Ideile și părerile proprii sunt greu de găsit/format

De-a lungul timpului, au fost minim 10 bloggeri care îmi rescriau articolele. Dar nu așa, subtil, luând o idee, dând un link, editorializând pe marginea ei. Brutal. Brusc, am avut și eu aceeași idee, la câteva ore după ce a avut-o altcineva, la care eventual am și comentat pe blog. Băi, era unul care îmi comenta la articol, după care se ducea și rescria ce spusesem eu.

În același stil, Buhnici are o formulare amuzanto-stupidă, pe care o prins-o din presă și o folosește în loc de citarea surselor. Din informațiile pe care le am. Neah. Din ce ai citit pe niște site-uri. Dar “din informațiile pe care le am” sună așa, oficial, serios și misterios. Omul are informații. Știe chestii. Sună mai bine decât “am citit acolo”.

Unde vreau să ajung. Am pornit de la comentariul ăsta:

Ei, nu e chiar așa influentă, trei sferturi din urmăritori sînt dîrlăi care au vise umede cu ea. Nu e proastă, dar nici din cale-afară de deșteaptă. E un fel de Gâdea feminin, e cea mai deșteaptă dintr-o mare de mediocrități.

Ce vreau să spun e că oamenii au tendința, și românii în special, pentru că proprietatea intelectuală e o himeră la noi, de a-și însuși părerile altora și de a le trece ca fiind ale lor. Aud ceva undeva, nu se obosesc să se gândească prea mult sau să treacă asta prin filtrul propriu, și se apucă să repete asta pe unde apucă.

Și dacă vrei să-l păstrezi ca prieten, nu îi spui că e o prostie și n-ar trebui să mai spună asta, îl lași în pace. Eh, nu doar că el se simte validat, dar și alții din grup, văzând că nu dispută nimeni părerea aia, o iau de bună, și o repetă și ei.

Iar pe net e la liber. Oamenii repetă ce au auzit, le spui că greșesc, le arăți că greșesc, nu-ți răspund și, în mintea lor, ei au câștigat.

Ce vreau să spun este că nu, nu trebuie să te apuci să corectezi tot ce e greșit pe internet, dar e aiurea să n-o faci acolo unde poți.

film-sopranos-24

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

29 comentarii

  1. Prea greu de inteles articolul asta si nu imi pot forma o parere. Nu ai ceva cu Alina Ceusan?

    00
  2. Just when I thought I was out, they pull me back in!

    00
  3. Un lucru spus in facultate de un profesor, acum vreo… la naiba, 15 ani.

    Cand un student scrie o lucrare si s-a inspirat dintr-o singura lucrare – a copiat.
    Cand un student scrie o lucrare si s-a inspirat din zece lucrari – e o lucrare documentata.
    Cand un student scrie o lucrare si s-a inspirat din cincizeci de lucrari – e o lucrare originala.

    Concluzia: foarte putini oameni au idei noi, originale. Multi le iau copy-paste si, fix cum zici, si le insusesc. Aia care coroboreaza informatii din surse multiple deja par informati, iar aia capabili sa traga o concluzie proprie par inteligenti.

    00
    • Trebuie sa aduci plus valoare daca vrei sa fie considerata o lucrare originala, chiar daca e inspirata. Google „everything is a remix documentary”.

      00
  4. Presa din Romania, a fost la un moment dat un mediu concurential dur. Vorbesc de inceputul anilor 2000, cand presa scrisa a fost la apogeu sau. Onlineul era ceva timid si mai ales aveai oameni ce aveau talent la scris. Tin si acum minte cum asteptam academia catavencu sa apara miercurea sau prosportul lui nea Vanea.
    Cu timpul, lucrurile s-au erodat si nu toata lumea mai dorea sa citeasca opinii sau sa gandeasca. Pune asta, si manelizarea inceputa de protv prin 2001 daca nu ma insel si ai tabloul complet la ce s-a intamplat. Pur si simplu publicul acum este captiv unei mentalitati de tipul ce ne aduce rating. Desi, exista o minoritate ce ar dori si un pic de calitate si ar plati, pur si simplu nu merita bataia de cap.
    Asa, ca trebuie sa ne filtram al dracului de bine informatia sa citim foarte bine ce primim pe feedul din retele de socializare si sa avem un discernamant. Ori treaba asta din pacate nu este la dispozitia tuturora, asa ca mai bine un cancan si un taraf ca viata e simpla.

    00
    • Mda, sau un Cotidianul prin 2003 cand aproape nimeni nu mai respira din cauza lui El, Insusi. Nu mai vezi astfel de articole condesate intr-o singura aparitie de mult timp…

      00
  5. Buhnici nu mai polueaza cu masina ca tine, saracule. El o face cu motocoasa.

    00
  6. Unii scriau articole din comentariile lumii din articolele de la tine.

    00
  7. Ce vreau să spun e că oamenii au tendința, și românii în special, pentru că proprietatea intelectuală e o himeră la noi, de a-și însuși părerile altora și de a le trece ca fiind ale lor.

    Hai sa iti rescriu ideea – furtul intelectual e loc comun la noi. :D

    00
  8. Ideile proprii sunt dificil de format din lipsa de cultura (atat generala cat si in domeniul respectiv). Pe vremuri aveam acces la mai putina informatie, dar o asimilam pe aia care era. Astazi aproape orice informatie este la un Google/Wikipedia distanta -> dar nu prea isi mai bate nimeni capul sa retina ceva. Si oricum multi se bazeaza pentri informare doar pe ce le apare in feedul de Facebook.

    00
  9. O fi, dar mai problematic mi se pare ca ideile proprii sunt foarte greu de schimbat. Si aici intra foarte mult cat de urmarit esti, cata importanta iti acorzi, ce varsta ai etc. Oamenii cumva, raman prinsi in aceleasi opinii pe masura ce inainteaza timpul si mare parte din ce le vine din exterior e interpretat in asa fel incat doar le confirma ceea ce deja credeau. E foarte greu sa mai convingi pe cineva de ceva, de unde si siguranta excesiva specifica tarilor est-europene pe care o vezi peste tot pe net: atei agnostici anonimi, softpedia, forumuri cu orice teme, youtube bla bla

    00
  10. Scuze de offtopic, insa poate ma ajuta / lamureste cineva. De cateva zile mi-am pus Google Ads pe site pentru a face niste banuti in plus. Am observat ca Google Ads ma inseala. Sau poate mi se pare mie.

    Prima patanie am avut-o luni, pe 01.06.2020. Am avut adunati 3 euro pana in ora 12 si vreo 80 de click-uri. Peste ceva timp, suma a scazut, la fel si nr-ul click-urilor. Am crezut ca sunt eu prost, dar am zis sa fac poze de acum inainte.

    Astazi, 02.06.2020, am patit la fel. Aveam 100 de click-uri si 4,04 euro adunati. Peste ceva timp, in cont arata 3,93 euro si 95 de click-uri. Peste 20 de minute dau iar refresh la pagina si vad 2,92 euro cu 68 de click-uri.

    https://scontent.fias1-1.fna.fbcdn.net/v/t1.15752-9/84124163_255278875750660_402511497323872256_n.png?_nc_cat=106&_nc_sid=b96e70&_nc_ohc=ADFwwsWYMMwAX-GsGQ-&_nc_ht=scontent.fias1-1.fna&oh=58a28da0da9db11abea872f951946a7b&oe=5EFC90FD

    https://scontent.fias1-1.fna.fbcdn.net/v/t1.15752-9/82266662_3107368072665276_3996145959993081856_n.png?_nc_cat=103&_nc_sid=b96e70&_nc_ohc=v6ZDYU_nTtUAX-CCBqB&_nc_ht=scontent.fias1-1.fna&oh=24fc9a146d3ce7275fa64ccbb7ca1efe&oe=5EFCF926

    Ma depasesc aceste lucruri. Care e explicatia? Inteleg, sunt venituri estimative, dar de ce sa scada numarul click-urilor?! Care e explicatia? Imi scapa ceva.

    00
    • la munca, nu la intins mana! :)

      00
    • E estimativ, uneori cresc, alteori scad. La fel si la finalul lunii mai tau din clickuri invalide (nu e ceva grav, in jur de 2% din suma totala).

      00
    • @Alex – bai, inteleg, e estimativ .. dar din 100 de click-uri, imi anulezi 32?! Am ajuns si la 68, dar nu am mai pus poza. Mai intelegeam daca erau 5-10 click-uri. Mai intelegeam daca luau 0,2-0,3 euro .. dar mi-au retras aproximativ 1,5 euro in total.

      plm de estimare.

      00
    • Google ce ti-a raspuns? :)

      00
    • @Cata, google nu a raspuns la postari din 2019, crezi ca-mi va raspunde mie? Am sunat la ei, dar degeaba, e covid, au angajatii acasa. N-am gasit niciun mail de-al lor.

      00
  11. Exista un termen in Engleza pentru oamenii ca Buhnici, el se numeste „default”.
    Default este un om care nu e prost, nu e destept, nu e urat si nici frumos. E genul care trece neobservat.
    Din cand in cand, un tip deasta default scoate capul din multime si ajunge sfatos, asa cum e Buhnici. Sfaturile lui sunt usor de inteles, iar firele lui logice sunt cam aceleasi cu ale „pulimii”.
    Tu insa, esti un frustrat pentru ca te duce capul mai mult si nu vrei la 40+ de ani sa intelegi ca nu e despre cine are dreptate si cine e destept, e despre cine se adapteaza(muleaza) pe multime.
    Si eu sunt un frustrat, nu am sarit sa te jignesc gratuit. Pierd extrem de des confruntari cu oameni MULT mai prosti si mult mai slabi decat mine deoarece limita lor de a intelege este sub nivelul necesar pentru a dezvolta discutia in mod obiectiv.
    Asta e, ignorance is bliss

    00
  12. Le-am mai atras unor prieteni atenția că unele postări sunt preluate depe unele site-uri pagini de Fb și m-am trezit cu înjurături cu zicala că sunt scrise de ei așa că te înțeleg perfect.

    00
  13. „le spui că greșesc, le arăți că greșesc, nu-ți răspund și, în mintea lor, ei au câștigat.”

    seamana cu cativa care o ard si pe aici…

    00
  14. Stiu eu un blogger renumit care își ia subiectele de la tine și cetin, dar cam asa, la 2 zile. O arde ‘telectual repetând ce scrieți voi, doar ca mai condeiat. Alteori regăsesc ideile din comentariile de la voi în articole de sine stătătoare. Am renunțat sa mai dau click pe articole, am găsit inclusiv formulări de-ale mele în articolele alea.

    00
  15. Deci virgulele incadrau corect apozitia?

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Alte linkuri (mostly NSFW)