"Cum facem să supraviețium următoarele 32 luni"

 

Cam ăsta e feelingul studiului Confidex pentru trimestrul ăsta. Managerii sunt optimiști, n-au cum să fie altfel, economia a primit un boost acum că se vorbește deja de un vaccin, unii văd revenirea în U, alții în V. Toți se gândesc și își fac planuri cum să supraviețuiască în următorii 2-3 ani, cu gândul că revenirea economiei în țările vestice ne va trage și pe noi după (oamenii vor pleca la muncă și vor trimite bani acasă, plus fabricile deja existente pe teritoriul țării).

Dincolo de al doilea slide, care arată câte companii au fost afectate de pandemie, al treilea e cel mai interesant, în opinia mea.

 

Aia cu 15% scăderea cifrei de afaceri e explicabilă, unora le-a scăzut mai mult, altora mai puțin, plus unora care le-a crescut de 2 sau 3 ori.

58% din respondenți au scăzut cheltuielile de marketing, dar cu puțin. Adică au mai tăiat acolo unde nu era necesar și au cheltuit banii mai bine. Așa cum ziceam, nu tai cheltuielile de marketing și aștepți să faci vânzări în continuare.

Surprinzător e că 48% au amânat investițiile în IT, în perioada în care oamenii stau mai mult acasă și mai mult pe net. Ceva e ciudat acolo.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

38 comentarii

  1. Ca de obicei. Firma merge bine? Sa curga dividendele, leasing-ul la masinile noi, vacantele exotice, casele de vacanta.

    Nu merge firma? E criza? Dam oameni afara, anulam investitiile (pe care le faceau greu si cand mergea treaba), scadem salariile, eventual dublam incarcarea oamenilor pe care inca nu i-au dat afara.

    00
    • Cati salariati ai Dani?
      Ce suma platesti taxe pe data de 25(sau mai devreme)?

      00
    • Ai uitat sa pomenesti de amanta si de X7. E bine sa fim cat mai exacti in exprimare.

      00
    • Cand ai angajat sau concediat ultima data pe cineva? Cand ai sunat un furnizor sa il anunti ca nu poti sa ii platesti factura? Vorbiti cu convingere de patronii rai din experienta ta cu cei doi frustrati care si-au luat masini scumpe.

      00
    • Oare sunt pe blogurile unde defuleaza CEOii sunt genul asta de comentarii ? Opinia lor despre angajati e cumva similara cu opinia multora despre horeca ?

      00
    • Patronul cel rău are un bijniț care trebuie să producă bani. Eu am cunoștințe și o spinare de rupt pentru bani și că nu am făcut o pasiune din murit de foame: deci slugă.
      Eu muncesc pe un salariu, la un program și condiții acceptate de mine în cadrul firmei. Patronul simte că vine criza și profită să mă phootă la salariu, să îmi ia pielea, că așa optimizează costurile: taie de la proști, că e cel mai facil. Viața e greu, statul e croit sa ne ardă,dar nimeni nu dă faliment.
      Dracu mai înțelege economia de piață.
      Ca angajat înțeleg că e greu, că volumul de muncă nu mai e același, că se mai subțiază veniturile, că patronul e băiețaș și nu caută să îmi explice că e groasă când cade din x7 cu strâmba lui cu rost de cârpă.
      Dar altfel, faliment plăcut boss. Mai puțini patronași, mai puțini țepari și papagali ce se consideră CEO peste salahori la descărcat de pepeni. Falimentul genului ăsta face bine tuturor: angajatori și angajați.
      Și nu, nu e hate. Cunosc destui patroni/antreprenori care-și ok, oameni de bine, care vor să fie bine atât pentru biznis, cât și pentru angajați.
      Că azi nu e roz, dar lucrurile mișcă, oamenii trebuie păstrați, iar mâine când e mai bine, au nevoie de ei sa facă treabă și să producă. Nu se găsesc pe toate drumurile angajați ok, care să știe mersul.
      Ăia care au înțeles asta și se bucură de loialitatea angajaților încă sunt bine. Restul nu prea. Jeguri sunt pe ambele maluri.

      00
    • Eu nu înțeleg de ce mereu îl fute grija pe angajat de mașina patronului.

      Daca nu merge firma vrei sa te ia la el acasă?
      Nu, te fute și te exploatează până te trezești și realizezi că problema e doar incapacitatea ta de a fi in alt loc.

      Retine: nu politicienii sunt de vina, alegătorii sunt!

      Nu patronu e de vina, angajații sunt!

      Daca el are x7 si ție îți dă 1700 de Ron, înseamnă că el este un foarte bun manager si tu un foarte slab angajat!

      E piața liberă, nu te tine cu forța, dacă ești capabil ajungi in locul potrivit.

      Da, afacerea e dictatura, nu democrație, când e criza va renunța la ăștia că tine și va merge tot cu mașina în leasing și cu un cos de cumpărături acasă mai bun că al tau.

      00
    • Nu sunt patron. Nu (mai) am firmă. Sunt angajat. Dar am fost director executiv în perioada 2009-2010. Zilele de 15 și 25 (salarii și taxe) îmi cauzau constant nopți nedormite.
      Cei care văd patronul doar din prisma Q7 și alte chestii din astea nu au habar despre ce vorbesc.
      La locul de muncă anterior patronul umbla cu un Logan generația 1. Angajații lui avea mașini mai bune. Dar salariile veneau la timp, chiar și în condițiile unor situații grele.
      Celor care cred că e așa ușor să fi patron, vă doresc să ajungeți măcar un an în poziția de a fi patron și de a fi nevoit să faci pe dracu în patru să plătești salariile și taxele.

      00
  2. ,,oamenii vor pleca la muncă și vor trimite bani acasă + ziua aia din lună când DIICOT a venit la serviciu bit.ly/3loyoTN,, mă întristează.

    00
  3. Ai uitat sa mentionezi ca studiul ignora cam 95% din companiile din Romania.

    00
  4. Cel mai bun articol dupa cele legate de Black Friday :))

    00
  5. Cresterea vanzarilor 56%, digitalizarea 10%. Asa de bine e pusa la punct digitalizarea. De ce sa investesti bani in infrastructura digitala sa faci viata consumatorului mai usoara ca sa te recomande eventual, cand poti sa-ti iei Mercedes in loc de Volkswagen? Big brain time.

    00
  6. „Surprinzător e că 48% au amânat investițiile în IT, în perioada în care oamenii stau mai mult acasă și mai mult pe net. Ceva e ciudat acolo.”

    Ce sa fie ciudat? Inainte aveau probleme de tot felul, bagau bani sa repare orice functiona bine, doar ca dorea contabila sa aiba inca un buton in SAGA. Mai faceau o aplicatie de pontaj, sau de verificat activitate etc.

    Acum or sa mearga pe premiza „las-o ba ca merge si asa”

    00
    • pai daca se strica produsele IT cu care lucreaza dupa fiecare upgrade, sa puna mana si sa angajeze business analisti. sunt dezvoltator si ma mir uneori de cerintele care ajung la noi de la clienti care vor luna de pe cer si apoi se mira de ce nu se aprinde focul.

      referitor la investitii in general in IT…. pai na. daca patronu vrea sa isi cumpere X5 saptamana viitoare, nu peste 10-20 de ani. El e invatat ca totul sa se faca ASAP. Nu gandeste in perspectiva, sa faca niste investitii care sa standardizeze niste fluxuri si care sa aduca plus valoare peste ani. El trebuie sa isi umple acum rezervorul la masina ca s-a intins cam mult si a luat-o cu motor mare.

      gandire de ansamblu si plan de viitor p**a

      00
  7. Depinde ce investitii in IT. Ca una e sa vorbesti de laptopuri pentru angajati si retelistica din birouri – intr-o perioada in care s-a lucrat de acasa e absurd sa bagi bani in infrastructura IT din birouri – si alta e sa vorbesti de investitii in IT gandindu-te la infrastructura pe care-ti merge afacerea. In primul caz, paguba-n ciuperci, in al 2-lea e cam nasol.

    00
  8. Lucrez in IT. Firma a anuntat ca a avut unul din cei mai buni ani de 15 ani de cand activeaza.

    00
    • +1. Daca as avea timp as mai luat 3 joburi, parca au innebunit recrutorii, parca toate firmele de IT angajeaza.

      00
    • si ti-au marit salariul?

      00
    • IT Software presupun. Hardware e cam in picaj.

      00
    • Toate firme de IT pe care o cunosc au spus asta, cel mai bun an in ultimii 5 – 10.

      00
    • M-am uitat si eu la corporatia la care lucrez… doar actiunile le-au crescut cu 50% in ultimele 7 luni. Cel mai mult de cand e listata pe bursa (de vreo 7 ani). :|

      00
    • @Mofo

      Lasa actiunile, aia e vrajeala, cand printezi bani in draci si dobanzile sunt negative, singurele variante de investit sunt imobiliare si actiuni. Asa ca cumperi la pret mai mare valoare mai putina. Multumeste-le bancilor centrale pentru asta, mai ales Fed-ului americanilor.

      Ca sa intelegi cat de mult s-a printat gandeste-te ca de cand a inceput pandemia s-a devalorizat dolarul fata de leu

      00
    • @Adi, nu e vrajeala. Compania asta cumpara anual alte companii mai mici. Nu cu bani ci cu actioni bineinteles. Na, gandeste-te ca in loc sa aiba buget de cumparaturi pe anul viitor $10 miliarde, au $15 miliarde. Deci isi permit sa cumpere mai multi oameni si proiecte care sa produca cu 10-30% mai multi bani pentru ei decat se asteptau la inceputul acestui an.

      Practic au pornit cu ideea ca anul asta isi cumpara un iacht de 50m dar surpriza… pot sa isi ia unul de 100m. Asta insemna sa fii mafiot. Inflatia e pentru saraci.

      00
  9. IT-ul intern e la vale, clar. Nu-si mai schimba nimeni ERP-ul antic, toti tin de bani ca la noi „cash is king” pe timp de criza la modul obscen. Altii au cerut reduceri la contracte de servicii IT, amanari, etc. Insa multe companii vestice si-au marit echipele din Romanistan. Unii chiar s-au restrans la ei si s-au extins la noi. Multe companii au crescut nr de angajati si o sa mai creasca, cred ca e ultimul val. S-au creat niste „poli” de oameni profesionisti in jurul carora se construieste destul de ok. Si sa nu mai aud comparatii cu India sau China: si acolo oamenii buni sunt scumpi. Si acolo orasele mari sunt scumpe si sunt salarii mari.

    00
    • „toti tin de bani ca la noi “cash is king” pe timp de criza la modul obscen.”

      „cash is king” peste tot in lume, si nu doar pe timp de criza.

      00
    • Cred că se referea cash is king mai mult la noi fiindcă aici nu se creditează firmele ca dincolo, unde îți permiți să fi mai domol.

      În SUA o firmă cu 20 de angajați a primit linie de credit 500k aprobată in 3 zile. Fă asta în România.

      00
  10. pana aici nu e nicio criza: IMM-urile sunt tinute pe aparate cu injectii de QE, la fel si cei in somaj partial, velocitatea monetara e scazuta, inflatie in limitele normale, n-am prea auzit de falimente.e normal sa fie optimisti. e un crash economic controlat.
    in acelasi timp vechiul „business as usual” nu mai e fezabil. „Nu ne putem intoarce la normal” asa ca, a luat cineva in considerare:
    – resetul monedelor si inlocuirea lor cu o varianta digitala (crypto) ?
    – un nou model socio-economic: parteneriat public privat ca in China

    00
    • ma bucur sa vad atatea dislike-uri, inseamna ca o sa folositi hartia aia igienica cand o sa va loveasca realitatea propusa de baietii de la Davos acum in ianuarie, doar sa se termine visul urat cu Trump ca sa poata Biden sa #buildbackbetter :))

      00
    • Auzi, cu moneda aia criptata cum faci? Azi cumperi o pâine, mâine un apartament de aceeași suma? Sau cum?

      00
    • simplu, cand vinzi/cumperi apartamentul o vei face in moneda digitala. e suficient ca banca centrala sa-ti verse acolo o suma digitala si sa retraga cash-ul din piata si aia e.
      N-ai auzit IMF-ul cerand un nou „Bretton Woods” moment? e pe vine.

      00
    • Sunt companii, exchange-uri, care au cotizat la Biden, hmmm oare ce înseamnă asta?!

      00
  11. Unii au pierdut iar altii au castigat enorm pe urma pandemiei, nu cred ca va fi o depresiune economica atat de majora.

    00
  12. Partea de „supraviețuire” este până pe la vară, după aia începe partea de recuperare, altfel, da, probabil va dura minim 3 ani până se va reveni la nivelul din 2019. Sunt câteva industrii puternic afectate – aviație, auto – unde revenirea va fi grea de tot. Horeca e fix-pix. Noi avem ceva activități pe zona asta și lunar avem vreo 3 telefoane de la oameni care vor să deschidă ceva.

    00
    • Oamenii vor sa deschida ceva pentru ca probabil au inchis altceva, sau sunt pe cale sa inchida, sau sunt la limita.
      Desi nu sunt de fel pesimist, supravietuirea pana la vara nu se stie daca va fi doar pana la vara.

      00
  13. Hardware IT e cam normal. Daca nu e infrastructura critica, nu merita. De exemplu, piata de componente e in cap acum. Multi anaati lucreaza de acasa cu laptopul de la birou, altii chiar cu unitatea de la birou.

    00
  14. Retailul a oprit cam orice investitii, inclusiv in IT, poate de aici vine cifra aia ciudata.
    In plus, la orice semn de criza, se pune stop la investitii hardware si la schimbat de ERP.
    Chiar acum am un ticket la un client care are Windows 2008 pe server, cu Oracle 9i pe un Oracle Linux 5. Atata timp cat le merge, nu vor sa faca upgrade.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Top articole

7 zile