Grăsime pe creier de politician

Instinctul și o parte de raționalitate îmi spun că n-ar trebui să scriu prea des pe aici. Dar sunt într-o cameră de hotel propice televizorului și butonatului. Sunt în fundul Franței, într-un oraș înfrățit cu orașul Reșița, ca să înțelegeți mai bine. Orașul lui Michel Onfray și al lui Orelsan. Pesimism propice aberației introspective.

Mă uit pe ARTE, ca orice filosof aspirant. Sau ca orice hipster elevat. Se discuta aprins despre Jiletcile Galbene. După 4 luni de manifestații, unii se cramponează în „nu e normal, manifestațiile nu sunt declarate”, „prefectul nu a fost informat de traseul ales de manifestanți”.

Un jurnalist de provincie, cu o cravată tricotată și o cămașă în suferință la nivelul burții, cu o față rotundă de gurmand ce sare calul în fiecare seara, cu o barba „negligé=de lene”, tace din gură. Șeful sindicatelor din Poliție se plânge mai rău ca unii comentatori de aici. Că polițiștii sunt agresați de galbenii care arunca cu bulgări de cârpe umplute cu șuruburi și îmbibate cu lipici. O doamnă spune – și imaginile o confirmă – că aceia care au făcut chestii nasoale week-end-ul ăsta nu sunt oamenii fluorescenți, ci băieții „black bloc„.

Și ridică și slinosul mâna. Și spune că guvernul continuă să nu înțeleagă ce vor oamenii care manifestează. Că oamenii ies în stradă pentru că vor ca guvernul să ia măsuri și să reformeze instituții, taxe, impozite etc. Iar statul, guvernul, Macron pur și simplu nu înțeleg. Nici măcar nu se prefac. Pur și simplu sunt depășiți. Ceață pe creier. Grăsime pe canalele neuronale.

Statul francez a ajuns în punctul în care își spune că trebuie sa riposteze mai violent, să ucidă oameni dacă e nevoie! Ca să le arate manifestanților că e serios. Că statul face tot posibilul să se respecte legea. Mai ales cea cu manifestațiile care trebuie aprobate de prefect. Pufnesc în râs. După 4 luni, ăștia sunt tot în stadiul în care se gândesc că amendând și mai mult oameni, băgându-i în pușcărie pentru… pentru ce?… vor reuși să oprească manifestațiile. Trebuie ca acolo sus sunt oameni foarte proști.

Deci, să rezumam: nu cedăm, nu facem nicio reformă, nu reducem nici o discrepanță sociala, omorâm unul-doi manifestanți și s-a terminat cu manifestațiile. Bwahhahaaa!

Oamenii cer lucruri concrete: reducerea taxelor, impozitelor, impozitarea mai mare a bogaților, referendum mai ușor de declanșat etc. Televizorul arată doar niște oameni care se ceartă cu niște jandarmi. Strigă unii la alții, din când în când un flashball, o cărămidă și asta e imaginea evenimentelor.

Guvernele din aproape toate țările și-au atins nivelul de incompetență. E timpul pentru o altă forma de trai în societate. Democrația e depășită. Dictaturi am trăit, no thanks. Socialismul în forma actuală suge. Extrema dreaptă se metamorfozează, dar nu va fi niciodată capabila de guvernare. Pur și simplu trebuie un „reset”, puțină foame, puțina sete și apoi să ne așezăm să scriem un nou contract social.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

37 comentarii

  1. momentan sunt in Egipt, tara pentru care singura solutie este efectiv dictatura.
    dar evident ca nu toata lumea accepta un dictator din grupul celalalt asa ca prin Sinai (pe unde sunt eu) e un fel de razboi civil cu beduinii.

    Singura solutie e fragmentarea centrilor de putere. Practic descentralizarea, fie ca vorbim despre Romania, Franta sau Spania.. asta e solutia. Atunci cand deciziile se iau local, democratia functioneaza (vezi Elvetia). in rest UE controleaza relatiile externe.

    00
    • Da, cred ca o forma de federalism ar putea functiona. Singura chestie care ma sifoneaza la asta e ca vine cu o crestere a aparatului institutional. Mai multi centri de putere, mai multa functionarime, mai multa birocratie.

    • Cât timp nu se suprapun în atribuții, din contră, ar trebui să scadă birocrația.

      În Cluj o instituție dacă are 100 de funcționari, în Oradea ceva cu aceleași atribuții ar trebui să aibă jumate. Iar ăia dacă vor să facă plăți online, să poată face, nu să accepte aprobări de la București.

      Poate de exemplu Cluj n-ar avea nevoie de instituții în domeniul mineritului. Că n-au mine. Ce mai are tangențial cu subiectul, se poate ocupa cineva din altă instituție, cât să dea autorizații sau ceva, nu trebuie ditamai aparatul instituțional.

      Comunismul a căzut și din cauza asta, centralizare excesivă.

      Am citit că de la București comuniștii vroiau să facă fabricile în partea greșită a orașului, toată poluarea ar fi adus-o vântul în oraș. Noroc cu cei locali că au insistat, și le-au poziționat așa încât să nu ne intoxice pe toți. Pe Bucureșteni ce-i interesa la faza asta, nu ei trăiau aici.

      Cine știe câte decizii proaste s-au luat așa de către oameni care nu trăiau cu nici o consecință a deciziilor făcute, generând nemulțumiri în lanț în toată țara…

      00
    • Nu creezi competiție. Dar, devii mai responsabil când știi ca ce faci îți aduce sau nu voturi. Acum, indiferent ce faci banii vin de la centru, așa că trebuie doar să te învârti de voturi

      00
    • In momentul în care creezi competiție între regiuni o sa vezi cum o sa scadă birocrația și cheltuielile inutile.

      Oricum constituția și o parte din legi o sa fie la nivel Federal și ue

      00
    • La faza cu „creezi competitie” nu sunt de acord. Competitia e in relatie cu economicul, nu prea bun pentru o noua forma de societate. Parerea mea. Sper ca nu trebuie sa precizez la fiecare comentariu sau text :-)

    • Competiție în privința nivelului de trai gen am întâlnit mulți americani și britanici care trăiesc în țările nordice pentru ca e un nivel de trai mai bun.

      Țări bogate, PIB/persoana bun dar Danemarca de exemplu bate US la statisticile de fericire și Healthcare, work life balance.

      Aceasi competiție e oarecum în UE. doar ca durează ani de zile pana când își dau seama la nivel de țară. Tarile baltice și Bulgaria au programe de atragere a oamenilor și a investițiilor.

      00
    • aceasta competitie exista deja intre orase si regiuni, doar ca mai peste tot avantajul este de partea capitalei.
      Acolo este nivelul de trai mai bun, anumite chestii sunt subventionate, parca se investeste mai mult in infrastructura. Daca este un protest in Timisoara, parca e mai irelevant decat daca este un protest in Bucuresti unde e conducerea.

      De asemenea se elimina conflictele de cultura cum ar fi ca eu sunt catalan / valencian / galician / basc / spaniol.

      Mai adaugi si ca astfel mai descongestionezi orasele mari, cand fiecare oras mai mic va avea mai multa putere de decizie, inclusiv de atragere a oamenilor prin scaderi de taxe (asa cum se intampla pentru companii) si un nivel de trai mai bun.

      Cat despre birocratia de mai sus, pai fiecare cum isi permite si cat vrea sa dea pe ea. Eu o sa fiu primul care se muta intr-o regiune care declara clar ca ei vor capitalism fara prea multa birocratie. Poate tu nu, tu te vei muta intr-o regiune ce se vrea socialista (pana da faliment).

      00
  2. ai dreptate

    00
  3. Si care ar fi primele puncte din acest nou contract? Si vorbesc serios, pentru ca altfel nu faci decat sa fii dintre cei care zic ca trebuie sa fie bine, ca sa nu fie rau.

    00
  4. Trebuie descentralizare un pic. Mutarea polilor de decizie.

    Inamicul cred că e centralizarea de fapt, nu neaparat forma de guvernământ. Când un om din București hotărăște ce și cum în cucuieții din vale, ceva nu e ok.

    Elvețienii cred că au demonstrat că sistemul funcționează. La fel și americanii, care au început cu un sistem descentralizat, și s-au dezvoltat exploziv, și pe măsură ce se centralizează factorii de decizie, le cresc datoriile, deficitele, o duc din ce în ce mai rău, și inegalitatea crește zilnic.

    Una e când intră câte-un oraș sau chiar stat în faliment, gen Detroit, alta e când intră o țară întreagă.

    În teorie sună fain și naiv să zici că e mai fain dacă impactul e absorbit de o entitate mai mare, și așa de exemplu datoria Detroit se putea plăti de guvernul federal, aka de toți ceilalți cetățeni.

    Pe moment poate funcționează, dar pe termen lung de fapt doar se prelungește exact ce zici tu, incompetența. În loc să dai toți oamenii ăia afară, și să lași administrația aia să moară, o întreții prin subvenții plătite de ceilalți plătitori de taxe.

    În toate Europa e fix prostia asta. Belgienii la fel, nord și sud. Nordul plătește, sudul n-are stresuri. Italia la fel, Franța la fel, în românia nu mai vorbim.

    În teorie sună bine să ajuți să distribui cumva avuția, corect, dar în realitate de cele mai multe ori doar întreții competența de fapt.

    La noi exemplu clar ar fi CFR. Trebuia demult lăsat să moară, dar e întreținut în continuare pentru că e nu e etic să dai atâția oameni afară, nu? Oameni care fură tot ce-apucă, literalmente iau încasările de la bilete, furt pe față, și e trist să-i dai afară, compensăm restul.

    La fel o grămadă se orașe și societăți de stat care au impact în PIB din cauză cu nu plătesc contribuții și taxe de ani de zile, dar își primesc drepturile la concedii plătite, maternitate, pensie, ca și cum ar fi plătit. De pensii speciale nu mai vorbesc, e dezbătut subiectul.

    Și în Franța e la fel. Statul francez are acțiuni la Renault de exemplu. Ca să ce? Să absoarbă pierderi, să capitalizeze. La fel în o grămadă de corporații care sunt mereu pe pierdere. Și asta se simte, banii ăia trebuie să vină de undeva că nu mai pot băga inflație ca în vremurile bune.

    00
    • In parte sunt de acord. Apoi sunt nuante. Nu stiu daca Elvetia e un exemplu. Din exterior pare cum zici tu. Din interior, sau, mai bine zis, in contact cu Elvetia, nu e prea placut sa fii… in contact cu ea. De fapt, te respinge ca pe o masea stricata daca nu ai bani. Iar sansa ei nu a fost o politica buna, ci, in cea mai mare parte, banii pe care toti beligerantii s-au inteles sa ii tina acolo in perioadele negre ale umanitatii.

      Despre flamanzi si valoni, nu sunt chiar atât de sigur ca a fost gresit. Belgia a fost in top 5 la PIB/locuitor acum vreo 20 ani. Descentralizarea de care zici tu n-ar aduce neaparat ceva bun. Doua tari diferite, cu relatii nu prea bune pentru cine stie cât timp dupa asta. Cu amaraciuni, cu ranchiuna. Nu cred ca e ceea ce isi doreste populatia. Din ambele regiuni. Apoi, daca unii fac foamea si ailalti o duc bine, crezi ca va durea mult „pacea sociala”?

      Spargerea in tari/comunitati nu mi se pare solutia cea mai buna. Revenim la organizari tribale si vom muri sufocati de birocratie.

    • @fluture fiecare tara are industrii specifice.
      Aici vorbim despre ce se face cu bugetul comun adunat din taxele tuturor si despre oportunitatile de dezvoltare ale unor regiuni care nu au nu stiu ce influenta asupra centrului. Vezi Bretagne, miscarea nationalista de acolo cere simplu descentralizare.

      Salariul mediu in Bretagne este de 21k EUR / an. In Paris 36k. Ce pot face ei cu puterile de acum ca sa fie mai competitivi si sa aduca oameni capabili la ei in regiune ca sa creasca salariile? Probabil nu prea multe, niste taxe locale pe care le controleaza.

      00
    • In principiu ai dreptate. Problema apare cand crezi cabtotul trebuie sa se susțină singur din activitățile economice.

      Să-ți dau unu, doua exemple: cam toate spitalele nu se pot susține dpdv economic. Poate in SUA, insa nu as dori sa-mi rup piciorul acolo. Al doilea exemplu este CFRul. Statul trebuie sa întrețină căile ferate. CFR trebuie sa fie subventionat deoarece, daca ar fi in capitalism multe regiuni n7 ar mai fi servite sau preturile ar fi exorbitante. Asa este cu Deutsche Bahn, se retrag dupa lini intre orase de clasa c (de exmplu berlin görlitz), acum dupa ani de zile este servita de o linie privata, pretul merge, totul merge dar firma respectiva se gandeste deja sa se retraga) si DB primeste miliarde de la statul german. Pretul biletelor este de cateva ori mai mare pe aceleasi distante, ca de expl in Italia. Berlin Düsseldorf ma costa adhoc in jur de 115 euro într-o direcție pe persoana.

      Statul are atribuiti de subventionare si de „pașnic de noapte” – altfel ar dispărea spitale, muzee, pompieri, armata, politia, teatre, bazine, sali de sport.

      00
    • @manu144x In Belgia situatia cu nordul si sudul e ceva mai complicata. Multa vreme sudul era zona bogata si nordul cea saraca, iar valonii (din sud) ii vedeau pe flamanzi (nordici) ca pe un fel de cetateni de mana a doua. Intre timp situatia s-a inversat si flamanzii isi iau revansa. Dar asta nu inseamna ca valonii „freaca menta” pe banii flamanzilor.

      00
    • @fluture

      Nu am zis că trebuie să ne spargem și să ne separăm care unde apucă. Nici vorbă. De exemplu nu înțeleg nici până în ziua de azi de ce UE nu are o armată comună. Sau de ce nu sunt standardizate o grămadă de chestii care ar simplifica viața cetățenilor.

      Ziceam doar că ar trebui regândite ce lucruri ar trebui să fie centralizate, și ce ar trebui descentralizat, pentru că acum e mult prea centralizat tot.

      De exemplu sunt de-acord că infrastructura trebuie să revină în sarcina statului. Corect.

      Iar cu mersul mai bine la uni față de alții, asta este relativ.

      De exemplu ce interesant ar fi dacă firmele în moldova, în zone defavorizate, n-ar avea de plătit 16% impozit pe profit, ci doar 10%. Este că poate ar deveni interesantă treaba?

      Acuma o fabrică normal că se poziționează cât mai aproape de graniță, că aceleași taxe și impozite le plătește și în Arad sau Timișoara, și în Vaslui.

      Nu e ușor să decizi care chestii trebuie și care nu trebuie centralizate, dar ceva trebuie schimbat.

      Moștenirea comunistă e încă vie și azi la noi, instituții peste instituții care se suprapun, care nimeni nu e responsabil, ai atâtea variante să arunci vina de n-ai treabă.

      La belgieni știu că e mai complicat, peste tot e mai complicat, dar feeling-ul există.

      00
  5. Macar au sange sa tot iasa!
    Mai trebuie sa se ridice putin extremele pt ca guvernele sa vada realitatea. Oricum politicienii sunt rupti de societate; ei avand venituri mari ani de zile nu mai „simt” societatea. Uneori schimbarea a fost o revolutie. In Franta a fost mai bine dupa?

    00
  6. Io sunt relaxat.
    Citesc cand sunt relaxat.
    Ajung pe la mijlocul articolului si imi zic: ‘-Interesant…’
    Ajung la 2/3 din articol si zic ‘ajunge’.
    vreau sa comentez…
    tac…
    citesc comentariile

    00
  7. Noi ca popor nu avem dreptul sa comentam si sa propunem ce sa faca altii. Noi o avem premier pe Dancila, prostia, incompetenta si tupeul ei nu au egal. In nici un moment important din istoria Romaniei nu am avut oameni competenti in functiile cheie. Noroc cu madam Uniune ca altfel eram la nivelul Republicii Moldova sau al Ucrainei.

    00
    • Noi ca popor nu avem dreptul sa comentam si sa propunem ce sa faca altii.

      fluture e francez, are cetățenie de la sarkozi, că au dat amândoi la carla.

  8. Adevărul este că şi io mă uitam în ’89 la Revoluţia în direct de la TVR şi a doua zi comentam în faţa blocului cu vecinii evenimentele. Eh, atunci nu aveam internet şi bloguri.

    00
    • Cool story. Atunci macar discutai evenimentele, acum discuti ca ai putea sa le discuti si pe astea. Multumim pentru schimbarea pe care o aduci in societate.

      00
  9. Anarhia e cea mai extrema descentralizare!

    00
  10. Fluture, nu pot pretinde că știu care sunt belele statului francez ca să pot avea vreo opinie, pro sau contra, despre justețea revendicărilor ”vestelor galbene”. Așa că iau de bune cele expuse de tine și încerc să le judec prin prisma a ceea ce-ar primi acei oameni dacă ar trăi în Ro:
    1. ”reducerea taxelor, impozitelor”. Eu sunt un susținător convins al măsurilor liberale (și definesc ce înțeleg prin asta: intervenție minimală a statului în economie și nu numai; statul trebuie să se implice DOAR în proiectele comune, în următoarea ordine: învățămînt, apărare, investiții majore de interes comun, sănătate și foarte puține altele)
    2. ”impozitarea mai mare a bogaților”. Aici aș zice ”pas”. Deși nu sunt sunt bogat, cred că adoptarea impozitului unic a fost cea mai remarcabilă măsură luată după ’89. În primul rînd, pt că, în esență, este o măsură onestă. Iar în al doilea rînd, pt că, în Ro, un al doilea prag de impozitare n-ar începe de la, să zic 30k euro/lună, ci de la 500 (eu cîștig ~2k euro/lună). Adică doar cei ce trăiesc din ajutorul social nu s-ar ”califica” pt al doilea prag.
    3. ”referendum mai usor de declanșat”. De acord cu asta. În plus, în Ro, avem probleme dintr-astea și cu înființarea unui nou partid! Desigur, asta ar trebui schimbat la pachet cu finațarea partidelor din bani publici (o mîrșăvie în sine!)
    În plus, eu manifestat și pentru includerea regulilor alegerilor electorale și ale referendumului în textul Constituției (ca să nu mai poată fi schimbate decît prin voința directă a poporului). Așa cum stau lucrurile acum, Constituția doar ne garantează dreptul de vot, însă felul în care se desfășoară și interpretează acest vot este lăsat la bunul plac al vremelnicului guvern/majorități parlamentare. Astfel încît aceștia deja au ciuntit aceste regului: vot într-un singur tur la locale, coborîrea pragului de validitate a unui referendum de la 50% la 30% – fiecare din aceste măsuri avantajînd partidele mari!).

    00
  11. Democrația e depășită. Eu sunt idiot și intru cu mașina în zid, apoi spun că e nevoie de star trek :)
    Mai butonează, Fluture. Să iti spun ce dau ăștia la teve, în Mexic?

    00
  12. Tocmai recitesc „Istoria Angliei” de Andre Maurois. Am ajuns la capitolul despre Magna Charta. Ce se prevedea acolo (la 1215, când a fost semnată de regele Ioan): „Există legi ale statului, drepturi ale comunității. Regele trebuie să le respecte. Dacă le violează, loialitatea încetează a fi o datorie și supușii au dreptul să se răscoale.”
    Ce departe suntem de vremurile acelea!!!

    00
  13. Nimic nou sub soare de vreo cateva mii de ani. Mai peste tot politicienii sunt o casta, au salarii de cateva ori media palmasilor, subventii beneficii pentru fidelizare, practic sunt stat in stat, de ce si-ar schimba statutul? Ceva ceva mai functioneaza prin tarile nordice dar per total sistemul geme a moarte

    00
  14. Acum probabil doarme :)) … shhhhh

    00
  15. vedeti ca tot clanurile suedejesti sunt solutia?

    00
  16. Tipic, cer sa impoziteze bogatii, ce altceva sa ceara cand e prea multa luna pana la salar(care au salar).Nu cred ca intre vestele galbene sunt programatori, ingineri, operatori de inalta calificare. Eu cred ca e o pb de inadaptare. Oameni care nu gasesc de lucru sau gasesc doar munci de 2 lei pe bani de mizerie. De ce ? Pt ca nu si-au facut temele cand erau mici. Glumesc. Nu stiu nimic sau foarte putin. Cand esti necalificat plaja de munca unde poti lucra este subtire rau de tot. Si daca maine scad impozitele si se da benzina gratis, tot praf o sa fii daca toata tineretea ai labarit-o pe fb si ai facut scoala de arte.

    00
    • Bro intr-o societate nu poti avea numai programatori si ingineri in aeronautica. Si aia mai saraci trebuie sa traiasca. Trecand peste asta se pare ca in Franta nivelul de trai a scazut in ultimele decenii, iar in situatia asta sa vii cu cresteri de taxe pentru „saraci” (acea taxa pe benzina care a declansat protestele – multi dintre cei care au iesit initial la protest sunt navetisti) si scaderi pentru „bogati” (diverse facilitati pentru firme) nu e o idee prea buna.

      Ca idee, cei care au iesit initial la proteste sunt in general clasa de mijloc din mediul rural/orase mici care eventual fac naveta in orase mari. „Saracii” adevarati au o groaza de ajutoare de la statul francez. Ghici din impozitele cui sunt platite :).

      00
    • Benzina nu s-a mai scumpit. Au ridicat salariul minim. Demonstratiile nu s-au terminat. E clar daca au ridicat salariul minim, asta e facut pt cei mai jos din clan, pt necalificati. Impozitele sunt mari pt ca e plin de pensionari si sinecura dampulea ca in orice stat socialist infect. Sa supraimpozitezi „bogatii” aka marile afaceri e in general contra productiv, risti sa ti se desfiinteze afaceri pe banda rulanta. Pleaca in alta parte si ramai in paula goala. Nu e middle class, e lower class ce demonstreaza si sparge si rupe.

      00
    • Asta e marea problemă, statul a ajuns mult mult prea mare și prea puternic. Și extrem de ineficient.

      Europenii sunt campioni la asta și presiunea se simte, e imensă.

      Americanii erau mai deștepți, dar vin puternic din urmă.

      Banii ăia de la bugetul ăla de care face toată lumea mișto, cel de Department of Defense, pe lângă firmele abonate la stat care sug la greu, o grămadă de bani merg la personal auxiliar care freacă menta de n-ai văzut.

      E aceeași vrăjeală ca la noi la TVR, nu poți arunca ceva într-o instituție fără să lovești ceva neamuri sau prieteni din copilărie sau college fraternity. Prostimea e în general cea care pleacă pe câmpul de luptă în misiune, în rest…boierii sunt la birouri.

      Plus că orice politician sau funcționar din DoD care favorizează ceva unei firme de apărare, primește job bine plătit în firma respectivă dacă își pierde jobul, care cu timpul se umple de piloși care nu fac nimic, dar trebuie plătiți, așa că firma trebuie să umfle prețurile. Fix ca la noi :) După care ciclul se reia.

      Dar ideea de bază din articol rămâne. Trebuie regândit rolul statului în societate. Nu eliminat, nu trecut la haos libertarian, dar trebuie regândit, renegociat, de unde până unde trebuie să se întindă și ce va cere la schimb pentru asta.

      Pentru că tehnologia a avansat așa de mult, încât cred că dacă am fi sinceri, multe instituții nu își mai au rostul.

      00
  17. Michel Onfray, né le 1er janvier 1959 à Argentan (Orne)
    Orelsan, de son vrai nom Aurélien Cotentin, né le 1er août 1982 à Alençon, dans l’Orne
    Which one is it?!?

    00
    • Presupun ca este vorba despre Caen, unde Michel Onfray a înființat și susținut cursuri la Universitatea Populară, unde Orelsan a absolvit liceul, același oraș înfrățit cu Reșița.

      00
    • Caen mi-a adus aminte de o mică pățanie: 2006, eu și viitoarea făceam un tur prin Franța, la vremea aia cu Solenza lui taică-meu și cu un atlas rutier pe post de GPS (never again!, deh, copii proști).

      Înainte de Paris vrem să înnoptăm în Orleans iar în atlas harta orașului era cam cât un timbru mai mare. Sărea în evidență un singur obiectiv: ”Hôtel de Ville”.

      Gata, zic, aici dormim!

      Intrăm în oraș, opresc la un magazin de cartier și-l întreb pe vânzător unde e ”Hôtel de Ville”. Zice că pe acolo, apoi la dreapta, etc., dar să știți că e închis. Mă uit la ceas, era cam 5 seara. Cum adică … închis, zic eu, ce hotel închide la 5, ăsta face mișto de mine. Se uită tipul lung, zâmbește ușor și mă întreabă ”ah, vreți hébergement?”. Da bre, ce naiba, hotel!

      Cred că a râs vreo 3 minute, cine trăiește prin Franța s-a prins deja, atunci am aflat că Hôtel de Ville e un fel de primărie, centru administrativ, chestii din astea.

      00
  18. Dupa doua decenii la ei, nu pot sa spun ca inteleg ceva. Au niste detalii si nuante social administrative de se sparie gindul.
    Statul cheltuie peste juma din PIB pentru ca sa fie bine sa nu fie rau la popor. Curtea de Conturi face anual rapoarte cu aiureli de mare calibru ale administratiei. Au cele mai mari taxe din Europa si le folosesc prost.
    Nimeni nu are curajul sau nu poate sa isi imagineze cum s-ar putea reduce cheltuielile statului. Functionarii sint intangibili. Comunele se indatoreaza pe zeci de ani in baza descentralizarii ca sa isi construiasca piscine cu pompe termice si filtrare bio care nu vor functiona niciodata. Au asociatii de aglomerari de sate, comune, departamente in care 5 persoane se ocupa de acelasi lucru. La impozite te poti duce la ghiseu si obtine un document o singura data (dupa ce ai facut demersuri nefunctionale pe site).
    E contra naturii sa te uiti la filme americane si la stiri franceze. Vin baietii cagulati si se distreaza cu politia de cinci luni. Linistiti (acu au votat sa faca pipi galben pe ei si sa ii marcheze ca au fost rai ca dupa aia sa ii gaseasca si eventual culeaga).
    Saraci si bogati, discursuri filozofice cit cuprinde, toata lumea stie ce ar trebui facut.
    Statul prezent peste tot in viata ta, in buzunarul tau, in taxele pe benzina, in ajutorul de somaj – sa punem sau nu lumea sa munceasca pentru comunitate in schimbul a ce primeste ca ajutor?
    Subiecte fara numar. Stat agresiv. Idei sociale fara fibra, proteste deturnate – acum au milioane de sugestii de la popor adunate prin primarii si vor pune un soft de inteligenta artificiala sa le scoata in fata pe cele mai relevante, sa vezi distractie.
    Sa se ia sau sa se dea? Habar n-am. Un minim de pseudo bun simt social ma face sa cred ca ar trebui sa nu mai imprumute bani in halul in care o fac. Si sa atace destept modul in care se cheltuie banii. Acu’ vind aeroportul din Paris ca sa faca bani. Au mai vindut unul din sud chinezilor si nu prea le-a fost bine.
    Never ending story.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.