De ce nu avem review-uri pe bune

Întreba un cititor zilele trecute asta și răspunsul simplu este că utilizatorul nu plătește pentru conținut, brandurile plătesc. Așadar, ele dictează conținutul. Piața din România e prea mică pentru a putea trăi cinstit din asta, așa că fiecare se descurcă cum poate.

  1. Companiile nu vor să menționezi deloc ce nu-ți place la produs. Dacă le zici că “scrii pe bune, cu minusuri și cu plusuri”, cam strâmbă din nas. Nu toate, dar majoritatea…
  2. Nu vor să le compari telefonul cu ce ai tu acum, chiar dacă amândouă sunt la același nivel (high-end sau mid-end).
  3. De cele mai multe ori, nu vor să menționezi DELOC minusurile telefonului (vezi exemplul cu H*awei și lipsa appstore, la început le-au spus celor care erau în campanie cu ei nici să nu aducă vorba de asta).
  4. Preferă să nu scrii deloc decât să spui ce nu ți-a plăcut la telefon, dacă vorbim de un review pe bune. și aici nu vorbim de căutat defecte, vorbim de chestii simple și normale. n-am un exemplu acum, dau unul din zona auto, nu-mi place XVul că n-are semnalizator secvențial și cotieră spate. brandul nu vrea să spui asta deloc, chiar dacă ai scris 20 de chestii pozitive despre produs.
  5. Iar dacă e ceva pe bani, pff, sunt complet șocați că vrei să aduci vorba de problemele telefonului. mai rău, dacă e pe bani și le zici “bă, o sa vină lumea să zică de X și Y, și dacă sunt cititori vechi, cu sute de comentarii, nu prea pot șterge” practic i-ai înjurat de mamă.

Video:

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

78 comentarii

  1. Daca platesc sa am un brand (produs/serviciu), indirect finantez si eu campaniile de marketing ale companiei.

    Un review corect il faci doar unui prieten – stie cine esti si tu stii cine e – la un produs/serviciu pe care il folosesti – lucru pe care il stie si prietenul. In rest, e bine sa citesti 10 review-uri, poate iti faci o opinie.

    Daca ar spune toti adevarul, s-ar inchide capitalismul…

    00
    • ‘In rest, e bine sa citesti 10 review-uri, poate iti faci o opinie’
      True that, dar daca toate review-urile merg pe acelas principiu ?

      00
    • @dny – omul se referă la review-uri de la magazine, făcute de clienți nu la cele făcute de influenceri care sunt cele despre care vorbește autorul.
      Apropos, mie mi se pare normal sa fie evidențiate doar chestiile pozitive pentru că nu este un review real ci este doar reclama platita prezentată sub alta formă. Review este atunci când omul cumpără singur produsul nu când este plătit sa prezinte părțile frumoase.

      00
    • Vezi, uni prefera sa citeasca 10 review-uri fara sa realizeze ca timpul petrecut asa costa. Si ce sa vezi, costa mai mult decat daca ai plati un review cu continut onest.

      01
    • NOU
      #5

      Păi tocmai ce ți sa explicat că rewiew-urile nu sunt un criteriu credibil
      P.S
      Un consumator normal este de zeci de ori mai motivat să scrie un rewiew despre o experiență neplăcută cu un produs , când e de bine nu prea se obosesc.

      00
    • cum zice Sir Cioaca. De asta e plin internetul de tampenii, pentru ca oamenii se mobilizeaza sa scrie doar daca au o problema, daca nu, nobody gives a shit

    • @Nickro MKBHD sau Unbox Therapy pe YouTube au castigat audienta tocmai ca au facut review-uri corecte, cel putin asa pare, ca nu cred ca nu sunt platiti si ei de brand.

      00
    • Cel mai nasol e cand citesti 10 review-uri bune, apoi urmeaza unul negativ si deja nu mai esti la fel de convins. Mai ales la filme…

      00
    • @George: unboxed therapy e un fel de buhinci mai cringe. Plus, a fost prins de multe ori cu tepe si bullshituri, e plin deja YT-ul de video-uri unde explica foarte bine despre tampeniile lui.

      00
    • Eu vad mai nuantat lucrurile:
      Atunci cand cumperi ceva (produs, serviciu) dai niste bani si ai niste asteptari ca acel produs/serviciu sa fie conform specificatiilor. Cata vreme e in regula nu vad de ce ai pierde timp sa scri despre asa ceva. Se deduce ca e ok iar vanzatorul ar putea lasa cu titlu de reclama „am vandut atatea bucati din acest produs”. Ar trebui sa scri atunci cand te confrunti cu celelalte cazuri: daca esti foarte multumit (ti-au fost depasite asteptarile) respectiv esti (foarte) nemultumit. Nu am aplaudat niciodata la aterizare pentru ca aceea e normalitatea insa am vazut niste clipuri pe youtube cu avioane care au aterizat cu bine in niste conditii horror. Daca as fi fost intr-un astfel de avion sigur as fi aplaudat.

      Iar noi astia care suntem exceptii la salariile cititorilor de pe acest blog avem niste asteptari si sensibilitati pe masura. Daca am luat o baterie pentru baie, ieftina si aceea s-a stricat destul de repede, ok, a tinut cat am platit, stiu de la inceput sa nu imi fac asteptari prea mari. Dar daca dupa aceea am luat una la pret dublu, ma astept sa dureze cel putin dublu fata de cea anterioara. Si ghici ce, a tinut cam cu 70% mai mult timp decat cea anterioara.

      00
    • @Bigbear : articolul nu este despre review-uri de clienti, ci despre cele facute de bloggeri/influenceri etc
      Daca nu este review real, nu i mai spune review

      00
  2. Aia e. O să mori sărac și cinstit.

    00
  3. La fel si cu presa “cinstita”, exact la fel!

    00
  4. NOU
    #17

    Si eu vreau semnalizare secventiala. Dar imi este greu sa inteleg de ce vrei cotiera spate. S-a plans Soroș ca nu are de ce sa se tina cand vine cu tine pe Valea Prahovei?

    00
  5. E din ce in ce mai greu sa gasesti review-urile negative chiar si pe Amazon este trendul asta.
    La orice te uiti e great, produs/serviciu foarte bun etc.
    Si pe booking.c, am patit recent ca tocmai undeva pe la fine print sa gasesc ca un apartament nu avea internet sau parcare.
    Ajungi la ore de research pentru a gasi un produs banal care sa fie si decent si descris corespunzator.

    00
    • Eu am „”prins”” o cazare, in Romania, la care nu ofereau prosoape. Aveau smartv(netflix platit)..dar fara prosoape. Nu scriau ca ofera, dar nici nu era semnalat ca nu ofera. De atunci ma uit mereu sa apara.

      00
    • @alin – am ajuns la concluzia ca trebuie sa imi fac eu check list-ul meu si sa ma asigur ca am tot ce imi trebuie. Bineinteles nu m-as gandi niciodata la prosoape.. dar iata inca o idee buna; altfel ai parte de tot felul de chestii dubioase.
      Asta iarna intr-un satuc montan am inchiriat o casa frumoasa cu semineu prin Airbnb, dar ce sa vezi? Singura sursa de caldura la etaj era un aer conditionat pe hol intre cele doua dormitoare astfel incat puteai lasa usile deschise si sa te rogi sa se incalzeasca. Iar baia de sus cu cada cu hidromasaj dar neincalzita???

      00
  6. ,,Masina care face (insert modelul)sa tremure de frica,,
    ,,O să uiți de orice mașină după ce vezi asta..,,
    ,,Mașina asta nu are rival cănd vine vorba de performanțe(coteț de 200 de CP),,
    ,,Mașina care bate la fund modelele bla bla…,,
    ,,Rămăi cu gura căscată cănd vezi ce poate mica bestie(1.0 trei cilindri)
    Astea sunt pe bani sau pe lipsă de IQ ?

    00
    • cotet de 200CP? dar de la cati cai in sus nu mai e cotet?

      00
    • @ Cănd compari 200 de CP cu ceva de peste 200 CP și spui că nu are rival fără să dai și exemple concrete. Dacă pui un Megane RS lăngă un M5, prinzi cumva stupiditatea afirmației făcute de un jurnalist auto?

      00
    • Paco, la aceeași bani desigur, ca între megane rs și M5 sunt doar 80.000€! Dar hei, vorbim de același lucru, 4 roți și o caroserie.

      00
    • Cele mai bune sarmale din lume le face mama mea. Pentru că mama e numai una.

      00
  7. „Utilizatorul nu plătește pentru conținut, brandurile plătesc.”
    Timpul petrecut pe un site e tot o forma de plata, brandurile se duc acolo unde este audienta, televiziunea traieste din asta de ani de zile, cica si unii bloggeri/youtuberi.
    E simplu sa dai vina pe utilizator cand nu ai un produs vandabil sau cand altii ofera un produs mai bun ca al tau.

    Nu esti obligat sa te faci youtuber/blogger, poti alege o alta meserie. Sau poti alege sa faci lucrurile pe bune.
    „Piața din România e prea mică pentru a putea trăi cinstit din asta, așa că fiecare se descurcă cum poate.”
    Hai sa aplicam asta la alte domenii: salariile din Romania sunt mici => hai sa ne apucam toti de furaciuni si smenuri.

    „Companiile nu vor să menționezi deloc ce nu-ți place la produs”
    Compania plateste pentru reclama, e normal sa puna niste conditii, n-am vazut alt tip de reclama. Nu e vina ei ca youtuberul/bloggerul ambaleaza asta ca un review pe bune.

    00
  8. Asta se intampla acum aproape peste tot, nu doar in Romania. Daca zici ceva nasol de un film, nu mai pupi premiera gratis cu o saptamana inainte, te duci cu plebea si parerea ta ramane la nivelul de recenzie de pe imdb. La fel cu camerele foto, toate sunt extraordinare pana dispar banii si dupa aia incep sa-si aminteasca ca AF-ul nu e asa de perfect pe cat spuneau si rateaza chiar si la portret din pozitie fixa. Despre telefoanele de top numai de bine, toate fac poze ca un dslr pana cand vezi ca nu e chiar asa. Urmeaza acusi sa dispara parerile nasoale si despre masini

    00
  9. Mnoh, stiu ca suna a stereotip, dar si chestia asta e tipica .ro. Ca orice om, ma uit si pe recenzii de prin alte tari iar acolo rar am vazut pe cineva care sa ezite sa critice intr-o recenzie, ba’ dimpotriva. Desigur, vorbim de critica in sens constructiv, din care sa invete si omu’ de la marketing ceva, la fel si restul echipei de productie.

    La noi se prefera execturarea ad litteram a brief-ului venit de la HQ, chiar daca se ascunde gunoiul sub pres.

    00
  10. Nu mai știu cine era pe Youtube, voia să facă un test-drive la un anumit model Ferrari. Sigur, doar că cei de la Ferrari au zis clar: nu ai voie x,y z dar mai ales să compari modelul cu ceva de la Porsche sau McClaren și sub nicio formă să le cronometrezi pe pistă. No thanks, a încercat tipul să împrumute modelul de la o cunoștință…cunoștință care a primit un telefon de la Ferrari și i s-a comunicat că nu are voie sub nicio formă să dea mașina împrumut, dar dacă totuși o face, nu mai pupă modele noi de Ferrari în viața lui.

    Morala: se întâmplă peste tot și se iau niște măsuri drastice dacă vorbești un brand de rău. Mai era și Salomondrin pe Youtube care zicea că nu are voie să cumpere Ferrari fiindcă i-a criticat „prea mult”.

    00
    • adevarul e ca degeaba au astia de la ferrari o istorie de aproape 100 de ani, cu zeci de titluri castigate pe circuite F, ca daca nu am recenzie YT despre masina, nici nu ma gandesc s-o cumpar. :P

      00
    • In prima faza as zice ca oamenii cu bani de ferrari nu stau pe youtube, nu se iau dupa toti saracii de youtuberi.

      Dar dupa asta mi-am adus aminte ca sunt destui americani, vestici in general, upper middle-class care isi permit (macar un leasing) si aia nu’s din clasa rafinata si bogata, ci oamenii simpli ce se mai uita pe youtube.

      00
    • Deci dacă eu am un McLaren și vrea să facă Zoso ,venit în concediu, un test comparativ cu Porsche și Aston pe care le am în garaj , brusc îmi sună telefonul și cineva de la McLaren o să îmi comunice că dacă îl dau nu mai pup mașini noi de la ei ? Sunt interceptat de McLaren ? Cam subțire povestea domnului din comentariul tău.

      00
    • salomondrin e special. mi s-a luat de el de la clipul ăla cu „cum fac eu bani”. avem nișteg spații comerciale aici, niște clădiri aici, am mai cumpărat câte ceva pe aici…

      plus, omul nu e pe mașini, omul e pe făcut show, mie îmi dă impresia că nu se bucură de ce are, le cumpără doar ca să se dea mare și să facă afișări cu ele.

      3, ce CPC o fi pe clipurile alea? 5$? 10$? pe clipurile mele e 0.01€.

    • Să bagi la înaintare un Carrera GT pe roz sau ce plm de culoare e aia din poză spune multe. În nici un caz că e pe mașini.

      00
    • @Andrei g: ce ai vazut pe YT era din emisiunea Grand Tour (chiar primul episod din primul sezon). Au vrut sa testeze LaFerrari vs P1 si 918 si Ferrari nu au vrut sa le ofere o masina asa ca un fan de-al lor le-a pus la dispozitie Ferrari-ul sau. Si de acolo astia de la Ferrari au sarit de fund in sus ca orice cocalar italian respectabil.

      00
  11. Pai daca review-urile nu sunt „pe bune” atunci care mai este valoarea adusa de influencerii/site-urile respective? Exact genul asta de atitudine ma face sa ma amuz cand aud termenul de „influencer”.

    Pe vremuri scriam si eu pe un site de heavy-metal, unde incercam sa ofer cititorilor mei (multi, putini cati erau) o parere cat de cat corecta apropo de albumele ascultate/concertele vizionate. Nu „distrugeam” pe nimeni, dar incercam totusi sa reliefez atat partile bune cat si pe cele mai putin reusite. Daca primeam acreditare la urmatorul concert bine, daca nu imi cumparam bilet si aia era.

    00
  12. Acum vin si eu cu o idee traznita asa: Ce ar fi sa se faca reviewuri la produse pe care le detine cel ce face reviewul, nu primite moca. De preferat sa faca review-ul la o luna doua dupa ce a cumparat produsul, nu in timp ce-l scoate din cutie. Zic si eu… e imposibil?

    00
  13. Prin afara se aplica doua metode pentru a mari credibilitatea unui review :
    1. Reviewer-ul zice ca ce a primit e pre-productie, si ca intre timp toate problemele au fost rezolvate ( poate critica si chestii imaginare ce au fost rezolvate in mod magic :) )
    2. Reviewer-ul gaseste ceva probleme la produsul din generatia 1, dar ridica in slavi produsul din generatia 2.

    00
  14. Aparent expertii in marketing sunt inca in secolul trecut in ceea ce priveste propaganda, ceea ce e bine, ca le da sansa oamenilor cu un pic de creier sa inteleaga cam cu ce se mananca produsul respectiv.
    Cand or ajunge la nivelul de subtilitate al Hollywood, atunci sa te tii.
    Vai l-a impuscat politistul corupt pe negru, dar vine eroul si se lupta cu toti, si la final totul este dreptate si justitie si steaguri fluturande.

    00
  15. Am un exemplu: eu urmaresc reviews de chitare, amplificatoare, pedale etc. (am ramas cu chestia asta de cand imi cautam chitara). Am invatat sa fac legatura intre „review” si „demo”. Mno, exista un canal de youtube oarecum popular in lumea asta numit EytchPi42 care e facut un de tip (Henning Pauly) care e producator de muzica. Mi-a placut politica lui (pe care a zis-o de mai multe ori) – face praf orice produs ii pica in mana si e naspa. Din cauza asta, daca primeste un produs la test si e naspa pur si simplu il trimite inapoi la companie si zice „e de cacat, mai munciti la el” si nu face niciun video. Motivul e simplu – nu superi partenerii de afaceri primind produse moca pe care le faci praf in reviews si nici nu iti minti urmatorii ca produsul e bun cand de fapt e de cacat.
    Eu sunt de acord cu asta. Sunt de acord ca review-urile lui sunt platite (zice asta de fiecare data) si stiu ca daca vad peste tot pe youtube reviews la vreo scula care el n-o are la review poate ar trebui sa iau ce zic ceilalti revieweri cu o lingurita de sare.

    E un interviu cu cu el aici in care atinge punctele astea, si vi-l recomand chiar daca nu va pricepeti la chitare. E valabil pentru orice produs – https://www.youtube.com/watch?v=QxnZQPHjBac

    Nu exista review-uri informate si non-biased. Exista diversi care fac review la un produs (cum m-as apuca eu sa fac review la chitara mea) fara sa aiba experienta relevanta, sau exista profesionisti care fac asta pe bani, pentru ca parerea lor costa. Middle ground? Scoti bani din buzunar ca sa platesti profesionistul sa faca reviews. Ai face asta? Ai da EUR 30 ca sa vezi un review pentru o chitara de EUR 400?

    00
    • @jollyca – Nu este nici Henning fără de pată :) E mai corect ca alții, cu asta sunt de acord, dar urcă mereu nota pentru produsele care aparțin de brandurile Thomann. I s-a reproșat de multe ori asta.

      00
  16. La noi astea nu-s reviews, man, sunt prezentări

    00
  17. Brandurilor nu le-ar strica și niște feedback realist din partea ălora care chiar consumă produsele lor, nu din partea ălora care folosesc produsul doar pe durata campaniei.
    Da, știu, au studii de piață, testeri and stuff, dar și acolo există bias.

    00
    • e aiurea sa faci campanii cu renault cu oameni care au megane de 2-3 ani. mai bine ceva creativ, cu influenceri care au masini care valorează dublu. la fel și la telefoane. cea mai bună campanie oppo/huawei/samsung cu oameni care sunt die hard iphone fans. și folosesc telefoanele lor reale pe ascuns sau după ce se termină campania.

      am văzut la un moment dat o campanie mișto pe un produs de bricolaj. influencerii din campanie primeau întrebări și nu știau să răspundă, că ei nu foloseau produsul.

  18. Eu am început să fac review-uri pe bune produselor cumpărate de mine. În timp m-au contactat câteva agenții pentru a-mi trimite produse la teste.

    De fiecare dată am evaluat și meționat atât lucrurile pozitive cât și cele negative în review-urile pe care le-am scris. Ceea ce vreau să spun e că nimeni nu mi s-a plâns atunci când am înșirat tot ce nu mi-a plăcut la acel produs, sau ce ar fi de îmbunătățit la el. Eram în dubiu la un moment dat cu un produs sub-standard, i-am spus asta persoanei care mi-a trimis produsul și m-a rugat să scriu tot ce consider eu…numai să nu fiu hater.

    Menționez totuși că nu am făcut încă review-uri la telefoane sau mașini…probabil acolo e competiția mai acerbă și se fac presiuni cum spui tu.

    Cel mai corect mi se pare ca atunci când cineva face un advertorial, e să menționeze asta în articol sau clip. Cine nu o face, își pierde respectul meu și primește unfollow. Ai menționat și tu câteva personaje în clip.

    Eu îmi permit să fac review-uri pe bune pentru că am un job și aș putea să refuz orice propunere nu îmi convine. Pe de altă parte mi se pare aproape imposibil să trăiești din asta cu conținut în limba română. Comisioanele pentru afiliere sunt la pământ și dacă nu faci review-uri la produse scumpe nu îți iese nici de o bere.

    Mă uitam pe Twitter la câțiva angajați de la The Verge care își publicaseră salariile…aveau parcă 50-75K$ an. Sigur, locuiesc în NY unde sunt alte costuri, dar totuși ideea e că au independență financiară și pot spune ce vor ei de rău de Apple, Google etc.

    Lumea se duce la Youtuberii locali pentru „entertainment”, review-uri pe bune vor găsi pe bloguri independente pentru care nu există bugete.

    00
    • 50-75k pe an is 35-50k in mana. Cand chiria e 24-30k pe an, e cam la limita. Oricum, revenind, de apreciat efortul si etica de care dai dovada, cam asa se face treaba.

      00
  19. Stai, noi avem review-uri?! Eu le-as zice mai mult… prezentări, așa ca să fiu indulgent. Bine, cum ziceai și tu, aproape nimeni nu are curajul să zică nasoale de produs, că se linge pe bot de alte produse în viitor.

    Chiar nu se gândesc companiile, că dacă X de pe Internet (mare reviewer) zice că telefonul lor de 300 de lei e cel mai bun din Universul ăsta și alte câteva Universuri paralele, lumea îi crede?

    Și nu e nasol că îi crede, că asta e treaba ăluia care face review, să pară credibil, chiar dacă minte de bubuie. Problema e că după ce ajung acasă cu minunea tehnologiei românești, își dau seama că e o pocnitoare și îi fac retur. Și a doua, nu cred că vor mai cumpăra același brand.

    https://youtu.be/JQzOJPPgluE?t=634: uite ce-a pățit băiatul ăsta, nu au mers recunoașterea facială și asistentul vocal. Oricum, astea-s detalii de finețe. Nici la iPhone nu a mers din prima, a trebuie să schimbe nenea Craig telefonul cu totul.

    00
  20. E bun tipul. Am dat subscribe. Mersi!

    00
  21. Ce misto. Nu ne-a placut in comunism pentru ca, plm, de mancare mai gaseai, dar nu aveai deloc sfanta libertate a opiniilor…

    00
    • Ti-ai luat minusuri pe nedrept, romanii au ajuns sa creada ca-capitalismul e lapte si miere. Ei bine, nu e! E ca-ca. Este fix aceeasi „nedreptate” ca si comunismul dar cu alta față.

      In comunism n-aveai sfanta libertate a opiniei, acum o ai dar o ai degeaba… cel mult eventual poti sa te racoresti oleaca si sa traiesti cu senzatia ca „macar i-am spus-o”. Si cu atat ramai, pe principiul „cainii latra, caravana trece”.

      Ne indreptam incet si sigur catre mai rau, respectiv catre vremea in care n-o sa-ti mai permiti sa-ti deschizi gura pentru ca te da in judecata ca i-ai stricat imaginea si i-ai afectat businessul (sau cariera). Acelasi rahat ca in comunism, doar ca altfel colorat. Drept urmare, in viitorul relativ apropiat o sa va cam puteti pisa pe ea democratie. Capitalismul salbatic importat din USA a avut grija sa deturneze democratia, americanii au fost extrem de destepti cand au gandit-o! E un subiect mult prea amplu si lung insa pentru scris in comentarii…

      00
    • Nu am vrut sa fie o pledoarie pentru sistemul comunist. Doar asa, mai ales pentru putzoi, sa mai afle una alta. In comunism nu puteai spune ca e rau sistemul (in orice forme), in capitalism nu poti spune unuia ca e suedej, altuia ca fura, unei firme ca nu plateste angajatii, politicienilor ca-s hoti, ”oamenilor de afaceri” ca au dat tunuri cu Statul, sefuletului ca e un bou incompetent, etc etc. Plus, referitor la subiectul articolului, avem acum libertatea sa ne VINDEM opinia.

      00
  22. review-uri pe bune erau pe la consumerreports, își cumpărau produsul și îl testau, dar mai recent cred că le înfloresc și ei.
    Am cumpărat o camera pentru mașînă de pe amazon acum vreo 3 ani, în fine am trimis-o înapoi că noaptea filma super aiurea, dar ziua era super ok. Am scris un review de 3*, după câteva săptămâni vânzătorul m-a băgat in ceva baza de date, de îmi trimite lunar email să șterg review-ul că îmi da banii înapoi sau alt produs. Acum au altă camera cu super HD și alte bălării, e listat sub același produs , că au multe reviews și nu e singurul produs care e diferit de cel inițial care e listat la fel să mențină review-urile.
    Airbnb șterge ce e sub 5* că lumea nu mai închiriază cu ei.
    Yelp- ăștia folosesc”blackmail” modern- nu plătești publicitate la ei, hopa îți dispar reviews de 4-5* și rămân cele de 1-2*. Dar au „elite” care scriu toată ziua reviews și mai primesc invitații la cîte o „ciorbă”
    Așa că stați liniștiți că nu mai gășiți nicăieri review-uri pe bune, doar dacă ai prieten care a folosit produsul și îți spune despre el sau dacă și-a luat treapă și să nu razi de el îți recomandă să îl cumperi și tu.
    Nu cumpăr de la firme care nu au număr de telefon listat, adresa completă și detalii despre retur dacă e cazul. De ce aș muncii cu o banca ( s-au pretinde ca e banca) care are adresa
    „Re… Te…. Inc.
    New York
    United States of America” ?

    00
    • consumer reports e revistă cu abonament plătit.

    • Consumer reports e un gunoi pentru babyboomers. Era buna in anii 80 dar acum e complet depasita de timp. Se finanteaza exclusiv din abonamente ceea ce face sa le fie imposibil sa detina aparatura specializata de testare si sa plateasca adevarati specialisti.
      A fost un moment epic cu ani in urma cind dupa ce Consumer Report a criticat ipod seful mare de la CR a fost invitata sa viziteze laboratoarele Apple unde testau produele noi. Apple avea acolo aparate la care cei de la CR doar visau.

      00
  23. Atunci cand vrei sa ai un review cat mai aproape de realitate, cel mai bine faci research 1 ora prin reviewurile oamenilor care au cumparat produsul respectiv si extragand informatiile si punandu-le cap la cap poti spune ca ai un review al produsului. Eu asa prefer sa procedez ca sa evit sa citesc o prezentare platita si dupa ce cumpar produsul sa-mi dau seama ca trebuie sa-l returnez ieri.

    00
  24. Ar trebui mentionat cel mai cunoscut site de vanzari online din Romania si atat de laudat de multi… laudat si preaslavit inclusiv de cei de pe aici…, si care site de vaznari online nu-ti aproba review-uri negative la un produs! Mai scapa ei si cate-un review asa zis „negativ”* ca sa salveze aparentele si sa creada fraierii ca rewiev-urile sunt „pe bune”.

    *”negativ” = este acel review care din 10 probleme/neajunsuri mentioneaza doar 3 dar si pe acelea „cu manusi” ca sa nu „doara” prea tare, dupa care urmeaza un pomelnic de „pozitive”.

    Da, este vorba despre acel site! Ala, cel mai tare si mai mare. Cum, nu stii?

    00
    • Hai ca m-am grabit ca fata mare la măritat. Am scris comentariile de mai sus fara sa urmaresc si vlogul/clipul video postat de Zoso… Abia acum am deschis si video-ul.
      Dar pana la urma, insa, pare-se ca spunem aceeasi chestie doar ca altfel formulata.

      00
  25. hmmm… eu ma gandesc ca cel mai beton r&d + reclama il faci asa: gasesti un bloger/vloger/infleencer/cacat pe bat sau cum vrei sa ii mai zici cu notorietate de hater, audienta SI comentarii si let them go nuts cu produsul. la anul faci din cacat bici. si o sa si pocneasca. gratis!

    00
  26. Review-uri pe bune nu prea mai gasesti. Ultimul exemplu este cu programul Genius de la emag. Au scris mai multi depsre el, insa lepra de Vasilescu a crezut ca e de datoria lui sa manance cacat si sa adauge de la el beneficii care nu exista. Gen „transportul e gratis”. I-au atras unii atentia ca sunt niste conditii pentru transport gratis, i-am spus si eu. Nimic! Foamea e mai tare decat bunul simt.

    00
  27. Eu aș vrea să te văd pe tine făcând review-uri, dar dintr-alea ca lumea, detaliate, nu ca până acum. Gen „Monitor. Negru. E ok. Merge.”

    00
  28. Primele 3 randuri spun tot ce trebuie. Piata e prea mica pentru ca reviewer-ii sa poata trai din asta, fara sa ia bani de la producator. Asa ca nu te poti baza pe ei.

    00
  29. Banuiesc ca nu stiti cat abereaza romanii in reviews. Cenzura e sfanta in online 😁

    00
  30. how about comentarii negative?. daca eu spun in comentariu ca e de kko ce produci, sunt un porc nesimtit, nu? de-aia am decis sa nu mai comentez pe anumite bloguri. mi s-a luat. urmeaza faza doi, nici nu mai intru acolo. de ce? sa vad 100% doar publicitate mascata? nu merci.

    00
    • sunt situații diferite de la caz la caz.
      una e „îmi bag pula-n mă-ta cu promovarea ta” sau „produsul e prost, știu eu” și „bă, am avut/cumpărat asta și nu funcționează”.
      am avut, de pildă, un comentariu la iPhone SE2 de tipul „e un telefopn de kkt, l-am cumpărat și nu merge”. coaee, nici nu ieșise bine anunțul și tu l-ai cumpărat?

  31. Mereu am facut review-urile dupa cum am avut chef. Mi se pare normal sa prezinti atat partile bune ale unui produs cat si partile mai putin bune sau macar ce se poate imbunatati.

    In urma cu ceva ani, cand aveam jobul de reviewer, desi scopul era sa crestem vanzarile prin realizarea prezentarilor respective, atunci cand identificam ceva negativ era in general mentionat. Ba chiar mai mult, anumiti importatori ne spuneau ca vor sa afle ce e in neregula cu produsele lor, ca mai departe sa trimita feedback catre producator pentru a fi imbunatatite.

    E drept, se intampla destul de rar sa ne fie solicitat feedback-ul, insa mereu am respectat „neutralitatea” asta, chiar si in cazul brandurilor carora sunt fan.

    Poate de aia nu colaboreaza mai nimeni cu mine :))

    00
  32. Brand managerii privesc recenziile ca pe reclame si confunda acest lucru cu native advertising. In contextul asta nu cred ca a vazut cineva ad-uri care sa zica si de rau.
    Pasul cel mai important aici il fac retailerii, pentru ca pe ei ii interesaza sa vanda si sa nu aiba retur/service.

    Dar pe un segment in care aproape nu mai sunt diferentiatori, poate ar fi o oportunitate sa spui cat de putine defecte ai, fata de restul categoriei. Iar acest lucru s-ar putea aplica inclusiv la servicii.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)