Asigurare RCA pe tot anul pentru mașini?

Conform unei decizii a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, asigurarea RCA este obligatorie pe tot anul, chiar dacă nu se conduce mașina.

„(…) încheierea unui contract de asigurare de răspundere civilă auto este obligatorie atunci când vehiculul în cauză este încă înmatriculat într-un stat membru şi poate să fie condus, dar este parcat pe un teren privat, exclusiv din alegerea proprietarului, care nu mai intenţionează să-l conducă”, se arată într-un comunicat de presă trimis de CJUE. (sursa)

Sunt două aspecte aici.

Primul e că e o măsură bună, mai curăță din rablele din parcări, pe care oamenii nu vor să le conducă, dar nici să le arunce. E interesant cum va fi pusă în aplicare această măsură, poate se mișcă Poliția Locală să facă niște razii pe tema asta.

Dar ce te faci cu motocicletele? Care nu pot fi conduse toate 6 luni pe an, pentru că e ploaie sau zăpadă pe jos, și oamenii nu le fac asigurare decât pe 6 luni, când pot circula cu ele?

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

46 comentarii

  1. Revenim la problema Ploiesti. Ticalosii astia nu vor sa ridice rable. Cine stie, poate or fi vandut terenul unde le depozitau. Inca ma razboiesc cu ei. Deci legile exista, dar nu se aplica. Politia Locala face razii, trimite dispozitie la SGU Ploiesti sa le ridice, si acolo se blocheaza. Mers in audienta la primar, mers in audienta la prefect… zero rezultate. Te mint in fata cu nerusinare.

    00
    • ai la dispoziție unul dintre cele mai mari bloguri din românia. hai că poți.
      sau scrie-i lui vlad petreanu, poate vorbește la radio de asta…

    • Ajungem si acolo.
      Ideea e in felul urmator: ticalosii astia s-au jucat cu datele personale. Si ale mele, si ale altora care au facut sesizari. Inchipuie-ti ca au trimis un email la care au atasat asa zisele planuri de actiune pentru fiecare problema in parte. Sa zicem 10 petitionari, cu 30 de probleme. Apoi au trimis lista intreaga cu nume, prenume, adresa, telefon ale alora 10 catre toti. Este foarte posibil sa fi spus numele meu si catre gogul ala de avocat care a umplut strada cu rable, pentru ca brusc, mi s-a spart radiatorul la masina.
      Unde vreau sa ajung: in presa cam toti cer sa te identifici. Daca fac asta de exemplu la Observatorul Prahovean (fara legatura „cu anetele”), ticalosii vor spune: aaa, pai nu noi ti-am divulgat numele, ci aia!
      Intre timp am mai bifat si Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, si Ministerul de Interne, pentru ca IJP Prahova se trage pe c*r, si nu mai vrea sa amendeze pe cei care parcheaza de exemplu pe trecere, sau motociclistii care gonesc cu 100+ ora si tureaza motoarele la 2 noaptea, sau TIR-urile care s-au invatat sa parcheze pe bretele.
      Greu, foarte greu. Multa hotie, nerusinare, incompetenta, si rea vointa. Deja am teancuri de sesizari si de minciuni… pardon, raspunsuri.

      00
  2. Ce sa faca Politia localnica? Astia sunt absolut neputinciosi.
    Pe strada Polona vis-a-vis de blocul ala pentru demnitari sta pe trotuar un Matiz din 2012. Suntem in 2018 si nu s-a intamplat nimic, de 6 ani!

    Odata pe an mai apare cate o notificare de la Pol. Localnica Sector 2. Trec luni si zile topeste ploaia hartia din geam, peste alte cateva luni vine politia si mai pune una si tot asa de cel putin 4 ani. In orice tara civilizata masina aia era ridicata de pe trotuar in maxim 2 zile.

    https://www.google.com/maps/@44.4449044,26.10374,3a,75y,57.99h,90.45t/data=!3m7!1e1!3m5!1sqk96sWQKuMXb962amJ26qA!2e0!5s20140701T000000!7i13312!8i6656

    00
  3. Voi astia cu motoarele – in septembrie plecati cu berzele in tarile calde.

    Noi astia cu masinile retro ne-am scos.

    00
  4. Pe modul „hai sa facem lupa mare asiguratorilor”.

    00
  5. De ce sunt probleme cu motocicletele?
    Evident ca asiguratorul poate face preturi tinand cont de faptul ca 90% din ele merg doar 6 luni. Nu ii opreste nimeni sa dea pret de 6 luni, dar sa acopere 12. Asa daca in ianuarie sunt zile superbe nu o sa se gaseasca un Gigel sa faca accident si sa planga apoi ca nu avea asigurare pentru ca nu merita sa isi faca pentru o zi.

    00
    • Da, se stie ca asiguratorii sunt niste oameni generosi, care nu ar profita niciodata de faptul ca sunt un cartel si au legea de partea lor pentru a mai face niste bani in plus

      00
    • Intruder VL1500LC, proprietar 41 de ani, zero incidente, vreo 28 de ani categorie. 99 de lei/12 luni. Anul trecut a fost 312. De ce diferența asta, habar n am. La 99 de lei e ok, n am nimic de comentat. La 312 deja jumate din bani se duc degeaba. Un motor de 600 cu proprietar de 25 de ani, plateste peste 500 de lei. Deja e ciudat…

      00
  6. Ca (si) motociclist ma simt discriminat si ii voi actiona la CEDO.

    00
    • Mda. Cererea e inadmisibila la CEDO.

      00
    • … deocamdată … tocmai ce am facut pe 1 lună la Virago si pe 2 luni la Zing fiindcă s ușoare și mai merg cu ele. Pe Intruder m-a costat în aprilie, 99 de lei/12 luni. Mai aduc un Drifter luna viitoare, o să trebuiască sa-l fac și pe ăla. La banii ăștia, nu mă deranjează. Altfel …

      00
  7. NOU
    #21

    Unul de 18 ani care doar ce și a luat permisul și i a dăruit tati BMW, are asigurarea de 10 ori mai mare decât a mea(care am 20 de ani de condus fără accident) sau nu, ce zice la Curte?

    00
  8. ar trebui sa se aplice doar pentru rablele care stau pe domeniul public si ocupa spatiu de pomana, nu si pentru alea de pe spatiu privat.
    eu tin la mine in gradina o masina care este condusa doar 2 saptamani pe an, de ce kkt sa le dau lor bani pe asigurare cand ea nu se clinteste de acolo? bag pl in ei, oricum n-o sa vina nimeni sa verifice/sa amendeze. si oricum spaga e mai mica decat amenda, intotdeauna

    00
  9. Bătaia pestelui nu e la motoare, acolo e maruntis; adevărații bani se fac de la transportatori, ei au pus presiune pt RCA fracționat cât mai tare. Dacă sta camionul 2 sapt ca nu ai contracte, nu-i faci nici RCA.

    00
  10. „Vreau o tara ca afara, dar bag pola, nu le platesc nimic, ma descurc eu cumva, ce naiba”,

    00
  11. Mașina care poate fi condusă, folosită! Îi scoți un fir, nu pornește, ești ok….

    00
  12. Legat de asigurare obligatorie pe tot anul, am lucrat la astra asigurări pe vremea când încercau să între pe piața din Ungaria.

    Uite cum stă treaba acolo.
    Ești obligat să îți asiguri mașina pe tot anul.
    Plătești tot sau în rate.
    Să zicem că în lunile ianuarie, aprilie și septembrie nu circuli cu mașina.
    Faci frumos sesizare la asigurator și ți se restituie banii respectivi pentru perioadele respective.

    Deci cam așa ar trebui să funcționeze și la noi dacă se va impune.

    Teoretic. 😁

    00
    • Si cum plm dovedesti ca nu circuli ?

      00
    • Păi poți să circuli dar dacă te-a prins poliția ai pus-o.

      Nu e prea greu.

      Plus că se pot folosi camerele de rovigneta de exemplu.

      00
    • Se pare ca am fost colegi o vreme :) În Ungaria și în țările civilizate lucrurile funcționează cam așa: ești asigurat, nu un an ci continuu, până când declari la asigurător că nu mai ești proprietarul mașinii sau până când notifici asigurătorul că te-ai decis să faci polița la alt asigurator. Acolo nu există asigurare anuală, lunară sau de altfel. Obligația de plata îți revine și vei plăti de buna voie sau obligat de instanță. Atunci când ești obligat de instanță vei plati un tarif de referință stabilit de MABISZ (un fel de ASF al lor) care este cu mult mai mare decat al oricarui asigurător de pe piață. De aceea vei alege întotdeauna să nu ajungi în instanță.

      00
    • Românii au făcut niște greșeli acolo, greșeli care au fost dovedite în timp ce Astra se lichidează :)

      00
  13. Mașina în loc privat = nu asigurare = da impozit

    00
  14. Dintr-o tara cu apa calda:
    Daca nu conduci masina, trimiti la DVLA ( Driver and Vehicle Licencing Agency) o notificare SORN ( Statutory Off the road Notification ) care insemana ca masina e temporar ne-inmatriculata: asta inseama ca n-ai voie sa o tii nici marac parcata pe drum public, insa esti scutit de taxa si evident n-ai nevoie nici de asigurare 3rd-party RCA

    Ca sa faci aceeasi chestie in Ro ar trebui sa muti la RAR activitatea de inmatricualre a masinilor ( ba chiar si a permiselor) ca de aia e „registru”, impreuna cu activitatea de taxare a masinilor si implicit detinerea informatiilor cu privire la proprietarii masinilor.

    RAR ar sti in orice moment:
    -pe cine sa caute la cererea politiei in caz de accident depasire de viteza, etc,
    -pe cine sa caute la cererea politiei locale cand vehicolul este parcat/abandonat
    -cui sa trimta amenda cand nu primeste banii de taxe.
    RAR ar fi singurul loc unde te duci sa vinzi/cumprei masina si faci asta in acelasi moment cu verificarea autenticitatii si taxarea.

    Bieninteles asta nu se va face prea curand in Romania.

    00
  15. Tot in tarile cu apa calda,motocicletele nu intra in aceeasi palarie cu masinile.Masina e considerata “ utility”,moto e considerata “ leisure”,ca si barca,ATV-ul,scuterul,etc(care,daca nu stiati,trebuie sa aiba si ele asigurare).Asigurarea difera in functie de clima tarii respective.Un moto din Grecia sau un scuter din Italia va plati asigurare year-round,unul din Suedia sau Polonia,nu,ci doar pentru perioada(scurta) in care poate fi folosita.

    00
  16. Mda… se vor inventa numere temporare daca nu exista deja. Si la nemti exista o gramada de masini cabrio si motociclete cu numar valabil din aprilie pina-n octombrie. Asigurarea se plateste numai pentru aceasta perioada. Diferenta e ca daca n-are drept sa circule nu-si tine masina pe trotuar. Insa sunt altii care enerveza cu parcarea pe termen lung: cei cu rulote care stau pe dreapta tot anul, fiind miscate doar in concediu si cei cu remorci. Legal nu ai ce sa le faci.

    00
  17. Cum zicea si @tudor, prin Cehia am vandut o masina si ala de a luat-o nu si-a facut asigurare sau ceva de genu si m-a trezesc cu scrisoare de la nush ce agentie care au baza de date cu masinile inmatriculate si asigurarile respective. Circuli,nu circuli, ai nevoie de asigurare. Le-am trimis frumos contractul de vanzare cumparare pe mail si la revedere. Dar intradevar am fost surprins (venind de la romania) sa vad ca cineva controleaza chestiile astea.

    00
  18. Legi de sugaci k in romania..era simplu cu rca pe luna si control anual la rabla ori demonstrat ca e depozitata pe teren privat..dar nu..hai sa dam legi generale pt ca asa ne-am invatat in comunism si sa ne bucuram ca si alea se dau pt ca..prosti. mi-e sila de romani si romania, cel mai mare regret e k m-am nascut in kktu ala de tara cu oameni fara coaie si coloana.

    00
  19. Eu inteleg ca trebuie sa o ai asigurata tot anul, chiar daca sta in garaj? Eu de exemplu plec cate 3 luni in afara tarii, vin dupa o luna, iar plec si tot asa. Cand vin fac asigurare pe o luna, care e problema. Mai nasol e ca tot platesc 2600 lei impozit la ea pe tot anul.

    00
  20. La motocicleta nu trebuie RCA daca stii unde sa pui numarul de inmatriculare (sub codita *wink wink*) ;)

    00
  21. mizerie..si eu care am un vw beetle 72? vara plimbare si iarna garaj.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube