Accident: ce a fost în capul skodarului?

Sunt curios. L-aș lua așa deoparte și aș sta cu el în giratoriul ăla. Ne-am uita la mașini câteva minute și apoi l-aș lua prin surprindere cu o întrebare pregătită dinainte. Simplă și la obiect, dar la care el, cu probabil milionul de kilometri făcuți și nici un accident niciodată, nu s-a gândit până acum. Întrebarea este: câte mașini ar încura unul care face stânga de pe banda 1.

I-aș spune să nu răspundă imediat. Să stea un pic să se gândească. Să cântărească răspunsul bine. Să se mai uite la 10 ori la giratoriu. Pentru ca apoi el să bufnească și să spună „nu știu, domne, eu în 20 de ani nu am avut nici un accident” și eu să mai chelesc un pic.

Toată indisciplina asta la volan se bazează pe „lasă că mă ferește altul”, pentru că nimeni nu are chef să stea cu mașina în service. Dacă nu ne-ar mai păsa de timpul pierdut, în 3 luni ar fi pline service-urile de meseriași care nu au făcut niciodată accident și dintr-o dată face unul la fiecare 2 săptămâni. Nu știu de ce.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

175 comentarii

  1. ideea este ca nu iese el vinovat. ala cu platforma trebuia sa caste ochii 🤷

    Comentariu apreciat.31522
    • si inca ceva, trebuia ca aia din Bv sa lase marcajele din giratorii cum erau inainte, alea stil elice. mi se pareau mult mai ok

      Comentariu apreciat.9511
    • Depinde de ce semnalizare exista la intrare. In Cluj la toate astea cu 2 benzi au marcat care benzi incotro merg.

      Indecis. Tu ce zici?1526
    • Ma insel eu, sau e legal sa faca manevra?(stanga in sens de pe prima banda)

      Comentariu apreciat.788
    • este legal si a fost intotdeauna, dar unii au reinventat roata gen mascariciul ala de perțea

      Comentariu apreciat.15112
    • NOU
      #6

      Problem of induction: https://en.wikipedia.org/wiki/Problem_of_induction

      Vali se întreabă și ar vrea să-l întrebe p-ăla ce a fost în capul lui.

      Se prea poate să fie chiar asta, „problema inducerii/de inducție” – sau „am făcut de atâtea ori, e prima oară când mi s-a întâmplat”.

      26
    • NOU
      #7

      Legea e de partea celui cu Skoda pentru ca nu el este cel care a schimbat banda.
      Ideea e in felul urmator, conform legii actuale: vrei sa iesi din giratoriu la prima, si sa mai ai si prioritate? Atunci te incadrezi pe prima banda. Nimeni altcineva nu are obligatia sa-ti faca tie loc daca esti pe alta banda. In giratoriu, benzile sunt benzi, ca pe orice sosea. Vrei sa iesi din banda ta? Atunci dai prioritate alora care sunt deja acolo unde te duci tu.

      Comentariu apreciat.986
    • Cum să nu fie legal dacă marcajele de pe jos arată clar că ai voie să faci asta? Cel cu duba/camionul/cum s-o numi chestia aia trece peste marcaj ca să iasă din sensul giratoriu și Iuda zice bine că e foarte probabil să fie scos vinovat.

      Comentariu apreciat.671
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 6115
    • Ma speriasem initial. Da vad ca mai sunt unii care stiu cum se merge in rond :))
      Nu si ala cu platforma

      Comentariu apreciat.353
    • Skoda e cu legea-n mana. Ca e posibil sa moara asa, e alta discutie.

      Intrebarea e pusa gresit (desi am inteles intentia): in giratoriu nu poti „face stanga”. Poti merge doar „inainte”, urmand sensul giratoriu, sau face dreapta, ca sa iesi din el.

      200
  2. Ce zice presemnalizarea? E banda pt la dreapta, inainte si la dreapta sau nimic? Sau unde e asta, ca sa ma uit pe google maps?

    Comentariu apreciat.338
    • https://maps.app.goo.gl/Sq8nvZdtRhXXs6BE7?g_st=ic

      Aici, doar că presemnalizarea aia e 0 când ajungi la tamponări.

      Indecis. Tu ce zici?246
    • @Silviu stiu caz care a facut fix o dinasta si a iesit bun de planta ca nu a respectat presemnalizarea

      Indecis. Tu ce zici?624
    • M-am uitat eu. E presemnalizat pe asfalt. Prima banda e înainte și la dreapta, iar a treia e doar la stânga. Practic niciunul nu s-a înscris corect dacă e să ne luăm după presemnalizare.

      Indecis. Tu ce zici?284
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 272
    • „Daca nu era presemnalizarea” vinovat e ala care nu se asigura la schimbarea benzii.

      Comentariu apreciat.403
    • @Bubu Presemnalizarea are rol de informare. Marcajul de banda, care vine la pachet pierderea de prioritate la schimbarea benzii, este obligatoriu de respectat.

      Presemnalizarea iti da indicatii cum sa nu fii prost si cum sa nu ii incurci pe ceilalti, intr-o situatie in care legal ai optiunea sa fii prost si sa ii incurci pe ceilalti. Lumea nu intelege asta.

      Comentariu apreciat.303
    • Conform presemnalizarii ambii au fost dobitoci. Cel cu Skoda conform presemnalizarii ar fi trebuit sa iasa la prima la dreapta sau inainte, iar cel cu dubita sa iasa spre stanga. Dpdvd legal cel care a gresit si o sa fie vinovat exclusiv pt tamponare este cel cu duba, cel cu skoda neschimband banda ( dar da, cel cu skoda a fost dobitocul cel mare si cel care incurca mai mult traficul cu astfel de manevre)

      42
    • deci…ala care taie 2 benzi sa iasa de pe 3 nu a deranjat nimic…

      42
  3. Meseriașul poate voia să refacă ceva la mașină; știu o grămadă care fac manevra aia având ceva de reparat.. la Brașov și la Buc la universitate.

    Indecis. Tu ce zici?1421
  4. Hm, nu e legea schimbată de vreun an, cel de pe prima bandă in giratoriu are prioritate absolută?! Cei de pe banda 2 sau 3 trebuie să semnalizeze și să acorde prioritate dacă schimba banda.

    Comentariu apreciat.1349
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 27162
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 42128
    • Ala cu Skoda a intrat in giratoriu si a pastrat banda. Nu inteleg de ce zice Vali ca a facut stanga. Cand se schimba banda – se iese din giratoriu se semnalizeaza si se acorda prioritate.

      Comentariu apreciat.15329
    • @ovidiu, suntem ceva mai idioti, ne incadram pe banda trei cand vrem sa mergem inainte si nici nu ne asiguram cand taiem 2 benzi, avem prioritate de duba, tir, bemveu!

      Comentariu apreciat.7316
    • @Gigel, inteleg ca vinovatul conform legii probabil este cel cu dubița. Însă mergând pe logica asta, mai bine rămânem toți pe prima bandă, indiferent ca mergem inainte, facem stânga sau vrem să întoarcem. E mai sigur asa, nu trebuie să ne asigurăm și în caz ca intră cineva în noi, nu suntem vinovati. Rămân la ideea că e o regulă tâmpită.

      Indecis. Tu ce zici?5258
    • Ideea e sa fluidizam traficul pe cat posibil. Nu sa ne bagam ca niste vite cu dreptatea in mana. Daca manevra in sine e legala, nu inseamna ca un astfel de stil de condus e ok. Dimpotriva, e pur si simplu antisocial sa faci cacaturi din astea. Dar cum marea majoritate a soferilor din Romania sunt niste oligofreni fara pic de bun-simt, ce asteptari sa si ai…

      Indecis. Tu ce zici?3920
    • Asigurare la schimbarea benzii, chiar dacă e drum drept sau circular în sensul giratoriu.

      200
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 535
    • @Sebi Legea nu a fost schimbata, a fost tot timpul asa. S-au introdus niste clarificari ca sa nu mai apara toti prostii ca Pertea.

      183
  5. Vezi ca s-au schimbat regulile de circulatie in giratoriu si ala cu Skoda a facut ce trebuie. Si mie mi se pare o idiotenie, dar ce sa faci suntem in Romania. Asa ca ai grija ce faci in urmatorul giratoriu :)

    Comentariu apreciat.15115
    • din pacate ai dreptate: legea e de-amboulea in Ro si ai mari sanse sa ajungi sub vreun TIR sau camion mai ales daca accelerezi ca idiotu ala (pentru ca esti in unghiul mort al camionului). Daca ti la viata ta atunci nu fa ca baiatu cu skoda: degeaba ai dreptate daca ajungi la urgente sau mai rau la cimitir

      Indecis. Tu ce zici?339
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 328
    • Legea a ramas aceeasi, doar au aparut clarificari pentru giratoriile cu mai multe benzi, asa se circula in giratorii in toata lumea, nu numai in Romania. Practic si in giratoriu se aplica aceleasi reguli ca pe drumurile cu mai multe benzi.

      Dar nu e graba, dupa 35 de ani de la schimbarea legii, romanii inca semnalizeaza d-ampulea in giratorii (continuarea in loc de iesire) si inca ocolesc „centrul imaginar al intersectiei” cand fac stanga.

      Comentariu apreciat.917
    • Rezonez cu cele spuse de rumbu „Practic si in giratoriu se aplica aceleasi reguli ca pe drumurile cu mai multe benzi.”.

      Comentariu apreciat.333
    • NOU
      #40

      egzact, @Rumbu, da’ aia cu centrul imaginar n-o să dispară decît cînd este chemat la vînătoare, pe veșnicele plaiuri…
      eu sunt atent la vîrsta celui din contrasens și adaptez manevra în consecință, după ce un moșneag (cu care nu m-am tamponat, totuși) era să facă apoplexie cînd i-am zis că nu se mai aplică de ani buni; a fost însă încîntătoare doamna lui:
      – eu îi zic de mult că oamenii circulă altfel, dar el susține că are permis de mai mult timp decît ei…

      Comentariu apreciat.291
    • Ala cu Skoda clar n-are nicio vina, zero. Alalalt e de vina pentru ca pentru a iesi din sensul giratoriu trebuie sa se afle pe B1, nu poate iesi de pe B2. Pentru asta trebuia sa se incadreze din timp pe B1 cedand prioritatea celoe care se afla deja pe B1, Skoda in cazul de fata.

      In sensul giratoriu nu exista „face stanga”. Singura schimbare de directie posibila este la dreapta, cand se iese din giratoriu, altfel directia de circulatie in giratoriu este mereu inainte chiar daca drumul e sub forma unei curbe continue de 360⁰.

      Asta nu e doar in RO, este regula de circulatie in giratoriu valabila in mai multe tari din EU.

      Se poate intra in giratoriu pe B2 atunci cand B1 este foarte aglomerata si se intentioneaza parasirea giratoriului la iesirile 2-3-4. Dar trebuie facuta incadrarea pe B1 inainte de a ajunge in dreptul iesirii avute in vedere.
      Daca e folosita corect, regula nu ajuta dar nici nu impiedica fluenta.
      Dar trebuie ca toata lumea sa mearga cu viteza redusa in giratoriu, sa nu taie benzile, sa pastreze o distanta cat de cat decenta de masina din fata, sa lase masinile sa se incadreze de pe B2 pe B1 (regula fermoarului) si sa semnalizeze iesirea din giratoriu din timp.

      Comentariu apreciat.354
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 229
  6. Cel mai mult admir la romani, perseverenta.

    Indecis. Tu ce zici?1920
  7. Eh, aici nu sunt de acord. Ala de pe banda 1 care face stanga incurca exact atatea masini cate incurca ala de pe banda 2 care face dreapta chiar inainte de iesire, mai ales ca deja, acolo, marcajul obliga la stanga. S-a trezit duba tarziu si, mai important, niciunul nu s-a asigurat.

    Pe de alta parte, giratoriile sunt cele mai de cacat intersectii din istoria umanitatii.

    Indecis. Tu ce zici?3456
  8. Ori a vrut sa si repare ceva la masina :)

    32
  9. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 1378
    • Ăla cu Skoda a semnalizat exact stânga, motiv pentru care ăla cu Mazda i-a dat prioritate. Cine nu a dat prioritate a fost camionul. Ieșirea din giratoriu se face doar prin dreapta, dacă schimbi banda semnalizezi direcția în sensul de mers.

      Comentariu apreciat.734
  10. “Am lucrat 11 ani la Poliția Rutieră, timp în care am soluționat toate tamponările de acest fel, și nu au fost deloc puține, sancționându-l pe cel care ieșea din sens direct de pe banda a doua sau a treia fără să se asigure. De altfel, am și avut o postare prin 2016 în care explicam de ce e vinovat cel care iese din sens și taie benzile fără să se asigure, dar au fost unii pe atunci, chiar și polițiști, care mi-au sărit în cap că nu am dreptate.”
    Godină

    Comentariu apreciat.1083
  11. Întrebare pentru meseriași: giratoriu cu șase ieșiri. Mă incadrez pe banda unu pentru a treia ieșire.
    Pe care o ratez că GPS e setatat pe modul ardelean, nu-i grabă.
    Cum procedăm ? Mă opresc în sensul giratoriu și dau cu spatele, primesc sau dau prioritate?

    Indecis. Tu ce zici?2426
    • Te mai invarti o data, de doua, de trei ori…. de cate ori e nevoie schimband benzile pana ajungi unde ai nevoie.

      Comentariu apreciat.702
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 1148
    • Pai tu ai carnet si intrebi daca ai prioritate la schimbarea benzilor?

      Comentariu apreciat.522
    • Dai o tură împrejur și revii pe traseu.

      80
    • Guys, Paco pune o intrebare retorica.
      Incerc sa reformulez eu: daca intr-un sens giratoriu cu 3 benzi, eu fiind pe B1, am ratat iesirea, trebuie sa:
      1/ ma incadrez pe B2/B3 ca sa ocolesc rondul si apoi sa trec inapoi pe B1 unde vreau sa ies? Cine are prioritate cand schimb benzile in interiorul giratorului?
      2/ raman pe B1, fac tot rondul si apoi ies pe unde vroiam initial? In acest caz trebuie sa dau prioritate cuiva?

      20
  12. Și nimeni nu-l lauda pe cel cu Mazda? S-a ferit de Skoda când l-a văzut cu jumătate de masina pe banda lui, a acordat prioritate și s-a și ferit de duba, pentru ca probabil știe cum conduc acei cu dubele.

    Comentariu apreciat.600
    • Ala cu mazda are numar de giurgiu, sigur mai da si prin bucuresti, stie sa conduca. Ailalti doi, BoVrenii amandoi.

      192
  13. Zoso, te poți duce sa predai permisul pe Calea Făgărașului 29B.

    Dacă nu e vreun marcaj special (care cel puțin pe filmare nu se vede), și e un giratoriu standard – Skoda are dreptate. Absurd sau nu, legal nu greșește cu nimic.

    Sunt sute de giratorii în tara asta care funcționează precum acesta (fluxul mare de mașini merge într-o anume directie), dar dacă se trezește vreunul care face stânga conform benzii, e nasol.

    Comentariu apreciat.1497
    • NOU
      #66

      De mult trebuia sa-l predea

      Comentariu apreciat.821
    • La ce te referi când spui marcaj special? Dacă te uiți pe Google earth, la intrarea în sensul giratoriu există presemnalizare pe asfalt. Sunt marcaje vizibile clar, ce indică înainte și la dreapta pentru Skoda și numai la stânga pentru dubița. Practic niciunul din ei nu respectă indicațiile marcajelor rutiere.
      Acum aș vrea să mă lămurească cineva dacă aceste marcaje sunt “recomandări”, sau obligatorii pentru șoferi. Pentru ca, dacă sunt obligatorii, e o culpă comună.

      Indecis. Tu ce zici?624
    • Mai eficient ar fi să mergi tu să refaci grupa mare și ciclul primar sau, eventual, la oftalmologie.
      Pentru că ce zice Zoso e cu totul și cu totul altceva, nu că ar fi sau nu ar fi skodarul vinovat.
      Hai să simplific un pic pentru tine, că el s-a complicat, a supraestimat audiența:

      Cum era dacă skodarul se punea pe ultima banda și dubistul pe prima, având în vedere traiectoriile lor?

      Dacă și eu ți-am dat greu spune-mi și desenăm.

      Indecis. Tu ce zici?1326
    • Andrei, chiar nu înțeleg de ce te-ai activat asa cu jigniri gratuit. Dar e ok; când ești prost, trebuie sa semnalizezi cumva asta.

      132
  14. repetați după mine
    – în sensul giratoriu nu există stânga
    – cât timp păstrezi banda, te poți învârti la nesfârșit pe oricare dintre ele
    – semnalizarea se dă la ieșire, dreapta. că ieși în dreapta

    Comentariu apreciat.1287
    • Corect!
      Giratoriul este de fapt o stradă cu 4 ieșiri la dreapta închisă în ea însăși.

    • Nu chiar la nesfarsit ca intra a doua masina in tine.

      151
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 063
    • @naim Poți spune că există intersecții când intri/ieși din sens, dar sensul giratoriu e un drum cu una sau mai multe benzi, în sens unic. Atât de simplu. Treci de pe banda 2 pe 1, semnalizezi intenția și dai prioritate. Semnalizezi când ieși din sens, cu prioritate la bicicliști, că sigur ai uitat și de ei dacă nu știi cum funcționează sensul.

      130
    • Există și stînga în sensul giratoriu, de pildă cînd vrei să te duci pe o bandă mai spre centrul lui, că vrei să ieși la a 7-a sau 8-a stradă și abia cînd te apropii semnalizezi dreapta și te apropii de bordură. Exemplu Arcul de triumf din Paris unde sînt 12 ”raze”.

      47
  15. Adevarul e ca merge ca un cur si taie benzile fara motiv… dar cumva e legal ce a facut mioriticul.

    Indecis. Tu ce zici?426
  16. Asa e legea.
    Au introdus conceptul de benzi in giratoriu.
    Daca nu exista presemnalizare, poti de pe banda 1 sa faci tot sensul giratoriu si sa iesi pe unde ai intrat.
    Ideea e ca nu se schimba banda si cei de pe celelalte benzi, din interiorul giratoriului, trebuie sa se asigure ca nu perturba circulatia, pentru ca ei schimba banda.
    Nu se vorbeste in lege de prioritate ci de schimbarea benzii.

    Da, legea e cretina. Dar si mai cretini ca legea sunt aia care au facut-o.

    Nu sariti cu labitele rosii, ca nu eu am facut legea.

    Extras din lege:
    HG 103 din 2023:
    6. La articolul 107, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1^1), cu următorul cuprins:(1^1) În cazul intersecțiilor cu sens giratoriu, conducătorii de vehicule trebuie să respecte regulile privind circulația pe benzi, având obligația să semnalizeze din timp părăsirea intersecției și să se asigure că o pot face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.

    Articolul 54 din OUG 195/2002
    (1) Conducătorul de vehicul care executa o manevra
    de schimbare a direcției de mers,
    de ieșire dintr-un rând de vehicule staționate sau de intrare într-un asemenea rând,
    ==>de trecere pe o altă bandă de circulație este obligat să semnalizeze din timp și să se asigure că o poate face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.<==

    Articolul 101 din OUG 195/2002
    (1) Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice:
    16. nerespectarea regulilor privind circulația pe benzi;

    Articolul 108
    (1) Săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează:
    b) 3 puncte de penalizare pentru săvârșirea următoarelor fapte:
    3. nerespectarea regulilor privind manevra de întoarcere, mersul înapoi, schimbarea benzii de circulație sau a direcției de mers, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;

    203
    • “Daca nu exista presemnalizare,…” Păi tocmai asta e problema mea, la intrarea în acest sens giratoriu există presemnalizare. Cel puțin pe asfalt sunt marcaje vizibile clar, ce indică înainte și la dreapta pentru Skoda și numai la stânga pentru dubița. Practic niciunul din ei nu respectă indicațiile marcajelor rutiere.
      Acum aș vrea să mă lămurească cineva dacă aceste marcaje sunt “recomandări”, sau obligatorii pentru șoferi. Pentru ca, dacă sunt obligatorii, e o culpă comună.

      101
    • Dng, e simplu, daca ma invart de 5 ori in giratoriu si apoi vreau sa ies ce presemnalizari (de la care intrare) folosesc? Ce mai conteaza presemnalizarea de acu 10 minute de cand am intrat in giratoriu? Cum sa stie aia care sunt pe langa mine la momentul la care ma decid sa ies pe ce intrare am intrat eu acolo? Sigur ca la un giratoriu cu 4 iesiri e simplu, dar daca e sa o iei logic, legea nu are cum sa fie altfel decat cum e acum, adica nu iesi decat de pe banda 1, iar ca sa ajungi pe banda 1 (daca nu ai intrat pe ea) tre’ sa schimbi banda, deci sa dai prioritate, ca legea tre’ sa poata fi aplicata peste tot.

      151
    • Presemnalizarea este invaliditata de sensul giratoriu însuși. Acele săgeți sunt inutile, greșite, ar trebui șterse. De exemplu săgeata stânga înainte de un sens giratoriu este ca și cum mi-ar indica sa virez cu mașina către un zid.

      88
    • Flat, eu am o interpretare alternativa la ce susții. Dreapta ar fi prima ieșire, înainte a doua (și ideal ar fi sa primească banda marcaj de dreapta după ce trece de prima ieșire din sens), stânga următoarele (și poate primi marcaj dreapta-inainte dacă sunt mai mult de 3 ieșiri). În interiorul sensului este absurd sa existe stânga, nu înainte de intrarea în sens. Sa nu uitam ca vorbim de presemnalizarea unei intersecții, și nu am văzut nici un giratoriu cu indicator interzis stânga (ar însemna ca nu ai voie sa ieși pe variantele care sunt la stânga fata de centrul intersecției). Odată ajuns în sens, dreapta te obliga sa ieși, înainte permite sa continui spre următoarele ieșiri. Dar prea mult sa așteptăm marcaje ca lumea.

      34
    • @Trl de ce ar fi a doua înainte și celelalte stânga? Tu probabil faci această confuzie/presupunere că ar fi o intersecție cruce cu 4 drumuri la 90 de grade. Dar daca sensul giratoriu are 17 ieșiri? Hm? Blue screen?

      De ce trebuie sa ne agățăm de concepte precum prima, a doua, când este atât de simplu, vrei la Calafat, in orice sens giratoriu mergi și te învârti in el până când vezi ieșirea ta, Calafat, atunci faci dreapta. De ce trebuie sa inventeze românul stânga când aceasta nu există?

      50
  17. Depinde ce marcare exista la intrarea in giratoriu:
    – daca sunt si banda 1 poate face doat dreapta sau inainte Skoda e prost si bun de plata
    – daca nu sunt, Skoda e prost dar cu legea de partea lui

    524
  18. Îți explic eu care fac acel giratoriu aproape zilnic: nu te lasă căcănarii să te încadrezi. Mașinile stau pe loc, semnalizezi și nu te lasă să schimbi banda. Trec unu, doi, cinci și nu te lasă. Dacă e aglomerat, când ieși de pe Codrii Cosminului în 1/3 cazuri e aproape imposibil să ajungi pe B3 dacă vrei să te întorci către Coresi. Apoi când trebuie să pună frână ca să-ti dea prioritate tot ei sunt clănțai.

    Comentariu apreciat.531
  19. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 2449
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 640
    • Asa, deci daca intru pe banda 2 n-am voie sa ies pe prima, dar daca fac tot giratoriul si apoi vreau sa ies tot pe aia pe care mi-ai zis ca nu am voie, acum e ok ca am dat o tura? Care-i diferenta, ca menevra e fix aceiasi.

      81
    • Te încadrezi de la început pe prima… Știu ce că e rocket science, dark așa funcționează în țările civilizate. A explicat și pașoptistul mai jos… Continuați cu tâmpeniile voastre și apoi plângeți că sunt asigurările scumpe.

      PS. Vizualizând clipul de mai multe ori sunt sigur că Skoda a fost pe banda 3 sau 2 și știa că e greu să intre și să iasă în mod normal, așa că a trecut pe prima pentru că e mai rapidă (ies mai mulți la prima și a doua ieșire) și a vrut să ocolească tot sensul pe prima bandă. Ghinion….

      210
  20. Pare ca nu a raspuns zoso, la o prima vedere n-am vazut. Asa ca a lasat pe toti sa dezbata. Insa mi-e greu sa cred ca cineva care bantuie pe retelele de socializate nu a vazut asta slcu schimbarea regulilor in giratoriu. De la socramiu, tata, astia batrani nu am pretentii mari. Insa dpmdv intrebarea e bine pusa. E ca atunci cand te arunci pe trecere, stii ca ai dreptate dar mori cu dreptate in mana, aici adaptam la accident. Stii ca e posibil sa fie lovit de ce faci o astfel de manevra si nu previi? Mai moral ar fi fost sa fie incadrat pe mijloc sa evite sa „dea” peste astfel de bizoni. Pentru ceilalti, nu mai are rost sa ma pronunt. Bafta!

    310
  21. Asta este legislatia, ala cu Skoda are legea de partea lui.
    Sunt unele sensuri giratorii in care exista benzile delimitate prin unele linii continue, acolo te duci cum vezi pe drum insa in astealalte, de pe banda 1 poti sa le tai calea tuturor, fara probleme. Trebuie sa iti dea prioritate de dreapta.
    Nu injura mesagerul, asta este Codul Rutier.

    131
  22. Zis-o, aici ai comis-o : cel care schimba banda semnalizează și dă prioritate celor deja înscriși pe banda pe care dorește să se înscrie.

    Comentariu apreciat.282
  23. Daca nu era brasovean, il intelegeam pe cel cu Skoda ca nu s-a incadrat din timp pentru ca nu cunostea zona/sensul giratoriu.

    https://www.google.com/maps/@45.6604941,25.6073449,3a,32.1y,219.03h,80.98t/data=!3m6!1e1!3m4!1sGFrDFU3qXCzNPU1teSijQg!2e0!7i16384!8i8192?entry=ttu

    Exista presemnalizare. Banda 1 e pentru dreapta (prima iesire din sensul giratoriu) si inainte.

    Poate omul a venit din strada Codrul Cosminului, dar putea sa semnalizeze stanga si sa intre pe banda 2. Sigur il lasa careva. Dar a mers pe varianta banda 1, care este mai libera (presupun ca realizati din ce motiv).

    13
    • Mai zic si aici: Presemnalizarea are rol de informare. Marcajul de banda, care vine la pachet pierderea de prioritate la schimbarea benzii, este obligatoriu de respectat.

      Presemnalizarea iti da indicatii cum sa nu fii prost si cum sa nu ii incurci pe ceilalti, intr-o situatie in care legal ai optiunea sa fii prost si sa ii incurci pe ceilalti. Lumea nu intelege asta.

      50
    • Habar n-am de unde venea Skoda, dar dacă ar trebui să conduce doar în intersecțiile pe care le cunoaștem bine, ca în cele necunoscute nu se aplică regulile ci așteptările celor care cunosc intersecția, am da toți ture, de năuci, în jurul caselor, ca în Truman Show

      60
  24. Zoso intreaba, cititorii raspunde…

    Zoso: Bai, e practic ce faci tu in giratoriul ala?
    Cititorii: E legal! Ba, nu stii legea! Nu intelegi ca are dreptate!

    Da, e legala manevra aluia. Practic ala de pe B3 s-ar putea ori sa nu se astepte la tine ori sa nu te vada la timp daca intre el si tine mai e o masina pe B2 sau ii intri in vreun unghi mort.
    E legal si sa te dai la nevasta vecinului. Practic s-ar putea sa te trezesti cu un ciomag pe la coaste.
    Si multe alte exemple de legal dar riscant.

    1111
    • Cum adică, să nu se aștepte la tine? Păi nici Skoda nu se aștepta… ce gen de logică e asta cu » am făcut accident ca nu m’am așteptat ca cineva să treacă »? E prioritatea de șmecher din vechiul banc?
      Ce mama lui proces verbal, voi conduceți după așteptări?

      52
  25. Vali, a mai fost o discuție acum un an. Tu iei de dumnezeu presemnalizările. Nu sunt, sunt orientative. Dumnezeu ar fost un cerc albastru cu înainte şi la dreapta. Îți pot da exemple când şi să vrei nu te poți încadra ca lumea.

    Din momentul în care eşti în giratoriu, s-a terminat, skoda a mers pe banda ei, celălalt a schimbat fără să se asigure.

    Comentariu apreciat.384
  26. Îmi iau un moskvich și fac stanga numai de pe banda 1. Sper să dau de un prost de mai sus care crede că căcatul ăsta de lege e bună. Să îl văd cum plânge lângă moskvich și eu să râd de prost, că am legea de partea mea. Presimt că în 5 giratorii transform moskvichul in Porsche pe asigurările proștilor.

    1015
    • Sau poate nu… Skoda nu face stanga ci continua înainte, pe banda sa, într-un sens unic cu viraj la stanga

      41
  27. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 1541
    • Dar tu de ce nu mergi kois pe banda 1, aud? Daca vrei să ieși din sens. Cum naiba toți ăștia „încurcați” de ceilalți erați pe banda 2,3.. îți zic Io de ce, pentru că sunteți b2 loveri. Și sensurile giratorii va deranjează, fiindcă sunt singurele locuri unde sfânta banda 2 pierde prioritatea.

      196
    • Da cois, asa e, m-ai deconspirat, eu sunt ala de merg numa’ pe b2. Desigur, inainte sa faci niste presupuneri aiurea, pe care nu ai sa le dovedesti, cum ar fi sa zic eu despre tine ca esti oligofren, mai bine te abtii. Desi nu mi-a placut niciodată sa compar cu ce se întâmpla in Ro vs alte țări, arunca si tu un ochi pe la altii sa vezi cum procedeaza ei si probabil de ce la ei acest gen de accident nu se întâmplă niciodată. Uite iti dau in exemplul cu ce e in UK, scroleaza tu pana la pct 186 https://www.highwaycodeuk.co.uk/roundabouts.html si convinge-te sigur!

      15
    • Nici duba nu avea ce căuta pe banda 3 pt a merge în fața, la a doua ieșire. Schimbarea de banda se face cu semnalizare, asigurare și schimbare efectivă când se poate. Dacă nu se poate, mai faci un tur și te pregătești din timp pentru schimbare.

      70
  28. NOU
    #110

    Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 2048
    • „Banda 1 iese obligatoriu la prima”&”Banda 2 poate iesi doar la a doua sau la a treia.”. Asa si ce te faci cand tu intri pe banda 2 ca sa iesi pe a doua, dar la prima iesire intra altul de pe banda 1, care vrea sa iasa pe iesirea 1 a lui (a-2-a a ta). Nu tot tu tre’ sa ii dai prioritate?
      Faza e ca din giratoriu nu ai cum sa iesi decat de pe banda 1, deci la un moment dat, daca nu ai intrat pe banda 1, tre’ sa ajungi pe banda 1, si ca sa ajungi acolo tre sa dai prioritate cand schimbi banda.

      189
    • NOU
      #112

      Nu e nicio problema, fiecare iese pe banda pe care au si intrat, in paralel practic, am scris clar mai sus, deci nu ai cui sa dai prioritate:

      Tu intri pe banda a 2-a in sens, iesi la a doua iesire tot pe banda a doua.

      Celalalt intra pe banda 1 ca vrea sa iasa la prima, adica tot pe banda 1 a iesirii tale.

      Iti zic, e cel mai logic si simplu fel de a circula in giratoriu, atata timp cat toata lumea respecta regulile.

      Indecis. Tu ce zici?1218
    • „Faza e ca din giratoriu nu ai cum sa iesi decat de pe banda 1, deci la un moment dat, daca nu ai intrat pe banda 1, tre’ sa ajungi pe banda 1, si ca sa ajungi acolo tre sa dai prioritate cand schimbi banda.”
      @Boris, si atunci de ce majoritatea sensurilor giratorii au 2, chiar 3, iesiri? Ca sa iesi doar pe prima banda? Pai, tu te gandesti ce omor ar fi in acolo? Si ce ambuteiaje?

      In cazul prezentat niciunul din cei implicati in accident nu s-a incadrat corect. Ala cu camioneta sigur venea dinspre Coresi/Parcul Tractorul si se putea incadra din timp pe banda 1 sau 2 la intrarea in sensul giratoriu. E cam greu sa faci manevrele astea chiar in sensul giratoriu pentru ca e foarte aglomerat (mai ales la orele de varf, cand trebuie sa te misti cu rapiditate pe acolo).

      68
    • Marin, ce treaba au numarul de iesiri cu numarul de benzi? Un bulevard poate avea zeci de strazi/iesiri in dreapta, si poate avea fie una fie sapte benzi. Tu cand vrei sa faci la dreapta trebuie cumva sa ajungi pe banda 1 ca sa poti sa faci la dreapta. Asa-i si in giratoriu.
      Pasoptistul – Nu e nici o lege care sa specifice ca toate iesirile dintr-un giratoriu tre sa aiba acelasi numar de benzi ca giratoriul. Daca iesirea aia are o singura banda, cum mai iesi tu „in paralel”?

      78
    • @Boris, prietene, cred ca ai o problema. Deci tu spui ca obligatoriu trebuie sa intri pe banda 1, chiar daca esti pe banda 2 si iesirea din sens are 2 benzi.

      Pai, atunci ce faci intr-o intersectie clasica, unde ai intrare pe 2 benzi si iesire tot cu 2 benzi? Daca tu esti pe banda 2 la intrare, la iesire intri pe banda 1? Dai semnal dreapta si intri pe banda 1? Sau mergi direct pe banda 2 si, ulterior, daca ai trecut de intersectie (adica deja ai iesit din ea, asta vreaus a spun), respectand legislatia te duci pe banda 1 (daca nu exista cumva masini). Din cauza unora ca tine se ajunge la situatia prezentata mai sus.

      611
    • NOU
      #116

      Boris am plecat de la ideea ca ma doare in pula de legea privind giratoriile in Romania, legea care zeci de ani nu a specificat absolut nimic in afara de prioritatea celor care circula in sens fata de cei care incearca sa intre.

      In marea majoritate a cazurilor, iesirile din sensurile giratorii cu mai mult de 2 benzi au la randul lor 2 benzi.

      Giratoriile cu maxim 2 benzi au iesiri cu o singura banda in general.

      In cazul asta, cel care incearca sa iasa din sens de pe banda a doua semnalizeaza intentia de iesire, se asigura, il lasa pe cel de pe prima banda sa iasa si apoi iese si el.

      Sau daca ghiolbanul face sensul pe exterior, il lasi sa treaca, pentru ca schimbi banda si depinzi de bunavointa celuilalt.

      613
    • Marin, nu inteleg ce argumentezi, fizic daca esti in giratoriu pe banda 2 si vrei sa iesi tre’ sa ajungi cumva pe banda 1. In caz ca nu ai inventat teleportarea, masina ta va trece peste banda 1 intr-un fel sau altul. Vezi si video, pe ce banda are loc accidentul?
      Faptul ca tu erai pe banda 2, 3, 7 si la un moment dat masina ta nu mai e pe banda aia ci pe banda 1 se cheama schimbare de banda, si se aplica prioritatea… ghici care.
      Cred ca tu esti ala caruia cand i se termina banda 2 intr-o intersectie clasica ca in fata ramane doar o banda, zice ca are prioritate ca el mergea inainte, si eventual strada din fata are doar banda 2 fara sa aiba banda 1.

      77
    • NOU
      #118

      Boris, in absolut toate situatiile in care un drum de 2 benzi se ingusteaza la o singura banda, e banda din dreapta, adica banda 1 cea care se termina, si trebuie sa faci stanga pe banda a doua, care are prioritate.

      511
    • @Boris. nu, ala care intra din dreapta sa iasa la „prima” lui, intra pe b1 si iese tot pe b1.

      41
    • @pasoptistul: ia mergi tu pana la BUzau de la Bucuresti si vezi cum e cu ingustarea aia

      55
    • Lucifer cine kkt vrea sa mearga vreodata la Buzau, din orice motiv ?

      96
    • Pasoptistul, serios? Ia vezi aici ce banda dispare https://maps.app.goo.gl/tmQPbsy6kqUVCykk9

      33
    • sunt curios care e tara aia civilizata in care se conduce asa, ca io in europa inca nu am vazut-o

      10
  29. Eu nu înțeleg ce mai e de discutat, schimbi banda, dai prioritate, punct. Legea e clara.

    Indecis. Tu ce zici?274
  30. Legea bunului simt spune ca in giratoriu ai n-ai prioritate belesti ochii la aia din laterale indiferent daca iesi sau mai mergi un cerc.

    192
  31. Asa am patit si eu in BV, eu fiind in locul camionetei. Am oprit si n-am facut accident. La intrarea in giratoriu erau sageti care indica pt ce directie e banda, ala de BV era pe banda 1 pt mers inainte sau la dreapta dar el mergea la stanga.

    311
  32. Legea : se procedează în fel

    20
    • Legea: se procedează în felul următor….
      85% dintre români: las că merge si așa, lasă de la tine, fi politicos, ma … pe lege….

      70
    • Se conduce după așteptări, se interpretează justețea legii, fiecare după cunoștințele sale juridice și geometrice, ba mai mult, ca se intră câte o mașină, pe rând ( și rândul? E în ordinea numerelor de pe tricou când sunt trei benzi?) va musai exista același număr de benzi pe fiecare ieșire, deci fiecare iese după cum a intrat ( și ceilalți cum știu unde ai intrat tu și deci unde ai treabă după?) ca banda 1 e mereu cea care se termină și dă prioritate benzii 2( când de fapt majoritar e invers, din cauza de vehicule lente).
      Oricum, merită lectura, ca mai învăț și eu cum se conduce…

      40
  33. Deci duba a vrut, de pe banda 3, sa iasa deodata din giratoriu (pisandu-se practic pe furnicile de pe 1 si 2) iar tu ai sta la discutii cu skodarul… inca o chestie, nu „a facut stanga”, ci a tinut banda (dupa ce n-a vazut Mazda, ca majoritatea oamenilor, dar tot masini sunt si ele, nu le-as ignora).

    Indecis. Tu ce zici?286
  34. Skoda are dreptate, si-a tinut banda si poate sa iasa pe orice iesire vrea0, duba schimba directia de mers/banda si trebuia sa dea prioritate.Skoda e un prost care putea evita, dar nu se pricepe , asa ca sta cu masina in service cu dreptatea lui ca nu stie sa se protejeze de prosti mai mari ca el

    73
  35. Bai baieti, a inteles cineva faza cu Ganea aseara la stadion, omul parea super obosit, l.au luat la sectie, si cica i.au suspendat 1 luna permisul! Ceva da cu virgula aici. A mai venit si in repriza a doua la meci si n.avea nici pe draq’.

    33
  36. Legea e clara, vinovat cel cu duba, a taiat 2 benzi fara sa de-a prioritate la schimbarea de banda, in rest sunt comentarii, frustari personale si pareri care nu au nici-o valoare.
    Degeaba discutam discutii, legea e foarte clara.

    162
  37. legi la fel de proaste ca infractorii care ne cersesc votul anul asta.

    111
    • Legea e clara, dar sint prea multi analfabeti care o interpreteaza dupa cum le bese mintea. Inclusiv milițeanu ăla din Oradea.

      92
  38. Nu a fost un caz similar ( in Timis parca) in care o masina de politie era in locul dubei si a intrat intr-un sofer care mergea pe banda1. Si l-au amendat pe sofer pt ca masina politiei avea „prioritate ” la ieairea din giratoriu?

    26
  39. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 1237
    • Aici e trucul, ăla nu făcea stînga ci mergea pe banda lui. Ca drumul e in curba si chiar face un cerc este alta poveste…

      186
    • Cunosc cel putin 5 „soferi”, unul mi-e si ruda care da, fac sensul pe prima banda, sau ies la a doua, a treia, si cand le zic ca nu are nicio noima si e si enervant/periculos, imi raspund ceva de genul „da’ ce-are, ca legea nu interzice ?”

      413
    • Încă o dată: sensul giratoriu e drum cu sens unic. Skoda nu schimbă banda ci merge înainte.

      93
    • Ba baieti, la schimbarea directiei de mers te asiguri si acorzi prioritate, cine iese din giratoriu schimba directia de mers, e clar? si o sa vina un destept si o sa zica da dar….. nici un dar, indiferent pe unde intri si pe unde iesi acorzi prioritate la schimbarea directiei de mers

      61
    • E de cacat ce face cel cu skoda dar indiferent tot trebuie sa te asiguri la schimbarea directiei de mers.

      43
  40. intr-un sens giratoriu se aplica : prioritatea de stanga la intrare iar la iesire se aplica prioritatea de dreapta . Este greu de inteles ?

    321
  41. btw : acum ar fi cel mai bun moment sa se faca o emisiune la tvr 1 cu seli si despre lectiile lui legate de sistemul educativ din romania
    acum ar trebui popularizat , si in reviste de cultura si peste tot
    el e miezu’

    40
  42. Haideti sa ne gindim putin. Vii de pe un drum secundar si vrei sa intri pe un drum principal cu sens unic. Cui trebuie sa dai prioritate? Celor care circula regulamentar pe drumul ala sau si vreunui idiot care circula pe contrasens? Eu zic ca doar celor care circula in mod legal, care respecta sensul de deplasare. In cazul de fata, daca nenea cu Skoda nu a respectat presemnalizarea, nu mai circula in mod legal pe banda 1 din giratoriu. E culpa comuna. Dubita schimba banda, desi nu avea voie, conform presemnalizarii, iar Skodarul pt ca nu mai trebuia sa se afle pe banda 1, conform aceleiasi presemnalizari (ar fi trebuit sa iasa din giratoriu, nu sa isi continue drumul pe banda 1 – pina se schimba legea orice marcaj e obligatoriu, iar nu orientativ). Cu plus de culpa pt skodar pt ca e agresiv in trafic…

    315
  43. Io ti-am mai zis ca circuli aiurea în giratorii dar nu vrei sa crezi

    200
  44. “E dreptul meu, mă bag”. Asta se întâmplă cu pietonii care se aruncă pe trecere pentru că e dreptul lor, skodarul care accelerează și nu îi dă nicio sansă celui cu platforma să-l observe și tot așa.

    59
  45. În tarile civilizate din vestul Europei în sensurile giratorii îintra doar O SINGURA MASINA ODATĂ ca să se evite astfel de situații.

    213
  46. Întrebare de baraj: Vali a postat asta pentru ca chiar are impresia ca cel cu duba e vinovat sau pentru ca știa ca îi va aduce trafic și comentarii?

    66
    • Păi unde e trafic sunt și accidente

      60
    • Vali are întotdeauna dreptate, iar când DOAR pare că nu are, de fapt are şi e proastă legea şi/sau restul lumii. Şi după aia se miră că lumea nu îl place. Man, e ok să mai recunoşti din când în când că greşeşti, un pic de modestie n-a omorât pe nimeni.

      130
    • adyzah, știi de ce nu vor oamenii să recunoască atunci când au greșit? că au făcut-o de câteva ori și tot vin unii și le aruncă în față că nu au făcut-o niciodată.

    • @Vali
      Asta e viata, magarii care nu recunosc niciodata ca au gresit au (uneori) avantaj in fata celor corecti care recunosc; noi putem doar sa decidem in ce categorie vrem sa ne incadram.

      01
  47. Legea e destul de clara, doar ca in buna obisnuita, romanii interpreteaza cum vor. Legea spune sa te asiguri cand parasesti sensul giratoriu si cand schimbi benzile, dar majoritatea inteleg ca sa dai prioritate dreapta. De unde toata chestia asta, nu am idee.
    Altfel, Romania ar fi singura tara din lume unde dai prioritate stanga la intrare in giratoriu si prioritate dreapta la iesire din giratoriu. Ceea ce e non-sens, pentru ca in giratorii cu mai mult de 1 banda, ar trebui sa facem toti pe exterior (banda 1).

    Aplicat: – avem la intrare in giratoriu marcaj cu cedeaza trecerea (traficul venind din stanga, doar stanga) si tot la intrare mai avem si marcaj cu trafic giratoriu (flux trafic cu prioritate venind din stanga, din sens). Unde e marcajul cu cedeaza trecerea pentru traficul din dreapta? Nicaieri, pentru ca ingiratoriu dai prioritate stanga si te asiguri la mutare/iesire spre dreapta.

    210
    • NOU
      #166

      „Marcajul cu cedeaza trecerea pentru traficul din dreapta” este marcajul de delimitare de banda de circulatie. Cand schimbi banda, dai prioritate celor care circula pe ea.
      Dupa „logica” ta, atunci cand esti pe autostrada pe banda a treia, poti sa te muti pe prima banda fara sa dai prioritate la nimeni si nimic.
      BTW, regulile de circulatie in giratoriu sunt asa in toate tarile din UE.

      81
    • @Motociclist: incerca sa imi dau seama daca ai permis de conducere sau nu.
      De ce amesteci lucrurile? Autostrada e autostrada, sensul giratoriu e sens giratoriu s.a.m.d.
      In Codul Rutier se face distinctie clara intre cum se circula pe autostrada, cum se circula pe DN/DX/E si alte tipuri de drumuri. Tocmai pentru ca difera tipologia (regim de viteza, nr benzi circulatie pe sens etc). Din pacate se pare ca la capitoul giratorii nu scrie destul de explicit pentru marii soferi romani (stii, aia care sunt mielusei si respecta orice marcaj si regula imediat ce trec de Nadlac spre H, dar in Ro sunt haiduci si atunci cand gresesc incearva sa interpreteze legile dupa bunul plac).

      Btw, in UE e destul de clar cum se circula in giratorii, prioritate stanga de la intrare pana la iesire.

      Ps: zi-mi, te rog, dupa logica asta confuza, cam cat de usor ar trebui sa-i fie unui Tir sa schimbe benzile in giratoriu, daca trebuie sa dea prioritate la tot ce vine din dreapta? Cand se stie destul de clar cat de mare e unghiul mort.
      Sau indiferent, hai sa vedem cum argumenteaza logica ta, de ce in giratoriu dau prioritate dreapta la schimbare benzi dar nu dau prioritate si celor care vor sa intre in sens,

      Una e sa dai prioritate, alta e sa te asiguri. Si e clar in Codul Rutier la giratorii ce scrie (sa te asiguri).

      014
    • La schimbarea benzii se dă prioritate vehiculelor care circulă pe acea bandă, n-are nimic de-a face cu prioritatea de dreapta.
      “ in UE e destul de clar cum se circula in giratorii, prioritate stanga de la intrare pana la iesire.” Ai și vreo sursă pentru asta?

      51
    • @Anukoi: nu am surse media pt ce este in Ue, banuiesc ca daca vrei le cauti singur. Zic doar din experienta, mai ales ca am permisul luat acum tspe ani intr-una din aceste tari. Si in plus, am tot circulat pe acolo, in nici una nu am vazut aiureala mai mare ca in Ro cand e vorba de giratorii (locuiesc in Ro, sa nu se inteleaga altceva)

      Prioritate e una, asigurare e alta. Unde dai prioritate? Acolo unde schimbi drum sau directie de mers. In rest te asiguri ca poti patrunde insiguranta si pt tine si pt restul.

      Mai repet o data: la intrare in giratoriu ai marcaj cu cedeaza trecerea. Asta presupune sa cedezi pt cei care sunt deja in giratoriu. Asadar si ala de pe b2 sau b3…bx trebuie sa cedeze candcineva de pe alta banda mai apropiata de axul drumului vrea sa schimbe banda. Altfel fie blochezi sensul, fie ajungi la accidente stupide ca cel postat de Vali.

      In rest numai de bine. Oricum, in traficul din Ro trebuie sa iti pazesti spatele, nu numai fata.

      011
    • Da, giratorii cu mai mult de o bandă sunt un nonsens. Motivul? Autoritățile române au transformat intersecții cruce în sensuri giratorii.

      Im țările civilizate, sensuri giratorii sunt ori la ieșiri/intrări le autostradă, la intersecții de DJ uri cu o bandă sau prin străduțe de cartiere liniștite. Nu se fac sensuri giratorii pe șosele intens circulate sau bulevarde mari, ori semafoare ori pasaje.

      34
    • nu exista „prioritate de stanga” in giratoriu. E o aberatie. In giratoriu dai prioritate masinilor care sunt deja in giratoriu. Ca alea vin din stanga, e doar o coincidenta.
      prioritatea de dreapta se aplica in intersectii nesemnalizate. Giratoriul este o intersectie semnalizata.
      Probabil d-asta oamenii sunt prosti si nu inteleg ca in giratoriu, cand schimbi banda, te comporti ca pe orice alt drum cu multiple benzi

      21
  48. Stiu ca o sa’mi iau multa m**e din partea idiotilor, dar: NU EXISTA STANGA IN SENSUL GIRATORIU!!!111oneone
    Exista doar INAINTE si LA DREAPTA, cand iesi din sens (moment in care doar atunci semnalizezi dreapta, nu exista semnal cand intri in sens!!!)

    Referitor la dobitocul de pertea, i’am lasat urmatorul comentariu pe canal, la clipul in care prezenta el „viziunea” lui cu privire la circulatia in sensul giratoriu (clip sters intre timp):
    „Domnule Pertea, nu sunt de acord cu dvs, in cazul al doilea prezentat, si consider ca faceti o eroare grava in ceea ce priveste prioritatea la schimbarea directiei de mers. Si am sa va explic de ce spun asta. In primul rand, intr’un sens giratoriu nu exista NICIO IESIRE care sa stabileasca directia inainte. Dvs ati prezentat un caz ideal, cu iesirile dispuse perpendicular, insa in viata reala nu se intampla mereu asa (puteau fi 2 iesiri una langa alta, dispuse ca o bifurcatie, si atunci cine stabilea care este cea de mers „inainte”?) De asemenea, nu exista nici conceptul „la stanga” – asta ar insemna sa iesi de pe drum si sa te urci pe rond… In al doilea rand, de cele mai multe ori, cand esti in sensul giratoriu, nu stii exact pe unde au intrat ceilalti participanti la trafic, ca sa poti judeca asa cum ati facut’o dvs – ca au intrat amandoi din acelasi drum, si in plus, sunt rare cazurile cand sunt doar 2 masini in sens – ce faci atunci, stii exact care pe unde a intrat fiecare masina, ca sa acorzi sau nu prioritate? Este imposibil, va asigur. Prioritatea de iesire din sensul giratoriu este exact ca cea de iesire prin viraj la dreapta de pe un drum principal – iar pentru asta trebuie sa ne imaginam ca putem „indrepta” sensul giratoriu, transformandu’l in drum drept – automat toate iesirile vor deveni strazi la dreapta care ies din drumul principal; si acum este foarte simplu de stabilit cum se acorda prioritatea de trecere: daca esti pe banda 1, ai dreptul sa virezi la dreapta sau sa mergi inainte, daca esti pe banda 2, esti obligat sa mergi inainte, sau daca vrei sa virezi dreapta, trebuie mai intai sa’i lasi sa treaca pe toti cei care vin pe banda 1! In concluzie, va rog sa va revizuiti viziunea asupra acestei spete, si sa o corectati conform celor explicate mai sus, ca in calitate de politist sa le puteti indica si altor participanti la trafic modalitatea CORECTA de a circula intr’un sens giratoriu.”

    Trageti voi concluziile acum.

    121
  49. cel mai amuzant e cand ajungi in tari cu reguli diferite, dar care se chinuie sa le schimbe

    ex. grecia – acolo prioritate au cei care intra in sens, doar ca la fiecare sens giratoriu au pus la intrare cate un „cedeaza trecerea”, cu exceptia unui sens din lefkada chiar la intrare la 100m de sediul politiei, noroc ca am franat la 2 scuteristi ca imi faceam major de lucru

    https://deal-insurance.gr/driving-in-greece-who-has-priority-in-a-roundabout/?lang=en#:~:text=At%20the%20junctions%20without%20such%20signage%20the%20priority%20belongs%20to%20the%20one%20who%20comes%20from%20the%20right.%E2%80%9D

    10
  50. Daca schimbi banda, te asiguri si dai prioritate! Restul e cancan!

    31
  51. NOU
    #175

    Pe banda intai din giratoriu ai dreptul sa te invartesti in intersectie de 728.596 de ori fara probleme. Atunci cand esti pe banda a doua in interiorul giratoriului si vrei sa iesi din el, pe prima sau a N-a iesire la dreapta, te incadrezi DIN TIMP pe banda intai aferenta iesirii din intersectie spre dreapta. Nu va mai luati dupa Pertzea, el are interes ca sa va scoleasca sa va luati permisele inapoi.

    32

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube