În clipul ăsta sunt două greșeli. Prima e că se oprește în drum, deși are prioritate, ceea ce e dubios și stupid și o fac de obicei oamenii care nu au fost loviți din spate sau n-au luat-o pe coajă când erau mici.
A doua izvorăște din prima: s-a pus în poziția stupidă de a avea nevoie să treacă peste două benzi ca să-și continuie drumul. În mintea ei a făcut o chestie isteață, teoretic, a ocolit semaforul. Asta e logica mișcării. Doar că a ajuns într-o situație în care nu are prioritate de două ori.
Decizii, decizii, decizii…”veața e greu”…
Si iute asa m-am vazut si pe mine cum la secunda 36 am debarcat pasagerii sub „ditamai”semnul de Oprirea Intezisa!
Prostul nu e prost destul daca nu e si fudul
Nu se considera „Oprire” daca masina este imobilizata strict cat este necesar pentru coborarea sau urcarea pasagerilor, fara a perturba traficul pe acel drum.
@Danyzus, presupun ca erai ironic aici, nu?
Conform art. xx din Codul Rutier publicat in yyyy –
Sau ca sa spunem la fel ca in wikipedia: Quotation needed.
@Andrei G: nu eram ironic, zice in codul rutier. Prevedere bagata in OUG 195/2002 – Articolul 63
(2) Nu se consideră oprire:
a) imobilizarea vehiculului atât timp cât este necesară pentru îmbarcarea sau debarcarea unor persoane, dacă prin aceasta manevra nu a fost perturbată circulația pe drumul public respectiv;
b) imobilizarea autovehiculului având o masă totală maximă autorizată de până la 3,5 tone, atât timp cât este necesar pentru operațiunea de distribuire a mărfurilor alimentare la unitățile comerciale.
@Danyzus
(2) Nu se consideră oprire:
a) imobilizarea vehiculului atât timp cât este necesară pentru îmbarcarea sau debarcarea unor persoane, dacă prin aceasta manevra nu a fost perturbată circulația pe drumul public respectiv;
Partea cu perturbarea circulatiei o ignoram ca deh, din categoria „stau 5 minute boss”.
Dar si daca ii iesea, cine castiga vreo 30 secunde?
Posibil sa fi fost mintea lui Waze ce care a facut aceasta mareata optimizare. E un exemplu de cum ajuta Waze la load balancing, distribuind traficul pe mai multe strazi, fara sa ajute neaparat la nivel individual soferul care a ales sa mearga dupa indicatii.
Ce legatura are Waze in situatia asta? Crezi ca se ghida dupa aplicatie? Ala e din Brasov, sunt convins ca stie cum sunt benzile si traficul in zona respectiva. Omul a venit pe banda 2 inca de pe pod pentru a mai castiga cateva secunde.
Oricum, cei care vin dinspre Leroy nu au alta varianta decat ruta respectiva. Ar mai fi prin Bartolomeu Nord (pe langa linia ferata), dar asta inseamna ocolire (cateva minute pierdute).
Se pare că unii nu se pot descurca in orașul în care locuiesc fara a utiliza o aplicație gen Waze. Sper că nu o folosiți și acasă când vă duceți la frigider, la buda etc.
@Marin, Brasov e judet, nu doar oras.
@ Marin „Ala e din Brasov, sunt convins ca stie cum sunt benzile si traficul in zona respectiva”
Brasovul este un satuc cu 2 strazi si o ulita. Sigur TOATA lumea stie TOATE strazile si indicatoarele.
Cu riscul ca o sa imi iau hate la ai mai mari soferi.
Doamna a procedat foarte corect la schimbarea directiei catre dreapta dupa marcajul continuu, tinand cont ca se urmarea o schimbare de benzi intre cele 2 autoturisme, a redus si a acordat prioritate, asa se procedeaza corect si logic.
Cealalta situatia ar fi fost ca doamna sa accelereze si sa intre in fata Polo-ului si Polo sa nu se mai poata incadra in conditii de siguranta pe acea banda.
Si s-a ajuns in situatia 2 din motive obiective.
1. Asa a indrumat-o Waze / Maps.
2. Asa s-a simtit mai confortabil.
3. Asa i s-a parut ei logic, poti condamna logica cuiva, atata timp cat respecta regulile de circulatie?
Observatii:
Rulezi cu 77 km/h prin oras si cu carosabil umed.
Doamna nu a oprit, 22-27 km/h cand a schimbat directia.
@Vlad, ala cu Polo are Cedeaza trecerea. Deci, dna cu Toyota avea prioritate. Din acest motiv, ala cu Polo chiar incetineste pentru ca stia ca trebuia sa o lase pe asta cu Toyota. Faptul ca s-a intamplat invers nu ar fi o problema, aia cu Toyota a fost mai precauta. Dar legal, Toyota putea sa treaca.
1. Asa a indrumat-o Waze.
Nu va inteleg cu Waze-ul. Pentru ce iti trebuie Waze in Brasov, si cu atat mai mult in zona aia? Vali va poate confirma ca nu ai alternative pe traseul ala decat sa treci podul si cand treci de semnafor sa mergi in orice directie. In fata este sensul giratoriu.
Asa este, dar doamna a schimbat directia cand i-a permis marcajul, mai devreme nu putea. Practic, desi Polo nu a cedat trecerea doamnei cu Toyota, nu putem incadra Polo-ul la neacordarea de prioritate pentru ca doamna nu a fost nevoita nici sa franeze, nici sa schimbe directia brusc pentru a evita o presupusa coliziune.
Spre, exemplu, in Bucuresti, m-am trezit in cateva ambuteiaje grave (accident / troleibuz blocat / intersectie blocata de isteti) pentru ca nu am deschis Waze pe premiza ca pentru ce am nevoie, ca merg zilnic pe acolo.
@Marin
Cred nu era din BV si avea waze.
Si prin Bucuresti te mai pune waze sa faci stanga peste 3 benzi si apoi dreapta in 5 0m taind alte 3 benzi ca i se pare lui ca scutesti 1.5 minute fara sa tina cont ca la ora aia e crima sa faci manevra.
@Vlad, nu compara Bucuresti cu Brasov. Inteleg ca in capitala e necesara aplicatia. Dar la noi nu-i vad sensul, in mod special pentru cei din oras care cunosc foarte bine strazile. Ambuteiaje nu prea sunt. E adevarat ca dimineata si seara bulevardele orasului sunt aglomerate (orele de varf), insa toti stiu care e situatia.
Pentru cei care tranziteaza poate e indicat sa foloseasca aplicatia pentru ca nu cunosc orasul.
Cei filmati de vasi sunt brasoveni. Sunt convins ca stiu foarte bine strazile.
@GoCu, siguuur nu era din Brasov.
sigur sigur era din brașov. e o practică comună să facă dreapta acolo și apoi stânga.
Soferii comentand la zoso pe blog : Femeile nu stiu sa conduca !!!
Aceiasi soferi : Ce nevoie avea o femeie de waze !!!
Vlad daca ai permis de conducere te sfatuiesc la modul cel mai serios sa il tai cu foarfeca sau sa te duci sa il predai singur la cea mai apropiata sectie de politie si sa faci scoala de soferi din nou. Pentru binele tau si al tuturor partenerilor de trafic. Corect si logic la ce s-a intamplat cu doamna aia cu Toyota e doar in capul tau. Se pare ca nu cunosti semnificatia indicatoarelor rutiere si regulile de acordare sau pierdere a prioritatii pe drumurile publice.
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 (**republicată**)
privind circulația pe drumurile publice**
Articolul 6 pct.1 din OUG:
1. acordare a priorității – obligația oricărui participant la trafic de a nu își continua deplasarea sau de a nu efectua orice altă manevră, dacă prin acestea îi obliga pe ceilalți participanți la trafic care au prioritate de trecere să își modifice brusc direcția sau viteza de deplasare ori să oprească;
Casca ochii mai bine la filmare si observa ca doamna aia franeaza din motive doar de ea stiute, probabil ca sa nu se ciocneasca cu desteptul ala cu Polo care nu ii acorda prioritate intrand in intersectie mai tare decat trebuia. Nu e normal ce face ea, trebuia sa pastreze viteza de rulare constanta la 50 kmh si nu sa o reduca la sub 30 deoarece este o intersectie dirijata de indicatoare ca urmare se respecta intai semnificatia indicatoarelor si ulterior a marcajelor rutiere daca indicatoarele lipsesc(nu e cazul aici) ea fiind pe drumul cu prioritate iar ala cu Polo are obligatia de a reduce viteza de deplasare la intalnirea indicatorului cedeaza trecerea si sa ii acorde prioritate nu sa ii taie calea deoarece el venea de pe un drum care se sfarseste/ingusteaza in intersectia aia, se vad si sagetile de marcaj de pe el.
Pe drumul public cu mai multe benzi, conducătorii de vehicule care circulă
pe o bandă care se sfârşeşte, pentru a continua deplasarea pe banda din
stânga trebuie să permită trecerea vehiculelor care circulă pe acea bandă.
@Samy, liniile de pe sosea tot trebuie sa le urmaresti, deci nu avea voie sa intre pe banda aia decat acolo unde a intrat, destul de aproape de unde a facut dreapta. Tu ai dreptate cu ce zici, dar in 9 din 10 cazuri ala de pe banda 1 (care are cedeaza) o sa mearga frumos in paralel cu tine si nu o sa te lase sa intri si ratezi dreapta…sau tragi dreapta oricum si dupa ii ceri RCA. O fi frantat cam mult, dar si cine filma mergea cu 80.
@Sammy mai bine il tai si apoi ma duc si il predau.
1. In situatia de fata, doamna a schimbat banda fix cand se putea din punct de vedere legal, Polo era in fata.
2. „să își modifice brusc direcția sau viteza de deplasare” unde puntem constata ca doamna a modificat brusc directia sau viteza de deplasare, a apasat frana foarte putin.
3. se vad sagetile de ingustare a drumului de pe care venea, din 2 benzi in 1, acela nefiind prioritar, avea cedeaza trecerea.
4. de cand esti obligat sa mentii viteza de rulare la 50 km/h in localite?
Unii oameni conduc preventiv, se asigura de mai multe ori, cand dau de un cretin in trafic il inteleg, pana la urma cand poti evita un accident de ce sa nu o faci?
Vlad
1. Da a schimbat banda acolo deoarece melteanul ala a patruns in intersectie in fata ei taindu-i calea ; repet la intalnirea indicatorului de cedeaza trecerea ala are obligatia sa reduca viteza si sa acorde prioritate, reciteste ultimul paragraf pe care l-am scris mai sus. I-a fost frica ca ala o sa dea in ea desi si el franeaza ca a vazut-o si de la inceputul filmarii se cede ca ambii merg aprox. cu aceeasi viteza in paralel insa desteapta se gaseste sa puna frana da dinainte de a patrunde in intersectie. Ea nu avea nici un motiv sa franeze putea merge linistit cu 50 kmh si ala i-ar fi cedat trecerea pentru ca se observa ca si el franeaza cat de cat deci a observat ca este trafic pe banda din stanga si ea nu ar fi trebuit sa intre din scurt pe banda aia in spatele lui.
2. nu a apasat frana foarte putin ci a stat in frana aproape toata durata in care apare in filmare, franand intermitent, foarte putin a fost momentul cand nu era cu piciorul pe frana. Ce ai constatat tu ca se intampla aici e o consecinta a faptului ca s-au intersectat doi prosti in trafic, cea cu toyota si cel cu polo, daca ea ar fi pastrat viteza constanta si ala ar fi franat din timp si mai mult nu se ajungea la situatia asta.
3. asta am afirmat si eu mai sus , nu inteleg ce vrei sa subliniezi.. cred ca nici tu.
4 de cand exista Codul Rutier, indicatoarele si marcajele rutiere si conform regulamentului de aplicare al aceleiasi OUG de mai sus mentionata, pe scurt Codul Rutier si regulamentul de aplicare al Codului Rutier care specifica urmatoarele:
OUG – Articolul 49 pct.(1) Limita maxima de viteza in localitati este de 50 kmh
Regulament – Articolul 121
(1) Conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.
Art. 122. –
Se interzice conducătorilor de vehicule să reducă brusc viteza ori să efectueze o oprire neașteptată, fără motiv întemeiat.
Soferita aia nu avea nici un motiv sa reduca viteza de deplasare sub 30 kmh si nu ma lua ca motiv intemeiat = a franat ca ala sa nu dea in ea deoarece ea a cauzat in primul rand tot lantul asta de evenimente.
Daca si tu conduci in aceeasi maniera ca si aia cu Toyota nu te supara ca iti spun dar cu siguranta esti sofer de Duminica si ar mai trebui sa iti revizuiesti stilul de mers.
In alta ordine de idei reiterez ce a mai sugerat cineva pe aici cu mult timp in urma, mi s-a parut o idee foarte buna, si anume sa se introduca retestatea obligatorie a cunostintelor din Codul Rutier macar o data la 10 ani de zile daca nu mai des de atat, iar daca nu se obtin punctele de trecere, permisul suspendat pe 1 luna dupa care iarasi mers la test. La 3 examinari picate consecutiv, permisul anulat si refacuta scoala de soferi obligatoriu cu dat examen din nou ca si cum nu ai fi avut deloc permis daca mai vrei sa conduci pe drumurile publice.
@Sammy referitor la evenimentul in sine, putem concluzia ca participantii la trafic nu au pierdut mai mult de 3 secunde din viata si au depasit aceasta situatie fara probleme.
Mai putem concluziona ca drumul de pe care a venit Polo este prost marcat.
Iar in final, putin conteaza cum conduc eu, important e sa ajung unde am nevoie in siguranta.
Fiecare e liber sa isi adopte un stil de condus, unul este mai agresiv (cazul lui Vali), altii sunt mai preventivi (cazul cu doamna Toyota), altii sunt mai smecheri/inconstienti (cazul Polo).
Problema e cand se intalnesc cei agresivi sau inconstienti cu altii ca ei.
@Sammy
„Conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă”
MAXIMA, nu recomandata.
„Se interzice conducătorilor de vehicule să reducă brusc viteza ori să efectueze o oprire neașteptată, fără motiv întemeiat.”
Nu consideri ca evitarea unei tamponari este un motiv intemeiat?
Sigur i-o dat Waze rută pe acolo, ea nu putea să fie atât de deșteaptă.
Chiar nu zice nimeni nimic despre cacanarii care intra pe genul ala de banda, cu cedeaza, ca si cand ar avea prioritate ( fix cum face cel cu Polo ) ? Aia probabil stie ca are prioritate, dar daca vine unu cu masina spre tine fara sa opreasca, opresti tu, cu toata prioritatea, important e sa nu se intample niciun accident, nu sa ne dam mari ca am intrat pentru ca aveam prioritate. Eu celor ca cel cu Polo le-as lua permisul pe perioada lunga.
Sunt foarte dubioase semnele de cedeaza trecerea de genul asta. Intradevar cel cu Polo trebuia sa acorde prioritate. Dar partea aiurea este ca daca respecti indicatia semaforului, cei care vin pe banda cu prioritate au prioritate pana la sensul giratoriu.
Este o situatie destul de simpla la prima vedere, dar aia care procedeaza asa forteaza aiurea si se supun unui risc foarte mare intr-o situatie asa simpla.
Ce e de facut?
Retrasarea marcajelor in sensul sa se formeze 3 benzi direct si semn STOP alora.
In schimb, ce sa zicem de situatia de la intersectia cu Golden Blitz cand cei care vin de pe bulevardul Geniului vor sa faca stanga spre Soseaua Panduri sau Progresului si cei care vin de pe Soseaua Panduri vor sa se duca pe Bd Timisoara sau Drumul Sarii.
Sunt acolo cred ca 6-7 benzi si se formeaza ultima amestecatura imputita.
semnul de cedează este inconsistent cu marcajele. Nu poți avea cedează dacă banda ta se continuă fără a se intersecta cu banda celor cu prioritate.
Acolo trebuie refăcute marcajele și trasat linie transversală întreruptă undeva
@Flat, corect, normal ar fi sa ai o linie transversala ca sa stii care este limita pana unde acorzi prioritate.
În acel loc e pus cedează trecerea în caz că vrei sa schimbi banda. La autostradă e la fel cu observația că banda de accelerare se termină deci ești obligat să o schimbi.
Acolo banda nu se termină așa că au luat un concept de la autostrăzi și l-au aplicat în oraș unde banda nu se termină de fapt. Invers, banda întâi devine banda a doua și e ciudat să cedezi trecerea unuia pe altă bandă când tu mergi înainte.
Ca de obicei e un lucru făcut în grabă fără vreo cercetare.
Care mai este viteza legală prin oraș? Am un lapsus.
99km/h
asta daca nu esti in zona cu limita de 30 si 70.
@ Vali Limita aia de 99km/h apare in partea din Monitorul Oficial care nu este publica. Scuzati, nu toti avem sursele tale de informare
și nici legitimația mea de serviciu
Intrebare pentru baietii cu scoala vietii… Vreau sa cumpar o masina, ma gandeam sa merg in weekend dupa ea, ca in timpul saptamanii e de munca, iar vanzatorul tot zice ca imi da fiscal pe loc. Cum se poate asta? Nu trebuie stampilat contractul de vanzare cumparare, cu datele mele pe el? Poate avea ceva deja pregatit inainte sa stie cui ii vinde masina? Pot face ceva cu actul ala?
fiscal pe loc e o frază standard. n-are cum să-ți dea fiscalul in weekend.
Pentru fiscal trebuie sa se ducă cu alea 5 exemplare ale contractului la taxe și impozite, care nu lucrează pe weekend.
După ce face asta poate să dea. Hint:eu nu as avea încredere că îmi dă fiscalu prin poștă sau că să revin după el 5 zile mai târziu.
Nu boss, vin in ziua aia când zici că dai fiscalu și facem toate formalitățile. E mai simplu și elegant. Cu ocazia asta, depun și actele pentru număr nou.
Când am luat ghena, dimineață am fost cu vânzătorul la primărie, mi-a dat pe loc de la primărie ștampila, am fost la primăria de care aparțin, acolo au ștampilat și ei, apoi am depus dosarul la miliție, iar la 4 mi-am ridicat numere noi, că-s burghez.
Este corect cum spui tu.
„Fiscalul” este contractul de vanzare-cumparare pe care nu are cum sa ti-l dea in weekend.
Am luat si eu o masina in weekend si am procedat astfel:
Am primit cartea masinii, talonul completat cu (instrainate catre / data), o copie suplimentara la contractul de vanzare-cumparare semnat de el si de mine in care l-am pus sa scrie „ma oblig ca in data de X sa depun actele la primarie in vederea instrainarii catre Y” si ulterior mi-a trimis contractele semnate prin curier si o copie de buletin a proprietarului.
Practic, odata ce a scris pe talon instrainat catre tine si ti-a dat cartea, nu prea mai are ce sa faca.
Nu are cum sa si-o radieze din cirulatie, nu are cum sa o scoata de la inmatriculari, nu are cum sa isi anuleze asigurarea.
E interesul lui sa iti dea actele sa iti poti inmatricula masina pentru ca in caz contrat tu poti merge in continuare pe asigurarea lui, impozitul ramane la el si in ziua de azi, sa mearga cineva pe asigurarea ta…nu mai renteaza deloc.
Multumesc pentru informatie, atunci incerc sa ma duc in timpul saptamanii sau mai vorbesc cu omul sa vad daca e de incredere si incerc faza cu actele pe curier.
Prima oara trebuie sa aflii cate zile dureaza sa se elibereze actele, de exemplu in sector 5 dureaza 1-5 zile lucratoare, in Calarasi 1-2 zile lucratoare, in alte parti se da pe loc.
Eu am luat o masina de aproximativ 3000 euro pentru sotia incepatoare si pentru mine a fost simplu ca sa zic asa pentru ca aveam schema pregatita cu „accident pe asigurarea ta” si nu prea mai convine nimanui in ziua de azi sa se joace cu asigurarile.
Dupa ce mi-a trimis actele ma batea la cap sa inmatriculez masina desi in Calarasi se fac programarile la 1 luna jumatate / 2.
Masina e in Huedin, langa Cluj, ma gandesc ca se poate rezolva pe loc in timpul saptamanii. O singura data am mai cumparat masina si am luat-o de la samsari, atunci mi-au dat 4 contracte de vanzare cumparare fara nicio stampila pe ele, dar s-au panicat cand au aflat ca ma plimb cu masina tot pe numele lor si mi-au trimis copia lor de contract, stampilata frumos (a trebuit sa ma milogesc de primarie sa accepte ei o copie xerox a contractului, sa depun originalul la politie pentru inmatriculare)
hai mane, fix la Huedin ți-ai găsit?
Completati 5 exemplare, se depun la primarie, 1 ramane la primaria vanzatorului, 1 ramane la vanzator, 3 exemplare primesti tu (unul pentru primarie, unul pentru inmatriculari si unul ramane la tine).
Cand depune exemplarele la primarie, trebuie sa mai faca o cerere de instrainare auto. (nu ai treaba tu cu aceasta cerere).
Teoretic, banii ii dai dupa ce primesti exemplarele tale, dar daca acestea nu se elibereaza pe loc…trebuie sa il pui sa verifice ca sa nu fii surprins cand vei ajunge in situatia in care el o sa iti ceara banii pe masina ca sa depuna actele la primarie si sa ti le trimita prin curier.
Stai asa, ce are Huedin? Sunt samsari? Data trecuta am luat din Galati :)))
Ce sa fac, acolo am gasit o masina care imi place…
Vezi ca si eu am plecat pe fenta asta, am luat masina care i-a placut sotiei.
Am mai bagat inca 2500 euro in ea pentru ca m-a mancat in cur sa merg pe intuitia asta, imi place masina.
Aoleu, am dat un google sa vad ce s-a intamplat in Huedin :))) Masina pare in regula, nu e samsareala. E masina de off-road, mi-a trimis omul filmulete cu ea pe coclauri, pare masina lui personala.
Intrebarea e daca merita A800 fata de A500.
Nu vă mai agitați pentru toate prostiile, că atunci când o să ajungeți în Craiova o să intrați în depresie.
In Craiova este de bun simt sa ai o sabie, recomandat este totusi un paloș.
Ca unu care se plimbă frecvent pe acolo, îți pot confirma că ce recomandă Vali este suficient: topor, lopată de infanterie, niște saci de 200 de litri, cabluri de încărcare de neam prost, lopată de zăpadă de metal, sfoară, un cuțit în torpedou, alt cuțit în portbagaj, un stingător de 2-3 litri, și nu o să ai probleme la Craiova. In felul ăsta sunt regulamentar dotat, la nivel de taximetrist.
Mai am o stație pe mașină. Oltean fără stație este blasfemie, că mereu stau băeții la Saru, Găneasa și Pielești. Cea mai mare rată de morți luați în rachetă o au capetele de cretă cu radare.
Ai mai putea adăuga o macetă de la Tramontina în buzunarul de la ușa de la șofer și eventual un spray de urs in suportul de pahare. Depinde de zona unde te deplasezi. Prin Craiovița lame mai lungi și ascuțite preventiv. Vă salutați cu sabiile pe geam. Obligatoriu lanț. Se găsesc modele la Electroputere Mall, intersecție Decebal cu Calea București.
Mă amuză grav când mai aud știri că au prins 4 găinari cu 2 țevi de gard și 3 cuțite proaste drept interlopi înarmați și deosebit de periculoși. Înseamnă că băeții liniștiți de pe grupurile de edc, bushcraft și supraviețuire din România sunt 10 etaje peste El Chapo, ca tăioase.
Nu e chiar așa rău Craiova.
Vorbesc strict de haosul din trafic. Altfel, mă simt la fel de safe în Craiova ca în oricare alt oraș din România
Normal că-și permit atîtea arme la bord, că e lume foarte bogată în Craiova. Am găsit în parcare cîteva lire. A mea era singura mașină p-acolo, nu știu cum nu le-a găsit nimeni, sau era sub demnitatea lor să se aplece…
Ca să vezi Marinel, la noi se pierd lire, nu monede de 50 de bani
17:11:29….ie an față pe avari!