Întâi de toate, trebuie să înțelegem câteva chestii cu demisiile astea.
Primo: oamenii ăștia sunt doar ascunși temporar, nu sunt dați afară din sistem. Fac un stagiu de 6 luni sau doi ani pe undeva, după care revin în cărți. Sunt șefi de poliție prinși cu șpagă o dată, trimiși la înmatriculări 1 an, revenit la rutieră, prinși iar cu șpagă, trimiși iar la munca de jos și apoi ieșit la pensie onorabili.
Secundo: demisiile unor oameni e tot ce se poate obține. Repet: demisiile e tot ce se poate obține. Schimbarea societății nu vine doar de la repararea cardului de sănătate sau demisia unor șefi din poliție. Vine și de la oameni.
Măsurile de orice fel nu se pot lua, pentru că oamenii nu le vor. Ați văzut după Colectiv, sper. 0,001% și-au pus detectoare de fum și altceva nimic nu s-a schimbat. Pentru că oamenii nu vor. Iar cine ia măsuri drastice, pierde alegerile.
Exemplu (adică nu vă cramponați fix în asta): se interzice prin lege posesia câinilor de talie mare fără a avea o curte de 300mp.
Exemplu (adică nu vă cramponați fix în asta): se interzice prin lege cererea de ajutoare la încălzire dacă ai mașină.
Societatea în întregul ei va beneficia de pe urma acestei măsuri, dar cei care vor lua aceste măsuri vor pierde voturile celor afectați direct, în cazul nostru proprietarilor de câini sau jegurilor care au mașini, dar plâng că au salarii mici și au nevoie de 25% la încălzire pe lângă ăia 50%. Repet, societatea va beneficia, oamenii vor fi mulțumiți, dar singurii care vor ține minte cine a dat legile astea vor fi cei afectați negativ direct.
Întrebarea e: ce vrem, să ne schimbăm sau doar niște demisii?
Păi sa luam codul penal si cel de procedură penală.
În 2009 parca, Guvernul Boc si-a asumat raspunderea pt ele.
În 2016, Guvernul Ciolos le-a schimbat prin OUG.
Guvernele PSD au vrut să le schimbe, dar cei de dreapta i-au criticat ca de ce le schimba si ca is bine cum is, sa le lase asa. Au fost chiar proteste ca sa nu schimbe codurile.
Dacă sunt asa de bune si nu trebuie schimbate, care e problema? De ce aplicarea lor nu diminuează infracționalitatea?
Din 30 de ani de la revolutie, Kovesi a fost 15 ani ori sefa la Parchetul General, ori la DNA. Ce a facut? Ca a zis ca nu trebuie schimbate codurile ca sunt bune.
Chiar nu mai avem nicio scăpare. Dacă Zeița Dreptății, cea mai tare procuroare din Univers, cu cele mai bune coduri, a produs măcel in tara, nu mai avem nicio scăpare (cu magistrați foarte bine platiti si cu multe avantaje).
„Zeița Dreptății” – Antena3 detected
Intrebare intrebatoare… oamenii astia care sunt fanii lui daddy pana la moarte sunt comentatori noi sau au ceva istorie in spate? Nu de alta, dar sunt curios daca s-au activat sau nu pentru alegeri …
vasile e pe aici din ianuarie 2019. tu ești din 2007.
@Silviu
Am inteles ca esti mult mai vechi.
Putem comenta si ceva la subiect?
Dintre televiziunile de știri, cel mai mult ma uit la Antena3, da. Dacă te uiți la antena3 ce inseamna? Ca esti prost, handicapat, oligofren? Esti rasa superioară ariana daca te uiti la Rareș Bogdan si il votezi pe Ciolos?
@Vasile: analizand modul de dezbatere promovat de Antena 3 in general as zice ca da.
Vasile, daca stai toată ziua cu nasul in miros de rahat, ce zici, mirosul ăla nu intră și în haine? Sau crezi ca poți umbla prin rahat fără să începi să puți?
Hai sa luam cazul Caracal. Cu ce au fost mai obiective celelalte televiziuni fata de a3?
Ce informații interesante au prezentat în plus celelalte televiziuni?
@Vasile . Prietene ( ca tot esti familiarizat cu formularea asta de la Antena 3 ) , eu personal nu cred ca altii au fost curati dar astia pe care i iubesti tu sunt cei mai jegosi . Te identifici cu ei , esti tratat ca un jegos . Du te pe antena 3 cand pe blogul asta sunt postate articole care implica politicul , sau macar nu ti mai da cu parerea . Asa ne scutesti pe noi de nervi si mui date si pe tine de aversiune generala si mui incasate .
@Vasile : daca CCR nu respingea legile promovate de alde+psd , politistul ce i-a zis fetei sa elibereze linia, nu ar mai fi judecat pentru abuz in serviciu, cam asta a `uitat` a3 sa zica.
De aia e asa liniste de la „alta intrebare” si „mitraliera” , ca aia erau promotorii.
Ah , si a3 a `uitat` sa zica ca toti sefii din politie demisi, erau pusi politic de psd+alde, cam ne-legal.
@Vasile, nu lipsa legilor este problema in Romania.
Problema principala este aplicarea acestor legi.
PS: principala modificare pe care au vrut sa o faca guvernele „Dragnea” a fost micsorarea pedepselor si dezincriminarea anumitor fapte de coruptie.
In nici un caz nu a existat un proiect de eficientizare a resurselor si de stabilire a unor proceduri de lucru pentru ameliorarea timpilor de interventie.
@Andrei
Mai tare ipocrizie ca la faza cu CCR-ul nu am mai vazut. Păi nu era CCR-ul al lui Dragnea? Nu era al PSD?
Cand a fost 8-0 la referendum nu erau buni, acum la coduri is buni.
Raman in vigoare codurile modificate de Ciolos. De ce nu-si fac efectul codurile astea bune? Stiind ca polițistul poate fi anchetat pt abuz în serviciu, de ce nu isi face treaba? De ce nu-l anchetează procurorii cand nu isi face treaba?
@ Vasile . Prietene ( ca tot esti obisnuit cu apelativul asta de la antena 3) , eu personal nu consider ca altii au fost curati dar astia pe care i iubesti tu sunt cei mai jegosi . Daca te identifici cu ei esti tratat ca atare . Cand vezi pe aici postari care implica politicul, du te pe antena 3 sau macar abtine te de la comentarii . In felul asta ne scutesti pe noi de nervi si mui date si pe tine de aversiune generala si mui luate . Multumesc pe aceasta cale !
@Andrei G
Guvernul Boc a scazut pedepsele pt pedofilie, iar Guvernul Ciolos le-a lăsat la fel (ca Boc). Ai auzit gălăgie pt treaba asta?
Aplicarea Codului Penal înseamnă in mare parte Codul de Procedură Penală. Pe cine ai auzit ca trebuie schimbat Codul de Procedură Penală?
Ăștia guralivi zic ca nu trebuie, trebuie lasat cum l-a propus Pruna.
@Vasile – CCR a dovedit inca o data ca da verdicte in functie de cat de tare e PSD-ul. Acum a votat corect pentru ca daddy e la rece, iar partidul o ia in jos. Adica se pregatesc sa paraseasca corabia ca sobolanii.
repet:
te uiti la latrina3 = prostie prezumata!
preiei ca bune mizeriile latrina3 = prostie vadita!
si/sau jigodism!
Vasile, ai pus o intrebare simpla, iti ofer un raspuns simplu: DA!
ora 19.00 :
hotnews, ziare(com) tac mâlc cautând o abordare care sa-i spele pe procurori.
nu da link la muiștii ăia, pls. sunt niște muiști jegoși.
@thebblack
Aha. Deci cei care se uita la a3 sunt prosti, handicapați, oligofreni.
Da firmele alea care plătesc publicitate la a3(cred ca are cel mai mare rating dintre televiziunile de știri) cum sunt? Adică cele mai mari firme din România dau bani pe publicitate unora ai căror
privitori sunt prosti, handicapați, oligofreni? Dar firmele alea cum sunt?
Eu zic ca, daca esti prost, handicapat, oligofren nu poti si hot bun. De asemenea, nu poti avea bani mai deloc. Adică aia cu cifre de afaceri de peste 500 de mili9ane de euro în România dau bani grei pe publicitate unei televiziuni care are privitori săraci sau asistați sociali?
Tu chiar crezi ca cei care se uita la a3 au poster cu Badea făcând spagatul in baie sau cu Gadea predicand la o adunare? Te inseli.
@Vasile: E irelevant ce crezi despre CCR… Ai pornit o discutie si acum continua-ti discutia..
Deci, daca disparea „Abuzul in servici” (conform modificarilor PSD) ce mai ancheta astazi SS-ul? Ce a propus PSD-ul ca inlocuitor?
https://evz.ro/dezvaluiri-din-cazul-oribil-de-la-caracal-ce-s-a-intamplat-la-2-noaptea-la-varful-institutiilor-de-forta-dezvaluiri-fara-precedent.html
ora19.45 :
hoțnews, ziare(com) tac
fără link de la „muiști”:
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Georgian Drăgan, a afirmat la Antena 3 că, în cadrul unei discuţii cu procurorul Cristian Popescu de vineri seara, acesta ar fi spus că, pus din nou în faţa deciziei de intrare în casa unui suspect fără mandat, ar lua aceeaşi decizie.
„Am purtat eu discuţii cu dumnealui, cu domnul procuror Cristian Popescu, l-am întrebat cum au decurs lucrurile, pentru că încercam să aflu detalii pe care să le ofer opiniei publice, familiilor victimelor, pentru că aşa mi se părea corect. Dumnealui a afirmat, ca urmare a întrebărilor mele, că şi dacă ar fi întrebat acum, respectiv în seara de vineri când am avut discuţia, ar fi procedat la fel. Că nu avea cum să permită accesul poliţiştilor în forţă la acea locaţie, pentru că orice mijloace de probă ar fi fost găsite, ar fi fost lovite de nulitate de o instanţă de judecată. Cred că era mai importantă o viaţă de om”, a declarat Georgian Drăgan la Antena 3.
Întrebat ce va face dacă va fi chemat să dea mărturie în acest caz, Georgian Drăgan a replicat: „Eu pot să spun doar adevărul!”
Vasile, când Boc și apoi Prună au impus prin OUG niște modificări codurilor penale, s-au împotrivit doar pesediștii nu și societatea civilă. Atentie! Nu simpatizanții sau votanții PSD, ci crema PSD, cei din Parlament și din structurile centrale. Ce zici, e altă nuanță?
@George.s
„societatea civilă” coordonată de colonel-„ziarist” Ioana Ene Dogioiu !
Vasile, te lupti cu logica si pierzi la scor. firmele alea platesc special mai multa publicitate la a3. tu te-ai uitat vreodata la publicitatea din romania? ti se pare ca se adreseaza membrilor mensa?
@vasile – ai dreptate, dar pe site-ul asta rezistacii sunt de patru ori mai mulți decât cei cu gândirea logică!
Nu. Nu cred ca vrem sa ne scimbam. De ce?
1. Pentru ca majoritatea o sa avem de pierdut macar 1 lucru. Adica majoritatea profitam de ceva (dam o spaga, „rezolvam” cu pile, trecem pe rosu… etc).
2. Pentru ca nu se poate schimba totul intr-o zi. Adica oamenii nu o sa fie de acord ca azi sa isi monteze detector de fum ca altfel ia amenda pe cand vecinului o sa i se ia ajutorl de incalzire (pt ca are masina) abea peste 1 an. Gen sa fim penalizati tot, cu toate in acelasi timp.
3. Pentru ca viata e grea si fiecare vrea sa ii fie bine lui in primul rand. Adica degeaba e mai strict la RAR cu poluarea, tot o sa dau spaga ca nu am bani de masina mai buna ca sa duc copiii la scoala iarna.
4. Mai completati voi.
Nr. 1 e cheie. Ce naște din pisică, șoareci mănâncă, așa am crescut, așa continuăm.
„Întâi să se facă X și după aia mă civilizez”
„Dacă merg legal fac Y ore”
„Da, dar în străinătate ăia au bani de aia își permit”
Clasicul „mai dă-i în pula mea” just because.
Da, pentru ca este greu sa vezi ca tu respecti legile si esti nevoit sa muncesti mai mult ca sa ajungi la acelasi nivel cu vecinul care le ignora.
Este aiurea sa stau cuminte in trafic si sa vad ca 50 de masini ma depasesc pe linia de tramvai. Mai ales daca ma gandesc ca din cauza lor timpul de deplasare devine dublu pentru mine.
Este aiurea ca eu sa emit bon fiscal pentru toate vanzarile, iar vanzatorul de la magazinul de langa sa nici nu stie cum functioneaza casa de marcat. Dar ne luptam intre noi sa rezistam pe aceeasi piata.
Este aiurea ca eu sa reusesc sa obtin programare pentru un RMN abia peste 2 luni, dar pacientul care i-a dat tehnicianului 50 de lei sa fie primit in maxim 2-3 zile.
E aiurea sa dai bani pe masina noua care polueaza mai putin si sa vezi zilnic in trafic autobuze cu un nor negru de fum dupa ele sau masini de la salubritate/primarie care scot fum albastru, de-ala de RABA comunista, ca ramane norul de fum cateva minute pe strada dupa ce trec ele. Adica tu la RAR trebuie sa fii perfect, iar alea nu calca in viata lor pe acolo.
Mai ca iti vine sa vinzi masina sa iei ceva cu EURO mai nou.
Este imposibil , din pacate , sa se schimbe ceva. Eu stau intr o comuna unde de 16 ani este acelasi primar care nu a facut nimic . da nimic . nu tu canalizare , nu tu gaz , nu tu ulite asfaltate . Am incercat impreuna cu alti tineri sa vedem ce este de facut , cum am putea iesi din ,, noroiul ,,asta . toti cetatenii sunt nemultumiti dar nimeni nu ar face ceva sa iesim la liman. cum zicea cineva mai sus . toti am (ar ) avea de pierdut cel putin un avantaj care oricum este neinsemnat , ei neintelegand ca , daca lucrurile ar fi cum trebuie dupa ceva vreme ar castiga alte avantaje mult mai mari si mai durabile. multi sunt plecati in strainatate si vad pe acolo cum este treaba . dar nimeni nu se intreaba de ce. va zic eu care este problema principala la noi …Ne-AU FACUT COMPLICI CU EI …….ca sa poata ei fura in liniste , ne au aruncat si noua cateva …..impozite mici pe proprietati , se inchide ochii la evaziune . pai impozitele ce le pălatim noi pe proprietati sunt o gluma fata de strainatate. La noi in comuna aproape fiecare are doua sau 3 case , platim un impozit f mic parerea mea . aici ar putea zice cineva ca de ce sa platesc ca oricum ii fura. trebuie rupt cumva cercul asta vicios al neincrederii. platim gunoiul cam 5 lei , daca se scumpeste doi lei ..toti valeuuu, vom muri de foame …..dar in curte 2 sau 3 masini , femeile isi cumpara haine si de 500 de euro bucata. inteleg ca se fura dar sa imi zica mie cineva de unde bani de drumuri , canalizare , investiti (ma refer la comuna mea ) daca noi platim totul foarte jos.
la asta se adauga lipsa de cultura si educatie . din pacate nu se va schimba nimic niciodata aici … trebuie sa fi prost sa stai in tara asta . oricum la mine in comuna toti sunt plecati . muncesc afara cateva luni pe an si in rest traiesc aici si chibiteaza ….
nu vrem, nici ca societate, nici ca institutie (a politiei, procuraturii, sts, medical, etc).
– a murit gigina, n-a protestat niciun gabor
– a murit gaborul ala impuscat acu, ceva vreme, n-a protestat nimeni
– acum? nimeni
– amanta lui dragnea sefa la MI ? no problemo
de ce? simplu, toti….dar absolut toti sunt la fel, aici nu mai merge cu demisii, restructurari, reorganizari si dat afara pe ici pe colo, aici trebuie dati afara 80% dintre politisti, pastrati doar aia care trec niste teste de foc, restul politistilor facem recturari printre cei mai buni gabori din china, vietnam si ii aducem pe aia o perioada.
intre timp refacuta academia de politie, marite efectivele, ridicat nr de locuri disponibile si in 3 ani incepem sa avem politisti respectabili. Sigur, va dura ani pana sa inlocuim toata politia dar macar stim ca in 2025 vom avea politie competenta, necorupta.
si la academia de politie trebuie aplicata regula cu 80!
de fapt, intre 80 si 100%!
Reforma poliției au incercat-o si alti ortodocși. N-au reușit! Mentalitatea unei țări nu se schimba de azi pe maine (a se citi: lenea, corupția și impostura)…
https://www.opendemocracy.net/en/odr/where-is-ukraines-new-police-force/
Subiectul e deja in zona Can-can-ului, in niciun caz in zona de dorinta de schimbare a societatii. Oamenii rascolesc site-urile de stiri in cautarea a ceva senzational, poate o intregistrare audio, poate o inregistrare video, poate altceva. Societatea asta a noastra, nu isi doreste sa se schimbe. E bine asa cum e. Daca isi dorea sa se schimbe cu adevarat, o facea printr-o revolutie. Am trecut aseara pe langa Piata Victoriei. 15 oameni stransi. Restul probabil stateau acasa pe facebook, scrolland si dand like postarilor de cat de nasoala e tara asta.
a fost așa de la început. informațiile sunt puține, labageala și invențiile sunt la putere.
presa n-are interesul să informeze sau să educe, ar avea foarte mult de pierdut https://youtu.be/80xCCXpZFvk
@CP, tu cati prieteni ai reusit sa aduni in Piata Victoriei ?
Sunt curios de ce primesc dislike-uri.
Vi se pare normal sa te plangi ca nu sunt oameni la proteste, in conditiile in care nici tu nu ai facut nimic in directia asta ?
Tie ti s-a parut ca rupi cu intrebarea aia, este? Ti s-a parut ca esti la fel de genial, ca militianu’ ala de la 112, care la el in bloc e miezu’.
Hai ca nu e chiar asa. Mai proasta intrebare ca a ta, e doar aia a lu’ Adi Despot cu 3 in *ula mea.
Stii de ce uraste lumea Parlamentul BoSS ? Pentru ca ne reflecta exact ca societate
Daca 70% din parlamentari sunt hoti, demagogi, inculti, mincinosi si incompetenti asa e si societatea
E oglinda perfecta pe care vrem sa o spargem pentru ca ne arata exact cum suntem
vrem să ne schimbăm si DE FAPT vrem doar niște demisii
Ai dreptate 100% . Contextual am ajuns sa lucrez cu boborul de rand. Ce sa vezi. Pusi pe japca de la mic la mare, se bucura si la 1 leu. Poti muri langa el, daca nu il afecteaza, nu ii pasa. Tupeu garla. Parlamentarii sunt exact ca majoritatea poporului
Corect.
Dacă românii chiar ar dori să se schimbe are oglinda în fața lui exact așa cum zici.
De regulă, problema mai mare este găsești o soluție dar la noi problema este aplicarea soluției.
Să fim serioși, până la un NIMBY din ăla cu centrale nucleare sau trenuri de mare viteză e cale lungă. La noi le e frică să ridice mașini care blochează bulevarde să nu supere alegătorii. Ce te faci într-o societate în care un procent serios din oameni nu respectă legi de bază.
Săptămâna trecută mi-am luat flashuri că nu am trecut pe sub barierele care se lăsau la calea ferată. Mi se pare reprezentativ pentru materialul electoral cu care se lucrează.
Nu vrea nimeni sa se schimbe, crede ca am trecut de revelatia asta. Mottoul tarii ar trebui sa fie: Scapa cine poate!
seful politiei ipj olt care era imputernicit pe post, dupa ce a fost demis el are 2 variante : daca are varsta + vechime atunci se pensioneaza sau revine pe postul initial care a fost blocat cat timp el a fost imputernicit ca sef al politiei pe judet. ca se fie trimis la plimbare de tot trebuie facuta cercetare disciplinara, demonstrat ca a incalcat codul politistului sau codul penal, nu e asa simplu …
alea cu politist prins cu spaga si reprimit ca politist sunt povesti in 2019, nu exista!
poate au existat inainte de 2000 cazuri d astea dar azi esti dat afara automat din politie si pentru o banala amenda penala. cunosc caz concret de politist care a fost prins baut la volan, nu a zis nimic la nimeni inclusiv colegilor dupa care cand judecatorul a decis definintiv amenda penala ziua urmatoare a primit telefon de la resurse umane sa se prezinte acolo si i-au pus hartie in fata sa semneze ca de maine e out din sistem…
„Iar cine ia măsuri drastice, pierde alegerile.”
O varianta ar fi așa: câștigi alegerile, fara sa spui cate/care măsuri nepopulare, că altfel nu te mai voteaza nimeni. Cu PSD unde e acuma, chiar sunt șanse.
Iei rapid măsurile nepopulare. Că e vorba de coduri : penale, rutiere, că e reorganizarea serviciilor de urgență, că e politie, că sunt funcționarii, că sunt asistații sociali. OUG sau ce naiba se poate cel mai repede.
Profit. Societatea în general, nu tu.
Extraordinar! Deci ar fi bune OUG-urile.
Păi Guvernul Ciolos a dat zeci de OUG in aproape un an, cred ca aproape de 100. Ce a rezolvat cu ele?
Vasile nu cred ca mai ai scapare. Nu intelegi nimic. Noi vorbim in general de lucruri bune vs lucruri rele. Faptul ca Ciolos da OUG nu e egal cu Dragnea (indirect) care da OUG. E vorba de omul care da OUG, interesele lui, ce targhet principal au OUG.
@Moto
Poti sa-mi răspunzi la intrebare?
În ce domenii sociale si-au facut efectele cele aproape 100 de OUG adoptate de Guvernul Ciolos?
Ce s-a întâmplat bun in tara după OUG-urile lui Ciolos?
@Vasile, ai vreun exemplu de OUG dat de guvernul Ciolos care a dus la inrautatirea situatiei din Romania ?
Indiferent din ce punct de vedere analizezi: economic, ca nivel de trai, politic, imagine internationala, etc.
Ce propui tu este calea sigura spre dictatura.
@Andrei G
OUG care a permis crearea echipelor mixte SRI-procuror.
Ce bunăstare au adus societății protocoalele? Vad ca unii plâng după ele. Efectiv ce s-a schimbat in bine in societate in urma protocoalelor?
@Vasile: Mai sterge-te, bre, la gura …
Efectiv au fost depistate cateva acte de coruptie la nivel inalt.
Cu ce s-a imbunatatit viata oamenilor de rand ? Poate cu nimic, dar m-am bucurat sa vad ca au fost cativa politicieni importanti care au intrat la inchisoare).
Oricum imi place ca „fentezi” foarte elegant raspunsul.
Sa repet intrebarea, poate nu ai inteles initial: ai vreun exemplu de OUG dat de guvernul Ciolos care a dus la inrautatirea situatiei din Romania ?
@Vasilica.. Zi-mi o ordonanta de-a lui Ciolos pe care nu o intelegi si am sa incerc sa ti-o explic… In rest, Ordonantele de Urgenta sunt un lucru necesar intr-un guvern functional;
Lumea se plange de calitatea lor in guvernul PSD, si ca unele se dau fara urgenta; Chestie care apropo, Ciolos a fost injurat ca a refuzat sa modifice anumite lucruri prin OUG fiindca a considerat ca trebuiesc decise in Parlament
Apoi, vezi ca la protocoale uiti ca Dragnea cu manuta lui a semnat unul.. De ce le-au tinut secrete nu stiu, poate ne spune Ponta, Dragnea, Basescu.. Cert e ca in momentul in care n-au mai fost la ciolan si n-au mai avut nici unul access legal la SRI au stiut sa se planga ca ei cu manuta lor au facut o treaba probabil ilegala (ca deh, CCR decide pe viitor);
Iei rapid măsurile nepopulare.
Plot twist: vine criza financiară din străinătate.
Ești nevoit să aplici alte masuri nepopulare pt că criza.
întri în groapa de gunoi a istoriei pentru că prostimea te blamează că ai băgat țara în criză
să ne aducem aminte de unul de la europa fm, care voia să recicleze, dar a abandonat complet ideea când a auzit că el trebuie să iasa cu punga din bloc și să meargă cu ea până la tomberon
https://zoso.ro/reciclarea-incapatanarea/
Da, parcul Tineretului e plin de rotweileri și amstaff fără botnițe ori lese…deși parcul are pază, și de la o firmă privată și de la Jandarmerie, stau toți ciorchine pe la Mac și o freacă aiurea în uniformă. Iar pe la plaja amenajată lîngă Orășelul Copiilor sunt mulți copii…
E o tragedie iminentă… Va avea Baluță pe cine să dea vina, deși lege există și acum pentru cîinii de talie mare, dar cînd n-ai cu cine…
La fel de bine există extrema „interzis cu cîinii în parcuri” aplicată cu succes la Iași, orașul rectorului Toader cel fără de prihană.
O observatie : rares bogdan, orban, iohannis, barna, ciolos si cine mai vreti voi din opozitie nu cer demisia lu dancila desi e legitim sa i ceri demisia….. asta demonstreaza cat de coarde sunt oamenii politici care isi vad interesul indiferent despre ce drama e vb.
Pentru că nu-i interesează schimbarea, ci doar preluarea ciolanului, iar poporul prost pune botu’.
Si altceva, ala de la interne si a dat demisia. Aia de la justitie birchal ce mai asteapta ??
Eu nu inteleg de ce si-a dat ministrul de Interne. Chiar daca esti un fel de Dumnezeu si ai toata bunavointa de a schimba lucrurile si de a imbunatati activitatea ministerului, tot nu aveai ce face in 6 zile.
de ce si-a dat demisia*
Raspunzi de tot ce fac subalternii tai si raspunzi si de imaginea institutiei. Un angajat din institutia dat s a facut de kkt, tu raspunzi si mai departe toti superiorii lui pana la el inclusiv…..
Sunt de acord cu ce spui, doar ca aici nu era cazul.
Nu ai cum sa raspunzi de actiunile unor oameni, in conditiile in care tu ai venit pe post cu 6 zile in urma. Nu ai fi avut timp nici sa faci o analiza si in nici un caz sa schimbi ceva.
Dar oricum nu conteaza foarte mult, nu este ca si cum il consider pe Nicolae Moga un ministru capabil (nu am nici cea mai vaga idee legata de pregatirea lui in domeniu).
pentru că dacă își dă demisia dăncilă nu pleacă cu tot cu parlament și partid.
@John Temple: Fix invers ar avea mult mai mult sens!
Prin 117, Gaius Cornelius Tacitus zicea așa: Corruptissima re publica plurimae leges adicătelea cu cât statul e mai corupt, cu atât are mai multe legi.
România secolului 21 este exemplul perfect.
Mai spun o dată acilea: în Austria, acum o săptămână, frate-miu a plătit 200 Euro amendă pentru că a mers cu 90 km/h în zonă de 50 km/h.
Acolo de ce sistemul funcționează, dar în România, nu? Răspunsul e unul extrem de simplu: pentru că NIMENI nu vrea.
La referendumul din 26 mai au votat „da” cică 6,5 milioane de oameni. Sa zicem ca 2,5 milioane de oameni i-a pus in plus STS-ul.
Au rămas 4 milioane. 75% din aceștia au studii superioare, 25% nu au.
Dacă există in Romania 4 milioane de oameni (dintre care 3 milioane cu studii superioare) care merg sa voteze la un referendum consultativ unde se poate transpune maxim 25% in legislație, e clar ca tara asta nu mai are nicio șansă. Sunt exagerat de mulți naivi.
Ps: care sunt pasii următori pt implementarea in legislație a referendumului? Ce va face opoziția in continuare ca sa transpună referendumul?
A, nimic, doar au vrut să numere nrul de naivi cu scoala din Romania.
1. de unde ai scos-o pe asta cu 25% i-a pus in plus STS? Ceva dovezi? Eu vad pe site la BEC miile de procese verbale din tara, cu cifre cu tot, semnate, aranjate. Tu ce ai vazut de iti ies in plus 2 milioane de votanti?
2. de unde ai scos-o pe asta cu 75% au studii superioare? Eu am vazut altceva in exit-polluri, chiar si la Pieleanu. Tu ce date ai?
3. nu ai inteles ce e ala un referendum consultativ, nu-i asa?
4. Opozitia depusese un proiect de modificare a Constitutiei in acord cu rezultatele acestui referendum. Doar ca onor CCR a zis pas.
Imi cer scuze ca sunt asa direct. Esti prost rau. Sper ca faci niste bani din asta.
adica 40% in plus de la STS? sursa?
e o teorie vehiculată de psd ca să explice de ce au pierdut.
@Florin
Pct. 4:
La codurile penale CCR nu a zis pas, a acceptat propunerile opoziției.
La proiectul de modificare al Constituției a zis pas. Păi înseamnă că astea erau niste aberatii.
Din punct de vedere juridic, motivarea CCR cand a respins propunerea de modificare a Constitutiei este o aberatie.
Vasilica tata, du-te de iti fa un control la ambele capete. Vezi ca ala de jos sa fie steril si ala de le umeri sa nu fie plin cu ceva ce a iesit din WC. Altfel n-ai fi prost, doar membru pezede. Lucru care te face subuman. Semnat unul din cei care au avut grija ca procesul electoral de pe 26 mai sa fie unul 100% corect. Iti recomand detox cu ceva alifie.
Si alea 2,5 milioane de voturi in urna, cine le-a bagat?
vasile, pentru curiozitatea mea personală și fără să fac mișto, ai terminat cibernetica?
@pizzi
Chiar nu. Mircea Badea cică a terminat până la urmă Cibernetică.
Eu am absolvit Facultatea de Postac PSD. Se castiga mai bine ca la cibernetică după ce termini scoala.
Nu e grea meseria. Te uiti toata ziua la a3 si romania tv si apoi postezi pe blogurile si site-urile de dreapta. Dacă ai primit destule minusuri, înseamnă că ti-ai facut treaba bine.
@VAsile: Tot 10 bani comemtariul?
aia era pe vremea lui mitrea. acum s-au mai schimbat prețurile.
să vedeți ce scoruri sunt la articole pe blog.
Un pic mai mult. Cred ca atat se plătește la postacii opoziției. La opoziție trebuie plătiți si protestatarii de serviciu si aia is destul de mulți. Raman mai putini bani.
La opoziție e concurenta mare intre cine sa puna mana pe bani. Protestatarii oricum preferă bitcoin.
Vasilica tu faci experimente sociale cu cititorii blogului? ca prea le dai pe goarna.
Ca sa dai niste masuri/legi „bune” pentru popor odata iti trebuie niste oua mari, respectiv un pic de viziune ca sa sti pe unde vrei sa ajungi.
Noi momentan, suntem intr-o situatie disperata de nu prea stim unde vrem sa mergem, dar nici unde nu vrem sa ajungem. Mergem in inertie de vreo 10 ani cel putin, cam fix dupa ce am intrat in UE, asta ca sa fiu finut.
Ce ma deranjeaza acum, este ca absolut nimeni nu a venit cu niste masuri punctuale ce ar trebui luate. A fost ceva de la USR, dar prea general, de punctat ideea lui Drula despre localizarea la 112 si cam atat…
Unde suntem acum? Intr-o tara in care scapa cine poate si care se va depopula masiv in continuare, lumea se revolta iese un pic in strada, iar cand realizeaza ca lupta e pierduta se resemneaza si se izoleaza in turnul de fildes, ori emigreaza.
Chiar si tonul comentariilor pe care le-am vazut in ultima perioada este unul de resemnare, pentru ca in fond ca ceva sa se schimbe trebuie sa vina din noi, din intreaga societate. Ori intreaga societate este in mare parte refractara schimbarii si nu pentru ca n-ar vrea ci pentru ca instinctul de supravietuire este activat in noi toti. Si din pacate nu-l putem opri..
Ca sa extind un pic analiza dvs: un sistem poate fi reformat cand macar una din conditiile urmatoare este indeplinita:
1. exista o masa critica in interiorul sistemului care sa vrea schimbarea (de ex, profesorii in invatamant)
2. exista o masa critica ai „beneficiarilor” acelui sistem care doresc schimbarea (de ex, parintii copiilor)
3. apar niste politicieni cu viziune si suficient de abili si hotarati, care reformeaza sistemul contra vantului
La orice sistem ne uitam (educatie, sanatate, infrastructura, ordine publica, disciplina in constructii, etc), la noi in RO nu se indeplineste nici una.
Pb pleaca de la Constitutie. De frica unui nou Ceausescu am lasat o banda parlamentara sa dea legi de cacat si sa bage bete in roate. Partidele sunt bande de infractori, Cosa Nostra ar fi geloasa pe noi daca ar mai exista. Exemple ? Dai drumul la 14k de infractori, multi din ei periculosi din care 500 de pedofili ca sa scapi camarila politica de puscarie. Camerele de trafic din orase si de pe drumuri sunt ilegale desi sunt folosite si functioneaza peste tot in UE. CCR a blocat si anulat protocoalele intre SRIParchetPolitieetc ca sa fie liber la furat. Pe termen scurt as declara stare de urgenta pt ca avem o coruptie generala ce atenteaza la siguranta nationala. Pe termen lung as modifica Constitutia in care as restrange Parlamentul si as depolitiza tot ce misca.
„Resetarea“ societăţii în care trăim nu este posibilă pentru că pur şi simplu nu există resursele umane pentru a o realiza. Marea problemă a României contemporane este golirea demografică. Catastrofa noastră este una biologică, ceea ce produce cumplite efecte politice. Aşteptând această resetare, demonstrăm că suntem o comunitate care aşteaptă minuni din nimic.
https://adevarul.ro/news/societate/romania-ne-resetabila-mostenirea-neamului-prost-1_56c6cc885ab6550cb8f86c35/index.html
Pai nu se poate schimba orice printr-un click sau un like pe Facebook? Nu? Atunci prea mult efort.
La moa în oraș a fost mutată o trecere de pietoni 50 m mai colea. Oamenii traversează tot pe la fosta vechea trecere, evita și gardul instalat, iar tu vorbești de chestii serioase. Coa mai bine schimbi țara, te-a stricat aerul de munte.
o mare parte din oamenii atinsi de vreo decizie/lege(sunt putini aia lucizi care vad binele comun) se vor transforma peste noapte in trompetisti/postaci/etc. si din cauza asta o sa le zica si vecinilor ca vezi ce mizerie e X si Y, ca numai legi cretine dau si sa nu-i votezi.
deci presupun ca nu vorbim doar de cati sunt direct afectati ci de cati altii mai influenteaza negativ cei afectati.
Daca vrei caine mare dar nu ai gradina de min 300 mp cumpara-i macar o banda de alergat, nu fi carnat!
Sau ia-i un abonament la sala
politica nu ne afecteaza.
Exact. As dori ca individul care a scos butada asta sa le explice si parintilor fetelor
Eu demult imi doresc sa vina cei din opoziție la putere, în special USR+. Partea proasta e ca nu prea isi doresc ei.
Dacă fac lucruri nasoale, o sa supraviețuiesc eu cumva, dar și de ei scăpăm pt niste ani apoi.
Dacă fac lucruri bune, în mod normal si eu profit de ele, ca doar nu o sa profite numai cei care i-au votat.
Eu sincer, fără nicio vrajeala, de abia astept sa vina sa faca bine țara.
Tara nu se face bine niciodata, schimbarea este in fiecare.
a vorbit dancila : „nu putem aduce inapoi ceea ce s-a intamplat deja…”
parazitul vasile are, involuntar, un rol pozitiv: mentine ura impotriva psd treaza!
https://www.paginademedia.ro/2019/07/dialog-halucinant-la-romania-tv-pe-cazul-de-la-caracal-luis-lazarus
#jurnalism
Tru story. Mai ca imi vine sa cred ca politienii isi doresc o buba din asta. Exemplu: adjunctul (sau ceva sef important) al politiei din Iasi, dupa cazul Larisa, a fost scos din functie si retrogradat comandant ”al mare” al politiei judetene Botosani. De unde dupa jumatate de an appx, a fost pedepsit sa mearga la Ministere, in Bucuresti, si ca sa fie si mai rusinat, a fost avansat general. Ca sa se pensioneze si sa rada copii de el pe strada ca facea naveta.
Un pensionar antipesede după ce i-a fost mărită pensia cu aproape 1000 de lei în urma unei recalculări pentru grupa 1 de muncă a zis că el ar renunţa la mărire dar să nu-i mai vadă la guvernare pe pesedişti. Dar aşa, mai cu juma’ de gură. Eu chiar aş fi curios dacă o să refuze cei 1000 de lei sau o să-i doneze dacă după 2020 psd nu va mai fi la guvernare.
spunei- sa stea linistit, sunt doar pe hartie, in realitate i-a mancat inflatia, n-are la ce plus sa renunte.
Lasand circlejerk-ingul la o parte (nu mai are rost sa spun ca sunt de acord cu tine)
Uite aici ca se poate: http://www.tion.ro/nu-te-gasesc-nici-cand-faci-misto-de-ei-ciobanul-care-a-sunat-la-112-de-negasit-nici-dupa-18-zile/2294934
Articolul e scris de-un muist ce a ratat tocmai partea cea mai interesanta:
„În zonă au fost trimiși doi ofițeri și 16 subofițeri de la ISU Banat, mai multe autospeciale de intervenție, un echipaj SMURD, o șenilată, dar și un echipaj canin specializat pe căutare-salvare. Pompierilor li s-au alăturat și cei de la SVSU Mașloc, un echipaj al IPJ Timiș, un voluntar cu câine specializat în căutare și salvare, dar și un elicopter SMURD care survola zona.”
–
Toate astea pentru ca au crezut ca un om si-a pierdut constiinta… Dar daca o asemenea desfasurare de forte ar fi fost facuta in Caracal, oare ar fi gasit fata sau nu?
acum ce-i drept, si la Caracal criminalul ala tot „constiinta” si-a pirdut-o. Ghinionul fetei ca n-a stat la fel de bine si la capitolul „cunostinta”.
Corect: CONȘTIENȚA.
„dar cei care vor lua aceste măsuri vor pierde voturile celor afectați direct”
Daca toti cu materie cenusie peste medie (mai ales tinerii) s-ar duce la vot, numarul de voturi pierdute ar fi neglijabil.
Chiar sunt curios, citi dintre cititorii acestui blog, care se pling aici merg la vot?
Eu tot ce pot sa constat e numărul mare de budiști aici (zoso included) care își îmbunătățesc karma fiind drăguți cu Vasile
Vezi ca la ajutorul de incalzire esti apt daca masina are peste 10 ani vechime sau zona in care locuiesti este zona greu accesibila. Gen un catun de 5 case la 10 km de brasov intr-o grota cu nea ursu’