Numărul imens de mașini cu numere de Italia, cu oameni care merg după ce reguli rutiere vor. Nu după civilizația de acolo, nu după dezastrul de aici. După cum vor. Daca îi oprești să îi întrebi de ce sunt cretini, se plâng că România nu e o țară civilizată. Dacă îi întrebi dacă acolo procedează la fel, o dau în diverse. De exemplu, nu am fost prea des în Italia, dar acolo nu am văzut copii ținuți în brațe în mașină pe locul mortului.
Am mers în spatele unor prieteni care știau drumul, pe 200km am scos 5.4% consum.
Românii nu vor să păstreze distanța între mașini, indiferent de ce conduc. Am pus ACC și ținea distanță 2 mașini față de aia din față, mișto de tot și prin sate, și prin exterior.
Soția era nedumerită de o prostie compusă din două prostii mai mici.
Prostia1: te înfigi în frână și apoi dai semnal dreapta, că ieși de pe DN.
Prostia2: pentru că nu erai atent sau pentru că nu păstrai distanța, te înfigi în frână în spatele prostului care face faza de mai sus, în loc să ocolești elegant, călcând linia continuă.
I-am explicat că ăla care lovește din spate plătește, indiferent de situație, și de aia proștii care fac prostia1 sunt curajoși și n-au remușcări și că polițistul aplică legea după cât îl duce capul, partea cu “dacă pe carosabil e un obstacol care nu poate fi depășit fără a călca linia continuă” e dubioasă, pentru că ăla a ieșit de pe șosea între timp, vinovat ești tu, trebuia să oprești coloana din timp, fraiere.
Motocicliștii jegoși vor fi jegoși. Am mers în spatele unor cocalari cu touringuri, când era limită de 70 ei mergeau cu 50, în linie, să nu poți trece de ei lejer, că se întindeau 3 motoare pe lungimea unui tir, când s-a pus limită la 50 i-au dat 70, ca să fie bine. Pe mijlocul șoselei. Când a apărut o barieră de tren, brusc nu mai erau mașini, atunci au putut să se strecoare, nu mai era nevoie să meargă pe mijloc.
Două porcării într-un singur clip:
- cine a pus limită la 10km/h merită biciuit la sânge și apoi întrebat de ce. serios acum, de ce?!
- mă uitam la un moment dat la o fază în bord, ultimul semn detectat era cu limită la 30km/h. eram în afara localității, pe un drum drept, dacă aveam o mașină autonomă, ea ar fi mers cu 30, că un imbecil a uitat să pună și semnul de terminarea limitei. o să fie distractiv.
ce-ti mai place in Moldova…
La motociclisti imi place si cand te depasesc la o distanta de 1m sau cand se strecoara printre masini (nu conteaza ca sunt in mers sau oprite). Daca le faci tu chestiile astea, incep sa gesticuleze, sa te acuze ca ii intimidezi etc.
https://streamable.com/ux4ck9
https://www.scoalarutiera.ro/intrebari-posibile-drpciv-categoria-b/1035/este-corecta-manevra-de-devansare-pe-autostrada-a-unui-autovehicul-pe-banda-dreapta-a-acestuia
In Constanta, in trafic, eram putin nehotarat daca sa-l depasesc pe unu cu un SUV care nu era hotarat daca merge pe banda 2 sau 3. Si din cauza ca vedeam in oglinda un cocalar pe doua roti cum facea slalom printre masini, de pe banda 1, pe 2, pe 3 si invers. La un moment dat, m-am hotarat si eu la banda 2 si, la semafor, vine cocalaurul din spate si-mi bate-n geam ca „de ce nu-ti tii banda, ca era sa ma arunci de pe motor”. „De ce nu VA TINETI banda, ca nu ne cunoastem. Si, la ce slalom faceati dvs, nu stiam care e banda pe care trebuie sa o tin”. A inghitit in sec si a plecat mai departe, bineinteles, printre masini, spre prima pozitie din rand la semafor.
Diferenta este ca legal are voie sa te depaseasca fara sa treaca axul drumului. Legal tu nu ai voie sa il depasesti pe el.
Nu inteleg de unde atata frustrare de a merge printre masini (cand sunt oprite). Vrem o tara ca afara, dar nu la noi in tara.
Diferența este că atunci când motorul se.strecoara, își asumă calculat riscul și traiectoria sigură, iar tu in mașină nu pățești maxim decât o zgârietură. In schimb, când tu schimbi benzi aiurea îl poți omorî pe el
R „fara sa treaca axul drumului”. Siigur. „Vrem o tara ca afara” – unde este legatura?
@kilroy: citeste legislatia si apoi discutam daca vrei.
„Daca le faci tu chestiile astea, incep sa gesticuleze, sa te acuze ca ii intimidezi etc.” – In tarile civilizate nici n-ar trebui sa se puna problema de a depasi un motociclist/scuterist punandu-l in pericol. Merg aproximativ 10k km pe sezon cu motocicleta si am fost pus de nenumarate ori in situatia de a iesi pe acostament pentru ca eu mergeam cu 100km/h si cineva intra in depasire cand din fata veneau masini.
@Marin de aia care merg printre masini in mers…pnm isi asuma riscuri aiurea, dar cand sunt oprite, rahat d-aia mi-am luat motor si am facut scoala si am dat bani pe echipament, ca sa ma misc mai repede in traficul din Bucuresti.
Te invit sa dai de A, sa mergi vara prin oras, cu echipament complet si sa stai in coloana ca o masina.
Daca nu ai chef de tot procesul, te iau pasager odata sa vezi cum e cand trece un dobi cu masina la juma de metru de tine si pe urma incercam aceeasi chestie cu masina, sa vezi diferenta.
La final de zi, ca si la masini, biciclete si trotinete, idioti exista peste tot iar lumea moto clar are specimenele ei speciale.
@Flat, breaking news- pentru majoritatea omenilor o zgarietura pe masina proprie valoreaza mai mult decat viata unui necunoscut. Singurul motiv pentru care nu dau peste ei, ca e dupa ai tre’ sa spele masina de sange.
Am mers eu prin Italia, am ajuns in zona Napoli, doar fereste, mai rau ca aici. Calci pe trecere, nu opreste nimeni, la margiena orasului se baga unu in depasire si venea si venea pe constrasens spre mine, nici un stres, facea asa o depasire lejera, in oras. Eu aveam prioritate, se bagau oricum si stand cu telefonu la ureche. De scuteristi nu mai zic, kamikaze. De aiai ii place romanului in Italia, e o Romanie mai bogata si mai cu mot.
Hahaha, mers civilizat in Italia
Sunt in road trip acum prin Italia. Nimeni nu semnalizeaza, in giratorii trebuie sa ghicesti in ce directie o ia fiecare, doar 1 din 10 localnici semnalizeaza cand schimba banda. Limitele de viteza sunt orientative, roşul la semafor e un fel de verde vreo 3 secunde dupa ce s-a pus.
Singurul lucru de care le e frica, pare ca e parcarea in locurile nepermise.
Cred ca Italia e un fel de privire in viitor pentru Romania rutiera. Cu benzina si autostrazi crunt de scumpe. Si scutere, multe scutere. Si imigranti, multi imigranti, genul taciune sau cu basma.
Cred ca esti in road trip mai prin sud; in nord e mult diferit stilul de condus, se cam respecta regulile de circulatie. Ca exemplu, eram prin Pisa si, pe o portiune cu banda speciala pentru autobuz intr-un trafic destul de aglomerat, singurul care a folosit acea banda fara sa fie autobuz era unu cu nr de ro.
Nope, sunt in nord, pe riviera. In Genova de exemplu, li se rupe de banda de autobuz cand e aglomeratie. Si oricum, cred ca au venit în concediu italieni din toate zonele pe aici, deci e posibil sa fie un fel de import temporar de comportament din alte zone.
Am fost si in sud anii trecuti, intr-adevar, in zona de nord sunt un pic mai civilizati, dar trecand granița din Austria, vezi imediat diferenta, e un fel de welcome home gradual pentru români cu cât cobori mai jos în cizma.
Și am mai constatat ceva, cred ca pentru elvețieni, amenzile de viteza sunt prea mici, dacă vine unul tare pe autostrada din spate cu viteza amețitoare, în 80% din cazuri are eticheta cu CH.
Legenda spune ca acel 1 din 10 italieni care semnalizaeaza cand schimba banda e roman.
S-o fi stricat si prin Italia. Cand am fost eu in zona Genova, banda de autobuz era goala iar regulile se respectau, soferii mult mai politicosi decat la noi. Da, nu calmi si inceti ca nemtii, austriecii, elvetienii, dar ok. La fel si in Roma, nu doar nordul cizmei.
Stat in Italia aprox. 3 luni in ultimii ani. Cum zici, conduc ca in India. Cele mai fun chestii sunt cand TIR-urile se muta de pe o banda pe alta, din scurt si fara sa semnalizeze. Era sa crapam de vreo cateva ori asa, noroc ca prietenii mei is acolo de vreo 15 ani si le stiu metehnele.
La aia cu semnu de 30, ar fi trebui sa dispara dupa ceva timp sau distanta parcursa (gen 500 m), logica fiind ca unde se pune 30 e pt. distanta mica. Momentan lucrez la functia asta si cam asa facem, dar na, o fi sistem mai vechi.
Pînă la prima intersecție (sau lindicator de anulare).
zoso zice de limitarea de 10 km/h ca e o prostie. Eu zic ca si aia de 30, in cele mai multe cazuri, e, la fel, o prostie. Pe Valea Oltului, pe toate viaductele alea si pe multe alte tronsoane e limitare de 30. Am incercat sa merg cu atat, dar mi se pare ca e excesiv de precauta, un 50 ar fi fost mai realist, chiar si pentru tiruri.
Nu mai zic de semne de circulatie puse in bataie de joc, in genul acelora montate temporar la santiere sau reparatii de carosabil, unde de multe ori intalnesti „obligatoriu la stanga” sau „acces interzis” cand un „drum ingustat” sau un semn special de ocolire ar fi exact ce trebuie. O data, „obligatoriu la stanga” l-am vaut pus in cea mai nefericita situatie, fix intr-o intersectie in T, unde chiar puteai face la stanga si, dupa semn, nu mai aveai voie inainte. Doar ca, romanul se descurca el, stie ce a vrut sa zica organul.
Te rog sa spui daca in zona unde erau aia cu motoarele, unde era limita de 70 daca tu ai fi mers cu 70? Nu cu 55, nu cu 65 sau 85… 70… Cat era limita.
Coborârea dinspre Sighișoara spre Tg. Mureș. Drum cu multe curbe, destul de line, dar linie continuă.
Motociclist se plasează la 1 m în spatele meu, în stânga, că cică vrea să depășească. Dar nu o face.
Dacă cumva trăgeam stânga să ocolesc o groapă îl aruncam direct pe contrasens.
Cunoscând drumul aș fi putut depăși atunci când venea linia continuă. Dar din cauza lui am ratat ocaziile, că îmi era frică să nu îl lovesc pe el. Dar el nu depășea… Stătea acolo…
Aveți grijă de motocicliști, că ei nu sunt în stare.
brasov – sighisoara saptamana trecuta. In 10km aproape am iesit de pe sosea de 2 ori din cauza unora care depaseau coloana aiurea. Un pic mai incolo unu intra in DN cu spatele fara sa se asigure.
Multi care insista sa incerce sa depaseasca coloane cu zeci de masini cand mai sunt cativa km pana la autostrada/centura cu 2 benzi. Castiga maxim cateva zeci de secunde pe kilometrii aia si streseaza pe toata lumea.
„Am pus ACC și ținea distanță 2 mașini față de aia din față, mișto de tot și prin sate, și prin exterior.”
Eu nu mai fac asta pentru ca e invitatie pentru toti Geani cu toba sparta sa depaseasca la musteata si sa intre la intimidare chiar in fata mea, cu un break-check aferent.
Dacă nu las distanță mai mare, fix ca să nu se urce Geani pe mine e și mai rău.
Am practicat ambele situații: distanță mare, mers aproape de ăla din față. În prima situație sunt muuult mai safe: văzut, testat, aplicat.
Acum 2 săptămâni veneam spre Brașov și pe rampele alea pe la Dâmbovicioara aproximativ, linie continuă, eram în spatele tirului, de pe contrasens mai venea un tir, un isteț cu Duster s-a băgat să depășească. Nu am plecat de pe loc și l-am lăsat pe prost să se bage, ca să nu se urce pe mine sau mai rău să-l omoare ăla cu tiru de pe contrasens. După ce am făcut un schimb de cuvinte dulci, tot el era supărat că ce-a făcut așa grav și că se grăbește. Și prefer să țin distanța.
Ha, păi nu știi? Cum lași puțin loc, se bagă un dobitoc…
Cand am mai zis asta, ca ACC face destul loc sa ti se bage in fata dobitoci, mi-am luat minus-uri. Trebuie sa te inveti cu asta.
Vad ca e destul de inteligent sa vada daca cel care ti se baga in fata are viteza mare si merge mai repede dupa ce ti se baga, si nu pune frana la masina. Altfel, aia care depasesc, se baga in fata ta si pun frana, declanseaza frana si la mine.
1. nu poti sa lasi spatiu de 2 masini ca sigur o sa te depaseasca cineva, in localitate si DN nu las mai mult de o masina distanta, pe autostrada e ok si cu 3 masini distanta
2. pot sa inteleg pana la un punct depasirea moto-masini vs masina – moto, riscul e mai mare pentru motociclist cand este depasit de o masina DAR…cand un motocilicst vede ca vrea sa fie depasit sau este depasit sa incerce si el sa ajute la o distantare mai mare intre el si masina
3. ma gandesc ca atunci cand dai de o limitare de viteza apoi dai de alta si apoi de sfarsitul limitarii celei de a 2-a nu mai trebuie sa iei in considerare pe prima si sa respecti viteza din afara localitatii/localitate sau autostrada
daca viteza trebuia sa fie in continuare de 30 atunci trebuie sa fie doar semne de limitare 30 -> 10 -> 30. Cred ca o masina autonoma se ia in primul rand dupa vitezele generale(din fiecare tara) si apoi se ‘uita’ dupa semne
O masina autonoma trebuie in primul rand sa urmareasca semnele de circulatie. Nu se poate baza pe o harta pe care o are in memorie fiindca asta ar insemna ca in zonele in care se fac lucrari si sunt limitari temporare masinile ar trece cu viteza maxima.
Va lămuresc eu, mers in Genova pe linie rezervată transport in comun, venit amenda 125 € acasă elegant in plic cu link de acces să-mi văd poza cu mașina și linkul pentru plata amenzii, nu cerusem asta la Sfintul Anton dar asta am primit.
Aia cu 10km/h e probabil asigurare pt aia care ar trebui sa repare podul ala. Daca pica au scuza: „Noi am spus sa se circule cu 10km/h pe acolo, dar nu se respecta, de-aia a cazut
De mai mulți ani s-a vălurit asfaltul pe o porțiune de drum și a rezultat o trambulină care s-a tot adâncit. Fiind chiar înaintea unei curbe au murit recent două persoane și măsurile luate de autorități au fost plantarea unui semn de limitare la 30 și un altul cu drum cu denivelări. Cât căcat să coste repararea a 3-4 metri pătrați de drum ?
Am fost week-end-ul asta la mare. Plecat sâmbăta, întors duminica. Plin de politie. S-a circulat perfect. Nu credeam vreodată sa zic asa ceva la noi. Mai ales pe acest drum.
Concluzie – lipsa politiei e de vina.
De-aia își permit sa fie bizoni. Lipsa consecințelor.
venit duminica asta, mangalia-bucale
oprit pe autostradă de 3 ori
-prima: înainte de pod, deoarece macucii care plătesc CASH podul erau atât de mulți încât ocupau toate benzile cu mult înainde bifurcare…
-doi ȘI trei: între drajna și bucale, deoarece…, deoarece…? :O nu am aflat nici azi
(nu văzui nicio mașină tamponată pe margine, niciun elicopter aterizat forțat, NIMIC-NIMIC!)
Week endu asta am venit de la mare. 1000km i-am facut in 23 ore. 36 ore de fapt cu pauza de somn si o vizita scurta. Ma pis in ea de tara de c…t. Daca o luam spre vest in 23 de ore vedeam Atlanticul
la cum arata trendingu pe youtube nu e de mirare ca sunt atat de multi cretini pe soselele patriei. eu prefer sa ma feresc din calea lor decat sa ajung victima colaterala.