"Abia aștept să vină Amazon în România"

4 puncte pe care le puteți discuta cu oamenii care, la orice discuție despre magazine online, insistă că o să vină Amazon și o să rupă tot:

  1. știți că Amazon nu are plata ramburs, da? unii știu, că au mai cumpărat de pe afară, dar sunt destui care habar n-au.
  2. în depozitele Amazon se muncește pe brânci. pauze scurte la toaletă, monitorizare continuă, nu merge să freci duda.
  3. procedurile obtuze. pe lângă 50% din produsele de pe Amazon sunt vândute tot de parteneri, la fel ca pe emag, și problemele care apar de aici, și chiar dacă Amazon tinde să dea dreptate de obicei cumpărătorilor, în momentul în care a luat o decizie, ea e finală, nu merge cu mermeleli românești.
  4. puterea de negociere a Amazon e mare, dar produsele se vor transporta tot cu curieri români, pe șosele românești, cu taxe românești.

Sunt mulți oameni confuji. Sunt surprinzător de mulți care n-au comandat niciodată de pe Amazon, dar au auzit ei că acolo curge lapte și miere. Nu știu ei prea bine cum, dar au auzit că e grozav.

Și varianta video:

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

107 comentarii

  1. juma de romanie asteapta ziua de maine… mai revino si tu printre noi, muritorii…

    00
    • grosul banilor ii vin de la corporatisti totusi, oameni care nu vor sa traiasca intre muritori… sa fim corecti pana la capat, primim content premium si pentru ca omul nostru este platit premium de clienti premium

      00
    • Si juma traieste momentul

      00
    • Esti pe net la ora la care romanii care asteapta ziua de maine sunt la munca.

      Hai, mai usor cu “noi, muritorii”.

      00
    • @leo
      Poate așteaptă sa i se deblocheze excelul sau ceva. Nu toți muncim în ocna sau la banda.

      00
    • @S, dar cum o fi cu eficiența muncii după ce clătești ochii pe net, mai te ocupi un pic de excelul ăla, te întorci iar pe net și tot așa. Focusare maximă aș spune. La cât timp liber au mulți atunci când sunt la muncă se pare că nu sunt folosiți la maximum de capacitate.
      Nu vorbesc aici de contractori, cum sunt mulți băieți din IT, care își drămuiesc timpul cum vor, ci de cei plătiți pentru 8 ore /zi și care sunt cu un ochi pe net și unul pe „excel”. Să i-o spuneți lui Mutu ca asta e eficiență!

      00
    • excelu e blocat, da’ browseru’ merge brici…

      00
  2. peste tot se muncește pe rupte „afara”. numai în Ro se freacă duda în sus și-n jos toată ziua+ veșnică durere in cur. Da’ ne plângem că „viata-i greu”

    00
    • Lol.
      Așa din experiența proprie, Europa de vest muncește mai la relanti. Cel puțin ăia cu care am lucrat eu.
      Cel mai tare (ore lucrate și obiective livrate) lucrau americanii, australienii și românii.
      Ah, și la relanti muncesc și coreenii din sud.
      Iar coronița pentru prostie și puturosenie o iau indienii (doar cei din India, că cei ajunși în US au alt regim)

      00
    • e cu dus si intors. cel putin in vest, pe unde am interactionat, oamenii muncesc punct. vin la timp, beau o cafea, mananca la pranz, mai baga o cafea, pleaca.
      Ce nu vezi: pagina de facebook deschisa, ziarele deschise, youtube-ul doar sa puna muzica in casti. Nu baga de rup, dar sunt consecventi si responsabili.
      E ciudat pentru noi, care una doua pauza de cafea, o tigare, o barfa. La noi, cand tragi linie, marea majoritate au muncit real 4 ore. Evident, exista exceptii, dar eu as zice in medie. In vest cand tragi linie, nu sunt 8 ore, dar 6 sunt. Iaca cum apar 10 ore in plus pe saptamana de caciula de productivitate.

      00
    • @Cristi, exceptie facand minunatul popor francez (cu dedicatie pt fluture).
      Ordinea la mine in fabrica e:
      – venit cu 15 minute mai tarziu pt ca a fost trafic pe autostrada
      – baut cafea
      – 2 sedinte fara concluzii, fara action plan
      – pranz
      – alte doua sedinte fara concluzii
      – raspund la 4 mailuri
      – scris mailuri catre outsourcing-ul din Est/India in care ameninti, spui ca munca ta depinde de munca lor rapida si sa se grabeasca
      – inca o cafea
      – o barfa mica la coltul etajului
      – plecat acasa

      Sigur, vorbesc despre francezi. Daca te duci la munca de jos din Franta unde sunt predominant imigranti, inclusiv din Africa centrala, se munceste serios, cred ca doar asa tara asta supravietuieste.

      Comparand cu volumul de munca dintr-o corporatie medie din Ro, as zice ca se munceste de 5 ori mai putin dar (cica) sunt mai productivi….

      00
  3. Da, doar ca romanul care nu plateste cu cardul, este patit nasol (eu cel putin). De pe Amazon cumpar de ceva timp si chiar nu am nicio retinere sa platesc cu cardul pentru ca produsele vin fara probleme (mai ales cand platesti sa-ti vina mai repede). Nu vin in doua zile, dar de regula in 4-5 le ai in mana fara probleme.

    Acum, ca sa fiu corect pana la capat, de bf-ul asta mi-au venit toate comenzile exemplar de repede (platite si cu card ai fara, nu are rost sa fiu carcotas).

    00
  4. Aia care zic asta sunt aia care stiu ca in anglia de exemplu poti sa contactezi amazon si sa spui ca nu ai primit pachetul chiar daca el figureaza ca livrat in sistem la ei, dupa care amazon iti mai trimite inca o data pachetul pe cheltuiala lor. Nu o sa poti face asta in romania 100%

    00
  5. Deci pauze scurte la toaleta unde nu merge sa freci „duda”. Aflati ce inseamna de fapt duda!

    00
  6. Sa vina Amazonu, sa fie concurenta, sa fie servicii mai bune si mai ieftine in timp. Sa fie locuri de munca, sa fie bine la toata lumea :)))

    00
  7. Amazon o sa vina si el la un moment dat, e rost de bani chiar si in Ro. Experiente personale cu ei pozitive pana acum. Ex. mi-a venit un colet rupt (chestie semnalizata chiar de curier) si am dat refuz la receptie, si banii inapoi in cont mult mai repede decat s-ar fi intamplat cu duzii de la noi din online.
    In alta ordine de idei, ai un tablagiu care posteaza aici uneori ca guest author si iti scade calitatea posturilor in general, asa ca asta e ultima vizita a mea pe aici. Spor in continuare.

    00
  8. vine doar cand e dan barna presedinte
    pana atunci nu se inghesuie.
    mai degraba face un datacenter pt aws ca de acolo le vin banii nu din comert sau video sau alexa bullshit

    00
  9. Ne tot plangem de calitatea serviciilor in RO, am si eu o intamplare comica-trista. Mi-a cedat frigiderul Artic, sun la call-center de suport de la ei si cer o programare service. Ei nu fac programari dar trimit o cerere catre service-ul local (ce nu au telefon-ul listat) si ma contacteaza ei. Ok zic, o sa ma contacteze ei si rezolv cu programarea. Astept o zi, nimic, sun din nou in ideea de a primi macar un nr de tel unde sa sun eu direct pentru programarea vietii. Pai de ce ati sunat la suport, nu aveti rabdare? ca doar ieri am pus cererea, o sa va sune de la service peste 2-3-4-5 zile sa va programeze :). Pai PLM, ce e asa greu sa suni un client si sa ii zici cat mai repede, uite omule am disponibil x,y,z alege ce iti convine si tie, dar macar sti un lucru nu astepti 4-5 zile sa te sune sa iti zica ca pot ei dar nu pot eu :D. Logica de business defectuos, bravo Artic, stiu sigur ca am sa evit pe viitor. Am contactat direct alt service, vedem ce o fi.

    00
  10. Off topic. Pune si tu NSFW la ceva link-uri din sidebar, unde e cazul! Că, unii pe computere cu colege pe lângă… :D

    00
  11. 1. Am returnat o brățară xiaomi mi band2 după 19 luni deoarece intrase apă și nu mai mergea, mi-au returnat banii integral.
    1b. Un telefon lipsea din cutie, sunat și au trimis A DOUA ZI altul, au cerut doar poze cu cutia, ce a rămas la mine (astfel am 2 încărcătoare). Nu au zis nici un moment că mint.

    2. Ai să fii surprins, dar așa se lucrează în majoritatea firmelor din „partea ailaltă”. Ești plătit să muncești, nu „să te tragi pe cur”.

    3. Păi nu asta lipsește României? Proceduri logice și pe care să nu le poți contesta la infinit?

    4. Tocmai de aceea, dacă un curier îți aduce pt a „n” oară un lucru lovit și-ți spune că și așa nu se vede, firma va avea de plătit, și nu puțin.

    Eu unul nu am de ce să mă plâng, am și prime, uneori au oferte extraordinare, iar produsele lor Basic sunt excelente.

    00
    • Încă o chestie : au umplut orașele de drop-box, majoritatea în benzinarii (eni, echivalentul Petrom în Italia), mall-uri, magazine de cartier, poți să alegi o unitate poștală de unde să ridici (deși la ăștia poșta lucrează 08:20-13:30 și gata). Pentru pachetele mari te sună curierul înainte, ca să te găsească acasă.

      00
  12. Pe mine ma intereseaza mai mult partea salariala. In America au ridicat salarium minim la $15/ora. Deci cam $2500 pe luna. Ceea ce e mult peste limita minima in USA ($7.5/ora, cu amendamentul ca difera de la stat la stat, se poate ajunge si la $12/or in CA).

    Daca va fi si la noi la fel (cand vor veni) e o veste OK, mai ridica standardul si la concurenta directa. Nu ma refer sa fie $15/ora ci mai mult decat media locala :)
    Bine, la noi politicienii invata pe romani ca trebuie sa munceasca pe nimic, si nu ceara mariri, ca moare economia.

    00
    • Deci au ridicat salariul oferit la 15 dolari/ora minim pentru fiecare angajat (adica pentru majoritatea) pentru o munca considerata de multi foarte dificila? Nu au ridicat ei salariul minim, ca nu e acelasi lucru.

      Si nu sunt nici peste medie, ca daca vine in Romania si ofera 2500 RON net (dublul celui minim net) tot nu e peste medie. Defapt, daca vor face in asa fel incat sa iei 2500 cu ore suplimentare se vor incadra sub medie in majoritatea zonelor. Pentru muncitori necalificati de linie intr-o fabrica vorbesc, nu pentru ingineri.

      Apoi ultima parte, vorbesti de salariul la o firma si ce au decis ei sa faca in scop publicitar si apoi o dai in ce ne invata economistii. Adevarul a fost mereu la mijloc, salariul minim e o forma de protectie si atat. Cand e considerat, ca la noi, salariul dupa care ne facem opinii si pareri si atunci el ajunge sa afecteze economia. In special cand lumea nu da doi bani ca majoritatea angajatorilor inca dau peste salarul minim la negru.

      00
    • Amazon a ridicat salariul minim la $15/ora pentru angazatii lor, nu USA ca tara. Poate a fost si o miscare de PR (uite noi platim mai bine, veniti aici) in raport cu alti mari retaileri de pe piata americana. Au tot fost criticati de stanga americana ca platesc foarte prost pe cei de la munca de jos.

      La noi nu stiu cat e salariul pentru un lucrator de depozit la Emag. Sper, doar, daca vin astia de la Amazon sa plateasca ceva mai bine decat altii de pe aici, asa se mai ridica salariul in sectorul asta de activitate.

      00
    • In Slovacia, salariul la Amazon este 1020 EUR. Si tind sa cred ca e brutul, aici nu se spune salariul net. Se ajunge intr-un final la un net de 778 EUR, asta daca nu ai minori sau persoane in intretinere.

      00
    • Pai la noi cu 50% impozit nici atât n-o sa fie :D

      00
  13. Iar ne credem noi romanii in centrul universului.

    Intre timp, nu ar strica sa va reamintiti ca suntem la coada economiilor din UE. Sigur fix la noi o sa vina Amazon. Maine. Dar dupa ce mai deschide warehouse-uri in alte nshpe tari, cu putere de cumparare si infrastructura mult peste ale noastre.

    Deci nu, nu vine la noi, ca nu are de ce. Poate in vreo 10 ani.

    00
    • tu nu știi că românii fac pula mare când e la drepturi și fug când e vorba de responsabilităti?

    • Mi-ai editat comentariul și explicația! Era mai bine sa nu îmi publici deloc comentariul decât sa faci asta. Credeam ca susții democrația dar mi-am schimbat părerea despre tine. Te urmăresc de 6 ani dar din momentul asta te-am scos de la bookmark. Mult succes in continuare!

      00
    • da da. mă urmărești de 20 de ani și habar n-ai de reguli de bun simț. sigur că da.

      democrația. lol. alt termen care ți-e străin.

    • O fi coadă dar nu la producția de bunuri de consum. Astea vin din Kina.

      00
  14. In Romania produsele platite ramburs ajung mai repede. PUNCT.

    00
    • hai să-ți spun ceva simplu, ce părinții tăi trebuiau să-ți spună ei: nu pui tu punct la alții acasă. îl pui la tine, dar asta doar când ai dovezi de necontestat. experiența ta personală nu e așa ceva.

    • Comenzi pe Amazon UK vineri și sâmbătă, ambele livrate marți, 2 curieri diferiți.
      Oare dacă plăteam ramburs cât de repede ajungeau?

      00
    • Singura posibilitate e ca curierul sa prefere sa le arunce in duba pe cele cu cash, sperand sa primeasca ceva rest. Alta ar fi dorinta de a te proteja de o eventuala teapa.
      Dar personal nu prea am motive sa cred asta, in marea majoritate a timpului folosesc cardul.
      O intrebare simpla: care ar fi sansele ca o firma sa iti incaseze banii de pe card si sa nu trimita nimic? E posibil in zilele astea cu procedureile/relatiile/verificarile bancilor ?

      00
  15. Amazon e in Romania. Nu pe partea de e-commerce, au un centru (de fapt doua) de dezvoltare

    00
  16. Am un colet care nu mi-a ajuns. Unde verific si eu in AWB ?

    00
  17. Amazon o se adapteaza in functie de obiceiurile oamnilor din tarile unde opereaza. Da, pe amazon.de.com si alte cateva nu se plateste ramburs. Dar uite-te in India, China, Japonia si vezi acolo cum e cu plata ramburs pe Amazon.

    00
  18. Viena.
    Daca alegi la Amazon modalitatea de plata „Rechnung” ( factura ), iti vin produsele si trebuie sa platesti in 14 zile.

    00
    • pentru firmă sau persoană fizică?

    • Probabil te referi la modalitatea de plata „Monatsabrechnung” (facturare lunara) prin care poti sa faci mai multe comenzi iar la finalul lunii ti se emite o factura pe care o poti plati in 14 zile. Si eu folosesc (persoana fizica), este OK. Este ceva relativ nou (de anul acesta daca nu ma insel).

      00
  19. Eu sper sa vina amazon deoarece concurenta nu strica. Sunt client eMAG vechi și fidel deoarece în general au servicii bune. Mi-au tras-o când am plătit online o pereche de cauciucuri de iarna, curierul mi-a adus 3 cauciucuri din 4 și a zis ca nu-l găsește pe al 4-lea. Am refuzat coletul și am sunat la eMAG pentru bani, mi i-au înapoiat după o luna și multe telefoane cu pretextul ca sistemul nu permite înapoierea banilor dacă curierul nu găsește produsul lipsa (true story).

    00
  20. Un alt punct pe care Vali trebuia sa il abordeze este faptul ca Amazon plătește puțin spre deloc taxe, in 2018 de la Guvernul american au primit tax rebate, iar prin Anglia de exemplu plătește disproporționat de puțin vis-a-vis de rulajul și profitul pe care il are. Asta pt că știu să negocieze scutiri de taxe și facilități pentru a organiza bussiness-ul intr-o anumită țară ori Anaful nostru nici nu ar vrea să audă asa ceva ei ar vrea să ii cam rupă pe taxe și controale aiurea cu amenzi aiurea doar pentru că sunt ei băieți simpatici.

    00
  21. Problema în Roomânia nu cred ca e cum vinde amazon/emag ci mai degraba cum livreaza emag/amazon … plm, patronului de românia cred ca îi cadea mâna/profitul daca platea pe livrare cum fac astia cu mâncarea iar astora de la emag le-a fost greu sa vada cum se livreaza afara. Noroc ca a venit foodpanda/glovo/UberEats în România altfel cred ca auzeam bocete iarasi

    00
  22. NOU
    #76

    Amazon are cash on delivery în India.

    Nu văd de ce aş plăti cu cardul când am opţiunea de plată ramburs. Exemplu concret: comandat TV de bf la eMAG, nici acum n-a fost trimis. De ce să stau cu banii blocaţi aiurea?

    Plata cu cardul nu oferă nici cel mai mic avantaj pentru consumator. E o bătaie de cap în plus.

    00
    • La amazon se poate plati cu cardul pentru ca daca ei iti trimit produsul si in data specificata nu a ajuns, iti dau banii inapoi rapid, fara formulare si aprobari. Si daca totusi iti vine pachetul il poti returna sau pastra.
      Emag trimite si dupa aia iti zice ca curierul e de vina, de parca eu de la curier am comandat.
      Lumea plateste ramburs ca o modalitate de protectie la livrare, chiar si cu taxa aia de 2.5 sau 5 lei, nu ca sunt ei scartari. E subiect controversat si aduna comment-uri, dar problema e la curieri, magazinul ar trebui sa faca ceva, singurele lucruri pe care oamenii le pot face e sa plateasca atunci cand vad marfa in mana sau sa ia de altundeva.
      Ca o paranteza, eu nu mai platesc cu cardul la emag de aproape un an si n-am avut probleme cu livrarea. De BF am facut vreo 7 comenzi, una din ele fiind cauciucurile alea de 99 de lei, care mi-au venit (in tara, nu in Bucuresti) a doua zi, cu plata ramburs.
      Din toate comenzile alea, una a fost cu cardul, cea care si acum e in procesare. Restul sunt la curieri.
      Am primit email sa stau linistit ca o sa am toate comenzile pana in 28 noiembrie. Imi si inchipui ca o sa le primesc pana atunci, ca sunt doua saptamani, dar ar fi fain sa le primesc si mai devreme, afland ca si Sameday si Fan au lucrat duminica trecuta. Undeva e o problema, si eu ca utilizator nu ar trebui sa ma intereseze unde e si din ce cauza, eu sa primesc pachetul pentru care am platit, altfel banii inapoi. Amazon face asta, asa ca acolo lumea nu are probleme sa isi bage cardul.

      00
  23. Citesc comentariile si ma intreb daca am vreo problema, sau mai sunt si altii ca mine.. Pai ma doare in p..a de amazon si alte firme de genul, nici nu am rabdare sa stau sa caut un produs pe acolo, fiindca ar fi mai ieftin cu 10 sau 100 lei. Imi trebuie ceva, ma duc in magazinul dedicat, platesc si plec. Sunt cu muia?

    00
    • nu înțelegi. deloc. un român din germania a condus 50km până la un prieten, să îi dea un colet ca să mi-l aducă în brașov la altcineva. și acum eu trebuie să iau legătura cu acel altcineva și să mă duc să iau coletul de la el. totul pentru a scuti 10€, cât ar fi costat curierul. românul e expert la economisit bani.

  24. Io inteleg ca un subiect controversat face trafic, dar ti s-a mai explicat o dată ca nu magazinul in sine sau plata online e problema. Problema este livrarea.

    Mi se rupe ca se numeste emag sau amazon, eu vreau sa aleg curierul, locul si ora de livrare. Contra cost, nu ma deranjează. Sperantele mele legate de Amazon tocmai astea sunt, ca vor folosi niste curieri ca lumea si vor reproduce toate mecanismele de livrare in .ro

    00
    • In Franta șoferul livrează direct in cutia poștală daca dimensiunile permit. Gen 2 cutii de adidași încap în cutia poștală.

      00
    • Eu mi-as pune cutie postala cat o cutie de contor de gaz daca ar fi asa. La mine cutia postala normala e prea mica si pentru avizele de la posta, ca alea nu imi vin niciodata :D

      00
  25. tot asteptam sa vad scris la sfarsit „guest post by emag”…

    00
  26. A vazut Bezos clipurile lu’ Tibi despre Emag si a zis ca nu vine in Romania ca poate se ia asta si de Amazon.

    00
  27. Eu stiu altceva si vin cu o alta solutie. Stiti site-ul vechiul seap, actualul sicap? Bun, de ce nu ar avea statul asa ceva doar ca moca pentru clienti? Platesti o cotizatie/gratuitate pentru „masa” online unde iti vinzi produsele. Adica piata de emag. Ce inseamna emag si amazon? Monopol peste tot ce misca si multe magazine inchise, iar cei ce supravietuiesc ii platesc emagului „masa” de piata. Pana una alta luati de aici si vedeti pana la capat.
    PS: nu am comandat de pe amazon niciodata si nici nu ma intereseaza amazon. De la emag comand foarte rar, anul asta am avut doar vreo 4 comenzi si acelea mici ca pret.
    adam ruins everything – adam ruins tech…

    00
    • Unde se baga statul se baga si spaga. Obligatia statului e sa legifereze nu sa faca afaceri!
      Si alte site-uri platie cu sute de milioane euro care sa nu fuctioneze, chiar nu cred ca vrea cineva…

      00
    • Ce te opreste sa îti faci singur un astfel de site/piata?

      00
    • ciprian – Ce face? Statul poate face afaceri, ba mai mult vei fi mirat cate primarii au infiinfate srl-uri/sa-uri… Ar ramane tot ca acum doar ca ai putea face achizitiile ca si client fara sa platesti la trezorerie pentru cont de client… adica e acelasi cacat cu piata agroalimentara doar ca sa fie electronica.
      xxx – incearca si spune-mi daca ai loc de emag ca sa intelegi ce inseamna monopol de piata

      00
    • Nu am incredere in statul roman, vezi toata infrastructiura it din sanatate , anaf, prmarii etc.
      Poate daca am avea la conducere oameni de buna credinta sa fie bine…
      Ma mira ca dupa atatea ani de comunism va puneti atata speranta in statul roman ca ar putea face afaceri care sa fie competitive, ma intristeaza, si va scriu EU care am muncit la Sidex in anii 90 cand era o companie de stat…
      Ma intristeaza si mai mai tare cand aud „sa vina statul sa faca, sa fie gratis, moca…”

      00
    • @verdenpom
      si ca sa vedeti cata viziune limitata aveti
      In alte tari se taxeaza cu taxe pe cifra de afaceri peste 25 milioane, nu taxa pe profit ca in Romania…
      Emag nu mai are profit in Romania de 10 ani.
      Da statul Roman trebuie sa legifereze nu sa faca afaceri!

      00
    • Ciprian, care este problema ca nu inteleg? Eu am cont pe sicap. Treburile merg foarte usor, noul site este prietenos, usor de utilizat. Nu mai stau 10 ani la telefoane, caut ce imi trebuie, ii sun si asta la vista. De ce trebuie sa confumdam site-ul sicap cu jegul de site de la sanatate? Comparam mere cu pere.

      00
    • Asta ar fi o idee. Luxemburg a implementat o astfel de platforma acum cateva luni, pare ca merge OK si se dezvolta pe zi ce trece. letzshop.lu e site-ul in culpa.
      Pentru asta ne trebuie oameni cu initiativa in structurile de conducere totusi…

      00
    • andreiT – romania il are deja, se numeste sicap. Cateva mici modificari privind platile clientilor si scos rahatul ala de certificat digital ar rezolva problema. Dar pentru asta trebuie ca, guvernul si parlamentul sa se puna de acord sa ii fure clientela emagului. Eu il folosesc, nu costa mult, dar este enervanta procedura de reactualizare al contului de client.
      Chiar dragut letzshop-ul
      https://sicap-prod.e-licitatie.ro/pub

      00
  28. Sunt client Amazon prime in Franța de un an de zile. Apropo de puterea de negociere a AMAZON, până acum cam 50% din produsele comandate sunt la la terțe firme si nu de la AMAZON… deci un fel de e-bay. Si da, e mai ieftin, rapid si returul mărfii e foarte simplu fara intrebari si rambursarea e f ușoară. Ieri am vazut ca optiune sa vine șoferul acasă la tine sa iti ia coletul direct din cutia poștală. Banuiesc ca in Romania calitatea serviciilor nu va fi la fel de roz.

    00
    • treaba cu firmele terte e temporara. deocamdata algoritmii amazon invata ce se cere, cand, unde, cum. insa pentru a creste profitul si minimiza costurile de-a lungul lantului, amazon va cumpara o parte din producatorii mici si medii.

      00
  29. Adrian sirbu trimis in judecata pt evaziune fiscala, spalare de bani. Dupa ce dosarul a stat 3 ani(in ultimii 3 ani la putere cine-o fi fost?) in camera preliminara, iata! Ajunge in instanta!
    Ce faci, petcule? Ti se duce stapanul la penitenciar!?
    Cu orlando cu tot. Nicoara. Pt cine nu stie.

    00
    • awww. ce mai faci, coițe? tot prost grămadă? tot pielea pulii la vârsta ta?

      ce treabă mai am eu cu sârbu, prostea, că nu mai lucrez la mpi din 2008…

  30. Eu sunt foarte curios cum o sa fie rivalitatea dintre Amazon si eMag :)

    00
  31. La Amazon, un om care aduna produsele din rafturi (produse comandate) , aduna intr-un schimb, aprox 1000 de produse/schimb (9 ore si 30 minute plus pauza 1 ora).
    Pt 2 oameni care aduna produse pt livrare, lucreaza 1 om care pune alte produse inapoi. Un depozit mediu, are vre cateva milioane de produse in stoc (vorbesc de produse nu mai mari decat, aproximativ 2 PS4 fiecare in cutia lor). Un depozit poate sa livreze cateva zeci de mii de produse, in mod curent, pana pe la aprox. 200k per schimb (in perioadele de varf, black friday, sarbatori, etc). Numarul angajatilor unui depozit Amazon este variabil in cursul unui an (poate sa creasca si sa scada de 3 sau 4 ori, in perioada de varf, cu angajati sezonieri). Livrarile produselor se fac: in aceasi zi si in 2 zile, pt clienti Prime (cred ca au si un serviciu de livrare in 2 ore, dar nu sunt sigur), produsele comandate din depozitele Amazon cu livrarea facuta de Amazon, restul pot fi livrate in conditiile vanzatorului. (Eu personal, am descoperit destul de multe produse pe EBay, livrate de Amazon). Incercati sa va imaginati logistica din spatele unui astfel de bussines!
    Nu stiu ce vanzari are EMag si restul, dar imi este destul de greu sa cred ca piata din Ro poate sa fie la nivelul de cateva zecii de mii de comenzi zilnic pentru a sustine un singur depozit mediu al Amazon. Partea naspa este ca un astfel de bussines nu se face doar cu un singur depozit mic/mediu sau mare! Partea buna este ca nu vine Amazon, deocamdata, pt ca daca vine, lucrurile se vor schimba si nu doar in bine pt toata lumea!
    Amazon este un tip de bussines din care companiile din Ro puteau sa fi invatat multe lucruri, dar nu au facut’o, de exemplu „customer obsession”, pt ca se poate si fara! Amazon are niste principii/reguli pe care le duc cu ei pe unde merg (o altfel de Biblie/credinta chiar fanatism) si dau bine la cumparatori, dar, pt ca exista si asta, sunt cumparatori care abuzeaza, de exemplu politica de retururi, plec in concediu, comand un aparat foto de 1000 de euro, il folosesc in concediu si cand ma intorc il dau inapoi si imi primesc banii integral. Astfel de chestii, care depasesc un anumit prag, ies in evidenta, in functie de volumul pietei locale si al profilului cumparatorilor, care este atit de evident in Romania!
    Ce vroiam sa zic, Amazon este un rau necesar si cred ca, una peste alta, ar ajuta Romania, chiar daca ar face profit mare si l’ar externaliza! Cele mai multe companii mari care vin in Romania, ajuta, nu pt ca platesc salarii „mai mari”, ci pt „principiile” cu care vin si in care cred, pana la un anumit nivel, si au puterea sa le implementeze, aproape, oriunde! Uneori cred ca educatia oferita de „corporatiile astea” poate fi mai utila decat ce ofera, general vorbind, societatea, scoala, familia din Romania, pentru ca practic, corporatiile pot sa IMPUNA acele reguli (pt angajatii si parteneri lor).

    00
  32. 1. About you nu are plata ramburs in Germania, dar in Romania a introdus-o. Intre timp emag a introdus taxa pentru ramburs si tot a vandut de BF. Si oricum spre plata cu cardul impinge si emag piata. Deci care este problema cu Amazon?

    2. De ce ma intereseaza pe mine ca in depozitele Amazon se munceste pe branci?
    Pe principiul asta nu ar mai trebui sa porti haine, ca sunt facute de copii pe vapor prin Asia.
    Sau poate si eu muncesc pe branci la firma unde dau cu sapa. Asa pot sa cumpar de la Amazon?
    Ce legatura are cu venitul Amazon in Romania?

    3. Toata lumea are proceduri si le respecta. Sa nu-mi spui ca daca tie iti refuza emag o garantie, te duci la Stanciu si ii bati obrazul. Really, toti am avut surprize placute sau mai putin placute, in functie de cum acele proceduri sunt orientate spre client sau nu (vezi emag vs cel). Iar din experienta mea cu Amazon, procedurile lor sunt indreptate spre client.

    4. Aici sunt de acord cu tine, un punct valid.
    Restul, nu prea.

    00
  33. Am comandat 5 carti de pe amazon. Au ajuns in 3 zile la granita apoi s-au pierdut vreo 2 luni prin Posta Romana. Noroc ca am pe cineva care stie pe cineva si dupa 2.5 luni au ajuns si cartile la mine.

    00
  34. Tu chiar nu poti sa pricepi de ce nu vor unii sa platesca cu cardul?

    Eu sunt convins ca Amazon n-are cum sa vina in Romania si sa nu accepte plata ramburs. Ori nu vin deloc, ori o sa isi asume asta. Parerea mea….

    00
  35. Mica piata din RO pt Amazon,și slab bancarizata. Plata ramburs procent mare….tepe…etc etc.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)