Băi, port o bluză din aia verde fosforescent. Nu circul foarte repede. Și tot dau peste idioți care nu se uită când traversează. De aia înjurătura mea favorită este “cum naiba ai ajuns la vârsta asta”.
Că nu îmi explic cum. Cum nu a dat trenul peste tine. Sau mașina. Sau cum nu ai încercat să te înjunghii în gât singur, ca să respiri mai bine. E ilogic. Am făcut societatea prea sigură pentru oameni, și asta ne trage pe toți în jos.
Din nou, cum pana mea nu vezi o bicicletă care merge de 10 ori mai încet decât o mașină?!?! Unde sunt copiii idioților ăstora, să vadă ce fac părinții lor? Sunt oare la fel? Bine, e retorică întrebarea, normal că sunt la fel.
Trebuie să dăm drumul la tigri pe stradă, măcar o dată pe lună. Nu știai sau ai uitat sau n-ai fost atent? Lasă, mai scad prețurile la case, nu e nici o pagubă…
Dar nici un minim instinct de conservare: „băi, dar să mă uit în stânga mai întâi. Poate vine ceva pe șosea, că doar traversez o șosea…”
Văd același comportament și în zonele unde sunt doar oameni (alei pietonale, alei de prin mall-uri, etc): cand e de traversat, ochii în pământ și traversează fluxul de oameni. Nu contează că poate e unul cu un pahar cu ceva fierbinte, că poate dă peste altcineva. Și e chestie de juma de secundă pentru a încetini eventual, ca să nu se lovească de altă persoană.
Nu. Nu contează.
Să se ferească alții, să mă ferească alții.
să ne dea. să ne facă. să ne apere.
brah iti zic eu ca dupa o varsta e posibil ca instinctul sa fie invers, ceva acolo in subconstientul lor le zice sa o termine cu prostiile si sa se apuce de ceva serios cum ar fi integrarea in absolut.
Dau in din astia hotarat, barbateste, cu umarul sau cu cosul de cumparaturi.
Fara nicio jena, nu conteaza ca e duoamna, mos sau baba.
„Vaaaaii….scuuuuzeee…nu v-am vazut..”
Preferatii mei is oricum cei care merg si se opresc dintr-o data, aparent fara motiv sa se uite pe sus.
pietonii care traverseaza in zone mai linistite se bazeaza pe auz.
nu se uita pentru ca nu aud nimic venind (bicicletele sunt destul de silentioase). de aceea la masinile electrice s-a impus acel bipait in orase la viteze mici
recomand claxon (clinchet) cand te apropii sa poti fi auzit
nu spun ca e corect ce fac ei, dar e instinctual (nu zgomot de motor = nu trece nimic)
Cum ajung la varsta asta? Are Dumnezeu grija de ei!
Un link către cartoful cu care ai filmat?
sjcam sj4000
E montata pw bicicleta (ghidon)?
Nu inteleg de ce mi-am luat bastoane. Am pus o simpla intrebare. Eram curios daca e montata pe bicicleta avand in vedere miscarea aceea stanga-dreapta. Am observat la clipurile lui Vali (cele filmate pe bicicleta) cu nu exista o imagine fixa.
„Am făcut societatea prea sigură pentru oameni, și asta ne trage pe toți în jos.”
pe aproape dar nu chiar, am construit smart cities dar am uitat sa educam smart people, pana la urma nu avem dreptul la sclavi si ne pare inutil sa-i educam, #smallbrainz
I concur!
ce faci?
Nu faci un canal de yt BrasovBikeTraffic?
cu dreapta pe ghidon si cu stanga pe topor
si data viitoare cand prinzi un pui de urs pe strada fara ma-sa sa mi-l trimiti mie. Platesc transportul.
Sunt multi care nu se asigura, nu au instinct de conservare sau creier. Pe ăștia care-i observ că s-ar putea să-mi sară în față ii atenționez cu clopoțelul.
Clopotel? Iti trebuie ceva sa imite tifonul trenului…
Nu ştiu cum să zic dar ar cam trebui să renunţi la costumul ăla de rahat de invisible man luat de la second hand.
Am văzut şi eu în oraşul meu de carton fără trafic babalâci care se uitau în dreapta înainte să treacă pe trecera de pietoni de zici că e trecut în programul de guvernare al pesedeului că e obligatoriu. Am văzut undeva că pensionarii sunt în scădere faţă de anu trecut şi probabil a contat şi faptul că se uită spre dreapta atunci când traversează străzi neregulamanentar.
Refuza sa cred ca nu te-a injurat niciunul!Refuz!
… chestia asta sincer nu o inteleg, cand eram mic imi zicea mama sa nu trec daca nu ma uit stanga-dreapta, stanga-dreapta de cateva ori… chestia asta nu-ti intra in reflex. Gen de cate ori vrei sa treci strada, te uiti involuntar stanga-dreapta? Poate cu varsta ti se estompeaza reflexul asta. Intreb pe bune!
cea mai tare chestie: sa conduci masina electrica prin Bucuresti, pe stradute. Auzi zilnic injuraturi ca nu au auzit masina. Din pacate, sunt multi care traverseaza pe auzite, nu pe privite.
Se bazeaza pe auz. Adica pe faptul ca „daca ar veni o masina, as auzi-o, nu mai trebuie sa ma si uit”.
Asteptam electricele
Tu esti de vina , Vali ! Chiar nu esti in stare sa imiti sunetul unui motor in timp ce pedalezi ? De unde sa stie aia cand e safe sa traverseze cu spatele daca tu treci asa, pe silentios ?!
Sa nu crezi ca au comportament diferit daca vin masini. Exact la fel, capul in mamant, sau privirea in directia opusa sau chiar in telefon si… Zbang! E dreptul lui, ca e pe trecere… Moare cu dreptatea in brate.
@Lex nu e greu de imitat, chiar si fiica mea de 6 luni imita sunetul de motor! Bruuuuu!!!
Cum e posibil ca intr-un oras unde sunt mai multi ursi decat caini stai cu garda lasata asa jos si n-ai murit pana la 60 ani? O fi venit din alte zone a tzarii, de mai de la est?:)
și nici măcar nu era trecere!
dacă nici când nu e trecere nu se asigură, când au trecere ce mai fac?!
Cand trec pe trecere dorm /sforaie…
Ca oile pe trecere, pentru ca mai important decat viata e faptul ca au prioritate.
De parca nu erau de ajuns biciclistii fara casca si cei care duc bezmetici pizza pe scutere, acum e plin de trotinete. Si nu cu pusti, ci cu barbati si femei in criza de la 40 de ani, cu costum/ rochie si rucsac mare, mare… pana la primele accidente, si trotinetistii astia sunt abulici.
Daca iti montezi un rastel de topoare pe ghidon atunci sigur o sa iti acorde mai multă atenție!
Nu te observa pt ca multi se bazeaza pe auz. Sa vedeti macel cand vor fi pe strazi cel putin 10% auto electrice.
C’mon, ăia nu-și mai aud propriile bășini și tu vrei să audă mașinile din trafic?
Dar de tinerii, care sigur aud basinile vecinului de la 10, dar totusi imi sar in fata la fel ca bunicii lor din clipul de mai sus, ce zici? Si astia au exact aceleasi apucaturi.
Cand nu-ti mai auzi propriile basini, sa te bazezi pe auz e inconstienta pura.
https://www.youtube.com/watch?v=cnr6uGIV8no
În Tulcea oamenii chiar diving surprinse când vad o trecere de pietoni…
Astia sunt genul ala de prostovani/nesimtiti pe care daca ii abordezi si le explici situatia, se uita prin tine in timp ce le curge din gura si ochii le stau asa : unul intr-o directie si altul in alta directie…
„Son I am derp”
„Cum ajung oamenii ăștia la vârsta asta?”
Simplu: toată viața au fost feriți de alții, iar tu dai de aia care au scăpat
Poate verde „fluorescent ” nu fosforescent
sau poate nu…
Cred ca raspunsul e mai complicat. Acei pensionari au fost inlocuiti de niste extraterestri care arata identic cu ei, dar care au uitat sa invete regulile de circulatie. Asta explica totul
Raspuns primit de mai multe ori cand i intrebam de ce se arunca asa (eram in masina/scuter) :”Ce baaaaa, nu ma vezi ?”
înjurătura mea nouă preferată este „N-ai fi crezut că…?”.
de exemplu, trecerea asta de pietoni
155 Calea Victoriei https://www.google.com/maps/@44.4516869,26.0863476,0a,90y,358.16h,75.75t/data=!3m4!1e1!3m2!1s1TKip-rr-pEG5Ofrb8U1YA!2e0?utm_source=mstt_0
sunt pietoni care așteaptă verdele în afara trecerii, care pleacă apoi pe verde fie pe pista de biciclete, fix prin fața mea, fie paralel cu pista, cu care mă intersectez după ce fac virajul la dreapta. Gen așteptai la trecere lângă mine, pe unde plm credeai că voi merge ???
pe mine ma enerveaza aia care nu stiu ca se circula pe dreapta inclusiv pe trotuar, nu mai zic de mall, cinema, magazine, parcuri, i-am zis unuia cu bicicleta odata: coaie, daca tot esti cu bicicleta pe trotuar, macar circula pe dreapta. ce mi-a raspuns: pai, cum sa circul pe dreapta, daca sunt pe stanga?
De cind cu săpatul sau city-breakul pe la jenghizi s-a cam prostit lumea…
Se duc drept ca si oile. De-aia producatorii masinilor electrice trebuie „sa faca” masina electrica auzibila. Ca sa nu dai peste „oi” de oras.
E o chestie de psihologie, parca, aceeasi care e valabila in cazul soferilor care nu vad motociclistii/biciclistii in trafic. Daca nu constientizezi ca TREBUIE sa fie, nu ii vezi. Daca pietonul se uita DOAR dupa masini, si inca pe principii vechi (ma uit in dreapta sa o vad, aia din stanga o aud) … cam asa se intampla.
Maxim ala care traverseaza cu spatele si eu in masina deja am un 6th sense
Nu stiu cum este la altii :), dar in Bucuresti majoritatea accidentelor cu …decedati….se datoreaza , citat : ,,trecerii prin locuri nepermise si fara sa se asigure efectuate de catre persoanele in varsta”
E si asta un fel de selectie naturala…..cimitirul elefantilor sau banchiza eschimosilor…
Oamenii de genul ăsta nu sunt niște exponenți ai stadiului de evoluție la care a ajuns specia umană la momentul actual. E destul de dificil să deslușești resorturile interioare care le guvernează mișcările atunci când se expun societății din care cu mândrie fac parte. Pur și simplu sunt oameni făcuți din labă.
Comentariul anului.
pietonii sa fie problema. camionul ala de la inceput cata distanta ti-a lasat cand a trecut pe langa tine?
Oamenii sunt obisnuiti sa si auda ca vine ceva, dar tot trebuie sa te uiti. Eu de ex nu pot sa trec strada fara sa ma uit.
Fix de asta masinile electrice vor avea sunet :).
Astia sunt oameni dintr-o bucata, competitivi care se cred singuri pe lume, sunt aceiasi care iti deschid portiera in fata fara sa se asigure sau iti taie fata cand schimba banda.
Parerea mea este ca toti oamenii astia au niste ingeri pazitori strasnici.
Pina si-or lua si paznicii aia un liber, ca n-or munci 25 din 24 pentru asemenea cascati…
cand o sa intre masiv masinile electrice silentioase o sa curete multi iepurasi de astia.
Sau mai mishteaux, înainte de a trece, se uită în dreapta dacă vine ceva, zici că toți au stat cu zecile de ani numai în Anglia unde se circulă pe partea ailalta. Se uită DOAR în dreapta. Ori cănd îți deschide în față un cretin ușa de la mașina, tu biciclist tocmai fiind înscris in depasire..