Am scris vreo două posturi în și despre pandemie. Nu mi-am schimbat părerea, viitorul global e la fel de incert și cred că trebuie să ne pregătim pentru chestii nasoale.
Dar, la nivel personal, pur și simplu nu mai pot sta în casă. M-am întors de 4 zile, sunt bucuros că am regăsit apartamentul meu cu vedere spre copaci, păsări și râu, dar parcă nu am stare. S-au închis și atelierele unde mai puteam să tai ceva, să stric vreo sculă, să rașchetez niște aluminiu cu pila, deci nu pot sa bag o sesiune de câteva ore de ciocane.
Voi cum vă simțiți față de martie? Ce părere aveți despre următoarele luni? Ma refer mai ales la cei care au stat acasă în carantină, nu la cei care au continuat lucrul ieșind în fiecare zi. Dar puteți să vă dați și voi cu părerea, dacă s-a schimbat ceva în mentalul vostru. Bine, nu voi, semizeii din Trash, restul.
PS. Psihiatria este rugată să-și ia un număr de ordine.
Lucrez de-acasă, dar casa de la țara e mâna cereasca. Am făcut gradina, am băgat apa de la rețea, am dărâmat cotețe vechi, am schimbat acoperiș la lemnărie, întreținut iarba. In fiecare weekend am proiect de făcut. Miercurea merg si lucrez de acolo ca sa culeg castraveți și alte legume ce nu pot aștepta 5 zile. Locul ăla ne-a salvat și suntem ok dpdv psihic.
Cred ca tocmai luna asta petrecuta in România, la casa, m-a facut sa am starea asta naspa la revenirea aici.
Râdea cineva de chestia asta cu „proiectul” care a înlocuit „am de gând să repar gardul”. Mă rog, ideea era că unii numeau proiect şi dacă bătea trei cuie
Spune-i “proiect” sau spune “bati trei cuie”, tot un drac e atâta timp cât faci ceva cu mâinile și vezi ceva diferit la final.
La fel, retras complet la casa de la țară din martie, lucrat de acasă (nu s-a schimbat mai nimic, am avut noroc și clienții n-au simțit cine știe ce criza, ba chiar am avut mai mult de muncă, înlocuind mai mulți oameni de la client când a fost nasol prin Spania și Italia). Mai o pauză de udat grădina, mai reparat un gard, plimbat prin pădure, upgradat leagănul, că e folosit mult mai des. În afară de anulat toate vacanțele pe o perioadă nedeterminată (că e greu de prevăzut ce se întâmplă cu granițele și regulile de izolare/carantină, iar în România sunt prea mulți inconștienți) și perioada de stare de urgență, în care n-am fost mai departe de magazinul de la colț, e totul normal.
Nu inteleg care e problema daca denumesti proiect faptul ca bagi trei cuie? Tre’ neaparat sa te spargi de tot ca sa fie proiect serios?
Shoric, sa te vad eu cum ai sa-i spui lui Isus ca trei cuie nu-s o chestie chiar asa serioasa
Inchei glorios o luna de Romania.
Ma intorc la baza si voi face terapie cu coasa in mana (a plouat in acest timp in mod constant iar iarba din gradina a depasit limita tolerabila de catre masina de tuns).
Fata de martie sunt mai artagos.
Ma astept ca starea asta de incertitudine sa continue inca 6-9 luni, in acelasi stil.
Partial mi se rupe; am cam tot ce trebuie cat sa ma izolez complet la nevoie.
Si eu am cam tot ce-mi trebuie, dar parca nu mi se rupe asa cum zici tu ca ti se rupe tie. Adica, nu in sensul ca, vai, sunt ingrijorat pentru uiguri sau pentru Nicusor Dan, dar nu mi se rupe daca mai stau 6-9 luni in izolare.
@Fluture: ma uit in jur ceva mai abitir de cand au aparut primele semne. Cand am fost intrebat despre subiect mi-am dat cu parerea.
Pe toti cunoscutii cu placa “Man, nu mai pot, tre’ sa merg la mare la greci / bulgari” i-am trecut la categoria “interactionam f2f mai incolo, dupa ce ne vaccinam”.
Partial mi se rupe pentru ca e clar ca e ceva ce nu pot schimba / influenta direct. Ce pot sa fac (distantare, spalat pe maini, masca, evitarea la max a aglomerarilor), fac.
Plus stiu prea multi cu logica defecta in perioada asta, mai ales pe-aia cu mancarimi in rect sa mearga la mare pe plaje aglomerate cand au piscina acasa.
Precizez ca am mai multe locatii unde ma pot izola si nu-i musai sa stau toata perioada intr-un singur loc.
Intotdeauna m-am gandit ca poti suporta lucrurile la care le vezi capatul. finite, despre care poti spune cand se termina. Indiferent cat de greu (ti-)ar fi.
Pandemia pare inca tanara si mi-e frica de suprapunerile cu virusii sezonieri traditionali, gen gripa din sezonul rece.
Nimic special. Sunt un tip introvert, nu caut compania nimanui. Lucrez de acasa din martie, cind e timp frumos ma dau pe bicicleta, imi vad de treaba in gradina, cind ploua ma uit la televizor, mai citesc o carte, fac curat in casa, etc.
am zile bune și zile mai puțin bune.
cred că răul nu a trecut. în toamnă s-ar putea să avem o criză economică majoră.
ti se pare ca s-a schimbat starea pe care o aveai inainte de carantina?
nu, am o jenă că aveam niște haribo de cumpărat de la sursă, în rest sunt ok.
Pai iti aduc eu, zi de care! Mi-am luat bilet pentru luni
PS. Vezi ca n-am bagaj de cala
„cred că răul nu a trecut”
In SUA abia acum incepe. Pana acum a fost asa, de incalzire. Incepand cu 1 August expira ajutorul ala de $600/saptamana fata de unemployment. Multi faceau bani mai mult din unemployment decat atunci cand munceau, ajungeau peste $1000/pe saptamana. Sunt alegeri, trebuie jucat populist asa ca am inteles ca vor sa dea acum vreo $200 in plus la unemployment, nu pot sa-si dea cu tesla in coaie pana in noiembrie. Incepand cu 1 Octombrie incepe dansul. Firmele care au luat imprumuturi de la stat, au luat cu obligatia sa tina angajatii pana pe 31 Septembrie si acele imprumuturi sunt pentru plata salariilor. Incepand cu 1 Octombrie expira obligatia. Fix de la 1 Octombrie o sa apara un numar mare de disponibilizari.
Ce haribo? URsii aia?
Recomand sa incerci https://www.walmart.com/ip/Black-Forest-Organic-Gummy-Bears-Pouches-0-8-Oz-65-Count is mai moi si mult mai gustosi 
Stii ca poti lua si de pe internet, nu e nevoie sa mergi in Germania dupa ei?
Uite aici un link util:
https://www.amazon.co.uk/Sugar-Free-Gummy-Bear-1LB/dp/B00IF3DUW4
Lucrez de acasă de la început lui martie și am stat în casă în cea mai mare parte a timpului. Am fost la birou de 3 ori de atunci, de doua ori sa iau chestii (monitor, cabluri etc.) Și o dată să mă văd cu HRul, sa semnez niste acte.
In rest, plimbat prin zona, cumpărături, doua drumuri la service și 3-4 ieșiri din oraș cu mașina, la pădure / plaja, departe de oameni.
M-am pregătit mental pentru inca 6-12 luni de situație similară. Nu am ajuns inca sa fiu împăcat cu asta, dar n-am de ales.
Am trecut o dată prin procesul de testare și am auzit de la cunoscuți cat e de nasoală boala cat sa nici nu mă gândesc la alternativa de a sta cuminte în casă.
Am fost foarte inspirat de niste canale de YouTube care povestesc viața din războaiele mondiale și mă gândesc: Ba, daca aia au putut in condițiile alea, eu ce motiv am să mă plâng?
In general, când eram la munca visam la work from home. Acum mi-aș dori macar o zi pe săptămână la birou, in colectiv. Îmi lipsesc pauzele de cafea și de masă. Acasă mănânc in 15 minute și apoi mă întorc la muncă. Bag că migu’ și la final de zi mă întreb de ce mă doare spatele.
Faptul că m-am mutat în octombrie într-un apartament nou, într-un complex rezidential mai spălat, unde am apa caldă și când restul Bucureștiului nu are, am balcon spațios și liniște, ajuta. Daca stăteam în vechiul apartament, probabil cedam psihic de la zgomotul ambulanțelor.
Altfel, deviza mea: hope for the best, prepare for the worst.
cu toate ca stiu ca cel putin 20 de ani de-acum inainte toata viata de dinainte de virus n-o sa mai fie, incertitudinea ma cam apasa, de luna viitoare o sa fiu nevoita sa ies din casa de doua ori pe saptamana si mi-as lua o bicicleta, masina n-am mai miscat-o din martie, sper ca virusul si pericolul de raspandire in mijloacele de transport in comun sa ne faca sa renuntam la masini cat mai repede (ca sa pot si eu sa merg in mai multa siguranta cu bicla prin bucale)
Stai ca m-ai pierdut la faza cu 20 ani, doamna Brucan! De ce zici ca viata dinainte n-o sa mai fie? Adica ce n-o sa mai fie? N-o sa mai avem smartfon? Sau n-o sa mai putem sa mâncam banane? Dezvolta un pic, daca ai chef.
La faza cu bicicletele, sunt pe aceeasi lungime de unda. Din pacate, in Bucuresti mi se pare aproape imposibil ca asa ceva sa se realizeze, fara o penurie serioasa de carburant.
N-o sa mai fie festivaluri cu 100k de oameni, meciuri de fotbal cu 50k pe stadion, viața de noapte, trebuie sa fii tot timpul in alertă, cu masca, cu distanțare.
1. eu inclin sa-i cred pe profesorii in medicina de la oxford, aia l-au intors pe boris johnson la 180 de grade acum 2 saptamani cand l-au anuntat intr-o alocutiune in camera comunelor ca n-o sa deschida economia in decembrie asa cum visa el, fiindca virusul este deja endemic si nu mai poate fi oprit usor, nici macar cu un vaccin
2. vaccinurile de pana acum au plaja de protectie de 6 luni si clar nu functioneaza bine decat daca ne vaccinam in masa, ceea ce n-ai sa vezi prea curînd, cf tot cercetatorilor de la oxfor care au dat exemplu poliomielita pe care au eradicat-o la 15 ani dupa descoperirea vaccinului
3. avînd în vedere cele de mai sus, putem sa ne luăm adio de la turismul așa cum l-am făcut pînă acum, zburatul ieftin cu avionul, city-breakuri ieftine și cam orice ieftin, inclusiv mâncarea – ai văzut cum se infectează pe capete muncitorii români în DE, cam așa o să fie peste tot, infectare pe capete pe oriunde, știm că e suficient să ne sufle un idiot contagios în ceafă la mega și poți lua virusul chiar dacă tu porți mască, da, e mai greu, dar ceasul rău i se poate întîmpla oricui
4. probabil ca se vor face rețele de orașe/regiuni/țări care au rata mică de contagiune și doar așa se vor mai permite călătorii între ele, fiindcă pe termen lung nici o economie, nici măcar cea a germaniei care acum oferă testare gratuită tuturor străinilor sosiți în țară nu o să-și permită să susțină astfel de costuri, Angela își face publicitate cu chestia asta, dar, cum spuneam, pe termen lung nu e viabilă abordarea asta (o admir pe Merkel f mult pentru cum a gestionat situația în pandemie) – evident, RO nu pare să fie pregătită pentru rețelistică economică, mă rog, RO nu e pregătită nici pentru zăpadă de 10 cm iarna
sunt multe chestii de discutat pe impactul virusului, cred ca ies vreo 3-4 volume, mă opresc aici și dacă nu par realiste punctele astea (nici nu e scopul meu să conving pe careva, doar mi-am expus anxietățile) propun să reluăm discuția pe aceeași temă în ianuarie-februarie anul viitor
Pizzi, esti prea „gloomy” si nu iti face bine, serios. Nu zic ca nu este bine sa ai si o doza din asta in tine, ca te tine conectat la realitate dar echilibrat cu doza de optimism.
Traim cu jdemii de virusi , gripa fiind cel mai la indemana exemplu. Asa uitam maine de corona cat ai zice peste… da o gripa d-asta in noi sezonul asta de ne ia mama dracu cu tot cu vaccinarea sezoniera :). Ne adaptam intr-un final. Trebuie.
Un mic edit. Ne adaptam cu vaccin pentru ca se poate intelege aiurea. Vaccinativa an plm.
Seara buna!
Bai, cand aud iar comparatia cu gripa, imi vine sa sparg ceva. In orasul in care stau COVID-ul a avut un mortality rate de aproape 10 la suta. Au murit o caruta de batrani, de obezi, negri si hispanici, dar au murit si tineri si SANATOSI. Deci nu este o fututa de gripa, pentru ca aia nu omoara unul din 10 bolnavi, decat daca discutam de aia de la inceputul secolului trecut.
Cam toata economia e fututa, aurul este la un maxim istoric si curba lu’ peste nu se aplatizeaza nici sa o dai cu tamaie. La mine in sat e sub control, cica, dar is nus’ cate state care si-au pus in cap sa faca recorduri. Sa nu zic de Romania, ca ma ia durerea de cap cand aflu ce e in tara.
Deci ideea aia cu niste ani in care se duce dracului totul nu mai pare atat de iesita din comun.
Eu sunt acasa din 8 martie, de cand s-a instituit lockdown. Am iesit de 4-5 ori din cartier. Cartierul in sine e misto de tot, curat si sigur, am putut sa ies din casa cu fata zilnic (e ca la sat, deci nu prea dai de nimeni), dar sunt satula.
Nu as arunca vorbe grele ca depresii sau din astea, ca nu e cazul, dar mi-e sila deja de vara asta. Fata inca rezista pe metereze, nu pare sa fie prea sictirita, dar si pe ea o afecteaza situatia. Ne plimbam in jurul „blocului”, se mai joaca un pic cu chinezoaica de deasupra si cam asta este.
Pur si simplu asteptam .. nu stiu ce dracu asteptam, dar asteptam.
Scoala din toamna se va face foarte posibil remote. Nepoata-mea va face 1 zi doar la scoala si restul 4 acasa, ca sunt 5000 de elevi la liceul in cauza si nu au cum sa ii tina 10 in clasa altfel. La fie-mea nu se stie ca pamantul.
Daca in toamna se impute chifteaua din nou (99 la suta ca da, ca incep racelile / gripele si distractiile autumnale de gen), probabil iar avem mia de morti pe zi. Atunci intra iar la inchisoare pe termen nedeterminat, pentru ca mai bine ne plangem ca e nasol acasa non-stop decat sa creasca fara parinti. Si nu, nu glumesc, sunt la faza la care ma gandesc la orice e mai rau, desi cica suntem in categoria fara risc. Dar la cati si cum au murit sanatosi si cu viata inainte, mai bine stam pe fundul nostru
Intoadeauna cred ca a fost prima gripa la nivel de panicuta sa zicem asa. Sigur mai apare cate un cacat gen corona de ne pun in cur dar gripa exista in continuare acolo, asa ca nimeni nu compara mere cu pere, e vorba doar de COEXISTAT cu cacatul asta de acum asa cu o facem si cu celelalte nenorociri care exista.
Dar va inteleg si supararea si orizontul negru pe care il vedeti in anumite momente. E ok, zau. E naspa acum si probabil va mai fi ceva timp dar mama ei de treaba, tre sa mergem inainte.
@CristiCZC: despre gripa aia de care vorbesti sunt scrise zeci de milioane de pagini si traim cu ea de foarte foarte mult timp!
Ceea ce zice pizzi sunt doar chestii de bun simt si observatii din ce citim/vedem in presa sau vedem in jurul nostru!
Trebuie sa speram intotdeauna ca totul se va rezolva dar de bun simt este sa ne pregatim si sa ne asteptam la ce e mai rau!
Meciul cu Covidul inca se joaca si multi se grabesc sa zica hop fara prea multe informatii la baza!
Pe zi ce trece imi dau seama ca lumea si viata noastra se va schimba de anul asta intr-un mod care inca nu’l banuim!
Bai fratilor, nu vreau sa credeti ca sunt eu nebunul care nu crede in virus. Eu am fost bolnav de COVID in Romania in Februarie, confirmat cu testul de anticorpi la inceputul lui Mai, dar nu pot sa pun botul la statisticile astea alarmiste cu mortalitate de 10%. Nu e ok. Nu e adevarat. Inca nu avem statistici apropiate de adevar. S-a teatat prea putin. Doar UAE e singura care a testat un esantion reprezentativ pentru o cifra apropiata de adevar. 4.9mil de teste la o populatie de 9.4mil. Din astea 59.000 de cazuri confirmate si cu, surpriza, 374 de morti, adica 0.62% mortality rate. Probabil ca nici la ei nu e o rata reprezentativa pentru alta tara pentru ca au varsta medie de 30.3 si o populatie in general sanatoasa (desi incidenta diabetului este destul de mare). Pe de alta parte, discutand cu doctorii din familie, nici vaccinul nu o sa ne ajute prea mult, tinand cont ca nu toti oamenii dezvolta anticorpi si cei care ii dezvolta ii au pentru doar cateva luni. Tratamentul eate muuult mai important. Eradicarea se va face doar printr-o combinatie de vaccinare si tratament, si da, se va face vaccinare in masa pentru ca e o vaca de muls.
@Sharlatan
Este adevarat ca nu stim ce mutatii va suferi (cum pana mea nici de gripa nu stii si vorba aia s-au scris milioane de pagini despre ea) dar si despre asta se vor scrie milioane de pagini si viata va merge mai departe cum merge si in momentul asta de altfel, chiar daca suntm in plina pandemie. Atat.
Eu am facut referire la primul post al lui pizzi nu reply-ul ulterior. Fiecare cu teoriile lui. Este evident ca lucrurlie se vor schimba, mai SF sau nu. Cautati totusi echilibrul.
Lucrez de acasa si iesim rar, o data la 2 saptamani, pentru cumparaturi; cam o zi pe luna trebuie sa ajung la birou, unde raman toata ziua respectiva.
In rest incercam sa nu avem niciun fel de alt contact cu nimeni (curierul este singura exceptie).
Din fericire (?) e de lucru in perioada asta, asa ca 9-10 ore pe zi le petrec lucrand. Incep sa mai diminuez din numarul de carti necitite si seriale nevazute, incercam retete noi. Am noroc ca avem o mica gradina si incerc sa stau zilnic in aer liber macar o ora.
Ma tolerez de minune cu colegul de apartmanet, el ziua are programul lui, mancam la pranz impreuna si comentam ingrijorati prognoza de la ora 13:00. „
Imi e dor de o vacanta, insa nu consider ca e un moment bun pentru asa ceva. Imi lipseste foarte mult sa imi vad parintii, insa vorbim zilnic.
Probabil as putea sa o duc asa o perioada destul de lunga, fara mari frustrari.
Ma simt pregatita pe deplin pentru pensie sau retragere in munti.
eu zic sa nu mai urmariti cate cazuri sunt. eu asa am facut, doar rar ma mai uit. ce facem, o ducem asa 30 de ani de acum incolo? gata. declar pandemia inchisa. respect masurile lui peste dar ca si cand ar fi din alt motiv, nu din cauza covidului.
S, nu numarul de cazuri, infectii sau comunicate ale statului ma deranjeaza, pentru ca nu sunt conectat la ele zilnic, pur si simplu, am nevoie sa lucrez, fizic, cu mâinile, cu capul, sa fac chestii, nu sa stau si sa desenez schite, m-am plictisit de desene, simt ca e momentul pentru treaba reala, fizica.
pai la mine viata a revenit la normalul dinainte din 15 mai (de fapt 1 iunie, si cu terasele). a, ca mai port din cand in cand o carpa pe fata, nici nu mai observ
deci, nu stiu ce astepti
Eu am respectat si inca respect masurile de bun simt, dar parca as vrea sa iau virusul doar sa scap de stres. A devenit stresant sa fiu mereu in „alerta” cand ies din casa. Iei acum virusul, ai sanse mari sa n-ai niciun simptom sau sa te simti ca naiba cateva zile si scapi de toata povestea. Plus, daca e sa faci o forma grava, e bine s-o faci acum cat mai sunt locuri in spitale, cat inca nu sunt toti medicii si asistentele epuizati.
Scapi pe dracu. La prima mutatie sau dupa vreo 4 luni nu mai ai nici un anticorp. Ai grija de tine si de familie si lasa prostiile
Daca ai impresia ca odata infectat ai scapat, citeste aici
https://sibiu100.ro/featured/197838-asistenta-decedata-la-spitalul-judetean-era-reinfectata-cu-virusul-sars-cov-2/.
Eu zic ca e mai bine sa n-o faci deloc sau sa o faci macar in momentul cand exista un tratament adecvat.
jesus, parca ne cotropeste covidul…pana in 50 mii de cazuri in 5 luni, la 20 milioane. relax.
Da, nu as vrea sa derivam discutia spre numar de cazuri, exista sau nu exista si alte teme medicale pe care sigur nu le stapânim nici unul dintre noi.
vorbele tale mi-au adus aminte de ce spunea cineva despre (unii din) cei care se sinucid. Le e frica de moarte (aren’t we all?) si s-au saturat sa traiasca zi de zi cu teroarea asta, asa ca…pun capat odata! ca sa vada ce e dincolo, sa nu mai stea cu frica-n san. Pur si simplu chinul e prea mare. Atat de mare incat renunta la viata, numai sa nu se mai simta terorizati.
Asa ca incearca sa-ti gestionezi anxietatea asta. Nu, nu e ok sa ajungi sa-ti doresti sa te imbolnavesti intr-un anumit moment calculat precis, ca sa ai mai multe sanse de supravietuire. Fii serios! Vezi-ti de viata si daca tot ti-e frica, atunci traieste fiecare zi ca si cum ar fi ultima. Sa vezi ce misto o sa fie viata ta, cate ordine o sa faci in lucruri, in relatii si chiar in mintea ta. Si cat de mult o sa-ti simplifici viata.
Mai bine cu siguranta. Sincer cu lucratul de acasa am reusit sa ma odihnesc mai mult, sa fac mai multe gen pornit piscina la parintii mei ce era inchisa de 2 ani. Am mai mult timp si imi dau seama acum ce mult conteaza timpul liber. Timpii morti de la birou pot insemna acum un mers la sala, un somn de o ora, facut mancare si cumparaturi, o mica plimbare, engleza cu copilul, etc. Nu mai sunt asa nervos si chiar sunt mai productiv decat eram la birou unde pierdeam timp cu drumul, sedinte inutile, galagie de birou.
Indiferent de cum percepeti situatia actuala, nu mai asteptati ca ea sa se termine. Pentru ca nu se va termina. E noua normalitate. Obisnuiti-va. Incepeti sa traiti asa. Ma apuca nervii cand aud oameni facandu-si planuri care incep cu „Cand se va termina pandemia…”. Nu se va termina.. cacatul asta e aici ca sa ramana.
Pt ca pt multi e o stare de cvazi-faliment. Am vecini artisti ce isi vad evenimentele de nunti anulate, patroni de restaurante pe butuci, taximetristi ce fac mult mai putin. Am mancatori de cacat de la firma ce nu se mai pot promova prin limbi in cur la sefii mai mari si ii vad cum se tanguie ca vor la birou in sedintele ce le avem de 20 de minute.
Inteleg perfect, dar cu toate astea nu pot sa schimb nimic. Ca de atatea ori in istorie, ne adaptam sau murim.
Stiu explicatiile tale, dar nu e normal sa nu ai nici cea mai mica confirmare ca ti s-a dus comentariul.
Lucrez din martie de acasa. Prima luna a fost nasoala rau. Eram toti 3 acasa toata ziua zilnic
intre timp ne-am devenit simpatici. Nu ma mai duc zilnic la mega image, o data pe sapt fac cumparaturi si este f ok, am optimizat sedintele pe zoom si nu mai stau tt ziua in sedinte, ma scol mai tarziu, sumt mai relaxat, mananc mai bine, in weekenduri mergem in zone pustii, sunt pregatit psihic pt inca un an lejer. Imi dau seama cate pierdeam inainte: eram mereu pe fast forward.
Imi amintesc de meme-ul ala cu „astazi am stat de vorba cu sotia. E draguta. Am aflat ca avem si doi copii.”
nu mai trebuie nici dracu sa stea in casa. cat mai mult afara!
Renuntat la comute-ul de 2.5h/zi catre birou ceea ce nu-i neaparat un lucru rau, bag in schimb 10-12h zi pentru corporatia lui Belzebut. Iesit din casa la 2-3 zile spre plaja sau plimbare prin padure/parc si la supermarket aproape in fiecare zi.
Mastile sint obligatorii in spatiile inchise si lumea din jur este destul de atenta cu asta, se poarta inclusiv in parc. Asta imi da un aparent sentiment de siguranta.
Incerc sa stau departe de apostoli apocalipsei si de stiri.
Viitorul nu cred ca o sa fie atit de sumbru, ma gindesc insa sa pun pe pauza upgrade-ul la masina ce il planuiam peste 2-3 luni.
Muncesc de acasă din martie. Ăștia trag de mine să vin la birou, în timp la ședințe se vaită că nu se respectă măsurile de cei care sunt pe-acolo. Plus vechea mea dragoste: aerul condiționat dat pe 15 grade când afară sunt peste 30. Bine că bosul cel mare zice că putem opta să lucrăm de acasă.
Mă enervează oamenii cu mască. Și eu o port, corect, de nevoie, însă când ies pe afara și îi văd cu alea pe față, îmi vine să mă reped la ei și să le jumulesc.
Îmi vreau viața înapoi, îmi dau seama că deși n-aș relua toate rahaturile de care m-am lipsit imediat și fără regrete, o vreau înapoi așa cum era.
Mă uimesc oamenii, încă mă uimesc. Diferențele dintre generații par și mai adânci.
Constat că mă pricep la o grămadă de lucruri; abia acum am timp să mă apuc de ele.
Mihaela, de joi suntem obligați să purtăm și afară în Arges. Pentru că nu înțelege nimeni să nu ne suflăm in cur.
Oamenii nu cred și nu respecta până când o să moară destui de el, ca să priceapă că boala e reală și letală.
Cred ca ar trebui sa caut niste ajutor specializat, sau macar niste suport moral in familie, ca din ce zici nu pari foarte ok mental. Nu vorbesc la misto, dar nu sunt nici specialist in vreun fel. Mi se pare ca esti intr-o stare de negare si ca refulezi pe oamenii din jur, care practic nu te afecteaza cu nimic.
De ce te enerveaza oamenii cu masca pe afara ? Incerc sa inteleg logica, dar nu reusesc. Cu ce te incomodeaza pe tine, ca persoana, faptul ca ma vezi pe mine in oras cu masca ? Eu cred in virus si voi face tot posibilul sa ma protejez cat de bine pot, atat cat tine de mine. Si daca cobor sa iau un colet imi pun masca, oriunde as merge, merg cu masca.
Un prieten la fel merge cu masca oriunde, deoarece din prisma jobului interactioneaza cu foarte multi oameni. Si se gandeste la restul lumii daca il ia si pana isi da seama, sa fie cat mai mic riscul sa il dea mai departe. Adica o face inclusiv si pentru tine, tu care i-ai sari la gat ca poarta masca in oras.
Te faci vinovată de rău-gândire.
@florinmircea, incerc sa explic de ce pe mine ma enerveaza oamenii cu masca desi stiu ca e necesara.
unii oameni sunt mai senzoriali si afectivi, simt nevoia sa citeasca expresia faciala a celorlalti iar interactiunea chiar si vizuala e f afectiva.
faptul ca acum toti poarta masca pe fata si in multe cazuri se feresc de tine te face sa te simti singur printre roboti. in timpul carantinei dar si acum, ma simteam ca si cum eu am ramas singurul care mai are simtaminte si ca toti ceilalti sunt niste zombie infricosati pe modul survival cu care nu ai ce discuta si atunci am inceput sa ma simt extrem de singur printre oameni.
am fost la munca o zi acum 2 saptamani dupa 4 luni de WFH si am stat toata ziua cu masca pe gura si am respectat distantele, am deschis usile cu cotul sau piciorul si nu am atins obiectele celorlalti, a fost cea mai dubioasa zi din viata mea, am simtit o instrainare imensa ca si cum nu mai suntem o echipa ci doar niste necunoscuti care se feresc unii de altii.
poate pe unii nu-i afecteaza dar cred ca exista o categorie de oameni pe care absenta acelei intimitati umane in relationare ii deprima enorm, cel putin pe mine stiu sigur ca ma deprima.
Florinmircea: sunt oameni pe care îi deranjează cei care respectă regulile pentru că ei nu au acceptat încă ceea ce se întâmplă, schimbările, vor să se termine odată, cât mai repede. Ba unii cred că dacă toți se revoltă și nu respectă nimic, o să pună presiune și o să vină totul la normal, de aceea merg teoriile conspirației, că oamenii nu doresc să accepte că este altceva și vor fi multe schimbări, pe termen lung. Preferă negarea, să refuleze pe alții etc. Au oricum probleme cu stresul, cu anxietatea, cu gestionarea situației. Deci dacă ne deranjează ce fac ceilalți (atâta timp cât ceilalți nu vandalizează, nu se comportă ilegal ci dimpotrivă), este o problemă.
Ce nu își mai dau seama este că problema este la nivel global (adică să realizeze clar) și dacă ne punem noi contra să nu respectăm distanțarea, masca, igiena, nu o să avem decât noi de suferit.
I-aș spune Mihaelei că avem acum două soluții: să respectăm măsurile și o să fie suportabil, nici foarte bine, nici foarte rău. Să nu respectă, o să fie din ce în ce mai nasol. Ca înainte nu va mai fi mult timp de acum înainte, poate niciodată (adică anumite lucruri se vor schimba cum s-au schimbat după atentatele de la 11 septembrie etc, vor fi lucruri care vor rămâne și multe schimbări, care se vor permanetiza în funcție de cât de mult mai durează pandemia (în cel mai optimist caz încă un an, dar foarte, foarte optimist., chiar dacă se găsește tratament și vaccin care nu este permanent)
Curaj
Vai de mine, ce-am generat! Am crezut că ne concentram pe feelinguri… Mă rog, ca să vă liniștiți: mă spăl suficient de des încât am nevoie de crema de mâini de la farmacie, pt ca mi se tot usca pielea. Port masca aia peste tot, am mai și zis că o port și că o port corect: peste gură și nas, o pun din casă și o dau jos la întoarcere, tot în casă, in primul rând pentru că pun mana pe ușa blocului și nu știu ce igiena au avut cei care-au mai trecut pe acolo; nici covid, nici hepatită, nici nimic nu vreau. Și mănuși folosesc. La revenirea de afară n-am renunțat la dezinfectarea in hol, înainte de a merge la baie sa mă spăl. Îi atenționez pe aia care-mi suflă în ceafă, la fel, nici eu nu mă înghesui cu nimeni.
Nu e cazul să vă faceți probleme chiar până-ntr-acolo de legat de planul afectiv. Mă întristează și mi-e milă și silă în egală măsură de privirile alea de fiară hăituită aruncate peste mască de unii oameni. Aia e, fiecare trece prin asta cum poate. Eu prefer trăirile cogniției. Însă in raport cu rahatul ăsta în care e toată lumea, înțeleg și eu necesitatea unor reguli și mai ales a respectării lor. Fiecare trece cum poate prin asta.
Am scris din nou pentru că îmi pare că accentuez angoasele alea cu nerespectarea regulilor.
Și nu, nu cred in virus. Cred că el există. Gripa, hepatita, sida, toate sunt date de viruși și știm cu toții ce ravagii face fiecare. D-apoi un virus nou, care în a suferă mutații!
Ti-e mila? Ti-e sila? Nici nu-ti adie prin gand ca poate omul ala are un bebe acasa pentru care se teme. Sau parinti/bunici batrani si bolnavi, pe care nu vrea sa-i omoare…? NU.
https://youtu.be/MRuS3dxKK9U
Daca n-aveam copii mici, izolarea asta nu ar fi fost foarte diferita de stilul meu de viata din burlacie. Stat acasa, munca la calculator, scufundat ore intregi in jocuri video, youtube, citit, vizionat seriale, treburi casnice pe ici pe colo. Acuma, cu ei acasa, ca gradinitele au fost inchise, a fost un cosmar. Daca nu ii aveam pe ai mei cu curte, unde ne-am retras cateva saptamani ca sa poata alerga pustiul cel mare in voie, ar fi fost crunt. Si asa am ramas cu niste chestii generatoare de insomnie. Acum e bine, dar nevasta-mea nu mai vrea sa vindem casa de la tara, ca nu stii niciodata cand te loveste pandemia si trebuie sa te apuci de agricultura. Altfel, apreciez mult mai mult intalnirile cu prietenii. De virus nu pot sa zic ca m-am speriat. Toate masurile astea cu spalat pe maini de 20 de ori pe zi cu orice ocazie, dezinfectat suprafete, schimbat haine de afara cu haine de casa oricum le aplicam, de cand cu ultimul sezon de gripe si virusuri, care la copii mici vine cu tone de muci, febra, aerosoli, bronsiolite, maraieli si nopti nedormite. M-am speriat in schimb de faptul ca poti sa patesti orice altceva, gen apendicita, si sa mori cu zile in timp ce esti plimbat intre spitale, ca nimeni nu stie care e procedura in caz de apendicita pe timp de covid.
La început a fost rau. Teama mainales pentru ai mei. Dupa m-am mutat si 2 săptămâni am uitat complet tot.
Acum am gradina, am 2 terase, e bine. Singura problema (non covid) e ca in uichend ma dau cu masina in loc de bicla
Speramnsa ajung în septembrie în România. Ma gândesc acum ca octombrie
Din martie am lucrat de acasă.
8 ore pe zi. La ora 3 am stins laptopul de muncă și amin. Ajunsesem sa bag și 11 ore/din cu toate că mai mult de 8 nu sunt plătit, să recuperez niște chestii.
Cât am putut, până să vină căldura am mai alergat, băgat mișcare.
Timpul liber l-am mai petrecut la un tovarăș care are o baracă undeva aproape de oraș și am mai stat ba de cate un DYI, ba de grătare, bă de băutură.
Dar mi s-au luat și de băutură, și de grătare. Sincer simt lipsa unei curți, să am unde mă duce după program să mai fac chestii: bă o gradina de pigulit, ba o iarbă verde, ba vreo chestie care îmi place, ba o activitate fizică care să îmi aducă satisfacție.
Criza abia capătă viteză. Ce urmează nu e prea bine pentru nimeni.
De covid19 nu o să scăpăm. Vaccinul nu o să apară prea curând, iar dacă apare deja capacitățile de producție sunt închiriate și producția cumpărată pe ani de zile. Ne obișnuim să trăim cu el și aia e, dăm înainte cu viața.
De joi suntem obligați să purtăm mască peste tot, că e groasă la Mioveni. Per total cu sănătatea ok.
Cu capul nu am luat-o razna, pentru că se găsește cate ceva de făcut prin casă.
Ba de curățat ceva ce a fost ignorat, ba un menaj, ba o cumpărătură.
Sfat primit de la cineva, pe care am inceput sa îl aplic: spălat pe jos cu apă în care se dizolva pastile de cloramină.
Si eu si femeia am muncit absolut normal toata perioada asta. Am renuntat la bus si am preferat sa luam masina zi de zi.
Nu o fost weekend sa nu plecam printr-o zona complet nepopulara, sa ne plimbam pe munte. Iar cand am nimerit in zone aglomerate, am limitat contactul cu alte fiinte umane la maxim. Am economisit mai mult sau am cheltuit mai putin (probabil a doua, avand in vedere ca am reinceput sa facem „oala cu mancare, sa avem saptamana care vine”).
In schimb, parintii ambilor ni-s bolnavi si tot asteapta telefoane de la spitale cu reprogramarea la operatii.
Pentru noi viitorul suna ca curu(tot povestim cu bancile pt niste bani de casa), dar si trecutul o fost de cacat, asa ca nu ne plangem.
La joburile amandurora (domenii complet diferite) s-au plans patronii in februarie-martie de criza si recesiune, dar recent au hotarat sa investeasca sume foarte mari. Or sti ei mai bine.
Hello. De 2 saptamani mi-am dat seama care e cel mai de rahat scenariu în perioada asta, după ceva probleme de sănătate cauzate de stres. Stres datorat pandemiei, a jobului, stres pentru părinți care sunt în vârstă, cu boli diverse la pachet, deci în categoria de risc, soțul în linia 1 expus la pericol pe fiecare tura, șamd.
După ce aproape am trăit un trailer din „moartea domnului Lazarescu”, am realizat ca asta e cea mai mare problema. Sa ai nevoie de un medic pentru o problema medicala non covid, și sa nu te ajute nimeni. Orice altceva se poate rezolva.
Aveți grija de voi.
4 luni ca 4 zile sau poate chiar mai puțin.
Nu știu unde e timpul meu și nici ce fac el. Work – Eat – Sleep – Repeat
Bai eu sunt intr-o mare depresie de prin iulie anul trecut. Am plecat de la servici sa-mi gasesc E-ul, dar n-am gasit nimic.
Am ceva bani deoparte, asa ca inca imi permit necesarul de bere si tigari. Am stat la bloc, fara nici o iesire, in afara de luat cumparaturile din fata scarii, de pe 10 martie pana la vreo 2 saptamani dupa liberare. Am stat cu maica-mea, si am scapat cu greu ne-spanzurat. Macar am mai inteles de ce am nu sunt tocmai sanatos la cap, asta ca plus.
De vreo luna m-am mutat la casa de la tara si e mai bine, mi-am mai revenit. Dar mi-am facut un semi program de mesterit/renovat. Una peste alta, greu de trecut prin criza asta cand n-ai toti boii acasa.
De mentionat ca acum sunt in Arges, unde numarul de cazuri atinge record dupa record, si toata lumea e cu o mare durere in pwela. Incerc sa-l mai responsabilizez pe frate-meu, ca el a lucrat in permanenta, si lucreaza si acum, dar nu prea merge. Toata lumea crede ca a avut deja covid, iar daca n-a avut nu e mare smecherie.
In concluzie, pe moment, cel putin: Existance is resistance!
Intre voi si cum se pune virgula.
Multumesc. Astazi am cerut derogare de la Academie
voi si, cum
Lucram si inainte de acasa. Cu iesitul si comunicatul cu diversi nu prea suntem, deci nu s-a schimbat mult rutina. Eventual faptul ca iesim mai rar ca inainte la cumparaturi, si atunci cu masurile recomandate mereu.
Probabil nu se simte izolarea caci de obicei in fiecare dimineata am o mica alergare cu cateii. Daca e frig e plimbare, dar niste km tot se fac. Oras mic, locatie marginasa -> pustiu si in ‘ore de varf’.
Ca sa raspund la intrebare, vs martie ma simt cam la fel. Un pic mai rezervat in a face anumite cheltuieli si un pic mai speriat/curios de necunoscutul economic ce urmeaza. Cu sperante ca, poate ca la orice criza economica, poate apar niste oportunitati. Nu ma refer la spirt/masti/cacaturi.
Dam inainte cu precautie pe toate planurile si aia e.
In ultimele luni am apucat sa imi pun gresie singur intr-un hol si sa fac tarcuri la catei. Traiasca magazinele online ca livreaza aproape orice! As vrea sa mai apuc sa fac una alta pe la casa. Si as vrea sa apuc sa cumpar un junghi de masina sa invat sa o repar/restaurez ca si hobby (o japoneza ceva)… poate anul viitor. Nu ca as fi mare sofer, ca nu sunt. Conduc extrem de putin… dar e ceva ce ma intereseaza si ar mai fi buna o masina in caz de. Chiar daca ar fi pulbere.
Pe scurt, hobby-urile si munca imi taie din panica. Sau nu am timp de ea.
ps: nefiind cu iesitul (nu am simtit nevoia de concediu in ultimii ani), planuiam anul asta sa facem un fel de weekend in plimbare. Am amanat pana se calmeaza apele. Nu e stres ne mai luam cate un monitor sau ceva de banii aia.
Pana in iunie, a fost cam greu cu lucrul de acasă. Apoi m-am dus la birou. Psihic, mi-am mai revenit. Dar probabil că o să trebuiască să lucrez din nou de acasă. Deși până acum nu a fost focar aici, de acum se dezlănțuie iadul. Mor oameni cunoscuți, iar alții sunt in spital.
O luna jumătate de șomaj tehnic. Din 7 mai mers la munca la birou. Industria auto… De vreo 2 săptămâni au s.au dublat comenzile, se lucrează cu ore suplimentare, sâmbete dar fără a fi plătite(se dau libere în funcție de câte ore ai). Viitorul suna bine… Sau…
#Lucrez de acasă.
Uneori cred că am greșit pajiștea unde să behăi.
Stăm în casă de când a început treaba asta. Lucrăm remote. Ieșiri scurte seara, după 21:00, prin cartier, iar sâmbăta sau duminica mers prin prin pustietăți prin jurul Bucureștiului, la ore cât mai matinale. Comandăm online tot ce se poate comanda, ceea ce nu prea făceam înainte.
S-a schimbat mult atitudinea noastră, mai ales după 15 mai. Realizăm că, fiind înconjurați în mare parte de cretini, va fi greu să ne ferim de acest virus. Cu doi copii în grupă de risc (din cauza bolilor cronice pe care le au), nu ne surâde nici un sejur prin minunatele spitale din țară, spitale pe care le-am vizitat destul pe timp „de pace”. Asta e cea mai mare temere a noastră, asta ne împiedică să bântuim pe coclauri sau să luăm la mișto treaba cu covidul, așa cum fac majoritatea concetățenilor.
În martie am băgat în standby planurile de emigrare, pe care începusem să le facem anul trecut. Unde să te duci cu doi copii pe pandemie? Prea multă bătaie de cap. Acum urgentăm aceste planuri, fiindcă altfel, și la anu’ pe vremea asta, tot închiși în casă vom fi și o luăm razna.
Am 3 copii, situatie materiala buna/foarte buna, dar eu si sotia suntem mai obositi ca niciodata.
Acum presimt ca se continua cu scoala online, mai e putin si sotia turbeaza, daca mai aude: mami, imi e foameee!
Am impresia ca vei primi foarte multe minusuri. Meritate, desigur:-)
Nu e visul meu sa iau plus sau minus, doar ca doar cei care au copii inteleg ca in mod normal adultii muncesc, iar copiii se duc la scoala.
In vacante calatoream sau mergeau la bunici; vacanta trecea repede.
Acum, suntem intr-o vacanta continua, cu bunicii aproape.
Am uitat sa mentionez ca cel mic are 2 ani si e argint viu ziua si… noaptea.
Bogdan, sigur ca cei cu copii vor intelege mai bine. Dar stii ca exista multe tipologii de oameni cu copii. Tu/voi aveti norocul (construit, meritat, mostenit etc nu asta discutam aici) sa aveti o situatie materiala buna si bunicii aproape. Si ne spui ca „sotia mai are putin si turbeaza”. Imagineaza-ti cum sunt, poate, 80% din restul celor care au copii. Care poate n-au nicio situatie materiala si nici macar bunicii. Pentru ca, flash news, 80% din populatie nu are o situatie materiala „buna/foarte buna”. Ce sa mai vorbim daca ai avea si vreun copil bolnav… Asa ca, iti doresc totusi sa nu-ti turbeze sotia ci, mai degraba, sa se bucure de situatia actuala. Daca poate. Daca puteti.
Sunt foarte constient ca sunt un norocos, zic doar ca ziua are doar 24 de ore si e full house.
Sunt constient ca majoritatea semenilor mei nu au ce am eu (material sau familial), dar asta nu ajuta la nimic la rezolvarea problemei, ce se rezuma la faptul ca cu trei copii acasa, nu mai ramane timp de altceva.
Si stiu ca nu sunt singurul cu aceasta problema, in jurul meu familiile abia asteapta sa inceapa gradinita/scoala/serviciul.
Mamele simt cel mai mult stresul, pentru ca noi, masculii, mai fugim de acasa, cu treaba.
Pe de alta parte apar deja probleme.
Am prieteni carora afacerile nu le mai merg si altii care au fost anuntati ca se anunta restructurari.
Si daca e tot scoala online, ce face sotia? :)))
@B, copilul de 2 ani nu face scoala on-line.
si posibilul copil de 4-5 ani nu face gradinita on-line la fel ca aia fizica, cand lipsea de acasa un numar oarecare de ore, timp in care altcineva se ocupa de el pt absolut orice, de la cele 56637642 intrebari zilnice, la fisele de lectii, pana la mancat si caca/pipi. si nici pt cel de varsta scolara, scoala on-line nu e la fel ca aia fizica, cand copilul e plecat efectiv d-acasa.
@Bogdan, incearca sa preiei din atributele sotiei, sa tipe copiii si „tatiiii, mi-e foame/vreau la baie, apa/chestii” si chiar daca tipa cu „mamiiii”, fa tu o parte din ele. poate reusesti sa scapi sotia de turbare.
@AB deci tu imi explici ca la prosti care e diferența intre scoala online si cea fizica? :)) crezand ca ce? Nu stiu, sau cum? :)) Saracie mare cand te consideri singurul exemplar capabil de reproducere sau ceva…Sauuuu singurul care are de-a face cu educatia. Hai ca iti explic si eu ca la prosti, de data asta pt ca e nevoie: il intrebam pe Bogdan la ce stadiu de turbare va fi sotia, daca din septembrie copiii vor fi tot acasa. Ca da, stiu ca online înseamnă acasa.
Daca va e asa greu, trebuia sa va ganditi de vreo cateva ori inainte daca va tine sa fiti parinti. Si daca ala/aia cu care v-ati luat, va pune umarul sa va ajute.
Si un sfat: parintilor care va purtati de parca ar fi o povara copilul pe care l-ati adus voi cu aparatul vostru reproducator pe lume, de buna voie si nesiliti, sa nu credeti ca el nu intelege, nu vede, nu simte si ca nu tine minte. Poate bașca ii si spuneți direct ca e o povara.
Sa nu va intrebati mai tarziu „de ce?” ..de ce nu va suna, de ce nu va viziteaza, de ce e „nerecunoscator” sau mai stiu eu cum etc. Asta in cazurile fericite.
Dacă interesează pe cineva, eu am mers la munca toată această perioadă, de la sfârșitul lui martie nu m-am mai ferit de nimic și am zădărnicit cât de mult am putut. Săptămâna trecută m-am întors dintr-un concediu de 7 zile din Italia, Austria. Nu neg existența virusului dar nu vreau să fiu captiv acestor frici. Se poate spune că nu sunt precaut, poate chiar prost.
esti din ala, inconstient, cum le place sa zica apostolilor fricii. dar inconstienta e buna pt sanatatea mintala.
@S pe sistemul: „fericiti cei saraci cu duhul”
De la 1 iulie muncesc din nou la 100% Incerc sa traiesc ca inainte. Asadar, de o luna am reinceput fotbalul de doua ori pe saptamana, am fost in vacanta in Spania cu masca pe fata, liniste si pace nu era nici dracu pe acolo si sunt in discutii sa schimb motocicleta. Sunt cu cutitul deasupra capului la munca dar fuck it. The show must go on
Nu ma mira ca tocmai tu ai venit cu gluma asta previzibila.
Work from home din martie, am mai fost pe la birou cateva zile pe luna mai mult ca sa schimb mediul (unde am mai dat peste 4-5 colegi random din 40). In rest am revenit la normal cu toate, ies minim o data pe zi cu diverse (altfel simt ca ma transform in leguma de birou), pastrez minim 1 metru fata de necunoscuti (interior/exterior), masca in orice interior si evit locurile potenial aglomerate. Mai introvertit fiind, astea imi dau o oarecare stare de confort ca oricum nu agreeam locurile aglomerate sau sa mi se sufle in ceafa la lidl. Per total sunt mai calm/zen fata de primavara si nu prea inteleg de ce altii au devenit mult mai incisivi.
Salut! 15 martie reînceput serviciul dupa 6 luni de concediu pt creșterea copilului. Atunci a fost singura zi pe anul asta cand am calcat la birou – luat laptop si alte accesorii pt munca de acasa. 16 martie – 15 mai stat acasa cu copilul de 2 ani (cresa inchisa, sotia medic pediatru, la munca zi de zi de zi). Noaptea de la 22 lucram pana la 3-4 dimineata. La 7-7.30 imi dadea trezirea cea mica. Pana la Paste am iesit o dată din casa. Comandam aproape totul online, mai puțin alimentele proaspete pe care le luam de la magazinele de la parter. Sincer a fost greu. Din 15 mai am dus copilul la tara la bunici si am ramas sa lucrez de acolo cateva saptamani – alta viata. Ba chiar am ajuns si la pescuit. Apoi am tras o tură de vreo 10 zile la mare (apartament închiriat, plaja libera, distantare). Din 13 iulie am dus copilul la cresa privata. A fost bine – 5-6 copii in grupa, reguli, etc. Azi a inceput sa tuseasca si sa aiba muci. De maine redevin doica. Totusi cred ca greul de-acum urmeaza: soacra-mea lucreaza in spital COVID in provincie si zicea ca au început să aducă bolnavi din București inca de saptamana trecuta. Nevasta-mea e medic in Bucuresti si zicea ca de vreo saptamana nu au mai ridicat testele pt COVID de la Marie Curie (le preluau cei de la Regina Maria, care probabil au prea multe comenzi pt cei care pleaca in Grecia si nu mai fac față si la comenzile de la stat). Chestia e că tot ce se prezintă pt internare intra la gramada in zona tampon si nu se stie daca si cine are COVID. Una peste alta purtam mască in continuare si ne spălăm pe mâini și dezinfectam tot timpul. A da, nasa mea de botez, femeie la 70 si ceva de ani a fost depistată pozitiv cu COVID si in afara de febra facuta de cateva ori si durere in gât n-a avut alte simptome. A luat tratament prescris de medic, a stat în casa vreo 3 saptamani si acum e bine. La retestare a iesit negativ. După 5 luni de munca de acasa mi-am comandat in sfarsit birou si scaun. Nu sunt la fel ca cele de la birou dar macar nu ma mai doare spatele. Productivitate acasa vs birou -70% cu indulgență. Si nici nu mai stau peste program. Dar întârzii dimineata
Inca ceva: vreau sa incep o afacere ca sa petrec mai mult timp in mijlocul naturii si am aplicat pt 100000€ fonduri europene.
Pietro, sunt curios unde ai aplicat la fondurile alea, daca vrei sa dai mai multe detalii aici sau iti dau o adresa email daca nu vrei sa fie public.
Daca ne-ai putea da mai multe detalii ti-am trimite o lada de bere virtuala si o lada frigorifica de carne!
Altfel, ca sa fiu in contextul Pandemicilor Anonimi, urmeaza update-ul meu.
Lucrez in aviatie, sunt in somaj de cand s-a inventat somajul anul asta, din aprilie am zburat de 6x si bani am luat… ma rog, mai mult n-am luat.
Incep sa rationalizez, banii incep sa se termine si perspectivele nu sunt foarte bune.
Adica nu sunt, deloc, cel putin in domeniul asta in care mi-am gasit pasiunea dupa mult invatat, cheltuit si indurat.
Altfel, acasa incep sa fiu irascibil, nu prea mai am rabdare, desi programul zilnic ar trebui sa fie anxiety-free.
Mancat, citit, netflix, youtube, mancat, dormit, poate niste cumparaturi, o iesire cu bicicleta in ziua in care nu merg la sala sau poate nici una, nici alta cand sunt rebel si nu am chef.
Evit sa pornesc prea mult AC-ul asa ca nici caldura nu prea imi da pace.
Zilele trec pe repeat, fara sa simt ca as castiga ceva, entuziasmul uneori e mai pe low decat incerc sa-l mimez si mi-am dat peste cap ceasul biologic, acum 2 zile tot pe aici aberam.
Hai aveti grija de voi si mumu-coviduț!
Salut! M-am înscris pe smartsocial.ro si acum ma ocup de documentație. Vreau sa fac un centru de recreere si relaxare la marginea orașului, cu 6-8 căsuțe din lemn, individuale, de 2 persoane, în care turiștii sa se autogospodareasca. La cerere exista posibilitatea de catering. Cererea este foarte mare si in zona exista o pensiune cu 6 camere care ofera doar cazare si unde cu greu găsești loc în orice perioada a anului (inclusiv in timpul saptamanii).
Multumesc pentru informatii!
Multumesc si eu pentru info!
Mult succes si cand o veni vremea, poate ii trimiti Patronului un follow-up al afacerii.
Pe lângă acele căsuțe ai de gând să faci și altceva?
Gen un solar cu acces gratuit (sau contra muncă), un parculeț, o mică piscină etc…
Prima luna de carantina de cacat! A doua zi de cand ne-au zis ca vom lucra de acasa am racit. O saptamana si un pic panica maxima. Ma gandeam ca un coleg abia ce se intorsese din Madrid cu vreo saptamana sau doua inainte, am zis ca oi fi norocos ca si asa toate firele de par la mine in mancare le gasesc. Dupa ce m-am simtit mai bine au inceput astia de la munca cu niste idei tampite si acolo panica un pic dar intr-un final totul a fost neasteptat de bine.
Eu si sotia suntem mai relaxati decat am fost in ultimii ani. Vorbit mai mult, pus tara la cale mai mult, timp mult castigat, bani economisiti. Va fi greu cu intorsul la birou ca ne-am obisnuit prea mult cu binele.
Dupa toata nebunia asta vom facem schimbari majore amandoi, schimbari pe care le-am gandit acum iar daca nu era perioada asta, sincer, nu stiu daca am fi gandit asa lucid.
Buna dimineata, stimati internauți!
Lucrez pe teren, am avut doar 2 saptamani de somaj tehnic, o perioada peste care am trecut cu destula nerabdare de a ma intoarce la serviciu, deoarece, poate parea stupid, mie imi este frica cel mai mult de saracie.
Bineinteles, ma protejez, igienizez. Desi, e grav ca la televizor se pomeneste de spalatul mainilor, asta pana cand am observat comportamentul celor care erau in baile din Mall-uri, cati se spalau, cati corect s.a.m.d., asta ante-pandemie.
Boli am avut, inclusiv IACRS, bronsita, laringita, pneumonie..
De saracie nu ma plang, suntem clasa de mijloc, cu datorii, diverse „saltele”, am parinti care au fost ambitiosi la viata lor profesionala, spre rusinea mea ca tot nu am gasit inca un serviciu din care sa ma pot intretine singur.
Ma rog sa fie sanatosi pana in ultima lor zi si sunt mandru ca ii am parinti, dar mi-e rusine de mine, in mare parte.
Dar asta fac in continuare, CAUT SI APLIC, in ciuda unor crize care bat la usa tarii de ani de zile, unii au fost in criza de generatii intregi, saracie perpetuata din tata-n fiu.
E, viata mea sociala a insemnat mai mult prezenta alaturi de persoane dragi cu care am fost in relatii de-a lungul timpului ori in perioadele cand ieseam la intalniri, stilul clasic. In rest, am iesit mai mult singur, 1-3 situatii din 50 cand ieseam „la o bere”.
Am ajuns la concluzia ca banii sunt (printre) cei mai importanti din viata unui om, diverse motive: sarac si sanatos nu am intalnit. Nu poti fi sanatos dar sa mananci cea mai ieftina mancare! Nu poti avea un corp sanatos in haine sintetice, nu se compara uleiul clasic cu cel de masline, de aceea si preturile! Stiu, ma tot gandesc la mancare.
O, tempora!
Parintii imbatranesc, mor. Rudele la fel. Prietenii isi aleg drumuri in viata si se racesc relatiile ori se schimba, pur si simplu.
Relatiile de iubire se pot strica, oamenii divorteaza, devii parasit, pur si simplu se intampla, a gasit pe altul, ai facut greseli care au indeparat-o de tine etc. Mie mi s-a intamplat!
Ramai singur!
Sa mai fii si sarac, asta pune la toate capac. Nu ma refer la bogatii care satisfac dorintele, de genul un Ferrari in fata porții, intelegeti la ce ma refer.
Stimati internauti, sper ca nu v-am intristat si va doresc zile linistite in continuare.
Hahaha! Beau cafeaua si citesc aici. Ora 5 dimineața. Rezultă orașe slab circulate, nimeni pe străzi. Apoi ies cu bicla in Mamaia și dau pe pistă de turiștii care vin din cluburi. Ora trăiesc intr-o altă dimensiune? Ieri la OMV-ul de lângă Mamaia efectiv nu era loc in benzinărie. Măsuri de siguranță? Nici măcar la personal!
La inceputul pandemiei ma simteam atat de bine ca mi-era aproape jena sa recunosc. Faptul ca aveam in sfarsit timp sa fac toate lucrurile pe care le amanasem atat de mult imi aduce mai multa bucurie decat imi aducea anxietate covid-ul. Imi placea super mult sa stau in casa si sa nu mai fie nevoie sa ies afara (pentru serviciu sau alte treburi). Doar de curand a inceput sa-mi fie dor sa fac lucruri noi, sa socializez (sunt sociabila cu moderatie as spune), sa ma plimb (inafara orasului) fara sa imi fie teama si sa imi fac planuri unde pot sa ma duc mai izolat/cum pot sa ma protejez. Ca femeie mi-e dor sa ma si aranjez, e un ritual foarte dragut, dar n-am ajuns inca ca in clipul ala, sa ma machiez si sa-mi pun tocuri cand ma duc sa duc gunoiul. Dar mi-e dor sa am *motivele* sa ma aranjez.
Mi-e dor ca viata mea (in exteriorul casei) sa fie mai mult de mers la lidl/mega/dedeman/hornbach. Nici macar shopping-ul nu ma mai tenteaza pentru ca din nou, unde folosesc obiectele pe care le iau? Aveam super putine haine casual inainte de pandemie pentru ca aveam prea putin timp in care sa le port, acum s-a inversat situatia.
In rest, am avut multe proiecte in casa+jumatate din timp l-am petrecut la tara, asa ca nevoia de a munci ceva fizic, concret, a fost indeplinita.
Lucram amandoi de acasa din martie. Fata de ce au experimentat colegii/colegele inchisi in casa cu copiii hiperactivi (as zice ca mai degraba normali, ca nici generatia noastra nu am fost niste sfinti) la noi a fost parfum. Stam la casa langa Bucuresti, avem loc fiecare sa muncim, angajatorii nostri sunt cat de cat O). Mai iesim la terasa o data pe saptamana, ca sa nu ne salbaticim de tot. In sat au fost destul de multe cazuri de Covid asa ca oamenii sunt decenti.
Modul de viata de dinainte de virus e clar ca nu se va intoarce curand – fie pana apare un vaccin decent, fie un tratament decent. Personal incerc sa traiesc cu asta si sa accept fenomenul, oricum sunt putine lucrurile pe care le pot face ca sa schimb ceva.
De niste ani oricum lucram de acasa si niciodata nu am fost foarte sociabil. Deci din punctul asta de vedere sunt si voi fi ok. Totusi, aveam o zi pe saptamana in care mergeam la o sala de sport sa joc ceva de echipa. Da, asta imi lipseste cel mai mult.
In continuare am venitul redus suficient de mult incat sa cada orice idee de concediu „clasic” de 10-14 zile (apropo, daca d-na/d-soara Maria mai citeste pe aici, desi s-ar putea sa fi aflat: noul traseu de via ferrata de la Suncuius se va deschide pentru public in 5 septembrie sau cel putin asa au anuntat). Sau cumparat altceva decat strictul necesar.
Intr-un fel sau altul vom ajunge sa traim (sau cel putin cei care vor ramane, vorba motto-ului dintr-un serial: „viata merge inainte, noi nu”) si cu virusul asta. S-a trait sute de ani cu ciuma si cu altele aproape la fel de rele
Eu sunt excelent n-am nici pe dracu’. Am muncit in pandemie de m-a luat necuratu’. Chilleanu oameni buni ca nu e sfarsitul lumii. E o perioada buna pt introspectie si stabilit directia in viata. Estimez ca in 2 ani lucrurile vor reveni la un cvasi normal.
De la inceputul Starii de Urgenta am lucrat alternativ de acasa sau de la birou. La inceput a fost ok, am muncit mai mult, apoi am gasit mai mult timp sa ma ocup de casa. Daca nu aveam balconul cel mai probabil imi pierdeam mintile.
Am sesizat o usoara anxietate care-si face uneori prezenta, insa cel mai tare ma deranjeaza ca am parte destul de des de cosmaruri. Asta e ceva nou pentru mine.
Aveti grija de voi!
Am trecut de la faza „ce noroc am ca pot lucra de acasa” la faza „e posibil sa nu se mai termine”.
Eu stau in Cipru. La noi sunt foarte putine cazuri, viata continua cam ca inainte, numai ca evitam sa mergem in supermarketuri si in orice locuri aglomerate.
In carantina a fost naspa cu lucru de acasa program full + sedinte peste sedinte, si copil de 2 ani care are nevoie de atentie. La un moment dat am platit o bona si ne-am intors la serviciu.
In rest, deja ne-am plictisit de soare (nu inca si de mare), incercam sa stam cat mai mult pe afara (stiu unde sa ma duc ca sa am loc berechet pe plaja/la plimbare) ca nu se stie ce va fi in toamna-iarna.
In rest, stau la apartament si desi este suficient de spatios pentru familia noastra pentru utilizare normala, ar putea fi o problema pe viitor daca ar trebui sa tinem copilul inchis zi de zi pe termen lung.
Mai vedem.
Se pare ca aici pe bloguri si forumuri ne adunam astia mai ipohondri sau mai introvertiti. In bula mea (social media + viata reala) toata lumea a fost, este sau se pregateste de mers la mare sau in diverse calatorii. De la familii cu copii la doamne si domnisoare singure (cu sau fara copii
) toata lumea pune poze de la mare, cu shaorme, cu porumb fiert, cu vata pe bat, cu plimbari romantice pe faleza sau cu cate un crac gol artistic pozat. Chiar si o familie de pensionari era prin Grecia acu’ vreo luna. Altii rup piscinele si terasele iar dupa ce revin acasa primesc telefoane si invitatii la iesit la o bere sau un suc pe care nu stiu cum sa le mai refuz in ipohondria mea :). Cand ma intalnesc cu cate un cunoscut prima intrebare este unde plec in concediu. Locuiesc intr-un oras mediu de munte si weekendul trecut zonele de agrement erau efectiv blocate de masini venite din toate judetele limitrofe iar in drumul spre munti se mergea bara la bara. Nu am vazut nicioadata pana acum asa o aglomeratie prin zona mea desi in ultimii ani traficul a crescut simtitor si aici. Merg zilnic la birou, nici nu se pune problema de lucru de acasa (patron neaos roman care tre’ sa te vada non stop la locul de munca), vanzarile cresc si nu se vad semne de incetinire. O sa vedem spre sfarsitul anului ce se mai intampla.
Ma abtin cu greu sa raspund urat la intrebarea „unde pleci in concediu?”….in p..a!
Imi e mila de parintii din comentarii si de copiii lor. Daca pana acum ne plangeam continuu de natalitatea scazuta, de acum va fi si mai tragic. fix inainte de carantina sotul meu a cumparat un apartament care a trebuit renovat, asa ca am avut ocupatie. speram sa prindem urmatoarea posibila carantina acolo, mai ales ca are vedere catre Dunare. Ne gandim serios sa strangem bani pentru o casa cu pamant pentru gradina si proiecte agricole.
Hai cu un comment pozitiv
Un interviu interesant cu psihologul Daniel David despre situatia actuala.
Afirma ca: „Dacă pandemia de coronavirus nu se va prelungi mai mult de un an, nu vom asista la schimbări de paradigmă, afirmă psihologul Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca”
https://www.hotnews.ro/stiri-lumea_in_schimbare-24164467-care-este-efectul-psihologic-pandemiei-coronavirus-cum-putea-arata-normalitatea-post-covid-intalnire-online-deladistanta-psihologul-daniel-david-vineri-ora-14-00.htm
Nu m-am oprit din muncit de când a început “apocalipsa”.
Sună sadic sau probabil e o melancolie bolnavă dar mi-e dor de străzile pustii și de sentimentul de a conta*.(?)
În schimb am aflat cum caracterul omului se schimbă instant în perioada asta sau cum “masca” cade de pe față și adevărata personalitate iese la iveală.
Urlu după o vacanță** pentru că psihic sunt uscat de energie.
*da sunt virgin de ăla complexat cu puța mică
** vezi “masca” care arată personalitatea altora
– sunt tot mai artagos si nerabdator cu mine si cu oamenii
– in acelasi timp am devenit blazat in legatura cu „lupta” pentru supravietuire economica in sensul ca am renuntat sa-mi mai fac griji legate de viitor, stiu atatia oameni care si-au pierdut jobul (inclusiv partenera) fara nicio sansa de reangajare (incearca de 4 luni fara succes) incat perspectiva ca in toamna imi voi pierde probabil jobul imi provoaca un simplu „meah…”.
– sentimentul ca-mi pierd viata facand lucruri care nu-mi plac s-a acutizat, ma bate tot mai mult gandul sa-mi iau un camper van si sa plec sa vad lumea vreo 3 ani pana cand se termina smecheria, dupa aia m-as apuca de agricultura caci am crescut la tara si ma atrage.
Nu stiu daca astea-s legate de carantina, situatia pe fond (care nu ma streseaza in sensul medicinal, am avut eu altele mai grave decat covid19) sau apropierea crizei varstei de mijloc.
Meh. Am zile si zile. Am lucrat martie-mai de acasa, sunt inapoi la birou din iunie si e mai bine pentru mintea mea (merg pe jos dus-intors pe stradute linistite). La munca incepe sa devina tot mai nasol asadar am inceput sa aplic la joburi sa nu ma prinda pe picior gresit o eventuala decizie de disponibilizare.
Dpdv viata sociala sunt cam la fel. Nu ieseam mult nici inainte, nu sunt cea mai „de viata” persoana, dar recunosc ca uneori as vrea sa am posibilitatea de a iesi o seara la o mancare buna si un vin, fara sa ma streseze cine e langa mine; da, le pot avea si acasa, dar intr-o garsoniera la bloc…nu e chiar la fel.
De cand „s-a dat liber” la iesit am fost aproape in fiecare weekend pe munte, la catarare etc., in locuri mai putin frecventate si chiar si asa merg foarte dimineata, cand nu dai de oameni. Ah, si mai ies cu bicicleta pe forestiere in timpul saptamanii.
Frica foarte mare in fata covidului nu am, iau pe cat posibil toate masurile de igiena (asta cu spalatul pe maini o aveam dintotdeauna), dar ma tem de situatia in care as ajunge (eu sau ai mei) la spital cu alte urgente.
Overall nu sunt rau dpdv emotional, dar nici foarte bine; incerc sa ma adaptez la noua situatie si sa coexist cu virusul, fara a ma panica. Mai tare ma streseaza ce va urma dpdv economic, ca ma astept la foarte rau.
Man… iti zic… lucru de acasa cu doi copii mici e ceva de vis. Degeaba scrie Vali articole din astea ca „vai, acum descoperi ca nu-ti plac copii tai, ca nu-ti place nevasta etc”, nu e asa – oricat de bine crescuti ar fi copii tot incepe sa le fileze o lampa in momentul in care stau numai in casa (chiar si numai in curte). Oricat de mult iti iubesti nevasta tot vrei sa ai momentele alea in care stai dracu singur cu gandurile tale (momente care inainte erau in metrou sau in masina in drum spre birou, sau chiar la birou). Oricat de mult ti-ai iubi familia si ai fi recunoscator pentru ea, tot iti vine sa-ti iei lumea in cap dupa cateva luni de stat doar in compania lor.
De o saptamana copii mei sunt plecati cu bunicii la „casa de vacanta”. Am descoperit ca asta e de fapt concediul pe care-l vreau (ok, as vrea o drumetie dar nu am cu cine) – azi dimineata am iesit in curte si am stat *singur* pe racoare. I feel blessed now.
Greu de spus ce va fin in 6 8 luni. Acum plec in vacanta, undeva local, ca s a adunat oboseala. Dupa, vedem. In general sunt ok cu situatia ca imi place sa petrec timp cu mine insumi, iar hobbiurile sunt legate de chestii ce pot fi folosite in casa…chitara, studiu chestii IT, filme. Contez pe ideea ca din plictiseala se nasc ideile geniale :))))
La nivel macro, nu am feeling bun. Prevad o criza majora in SUA care va afecta toata lumea. Mai vedem in octombrie, cand se va reveni la realitate dupa exuburanta adusa de relaxare.
Cred ca de abia de la anul, prin vara, putem vedea mai bine cum va arata viitorul.
Am lucrat in medie 12 ore pe zi de luni pana sambata, chia mai mult, nu prea am simti aceasta pandemie. Stiu, nu e normal, asa e in industria petroliera pe partea de proiecte. Dupa 7 luni am fost in vizita in Romania, stau in Polonia momentan. Dupa cateva zile de Romania, abia asteptam sa plec.. Am ajuns sa nu mai am toleranta pentru nimic, in special pentru toata mitocania prezenta la orice pas. In orasul natal, cat si in Bucuresti parca s-a oprit timpul si in loc sa progreseze se intampla opusul. Aeoportul Otopeni e execrabil, mizerie, totul vechi si culmea plin de suedeji.. Ma intreb ca strain ce parere poti sa iti faci. Cei ce afirmati ca lucrati de acasa, ca idee cu ce va ocupati?
Not too bad, all things considered. Copilul e mare (7 ani), deci cu mententanta e OK. In rest, seri pe balcon, board games, jocuri video, ocazional plimbari scurte si nu in zone aglomerate. PLM, fata de ce adversitati au infruntat alte generatii, asta e pistol cu apa.
tot aud asta cu „fata de ce au infruntat alte generatii in timpul razboiului, gripei spaniole, etc” insa cred ca situatia nu poate fi comparata in sensul ca dupa mine nu e nici mai rea, nici mai buna, e diferita.
In sensul ca acum provocarea mentala e sa ramai relevant pentru tine si pentru societate. in tipul gripei spaniole si celor doua razboaie, oamenii au ramas ocupati, ca vorbeam de militari, medici sau cei care si-au continuat vietile, nu a existat un vid de ocupatie. Covid19 in afara de daunele umane aduce o serie intreaga de provocari pentru individ chiar daca in termeni generali nu-s la fel de periculosi ca un atac aerian in mijlocul noptii.
Insa sa ne gandim prin cate schimbari psihice trebuie sa treaca un om in perioada asta:
– solitudine prelungita / zero interactiune umana, insecuritate sociala
– incertitudine profesionala/somaj, insecuritate financiara
– managementul relatiei cu familia si copiii, insecuritate familiala
– absenta ocupatiei extra-profesionale/hobby (decat daca nu esti pasionat de construit nave antice din bete de chibrit la domiciliu)
– amenintarea virala pentru tine si cei dragi, insecuritate fizica
mi se pare ca in nicio perioada n-au fost indeplinite atatea insecuritati in acelasi timp. eu am senzatia ca daca istoria e o carte publicata in volume, ce am experimentat de la revolutia industriala pana anul asta au fost capitole ale aceluiasi volum, acum practic inchidem volumul si-l deschidem pe cel nou care in parte va insemna: AI, robotica, dematerializarea vietii (AR, simulare si argumentare cerebrala)…
plus ca treaba de acum vine dupa o perioada destul de lunga de pace, liniste sociala, siguranta financiara (cat de cat), chestii d-astea care au mai relaxat psihicul si menanismele de aparare si adaptare.
e ca la razboi, eu asa ma simt, doar ca nu cad bombe si avem mancare (inca), in rest am senzatia aia de angoasa pe care am trait-o toata copilaria in comunism, starea aia de puscarie in libertate, doar ca acum ai mai multe sanse sa mori daca respiri langa persoana nepotrivita, nu ca inainte, daca spuneai glume langa persoana nepotrivita
Am muncit in carantina cam la fel cum munceam la birou doar ca proiectele au fost ceva mai putine. Din ce in ce mai putine.
Cat despre scoala, cu 2 copii, am tras „sforile” la „doamne” sa aibe cursurile unul de la 11, celalalt de la 14, altfel nu as fi facut fata cu tehnica. Dar mi-am descoperit calitatile de baby sitter si cred ca m-am descurcat. Nu m-am isterizat, nu am luat-o razna, faceam temele cu ei dupa ce terminam ce aveam de facut, apoi ceva plimbari singuri, prin zona, ce sa mai, a fost chiar funny de cele mai multe ori.
Nevasta a fost complet lipsita de job in perioada respectiva, doar ca a renovat cu niste colege noul sediu. Deci singur acasa. Cu copiii.
Partea buna e ca am mai facut una alta prin curte, si un petec de pamant muncit cu legume si zarzavaturi de ale carui roade ma bucur cam in fiecare seara.
Plus ca am incercat sa invat sa cant la chitara. Nu imi iese extraordinar, dar macar bazele. Si cand am timp, n-am chef, si invers.
Acum, nu mai vreau sa aud de Netflix sau HBO Go, incerc sa fac orice altceva in afara de TV si stat pe canapea.
jumatate din starea de urgenta am muncit-o zilnic la birou. a doua jumatate era o zi da, o zi nu. ca principiul ziua „nu” era pt muncit de acasa, dar specificul muncii mele personale nu-mi permitea smecheria asta (munca altor colegi le permitea asta, asa ca munceau si de acasa), dar in ziua de „da” bagam 12 ore de-mi sareau capacele pt ca pandemia a mai redus un pic munca.
in drum spre munca sau spre casa mai faceam si cumparaturi (nu zilnic) ca lipsa masinii si spinarea personala nu permiteau shoping pt 1-2 saptamani, iar finantele si locatia nu permiteau comandatul on-line.
nu-s genul foarte social, asa ca nu mi-au si nu-mi lipsesc foarte mult iesirile (abia acum as putea spune ca parca as iesi undeva la o mancare pe care n-am gatit-o eu, pt care n-o sa strang masa si n-o sa spal vasele) si pt un vin pe care nu-l torn eu cu niste oameni cu care am ce vorbi.
din fericire, singura din cele doua iesiri pe care reusisem sa le pastrez dupa mutarea din bucuresti s-a mutat pe skype.
sunt oarecum mai linistita fata de martie, pt ca s-au mai limpezit apele la job si am o oarecare siguranta.
am renuntat la concediu si ma cam oftica treaba asta, dar plimbatul prin 7 trenuri in perioada asta parca nu e ok. momentat sunt de 3 zile la mama si ma bucur de o cura de 10-14 ore de somn zilnic.
alta chestie care ma oftica e ca as cam fi avut nevoie de niste controale medicale, ba chiar si de o operatie la bucuresti si nu ma incumet pe vremurile astea. sa vedem ce-o mai fi spre jumatatea toammei.
ai mei sunt ok, constieinti de nebunie, maica-mea e pensionara, taica-meu s-a adaptat extrem de rapid la predarea on-line si e foarte incantat de noua lui tableta grafica.
partea care ma deranjeaza cel mai tare e nesiguranta. mai dureaza sau nu mai dureaza, daca mai dureaza, in ce conditii mai dureaza?! (ca la noi se cam inrautateste pe zi ce trece). dar incerc s-o iau catinel, pe bucatele mici de timp.
posesor de transplant de inima, sunt pe imunosupresoare. 41 ani, dar iata, in grupa de risc. purtam masca in locuri aglomerate si inainte, nu e o corvoada cand pui in balanta riscurile. lucram remote de ceva ani, asa ca aici nu s-a schimbat nimic. din 10 martie pana acum am avut trei iesiri: 10 si 11 iunie pentru tuns, 2 ore de biliard si o plimbare in cartier si la jumatatea lui iulie fortat de niste acte la munca. ce-mi lipseste? mersul in piata (sunt gurmand, cumpar cu ochii, cu nasul) si mersul cu trenul la munte. obisnuiam sa urc la open mic-uri de stand up si sa merg si la showuri in „tribune”, dar spunem pas, my life matters! mergeam de 3-5 ori pe saptamana la biliard, insa din ce aud, nimeni nu poarta masca acolo, inauntru, deci din nou, spunem pas. pentru cine are un acoperis si poate sa isi asigure traiul, educatia si principiile ii va face sa reziste multa vreme fara excese, expunere la riscuri inutile, samd. in alta ordine de idei, treaba asta inca nu a scapat de sub control. ca sa copiez jurnalul ala spaniol, e posibil ca peste un an sa ne uitam la 29 iulie 2020 si sa spunem: „eram fericiti si nu stiam”. stay safe, read zoso!
Single, anxioasa depresiva. Abia am trait in urgenta – atacuri de panica si crize de plans zilnic. Ma rog sa mor – pt ca ce traim
acum e iadul si eu nu vreau sa trec prin asta. Nu vad nicio luminita la capatul tunelului pt mine. Parintii mei si eu nu ne temem de virus, fix deloc, dar ma tem de lickdiwn.
Invidiez pe cei cu netflix si o casa frumoasa unde sa fie happy – eu imi doresc sa revin la viata normala sau sa mor.
Hang in there! O sa apara si luminita la capatul tunelului, ramai prin zona s-o vezi!
Vorbeste cu prieteni, apropiati despre ce simti. Ajuta. Cred ca si sa scrii comentariul asta a ajutat putin.
Mai am un user disponibil pe contul meu de netflix. Da un semn daca vrei sa-l folosesti si sigur ne pune Vali sau Fluture in legatura
Catre Dal – iti multumesc mult pt incurajari. Inseamna mult pt mine sa stii – oamenii in viata mea reala nu stiu nimic – eu nu le-am povestit despre problemele mele psihologice din cauza stigmatului din Ro – esti depresiva? aa, pai e vina ta. Ba oi fi si pe medicamente – vai de mine.
Vezi – de, ai esti singura.
PS apreciez enorm oferta cu userul de Netflix dar n-am tv smart si nici prea mult timp. Insa mai mult ca orice multunesc ca mi-ai scris si ti-a pasat de mine
Emi, poti vedea Netflix si pe ecranul computerului sau laptop-ului. Si chiar si pe o tableta sau telefon. Daca esti de acord, ii dau lui Dal adresa ta de email (daca cea cu care comentezi e reala). Daca nu, va puteti face adrese email „jetabile” pe yopmail.com si comunicati acolo.
Viata e mai frumoasa pe partea asta si lucrurile se vor imbunatati treptat.
Nu esti singura-singura, o relatie romantica nu e totul si sunt sigura ca stii asta. Prietenii, cunoscutii, oamenii pe care ii poti cunoaste pe internet in diverse grupuri, toti te pot ajuta.
Chiar faptul ca ai scris acest comentariu ajuta.
Ai incredere in tine.
Cum zicea si Fluture, netflix merge si pe telefon, tableta sau calculator. Da un semn daca te tenteaza.
Da un semn si daca vrei doar sa vorbesti. M-as bucura!
Greu cu tehnica asta, sa-mi fie rusine. In loc sa dau reply am pus comment nou – anyway am aparut.
Fluture – te pot ruga sa shareuiesti adresa mea cu Dal pls?
Off- nu-mi apare comment-ul de ieri. Si am scris atunci ditamai romanul. Asa e, merge pe laptop si cum lucrez de acasa acum ca toata lumea am unde accesa – hai sa-ncerc. Ma simteam oarecum prost sa ti cer userul si absolut sincer am apreciat mai mult ca ai incercat sa ma incurajezi – oamenii din viata mea reala fie n-au vazut cum ma simt fie nu prea le pasa – prietenii ma refer.
Dal – chiar as vrea sa vb.
Vedeti mail, amândoua.