Vă scutesc eu de 90 de minute de podcast cu doi ardeleni care vorbesc de parcă stau: Sergiu Biriș, fondatorul Trilulilu și Zonga, vorbește cu Andrei Dunca, alături de care a fondat Trilulilu și Liverail, despre antreprenoriat si vânzarea Liverail către Facebook (s-a întâmplat în 2014 pe o sumă vehiculată de 500 milioane dolari).
E deranjant în podcast că oamenii șovăie când să spună adevărul. Ei știu cum a pornit, știu de unde a pornit, știu ce finanțări au primit, dar pentru ei a devenit important acum (și atunci) ca povestea să rămână intactă. Și frumoasă. Am pornit noi doi, cu avânt, ne-a fost greu, bla bla bla. Serios. Credeți-ne.
Ce nu spun e așa:
- cum ajunge o idee a doi români să fie cofondată de un american. n-am văzut vreodată pe cineva spunând clar și sincer “dacă nu ai conexiuni, nu te bagă nimeni în seamă, de aia a trebuit să angajăm un CEO american, care a ajuns la noi prin conexiunile lui mami, să îi dăm acțiuni și salariu baban, ca să ne caute investiții și să ne vândă compania”. nu dă bine. de aia te duci pe Crunchbase și vezi că americanul pe care ei spun că l-au angajat e confondator. nu sunt ei doi cofondatori. e americanul și ei doi. nimeni nu vrea să spună că, fără a cunoaște pe cine trebuie, mori cu produsul în brațe (vezi Zonga sau Trilulilu). similar, istețul ăla butthurt de la Ubervu zgâria toate ușile și nu îl băga nimeni în seamă până să angajeze un CEO care știa oameni.
- de unde au avut bani din început. banii reali, nu firmiturile pe care pretind că le-au investit ei din fonduri proprii.
- aia cu banii a fost amuzantă, că s-au făcut că tușeau când să spună ce și cum, pentru că, din 500 milioane, minim jumătate se duc la investitori, minim un sfert ia americanul și restul de 5-10 milioane se împarte la ei doi, “fondatorii”, asta dacă 500 e cifra corectă (dacă punem capul la contribuție, putem să ne întrebăm cât costa să copiezi 1/1 ce făcuseră ei, și aflăm dacă 500 e corect). am tăiat bucata aia (30sec).
- ah, și nici nu știau că ăia 500 se plătesc gradual, dacă se ating niște indici de performanță, nu vine cineva cu o geantă de bani și le-o dă. nici acum nu știu asta.
Singura chestie interesantă din tot podcastul a fost aia cu “fiecare șef de echipă își angajează oameni mai buni ca el”, care a fost aruncată în treacăt și era singura care merita tratată mai mult.
De ce fac absolut toți antreprenorii faze din astea? Pentru că visul antreprenorial trebuie să rămână viu. Lumea are nevoie de naivi care să lucreze la visul altora, pe bani puțini, pentru că schimbă lumea (vorba lui Erich Schimdt) . Antreprenorii au nevoie de alți antreprenori care să se uite la ei cu admirație. Coa, ăștia doi au vândut ceva la Facebook pe 500 milioane, hai să mă duc cu ideea mea la ei, poate mi-o finanțează (mai țineți minte Arena Leilor de acum 10 ani, când Fusu finanța cu 10.000€ companii contra a 50% din acțiuni?).
Again, foarte mult accent pe idee și pe alte minuni și prea puțin pe “bă, fără noroc, fără finanțatori și fără să angajezi pe cineva care să fi fost coleg de facultate cu cine trebuie nu faci nimic”. Nu dă bine. Nu spun că ar trebui să povestești cum ai îngropat 3 cadavre la Pata Rât, dar un pic de realitate nu strică.
Nu, nu vreau să le iau succesul. Dar cred că, dacă tot te apuci să “povestești” cum ai făcut, fie ești sincer, fie te abții, pentru că altfel creezi un eșafodaj fals nu doar pentru tine, ci și pentru cei pe care încerci să-i motivezi. Atât de simplu e. Nu ai chef să spui adevărul? Las-o cum a picat și mergi mai departe, nu mai aduce vorba despre subiect.
ce mai face Bobby Voicu cu acel super – poker- solitaire? „compania anului” mavenhut, „angajam programator” dam 500 euro comision… bla bla? a emigrat? cu puric cu tot? lol.
„a cedat licența jocului”
Bobby a vândut Solitaire-ul multiplayer. Împreună cu Pyuric a deschis CEO Library (ea s-a retras recent din proiect). Ăla de la Ubervu tocmai a câștigat premiul de startup al anului în Ro pentru un alt proiect (nu-i un premiu relevant, dar îi deschide niște uși). Fusu finanțează în continuare startup-uri dubioase, pe bază de feeling.
Toți trăiesc bine mersi din antreprenoriat.
antreprenori adevarati. dai lovitura si fugi. eventual vinde la altul mai fraier. unde-i afacerea lasata mostenire? crescuta? 200 de angajati? impozite? asta intra la categoria bișnițari.
cat despre Sergiu la fel: sa zica cum l-a convins pe aia de la vodafone sa cumpere zonga? cine a semnat? cati bani si-a luat ala de-a semnat..chestii de astea…
Aia cu mavenhut au gasit cei mai idioiti americani posibili si le-au vandut nimic pe bani grei.
In continure exportul de maxima valoare din România e hoția și vrăjeala.
Pe tine ce te impiedică să gândești un „nimic” , să cauți finanțare, să angajezi o echipă, să transformi „nimicul” într-un produs, să găsești niște „americani idioți” și să vinzi „nimicul” pe bani mulți.
@Nicu am carti de citit. nu toti sunt facuti sa faca afaceri. sau bisnita. despre ce vorbeam de fapt? a da. Sergiu se da mare afacerist. din pacate nu e. o fi mare bisnitar. nici sa fi bisnitar nu e usor, trebuie sa ai o anumita.. cum sa-i zic, piele? dar nu e afacerist. aici e problema. ca lumea il ia de model (de afacerist) m-am explicat mai bine?
@Nicu E foarte simplu, nu am pilele si nici carisma necesare pentru asa ceva. Ca sa poti vinde cacat, trebuie… sa poti vinde cacat.
Problema e cu cei care il cumpara, dupa vorba veche, prost e cine da pana la urma.
Toți antreprenorii indiferent de nație joacă jocul ăsta de căcat, indiferent că te cheamă Bill Gates, Ion Țiriac, Petr Kellner sau J.R.D. Tata.
Bill Gates a pornit din garaj, a abandonat facultatea, si-a urmat visul si ideea de a schimba lumea.
A, si la inceput maica-sa l-a ajutat cam ca maica-sa lui Forrest Gump la inscrierea la scoala.
@Nicu asa e, ma-sa si tacsu lu bill gates 2 alcoolici anonimi ce au murit de ciroza
Daca as avea cateva milioane nu m-as apuca de facut podcasturi in care sa ma laud.. Banuiesc ca suma de care dispun astia doi nu e asa maricica, cu siguranta nu e 500 milioane.
da, probabil că dacă ai avea 10 milioane te-ai gândi cum să îi înmulțești, și podcastul e o variantă de a rămâne în atenția publicului.
Sa zicem ca ai o companie, pentru care tu ai fost miezul, si pe care o vinzi pentru o suma ce iti va asigura un trai decent tie si familiei pe urmatoarele 3 generatii.
Ce vei face dupa ce nu vei mai avea controlul ? avand in vedere ca acea senzatie de control creaza dependenta :
– faci o noua firma, dar atunci risti sa te lovesti de realitatea ca succesul precedent a fost probabil 99% noroc si 1% munca si inspiratie
– te faci investitor si incepi sa iti joci banii ca la cazinou
– te faci influencer ( podcast-uri, inspirational speaker, carti etc. )
Sincer, daca mai aud vreo poveste despre vreo companie romaneasca de succes innebunesc. Absolut toate companiile de succes romanesti de dupa 90 au povestea cam asa:
1. Copiezi niste idei care la altii au succes sau le adaptezi pietii locale.
2. Identifici finantatori/securisti baeti care sa-ti ofere o oarecare „directie” si protectie.
3. Identifici/angajezi colaboratori care sa-ti deschida o usa acolo, unde nu te baga nimeni in seama.
4. Angajezi cat mai ieftin oameni si, platesti un om experimentat un pic mai bine fata de restul care sa supervizeze. Foarte important daca nu-ti vine careva momeste-i cu diverse beneficii titluri, proseco la birou.
5. Platesti advertoriale prin diverse publicatii, intr-o vreme era ZF, acum e hotnews sau digi.
6. Cand identifici potentialul cumparator te machiezi frumos cu niste rezultate financiare.
7. Vinzi si apoi intretii toata sandramaua prin diverse podcasturi sau esti jmecher si te face angel investor.
Luati orice succes romanesc din ultimi ani si o sa vedeti reteta asta. Sunt o gramada de firme nou infiintate care au produse misto, investesc multa energie, dar nu ajung pe piata fix din cauza faptului ca relatiile/omul important din spate nu exista. Idee si inovatie nu prea exista, pentru ca astea palesc in detrimentul relatiilor. Prin SUA, treaba asta a inceput deja sa fie pe fata si cumva, mai marii din industrie au realizat ca parca e timpul sa-si faca propriile lor „abatoare” de afaceri, intrucat e mai greu cu inovatia…
Sunt partial de acord. Dar totusi copiatul/adaptatul asta necesita un oarecare talent si mai ales munca.
Eu zic sa nu concentram pe a le minimiza meritele (ca daca era atat de simplu o faceau toti, uite cum sunt aia ce se chinuie sa te convinga de faptul ca nevoie de-un mentor de 5000 de euro) si sa ne focusam pe idea lui Vali: au un merit dar mai cinstit ar fi sa nu bage diverse tromboane romantate.
Cel mai decent comentariu.
Zilele trecute ma uitam la Imperiul Leilor de pe Pro Tv. Numai povesti de succes in randul juratilor. Toti s-au trezit antreprenori milionari pana in 40 de ani. Ca nu-i asa, totul e posibil daca te dedici afacerii, ca treci prin clipe grele…da , da. Unul nu ar recunoaste ca au fost ajutati, au avut noroc, au ocolit legea…
„Identifici finantatori/securisti baeti care sa-ti ofere o oarecare “directie” si protectie.”
Si asta Fara sa ajungi la stirile de la ora 5 cu fata in sant si la curu’ gol. Aici e talentul.
strict despre primele 20 de minute: plictisitor si plin de englezisme, mult sub asteptari.
Cine a ingropat cadavrele, Mirel ?
uite cine mai ține minte articolele bune de pe blogul ăsta…
Vali, zi cinstit, cum te-ai apucat de blogging?
am furat blogul unui fraier care îl lăsase nesupravegheat.
Ar mai fi un aspect : statistic vorbind, câti antreprenori ajung sa câstige, pe termen lung, mai mult decât daca ar fi ramas salariati, fara sa divorteze si sa-si sacrifice prea mult viata personala ?
În Occident marea majoritate nu au pile / bani multi când încap afacerea, si atunci muncesc de le sar capacele ani buni, fara sa plece în concediu si sa câstige decent. În timpul asta nevasta îi paraseste si foarte des, nici dupa 10-20 de ani nu fac avere. Dar au credite pe firma cu gir personal pe care trebuie sa le ramburseze, daca închid firma si vor sa redevina angajati trebuie sa dea banii si nu ar avea de unde.
Ideea e ca nimeni nu-ti da credit pe firma daca nu ai si garantii personale (cu casa de exemplu) nici în Occident.
Am ascultat tot si pe langa faptul ca nu au trecut rapid peste subiectele improtante am impresia ca Biris a facut mai multi bani din proiectul asta cu care nu prea a avut treaba decat Zonga + Trilu + restul proiectelor sale la un loc.
el avea ferma de programatori de la cluj.
De ce ati sarit cu minusuri? Nu e adevarat? O fi avut el pana la un punct programatorii la Cluj dar dupa cum spune peste tot, intr-un punct (mai la inceput) a decis sa nu se mai implice in proiect ramanand cu un procent mic in companie. Apropo, ati ascultat podcastul, stiti ce face si cu ce se ocupa exact?
Ca tot ai pomenit de arena leilor. Oi fi eu nebun sau asta de pe protv „imperiul leilor” e o mizerie sinistra, produsa cu curul (pana si cadrele sunt luate aiurea) si ca vrea mai mult sa se duca in drama personala a antreprenorului roman.
Nu mai zic de ideile de afacere din prima editie:)) Daca alea au trecut de preselectie e clar ca in romania nu exista antreprenoriat calumea(sau poate merge bine si nu e nevoie de finantare de la lei)
Pe langa ideile alea copiate(abonament la vin si la prajituri mai ales) l-au bagat in emisie, la prima fucking editie cu timp de emisie mai lung decat al altora cu idei pe bune, pe idiotul ala care a zis ca el face castel medieval in bucuresti…si a venit cu o poza a unui castel bavarez(parca). Cat de cretin sa fii ca producator sa insulti oamenii care se uita (cu niste asteptari)…
A trebui sa ma uit la o runda de shark tank sa ma dreg (si am dat de shark tank australia care e foarte bine facuta si au aia niste idei de business interesante)
P.S (ca nu e buton de edit): Investitorii aia sunt total neinspirati si habar nu au sa discute business. Cum ma sa nu intrebi tu ce vanzari are, cati clienti, ce forecast, detalii de business, cifreee etc. La aia cu vinul imi pare ca au investit fara sa intrebe nimic…wtf
In afara de Murad, ceilalti sunt acolo de mare umplutura
@Alex. Daaa, Murad e afacerist onest. Toata viata a muncit onest. Mitul arabului cu bani din anii’90 nu moare. Cam tot ce este afacere mare in zona Horeca = relatii in politica mare.
@Alex: NU am comentat despre onestitate (e normal ca a avut relatii sau o fi fost agent ceva..) nu e treaba mea sa comentez cum a facut omu’ banii. Eu ma refeream la stilul de a pune intrebari, de a negocia….de a parea om de afaceri pana la urma
@Alex – ma bucur ca nu sunt singur. Am vazut Shark Tank la americani, englezi, australieni sau canadieni (alta denumire) insa asta pare ori o adaptare ori o chestie fara licenta. Lipseste fix esenta emisiunii – cifrele, productie, profit, concurenta, estimari de viitor si super investitorii pari gata sa investeasca asa.. dupa ureche?
Murad ala nu imi place, ma indoiesc ca a facut el avere cu manutele astea doua, cumva il asociez cu perioada de aur din turismul romanesc, imi aduc aminte de o licitiatie transmisa in direct unde erau Copos, Sechelariu, DIP si altii si fiecare isi cumpara cate un hotel, frateste, evident ca la preturi de maxim 20% din pretul real al pietei. E posibil ca la el sa fie altfel insa personal ma indoiesc.
Piata e seaca de idei decente, am vazut spre mii in ultimii 4/5 ani, majoritatea jenante. Daca pe afara mema e cu „uber for x” si „tinder for cats” la noi nici macar la nivelul la nu suntem, toti vor pensiune/sala de nunti sau ceva acolo sa faca bani fara sa se ocupe omul de treaba.
Cei cu idei decente stau pe burta fie pentru ca stiu ca au ceva bun si trag tare, fie pentru ca antreprenorul nu are viziunie si lucreaza ca la un side-gig iar trasul pe tarlaua corporatiei te lasa fara chef de altceva.
Urmareste Dragon’s Den(UK). Originalul. E mai ok.
@Bigbear, ca ai vorbit de hoteluri si licitatii, vezi cum au luat Paunestii Intercontinentalul din Bucuresti. Mai ales pretul oferit si felul cum au facut rost de bani. Sa nu mai zic de Lido.
Dragons Den Canada de la inceput e cel msi bun, apoi Shark Tank US cu Kevin!
@Alex-mea culpa. Numai ca articolul lui Vali m-a aprins.
@Zoso-multam’. Articol excelent!
Cati dintre cei care au pus un comentariu inaintea mea au afacerea lor, macar o mica taraba undeva ? Toti isi dau cu parerea si din ceea ce comenteaza isi justifica esecul de ce ei nu au facut nimic , nici macar nu au incercat. Sunt niste frustrati condamnati sa dea cu sapa pentru altii toata viata. Vor imbogati banca care le-a dat bani de casa, statul, sefii. Vor munci toata viata din greu si vor ramane saraci, asta fireste daca nu sunt printre ei si ”bugetarasi de succes” .
exact!
Ce fraieri sunt toti, si aia care au facut businessuri de la zero si le-au vandut pe zeci / sute de milioane, si aia care le-au cumparat.
Niciunu nu stia nimic, nu ca noi, egspertii care daca ne-am pune putin mintea cu ei am cumpara facebook-ul intr-o luna. hai doua, daca joaca steaua acasa in perioada aia. dar noi suntem fiinte prea superioare sa ne murdarim cu ideea de business. norocul lui zuck
Eu, nu o firma mare dar într-adevar am câstigat mai mult decât daca as fi fost director într-o firma mare în ultimii 10 ani. Am avut noroc, faza în care a trebuit sa trag tare nu a durat asa de mult.
Însa asta nu ma împiedica sa fac niste statistici vazând ce au devenit marea majoritate a celor care erau vecinii mei în incubatorul de firme unde am început … cunosc si destui antreprenori care au dat lovitura acum 30 de ani si de atunci tot încearca sa o dea din nou cu alte firme, si nu le mai iese.
E clar ca daca nu încerci nu ai cum sa reusesti, si ca daca nu ar încerca destui somajul ar fi de minim 50%.
Dar a reusi nu e ceva automat, si nu vine fara mari sacrificii, asta daca nu ai mult noroc sau bani. La un moment dat ajungi sa te întrebi ce e important în viata, cu ce pret vrei sa reusesti si daca pretul nu e prea mare … banii nu sunt totul în viata pâna la urma, important e sa traiesti decent si sa ai o buna calitate a vietii.
Din categoria: voi nu mancati foie gras cand nu aveti icre negre. Nu stiti ce e viata grea.
Andrei, sa stii unii pot avea bani fara propriul lor business iar lipsa unei afaceri (de succes) nu inseamna esecul in viata. Pentru unii inseamna ca nu se uita nimeni la ei sa le dea un mic credit de 200k euro sa-si deschida afacerea pe care si-o doresc. Pentru altii a fost ghinionul de a le-o lua altii inainte. Sunt domenii in care nu poti ajunge mare tocmai din cauza celor ce joaca murdar. Si lista continua la infinit.
Nu neg ca sunt multi care au esuat din prostie si acum mananca rahat de pe margine.
Mentalitatea asta de a analiza povestile de success pentru a extrage informatii utile unui viitor startup e complet gresita.
Voi ignora elementele deja mentionate ( suport financiar suspect, suport politic, practici ilegale):
1. Timpurile se schimba. Parametrii socio-economici, mentalitatea in randul consumatorilor etc. la momentul cand startupul X a devenit o firma de succes sunt total diferiti fata de parametrii sub care un nou startup Y va debuta.
2. Norocul si viralizarea anumitor cereri in piata. E greu de acceptat, dar succesul unei firma/produs tine de noroc si nu de competenta antreprenorului/calitatea produsului. Exista un exemplu celebru : Apple Newton vs Apple iPad.
3. Catch 22 cu privire la strategiile de success. Modul de operare a unui startup si strategiile folosite pentru a capitaliza viralizarile si norocul, odata cunoscute si aplicate in intreaga piata isi pierd avantajul. Un exemplu: conferirea de libertate decizionala angajatilor va face o firma foarte attractiva pentru persoanele creative si care isi pot organiza singure munca (Google la inceputuri); restul firmelor adopta aceleasi „standarde” si toti ajung sa se lupte pentru aceeasi angajati.
Ar fi mult mai util ca potentialii antreprenori sa afle ce alte startup-uri, in domeniul vizat, au existat si de ce au falimentat.
Un exemplu trist : un abator dintr-un sat de prin preajma a falimentat, nu pentru ca nu avea clienti, ci pentru ca sistemul de refrigerare a dat rateuri de prea multe ori si polita de asigurare a tot crescut. Proprietarul a facut totul ca la carte: produse de calitate, marketing, relatii bune cu clientii, dar nu s-a interesat sa vada de ce esueaza alte abatoare.
Din pacate informatiile astea nu sunt usor de obtinut, si explicatia pentru un esec nu e întotdeauna atât de simpla, cum nu e simplu nici sa gasesti solutii când mijloacele de care dispui sunt limitate
@vax
In ultimi 30 de ani, vad maxim 3 firme romanesti sau care sa aibe legatura cu tara asta si sa fie inovatoare pe bune. Una a fost cumparata de Microsoft(Gecad), alta inca se tine(Softwin), iar una este un pic pe steroizi si intra in faza de consolidare(UiPath). Si vorbim de o piata globala unde sa inovezi este foarte greu acum si este si mai greu sa te mentii.
Coincidenta, firmele aste au relevanta inca pe piata globala, restu sunt povesti locale si modalitati de a se premia unii pe ceilalti. Cam asa stau lucrurile si asta inseamna sa fi antreprenor si nu simplu combinator. Acum fiecare cu ale sale criterii de evaluare.
😊))) Pai, Softwin inoveaza ??? Tu compari Softwin cu Gecad si UiPath?
Da, tare, tare exemplul dat de tine “Asdad 2005”, Softwin chiar face inovatie pe bune……din vanzarea de pixuri si brichete 😊))). Talpes este pix inovator 😊))) de idei pe bani publici.
https://www.curentul.info/dezvaluiri/institutul-national-de-statistica-alocari-directe-pe-banda-rulanta-catre-softwin/
Nu ai cum sa il pui pe Talpes pe aceeasi treapta cu Radu Georgescu si Daniel Dines
Uite cum s-a pornit afacerea. Biris a avut bani si scoala serioasa din familie
https://www.stiridecluj.ro/social/mama-fondatorului-trilulilu-sergiu-biris-arestata-pentru-un-tun-de-3-milioane-de-euro
presa a scris și că tata e la pârnaie. n-aș pune prea mare bază pe ce scrie. eu știam că maică-sa e avocat.
Da, s-ar putea ca presa sa exagereze, dar nu foarte mult. Nu stiu ce studii are doamna, dar cert este ca s-a ocupat de tot felul de combinatii dubioase. Mi se pare ca sunt ceva pocaiti si au avut tot felul de contacte in state. Chiar am cunostinte comune cu Biris si am auzit tot felul de povesti despre afacerile familiei.
Adica cum, bitdefender nu a fost pornit de sotii Talpes cu 300 euro si un calculator de la socri ? Nu primeaua ei initial ceva contracte din franta sa faca niste software pt unii ?
„Făceam nişte cursuri de perfecţionare profesională, la Londra. A fost o temă în cadrul cursului de comunicare şi relaţionare. Tema era să cer unei persoane ceva extraordinar. Şi aveam un partener în Londra şi am zis să fac încercarea asta dacă tot mi s-a dat o temă: să îl rog frumos să îmi garanteze pentru un credit de 3 milioane de dolari. Şi m-am dus la el şi i-am spus „Peter, poţi să mă ajuţi şi pe mine, uite am luat o fabrică şi am nevoie de un credit de 3 milioane de dolari?“. „Yes“, a fost răspunsul. Şi aşa am luat banii respectivi. Cine nu încearcă, nu are cum să câştige. Totul pare atât de simplu în lumea oamenilor bogaţi. Ceri trei milioane de dolari şi ţi se dau. E incredibil… Minunat.”
Performanta este ca au facut exit la suma aia (500 milioane dolari), ceea ce este cu adevarat un succes, mai ales ca fondatorii vin din Romania. In rest, fiecare isi romanteaza povestea ca sa dea cat mai bine. Ce ma interesa pe mine e sa vad ce startup-uri au mai lansat dupa tranzactia cu Facebook. Aia cu know-how si know-who functioneaza foarte bine in SUA, nu inteleg care e problema
Call me old fashioned, dar mie îmi plac poveștile în care antreprenorul:
– dezvoltă o afacere de la zero cu banii proprii (economisiți prin muncă, nu de la mami și tati care au conturi babane)
– crește afacerea natural, prin oferirea unor produse/servicii folositoare pe care oamenii sunt dispuși să le cumpere
– îmbunătățește în permanență produsele și serviciile oferite
– are un program de lucru normal, fără nopți nedormite sau clienți nebuni care te sună când au ei chef
– face toate astea fiindcă îi place și asta cu asta vrea să se ocupe, nu pentru ca e cel mai nou trend, nu ca să ajungă să aiba monopol, nu ca să vândă la o firmă mai mare pentru o sumă fabuloasă și apoi să se apuce de o nouă afacere conform ultimelor tendințe
– etc.
Asta e idealul dar la început tot trebuie sa tragi tare o perioada.
Din momentul în care ai salariati le platesti lor salariile apoi pe tine, daca ramân destui bani la sfârsitul lunii; si faci tu tot ce ramâne nefacut ca nu ai destui bani sa angajezi mai multi / mai buni.
Cresterea afacerii în mod natural iarasi nu e asa de simpla, ai mereu concurenti care o cresc pe a lor facând apel la investitori. În timp pierd controlul afacerii, dar totusi au mult mai multi bani sa investeasca, sa se dezvolte mai rapid si sa plateasca mai bine ca tine, cel care creste în mod natural.
ok I’m gonna say it
zoso.ro dupa 200 de ani de blog
77 patrons $331 per month
biris @ co.
400 – 500 milioane de dolari
https://techcrunch.com/2014/07/02/facebook-liverail/
imi place cum o dati. eee nu cred ca au luat ei 500 de milioane. probabil doar cateva milioane. hai 10 milioane. adica o nimica toata.
noi toti de pe aici suntem cam la $331 per month, insa cateva zeci de milioane de dolari sunt o nimica toata. vai, afacere pornita cu bani de la mami si de la tati, noi o ardem cu din astea gen weasel „face toate astea fiindcă îi place și asta cu asta vrea să se ocupe, nu pentru ca e cel mai nou trend, nu ca să ajungă să aiba monopol, nu ca să vândă la o firmă mai mare pentru o sumă fabuloasă și apoi să se apuce de o nouă afacere conform ultimelor tendințe”
„sigur nu au luat ei 500 de milioane, stim noi mai bine, sigur nici 50. probabil doar cateva milioane, o nimica toata.”
apoi va bateti pe sosete giveaway pe aici :))))))))))))))
say it like this:
zoso.ro – 77 patrons la vedere.
biriș et co. – 400-500 milioane de dolari teoretici. că „nu pot să spună cât au luat”, că pică de fraieri dacă i-ar întreba lumea „păi stai un pic, coaie, unde sunt restul de până la 500?”.
who the hell cares for details?
Bravo la bajetii: au f00tut mireasa, au f00tul nasa, au luat si banii si au plecat mai departe!
Hai noroc si la mai mare!
Ma distrează partea cu „n-au luat domne 500, au luat 50, 10, sau mai puțin”. Majoritatea comentatorilor n-a văzut banii ăștia nici la Monopoly.
Și 1 milion „amarat” dacă au luat, tot sunt în top 1%.
Răi mai suntem!
asta e faza. pot să zică „am laut un milion, suntem coioși, proștilor”. dar nu zic. o lasă în aer.
Nu stiu de ce e asa de greu de inteles ca contractele astea au clauze de non disclosure, adica daca zici detalii financiare te dau in judecata pana la sapa de lemn.
De ce asta? De ex, daca se stie ca Facebook a cumparat o companie cu 20 de angajati, venituri $1 mln / an cu 500 de milioane, le va fi infinit mai greu sa o cumpere pe urmatoarea cu 100.
Apoi, nu inteleg de ce e asa de critic ca sunt 10, 50 sau 500 de milioane.
Daca e peste 300k oricum e mai mult decat vom vedea 99.99% din noi intr-un cont vreodata, deci chiar mi-e greu de inteles reactia de persiflare, in loc de motivare.
Firma de hardware, pusa pe picioare de 3 ingineri. Unul inventeaza si patenteaza o solutie hard de decodare/comprimare video, Sony intra pe fir si doreste piesa pentru PS2, parca. Sint contactati de un avocat specializat pe corporate/commercial/financial, care le propune sa preia el conducerea si sa obtina un pret cat mai mare pentru firma lor. Firma se vinde cu ~120 milioane de dolari (~199x). Inventatorul ia cam 30, colegii cate 10-15, vanzatorul restul pina la 120.
Cineva, inginer software, avea tot felul de idei de afaceri dar nu reusea sa gaseasca fonduri. Face un MBA la INSEAD in Paris si dupa absolvire intra in tot felul de cercuri si este scaldat in fonduri.
Doua exemple (romani toti) care arata ce importante sint conexiunile si cunostintele specifice.
dacă ep asta ți s-a părut cringy, vezi primul episod cu some fraud kid
Povestește 3/4 din episod cum nu-l lasă doamana învățătoare sa plece in America și apoi in 10 min povestește despre compania sa evaluată la milioane de dolari (de la fondare pana in prezent) – cât se poate de elusive și shady. Firește dacă ar fi fost adevărat ma gândesc ca ar fi fost raportul invers?