bere şi nu vrea să […]

LA IFA suntem doar 3 (eu, manafu si bloggerul radu) si fiind saturati unii de altii, socializam cu oameni din alta tara. L-am cunoscut pe omologul meu din Grecia (titanas, i know u are reading this, u forgot ur miniskirt in my room) si pe baietii care se ocupa de blogul LG din Germania. Si, […]

Dacă nu ştiaţi, vă spun eu acum. zoso s-a făcut traficant. Duce Loganuri şi ţigări în Germania şi se întoarce cu BMW-uri. De preferinţă 320 tunate, cu tobă schimbată, să facă liniuţe pe Magheru. Între timp, am rămas singurică stăpâna blogului şi, din când în când, o să vă delectaţi ochii cu mine. Acum mă […]

Zoso, unde pleci, bă? În Germania. Aha. Cu ce maşină? Nu ştiu, momentan caut. Hai să vedem la Dacia, că ar fi tare mişto să mergi cu un Logan. Un fel de “românul cu maşina românească în Germania plină de maşini româneşti”. Asadar, bag 1.000km în noaptea asta într-un 1.5dci cu 85CP. Iniţial voiam Sandero […]

Ieri am fost să scot nişte poze pe hârtie, pentru că merg în vizită la neamuri şi trebuie să le las amintiri. La loc de cinste pe un raft al fotoshopului stăteau filmele foto. 10 lei unul de 36 de poziţii. E uimitor că oamenii încă folosesc aparatele foto pe film în secolul tehnologiei. În […]

Pentru că idioţii cu ştirile repetă într-una ştirea cu portughezul surprins cu 200 la oră pe A2, într-o încercare disperată de a arăta că nu numai românii sunt răi şi vitezomani, ce ziceţi, o să vedeţi ştirea din titlu în ziarele din Germania săptămâna viitoare? Nu de alta, dar cred că de la Debrecen până […]

sursa foto1 si foto2 Jocurile de societate sunt în viața noastră încă de prima dată când ieșim să socializăm cu alți copii la câțiva anișori, până când jucăm ultima tablă cu pensionarul de la 5, albiți de trecerea timpului. Multe dintre ele le-am învățat de mici și apoi, din cauză că nu le-am mai jucat, […]

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube