Acum 4 zile s-a lansat ceva telefon de la Huawei. Interesul a fost masiv, și pentru lansare, și pentru produs. Huawei au produs o discuție într-un studio cu câțiva dintre suspecții de serviciu. Cadar, venit de pe gârlă, Buhnici, Selly (care face clipuri fără sim în Huawei) și ăilalți doi nu știu cine sunt și […]

Chem niște băieți să îmi  toarne niște beton în beci, peste pământ, că am de pus o masă și alte chestii acolo și vreau să fie terenul drept. Nu știu dacă știți, dar pe aici nu trebuie să stai pe lângă muncitori și să-i păzești, cum e în Regat. Le dai ceva de făcut și […]

Chestie interesantă la Brașov. Pentru prima oară în ultimii 30 de ani UDMR nu a mai prins locuri nici în Consiliul Județean nici în cel Local. De obicei prindeau 2-3 consilieri, suficienți cât să facă jocurile ca orice partid balama care se respectă. Au avut și viceprimar și vicepreședinte de CJ în condițiile în care […]

Când l-am auzit pe Nicușor Dan că va mări salariile în București am fost convins că nu mă voi duce la vot. Nu e prima oară când Nicușor se pișă în fruntea alegătorilor săi și nu în felul în care crede toată lumea. Exact ca în cazul lui celuilalt Daniel, omul a fost propulsat în […]

Academia Română a revenit în atenția publicului de internet după ce a publicat un comunicat imbecil referitor la tehnologia 5G, care mai și conținea informații false. Și dă-i cu șoc și groază, cum poate Academia Română să facă așa ceva. Iar șocul este generat de faptul că nu prea se face în presă o contextualizare […]

N-am fost pe fază săptămâna trecută, când se discuta despre asta, așa că îmi dau și eu cu părerea fix acum. Asigurarea RCA e o hârtie pe care o printezi o dată pe an. Cred. Eu o fac prin eMAG și mi-o trimit ei în plic. O scot pe cea veche și o pun în […]

Un fiu al Brașovului, plecat de-aici de tânăr să muncească la capitală, premierul Șică se întoarce în această dimineață în oraș, să vadă cum mai stau lucrurile. Nu e prima oară când revine, la un moment dat a fost ministru al transporturilor și în această calitate a venit în localitatea natală și a promis drumuri […]

Pe vremurile astea de carantină și stres, Oul Yoni e o gură de aer proaspăt în peisaj. Citiți aici experiența relaxantă a unei fete/doamne. Acum, când mersul la birou nu mai e obligatoriu, casa devine sanctuarul nostru. YONI FTW!!!

Săptămâna asta am condus… Vreo 1200 de km. De plăcere. Și puțină treabă… Prolog: mă trezesc luni că am chef de plimbare… De văzut chestii noi. Tot vorbind pe Teams cu un coleg (ca și mine izolat acasă până la anul in iunie) zice: "Haide b0$$, ca știu o pensiune bună aici, stai sa dau […]

Un sumar bun al modului în care au decurs depozițiile celor patru CEO (Facebook, Apple, Google și Amazon) în fața unor parlamentari pregătiți e aici. Pe scurt, s-au bâlbâit, s-au ascuns, s-au prefăcut că nu știu și așa mai departe. Direcția e clară: Google trebuie spart, că nu poți să îți umpli prima pagină a […]

Citesc un articol despre cum iubitul artist contemporan Smiley a fost înjurat că și-a dat cu părerea despre Covid. Undeva pe la jumătatea articolului, apare fraza asta: În spatele comentariilor pline de agresivitate stau propriile frustrări ale oamenilor. Fie că vorbim despre lipsa de atenție, de afecțiune, de bani, oamenii găsesc în mediul virtual ocazia […]

Pentru că, până la urmă, nu contează ce zic ăia care gândesc sau care se prind, contează ce zice el. Cred că așa gândește când face faze de genul ăsta, că el e ironic și nu ipocric. Ironic, amuzant, nu ipocrit, da? Faza asta cu el amuzant la adresa Plush Bio e la fel de […]

Pentru că n-am ce face, o să continui să scriu pe subiecte sensibile, că până la urmă spun eu o prostie pe care să mi-o arunce în față un grup sau altul. Pe ideea din poză, eu cred că trebuie făcute ambele. Nu poți să nu îi explici copilului de pericolele lumii pe ideea că […]

Despre IMMINVEST probabil știți deja. Că s-a lăudat Orban cu el aseară, și asta știți. Că este un program populist de praf în ochi și care ajută doar pe unii, asta presupuneți, dar vă zic eu ca să știți. Programul a început cu surle și trâmbițe, iar când a fost ziua cea mare, aplicația a […]

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link, de la PCGarage prin acest link sau de la Finestore.