Două cu milleniali: bani și prieteni

Tinerii au mai mulți bani decât părinții lor:

54% dintre românii cu vârste între 18 și 25 de ani consideră că au o situație financiară mai bună decât cea a părinților, potrivit unui studiu Ipsos. (sursa)

Chestia asta e adevărată doar pe jumătate. În sensul că ei cred că au o situație mai bună decât părinții lor pentru că ies în oraș mai mult, își cumpără mai des chestii, au telefoane mai scumpe și așa mai departe.

Asta în timp ce amână orice achiziție medie (mașină)  sau mare (casă). Dacă tu ai o mașină de 10 ani, dar de marcă mai bună decât Loganul nou al lui tac-tu, crezi că o duci mai bine decât el. Dacă tu spargi de două ori pe lună bani la H&M și maică-ta are același capot de diftină, crezi că o duci mai bine ca ea.

Dar calculul e un pic eronat. Nu doar pentru că tinerii muncesc mai mult ca să aibă banii ăia, ci …nu știu cum se traduce în română…net worth-ul părinților include o casă, o mașină simplă, muncă mai lejera, eventual niște economii, o casă la țară (dărăpănată sau nu), în timp ce net worth-ul tânărului constă în un telefon de ultimă generație, un laptop luat în rate, un smartwatch și zero economii.

Alt sondaj spune că 30% se simt singuri, iar 22% nu au prieteni deloc.

A recent poll from YouGov, a polling firm and market research company, found that 30 percent of millennials say they feel lonely. This is the highest percentage of all the generations surveyed. Furthermore, 22 percent of millennials in the poll said they had zero friends. Twenty-seven percent said they had “no close friends,” 30 percent said they have “no best friends,” and 25 percent said they have no acquaintances. (sursa)

Ca să ai prieteni trebuie să nu fii jigodie și să vrei să te ridici din pat.

Toți am avut genul ăla de prieten. Glume proaste, glume foarte proaste, glume și mai proaste. Și la un moment dat te saturi și uiți să îl chemi când ieșiți în oraș. Și iar. Și iar. Și când te întreabă de ce, îi spui că e de rahat, el promite să se schimbe, dar face și mai rău, pentru că el crede că e ok și că nu se poate scăpa de el. Și, bam, ai scăpat de el.

Se întâmplă asta cu colegi de școală, vecini de bloc, colegi de muncă și tot așa. Toți am avut minim un tip din ăsta toxic în felul lui.

Reversul medaliei e oamenii de care tragi ca să facă chestii. Hai cu noi la munte, coae! Hai la un film! Hai la un fotbal. Te sună mă-sa să îl chemi tu pe el la fotbal, că e singur și stă în camera lui și nu face nimic. Și el nu vrea. Sau ai nevoie de ajutor o dată, știi că el o poate face, știi că are timp, dar că îi e prea lene. Și data viitoare la fel. Și după o vreme începi să uiți de el.

Văd asta des pe net: cum îmi fac prieteni?! Nu stând în casă! Nu refuzând orice tentativă de contact cu oamenii. Nu mergând la evenimente de familie sau de companie sau de orice și stând într-un colț cu nasul în telefon tot timpul.

 

aries-spears

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

83 comentarii

    • Nu pot să iau în serios pe cineva care recomandă filmul „Booksmart”.

      00
    • Eu am fost cu sotia la Disney o zi cand inca nu aveam copii si a fost super. Dupa vreo 8 ani am fost si cu copiii si in 3 zile a fost mai putina distractie pentru noi adultii fata de prima data, asa ca o fi ciudat pentru altii dar e misto, nu mai puneti botul la tot ce zic altii ci experimentati voi si decideti singuri.

      Cum zice si Vali, primul pas e sa iesi din casa in loc sa citesti pe net daca a fost bine sau nu.

      00
  1. Activ net / avere neta :)

    00
  2. Nici eu nu inteleg cel putin la tv dc e cel mai important targetul 18-49. Nu e logic ca unu de 18 ani sa fie mai valoros pt reclame fata de unu de 53 de ani care munceste de o viata, n are grija zilei de maine ai cu siguranta are un salariu mai bun ca unu de 18 ani. Acum sunt in concediu in grecia si nu cred ca gasesc pe cineva de 18,19,20 de ani. In schimb e plin de la 35 in sus

    00
    • Aia tineri exploreaza Asia de sud-est. Grecia e ca si baile felix, pentru saraci si batrani. :))
      Cum suna :
      ” -Am calarit elefantul si am facut baie in infiniti pool in Ceylon, adica Sri Lanka. Mai multe pe profilu meu de insta.”
      vs
      „-Am gasit cazare ieftina la Halkidiki si seara am iesit la un souflaki cu tzatziki. ” ?

      00
    • si in cativa ani cine va ajunge la 35 de ani primul? Ala de 18 sau ala de 53?

      00
    • omiti ca sunt persoane de 53 care se viseaza la 18 dar cu mintea si banii de acum :)

      00
    • Cred ca e din cauza ca ala de 53 de ani e mai calculat cu banii si nu mai pune botu la reclame si deja si-a facut o idee despre ce haine cumpara, ce telefon cumpara, unde merge in vacanta etc.

      00
    • Pentru ca, in general, ala de 18 ii cere bani aluia de 53 ca sa-si cumpere chestii care sa-i valideze nevoile sociale si in teorie ala de 53 e mai calculat cu achizitiile pe care le face.

      00
    • @Dan
      Partea nasoală e ca multinaționalele nu prea au angajați peste 49 de ani.
      Imi dau si eu cu presupusul: prin publicitate la tv, firmele vor sa ajunga la angajatul corporatist.

      00
  3. Haha
    Poate nu are legatura cu banii, poate 18-25 nu merg in Grecia pentru ca este destinatie de Mosi si Familisti?
    (Exc mykonos:))
    Uita-te-n Mamaia.
    Nici la Baile Felix nu gasesti 18.19.20, asta o insemna ca nu au bani tinerii?

    Oricum, in segmentul 18-25 sunt majoritatea intretinuti, primesc bani de acasa, stau cu parintii, in segmentul asta intra toti studentii, despre ce vorbim?!

    00
  4. Ar fi interesant de vazut si cati tineri cu salarii bune sunt responsabili financiar.
    Eu am 30 ani si majoritatea foștilor colegi de liceu (de clasa, am fost la mate-info intensiv) sunt ingineri sau IT-iști in Timisoara. Cred ca trei sferturi si-au luat apartamente sau chiar duplex-uri pe la 27-29 ani, imediat ce au „dat de bani”.

    Pe de altă parte, vad mulți oameni de varsta mea +/- 3 ani care se comporta exact cum spune Vali. Vacante exotice, Iphone XS Max (poate chiar cu credit), si economii constant pe zero. Facem nunta pentru avansul de prima casa si de restul mergem in Bali, Maldive si Punta Cana. Si cand ai după aia in fiecare weekend minim o nunta (deh, ai avut.multi invitați ca trebuie sa scoti si tu ceva) te scobesti de ultimul leu.

    N-ar fi rau sa abordezi si subiectul asta Vali. Eu stiu minim 3 cupluri care pur si simplu nu au cum sa faca economii ca sunt in fiecare weekend la cate o nunta/botez.

    00
    • Si din acest trebuie sa renuntam la aceasta traditie de-a noastra toxica sa pui bani la nunta. Mergi la cateva nunti fara bani si asta este. Cine isi permite isi face o nunta scumpa, cine nu nu. Trebuie sa luam exemplul polonezilor, la nunta te prezinti cu un cadou gen ciocolata si asta este. Nunta sa fie sub 50 de persoane, adica cateva neamuri(gen parinti nasi si 2-3 prieteni) si vei vedea ca nu te mai costa suta de euro meniul ci sub 200 de lei

      00
    • NOU
      #16

      Credeam că sunt singurul căruia i se pare de căcat treaba cu darul de nuntă. Glad I’m not alone.

      00
    • Sa-ti iei masina sau telefon mi se pare o prostie. Sa faci concedii in care explorezi mi se pare fain. E intr-adevar aiurea sa mergi pana la mama naibii in jurul globului si sa stai la all inclusive chestie pe care o poti face la noi, Bulgari, Greci si Turci pe jumatate de bani si fara sa mai generezi tone de CO2 de la zborul cu avionul.

      Calatoritul in scop cultural/explorare e cea mai buna chestie de dezvoltare personala din punctul meu de vedere.

      00
    • Nu înțeleg ce e greșit în a-ți cumpăra un imobil la 27-29 de ani.
      Dacă e luat cu cap îl poți vinde ușor ulterior în caz că intervin schimbări.

      00
    • Denis – pentru ca multi idioti (30 de ani) si-au cumparat apartamente prin porumb fara sa se intrebe, ba oare am autobus in caz de ceva? Taxi? Canalizare? Loc de parcare? Nici vorba. Uita-te la zona floresti gilau bragadiru popesti leordeni(inclusiv buhnici). Toate s-au construit haotic fara pic de calitate(hidroizolatia fiind o gluma buna) si acum trebuie sa fii prost sa iti cumperi un apartament mai scump in acele zone dupa ce ai aflat ce probleme au asa ca da, s-ar putea sa iti vinzi apartamentul/casa la un pret sub ce ai platit tu, adica te-ai muit singur dar anii tai de glorie cu salar din 4 cifre in euro s-a dus, banca te intreaba de morti si de raniti

      00
    • gândirea binară strikes again.
      eu zic că se poate să am și ultimul iphone, să fac și vacanțe, să am și mașină de 12k luată fără credit și ceva economii în bancă (plus adaug lunar). la 29 de ani.
      Nu am casă, doar din simplul motiv pentru că sunt mai ok cu chiria, din varii motive.
      În fine, nu vreau să fie un comentariu tip laudă ci doar să scot în evidență că poate ce vedem pe instagram ne face să fim hateri și să ne mințim singuri: „da, mă, bine, ăla are iphone și a fost în Bali, dar nu are casă. ce fel de om e?!?”

      00
    • De unde-ai scos-o pe asta cu nunțile poloneze…?

      Este o diferență că în loc de Cash (în jur de min. 200-300 de PLN de căciulă), mirii își fac și liste cu obiecte pe care le-ar dori. De obicei ieși mai ieftin cu Cash.

      00
    • alexF – pentru ca o ruda s-a casatorit cu un polonez? Este un argument suficient? Au facut nunta in stil romanesc. Nunta mare, cu de toate; au venit polonezii (vreo 50 la numar ca norocul) si au venit cu cate o ciocolata sau ceva bani(adica cam cat se da la o onomastica 100-150 de lei la 2 persoane). Ghici ce? Au trebuit sa scoata parintii un credit sa plateasca nunta, asa unul mic de vreo 7000 de euro…. asa ca da, as prefera o nunta cocheta, mica, la un restaurant unde meniul este maxim 150 de lei fara prea multi invitati si fara destrabalarea tipic romaneasca, fara dj/formatie, candybar, pachet acasa, barman pentru bauturi, flori. La ca drac trebuie o mie si o suta de flori? Un buchet si 2-3 concarde este destul

      00
    • PS: ce drac faci cu 200-300PNL la o nunta? Te caci in ei de bani, doar meniul este atat+bauturi+pachet+flori+rochie+muzica+foto+tort+etc

      00
    • Concluzia e …nu invitati”poloneji” la nunta.

      00
    • Andrei, poloneji, norvegieni, olandezi si lista poate continua.
      PS: daca nu ma insel in italia/franta nu se dau bani ci un cadou pana in 100 de euro/cuplu. Acum sa fim seriosi, in romania te duci la nunta fara 100 de euro in buzunar de persoana? Eu ultima oara cand am fost la o nunta le-a zis mirilor cand ne-au invitat ca nu le aducem bani ci daca vor cadou. Au refuzat cadoul asa ca m-am dus fara bani si la randu-mi i-am invitat la nunta noastra, au venit fara bani. Toata lumea fericita, deci se poate, trebuie doar inceput de undeva.
      PS: banii la nunta joci o loterie mai periculoasa decat la banca cu dobanda de 10%… de ce? Simplu, 100 de dolari in anii 90 nu au aceeasi valoare in 2019. De ce? Simplu(din nou), cat era salariul minim pe economie in anii 90? undeva la 3-400 lei, adica 100 de dolari echivala un salar, cat reprezinta aceeasi suma in 2019? undeva la un sfert din salariul minim pe economie

      00
  5. Nu poti compara ce au strans parintii dupa 30 de ani de munca cu ce are un tanar dupa 4. Daca parintii lucreaza pe salariul minim si tu ramai cu 2.000 de lei dupa chirie si/sau rate e normal sa spui ca ai o situatie mai buna.

    00
    • M-am uitat acum ,ca m-a bantuit, mi se parea halicinant ca la 18 ani sa crezi ca ai mai multa avere decat babacii si ma amuz de cat de “profesionisti” sunt aia de la economica.net.
      Si uite-asa se propaga o aberatie 🙂:)

      Studiul ala de la IPSOS chiar NU compara de fapt (perceptia despre) net worth al copiilor cu cel al parintilor, asta s-a pierdut in traducere, dar si in rezumatul studiului de la ei.

      Este despre tineri care cred ca o duc mai bine decat parintii lor ATUNCI CAND parintii lor erau tineri de varsta lor.
      Nu este despre “aveti mai multa avere ca parintii”.
      Este despre “pe vremea lor”

      Intrebarea originala a studiului este asta:


      Q3. Overall, how do you think your personal financial situation compares to that of your parent(s)/guardian(s) financial situation when they were your age. Do you think it is…?
      All Adults aged 18-25”

      Sursa exacta:
      https://www.ipsos.com/sites/default/files/ct/publication/documents/2019-05/1902339301_financial_wellbeing_internal_v1_wt_0.pdf

      00
  6. Adevarul ca multi tineri castiga mai mult decat parintii lor pentru ca sunt multi care lucreaza in IT si au salariu cat parintii lor la un loc.

    00
    • Totusi, doar 100.000 de oameni din 5 milioane de angajati in Romania. Practic un om din 50 lucreaza in Romania in IT.

      Bine, poate ca e altul procentul pentru cei intre 18 si 30 de ani, dar tot nu cred ca e foarte mare diferenta.

      00
  7. se traduce „avere”

    00
  8. Aici depinde de bula fiecaruia.

    Cei de 18 – 25 si compania lor se simt bine in chestii simandicoase, sau, cum zicea cineva mai sus – pun botul la reclame. De asemeni ei au nevoie de un telefon scump ca sa se laude, sa stea pe FB si sa faca poze.

    De partea cealalta, cei de la 45+ se simt bine la un gratar cu prietenii, un pahar de vin de tara si o bere. Folosesc telefonul preponderent ca sa vorbeasca la el, nu sa scrie mesaje/posturi.

    Unii investesc (daca isi permit), altii consuma (45 vs 18). Cred ca asta e diferenta.

    00
  9. Eu am un prieten care castiga 3000 de euro pe luna. Si nu facea mare lucru. Si-a cumparat un apartament cu 3 camere si a bagat cu una vacante la greu. Apartamentul binenteles l-a lasat cocina. Dupa 5 ani subit a disparut jobul si odata cu el si femeia (zic eu coincidenta). Cu economiile pe care le avea a reusit sa dea o zugraveala si sa-l scoata din statutul de cocina si cam atat (un pat, un sifonier).

    Proasta combinatie, daca dadea la rata in aia 5 ani cate 1000 de oiro avea apartamentul platit sau aproape. Acum e in rand cu ceilalti corporatristi cu o rata de 300 de euro si economii „nexam”.

    Oh well, a vazut Thailanda :)

    Oh well, banii lui viata lui.

    00
    • :))) coincidentele astea mereu sunt surprinzatoare. Pana nu mai sunt.
      Cam asta se intampla cand nu te gandesti la viitor si „traiesti clipa”.

      00
  10. eu sunt probabil ala toxic :) dar totusi am cativa prieteni la care stiu ca pot sa apelez.
    de felul meu sunt introvertit si nu imi place sa ‘socializez’ prea mult si sa intru in discutii superficiale, ca la birt.
    sper ca nu sunt toti ca mine

    00
    • toxic e altceva, e și ăla care te derajează cu dialoguri superficiale, teme ce nu au legătură cu tine.

      00
    • toxic pot fi si pt ca nu sunt diplomat si spun in fata oamenilor ce cred. si ghici ce, oamenii nu vor sa li se spuna adevarul.
      dar pe de alta parte sunt si dificil.
      am avut si perioada glumelor proaste, incercam si eu sa ma integrez, sa fiu amuzant, sa ….
      exact cum a zis vali, la un moment dat nu ma mai cauta oamenii. si daca asta se intampla cu mai multe grupuri, colegi de serviciu etc. e totusi un semnal.
      cred ca e bine totusi sa fii realist, sa nu te amagesti, astfel ai o sansa sa te indrepti.

      00
    • mda, cred că depinde cum percepe fiecare toxicitatea asta. De ex. mie îmi poți zice ce glume proaste vrei dar dacă o faci rar nu mă deranjezi, de partea cealaltă dacă ar veni G. Carlin din morți și mi-ar zice glume bune non-stop, l-aș trimite la plimbare. Pentru mine sunt toxici cei care-și încalcă promisiunile, cei care te sună fix când au nevoie de ceva, sau nu-ți răspund când îi cauți, chit că oricum tu nu-i cauți ca să le ceri ajutorul sau să le dai de lucru, ca mai apoi după o pauză de câteva luni să-și amintească din nou de tine când au nevoie. Sau persoanele care vor tone de atenție necondiționată ( astea de obicei sunt de sexul opus) din partea ta, sau cei care folosesc chestii știute despre tine împotriva ta.

      00
    • Si eu sunt tot ala toxic. Pur si simplu lumea considera ca glumele mele sunt proaste si ca sunt autist. Asta-i viata. I-am ajutat pe oamenii din viata mea cand au avut nevoie (mai putin la carat chestii foarte grele, chiar n-am cum – am probleme).

      Din fericire, stau bine la capitolul introvertit, nu prea am nevoie sa interactionez cu oamenii.

      00
  11. Stăteam acum să gândesc câți copii NU au salariul mai msre decât al părinților.
    În cazul familiei mele extinse, nu prea găsesc. Am gândit și cazul amicilor… nope.
    Majoritatea au salarii mai mari decât ale părinților.
    De ce? Păi, mai multa școală, domenii msi bănoase. Are facultate, maică-sa n-are.
    Alt caz, maică-sa are facultate și master, copilul și-a dat doctoratul anul trecut.
    Eu mă bucur. Toți tinerii să fie mai bogați decât mine, n-am o problemă. Băi, dar TOȚI să o ducă bine și să fie foarte bogați le doresc.
    Poate totuși se mișcă țara asta de cacat cumva.
    Apoi, cine cu cine se compara? Noi astia care stateam zile întregi la cozi la butelii, noi astia carora le îngheța apa în calorifere… ne comparăm cu generația Netflix? Nu putem, nu avem aceleași „date de intrare”.
    Dacă copilul meu nu va câștiga mai mult decât mine, înseamnă că am făcut ceva greșit ca părinte.

    00
  12. Eu am citit un articol pe net excepțional. Ii spune „Sterilizarea psihologica” (e pe adevarul, activenews). Il recomand.

    00
  13. Problema cu generația Neflix bu e că ar câștiga mai bine decât părinții lor.
    A venit nepotu’ in vizită la Bukale, la unchi-su. Sta numai în casă, cu ochii in telefon.
    Păi eu când veneam la Bukale la mătușa, nu mă prindea prin casă! Vii o săptămână în vizită și stai cu ochii în telefon?
    Hai la muzeu! Nah…
    Hai cu bicicletele, că acum am două! Nah…
    Vrei să…? Nah…
    HAI LA CURVE, te duc bărbătește, nu tre’ sa știe maică-ta (sora mea)! Nah…
    Sta numai cu ochii în telefon.
    Are 17 ani.
    Nepotu’ în mod sigur va câștiga mai bine decât unchi-su, că ăsta e premiant și bursier în liceu, nu ca lepra de grăsan care abia își scotea media, pentru că era clown-ul și loaza clasei.
    Și? Și ce dacă va câștiga mai mult? Nah…

    00
  14. Cred ca fiecare persoana sau fiecare familie ar trebui sa-si stabilească un buget lunar pt vacanțe (procent din venituri). Si sa nu-l depășească.
    E bine sa vizitezi, te mai deștepți, dar, daca exagerezi, nu mai faci mare lucru in viata.
    Sa ai 2,3 copii la școli, 2 masini, apartament mare sau casa, vacanțe multe, e valabil pt maxim 3% din populatie (si in Romania si in Occident). Restul trebuie sa renunte la unele de mai sus.

    00
  15. Mai este o chestie despre asta cu „câștigatul mai bine”: o întrebare care e un subiect nu rar în conversațiile cu „grupul meu” (de la copii la moșnegi):
    Ce ai face dacă ai avea acum 1 milion de euro?
    Ai putea face un articol de sine stătător, zoso, doar cu întrebarea asta.
    Dacă exludem idioțenii gen „Ferarri”, ai să vezi că plaja de răspunsuri „valide” nu e bogată.
    Pentru că nu numai banul contează de la un punct încolo.
    Câștigă mai bine decât părinții… așa, și?

    00
    • cred că e discutabil. e muncit? e picat din cer? e făcut pe bune? e făcut din șmenuri? e făcut la noroc? e făcut pentru că te-a băgat tati intr-o combinație?

      răspunsurile variază mult în funcție de chestiile astea.

    • 1. am mai comentat la acest articol dar nu a fost aprobat. spuneam că e foarte bine ca toți copiii sa câștige mai bine decât părinții. :) (îl poți aproba, te rog?)
      2. întrebarea trebuie pusă simplu: ai un milion de euro, acum. Din cer. Fără datorii suplimentare, fără obligații, fără gardă după tine. Ce faci cu ei? :)

      00
    • Daca pica din cer un milion de Euro cuiva din Romania, 90% il vor cheltui prosteste. In tari in care exista mai multa educatie financiara e cam la fel. De ex. 70% vor deveni falimentari in decurs de 5 ani:

      https://www.ryanhart.org/lottery-winner-statistics/
      + explicatie: https://www.cnbc.com/2017/08/25/heres-why-lottery-winners-go-broke.html

      00
    • @Cristi răspund la întrebarea 2: îmi achit casa, îi dau lu’ frate-meu să-și achite casa, îi dau lu’ tata să achite creditul pt repararea casei lui, pui pt renovarea casei bunicii (să fie casă de vacanță pt toți), asta înseamnă undeva la 200.000, max 250.000. pun niște bani, mai mulți deoparte (nu mă pricep la investiții și chestii) și apoi călătoresc o vreme (1-2 ani), apoi încep să găsească soluții să fac banii ăia să producă alți bani fără ca eu să mor pe plantație.

      00
    • simplu: plec!

      00
    • NOU
      #51

      Ii dau la saraci.

      00
    • Cu 1.000.000 de euro?

      Imi cumpar apartament intr-o zona decenta, opresc inca 100.000 pentru a incepe o afacere, restul ii pun in diverse active de investitii (fie cumpar alte apartamente si imi fac inchirierea ca job, sau investesc in actiuni, etc.).

      00
    • 1 milion de euro:
      nu investesc in real estate. nu dau la prieteni/parinti/etc. bag 40% in bursa americana. 50% in bonds. 10% in t-bonds.
      a doua zi ma duc la munca ca de obicei.

      00
  16. „El promite ca se schimba”. Nimeni, niciodata n-a zis asta, mai ales cand vine vorba de prietenii. De obicei devin dusmani si nu isi mai vorbesc. Dar nimeni nu o sa isi ceara scuze sau o sa faca ceva ca sa para mai slab in fata celuilalt

    00
  17. bai, sa stii ca astai cu prietenii e o problema reala la toate generatiile si tine foarte rar ca unul e acru sau ciufut. tine ca oamenii au devenit asa apatici si lenesi caci nu mai vor sa investeasca in prietenii, in seri cu prietenii, board games, o miuta pe terenul de fotbal sau o petrecere in pijamale.

    toata viata m-am luptat cu lipsa de prieteni permanenti. In afara de prietenii din copilarie care nu si-au facut drum prin lume si cu care ma vad la Paste si la Craciun, in rest nu vrea nimeni sa iasa, pentru ca nu vor, pentru ca e mai usor sa stai pe netflix.

    tot timpul sun oameni daca au chef de un bridge, un boardgame, daca vor sa mergem cu totii, in cuplu in parc sa jucam voley, sa facem un picnic, sa bem o bere, sa vizitam un muzeu. mereu primesc: ah, hai ca ma mai gandesc, ah, nu stiu ca avem chestii weekendul asta.
    si stiu ce ziceti, it’s me.
    acum nah, poate nu pot sa ma vad obiectiv dar eu ma consider un om fara nazuri, pretentii si fitze cand vine vorba de iesiri, ies oriunde, ma bag la orice activitate, nu fac glume de cacat sa jenez oameni, etc
    ideea e ca oamenii astia de care trag nu ies nici cu altii, ori stau singuri acasa, ori in cuplu.
    as face o aplicatie gen tinder dar pentru a gasi oameni dispusi sa investeasca intr-o prietenie, din aia care vin cu placere sa te ajute sa cari mobila cand te muti si care te suna cand au nevoie de ajutor, etc.

    00
    • Sincer, nu mai sun pe nimeni de ani buni. Ei ma suna cand au nevoie, eu ii ajut daca am timp. In trecut ii ajutam de fiecare data, dar nu se merita.

      Mai incercam inainte sa ma reconectez cu oamenii, dar dupa 2 mesaje pe whatsapp si un apel fecut repede in sictir, am realizat ca oamenii nu suporta sa-mi vada moaca si sa ma auda. Asta-i viata.

      00
    • Eu aș propune o întâlnire între cititorii blogului, poate tentează pe cineva.

      00
    • fiecare cu toporul lui :D

    • @zoso, i-auzi, ca pe vremuri cu intalnirile forumiste, poate vin si pustoaice de liceu ca in vremurile bune :P

      @Gabi, cred ca nu oportunitatile de a cunoaste oameni lipsesc ci energia si vointa pe care oamenii o dedica relatiilor interumane.
      Sigur, ar fi frumos sa existe intalniri, etc dar daca dupa aia toti se duc sa vada ultimul episod din „stranger things” si nu mai auzi de ei si-s tot timpul indisponibili pentru orice, revenim la aceiasi problema.
      Asta mi se pare cel mai ciudat, ca acum putem cunoaste oameni peste tot dar nimeni nu mai e dispus sa investeasca intr-o relatie de prietenie si sunt convins ca daca nu era sexul la mijloc, cuplurile ar fi fost si mai in picaj, oamenii ar fi fost chiar super singuri. bine, deja la tineri vezi si asta cu cuplurile, nu mai vor sa faca sex, nu mai vor relatii, angajamente, de la 20 de ani deja tabieturile sunt mai importante decat omul de langa tine. complicat.

      00
    • ele vin, dar ce să le facem noi, la vârsta noastră? :D
      să le ajutăm la teme?

    • @Pensionarul, asta și poate pentru că oamenii au devenit mai atenți la cei din jur, se evaluează mult mai bine unii pe alții, au mai multe așteptări. Trebuie să te bucuri suficient de mult de compania cuiva ca să te mobilizezi să o cauți. Mă rog, nu e ok nici să te limitezi doar la a avea așteptări.

      00
    • @Gabi cred ca te inseli legat de evaluare, dar ai dreptate cu asteptarile.
      Toate reclamele, facebook-ul, instagram-ul au crescut ireal de mult asteptarile de la cei din jur. Iar faptul ca totul e la un click distanta si continutul – muzica, poze, seriale, filme, pornosaguri – tinde sa fie ceea ce ai tu, individul, in top ca preferinte, cred ca duce la o stare generala de apatie tampa, un fel de soma a lui Huxley.
      Totul e bun in moderatie

      00
  18. Ideea e ca pe vremea parintilor casele erau mult mai ieftine raportate la puterea de cumparare. Asta si în România (cuparate cu banii de la nunta sau la cât costa o masina în anii 90), dar si în Occident unde un credit de 3-5 ani era suficient pentru o vila de 200 mp cu pisicina.
    Azi parintii sunt primii socati când le spui ca faci credit pe 20-25 de ani ca sa-ti cumperi o casa.
    Iar masina, daca locuiesti într-un oras mare nu e chiar indispensabila, consuma bani, poate fi mai rentabil sa închiriezi una pentru concediu o data pe an daca ai nevoie.

    00
    • Stai liniștit că și în comunism făceai credit pe zeci de ani pentru casă.

      00
    • E adevarat dar foarte putini au facut credit în comunism, majoritatea au stat chiriasi la stat iar la începutul anilor 90 si-au cumparat casa de la stat la pretul unei masini …

      00
    • din cauza inflatiei, rata la un apartament in bucuresti era cat o paine.
      din seria mega averile batranilor comunisti…

      00
  19. Incepe sa se schimbe trendul cu era mai ieftine pe vremea parintilor . Calculeaza: salariul mediu aprox 650e . Pret mediu locuinta Romania: 40k?! . 6 ani de cumparare .
    Problema este ca nu mai stim sa fim cumpatati . Eu cu sotia economisim 60-70% din venit lunar ( nu, nu ne “mancam de sub unghii” , tocmai am venit din Tara Loarei , 8 zile cutreierand castele, baruri si restaurante) dar eu am acelas telefon de aproape 3 ani , ea la fel, nu cheltuim mii de lire pe haine , masini si alte prostii.

    00
    • Salariul mediu e 650 € acolo unde pretul mediu la locuita e 40 k (si nu 40 k pentru o garsoniera) în România ? Si când câstigi mediu pe economie, poti economisi acelasi procent din salariu ca atunci când câstigi mult mai mult, chiar si fiind econom ?
      Altfel e adevarat ca în România locuintele nu sunt asa de scumpe când ai un venit bun, sensibil peste salariul mediu În Occident au fost mult mai ieftine în trecut dar cei care au apucat acele vremuri si au fost cumpatati având un venit bun au cumparat tot si tin preturile sus. Cum în zonele în care gasesti usor un loc de munca cererea e mai mare ca oferta îsi permit.

      00
    • Gânditi-va, daca azi prea multi sunt cumpatati si cumpara azi o locuinta pentru ei, peste 3 ani alta pentru investitie, peste 6 ani ani înca alta samd, la un moment dat generatia urmatoare va avea parte de preturi prohibitive gen 500 k pentru o locuinta de 100mp. Vai de cel ai carui parinti nu-i pot da în mostenire o locuinta. Asta s-a întâmplat în Occident.
      Poate ca nu e un lucru rau pentru echilibrul societatii sa nu fie toata lumea prea cumpatata.

      00
    • chiar așa, unde sunt locuințele alea (de familie) cu preț mediu de 40k? în Caracal și zecile/sutele de localități asemănătoare poate (doar poate), dar acolo doar printr-un noroc porcesc și/sau post la stat/pile la psd ai salariu mai mare de salariu minim.

      00
    • 350€ chirie (urmeaza sa ma mut la garsoniera, probabil, deci… 250€ daca am noroc), per total la sfarsitul lunii trag linie, sparg cam 650€ pe transport, mancare, gaze, intretinere, apa, curent, internet.

      Si asta fara iesiri in oras sau cumparaturi extraordinare. Pur si simplu totul e foarte scump. Ma imbrac de la auchan, si nu imi cumpar cele mai scumpe mancaruri.

      Mi-am comandat cateva carti de pe amazon, asa, ca o aroganta.

      Am pus deoparte dar merge foarte greu, si deseori banii ajung sa se duca oricum pe la medici pentru diverse probleme.

      00
  20. Pai „net-worth-ul” copiilor (mai ales al celor singuri la parinti) include si apartamentul parintilor, si casa de la tara, ca doar ei sunt mostenitorii, nu?

    00
    • știi, nu, că părinții pot vinde tot înainte să moară și să plece-n jurul lumii?! sau să lase prin testament altcuiva?! bine, exista rezerva succesorală și copiii beneficiază de așa ceva, dar orișicât.
      din punctul meu de vedere atât timp cât un bun nu e pe numele meu, nu e al meu, poa’ să-l cheme pe tata și Rockefeller/Bill Gates sau mai știu eu cum.

      00
    • Casa de la tara care apartinea bunicilor si s-a impartit la 3 (sau mai multi) dupa ce acestia au murit ?

      00
  21. Spui ca noi, milenialii, avem o avere neta mai mica decat a parintilor nostrii. Ai putea spune ca suntem proletatriatul corporatist.

    Cand au murit bunicii, casa parinteasca si pamantul de la tara s-au impartit intre cei 4-5-7 copii (parintii nostri), valoarea per capita a fost mica asa ca au fost vandute si reinvestite in televizoare plate, canapele, etc.

    00
  22. Am citit cateva comenatarii si m-am intristat. Articolul e trist. De ce?
    Sunteti niste batrani care nu par sa priceapa ca generatia asta 18-25 vrea sa traiasca acum tot ce poate, sa nu treaca nimic pe langa noi. Am crescut destui ani langa parinti cu probleme, limite financiare jenant de mici care nu ne-au permis nimic mai mult decat supravietuirea. Orice ban extra care intra in casa era bagat la economii sau la reparat masina de spalat, nimeni nu traia nimic mai mult decat a-si tine rahatul ala de corp in viata. Nu vreau sa traiesc toata viata ca ai mei, sa stau sa visez doamne cum ar fi, daca era cum era, doar ca sa adun niste bani si caramizi puse dupa am vrut eu. Fuck that.
    Asa ca sa ma iertati daca ma pis pe ei bani, traiesc tot ce pot si nu ma gandesc la investitii, case si alte aspecte de oameni „maturi”.
    Mix it up, live it, who gives a fuck. Nu am nevoie de case, am nevoie de o chirie in oras care sa imi lase mai mult timp liber, nu de intretinut burlane/whatever mai presupune o casa sau apt proprietate. Nu vreau problemele alea, platesc chiria si imi iau grija de la multe aspecte pe care prorietarii cu figuri nu le iau in calcul. Dar ei sunt proprietari. Please…
    Asa ca lasati-ne sa ne pisam banii prin Belize si sa umplem Insta Stories, vedeti-va de tuns iarba, de curatat curtea de gunoaiele altora si de dat cu muia dupa viata altora ofc, that never gets old.
    Jur pe iPhoneul la care visez ca ma las de acest blog, am citit in ultima vreme atata namol demn de babele din scara blocului care barfesc si judeca pe toata lumea. Doamne ar fi si mai bine sa nu se publice asta, e ultimul rant scris cu maxima placere, buh bye comunitate din topor. O sa-mi fie dor de stirile zilei cu expertii in toate domeniile.

    00
    • My hero !

      00
    • My friend,

      1. Nu te obliga nimeni sa iti traiesti viata la fel ca ceilalti.
      Fiecare face ce vrea cu banii si cu viata lui.
      Unii se gandesc la faptul ca vor sa aiba o locuinta si la batranete, cand nu o sa isi permita chiria din banii de pensie, altii nu gandesc ca apuca pensia si… CARPE DIEM.
      2. Tocmai asta e farmecul acestui blog: diversitate. Unii sunt loveri, altii sunt hateri, unii sunt bogati, altii nu; fiecare isi da cu parerea in limitele impuse de Vali (si, uneori de Fluture :))

      In concluzie, ai dreptul sa faci cum crezi si sa alegi ce ti se potriveste.
      Suuccessuri !!! :P

      00
  23. Cei mai multi dintre tineri nu au un viitor, indiferent de studii! Exista o parte cu venituri peste medie, dar mult prea putini. Eu am 30 ani, toti amicii din copilarie, scoala, se chinuie sa traiasca, iar cativa au avut norocul de parinti cu bani. Majoritatea mai merg intr-un city break vanat cu lunile, mai un telefon in rate si cam atat. Bani de apartament, o gluma buna, masina la fel. In prezent castig anual in afara tarii cat un apartament de 3 camere in militari. Dar nu e ceva stabil, in cateva luni poate sunt nevoit sa accept si eu un salariu de 4000 lei in tara si sa inghit in sec. La nunti nu ma duc, pentru ca imi displac profund. Nu concep ideea asta de a face bani cu nunta, daca ma chemi, ma chemi ca vrei sa impartasesti aceasta placere a ta cu mine. Un cadou e ok, dar mai mult, nu mersi!

    00
  24. Sunt tare curios ce vor face peste 20 30 de ani cei care comentează da.bravo
    Părerea mea e ca o sa rămână doar cu am vizitat xyz iar în rest singuri.

    00
  25. Dar sa nu uitam ca tinerii aia stau acasa cu parintii si fac praf toti banii pe care ii castiga. Bine, nu toti fac asta, dar o mare parte din ei.
    Altii au credite si se lupta de la o luna la alta sa faca fata cheltuielilor.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Top articole

7 zile