Cum arată un hoț din Blaj

Bună seara!

Acum 3 săptămâni, mai precis 4 iulie 2014, în jurul orelor 11:30 mi-a fost spart apartamentul din loc. Blaj, str. A. Muresanu, …norocul meu ca nu a fost nimeni acasa la acea ora (în speță bunicii si copiii), că cine știe ce se mai putea întâmpla…la politie s-a anunțat în aceiași zi, la ora 16:30…au venit reprezentanții poliției Blaj, au constatat furtul, casa arata ca după război, absolut totul răvășit și normal că nu au plecat cu mâna goală (bani, electronice, aur)… nu a fost găsită nici o amprentă, au trecut zile, săptămâni, nici un rezultat în ceea ce privește ancheta.

Întâmplarea, sau mai bine zis prostia hoților, face ca acum o săptămâna, în data de 25 iulie 2014, între orele 14:51 și 14:56, hoții (sau cei la care au vândut o parte din cele furate), și-au făcut poze cu tableta, pe care le-au postat pe contul meu personal de facebook “Tock Radu” (tableta era setata cu logare pe contul meu)…mi-au schimbat inclusiv poza de profil, acum este reprezentată de unul de culoare sau ca să fiu civilizat rom, iar pe lângă această poza a mai pus alte 2 fotografii cu fața, la una din poze eminenta sa infractorul, chiar făcând mențiunea “Iulian Bosu”… am adus la cunoștința Poliției Blaj toate acestea, le-am dat acestora inclusiv ID și parola de facebook, pentru a intra și ei, să vadă.

Nici pana la ora aceasta nu mi-am schimbat parola de facebook și am încercat să am activitate cat mai slabă, pe idea că poate vor mai posta ceva) … a trecut mai bine de o săptămână și nici un rezultat, adică în România anului 2014, nu poți să prinzi hotul cu poze, cu chip, cu ora de logare (se poate afla chiar și IP-ul de unde a fost conectată tableta furata la internet, exista oameni în poliție specializați în așa ceva).

Asta ar fi pe scurt povestea mea, care dacă considerați că merită publicată vă rog să o faceți.

P.S. Nu mă pot abține să nu fac completarea: Poliția Blaj a solicitat să le duc pozele la ei pe cd, neputând ca eu sa le transmit lor pe o adresa de email, că nu au internet. Cum se poate ca o poliție de oraș să nu fie conectata la internet în anul 2014??!! Și ne mai miram că Gigi Becali (nu sunt un fan de-al lui, va asigur) și-a făcut dreptate singur, știa omul că după Politia Română degeaba se stă…probabil dacă aș prinde hoțul și l-aș duce la politie mă va lua că l-am sechestrat în acele minute cât am făcut deplasarea cu el la poliție.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

61 comentarii

  1. suedeju’ pulii mele.

    00
  2. De unde stii ca e hotul ? poate el a cumparat tableta de la hot sau de la alta persoana care o fi cumparat-o de la hot.
    De unde sa stie politia ca nu ti-ai vandut tableta ?
    Pozele le tiparesti dar si in alte tari nu trimiti pozele pe email , le tiparesti.
    Ma cam indoiesc ca are politia romana soft de recunoastere a fetei asa ca trebuie sa faca totul clasic .
    Din pacate hotul va fi prins cand cineva il toarna sau politia da peste el si atunci compara amprentele de la ultimele spargeri .
    Poate sunt persoane pe aici care ne pot da ceva detalii despre o alarma pe gsm care sa trimita sms sau ceva de genul asta sau alte idei de a-ti proteja proprietatea .

    00
    • Prea multe minusuri si trebuie sa-ti sustin prima faza. Da, e posibil ca brazilianul sa fi cumparat tableta…la oferta. At author: Te sfatuiesc sa nu te grabesti sa-l linsezi daca il intalnesti pe strada, nu stii niciodata cat de negru e sau nu…suedejul.
      Si cauta cazuri cand s-au comis infractiuni cu masini cu numere false, pe acelasi model, bineinteles si cand pagubitul s-a grabit sa-si faca dreptate impotriva celui care habar n-avea ca mai circula inca unul cu numerele lui, a dat in belele mult mai mari.
      Ontopic: militzie…si trage apa.

      00
    • Dupa ce ne-au spart apartamentul in Bucuresti acum vreo 6 luni, spargere in urma careia au rezultat doar pagube financiare, au furat ce bani au gasit prin casa, nu s-au atins de absolut nici un fel de electronice, am hotarat sa luam o alarma. Dintr-o recomandare in alta am ajuns la un sistem Paradox, care in anumite cofiguratii vine cu doua sloturi pentru cartele sim. Unul din sim-uri poate fi setat pentru notificari, prin sms/mail, se poate folosi ca remote pentru activare/dezactivare iar cel de al doilea, suna direct la firma de paza. Posibilitatile de configurare sunt nenumarate, de la silent la volum maxim cu sirena. Acumulatorii tin in jur de 36 ore fara energie electrica. Investitie totala undeva pe la 3000RON + abonament lunar ~150-200RON in functie de firma de paza.

      Oricum, pe langa alarma iti mai trebuie si o usa decenta, cu yale care sa-i descurajeze, recomandate fiind cheile cu amprenta sau butucul securizat pe exterior. Ar fi o intreaga discutie numai pe tema asta. Dar pentru inceput, asigurarea usii e esentiala.

      00
    • Si daca nu e hotul, politia ar trebui sa mearga la el sa il intrebe de unde are tableta, zic si eu.

      00
    • sunt convins ca ala n-are bani nici de o ciocolata cu rom , d-apoi de o tableta oricat de la oferta ar fi.
      plus ca politia, intr-un oras mai mic, ar trebui sa stie imediat cine e ala , dupa poza. eu si ei informatorii lor, cam stiu persoanele implicate sau care s-ar preta la astfel de spargeri/talharii/etc.
      chiar si in bucuresti daca le arati poza la sectia de pe raza unde se intampla incidentul , politistul stie imediat cine e persoana.
      in cazul din articol cred ca e vb de rea vointa/indolenta/lene din partea politiei locale.

      00
    • Treaba cu masina a patit-o tata. A vandut masina (Dacie veche) unuia si a doua zi ala a furat ceva cu ea. Tata nu apucase sa o radieze, asa ca s-a trezit cu politia la usa, noaptea. Nasol, dar se poate intampla.

      00
    • Si politia nu trebuie sa verifice, ma?!? De unde mortii ma-sii a luat boratanul tableta, trebuie mers pe fir, etc…

      00
    • Sa mori tu ca esti asa prost?

      00
  3. Boss-ul e ala cu „aptzibildu'” pe ochelari? Vad ca n-a trecut cocalareala asta cu sticker-ele lasate pe lentila!

    00
  4. Ce ma infurie moaca aia de boroi ciorditor…

    00
  5. Si dpdv legal, la fel se va pune problema, se va pleca de la prezumptia de nevinovatie. Faptul ca omul ARE acum acea tableta nu este suficient ca sa-l consideri direct hot, tot trebuie sa dovedesti ca el a furat-o.
    El poate spune ca a cumparat-o de pe centura de la unul care vindea gadgeturi soferilor care stateau in coloana.
    Daca tu poti dovedi ca e tableta ta, cu o factura cu numar de serie (nu cred ca contul de fcbk logat e dovada suficienta :) ), politia i-o va confisca si ti-o va inapoia tie, dar atat, el nu pateste nimic fara o dovada clar ca e cel care a furat-o.

    PS. E ireal cum un gibon care poate sintetiza din intamplarea asta doar o fraza gen „suedeju’ pulii mele.” are like/dislike 52-1 , iar cineva care pune problema intr-un mod de bun simt este penalizat 7-53 doar pt ca intrazneste sa nu plece de la premiza clara „Ala-i suedej, clar ala a furat !” …

    00
  6. Și ce examene de admitere se dau la academia de poliție.. Oare încă nu-și dau seama că ar trebui să aibă și ei o divizie de ingineri, profesori de matematică ori de logică printre ei ca să se evite astfel ironii la adresa cetățeanului? E o prostie să mai crezi în statul de drept atunci când ți se întâmplă astfel de lucruri! P.S: Gaben, te rog din tot sufletul, ca în vlog-ul următor să vorbești despre minorii ce nu au împlinit încă vărsta de 14 ani și care prin acest alibi își fac de cap! Am o povestire cruntă cu-n infractor din Piatra Neamț ce terorizează orașul, iar poliția română(în cazul acesta destul de copetentă la noi în oraș) este legată de mână de către legile statului de drept!

    00
  7. Ii place Maruta… Este clara treaba…

    00
  8. La fel am patit si eu cu un MacBook Air, furat din masina. M-am dus la politie cu locatia exacta a device-ului, localizat prin FindMyiPhone si se uitau unu la altu dand din umeri.
    Norocul meu a fost ca urmatoarea localizare a fost la cumparator, om mai fricos, care cand m-a vazut la usa lui mi-a dat mac-ul inapoi.
    Am preferat sa-mi fac dreptate singur si sa nu mai merg si a 2-a oara la politie cu locatia.

    00
    • Asa destepti, ma?
      Pai acum vreo cateva luni era un caz si a recuperat omul mac-ul. Stateau gaborii cu el in casa sa vada pe unde ajunge si ghidau echipajul.

      00
    • Si mi-e mi-au furat macul. Evident, nu am rezolvat nimic cu politia.
      L-am localizat, coloratul statea la bloc si nu prea aveam cum sa dau de apartamentu lui (doar nu ma apucam sa bat la fiecare usa sa intreb pe cine deschide usa daca a furat un laptop). :D

      Omul a mers la Cora Lujerului si s-a conectat la un wireless pe acolo.
      Din fericire lucrez in zona, am fost pe faza, mi-am sunat si un prieten care e rugbist si era cu colegii la Plaza (vreo 3-400m de Cora).
      Am mers, l-am luat pe sus si … i-am aratat autocarul echipei. :D

      00
    • @Catalin Pe mine m-au luat cu vrăjeală că fără mandat nu pot intra la om in casă și m-au pus să le aduc harta cu localizarea printată pe hartie să pună la dosar … prostii d’astea !

      00
  9. Ce vedem noi prin filme cu recunoasterea dupa poze nu se aplica si la noi. Aici au un album cu poze…si tre sa isi aduca aminte vre-un politist de infractor ca sa il caute. Nimeni nu sta sa linga sute de poze degeaba din pacate.

    00
    • Are o lista de 200 prieteni pe facebook pe care ii poate interoga. Cel putin unul ar trebui sa poata da niste detalii despre el.

      00
  10. Cred ca ar fi trebuit sa pui blur pe prieteni, ma gindesc ca aia sint chiar prietenii tai, si poate nu ar fi vrut sa apara in compania noii tale poze de profil. In rest… traiasca politia romana.
    Mai stie cineva ce s-a intimplat cu htc-ul olandezului ala de posta pozele pe care le faceau hotii cu noul telefon?

    00
  11. Ia-ti un avocat si prezinta-te cu el la politie. Le transmiti ca ii dai in judecata pentru favorizarea infractorului si neindeplinirea atributiilor de serviciu. Le ceri si daune morale + contravaloarea obiectelor din casa. Succes

    00
  12. Bataie de joc. Dupa ce mi-au furat telefonul am vorbit la politie si la operatorul de telefonie si am solicitat sa fie blocat IMEI-ul pentru un telefon luat prin contract exact de la ei. Au tot aruncat pisica de la politite la operator si invers dar nu au facut nicio branza. Trebuie sa fie ceva interese la mijloc. Pe partea de privat, iar dincoace o delasare sora cu moartea.

    00
  13. NOU
    #26

    Eu am pus telefonu pe masina si am plecat. Dupa o jumate ora am vazut ca nu il am si am zis ca e acasa.
    Long story short, l-am localizat si l-am gasit intr-un sant la vreo 2 km de casa…
    Eu am vindut unuia un telefon fara sa fac vreun act ca a zis ca nu ii trebuie, omu l-a vindut altuia. Eu puteam sa ma duc la politie si sa spun ca nu mai gasesc nicaieri telefonu si apoi sa vin cu o localizare si sa zic „asta mi-a furat telefonu”.
    In cel mai fericit caz poate te insoteste un politist cind te duci sa il confrunti pe cel care sustii ca are telefonul tau.
    Cea mai buna solutie ar fi ca toata lumea care cumpara un telefon, sa dea o declaratie in care sa se declare cumparator de buna-credinta semnata si de vanzator si cu asta basta…

    00
  14. pot folosi recunoasterea fetei de la google, dar ar fi de lucru pentru asta…
    legat de partea cu internetul, nu sunt sigur ca au, stiu sigur ca jandarmeria si armata nu au internet ci au intranet(reteaua lor) si poate 1-2 calculatoare pe sediu cu internet, banuiesc ca la fel ii si la politie

    00
    • NOU
      #28

      Politia,INEP si Starea Civila au intranet(Jandarmeria nu).Internetul nu-i obligatoriu,iar calculatoarele cu internet nu se afla in acelasi birou cu cela care sunt legate la intranet.Stiu sigur pentru ca nevasta-mea lucreaza cu asa ceva.

      00
  15. De astepti dreptate de la militie….poti sta linistit sisa iti iei adio de la ce or furat.Cauta tu si’l prinde..rupei mutra cu un par..ca asta e singura lege de care stiu suedeji..

    00
  16. Stima,

    Stai tu calm , exact asa am patit si eu , mi-au furat telefonul si le-am dus filmare , nume , unde sta tot tot , si au zis ca au fost pana la domiciliu si nu l-au gasit acasa , sa le zic eu cand este acasa :) , si asta este politia din Timisoara.

    Best,

    Alex

    00
  17. mie mi-a furat unu’ laptopul din firma acum aproape doi ani, prins pe camere si tot tacamul. Politia n-a gasit nimic, l-am gasit in schimb eu, parca masini pe Decebal. Din nou, nici o reactie.

    Alta data un coleg din Londra a luat o teapa la taxi la Otopeni de 900 RON. Politia a ridicat din umeri, asa ca am aflat eu cum il cheama pe sofer prin mijloace specifice. Politistii ne-au aratat o poza prin statie bucurosi, l-a recunoscut pagubitul, au zis ca pana seara avem probabil si banii inapoi. Asta se intampla acum vreo 8 luni. Nici o veste de-atunci. Si daca suni tu sa ceri informatii, le stie doar comisarul X, care are program pana la 3, nu e azi in birou etc.

    Eu n-am nimic cu politistii, s-au purtat impecabil cu mine, dar din nefericire nu au rezolvat nimic niciodata.

    PS: in Brasov, leaganul civilizatiei, mi-a spart masina intr-o parcare centrala. Nici de-acolo nu am mai auzit nimic de 15 luni.

    00
  18. Extraordinar in ce tara traim!

    00
  19. N-are ce sa le faca pentru ca „asa e traditia”la suedeji: fura, dau in cap… asa e traditia! :)

    00
    • NOU
      #34

      Ai uitat sa spui ca polițist fara puscarie facuta are un handicap sever in ochii celor cu „facultatea” la zi.

      00
  20. N-au internet, normal că n-au internet! Ce să facă ei cu internetul? Pentru solitaire nu-ți trebuie internet.

    00
  21. NOU
    #36

    E posibil sa nu fie tocmai ala hotul, poate a fost vanduta tableta prin targ… dar oricum daca politia l-ar prinde pe cioroiul din poze atunci poate asta ar duce si la prinderea autorului jafului.

    Bafta!

    00
  22. Fix acum un an am ramas fara iPad si iPhone. Le-am dat la politisti localizarea de pe find my iPhone. M-au sunat dupa o saptamana daca mai pot sa ii localizez.

    Nu au vrut sa imi urmareasca telefonul dupa IMEI – au zis ca ei prind hoti nu recupereaza bunuri

    00
  23. @Adrian, misto localizare ai tu la MacBook daca te-a dus pana in fata usii :)

    00
    • Nu trebuie sa fi ironic, am avut norocul sa fie intr-un cartier de case si are acuratetea necesara pentru a localiza exact casa.

      00
  24. NOU
    #41

    Aşa Ţîgan prost ?

    00
  25. suedeji borati si prosti, bate suedeju’, baga-l in spital de polițist proasta ce-i, alta data sa mai fure. Nu sunt rasist, dar urasc suedejii :)

    00
  26. NOU
    #44

    Ce moaca are bos.Are moaca de blajin,se vede ca-i din Blaj!

    00
  27. NOU
    #45

    Politia nu se poate reclama pentru incompetenta la Control Judiciar sau ceva de genu?

    00
  28. Mie mi-au spart masina acum vreo 3 luni si mi-au furat telefonul din ea . Eu m-am dus cu un stick plin de poze si mi-au cerut sa le aduc pe un CD sau, mai usor pentru ei, sa le scot la imprimanta, ca sa le poata atasa la dosar mai repede. e o adevarata birocratie la ei sa scoti niste poze la imprimanta in sectie. mi-au explicat de ce NU AU VOIE sa aiba internet, exista doar o retea de intra-net la ei, din varii motive! Este fix aceeasi poveste, eu le-am dat inclusiv adresa hotilor si toate numerele lor de telefon si nu au putut sa faca nimic…o alta birocratie si acolo, nu pot face nimic fara aprobarea unui procuror. Altfel, eu am avut noroc, ambitia personala a unui politist de a prinde hotii, a rezultat doar in recuperarea telefonului meu, ca pe ei i-au arestat alta sectie, care avea o ancheta in paralel. Ca idee, sunt aceeasi hoti ca in cazul taragotului lui Dumitru Farcas. Poate si tocmai daia au fost prinsi pana la urma! Altfel nu stiu daca e vorba de o „lene” a autoritatilor cat, este legea de asa natura incat, ei sunt limitati. Am intalnit politisti care chiar vor sa faca treaba, dar sunt legati de maini. La o saptamana dupa furt, ma suna politistul sa ma intrebe daca nu cumva pot sa il ajut la un caz de furt de telefon, sa hack-uiesc cum am facut la mine, de am aflat adresa, ip-ul, locatia, numerele de telefon din agenda si sa fac poze la cei care l-au furat! asta ne este tara, astea sunt legile…

    00
  29. Sa astepti sa iti faca Politia romana dreptate e ca si cum ai astepta vaporul la aeroport.

    00
  30. am o cunostinta caruia i-a fost furat audi a6 si nu a fost recuperat niciodata, un politist a venit la aceasta cunostinta si i-a transmis ca daca da unei anumite persoane nush cate mii de euro ii aduce ala masina inapoi daca nu , nu o mai gaseste niciodata. Politia e mana in mana cu hotii , iau si ei comisioane

    00
  31. NOU
    #49

    Cand lucram in rentacar ne-a fost furat un 307 care a fost recuperat dupa 1-2 ani(nu mai stiu exact) de politia din Suedia :))

    O alta intamplare: Ne-a fost furat un Ford Mondeo iar hotul i-a schimbat numerele de inmatriculare si a lasat-o parcata in spatele unei benzinarii din Calarasi(probabil pana se linisteau apele), habar nu avea ca pe masina era montat sistem de urmarire.

    Cireasa de pe tort a fost cand un client a plecat cu un Q7(nu avea GPS) in Bulgaria…si dus a fost, nici pana astazi nu am recuperat masina:)

    00
  32. DPDV legal, la fel se va pune problema, se va pleca de la prezumptia de nevinovatie. Faptul ca omul ARE acum acea tableta nu este suficient ca sa-l consideri direct hot, tot trebuie sa dovedesti ca el a furat-o.
    El poate spune ca a cumparat-o de pe centura de la unul care vindea gadgeturi soferilor care stateau in coloana.
    Daca tu poti dovedi ca e tableta ta, cu o factura cu numar de serie (nu cred ca contul de fcbk logat e dovada suficienta :) ), politia i-o va confisca si ti-o va inapoia tie, dar atat, el nu pateste nimic fara o dovada clar ca e cel care a furat-o.

    PS. E ireal cum un gibon care poate sintetiza din intamplarea asta doar o fraza gen “suedeju’ pulii mele.” are like/dislike 275/14 , iar cineva care pune problema intr-un mod de bun simt este penalizat 24/197 doar pt ca intrazneste sa nu plece de la premiza clara “Ala-i suedej, clar ala a furat !” …

    00
  33. Politia nu-si face treaba. Unui prieten i-a fost lovita masina noaptea si totul a fost vazut de un vecin care a retinut ca era o masina rosie cu nr. AB 04 M.. (sau cam asa ceva). In plus au recuperat si oglinda masinii respective si n-au gasit nimic. Ei stau doar sa pandeasca daca trece cineva strada pe unde nu trebuie si amendeaza (in cazul in care nu-s niste persoane ca alea care ti-au furat tie din apartament, de care le e frica). Mai stau si cu radaru, dar nu in zone unde sunt accidente si ei doresc sa previna, ci stau in locuri in care se poate accelera, pentru ca sa faca bani. Nu sunt in folosul celor care-i platesc ci sunt impotriva lor.

    00
  34. Asa este….si eu am facut plancere la Politie ca am fost batut in propia curte acum o saptamanata si nu au luat nici o masura. Asta e POLITA ROAMNA !!!

    00
  35. NOU
    #56

    Hai sa zicem ca tu esti politist, ia zi tu mie cum ai face sa gasesti un om stiind doar cum arata intr-o saptamana ? Tu ai impresia ca politia stie cum arata toti cei 20 de milioane de Romani din tara ?

    Da … se poate si cu ip-ul dar asta o stiu doar cei de la facebook, politia trebuie sa discute cu ei iar ei apoi sa raspunda, si poti sa fii sigur ca cei de la facebook nu se grabesc sa raspunda politiei din … Romania .

    00
  36. NOU
    #57

    Si cand erau sclavi in Romania cica-i persecutam… Asa le trebuia futu-i in gat de animale bipede!! Trimisi inapoi in India in barci de carton!!!

    00
  37. NOU
    #58

    Politia sa faca ce? Sunt niste inapti care protejeaza fenomenul asta de suedejizare! Probabil as da coltul de fericire sa-i vad cum se omoara intre ei toti odata!

    00
  38. Am patit si eu un caz la fel SI MULT MAI INTERESANT , DE RASUL CURCILOR chiar.
    Acum 2 ani de zile venind de la Suceava la Sibiu in Targu Mures am vrut sa i-au la ocazie un baiat pe langa baiatul acela o suedejcusa cu un bebelus s-a fofilit repede cu juma de buca in Masina si ma roaga daca o iau si pe ea.eu baiat cu suflet vazand si bebelusu cu tatza in gura mi s-a facut mila si am inghitit in sec, o facem si pe asta .
    Am ajuns la destinatia baiatului care s-a dat jos, am mai mers 2 sate si mai exact in satul Abus se da si suedejcusa jos. Am pornit mai departe si imediat dupa 2 secunde sotia mea(PROASPETI CASATORITI CU BULETINE NOI ) zice in gluma mai in serios VEZI DACA MAI AI AVEM PORTOFELE sa nu trebuiasca sa ne mai facem iarasi buletine( adik mult stres 2 saptamani de asteptari pentru un buletin ) ca noi trebuia sa plecam in Germania inapoi la munca. Ma uit in geanta , A DISPARUT PORTOFELULN incepe si panica , ma intorc inapoi si nu am mers mai mult de 1 km , suedejcusa a disparut, intreb lumea din zona de unde am lasat-o, O CUNOSTEA TOT SATU, AVEA REPUTATIE MARE , cersea in Targu Mures si fura ce prindea k de nu VENEA FARA 100 DE LEI ACASA II RUPEA BARBATUSO PICIOARELE.
    Am avut NOROCU ” ca am dat peste un fost sef de post si cheama el politia , care ajunge dupa 10 Minute afla si ei poveste si RASPUNSUL LOR A FOST ……OOOHHHOOOOOOOO POTI SA IL UITI SI SA MERGI ACASA LINISTIT K NU IL MAI VEZI . Eu sa turbez nu alta ma cert cu politisti , ADIK EU STIU CINE UNDE SI CUM SI NU AI CE FACE ….ei zic k nu avem ce sa le facem au amenzi de zeci de milioane dar fara domiciliu SI AU SI PLECAT .
    Eu M-AM ENERVAT SI AM SUNAT LA 112 m-am luat si de superiorii lor CARE M-AU LINISTIT si au zis ca trimit un ecipaj imediat la fata locului , cine sa fie tot ceilalti politisti :)))) . NA BINE HAI SA MERGEM DUPA BAIATUL PE CARE L-AM LUAT CU OCAZIA , eu le zic k ce treaba am eu cu baiatul ala daca femeia asta mi-o luat portofelu, k e martor sa dea declaratie , BINE HAI SA MERGEM , in zadar ajungem pe ULITA SATULUI IN DEAL si SE OPRESTE MOTORU LA LOGAN , politisti dativa va rog jos k avem o preblema la Masina din dotare , SI RIDICA UN POLIST BANCHETA DIN SPATE SI DA CU DITAMAI UN BUTUC DE LEMN in timp ce celalalt politist da la Automat si SURPRIZA PORNESTE LOGANU .
    Eu mi-am pierdut rabdarea am zis k in momentu asta mergem la suedejcusa acasa k aia mi l-a luat si cu ea am treaba , ZIS SI FACUT
    Ajungem la ea acasa si in fata casei stau 2 suedejoi cu mainile asa la piept de parca ar fi bodyguarzii suedejcusei, POLITISTU ii intreaba , unde-i nevasta k o furat un portofel si oamenii au nevoie de acte k banii poti sa ii pastrezi. suedejU O ZIS K NU I-O MAI VENIT FEMEIA ACASA DE 3 ZILE , K O BATUT-O TARE K NU I-O ADUS BANI SI O NENOROCITO IN BATAIE K ACASA FARA BANI NU ARE CE CAUTA K EL NICI BANI DE TIGARI NU MAI ARE :))))))
    M-am dat si eu batut am dat declaratie la politie si am plecat acasa in Sibiu .
    Dupa 2 zile primesc un Telefon k mi sa gasit portofelul in curtea unui bar DAR UNDE L-AM LASAT PE BAIATUL CARE L-AM LUAT LA OCAZIE si m-a sunat proprietarul barului k eu am avut norocul k am avut cateva carti de vizita personale si coincideau cu datele din acte .

    AM FOST UN CAZ FERICIT
    DUPA 2 ANI DE LA FAPTA ADICA ANUL ASTA IN LUNA MAI trec iarasi prin TARGU MURES si stiam ca ea frecventeaza parcarea magazinului REAL si bineinteles imi faceam planuri k o prind o bag in Masina si ma duc intr-un loc mai retras si ii zdrobesc mainile cu ciocanu .
    NOROCUL EI DUPA 1 ORA DE FILAJ FARA REZULTATE , MA DUC SI vorbesc cu paznicii de la intrare daca stie o suedejcusa din satul ABUS care cerseste pe aici ….?????
    Toti paznici imi raspund aceasi varianta OOHHOOOO E CLIENTA NOASTRA FIDELA , DAR DE O SAPTAMANA NU AM MAI VAZUTO PE AICI (asta fiind dupa 2 ani de la fapta ) NU STIM CE S-A INTAMPLAT CU EA , O FI BATUTO BARBATUSO PREA TARE K NU A MAI PUTUT AJUNGE PE AICI :))))))))

    Asadar sper k nu v-am plictisit cu povestea mea , dar cand o sa mai trec prin zona tot o prind eu . NB

    00
  39. Ai incercat varianta https://accounts.google.com/ServiceLogin?service=androidconsole&passive=3600&continue=https%3A%2F%2Fwww.google.com%2Fandroid%2Fdevicemanager&followup=https%3A%2F%2Fwww.google.com%2Fandroid%2Fdevicemanager ?
    Sau alte aplicatii care iti localizeaza dispozitivul android ? Nu am citit comentariile, in cazul in care s-a discutat asta, imi cer scuze !

    00
  40. Executati public in piata orasului!!!!!!!

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)