Când justiția nu mai face dreptate…

Din cercetările efectuate, anchetatorii au stabilit faptul că bărbatul care a incendiat mașina este tatăl a doua fetițe minore, una de trei ani și cealaltă de șapte ani, și ar fi recurs la acest gest de răzbunare ca urmare a unor acte de viol și agresiune sexuală din partea femeii asupra fiicelor sale. (sursa)

Bărbatul a sunat la 112 duminică seară. El a anunțat că dacă nu va fi arestat polițistul implicat în accidentul rutier, va face el dreptate, menționând că va folosi armă de foc, anunță Poliția Capitalei. (sursa)

În ultimele luni a devenit din ce în ce mai clar că, pe lângă că nu vor să muncească, autoritățile nici nu vor să muncească, și depinde de cetățean să-și găsească dreptatea.

De aia primul instinct al celor de pe Andronache a fost să-l ia la omor pe pasagerul mașinii. Ei știau bine că aia e singura justiție pe care o vor obține. A trecut un an și dosarul nu e finalizat. Criminala e bine mersi acasă. La fel și polițistul criminal de zilele trecute. Iar presa dansează în jurul cuvintelor. A accidentat mortal. Nope. A omorât.

E un scuipat pe obrazul tuturor părinților să ai copii morți pe străzi, să știi cine a făcut-o și să nu existe dreptate. Sau justiție. Să îi ia poliției o zi să spună dacă criminalul ăla era sau nu în misiune.

Furați? OK. Mințiți? OK. Nu vă țineți de promisiuni? OK. Dar hai totuși să nu vă faceți că nu vedeți când ne sunt omorâți copiii pe străzi.

Ăia care l-au lăsat pe criminalul Mario Iorgulescu să plece au pățit ceva? Nimic. Ministrul de Interne se ascunde. Stupizii de la Europol sunt mucles. Oamenii se simt singuri, și simt că, dacă poliția și justiția nu-și face treaba în cazul criminalilor, e cazul să se dea la o parte și să lase pe alții.

 

film-gangster

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

94 comentarii

  1. Cum nu fac politistii nimmic? Azi au iesit iarasi in strada pentru banii lor

    00
  2. Și ca să nu fie Iorgulescu singur acum și loaza fraților chimici s-a tirat la ”tratament”.

    00
  3. Nu înțeleg care e declicul prin care o femeie de 51 ani, educatoare de peste 20 de ani, violează fetițe între 3 și 7 ani. Maria Podolak o cheamă pe individă, are 2 copii și e căsătorită. Aparent, o persoană absolut respectabilă în comunitate. E înfiorător.

    00
  4. Nu o sa mai dureze mult, pana cand niste cetateni, platitori de taxe si impozite, ajunsi la capatul rabdarii si frustrari, vor lua cativa pulitai la omor.
    Sper totusi sa fiu departe atunci, dar instinctul( bun sau prost) imi tot spune ca populatia e atat de frustrata mai ales de politie incat se va ajunge la niste scenarii urate.

    00
    • Nu cred ca o sa se intample asta, cetateanul roman are un respect suprem pentru cetateanul cu cascheta si pulan, aia care au comis un astfel de gest s-au sinucis dupa, mustrati de propria constiinta desigur ;)

      00
  5. we need Coloja here… fix our society.

    00
  6. Procurorii si judecatorii sunt exact va leii lui Nuțu Camataru extrem de bine hraniti si mănâncă doar nefericiti fara protectie

    00
  7. Bărbatul a greșit când i-a incendiat masina nenorocitei. Trebuia să-i bage o bâtă de baseball pe gât, cur și pizdă și apoi să-i dea foc. 😈😈😈

    00
  8. Din păcate asta nu e doar la noi, casta celor. are aplică legea întotdeauna va fi privilegiată, oriunde. Am auzit cazuri de genul din Italia, germania uk și până în america unde deja e așa de sistemic încât poți ajunge criminal în serie, dacă ești polițist nu pățești nimic, ești concediat și te angajezi în orașul vecin.

    Cu excepția cazurilor mediatizate, și nici acolo, nu mediatizarea e factorul determinant, ci reacția societății. Dacă ăia nu făceau revolte pentru Floyd (care la rândul lui nu era ușă de biserică, corect) nu pățea nimic ăla.

    Până când lumea nu înțelege că singura frică și pârghie reală e reacția și presiunea societății, nu se va schimba nimic.

    Și nu, 100 de emisiuni tv nu înseamnă nimic, alea toate fac nici cât un molotov bine plasat.

    00
  9. Politia romana e o organizatie mafiota care bate, fura, ucide, ia taxa de protectie si va storceste copiii de asfalt. SI voua va place.

    00
  10. Uite datorita acestui tip de articole „fac trafic” acestui blog.
    Avem o presa, idem cu justitia, plina de „bleah”.

    00
  11. meanwhile, MAI posteaza pe fb meme-uri si povesti telenovelistice sa stoarca lacrimi de la impresionabili, gen „uite-l pe politistul stelica, trece batrane strada si ajuta oamenii cu pana, fii ca stelica”.

    00
  12. „Law Abiding Citizen” ring a bell ?
    Acolo suntem.

    00
  13. Mario va plati. Mai tarziu probabil decat mai devreme, cu siguranta, insa va plati. Este imposibil de fentat sistemul la nesfarsit cu o asemenea fapta (plus ca are si minim o agravanta), chiar si in Romania.

    In alta ordine de idei, care este solutia la problema cu militienii? Ma refer ce putem face noi, cetatenii? Intreb cat se poate de serios. Repet, sunt curios de solutii pertinente din partea noastra, nu solutii de gen ‘dati toti afara si angajati altii’ pentru ca chestiile astea nu tin de noi si oricum sunt himere.

    00
    • Personajul Ghiță îți spune ceva?

      00
    • ce sa plateasca bro? ala nu se mai intoarce inr omanika are suf bani sa iasa la „pensie” peste 60 de ani acolo unde e, ia-ti gandu, karma nu functioneaza intotdeauna de aia uneori mai trebuie sa iei „justitia” in mana.

      00
    • Personajul Ghita nu a omorat pe nimeni drogat. Voi chiar confundati sula cu prefectura.

      00
    • @jollyca are zero relevanta ce a facut alta tara cu populatia cat Bucurestiul si ceva in plus. Serios? Georgia? Chiar eram curios daca o sa fie cineva atat de naiv incat sa-mi dea acel exemplu.

      revenind. solutii palpabile si de bun simt, nu iesit cu topoare pe strazi pentru ca lol. da, restructurate internele din maduva oaselor ar functiona cu siguranta, insa lol, plus ca ei n-au oameni nici acuma, de unde credeti voi ca o sa apara subit oameni pentru a-i inlocui pe cei vechi?

      00
    • Huidu?

      00
    • Huidu a fost judecat si pedepsit conform legii penale in vigoare. Ca tu esti de parere ca trebuia sa ia cu executare nu are nici un fel de relevanta. Daca voiai sa aibe, te faceai judecator. Caz in care probabil ai fi deliberat la fel. Sunt n cazuri de omoruri din culpa cu pedepse cu suspendare. Problema este ca habar n-aveti de legea penala, cum functioneaza si cum se aplica si aveti impresia cretina ca lumea asta se ghideaza dupa principiul ‘ochi pentru ochi’. Daca ar fi asa am trai toti in bezna. Intelegeti in plm ca viata nu e alba sau neagra, ci mai degraba are nuante de gri.

      00
    • marinel,
      Ghita, astazi, poate veni linistit in Romania. Nu are nicio interdictie sa vina in Romania. Nu are mandat de arestare, nu e dat in urmarie, nimic. A scapat de toate dosarele. A tot amenintat el ca are poze si filmari cu Kovesi si uite ca asa pe silentios a scapat de tot.

      00
    • Fiii copiilor copiilor de securisti scapa imediat. Doar ca asteapta sa mai uite lumea.

      00
    • ramane cum am stabilit. mult smiorc, zero solutii.

      00
    • @mihai o solutie este sa le tai beneficiile si ceva pedepse.
      Ai luat spaguta? Te dam afara, muncesti in alt domeniu pana la varsta normala de pensionare si platesti daune ca ne tuflesti imaginea.
      Mergi cu girofarul ca sa nu stai in rand cu pulimea? 2-3 luni mananci la jumatate.
      Ai cam dormit luna asta la birou? 0 actiune? Perfect, cand depui dosarul de pensie, vezi ca mai ai o luna in plus.
      La o adica, solutii se gasesc garla, dar cine?

      00
  14. acuma pe bune, decat sa faci puscarie pentru ca ai dat foc unei masini, mai bine sa faci puscarie ca ai scapat societatea de o lepra.

    00
    • Nu m-ar mira ca barbatul sa faca puscarie ca a dat foc la o tigaie, iar educatoarea sa scape cu suspendare violand fetite.

      00
    • în România, mașia e sfântă, nu o atingi nici cu o cheie

      oamenii, viețile, meh, miorița, așa a vrut dumnezeu

      00
  15. Principala problema a statului roman o reprezinta faptul ca sistemul de justitie cu politia sunt blocate intr-o mentalitate de casta inchisa. Mentalitate de tipul noua nu ni se poate intampla, noi suntem niste mici dumnezei. Mentalitatea asta o mai vezi pe la felcerii nostri de le spunem medici. Si totul pleaca dintr-o frustrare interioara ca la un moment dat in viata au avut parte de o nasoala. Acum cu noile generatii anumite lucruri se mai schimba, dar la o viteza foarte mica.
    Pe langa asta acesti mici dumnezei stiu ca in general romanul nu prea actioneaza si inghite. Dovada este modul in care societatea romaneasca a acceptat rahaturile care i s-au pus in fata de la revolutie incoace. Rahaturi care daca ar fi deranjat-o pe bune ar fi blocat tara si ar fi inceput sa puna presiune pe tot ce inseamna autoritate publica. Stim cliseul este o tara de rahat, insa tara suntem noi, iar daca am ajuns aici este fix din voastra. Ce va urma? Mai mult ca sigur ca nu ceva bun dupa cum ne invata istoria.

    00
  16. Justitia merge prost pentru toata lumea. Sa nu ne amagim ca e doar protejarea privilegiatilor, e o incompetenta in tot sistemul daca scapa basma cu curata si niste rupti in fund, si violatori de 2 lei si gainari.

    Asa ca intrebarea de baraj e care sunt sansele sa scapi relativ usor daca faci asta.
    Om fara cazier, „Law Abiding Citizen” iei cu suspendare daca dai cu masina peste unu? – intreb asa ca principiu, se aude domnii de la SRI.

    si asa ca bonus: „Polițistul drogat care s-a dus îmbrăcat în uniformă la prostituate și a refuzat să plătească a provocat un accident rutier” – baiatul adus la audieri arata la muie presei, genial.

    Politia e in colaps.

    00
  17. https://www.gandul.ro/justitie/video-filmul-uciderii-fetitei-pe-trecerea-de-pietoni-de-catre-politistul-care-circula-cu-viteza-19737698?utm_source=Adevarul&utm_medium=website&utm_campaign=fidmee

    Eu zic ca e fenta. Se supra mediatizeaza un caz in care politistul este maxim 30% vinovat pentru ca sa se induca ideea ca in general scandalul este exagerat. Iar asta este cu adevarat grav si nu cred ca e intamplator.

    00
    • presa e super jegoasa cu cazul asta si profita de drama familiei fetei. toata presa face titluri clickbait si stiri pe cazul asta desi toata presa stie ca politistul e imposibil sa faca puscarie pentru accidentul ala. politistul o sa fie judecat pe legile din tara asta pe care presa le stie, si daca nu ai fost baut sau drogat si ai permis atunci e cam imposibil sa faci puscarie pentru un accident auto indiferent cati oameni ai omorat. suna urat dar asta e adevarul, serban huidu stie asta. un accident auto ( daca conducatorul nu il face intentionat si are permis valabil + nu e baut sau drogat ) e un accident din culpa si nu se face puscarie pentru asta. toata presa s-a mirat sapt trecuta ca nu a fost ala pus in arest preventiv desi toti stiau ca nu are cum sa fie pus politistul in arest preventiv. profita de drama familiei jegurile. politistul o sa ia cu suspendare 1 an jumate + ceva daune marunte + o sa fie out din politie. asta e maxim ce i se poate intampla si toata presa stie asta. cazul iorgulescu e de arest preventiv si puscarie….

      00
    • Se face puscarie si pentru cupla. Dar, doar pentru fraieri. Cunosc pe cineva care a facut.

      00
    • Venom,
      Nu exista. Poate n a avut permis,itp,asigurare,baut,drogat,a furat masina, o circumstanta d asta agravanta. In conditii normale la accident din culpa nu se face puscarie. Da si tu un numar de dosar ceva ca asa povesti de genul “cunosc pe cineva care cunoste pe cineva…” sunt multe

      00
    • stiu si eu pe un baiat care a luat 3 ani pentru ca a facut un accident in care au murit 2 femei mai in varsta, da’ n-avea nici carnet si avea si o suspendare de la un scandal care avusese loc cu cativa ani inainte.

      00
    • cel putin din ce se vede in acest film, halucinant mi se pare ca NIMENI nu se duce sa vada ce e cu copiii. 90 de secunde pana cand prima persoana se indreapta inspre ele. 90 de secunde care ar fi putut fi diferenta dintre moarte si viata a acelei fete. era mult mai interesant ce facea capdecreta ala…

      00
  18. Peste 2 saptamani se uita tot. Cand a disparut din presa, a disparut si din memoria colectiva. Parintii… vai de ei…

    00
  19. Inainte sa va inflamati prea tare, ar trebui sa revedeti pedepsele din codul penal pentru ucidere din culpa, este absolut legal ca cineva care a comis o asemenea fapta, si daca circumstantele ii sunt favorabile, sa primeasca o pedeapsa cu suspendare; sa nu neglijati si faptul ca , dosarul este prost intocmit de politie/procuror (ori din rea vointa, ori din neglijenta, sau de multe ori din lipsa de pregatire ) ajuns in fata unui judecator care are de trei ori mai multe dosare decat normal, de multe ori sentinta nu raspunde/corespunde asteptarilor societatii.
    Iar justitia, ca si politia, ca si functionare, performanta, integritate, pregatire profesionala, este oglinda societatii romanesti, luati o pauza, priviti in jurul vostru, observati cum se petrec lucrurile, si veti observa ca poate avem asteptari prea mari.

    00
  20. politistul nu prea ar avea cum sa ia decat cu suspendare, ca nu a existat intentie, dar ne putem asigura ca nu mai imbraca uniforma si nu se mai aseaza la volan niciodata

    00
    • Viteza mult peste limită (la zebră e 30), lipsa atenție la covrig (telefon?)… cam multe ne-intenții…

      00
    • la fel cum societatea a pus piciorul in prag cu hotarare si huidu a continuat sa faca fix ce facea si inainte. banuiesc ca a avut la un moment dat un strop de lacrimi in coltul ochilor cand radea la glumele proprii si cam aia a fost.

      00
  21. Bai nene ce de justitiari pe aici. Voi sunteti vecini cu Batman!?

    Nici la 20 de ani dupa 10 beri nu ma umflam asa ca fac ca dreg ca rup…

    00
    • Să vezi cum e după ce pățăști una cu milițeanu…

      00
    • Nu sunt in cealalta tabara, dar „cainele care latra nu musca”.

      Am vazut de n ori astfel de oameni…

      00
    • oamenii de aici traiesc in bula lor calduta si le place sa fie tari in gura pe net. pe strada, not that much, poate cel mult iesit in piata victoriei, facut pozici si dat niste hashtaguri pe ig. tin sa le amintesc vitejilor care au solutii bazate pe smardoiala ca la parnaie e nasol si daca esti cunoscut si haladit iar voi nu sunteti nici una, nici cealalta. hai bagati minusuri.

      00
  22. Ar fi păcat să ajungem ca albanezii din muntii de la granita Albaniei cu Muntenegru și Kosovo, pentru care singurul cod penal valabil este cel din sec. XV, numit și „Canonul lui Leke Dukagjini” ( https://ro.wikipedia.org/wiki/Kanun ).

    00
  23. Problema statului roman este ca e format din romani. Politia, medicii, ISU, parlamentarii, functionarii de orice fel sunt toti romani: binele individual primeaza, sa-mi fie mie si alor mei bine, si frica de superior, imi vad de ale mele, nu deranjez si primesc si eu ciosvarte. Sunt foarte foarte putini oameni care fac treaba, restul sunt pe combinatii, pe invarteala pe capatuiala, indiferent de cati oameni mor. Pentru ca toata coruptia se traduce in oameni morti. Pe termen scurt nu se poate face nimic. Pe termen lung, oamenii aleg sa plece in loc sa incerce sa schimbe ceva. Eu ii inteleg, e greu sa te lupti cu prostii ca sa le faci bine.

    00
    • Credeam și eu cândva în argumentul ăsta că ‘români ca noi sunt și ăia’. Dar nu e chiar așa.

      Există o delimitare, chiar dacă e subtilă. Dacă îi întrebi pe tinerii polițiști încadrați dacă au pe cineva în sistem (tată, mamă, unchi mătuși) ce procent va zice că da? Și de aici se împute tot.

      Că nu vine omul de la țară cu traista-n mână și se face agent de poliție. Și dacă cumva reușește să se facă, șansele de a ajunge pe o poziție care are putere de decizie sunt minime dacă nu va deveni corupt, sau dacă nu e din aceeași gașcă.

      Deci există un sistem care se protejează și se auto-perpetuează, promovându-și fie neamurile directe/indirecte, fie obedienții care dovedesc că sunt la fel de corupți ca ei.

      Singura șansă ar mai fi ca din parlament să vină o legislație mai dură care să fie mai greu de ocolit prin corupție (informatizare, chestii din astea) dar la cum votează lumea ce șanse avem pentru așa ceva?

      00
  24. Fara legatura directa cu cele cateva cazuri prezentate in articol, dar asteptarile societatii sunt utopice.
    Concret au iesit in strada spre 500k oameni in toata tara contra lui Grindeanu pentru ordonanta 13. Cativa ani mai tarziu este membru in guvern, aproape mana dreapta a presedintelui primului partid al tarii, ministru la transporturi nu asa marginal, vocal in presa etc. Intrebat despre subiectul cu ordonanta 13 a raspuns si citez aproximativ: „Da, dar am dat si ordonanta 14”.
    Concluzii:
    1. avem memorie de pestisori aurii
    2. fara solidaritate si consecventa in societate nu poti face nimic
    3. parca mai era ceva dar …. vezi no. 1

    00
  25. Se face undeva cheta pt gloante? Eu doar pun intrebari..

    00
  26. Nu o să iau apărarea sistemul judiciar și mai ales poliției, stiu că e există multe hibe, dar, așa cum a fost subliniat cineva mai sus, problematica e mult mai nuanțată. Referitor la cazul educatoarei, din text nu reiese că tatăl celor două fete a denunțat anterior comiterii infracțiunii de distrugere faptele săvârșite de educatoare, ci, cel mai probabil, acțiunea lui s-a datorat impactului psihologic al aflării veștii că fiicele sale au fost victimele unei agresiuni sexuale, iar nu din cauza impasibilității autorităților. În ce privește accidentele rutiere soldate cu victime, știu, e inimaginabil ce se întamplă, cu oameni nevinovați care mor din cauza unor neglijenței altora, însă de cele mai multe ori accidentele care au ca rezultat morți se sfărșesc prin încadrarea la omor din culpă, fiind de la greu spre imposibil de dovedit intenția, spre a pedepsi o infracțiune de omor (art. 188), fiindcă de cele mai multe ori nu există. Și ce dreptate să cerem? E un sistem modern de justiție, nu e ca și cum cineva ar putea primi o pedeapsa penală înainte de desfășurarea unui proces, cel mult arest preventiv și reținere (cei cu studii juridice vor întelege că în cazul de față, al polițistului,nici reținerea nu se poate, fiindcă nu sunt întrunite condițiile legale). Dar hai să vedem mai bine care e situația și să ne raportăm la sistemul de drept românesc (care, apropo, e apropiat celui din occident, n.r Franța și Germania)

    00
  27. „A accidentat mortal. Nope. A omorât.”

    nope. A accidentat. „A omorat” implica sa iti doresti asta.

    00
    • ești polițist și știi limitele de viteză. nu a fost nici un accident acolo.

    • Deci cei care depășesc limita de viteză sunt criminali, aprioric. Se simte cineva?

      00
    • În Iași instanța a stabilit intenția după ce a văzut că șoferul a trecut de 4 semafoare roșii înainte de a omorî 2 oameni.
      Aici avem un polițist care are secția la câteva străzi distanță și e în fișa postului să știe zona, care polițist dă amenzi în baza codului rutier actualizat. Capitolul de contravenții și infracțiuni e ultimul citit la școala de șoferi, primul la poliție.
      Un procuror „în căutarea adevărului” ar putea să ceară localizarea mobilului pe turele polițistului penttru a determina un pattern comportamental.
      @Gicu la 50km/h+, consum alcool, substanțe se poate demonstra intenția, civil sau nu.

      00
    • Daca era blogger in depasire se mai numea criminal?

      Hai sa nu fim absurzi, a accidentat mortal e exprimarea corecta pentru ca asta s-a intamplat indiferent cu cata emotie e tratat subiectul. Sa cerem sa se faca dreptate e corect, dar sa nu incepem noi sa dam verdicte din burta ca atunci e cel mai rau.

      00
    • @Pixel, există cazuri, puține, însă există, de accidente soldate cu victime încadrate juridic la omor (cu intenție), însă acest lucru rezultă din circumstanțele obiective ale fiecărui caz în probare elementului psihologic (forma vinovației în raport de care avem omor sau ucidere din culpă în situația din caz). Lămureste-mă tu cum s-ar putea încadra drumul polițistului să își cumpere mâncare (așa cum mediatizează prost presa) în tiparul uciderii cu intenție (omor, art. 188 C. pen.)?. O să dau niște definiții. intenţie – formă a vinovăţiei caracterizată prin aceea că infractorul prevede rezultatul faptei sale şi urmăreşte sau doar acceptă producerea lui. (directă și indirectă).

      00
    • Fapta e de ucidere/omor chiar și în CPP’ul lui Tudorel. Încadrarea o face procurorul, dacă e din culpă, din imprudență, calificat, cu circumstanțe agravante, atenuante.
      Speță acum zeci de ani la bunici în sat: un șofer de IRTĂ pleca la treabă. Copiii se jucau pe stradă. A pornit măgăoaia. Ceasul rău. A omorât un copil. Nu era în față, nu era în laterare, se ascundea lângă o roată. Ăsta e verbul: a omorât.
      Sunt puține cazurile în care cineva se trezește dimineața, se uită în calendar și zice: blue monday, azi omor pe cineva.
      „Am 80, 7 boli. Nu mai pot. Ies în fața tirului” – sinucidere și omor din culpă.
      „L-am amenințat cu arma și el a vrut să o ia și s-a descărcat accidental, eu vroiam doar banii din bancă” – omor calificat
      „Uite un grup de oameni în Piața de Crăciun, dreapta laaaarg cu mașina de gunoi” – atentat terorist

      @Marian „Am condus ca în NFS Most Wanted și am dat peste un pieton pe trecerea de pietoni. Stai, doi pietoni. Da, sunt polițist. Nu, nu aveam semnale luminoase, acustice, cu fum. Da, știu regurile, am făcut și curs de conducere defensivă.” Aspectele care reprezentau beneficii și protecție până în momentul accidentului: polițist, echipaj, curs auto devin părți incriminatoare, cum spuneam, dacă poți determina și un patern: amenzi de circulație, două mărturii cu: conducea ”sportiv” și câteva înregistrări când patrulează ”sportiv” și chiar și peste cinci ani când se va judeca apelul și lumea o să treacă la următoarele fapte de eroism ale poliției române tot îți rămâne: putea să prevadă rezultatul faptelor sale și a ales să meargă mai departe? cam da.

      Uniforma și regurile te protejează atât timp cât le respecți.
      „Nu mă duceam să îmi iau mâncare, mă duceam la pedichiură”.

      00
    • nu e ca si cand nu am vazut filmuletul cu accidentul. L-as pune, o data pe saptamana, la fiecare scoala din Romania
      „Cand vezi masina in viteza, nu alergi sa traversezi mai repede, stai!”

      daca avea girofaru (nu prea se vede bine pe filmare) era in misiune. Vrei sa mearga in misiune cu 10 km/h?

      00
    • @animaloo nu girofar, nu sirenă, nu „hei cuțit, cuțit, cuțit”, nu misiune, nu grabă la potol, nu năștea nevasta comandantului, nu ieșea la pensie, trebuia doar să ducă niște citații, poate lui Ciucă să le adauge la teză, dracu știe.
      Era începutul școlii și trebuia să țină o prelegere copiilor despre siguranța în trafic și nu avea studiu de caz.

      00
    • Ehh, si aici e problema.

      Justitia in Romania se face pentru doua saptamani la televizor si apoi, in spate, stim noi ca alea de 4 si de 7 ani erau niste panarame mici de fapt. Urmaresc ele ceva, au spus ele ceva..

      00
  28. Cred ca in prima fraza ai vrut sa zici altceva.
    În ultimele luni a devenit din ce în ce mai clar că, pe lângă că nu vor să muncească, autoritățile nici nu vor să muncească,

    Nu trebuie sa aprobi mesaju asta, e doar o observatie.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile