Turismul în zona Rucăr Moeciu Bran e falimentar

Ah, ce-mi plac articolele care deplâng starea turismului românesc. Ceva din ZFul de azi. E un articol lung, dar el ilustrează fără să vrea problema zonei, care e în același dulce faliment precum restul Văii Prahovei.

Hai să o luăm cu partea ușoară.

Statistica numără doar 170.000 de sosiri ale vizitatorilor în structurile turistice din Bran-Moieciu (doar 465 de turişti zilnic în medie-calcule ZF), adică 14% din numărul total de vizitatori cazaţi în toate structurile din judeţul Braşov. Cu toate acestea, castelul Bran, principala atracţie din zonă, a atras 850.000 de vizitatori plătitori anul trecut, semn că afluxul de turişti este mai mare în aceste localităţi.

Au venit 850.000 turiști în zonă, dar doar 170.000 s-au cazat peste noapte. Nu au nici un motiv să stea mai mult. Vizitează Castelul, se uită un pic prin produsele kitsch din piațeta aia și pleacă mai departe, fie spre Sibiu, fie spre Brașov.

Și asta pentru că în zonă s-au construit doar pensiuni. Doar și numai pensiuni. Nu e nimic de făcut acolo, nimeni nu a vrut să facă ceva divertisment pentru turiști, pentru că ăsta e greu de făcut, necesită investiții mai mari decât “turnăm o vilă și vin banii”. Și toți ăia care se plâng că nu s-a făcut nimic pentru a păstra turiștii peste noapte o fac cu o perversitate amuzantă.

Încercați să găsiți un restaurant pentru un grup de 2-3 familii și cu mâncare care să nu fie execrabilă. Cu greu altceva în afară de Vila Bran, care sunt singurii care au mișcat ceva acolo: au niște animale, au distracții pentru copii, au sală de jocuri, au ce face turiștii lor. Poate și Complexul Wolff sau Cheile Grădiștei.

Sigur, mai e ceva de făcut acolo, și o bună parte din cei care se opresc în Moeciu o fac. Grătar. Doar că ăia nu sunt numărați ca turiști, pentru că pensiunile au dat jos sigla de pe poartă, au anunțat la primărie că au închis și acum se listează doar pe Booking.com. Nu are rost să fii pensiune când toți turiștii vor să vină doar de sărbători sau în weekend.

“Să facă cineva niște unități de divertisment”. Aha.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

72 comentarii

  1. „Au venit 850.000 turiști în zonă, dar doar 170.000 s-au cazat peste noapte”

    Pe bune…? doar 170k au fost declarati. restul sunt la negru. probabil jumate din aia 850k au stat in zona. Plus ca nu toti care se cazeaza vin sa viziteze castelul (L-au vizitat in trecut)

    00
    • Tu cand ai fost in zona sa ramai fermecat si sa stai 2 nopti?

      00
    • @arhi. Sex! Avea zoso un articol ceva de genul “turismul de ciocaneala” .

      00
    • s-au cazat in zona sa faca ce, mai exact?

    • 6 nopti cazat la Moieciu de sus acum 3 ani. iarna. Stat la aer curat, plimbat cu sania trasa de cai prin padure, sanius, drumetii, liniste, relaxare etc
      Daca vreau balamuc, ski si altele ma duc in alte zone. (ai si zona de ski la Fundata)
      sunt si destule oviective prin zona depinde cat de mobil esti (Pestera dambovicioarei, cheile, pestera liliecilor, rasnov dino parc etc)

      Tu de ce te duci Arhi la munte?

      00
    • Când lumea e atat de mare si atat de aproape, cat de bou sa fii sa te duci de doua ori la Bran sau in orice locatie de genul asta din România?

      00
    • Intr-o zi la castelul Bran (optional, daca l-ai vazut o data e suficient), a doua zi la Prapastiile Zarnestiului, a treia zi la Rasnov, a patra zi la Cheile Dambovicioarei, in rest plimbare prin zona, gratare, fotbal etc.

      00
    • ce-i drept, singura mea noapte de cazare la Bran a fost pentru piscina, mancare si mult futai.

      00
  2. Pe langa Vila Bran ar mai fi Cheile Gradistei cu cele doua complexe Moeciu si mai ales Fundata, care atrage cat de cat turisti prin prisma faptului ca se axeaza mult pe teambuilding-uri, cantonamente si unele competitii in ograda proprie.
    Cam astea ar fi singurele „atractii” unde se si cazeaza turistii in mod frecvent in cursul saptamanii, nu doar we sau sarbatori legale.

    00
    • am mâncat la cheile grădiștei acum câțiva ani o tocăniță. parcă mâncam mușama cu rumeguș.

    • iar micul dejun era cu acelasi salam, branza si omleta in fiecare zi. Stiu, am fost de vreo doua ori in ambele locatii.
      Pe langa faptul ca mi s-a parut absurd ca odata cazat sa platesc 50 de lei accesul la piscina, serviciile au fost sub orice critica. Dar uite ca le merge asa.
      Un plus parca la Vila Bran, se vede ca totusi investesc in continuare in dezvoltarea clubului si o fac la modul serios de a atrage turisti cu copii.
      Din pacate pretul platit este mare pentru zona, iar serviciile si masa nu sunt pe masura acestuia.

      00
    • Am fost de multe ori in Bran-Moieciu si am stat in o gramada de locuri. Inclusiv Vila Bran si Cheile Gradistei. Vila Bran nu mi-a placut niciodata, cu exceptia terasei de lemn unde e misto sa iti bei cafeaua. In rest, nici mâncarea si nici „decoratiunile interioare” nu m-au dat pe spate. Ca sa nu mai zic ca cerbul ala singuratic, inchis in tarc, mi se parea in acelasi timp trist si kitsch. La Cheile Gradistei am mâncat de multe ori, dar niciodata nu m-am asteptat la ceva iesit din comun. Mâncare româneasca, banala. Stiam unde m-am dus, nu am avut cine stie ce asteptari. Camerele, desi scumpe, erau misto. Adica salteaua si cearceafurile de calitate, pernele la fel. Serviciul ok, inclusiv room-service.

      Am scris comentariul asta ca sa vedem ca nu avem toti nici aceleasi perceptii si nici aceleasi asteptari de la un loc. Si daca un loc ne place sau nu ne place noua, nu inseamna ca este sau nu este viabil pe termen lung.

    • nu e un singur cerb, e și două căprioare, sa aibă ce fute…

    • ah, m-am linistit :-)

  3. Am citit articolul din ZF si e cam subtire. In sensul ca, ok, au luat cifra de afaceri a Vilei Bran (V.L.B…) si a Alisa Turism (doar o parte din ansamblul Wolf, care are o cifra de afaceri mult mai mare), dar sunt alte hoteluri pe care nu le-a luat in considerare. Sunt mizeriile alea de la intrarea in Bran (posibil sa fie declarate in Tohanul Nou) care, desi penibile, atrag clienti, pentru ca au piscina interioara. Mai sunt hotelurile Cheile Gradistei, care, impreuna, au cel putin 700 de locuri de cazare si vreo 20 mil lei cifra de afaceri declarata. Mai lipsesc cifrele de la hotelul din buza Parcului National Bucegi, care are o cifra de afaceri buna, dar cred ca e trecuta in grup, pe firma din Bucuresti (am uitat numele, stiu ca apartine de o firma de turism, Christian Tour, parca).

    Nu as declara zona falimentara, ci mai degraba un moment de consolidare. Dupa ce multi si-au facut pensiuni din fonduri europene si acum abia le inchiriaza in week-end la negru, a venit vremea „consolidarii” intre câtiva mari investitori: domnii de la Vila Bran, doamna de la Casa din Bran, domnul cu Cheile Gradistei si inca vreo 2. Iar, putin câte putin, fac si agrementul/divertismentul de care vorbesti. In realitate, lumea a devenit atât de comoda, incât agrementul asta se limiteaza la o piscina, un spa, un bowling si un teren de tenis. Ar mai trebui luat in calcul si lumea care vine acolo pentru banala odihna. Adica stat in curte, frecând menta, plimbându-se putin seara inainte de gratar. Nu toti vor sa faca ceva, non-stop.

    Cum spuneam, e momentul consolidarii, cei care au facut bani acolo de 20 ani cumpara masiv centrul Branului si-l fac misto. Fluxul de vizitatori la castel nu va scadea, iar ei vor gasi cum sa-i faca sa stea mai mult sau sa le ia banii. E doar o chestiune de timp. Mereu e o chestiune de timp.

    PS. Sunt mii de orase/locuri in Franta in care te duci sa le vizitezi „peste zi”, fara sa te cazezi acolo. Locuri in care, divertismentul propriu-zis e plimbarea prin oras, stat la masa 2 ore si apoi mers mai departe sau acasa. Si nu sunt falimentare.

    • Da, dar nu au facut o turma de pensiuni degeaba francezii in orasele mici unde e un castel si atat. Ai zeci de castele sau sute similare si o sa vrei sa dormi undeva unde ai un mall aproape, un parc de distractii, baruri, cluburi, restaurante ciudate, placintarii, covrigarii, etc si nu doar restaurante de pensiune cu ciorba de burta si cartofi cu ceafa. In plus afluxul ala peste zi la francezi e mare, vin cohorte de chinezi, pakistanezi, …ezi. La noi in Brasov vin din Bucuresti ceva elevi peste zi, ceva pensionari plictisiti cu un autocar, eu care poate ma opresc acolo in drum spre litoral din Timisoara si cam atat. Si e gol si iarna e inchis tot si o sa urmeze paragina.

      00
    • Sigur ca francezii nu au turnat sute de pensiuni pe lânga acele orase, dar asta e ce spuneam apropo de „consolidare”. Pensiunile alea se vor inchide, se vor transforma in locuinte de vacanta reale (nu pensiuni ilegale) si oamenii vor alege mai degraba hotelurile/pensiunile care pot oferi macar un mic dejun.

      Pensiunile alea s-au construit din doua motive: bani moca de la UE si, stupoare, CERERE. Acum 15-20 ani, oamenii asta voiau. Ceva ieftin, unde sa-si parcheze masina in curte si sa faca un gratar. Si puteau sta 3-4-5 zile fara sa le pese de „divertisment”. Astazi, românii au evoluat si vor altceva. Nu mai vor sa vina ei cu sarsanaua si cu ibricul de nechezol, vor sa le faca cineva o cafea la un espressor, sa le puna o farfurie si un cutit si sa le faca o omleta. Iar seara sa mai haleasca si altceva decât gratarul facut de ei.

      Pur si simplu, oamenii voiau ceva acum 20 ani si vor altceva acum. Zona se va adapta, in nici un caz nu va muri. Avantajele ei naturale vor fi intotdeauna o balanta grea in favoarea ei, indiferent cât de putin sau mult se va investi in zona. Si, având in vedere ca sunt câtiva investitori vechi care chiar au facut bani acolo, vor continua sa faca.

    • Așa e. Nu toți vor să facă ceva. Am stat în august la o pensiune din Bran. Mai erau acolo vreo 2 cupluri. Erau super încântați să-și bea cafeaua în curte, în foișor sau la terasă. La fel și cu grătarul. Pe noi chestiile astea ne plictiseau cumplit pentru că le putem face și le facem în orice week-end. Noi plecam pe cele câteva (2-3) trasee care se pot face de acolo.

      00
    • Si tu, si Vali, locuiti la casa. Aveti o curte. Marea majoritate care ajung la Bran sau pe Valea Prahovei vin din orase, din blocuri gri, cu zgomot, cu certuri la asociatia de locatari etc. Ei vor altceva decât vreti voi. Si e normal. De aceea nu as judeca (in)succesul eventual al Branului sau Sinaiei, de ex, dupa nivelul personal de asteptari.

      Când mai sunt pe acolo si ma mai plictisesc, e suficient sa ma duc sus, la poalele Pietrei Craiului (in Magura/Pestera, aproape de hotel Nobilis) cu o patura si sa ma uit 2-3 ore spre crestele muntilor. Altii nu pot face asa asta, le trebuie activitate constanta, sa „faca ceva”, sa „simta ca sunt in vacanta”.

    • Cred că d-aia îl iubește Vali pe Fluture atât de mult încât să-l lase nesupravegheat pe aici pe blog. Are o altă perspectivă. E constant: „dar din punctul ăsta de vedere ai privit?”. Ceea ce e bine.

      00
  4. In Bran trebuie facute mai multe lucruri.

    1. Parcare. Una mare, de vreo 500 de locuri. Plus parcare pentru autocare. Ce e acum e o gluma sinistra pe marginea drumului.

    2. O varianta de trotuar de la parcare la Castel. De preferat niste alei de plimbare printr-un parc tematic. Poate ar merge un parc de distractii organizat sub forma unui mall.

    3. Restaurante si un hotel calumea. Un complex hotelier cum e Vila Bran, dar sa aiba si o cantina pentru „externi”. Cheile Gradistei e departe si fara masina esti in plop.

    4. Un program pentru prezentarea atractiilor turistice din zona. Un traseu pentru montaniarzi n-ar fi rau.

    5. Linie de autobuz decenta si regulata cu Brasovul. Din Gara. Nu de putine ori am fost intrebat de turisti din Centru ce sa ia pana la Bran si in afara de „taxi”, nu am avut alte idei, ca toate mijloacele de transport sunt neregulate.

    00
  5. Cine să facă unități de divertisment, căci aceia care ar trebui să facă, sunt „cineva” si nu au timp de astfel de lucruri.

    00
  6. Am reusit anul trecut ca vizitez castelul Bran in 10min, am intrat si dupa 5min ala mic ca face pipi. Cauta toaleta, dau de una care cica nu e functionala. Era o tanti acolo care stergea, baga la mop si cu o bariera in fata usii (probabil era pentru personal). Ma trimis afara, nici ea nu stia precis unde. Dai fuga, fac tot turul cu ala mic in brate si aia a fost tot. Frumos, nu ma mai duc.
    In rest la munte e frumos din masina, cand te-ai dat jos … acum ce fac ?

    PS: N-am gasit toaleta, a facut pe scari.

    00
    • Hmmm oare ce sa faci la munte…poate sa incerci sa si mergi putin pe munte?? Si nu ma refer la facut traseu nu stiu de care, dar cu siguranta daca e vremea ok, poti efectiv sa mergi cu copilul sa ii arati diverse la poalele muntilor sau sa urci o panta usoara, nu sa il infigi intr-un loc de joaca/restaurant/balci, pe care oricum il are si la oras. Da ma rog… Daca e vremea naspa si tot esti cu masina, cred ca poti sa mergi sa cauti ceva cativa km mai incolo, asta daca nu ai cumva combustibilul calculat. Probabil cand pleci cu un copil mic dupa tine ar trebui sa iti organizezi de acasa obiectivele? Noi nu avem copil si facem asta oricum..

      00
  7. pentru trasee de mers la picior te poti inspira de aici

    00
    • acu’ ceva timp m-au înhăitat 10-15 dulăi de stână p-acolo, ce folos că ai trasee dacă te simți ca pe-un teren minat

      00
    • Tot turistul stie ca pe munte iei si doua mâțe, sa te scape de câinii de la stânå :)

      00
    • NOU
      #30

      @pizzi: si nici nu era asfaltata poteca, nu?

      00
    • Radu, nu ai fi primul care nu se prinde de ironia unui nickname, dar in momentul ala asa aveam un dor in pept de Hattori Hanzō ca m-am multumit cu sprayul anti-urs, nu-mi face placere sa chinui animale, dar, nah, daca oamenii (ciobanii, pardon, ghiolbanii) ca tine insista sa fie mai animale decat patrupedele, banuiesc ca isi asuma

      00
  8. Atâta timp cât căcatul și-l varsa in pâraiele de acolo … spor la cazat
    Au fosă septică dar costă bani vidanja…
    Eu nici plătit nu aș sta acolo
    Să vedeți cum arată si miroase Bârsa la vărsarea în Olt, roz bombon sau funcție de culoarea hârtiei igienice din Bran Moeciu

    00
  9. Daca te duci o bunaciune chiar nu te plictisesti 3 zile la caldurica :)

    00
  10. Mai stii faraoane cand am iesit la masa in Brasov si iti spuneam ca am stat 4 zile de ne urcam pe pereti de plictiseala? Si ce te-am intrebat atunci legat de activitati prin jur? Nici nu am mai venit de-atunci si nici nu avem in plan :D Ultima oara cand am stat in Bran, am stat doar o noapte, ca sa ne jucam boardgames in afara Bucurestiului. Invariabil dupa maxim o zi vine intrebarea „now what? hai sa mergem ca ne-am plictisit”, mai ales daca ai tot venit in zona in ultimii 7-8 ani si ai facut chestiile „uzuale”. Le doresc faliment placut.

    00
  11. Turismul romanesc este un rahat scump si de prost gust.Stiu, exista si locuri misto dar foarte putine ca sa conteze.Lumea a ramas blocata pe Mamaia si Valea Prahovei…

    00
  12. Pai asta e problema turismului din Romania in general… vezi proiectele grandioase, gen Cetatea de la Alba Iulia… 25-30 mil euro investiti… mers vazut in 20 de min, plecat mai departe. Vezi Salina de la Turda, investitie destul de maricica, mers vazut 1 ora tot, mai stat 1 ora in salina ca e aerul curat… mers mai departe. Nu e vorba de lene, e vorba de lipsa totala de viziune si aruncatul in afaceri fara un plan coerent… cam asta e peste tot… de asta la Valea Verde in Cund, cu investitii de max 1 mil s-a creat ceva mult mai logic si de bun simt din punct de vedere al relaxarii.

    00
    • Daca la cetatea din alba iulia te-ai plictisit si ai plecat in 20 de min, ma intreb unde nu te plictisesti. Internetul si parerile citite pe aici ne fac sa credem ca e chiar asa cum zic 100 de oameni vocali online, uitand ca sunt alte milioane care isi vad de viata si nici nu stiu ca cei 100 exista. Lucrurile merg inainte si pentru cei de la Bran si pt cei din Alba Iulia. Sunt oameni care merg si care se simt bine exact cu ce gasesc acolo. Probabil mai conteaza si cu cine mergi si ce stare de spirit ai. Daca tu oricum ai o viata anosta in care totul ti se pare ca e prost si cenusiu…slabe sanse ca o pensiune de nu stiu unde sau o masa la un restaurant sa iti redea optimismul.

      00
    • La salina Turda mi-a luat o oră doar ca să urc și să cobor pe scări. Dacă stăteam la lift dura dublu.
      Mulți care merg la salină merg pt „tratament”. Stau acolo toată ziua.

      00
  13. De ce nu merge turismul? Haideti sa va spun o poveste.

    Acum cateva saptamani, m-a mancat in cur sa fac un weekend prelungit, in Poiana Brasov. Colega de apartament avea niste bonuri de vacanta si daca tot a platit impozit pentru ele, am zis sa le cheltuim.

    Bun. Ne-am uitat putin pe oferte si am ales Vila Diana https://www.google.com/maps/place/Vila+Diana/@45.598161,25.5527231,17.65z/data=!4m7!3m6!1s0x0:0x1d038716036b03ad!5m1!1s2018-11-01!8m2!3d45.5981609!4d25.5527233?shorturl=1), din Poiana Brasov. Vroiam sa luam o camera mai mare, ca avem doi puradei. Pe Booking nu aveau camere mari, insa pe site spuneau ca au si ceva gen apartament.

    Le dam un telefon, le spunem ca vrem un apartament, daca au. Au zis ca au si am facut o rezervare, la telefon, pentru perioada respectiva. Succes!

    Vineri de dimineata am plecat in vacanta. Dupa 4 ore pe DN1 si driblinguri printre soferii care vor sa te omoare, ajungem in Poiana, la Vila Diana. Le spunem ca avem o rezervare pentru apartament, tanti de la receptie se uita in calculator si ne spune ca, apartamentul a fost rezervat pe Booking (?!!!) si ca ne da alta camera, cu un pat pliant in plus, lol.

    Am intrebat-o cum naiba a fost rezervat pe Booking, cand noi nu l-am vazut listat acolo si de ce nu s-a rezervat cand am facut-o telefonic. A inceput sa dea vina pe cealalta receptionera, ca ea nu stie ce a facut aia, ca plm, ca curu meu.

    Ne-am bagat puma si am plecat sa cautam alternative. Cam greu de gasit ce vroiam noi (camera mare, mic dejun inclus si sa accepte bonurile vietii), mai ales ca era cam plina Poiana de teambuildinguri…

    In fine, am zis sa o ardem high si ne-am dus la Hotel Alpin. Am luat o camera mare (110E/noapte, pentru sake-ul lui Cristos), in Casa Alpin sau cum naiba se cheama vila aia de langa hotel. Nu vreti sa stiti ce jeg era in ea. Cica toaleta era curatata si primenita, avea o hartie pe ea, cand am ridicat capacul, era plina de floci, n-avea nici odorizant, lux, la 110E. Cica statusera niste dorei pe acolo…

    Ne-am intors la receptie, receptionera a fost foarte ok si ne-a dat o camera in hotel. Am stat pana Duminica, dupa care am facut iar 4h pe DN1, cu driblingul printre nebuni…

    Am zis ca nu ma mai duc niciodata la noi, in vacanta.

    P.S. Anul trecut am fost in Barcelona, la Hotel Indigo https://www.google.com/maps/place/Hotel+Indigo+Barcelona+-+Plaza+Catalunya/@41.3884988,2.1673522,853m/data=!3m1!1e3!4m7!3m6!1s0x0:0x6e6bb5d6358f31e4!5m1!1s2018-10-30!8m2!3d41.3912398!4d2.1701525?shorturl=1), camera a fost cam la acelasi pret (90E, dar era camera normala), curatenie luna iar cosmeticele (sapun, sampon, gel de dus, crema de corp) erau de la Rituals.

    Over and out, va pup.

    00
    • Cine te pune mestere sa te duci in Poiana vietii cu cazare?! Toti ciobanii se duc acolo. Au aproape fully-booked tot timpul anului.

      Lasa masina la parcul Titulescu sau in parcarea supraetajata (15-20 lei/zi), ia-ti o camera intr-o pensiune din Brasov (sunt destule la 50 euro/noapte), 2 lei pe 50 minute transport in comun (5 lei Poiana), si poti vedea si orasul, la pas. Daca vrei piscina avem doua de dimensiuni olimpice, nu trebuie sa te duci la Alpin sau Piatra Mare sa te jupoaie aia.

      00
    • Ai uitat sa precizezi ca ai făcut tot 4ore

      00
    • Nu ma duc des in Poiana. Am ales Poiana ca faceam cu colega niste ani de cand ne-am casatorit si am facut „luna” de miere pe acolo.

      00
    • Experienta, da, desi neplacuta, nu demonstreaza in nici un caz ce vrei tu sa spui.

      Te-ai dus la Poiana Brasov o singura data, de curiozitate. Nu te mai duci, mai ales dupa experienta asta neplacuta. Dar asta nu inseamna ca, vai, o sa moara Poiana Brasov. Investitiile/reabilitarile din ultima vreme confirma ca inca exista persoane care se duc acolo. Din inertie, din placere, din infatuare, din „smecherie”, din alte N motive, toate diferite de ale tale. In fiecare zi apar oameni noi care INCA nu au ajuns la Poiana Brasov, pentru ca nu si-au permis, pentru ca li s-a parut ca nu merita, pentru ca… Dar fascinatia si atractia sunt acolo, in subconstient. De pe vremea comunismului, când se duceau acolo numai smecherii partidului. O parte din tine a mers acolo si datorita acestui lucru.

      Hotelul Alpin are preturile alea pentru ca are cui sa vânda. Da, apar dezamagiti ca tine, dar apar si multi care vor sa incerce si ei, pe propria piele. Nu dezamagirea, dar, na, pâna la urma, nu asta facem in viata? Pâna nu ne dam cu capul de…

      E valabil peste tot. Clientela exista, indiferent de preturi si servicii. Bineinteles ca poti falimenta un hotel daca ai gândaci constant in camere, dar asta nu se intâmpla prea mult timp. Hotelul respectiv e falimentat, cumparat de altcineva care vede un potential, refacut, rebranduit etc. Si tot asa.

      Iar faptul ca in Europa sunt locuri misto mai ieftine decât ale noastre iar nu inseamna nimic. E un turism intern care va exista oricând.

      Si stii ce? E posibil ca intr-o zi sa revii in Poiana Brasov, pentru aniversarea/nunta/paranghelia cuiva. Si s-ar putea sa ai parte de servicii bune. Si apoi o sa-ti dai seama ca-ti place si ca nu trebuie sa lasi o experienta neplacuta sa…

  14. Am fost in weekend-ul asta in zona si am fost ingrozit de cat de mizerabile sunt paraiasele din zona. Nu gasesti un metru fara gunoaie.

    00
  15. ce pasărea cucului vorbești aici … valea prahovei și litoralul mării negre n-o să moară atâta timp cât există prostovani mioritici care să meargă să fută buha p-acolo.

    00
  16. Acum vreo 2 ani ne-am luat cazare la o pendiune in Bran. Pe booking.com numai reviewuri bune, ca are restaurant, ca mancarea e buna etc. Ajungem acolo pe la ora 14, camera nu era gata. Zic bun, sa mancam ceva intre timp… Aaa, dar trebuia sa sunati cu 1-2 zile inainte sa ne spuneti. Nu se poate. Ok, atunci anuntam ca vrem cina. Prea tarziu, am cumparat deja pt grupul cazat, nu se poate. Wtf?!
    Pai cum sa mai vina turistii la asemenea servicii?!

    00
    • Pensiunile la Bran functioneaza asa: de obicei este o casa in care nu sta nimeni, si pe care proprietarul prefera sa o inchirieze cu ziua pe toata. Deci sunt 4-5 camere si-o sala de mese. Vorbesti cu proprietarul, vine din Brasov/Rasnov/unde sta el, iti da cheia, iti face focul etc. Iti aduci tu mancare/iti gateste el, va intelegeti.

      Toata mancarea aia „traditionala” e de la Metro/Selgros, de preferinta marca Aro ca e mai ieftina. Pulpe de pui braziliene etc (ati prins ideea).

      De cate ori am fost la Bran am primit bon fiscal si factura din parti.

      00
  17. Am mers de 3 ori vara asta în Bran, mergem și weekendul ăsta. Dar, noi suntem ok cu făcut grătar la pensiune și cu mersul „pe munte”, nu suntem genul care să căutăm distracții de București acolo. Pentru cei ca noi ar fi utile trasee mai amenajate de picior și bicicletă, aventura park pentru toate vârstele etc. Chestii d’astea mai potrivite locului, căci sală de jocuri și biliard ne lasă rece.

    00
    • Cum ar trebui sa fie amenajate traseele de picior?

      00
    • a fost o data ca niciodata o padure in bulgaria prin care bulgarii au marcat separat piste de biciclete si trasee de mers la pas, din loc in loc, in padurea aia au amenajat popasuri cu masa rustica si neste banci, unde puteai manca ca omul, fara sa fii nevoit sa te cari cu pāturi dupa tine cu care sa faci apoi slalom printre eventualii cacati din iarba( nu am vazut acolo nici hartii, nici cacati, nici gunoaie ca aici, dar bulgarii mai fac si curatenie din cand in cand) tot la popasul ala exista o tabla cu creta pe care o puteau folosi copiii sa deseneze(sau profesorii sa faca lectii in natura cu copiii) bah, si sunt bulgari mai saraki ca noi, cica (sa mai zic ca nu m-a alergat nici un caine semi-salbatic?) si culmea, traseele nu erau betonate, nu ca m-ar fo deranjat niste chestii înscārate de mosi ca-n china sau japonia, aia se gândesc si la persoanele de varsta a treia, nu numai la puleti drogati de 20 de ani

      00
  18. Sunt de acord cu Fluture, ca zona asta nu va muri ci se afla intr-o etapa de consolidare. De fapt o buna parte din turismul montan se afla intr-o etapa de consolidare, jucatorii mari urmand sa-si imparta piata intre ei. Problema reala pe care o vad insa este faptul ca profilul turistului roman, se schimba incet-incet, si cauta altceva, decat sa se duca sa stea doar la iarba verde in munti si parca ar vrea ceva diferit fata de ce este obsinuit si pentru care este dispus sa dea niste bani frumosi.
    Si asta e o problema, pentru ca trebuie sa investesti sa faci ceva nou si sa oferi ceva diferit. Ori la ora actuala marii jucatori, pluseaza la servicii gen camera curata, o masa decenta si poate niste posibilitati limitate de agrement. Desigur, ar mai fi cei care se ocupa strict de grupuri de copii, ori copii cu familii, dar sunt putini si din pacate nu stiu vreun loc in Romania care sa fie prietenos cu copii din pacate.
    Asa ca dupa etapa de consolidare, va aparea problemei infrastructuri deficitare, ca degeaba ai ditamai complexul, daca faci 4 ore pe DN1 cu masina, sa nu zic ca mijloace de transport in comun din Brasov pana acolo, sunt o gluma buna. Ca o paranteza s-a facut drumul intre Rasnov si Bran, sau tot plin de gropi e?

    00
    • Se sapa segmente si se inlocuieste fundametul cu totul. Deocamdata de plin de semafoare ca se circula alternativ pe cate-un singur fir. In ritmul in care decurg lucrarile, peste vreo 2-3 ani o sa fie gata.

      00
  19. Imi place enorm zona, o vizitez de 10 ani. Complexul Cheile Gradistei si fratele sau sunt unice in Romania ca abordare orientata spre turisti. Vila Bran e destul de activa in a oferi clientilor distractii de tot felul. Turistii care se cazeaza in alte pensiuni vin acolo pt liniste si mancare buna. Daca vor sa faca ceva, au ce ! Plimbari in Magura si Pestera, excursii la Plaiul Foii cu masina, drumetii pe jos, vizitarea sanctuarului de ursi de la Zarnesti, vizitarea pesterii Dambovicioara si a cetatii de la Rasnov. Ce altceva s-ar putea adauga ?

    00
    • Pai da, sa faca ceva, ateliere, excursii optionale pentru turisti, orice, dar sa aiba ce sa faca turistii acolo. Si sa ofere servicii de calitate. Am impresia ca cine nu are turisti nu are pentru ca nu vrea sa faca nimic, decat sa inchirieze cat mai scump doar camerele.

      00
  20. Văd că răspunsul se dă în ZF: turismul la negru. În rest, nu am vazut unitate de cazare la noi in tara care sa ofere servicii decente si sa isi respecte promisiunile fata de grupuri, angajamentele facute fata de parteneri si bineinteles turistii sa nu fie rezervate de multe ori complet cu luni de zile inainte. Unele chiar scumpe.
    Și in zona Rucar Bran Moeciu sunt câteva vile/pensiuni care oferă calitate și servicii bune și sunt mereu pline, au rezultate, le merită. În rest, din ce am văzut:
    – multe pensiuni și vile în zonă s-au făcut cu fonduri nerambursabile Sapard, dar care nu respectă arhitectura specifică zonei și fiecare este făcută după fantezia proprietarului, cu inspirație din tot mapamondul. Așa că zona arată prost cu totul, i s-a stricat farmecul.
    – mulți proprietari se poartă foarte urât cu turiștii, am avut o experiență foarte neplăcută iarna când am fost admonestați de proprietar când le-am adus la cunoștință că nu merge căldura în camere (și era frig și zăpadă mare). Printre altele ne-a spus că suntem acasă la el, nu la noi, noi plătind de altfel tariful solicitat.
    – Stiu si multe alte cazuri, unele intamplari horror cu tratamentul primit de grupuri si cum s-au achitat unii proprietari de partea lor de contract, serviciile si amenintari ca ii da afara daca nu sunt multumiti cu serviciile foarte proaste fata de contract. Sau cu grupuri anulate pentru ca au o oferta mai buna, anulate cu cateva zile inainte si returnat da avansul, dar odata ce o agentie a patit asa neplacere nu mai vrea sa auda de un anume furnizor.
    – mulți proprietari de pensiuni hoteluri de la noi dau țeapă inclusiv către Booking: anulează rezervările și încasează banii de la turiști ”la negru”.
    – mulți proprietari au o conduită total neprofesionistă față de agențiile partenere, cu anulări, tot felul de șicane și comportament urât. Și deloc pe principiile parteneriatului, vor numai beneficiile, să nu dea nimic: adică le trimit clienților oferte directe, că le dau mai ieftin ei decât agenția (desigur fără factură) și tot așa. Așa fac ei turism.
    – vor să li se dea, să li se faca si ei sa nu faca nimic. Se plang degeaba daca se plang. Cred ca unii dintre ei nu merita niciun turist la cum se comporta.

    00
  21. Pe mine ma fascineaza cum se mira romanake , an de an ,de turismul rromale…romanesc. Ce plm tovarasi , v-ati nascut ieri? Noi nu facem turism, n-am facut niciodata ca nu stim ce e ala. Nu avem simtul serviabilitatii cum il au turcii de exemplu si nici afaceristi vestiti nu am fost. Nu cei din industria turimului sunt vinovati ci boii care le calca pragul. Oamenii s-au obisnuit sa primeasca o flegma in fatza , sa multumeasca pentru servicii si la anul ii vezi tot acolo. Litoralul romanesc e exemplul perfect ce plm de dovezi mai vreti. E plin de la an la an , conditiile sunt asemenatoare cu tarile din lumea a 3-a. Cred ca patronii din zona aia d-aia au si abondonat investitiile ca daca tot ai fully booked de imbecili an de an fie ca le dai rahat fie ca nu …ce rost are sa investesti ca oricum suedejul din sud vine.

    Sunt tari mai sarace ca noi care fac un turism exemplar.

    In schimb preturi avem nene. Ca o idee , un weekend la Mamaia la hotelul ala de 5 stele e mai scump decat un sejur la un hotel din barcelona (acelasi numar de stele). Nu intrebati patronii de ce ca sigur mamaia se poate compara cu barcelona… intrebati imbecilii care merg.

    Iar catre aia care „n-au ce face” la cheile gradistei. Boss , mergi in natura de regula sa te relaxezi , pentru aer curat … nu sa joci bambilici. Ai o plimbare , ai o piscina ,o bicicleta, o excursie. Ce pana mea vrei sa faci la munte? Sa tai copaci?
    Cat despre mancare , discutabil. Am si eu o tona d-astia carara li se par gretoase mancarurile din zonele alea dar ei imi povestesc ce bun e la KFC. Ba , ma lasi?

    00
    • Vezi ca ti-a cazut niste pamânt din buletin.

    • Fara suparare fluture, remarca ta e deplasata.

      Am mers asta-vara cateva zile la mare, la noi, dupa aproape 15 ani de pauza, pe ideea sa inlocuiesc litoralul bulgaresc cu cel romanesc. Din pacate, la aceiasi bani (de fapt o idee mai multi), avem asa:

      – marea. Ah, marea! Ma, la bulgari parca nu e aceeasi mare! Pe bune, la noi e o ciorba de legume a la grec, plina cu tot felul de ierburi si slinosenii. Bun, hai sa zicem ca o zi e asa. Dar 3 zile la rand? Si era vreme frumoasa, nu a fost furtuna in larg. Pur si simplu nu iti vine sa te bagi in imputziciunea aia, daca iese un crocodil de-acolo si te mananca ? :D Plina de alge si de chestii.

      – piscina: cam peste tot ai piscina la hotel, insa una, si de regula mica. O cada de baie putin mai mare. Plus ca trebuia sa platesc intrarea (cazat fiind la hotel). Say what?!

      – mancarea: aici niciodata n-am fost prea pretentios cu calitatea ei. Mananc orice. Facand insa o socoteala scurta, ce mananc acasa (niste cartofi, un gratar, o salata de varza si o ciorba) pentru o familie ajunge la vreo 200 de lei. La pranz! Si e o nenorocita de cantina, nu restaurant!

      – parcarea: prinde loc unde potzi. Daca nu potzi, asta e, ghinion.

      In rest ar fi fain, adica m-as impaca cu suedezia din statiuni (am crescut cu ea), doar ca daca te duci la marea noastra nu prea-ti vine sa mai faci si baie. Ironic, nu?

      In conditiile astea nu vad de ce sa ma duc la mare la noi pe aceiasi bani pe care ii dau intr-un loc unde ma pot simti bine. Ma duc eventual la gazda si stau la vreun apartament de bloc si-mi gatesc singur. Ies mult mai bine! Nu mai cheltui o gramada de bani pe .. nimic.

      00
    • @hash – remarca mea nu avea legatura cu conditiile mizere de la mare sau de la munte, ci cu atitudinea pe care nu o mai suport, când niste români parveniti ii trateaza pe ceilalti cu „romanake” sau „rromale…”.

    • A, am uitat: s-a poluat plaja la Mangalia cu petrol, cam dupa ce-am plecat eu.

      Apele Romane au pus tehnologia la lucru sa depolueze plaja si apa. Ce credeti ca au facut? Filtre, baraje, microparticule, bureti, utilaje, OZN-uri?

      Nu frate, au venit 10-20 de nea’ Pulica cu lopetzi si galetzi. Asta e ultima tehnologie la Apele Romane ! Galeata si lopata!! Traiasca!

      00
    • De acord. In esenta romanii sunt ok, sunt insa niste paduchi care ies cu tot dinadinsul in fatza. Am mai interactionat si noi cu administratiile, cu politia, si, in ceea ce ma priveste, am dat de oameni absolut ok, cu mici exceptii. Cat or mai suporta oamenii de treaba sa fie surclasati de paduchi?

      00
    • „când niste români parveniti ii trateaza pe ceilalti cu “romanake” sau “rromale…”. ”

      HAHA. Inseamna ca ai iesit si tu din tara ca maica’mea. Doar pe Google Maps. Cand o sa calci lumea asta in lung si in lat si o vezi specimene din neamul dacilor pe care ii recunosti de la 1km in orice aeroport sau in alta tara … mai vorbim. Asta e opinia mea generala despre romani.

      Asa ca o paranteza, tu crezi ca saracia asta din jur e cauzata doar de politieni? Dar politicienii din ce neam se trag? Turc? Eu zic ca e cauzata de faptul ca romanul e putoare. Asa cinstit. Hai ma fluturas , nu te supara dar exista un motiv pentur care suntem unde suntem. Cam acelasi motiv pentur care #rezist era rezist doar pana ce trebuia sa iti trimiti copilul la scoala si unii is falsificau domiciliul doar sa prinda un loc la o scoala mai de neam. Suntem un neam de hoti. Toti ma! Nu de azi de ieri , din cele mai vechi timpuri. Alte tari au fost distruse complet in al doilea razboi mondial si astazi sunt putere economica. Alte tari au stat in comunism mai mult decat Rromania si tot o duc mai bine , cu un salariu mediu cu vreo 1000 ron peste Romania.

      Pentru ca ba!

      Pentru ca…

      Sporturi!

      00
  22. Hai măi, n-ați auzit de Lupul Culiță? Inculți, domne’…

    00
  23. Aia cu Bookingl e haioasa.
    Nu știu dacă și în alte provincii ale Spaniei dar pentru Tenerife, guvernul local a cerut către Booking și Airbnb lista proprietarilor cu locuințe listate și zilele închiriate, în vederea impozitării lor (eventual amendarii pentru cei care nu au licență)

    00
  24. Eh, toti vor doar la bran… cand imi planific statul prin tara 2-3-4 zile (da, prefer sa raman in tara in concedii) gugalesc inainte ce as putea vedea in stanga si in dreapta si ne lovim de problema infrastructurii. Ma cazez intr-o locatie, urmatorul obiectiv turisic se afla la 80-100 de km departare si ma cazez acolo… de ce? simplu, de ce m-as intoarca inapoi 100 de km si sa stau 2 ore+ pe drum? Deh, lipsa autostrazilor…

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube