Trebuie făcute ambele.

Pentru că n-am ce face, o să continui să scriu pe subiecte sensibile, că până la urmă spun eu o prostie pe care să mi-o arunce în față un grup sau altul.

Pe ideea din poză, eu cred că trebuie făcute ambele. Nu poți să nu îi explici copilului de pericolele lumii pe ideea că ele nu ar trebui să aibă loc. Nu așa funcționează lumea. Nu poți lăsa garda jos complet postulând că nu trebuie să se întâmple. Da, nu trebuie sa se întâmple, dar hai să ne și păzim un pic că poate cineva n-a primit mailul cu ce nu trebuie să facă și face.

Acum 12 ani, eram într-un tren de noapte. Venisem la Brașov să caut de închiriat, rezolvasem și prinsesem un tren de 9pm. Eram un pic obosit, trenul mergea ca ochiul mortului, am adormit și m-am trezit cu o fată dormind pe mine și strângându-mi brațul cu putere. Fiind destul de gol trenul, o gașcă de băieți prinseseră curaj și intraseră peste ea în compartiment ca să se împrietenească. Am mai mers cu trenuri de noapte. Cu cât mai goale, cu atât unii prind mai mult curaj să vorbească tare, să pună muzică, să facă glume, să vadă ce pot distruge și așa mai departe.

Am discutat asta cu soția, când mai pleacă în deplasări. Mai bine mai stai o noapte la hotel/pensiune, plătesc eu, numai să nu iei trenuri de noapte. Da, nu ar trebui să fie o problemă, da, ar trebui să poată circula în siguranță. Dar nu se întâmplă asta.

Revenind: până nu eliminăm gena agresivității și violului, poate e o idee bună să evităm unele situații periculoase.

 

042804112615

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

64 comentarii

  1. Poate ar fi trebuit sa te si imprietenesti cu baietii aia sa le futi o mama de bataie mai tarziu, asa pe rand.

    00
  2. nu, trebuie educati amandoi, laolalta – fara feminism bicisnic si fara incelism pueril

    00
    • Ia hai sa va dau ceva de rumegat. Sa zicem ca il educi perfect, dar copilul este urat sau prost (se intampla frecvent). Sau ambele. Ce face atunci? ca daca vrea sa intre in vorba cu o fata, la varsta adolescentei, sa zicem, aia se va simti jignita, atacata, rusinata fata de colege. O sa-l respinga brutal. El vine acasa si spune: „am facut cum ai zis tu, uite ce s-a intamplat”.

      Corect ar fi sa-i spui: „mai incearca, daca esti baiat cuminte o sa reusesti pana la urma”, sau sa-l pregatesti sa-si schimbe putin abordarea, in functie de caracteristicile cu care (nu) l-a inzestrat natura?

      00
    • in ce sens sa schimbe abordarea? sa scoata cutitul sau ce?

      00
    • Boss, copilul trebuie educat de la început că oamenii sunt diferiți, le plac alte lucruri, fiecare are dreptul să zică nu. Urât? Prost? Pentru cine? Nu există în dragoste rețeta perfectă și ca să o găsești pe a ta, în primul rând trebuie să încerci, să experiementezi. Nici dacă zice da respectiva, nu înseamnă mare chestie.”Try Again. Fail Again. Fail Better”

      00
    • Ăăă, și dacă-l respinge ce zici tu c-ar trebui să facă sau să-l înveți s-o facă?!
      „Hai, tată, să m-ajuți s-o trag într-un gang și s-o ții să i-o trag, că nu vrea să stea de bună-voie”?! Sau te oferi tu să-l ajuți cu asta fără s-o ceară.

      Nicio femeie nu datorează sex sau orice altceva niciunui bărbat, oricât de tare și-ar dori ăla.
      Valabil și inversul.

      00
    • Kopan – citezi din experiența proprie, sau din experiența familiei lui Râmaru?

      00
    • „Ăăă, și dacă-l respinge ce zici tu c-ar trebui să facă sau să-l înveți s-o facă?!”

      Il pregatesti pentru ce il asteapta. Ii explici despre alpha fucks beta bucks.

      „Fiule, uite, esti foarte urat si sunt sanse extrem de mici ca vreo fata sa fie atrasa fizic de tine. Viata nu e fair. Ai avut ghinion. Trebuie sa pui mana pe carte si sa strangi din dinti, fara sa deranjezi fetele pentru moment. Drumul tau in viata nu poate fi decat cel al unui beta provider. Sa speri ca o femeie va vedea peste uratenia ta mult mai tarziu si, avand o situatie materiala si profesionala decenta, va vrea sa relationeze cu tine motivata de ce resurse financiare ai sau poti sa generezi. Un fel de gospodar fara pereche.”

      Merge?

      00
    • @Ion2, deși nu-mi place ideea cu beta (mi se pare că-i bagi copilului în cap că este și va fi întotdeauna un ratat), parcă merge un pic mai bine decât ”dacă nu vrea, o faci să vrea”.

      dacă e prost nu prea știu ce-ai putea să-l înveți.

      dar dacă e doar urât, îl înveți să pună accent pe altele, să citească, să studieze, să aibă umor, să fie amabil, politicos, etc, etc. am văzut o grămadă de urâței care aveau femei de nota 200 care stăteau cu ei de dragul lor pt că le făceau să râdă și aveau cu cine schimba o vorbă.

      00
    • ps. atracția fizică și fetișurile sunt niște chestii mega-dubioase.
      am văzut bărbați atrași de grase, slabe ca un băț, urâte cu spume, de cocoșate sau cu alte ”probleme” pe care ce-i mai mulți bărbați nu le-ar fi futut nici dacă erau ultima pizdă de pe planetă.
      la fel, am văzut femei atrase (realmente atrase sexual) de grași/cu membre amputate/urâți-maimuță, etc.
      am văzut bărbați și femei hetero pe care o persoană de sex opus foarte frumoasă fizic (top-model, etc) îi lăsau reci-reci, atârnați și uscate. :) sau s-a blegit/uscat cât frumoasa/frumosul a deschis gura.

      00
    • „Beta” e un placeholder pentru neatractiv, non select, sexual indezirabil. Asta e adevarul, multi baieti/barbati nu vor fi niciodata visul erotic al vreunei fete/femei, indiferent ce ar face.
      Da, rolul de jester, cel ce distreaza fata, ce o amuza, ce o tine entertained, cel pe umarul caruia plange cand are probleme cu „biatul rau”, cel cu care poate „schimba o vorba”, aduce multi baieti in preajma fetelor, dar ca prieteni platonici, friendzoned. Niciodata, sau foarte rar, un urat care a intrat in categoria asta face trecerea la partener intim.

      Spectrul atractiei fizice este foarte generos la baieti, mult, mult mai restrans la fete. Vezi cate nise de porn exista. De la midgets pana la bbw, barbatii gasesc atractie sexuala in orice. Femeile nu sunt asa. Procentul de barbatii pentru care simt cu adevarat atractie sexuala autentica este unul foarte mic. Majoritatea relatiilor sunt relatii de compromis, in care el nu este nici prima sau a patra optiune.

      00
    • nu mă, zic de urâtul amuzant direct în relație/pat cu frumoasa, nu în friendzone.

      00
    • Uratul care baga „frumoasa” in pat la final e un scenariu preferat al comediilor romantice. Se intampla in viata reala, dar nu degeaba avem vorba „exceptia care confirma regula”.

      00
    • Bărbații nu se nasc inceli, devin așa după ce sunt luați la pulă de jumate din școală și liceu.

      Și nici femeile nu se nasc feministe. ci le educă mătușile care și-au petrecut tineretile umbland dupa barbati „indisponibili emotional”.

      00
  3. cat pentru gene si agresivitate, ai spus-o fix pe ideea feminista, scos coltii tuturor, de la catel si purcel pentru a se simti pufosii in siguranta; este doar o race to the bottom in care toata lumea pierde; eu personal imi doresc persoane puternice, de la cursuri de autoaparare la diverse dispozitive care sa doara

    00
    • ah, deci tu vrei bataie, se antreneaza fata, se antreneaza baiatul si vedem cine iese invingator, nu?

      00
    • stii cum este, SUA are arsenal nuclear, NK are 2 puscoace; cine bate? – dar nu asta este intrebarea, ci costul unei invazii vs castiguri; se ia o pustoaica hranita cu principii si se arunca in lume – ce cost are un x nene mai betiv asa care se da la ea? exact; se ia o pustoaica cu cursuri de autoaparare si cu ceva electrosocuri/piper in buzunar – ce cost are un x nene mai betiv asa care se da la ea? exact

      00
    • Ceva ce am invatat pana la varsta asta este ca daca cineva pune o intrebare doar ca o secunda mai tarziu tot el/ea sa arunce un „exact” ca raspuns, atunci persoana aia e genul de persoana care nu cauta decat sa-si valideze propriile opinii, nicidecum sa poarte o discutie despre subiectul in cauza. Da’ daca o face din nou doar o intrebare mai tarziu? :)))

      Fi-ti-ar exactul tau, dirijorule. Invata naibii sa porti o conversatie coerenta si nu-ti mai ridica singur mingea la fileu.

      00
  4. intotdeauna am fost de parere ca e stupid „sa mori cu dreptatea in mana” (vezi cazul pietonilor care se arunca pe trecere, ca e „dreptul” lor, fara sa se asigure…)
    e mai bine sa eviti, ca sa nu ai parte de consecinte neplacute dupa aceea; indiferent de ce drepturi crezi sau stii ca ai…

    00
    • Mai demult antrenorul de arte martiale ne-a povestit cum a fost atacat pe o strada mai intunecata din Bv de vreo 5 „golani” si …a fugit pur si simplu.
      Atunci ne-a explicat ca e mai bine sa eviti o lupta in care ii rupi unuia mandibula sau vreo mana si tot tu intri la vatamare…dosar, etc.

      00
  5. Informatiile astea nu ajung niciodata la majoritatea victimelor/agrrsorilor.

    00
  6. intotdeauna am fost de parere ca e stupid „sa mori cu dreptatea in mana” (vezi cazul pietonilor care se arunca pe trecere, ca e „dreptul” lor, fara sa se asigure…)
    cel mai bine e sa eviti, ca sa nu ai parte de consecinte neplacute dupa aceea; indiferent de ce drepturi crezi sau stii ca ai…

    00
  7. Ca motociclist, poți evita marea majoritate a posibilelor accidente dacă te ferești tu sau “lași de la tine”. Sau poți muri cu dreptatea-n mână, câteodată.

    Deci, da, cred că e idee bună să te ferești și in alte aspecte ale vieții. Da, ar fi frumos să putem schimba societatea, să devenim mai buni. Ain’t gonna happen too soon și la 40 jdeani vreau să-mi văd de treabă, sincer, pentru că timpul parcă trece din ce în ce mai accelerat.

    00
  8. nush boss, pe mine nu m-a invatat nimeni sa nu violez sau sa nu fiu violent. da cred ca-i ceva in neregula cu mine ca nici n-am facut asta vreodata.

    nu mai bine acceptam adevarul ca unii oameni sunt violenti si indiferent ce-i inveti vor fi violenti? poate mai bine sa fie invatati sa-si controleze emotiile?

    ah, si femeile sunt mai violente decat barbatii.
    ps: ma intreb cine are de castigat din toata retorica asta. de ce ai vrea sa ai o natie de pizdificati?

    00
    • NOU
      #33

      Pentru că pizdificarea a devenit o modă.
      Acum trebuie să eliminăm tot ce-ar putea răni „micuța făptură” ca nu cumva uitându-se la Tom și Jerry să-și prăjească mâna-s „sandwich maker” sau să sară de la balcon crezându-se Superman.

      00
    • educatia asta nu a fost vreodata despre cazurile limita, care oricum sunt prea „scumpe” dpdv al resurselor pentru a fi aliniate (principiul lui Pareto); educatia asta este aplicata tot celor care oricum nu ar fi devenit extremisti, pentru a implementa docilitate

      00
    • Nu cred ca ai intru totul dreptate. Oamenii care sunt de felul lor mai agresivi pot fi invatati alte metode de reactie pe care sa le foloseasca in viata. Am o nepotica de 9 ani mai razboinica, daca nu ii place ceva reactioneaza imediat si obisnuia sa loveasca, sa ciupeasca, sa imbrinceasca alti copii. Psihologul a invatat-o sa isi recunoasca sentimentele de frustrare si suparare si a ajutat-o sa gaseasca alte metode mai pasnice prin care sa isi manifeste furia si sa isi exprime nemultumirea. Acum nu mai loveste pe nimeni.
      Daca nu esti nebun cu acte, educatia poate ajuta foarte mult. Dar citi mai au timp de copii in ziua de azi, citi mai au timp de educatie, citi inteleg ca exista o problema, cu atit mai mult cu cit adultul are probleme dar crede ca altii au ceva cu el.

      00
    • Majoritatea violurilor nu sunt facute de straini care ataca violent o femeie.

      Un baiat si-o fata se giugulesc. El ar vrea sa o faca, ea nu prea. Baiatul se gandeste ca nu ar vrea ca semeketh sa-l considere „pizdificat”si forteaza. Asta tot viol este.

      00
  9. „…am adormit și m-am trezit cu o fată dormind pe mine și strângându-mi brațul cu putere”. „Bratul”, sigur?

    Ce magar pot fi cateodata, sa mor eu.

    00
    • Si continuarea? In episodul urmator?

      00
    • In aceeasi idee:
      Un tip ajunge la poarta raiului. Sf Petru il intreaba
      – Ce fapta buna ai facut in viata?
      – Am luat apararea unei femei pe cale de a fi violata de o banda de motociclisti. Le-am spus „Ca sa ajungeti la ea, va trebui sa treceti peste cadavrul meu”
      – Si cand s-a petrecut asa ceva?
      – Acum 30 de minute

      00
    • @Kilroy
      Dar stai: Femeia nu voia sa fie salvata si la poarta raiului era Mircea Badea:)))

      00
    • m-am trezit cu un caine muscat de picior

      00
  10. am mers cu atatea trenuri de noapte in tinerete si nu mi s-a intamplat niciodata sa ma trezesc cu una dormind peste mine :((((

    00
  11. Prima data am crezut ca a vrut una sa te violeze in tren…. bine ca ai scapat intreg si onoarea nepatata. :D

    00
  12. De acord, educati copii de ce e bine si ce e rau, explica-le ca in lume nu sunt doar fluturasi si unicorni si ca e bine sa nu te bazezi doar pe asta. Aici trebuie atentie, sa nu-ti transformi copilul in paranoic (povestindu-i tot timpul doar ce se poate intampla rau intr-o situatie).
    Legat de violenta, semeketh scria ca ar trebui invatati sa-si controleze emotiile. In societatea noastra nu se face niciun fel de educatie emotionala. Nu stiu cati au conceptul ca iti poti controla emotiile si schimba modul in care reactionezi la diversi stimuli externi. Ar fi frumos sa incepem de acolo. N-ar elimina violenta, dar ar reduce-o.

    00
  13. Vali, daca tot ai gasit ca esti posibil purtator de gena violenta, ce propui sa faci sa fie bine? Cum o identifici? Si care sunt pasii ce crezi ca trebuie urmati? Crezi ca poti sa-ti asumi riscul transmitand gena asta mai departe? Tu, ca intelectual si cunoscator al problemei?

    Mi-e un pic greata cand aud non stop ca e ceva neinregula la noi insine. Agresivitatea, violenta, plm, e in natura organismelor ce vor sa supravetuiasca. E ceva necesar. Acceptand ca va fi totdeauna asa ceva in noi poate ca in sfarsit vom fi in stare sa gasim solutii reale. Nu cacaturi new age care te baga in depresii si sinucideri.
    „Astept sa gaseasca cineva solutii pentru societatea in care traiesc ca mie nu-mi place. Nu cred ca suntem intr-un mediu sigur pentru *TOATA* lumea.”
    Suntem animale ffs.
    Cand va fi sigur pentru toti…toti vom fi in nesiguranta.

    00
    • mai, tu spui bine si eu sunt de acord cu tine, asta este mersul natural – dar tot ce inseamna omenirea post inventie de vaccinuri a fost contra naturii, suntem separati de natura atat prin educatie, cat si prin comportament; in acest punct mi se pare interesanta o miscare extremista care sa ne readuca la stadiul „natural”, ceva asemanator miscarii antivacciniste care reneaga fix tratamentele care le-a permis sa traiasca indeajuns de mult incat sa devina antivaccinisti

      00
  14. Deci trenu de noapte e un fel de Tinder mai old-school.

    00
  15. Nu sunt pușcării suficiente, iar justiția e de căcat.

    Eu am avut pe scară un băiat care a stat 7 ani la pușcărie pt un viol în grup. Era beat la un chef, unii din gașca au luat o fată, a dat și el la buci poate 5 minute, părinții lui fiind săraci, n-au putut să-l scoată din belea. Un băiat slăbuț, dpv fizic. La 18 ani fara 1 lună a mers la pandaimos, băgat langa aia cu sentințe grele.

    A tăiat 7 ani la stuf, a luat bătaie din orice, a fost futut în cur, i s-a dat muie cu șurubelnița în ureche: dacă muști ți-o înfig în creier – cam ce era în meniu la pușcăriașii violatori, în anii 70-80.

    Când a ieșit, alcoolic și cu sindrom suicidar, noi golănașii, eram de 12-13 ani, și singurele ființe care îi acordam vreo atenție, ca să ne povestească din viața de pârnaie.
    Tot timpul ne zicea: bă băieți, mai bine faceți o labă zdravănă, decât să jepcuiți o fată și să ajungeți un distrus, așa ca mine…
    Niciodată nu m-a tentat ideea de a forța o femeie, probabil marcat de poveștile ăluia.

    00
  16. De accord cu idea articolului. E de genul „asigura-te din ambele directii chiar si cand traversezi o strada cu sens unic; n-ar trebui sa vina nimic din unul din sensuri, dar e posibil si e mai bine sa ai tu grija de tine”.

    Ideea din poza insa cred ca vrea sa adreseze problema ca sunt inca foarte multi care in cazul unui viol critica mai mult victima decat faptasul. Acestia spun „ce cauta singura, imbracata asa, la ora aia, in locul ala etc” in loc sa zica „violatorul e de vina; de asemenea e o ideea buna ca fetele sa ajba grija in ce situaii se expun”.

    Ar fi interesant un sondaj de opinie in care sa se intrebe cat de vinovata este o fata in cazul unul viol (pt cum era imbracata, unde se plimba, cu cine, cand etc) si cat de vinovat este un barbat in cazul unui jaf (cati bani sau bunuri de valoare avea la el, unde se plimba, cu cine cand etc). Ma astept sa fie multi care au o fractura de logica.

    00
  17. Prevenția este mai la îndemână decât educarea agresivilor.
    Sunt tată de fată si când va veni vremea fiica mea va lua lecții de autoapărare. Nu ajută întotdeauna, agresorul poate fi descurajat sau nu, dar ar avea o arma. Si prevenție inseamnă si evitarea pe cât posibil a situațiilor ce pot duce la o agresiune.
    Am fost învățat de mic sa ma bat. Si sa iau bataie-e si asta o tehnica. Sa vorbesc cu golanii, sa evit conflictul pe cat posibil iar cand nu se putea… aplicarea violentei. Nu traiam intr-un mediu violent, efectiv asa mergea treaba in cartier-la nevoie sa stii sa te aperi. Aia mari te mai cafteau, pana dadeai si tu mai bine , echilibrul se obtinea pana la urma.
    Acum, cu un stat aproape esuat, cu politia incompetenta si tematoare de infractori , ramane pe noi sa ne aparam.
    Pentru o femeie este si mai greu.
    Deci mai bine previi decat sa plangi.

    00
    • Aia e reacție, nu prevenție.

      00
    • Problema este ca agresorul sexual nu este in general tocilarul liceului, nici barbatul random care e la 2m in spatele tău pe strada, si nici macar moșul care dă labă in boschet.

      Agresorul sexual este fie deja un agresor in serie, deseori cunoscut poliției, sau „baiatul rau / făt frumos” in fata caruia lectiile de autoaparare nu au intotdeauna efectul dorit.

      00
  18. Revenind: până nu eliminăm gena agresivității

    Gena agresivității va exista în perpetuitate. Ia pe cineva șovăielnic din fire și încearcă să-i pătrunzi gândurile și vei descoperi că, pe o nișă, vrea să fie agresiv cu alți oameni care, într-un fel sau altul, consideră că merită să li se verse agresivitatea.
    Câți oameni cumsecade, pe o știre sau o chestie ce ni se pare neimportantă, ar dori să înfăptuiască pe ceva/cineva cu agresivitate justă? Când a fost abuz de putere (cum e și asta cu trenul noaptea), nu rezolvi decât prin agresivitate și forță.

    E ca paradoxul toleranței, pe care Popper ar fi zis că nu e greșit să fii agresiv cu cei care se folosesc de agresivitate (abuz de putere) să facă rău.

    00
    • Încă un paradox: noi știm cine a fost nomenclatura comunistă și Securitatea, știm cine sunt și câți au familii… dar în momentul în care tu vrei să faci justiție și să faci lustrația aia, care trebuia făcută din anii 90, mulți vor sări în apărarea lor, ba că „au servit patria”, ori că „ce vină au copiii/nepoții sau nepoatele cu păcatele părinților/bunicilor”.

      Deci…

      00
  19. „De ce nu mă respectă „băiteții răi” de care îmi place și care au a doua zi la ușă altă femeie dispusă să faca tot ce fac eu?”

    „You want a guy that’s sweet, a guy that’s tough
    A feminist who likes to pay for stuff
    The kinda guy that gets along with your friends
    Without being attracted to any of them
    A good boy, a bad boy, a good bad boy
    A half good half bad half boy
    Loves your brother sensitive but not weak and
    Is a great lover calls your mother on the weekend
    Now you might think that this guy only exists in your mind
    Guess what… You’re right”

    :)

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)