Hai că o las aici un pic, că mi-e lene să o bag în garaj. Cât înseamnă un pic? Păi, zi de zi, până naște nevastă-mea și nu are loc să treacă cu căruțul pe lângă ea și trebuie să iasă în stradă. Ce? Da, mi-au zgâriat-o niște nesimțiți, nu-mi dau seama de ce.
Ce te interesează domne pe tine? Da, e mașina mea! Da, am treabă cu ea! Nu încurcă pe nimeni acolo, vezi de treaba ta! Da, normal că mă enervez când vin și nu găsesc mereu parcare, dar ce are una cu alta?
Da, sunt locuri de parcare goale, dar o las și eu un pic aici, fără avarii, că nu încurc pe nimeni. Da, eu am oprit al doilea, dar are loc o mașină, nu sunt jegos sau prost, nu încurc pe nimeni, ce ai cu mine?! Cum adică sunt prost bâtă? Nu sunt, să mor io! Da, m-aș enerva dacă aș vedea unii parcați ca mine, dar ce legătură are una cu alta?! Tu n-auzi că nu sunt prost?!?! NU SUNT!
Lipsește o poză cu ăla care te vede că vii și tot iese de după mașina parcată. Eventual mai deschide și portiera larg ca să intre. Și nu se grăbește. Cam ca în poza 3, doar că la următorul nivel.
Am fugit acum de dimineață cu un pic de treabă în oraș, dar să mă mișc repede luai mașina. Bineînțeles că pe strada pe unde ies de obicei in singurul bulevard al orașului, care arată ca un drum agricol, este o școală și părinții își aduc copiii cu mașina.
Coadă de mașini pe stradă, fiindcă o tanti cu un focus alb a tras mașina pe trecerea de pietoni și a pus-o pe avarii. Oamenii făceau slalom să o ocolească, cucoana nu și nu. După 2 claxoane de alea date de un alt șofer, de a sculat morții la înviere, cu greu a urnit-o din loc, să fluidizeze traficul.
Când am întrebat-o de
@IonutM – Te-a prins cumatra si n-ai mai apucat sa tastezi finalul.
Continuarea:
Când am întrebat-o de ce nu parchează 20 de metri mai sus, unde erau locuri libere, se uita la mine și la restul de cetățeni cu copiii ca la urs. Nu pricepea cu ce încurcă.
Bucureștiul bate toate recoardele…
Roverul asta sta abandonat acolo de 10 ani! Vedeti in istoric pe Google street view. Ieri am trecut pe acolo si e perfect nemiscat. 10 ani!
https://www.google.com/maps/@44.4490705,26.1049099,3a,75y,289.38h,68.41t/data=!3m6!1e1!3m4!1s3g_pnkGGX4SvWqwEGnMxVQ!2e0!7i13312!8i6656
Fa reclamatie la Politia Locala daca vrei sa fii ignorat.
Sigur e Rover? Ca nu prea are rugina.
Bă, mie mi se pare că între 2009 și 2011 s-a mișcat.
Ia un tort si pune-l pe masina. Aniversare a 10 ani de stationare. Filmati dati la stiri, aparand pe un post national ii va forta pe cei in cauza sa se autosesizeze si sa ia masuri.
În 2014 era parcat în altă poziție.
Fa sesizare, ce-i asa greu? Eu am zburat vreo 4 rable din cartier, si mai am 4-5 in pending.
Dar chiar si in 2018 era parcat in alta pozitie. Deci masina se mai misca din cand in cand.
Da, l-au dat pompierii 10 m mai in fata ca nu puteau lua curba autospecialele.
i-o mai fi umflat rotile intre timp ?
Asta e pentru ca romanii sunt nesmititi si nu exista repercursiuni.
Se da cartier rezidential duplex.
Fiecare vila cu loc de 2 masini.
Doi vecini au preferat sa lase mai mult loc pt spatiu verde si au lasat loc doar pt o masina; cealalta masina e parcata pe locul de vizitatori, asa ca a mai ramas doar un loc de vizitatori.
De ce? De nesimtiti. Desigur, exista ROI, insa nu se respecta si nu ai ce sa le faci.
ROI, adica return on investment?
ROI = Regulament de ordine interioara
Sunt destul de sigur că asociația de proprietari poate lua măsuri, gen blocare de roți și alte d-astea. Mi-e greu să-mi imaginez cât de „fraieri” sunteți că-i permiteți să facă asta… :))
Si eu sunt de aceeasi parere, cu siguranta puteti lua niste masuri. Eventual faceti reclamatie la Politie de cateva ori sa vina sa ridice masina ca este abandonata acolo si tot se rezolva pana la urma.
Sau in cel mai rau caz ii umpleti frigiderul de carne de cate ori il vedeti pe strada si ii desumflati zilnic cauciucurile. Nu i le spargeti, ca sa nu fie caz de vandalism.
Asa, daca restul doar va plangeti fara sa faceti nimic concret, este normal ca cineva sa profite.
@Ciuby & @Andrei G daca parcarea este pe spatiu privat DAR daca nu este delimitata cu bariere sau porti oricat de nedrept ni s-ar parea NU ai ce sa faci.
1. Politia – locala / nationala – nu intervine deoarece asimileaza acel spatiu ca fiind spatiu privat si isi declina responsabilitatea cu privire la gestionarea traficului.
2. Nu ai cum sa blochezi vehiculul deoarece parcarea fără acces controlat este considerată deschisă circulației publice și se supune reglementărilor Codului Rutier. Ori in localitate/judet/sector exista o singura autoritate care poate ridica/bloca/indisponibiliza un vehicul si poate face acest lucru doar in prezenta politistului, deci te intorci la punctul 1, anterior.
In aceeasi ordine de idei singurul motriv pentru care un organ se face ca da o amenda sau penalizeaza pe spatiul privat daca un vehicul ocupa in mod nejustificat un loc desemnat si marcat ca fiind rezervat persoanelor cu handicap.
In cazul parcarilor din rezidentialele noi se rezolva repede. Cel mai simplu, puneti niste blocatori d-aia, cheia o lasati presedintelui de comisie si, cine are vizitator, cere cheia si parcheaza.
Se poate face cum spune @punKreas sau se pot gasi si alte solutii mai „romanesti”.
Vecinii se inteleg si doi dintre ei parcheaza constant pe cele 2 locuri de vizitator si lasa liber fiecare cate un loc in fata casei pe care sa poata parca vizitatorii reali.
O sa se trezeasca respectivul ca nu mai are unde parca masina.
Dar eu am impresia ca cei din „rezidential” sunt putin speriati de vecinul nesimtit si nu vor sa-l supere. Nu vor sa intre in conflict cu acesta si il lasa in pace.
@Andrei G: sau poate se schimb cu musca pe caciula pentru ca si ei fac vreo romaneasca :))
exista asociatie de proprietari constituita?
respectivul ROI a fost legal intocmit si respecta prevederile legii? prevede de asemenea ce se intampla in astfel de situatii?
repsectivul loc de parcare pe terenul cui se afla? cine plateste impozitul pe el? asociatia separat, ca persoana jurdicia, sau e „spatiu comun”?
Al doilea s-a gandit ca a lasat-o pe loc de parcare, nu in drum, si in sinea sa s-a mandrit cu fapta lui buna
Nu stiu cum a omis Vali faptul ca acolo sunt 2 Mercedesuri E-klasse abandonate, cel din poza si inca unul sedan care e fix in fata break-ului
Ieri am parcat asa ca in poza 3, parcare intre blocuri, ca era aproape de scara blocului si aveam de carat chestii mai mari si grele la masina. Am lasat nr de telefon, in caz de….La un moment dat, hop politia locala, un agent se uita in geam…” dam amenzi la aia care parcheaza asa si blocheaza, dar am vazut ca ai lasat nr. si te-am iertat”. Au vazut ca incarcam chestii, le-am zis ca mai stau 10 min si plec….au fost intelegatori. La care agentu „uite asa se civilizeaza, cu amenzi”.
Iasi, anu 2021.
Ala din prima poza care nu a bagat-o in garaj o sa iti spuna senin ca si trotuarul este al lui pentru ca primaria il obliga sa curete iarna zapada de pe el, punct. Aici politia locala ar trebui sa-i traga o amenda ca ocupa trotuarul si sa ii explice ca actele casei nu includ si trotuarul.
De nu m-am chinuit cu amenzi sa-i civilizez pe unii din sectorul 4 sa nu mai blocheze trotoarele 3 saptamani
Weekend de weekend venea locala si mii amenda. Ce crezi ca a avut vreun efect. Parcau 3 civilizat veneau alti 3 giurgiuveni si blocau iar trotoarul.
Am renuntat eu pana la urma si merg si pe strada si pe trotuar, nu e normal, m-au luat 2-3 soferi la penis ca ce caut cu carutul pe strada, le-am facut semn spre masinile parcate. Am dat amandoi din cap si ne-am vazut de viata.
Cat sa mai sun la locala? Imi blocheaza astia numarul pana la urma:))
@gigi, daca Politia Locala ii da lui amenda ar trebui sa le dea la toti de pe strada. Si cred ca sunt destul de multi, fiindca nu vad sa existe prea multe locuri de parcare legale. De exemplu cei doi care au parcat dincolo de stalpi, pe partea cealalta a drumului.
@Andrei G
De fapt tu spui ca politia locala ar cam trebui sa isi faca treaba. Da , trebuie sa ii amendeze pe toti pentru ca blocheaza trotuarele. Intrebarea oligofrena : ”dar eu unde parchez !?” pur si simplu nu ma intereseaza.Trotuarele sunt facute ca sa mearga pietonii pe ele nu sunt pentru parcat , pentru ca daca sunt pentru parcat atunci nu vad rostul cheltuirii banului public cu amenajarea de trotuare , borduri..etc.Facem tata numai carosabil pe unde merg masinile si dai dreacu pe pietoni.
Cand vin de la gradinita cu juniorul o distanta de doar 200 de metri de la bloc pana la gradinita este o adevarat proba de supravietuire.Merg cu copilul pe unde merg masinile pentru ca trotuarele sunt parcari pentru masini. Ridicate toate masinile parcate pe trotuare si punct.Nu trebuie sa parchezi lipit de bloc ca sa iti admiri masina de la geam asa cum facea neamul tau la tara cand lasa caruta in fata portii. Nu se vrea insa aplicarea de sactiuni pentru ca inclusiv cei din administratia locala sunt din acelasi material uman prost ca si cei care parcheaza asa si in plus mai este chestia electorala, iti pierzi masa mare de plavani necivilizati care te voteaza, este o ecuatie foarte simpla.
@gigi, sunt de acord, ar trebui sa ii amendeze pe toti care parcheaza aiurea. Dar vezi cum sunt lucrurile intr-o societate? Nu poti sa dai o lege (sau sa aplici o lege existenta) atunci cand afecteaza cel putin 3040% din populatie si tu nu ai oferit alte alternative.
@Andrei G
Stai linistit ca daca ar exista alternative( si in unele zone chiar exista), rumanul va parca tot pe trotuar pentru ca alternativa posibil sa fie mai departe de domiciliu ,alternativa s-ar putea sa coste si cireasa de pe tort …comoditate/nesimtire si durere in cur fata de altii, mie sa imi fie bine.
Alternative exista. Transportul in comun, biciclete, trotinete, pejos, Uber, taxi, Lyft, blinkee, spark, lime, teleport..
„Alte alternative” este o exprimare agramata,. redundantă, pleonasm. Alternativa este cealaltă solutie, conform definiției din dex
@gigi, este clar ca fara a exista riscul unei amenzi, toata lumea va alege optiunea mai comoda. Dar eu asta spuneam, cand le oferi oamenilor alternative poti sa incepi sa dai si amenzi.
@Flat, mai jos te plangi ca sunt nesimtiti care ocupa un loc de parcare public pentru mai mult de 72 de ore si aici dai exemple de niste alternative care implica renuntarea la masina.
De ce nu iti asculti propriu sfat? Asa nu te-ar mai afecta ca sunt unii care blocheaza spatiul public cu masinile lor.
Este simplu sa spui despre altii ca ar trebui sa renunte la masina, dar daca esti pus in aceeasi situatie vrei ca Primaria sa gaseasca o solutie sa ai unde parca.
@Andrei g eu am renunțat la mașină
De asemenea, mi-am cumpărat loc privat la apartamentul nou.
Dar ce fac când vin in vizita la Vali? Nu am loc public, nu am loc pentru vizitatori, toate locurile sunt alocate cuiva și toți le vor tine blocate sau vor sari cu gura mare daca parchez acolo. Deci?
@Flat, cand te duci in vizita folosesti alternativele de deplasare prezentate de tine: transportul in comun, bicicleta, trotineta, pe jos, uber, taxi, blinkee, lime.
Sau il rogi pe Vali sa te lase sa bagi masina in curte.
Aha
Deci soluția ta este că.toata lumea să țină mașinile.pe.post de dugheană pe locul public de la.domiciliu și să nu le miște nicăieri, pentru că nu au locuri de parcare la destinație,.ele fiind ocupate de rezidenți care la rândul lor.tin mașinile ca depozite de murături, și uite așa avem o mare de mașini statice, nu? și totuși de unde e traficul? La destinație unde parcheaza toți, pe trotuar, vad eu, ilegal, aha
@Flat, eu nu am spus care este solutia pentru situatia din articol. Am spus doar ca inainte sa inceapa sa dea amenzi, Primaria ar trebui sa gaseasca niste alternative pentru oamenii de acolo.
Si tu ai venit sa spui ca exista deja acele alternative deja, adica lumea sa renunte la masini. Dar doua comentarii mai jos, te-ai ofuscat ca nu tu ai avea unde sa parchezi pe strada respectiva daca te-ai duce in vizita la cineva. Ca sa vezi surpriza… nici locuitorii de acolo nu au unde parca. De asta spuneam ca trebuie ca Primaria sa se gandeasca la niste solutii, nu poti sa interzici peste noapte masinile.
Te vaiti tu in Brasov unde aveti bulevarde si strazi largi, giratorii mari si traficul e boboc. In 20 de minute ajungi oriunde dintr-un capat in altul si asta la ora 7:40 … cu tot cu ala pe avarii sau fara, cu aia pe trotuare, cu melci codobelci pe banda 1, etc. Haida la Bucurestistan, Timisoarastistan, Clujistan sa vezi trafic adevarat de dimineata…. sa vezi cum curse de 10-20 de min se transforma intr-o ora.
@banda a doua, nu am baut cafeaua…
Lasa ca au inceput si in Brasov sa se prosteasca. Plus ca acum orasul e plin de masini din alte judete. Sa vezi cum parcheaza aiurea.
Putin offtopic, dar tot legat de parcari.
Am un vecin cu 4-5 masini de categorie mica, cred ca intra in categoria autoutilitare, Renault Kangoo, Fiat Doblo, Dacia Dokker, WV Caddy si ne-a rupt parcarile, le foloseste alternativ si vreau sa stiu daca e in regula sa le tina parcate.
La nivel național nu știu dacă e vreo lege, dar sunt la nivel local reglementări care interzic parcarea mașinilor de marfă, transport persoane etc în parcări de reședință. Sau a mașinilor de firmă era?
@Vlad, sigur nu este moral sa tina parcate 4-5 masini. Dar daca in zona locurile de parcare sunt „la liber” atunci nu cred ca aveti ce sa ii faceti.
In majoritatea zonelor nu exista o lege care sa interzica parcarea unei autoutilitare N1.
Si eu am găsit reglementari doar la nivel local.
Prin urmare trebuie sa folosesc o tehnica din bătrâni pentru a-l forța sa vândă hârburile.
Pai si ce spun acele reglementari din zona ta? Are sau nu voie sa parcheze masinile respective?
S-ar putea sa iesi in pierdere daca incepeti amandoi sa folositi „tehnici din batrani”. Din experienta mea, oamenii nu prea tin la masinile astea de transport marfa. Adica nu ii deranjeaza atat de tare daca gasesc o zgarietura pe ea, comparativ cu cineva care are o masina ceva mai noua si pe care a dat mult mai multi bani.
Cartier rezidențial:
Vecinul meu de vizavi are garaj, și lângă garaj mai are 3 locuri de parcare (4 dacă se chinuie un pic). Omul parca in strada, fix in garajul meu.
Lângă cartier e o clădire cu un Praxis, farmacie + alte chestii. Clădirea are 3 parcări, fiecare cu câte minim 7 locuri care n au fost niciodată ocupate toate odată. Lumea parchează fix in strada.
Aia ca cel din poza 3 ar trebui batuti cu funia uda pana le cad si ultimii dinti. Cea mai joasa speta de nesimtit jegos.
Strada respectiva este in cartierul Tractorul si e foarte circulata. Am avut si eu „placerea” de a face slalom printre cateva masini parcate la fel.
He, he, nu stiu daca e cazul in poza dar in Brasov e plin de chestii de parcare ridicate care blocheaza locul.
Asa ca e posibil sa vezi 10 locuri de parcare goale dar blocate si masini parcate asa.
De ce blocheaz eu locul? Pentru ca am patit sa vina o masina pe locul meu si sa n-o mute timp de 8 zile. Si destul de des vad locuri ocupate timp de 2-3 zile sau mai mult. Pentru ca plec la supermarket, vin in 30 min si n-am chef sa car bagajele de la 3 blocuri distanta. Pentru ca sunt o groaza care nu lasa numar de telefon cand iti ocupa locul. Pentru ca sunt firme prin jur la care vin clienti dar nu catadicsesc sa-si cumpere locuri de parcare pentru ei.
In concluzie, din experienta proprie daca plec mai mult de 2-3 ore il las liber, daca e mai putin il blochez.
Cuvântul cheie in expunerea ta „nu am chef”
Anomalia este alocarea nominală a locurilor publice. Spațiul public este o resursă mult prea limitată și prețioasă pentru a fi acordată exclusiv unei minorități, în timp ce majoritatea suferă. Tu vrei un privilegiu cu bani de semințe și nu este deloc moral.
Dacă nu ai chef să nu știu ce, îți cumperi parcare.privată. In rest, consider blocarea locului un furt
@stefanb, doar intreb, nu stiu cum se misca Politia Locala in Brasov.
Cand ti-a fost blocat locul de parcare timp de 8 zile, nu aveai posibilitatea sa suni sa vina sa il amendeze/sa ii ridice masina sau macar sa il anunte?
@Andrei G, putea să sune la Politia Locală. Și aia chiar vin. In Brașov chiarvse mișcă l.
Am asistat la o situatie de genul asta chiar în cartierul Tracorul. Mașină parcată pe loc platit la Primarie, proprietarul vine acasă și găsește mașina respectiva pe locul concesionat de el, fara număr de telefon pus pe bord. Suna la Politia Locală și băieții vin. Aia afla numarul de telefon și îl suna. Ghici ce se întâmplă? Ăla de a parcat aiurea și-a luat amenda. Proprietarul chiar i-a spus ăluia de a parcat ca la el acasă ca dacă era telefon pus în bord nu chema politia.
Eu cred că @stefanb nu e din Brașov. Își dă cu părerea aiurea.
@Marin, asa a patit si un prieten in Bucuresti. A fost sunat de Politia Locala sa vina sa ia masina fiindca a blocat un loc platit. El a avut mai mult noroc, iau dat doar avertisment ca a fost prima abatere si oricum a coborat imediat (maxim 5 minute).
Poza 3: exact despre asta ziceam ieri intr-un comentariu pe aici – daca ai de gand sa stai mai mult de juma’ de minut, parcheaz-o nene pe unul din locurile alea libere. Daca soferul sta in masina poate sa o mute imediat, daca are treaba 5-10 min in apropiere pune un nr de telefon in parbriz.
Nu bloca toata circulatia!
Asta imi aminteste de niste tineri romani care au parcat in mijlocul Londrei (un fel de universtate la noi) au lasat si ei masina pe avarie pe trotuar. Evident a venit politia (ca supriza tarile cu apa calda au politie functionala) si cand a vazut cotetul au crezut oamenii ca e atentat cu bomba. Au venit genistii :)) si le-au detonat masina romanilor nostrii.
Intrebarea soferului era „si mie cine imi plateste masina”? :)))))))))) Am lasat si eu masina un pic aici am fost pana sus si m-am intors atat. (Timp suficient sa vina genistii :)) )
știm faza, era o Corsa mașina.
https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/video-cum-au-reactionat-romanii-din-cauza-carora-a-fost-alerta-terorista-la-londra-mie-cine-imi-plateste-1257265
va rog sa va interesati in ce conditii poate da politia locala amenda (daca proprietarul/ conducatorul auto nu e la masina politistul local nu poate da amenda si nici nu poate sta acolo pana vine acesta); multumiti domnului Ciorbea pentru asta (google it)
Ala din a 3-a poza poate fi lejer curier, nu era o discutie ampla zilele trecute despre cum e ok sa lase ei masinile aiurea ca se grabesc ca au de livrat mancarea calda, etc?
Ala din prima poza -> e ca atunci cand vine politia si amendeaza doar pe unu, pe toata strada sunt parcati oamenii aiurea, daca tot voiai sa blamezi trebuie sa ii blamezi pe toti, nu doar pe ala.
In a doua poza -> pe de o parte ai dreptate, e un harb uitat de lume acolo, dar vrei nu vrei e proprietatea cuiva. Sigur daca e un harb uitat de lume, somat proprietarul de catre politie sa o ia sau o gaseste la fiare vechi, daca nu mai are nici proprietar, luata si ura si la gara, dar pana una alta, ala ocupa un loc de parcare asa cum ar ocupa oricine. A ca venim noi si nu gasim loc si il vedem pe ala si ne deranjeaza, sigur, oribil, dar nu prea stiu ce lege incalca si, neironic, daca stie cineva vreo lege il rog sa o scrie aici.
Hai las-o in pl calului ca discutia despre curieri era alta. Acolo are loc de parcare fix langa el, dura 30 de secunde sa o bage cu spatele chiar.
Legile referitoare la.parcare pe spațiul public ar trebui sa includă și obligativitatea mișcării mașinii în interval de maxim 72h. Asta pentru a descuraja cei care își folosesc.parcarile pe post de depozit de murături
Vrei sa o tii nemișcată, ia-ți parcare privată. Nu ocupi spațiul tuturor ca un nesimțit
@punKreas: de acord, asta ziceam si eu ieri…
Lol Flat dacă plec în vacanță angajez pe cineva s-o mute la 3 zile sau…?
Dacă pleci in vacanță o duci,.logic, în parcarea pe termen lung de la aeroport.
@punKreas, fix despre asta era discutia si in articolul de ieri. Erau comentatori care spuneau ca pentru a parca masina corect, curierul pierde cateva minute importante, chiar daca exista locuri de parcare.
@Flat, si cum verificam daca o masina a stat pe locul de parcare mai mult de 3 zile? Trece politia zilnic si pune semne la roata?
Daca este vorba de o masina care a stat 3-4 saptamani devine vizibil, ca se depune praf, se aduna frunze pe la stergatoare, pe la roti. Dar pentru 1-2 saptamani nu ai cum sa iti dai seama ca nu a fost mutata.
PS: nu toata lumea merge cu avionul in vacanta;
Mai sunt cazuri in care merg cu trenul sau se aduna 3-4 prieteni si merg cu o singura masina, etc.
AndreiG: poza boss. Faci poza. Daca peste x ore masina e in aceeasi pozitie dai amenda (mi-am luat eu de 24 de ore)
@animaloo, daca ai fi plecat cu ea 5 minute sa dai o tura de parcare si veneai din nou, mai plateai amenda? Adica pozitia ar fi fost putin diferita.
Idee este ca aici discutam despre parcari de domiciliu, nu despre parcari pe termen scurt, de asta intreb.
„@punKreas, fix despre asta era discutia si in articolul de ieri. Erau comentatori care spuneau ca pentru a parca masina corect, curierul pierde cateva minute importante, chiar daca exista locuri de parcare.”
Prezent! Eu eram ala.
Pentru clarificare, ma gandeam la faptul ca blocheaza pe cei parcati, nu ca incurca traficul (eu stand pe o strada mai ferita, care nu are trafic de tranzit).
poza a 3a este din cauza sistemului romanesc de parcari. Unde TOATE parcarile rezidentiale au fost date nominal, o aberatie care bate orice fel de logica umana.
Daca le faci ca peste tot in lume: cu plata si cu gigei care dau amenzi sa plangi…nu o sa mai vezi niciodata masinile parcate asa.
Parcări cu plata în orașe moarte economic?
Genial, ești genial.
ah nu, parcari la blocare. Aia e solutia.
„coaie, ce te plangi asa ca te-am blocat. Asta este un oras mort economic, nu e ca si cand te grabeai undeva”
Eu pe prostii aia nu ii suport care stau pe avarii in masina si așteaptă, blocând o banda cand pot sa o bage pe un loc liber daca tot stau in masina