Situația la zi, vineri, 3 iunie

Când mai auziți oameni care vor să-și facă o pensiune sau susțin că li se pare o idee bună să ai una, spuneti-le că gradul de ocupare al pensiunilor din Brașov este de 43%, iar în Bușteni de 33%.


Digi24 se face iar de râs, că jurnalismul se face și după ce scoți creierul din priză. Deja au stabilit nivelul cu “balena albastră”, acum nu fac decât să ne aducă aminte din când în când cât de jos pot merge.


Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu, care are de ispășit o condamnare de 10 ani și 8 luni în România, susține că nu a fugit din țară, ci doar își împlinea în Grecia visul de a avea o pensie liniștită. (sursa)

Ce frumos. L-ai făcut milionar pe fi-tu, ai luat șpăgi peste spăgi, și acum, când e de achitat nota de plata, zici că vrei o pensie liniștită. Rea justiția asta că te condamnă, nene. Justiția rea și oamenii invidioși că te-au ales să faci lucruri pentru oraș și tu erai ocupat cu șmenuri.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

34 comentarii

  1. Verestiuc? Mda, pas. Nu vreau sa aud nimic din gura lui. Sunt sigur ca in viata privata e un baiat simpatic. Cat despre content, NU, NOPE, Niciodata

    00
    • Scuze, sterge :) am incurcat taburile

      00
    • Bine ca n-ai zis cum preferi salata.

      00
    • Vloggerul din Clooj?
      Hai ca nu-i asa rau. Nici bun. E asa ca 80% din vloageri.

      00
    • …și e și Subarist.

    • Scuze, n-am avut intentia sa scriu aici, sunt sigur ca nu va intereseaza de domnia s-a. Oricum la mine e sters(mort) dupa ce a facut review la un bmw pe o strada plina de copii .Ii dadea cat putea si zicea „uitati cum accelereaza aceasta masina” si se vedea prin geamul din stanga copii cum se jucau cu mingea la nici 2-3 metri. Si nu 1-2, zeci de copii. Omu o forta calumea.

      00
    • Am incercat să-l urmăresc, e groaznic cum vorbește, am renunțat.

      00
  2. Asa ca o multumire Greciei pentru eliberarea lu’ Oprescu…Romania a mai trimis din nou brigazi de pompieri.

    00
    • nu uita de cele 1.5 milioane de romani care merg anual sa lase bani turistici in grekia … asta da multumire!

      00
    • Și ăia care merg ca muncitor sezonieri, la servit diverse.

      00
    • Cea mai buna salata este in Grecia si nu oriunde ci in Creta.

      00
    • Ii obliga cineva pe romani sa se duca la greci/turci/bulgari/whatever ? Oare doar alți romani țepari și suedeji , care cica ar face ‘turism’ ? Deci despre ce ne kkm pe noi…
      Iar Oprescu, dacă o sa faca, o sa faca un an-doi, mai mult pe la spital decât în pușcărie…tot pt ca suntem o natie ‘deosebita’, și ne plac hotii și să furăm…dar ce bulangii sunt grecii astia…cum au tepuit ei UE și si-au făcut autostrăzile pe care mergem când ne ducem la ei…

      00
    • NOU
      #13

      Asa ca o multumire la adresa statului roman care l-a lasat pe leprescu sa iasa din tara, o sa merg numai la greci. Bine, nu anul asta, avem Malta si Valencia in program.

      00
  3. Graficul ala cu gradul de ocupare mic nu este influentat si de evaziunea fiscala? ma refer la locatiile ce se inchiriaza total, nu prea vezi factura…

    00
    • Sunt datele AirBNB, totul e fiscalizat acolo.
      In lipsa altor declaratii ale proprietarilor, primariei, min. Turismului, statistica aceea e ce trebuie.

      00
    • Se mai practica si pe Airbnb sa sune proprietarul si sa ceara sa faca rezervarea direct ca sa se mai scape de niste comisioane.

      Oricum, gradul de ocupare e luat la nivel anual nu doar in lunile de vara, Paste si Revelion.

      00
    • @ttavi
      N-am zis ca statistica nu este adevarata, ci ca din cauza evaziunii nu este un reper corect pt a trage concluzia ca un bussines in domeniu este sau nu este o idee buna.

      00
    • @vax patesc des chestia asta in Romania, „data viitoare nu mai luati prin booking, sunati la noi”. Aha, si imi dai anulare gratuita si plata cu cardul sau trebuie sa fac transfer prin op cu toata suma dinainte?

      00
  4. Orice statistica din zona de cazare este eronata, o estimare poate fi… In realitate gradul de fiscalizare este ceea ce prezinta omustenii. Pt ca gradul de ocupare e alta treaba pe care nu o stie in realitate nimeni.

    00
    • Se stie si gradul de ocupare real si uneori se vede cu ochiul liber. Mergi in timpul saptamanii in Busteni, eventual in extra sezon, si vezi cum esti singur in pensiune si te chinui sa gasesti un restaurant deschis.

      00
    • mergi și in sezon, e la fel. am 4 pensiuni in zonă, sunt goale. poate după masă să vină ceva clienți, că e totuși vineri.

    • Da multe sunt goale in timpul saptamanii..multe se ocupa doar seara pe zona de biznisz in timpul saptamanii..da multe asigura doar un trai decent proprietarilor. in conditiile actuale ale pietei muncii proprietarii sunt si muncitorii, vor sa munceasca muncesc…vor liniste au liniste, pt multi e o forma de trai linistit cu venituri peste medii. Nu toti sunt it isti sau isi doresc o viata 9-17… In conditiile astea si dezvoltarea e ca atare, necentralizata si nefiscalizata.

      00
  5. Filmarea cu rusul in club e un meme vechi de peste ani.
    Fail grav digi.

    00
  6. Nu sunt vreun fan A3 dar atunci cand au facut manevra cu simulatorul ala de zbor toata bula s-a inflamat maxim, au curs share-uri peste share-uri.
    Acum ca e Digi, mai pe liniste asa ..Vali, Cetin si inca vreo 2.

    00
  7. Cu putin otet

    00
  8. Sunt obligat să acord sprijin serviciilor…
    https://romania.europalibera.org/a/legea-tacerii-pe-legile-securitatii/31880435.html

    Bine, hai să ajutăm serviciile să treacă strada. 33 de ani degeaba.
    https://nerezolvate.ro/

    00
  9. Nu stiu cum e prin Brasov si prin Busteni, dar pe-aici pe la noi, cam toti primarii de la tara si-au tras cate o „pensiune” cu bani europeni, in care n-au cazat niciodata pe nimeni si in care locuiesc ei cu familia.

    00
  10. Nu prea ai efectiv ce sa faci acolo. De vazut vezi tot ce e devazut in 2-3 zile si nu mai ai la ce sa revii: nu sunt parcuri de distractii, bazine, restaurante interesante, cluburi, etc. Straini ar veni poate si ar creste gradul de ocupare dar nu au cum sa ajunga acolo decat greu: nu ai autostrazi e drumul oaselor si al mersului cu 40 km/ora de multe ori.

    00
  11. In afara de gradul de ocupare, ar fi interesant si gradul de fiscalizare…
    Da cu virgula

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile