Vând casă, ideal firmă. Vând casă, ideal investiție.

Ca de fiecare dată, când anunțul este “ideal ceva”, acel ceva e ideal doar în capul vânzătorului, care încearcă astfel să crească prețurile.

Dacă aveți niște timp liber, căutați frazele astea două pe site-urile de imobiliare și o să vă distrați.

“Ideal investiție”

Asta presupune că e o casă care poate fi închiriată foarte repede, că e într-o zonă bună și casa e într-o stare bună.

Ideal investiție nu presupune o casă cu 10-20-30% mai scumpă decât media zonei, și care necesită încă vreo 10-20.000€ ca să poată fi adusă la stadiul “închiriabilă de către oameni care nu țin calul în sufragerie”.

Ideal investiție nu presupune mobila bunicii, gresie din paleolitic, baia muci cu carne și exteriorul vai mama lui. Gen. 80K? Da, după ce bagi 10.000€ în interior ca să o faci locuibilă și încă 10 exterior ca să nu mai plouă în ea. Conexiunea e asta: oamenii care au sau dau 80.000€ pe o locuință nu trăiesc în mizerie.

“Ideal sediu firmă”

Aici am o problemă de logistică simplă: nu vinzi nimic către public, nu ai nevoie de trafic pietonal, de ce naiba faci sediul firme în zone unde e aglomerație urbană, trafic infernal și locuri de parcare puține? Ce, o să vină altul de la altă firmă pe jos ca să ce?

“Ideal sediu firmă” presupune minim 5 locuri de parcare. Nu 2. Nu “parcare pe stradă la liber”. Șeful vine cu mașina, contabila la fel, directorul de marketing la fel, mai sunt mașinile firmei, numai idioții o țin cu “ideal firmă” pe străzi aglomerate unde nu ai locuri de parcare nici în curte, nici pe stradă. Ăia care caută sediu de firmă știu ei la ce să se uite.


Serios, acum e momentul să vă distrați pe site-urile de imobiliare. Pe lângă advertorialele mascate zilnice din presă, care și alea sunt amuzante rău, realitatea din teren e mult mai reală.

fun-journalism

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

30 comentarii

  1. Daca asta ar fi valabila: „Ăia care caută sediu de firmă știu ei la ce să se uite.” nu s-ar mai inghesui toate firmulitele sa isi deschida birouri in pipera. Ar vedea ca infrastructura e praf, angajatii ajung ca sardinele la servici, iar cei din conducere plini de nervi in trafic. Eu daca as avea firma in ziua de azi si mi-ar propune cei din administrativ „Hai sa ne mutam in Pipera, boss!” i-as da afara in secunda doi, pentru ca sunt niste idioti. Dar cand de cele mai multe ori pretul primeaza si restul pe locul 2…

    00
    • Unde ai pune tu firma în București, „să fie ok pentru toată lumea”?
      Chiar sunt interesat unde crezi tu că există loc „ideal firmă” în București.
      Să spunem o firmă cu minimum 50 de angajați…

      00
    • in titan

      00
    • @Cristi
      In zona de case. De ex timpuri noi-mall vitan. Am lucrat la o astfel de firma.
      Ok, costuri prea mari? Stiu si de o firma la 10 min de mers pe jos de Brancoveanu, tot in zona de case.
      In ambele locatii sunt usor de gasit locuri de parcare.

      00
    • Eu sunt mai prost. Fa un screenshot cu Google Street-View, sau spune exact unde ar încăpea, sa spunem 6 firme cu câte 100 de angajați fiecare… și cu ce e mai bună zona Vitan decat Pipera, din acest punct de vedere.
      Daca ai putea identifica si exact clădirile unde ar încăpea ăia 600 de oameni, ar fi super.
      Plus 2-300 de locuri de parcare, plus infrastructura de a ajunge la muncă dacă nu ai mașină. Din Crangasi, de exemplu, ajung ușor la mall Vitan? Din Titan, din Popa Nan (unde locuiesc acum), aș ajunge mai ușor la mall Vitan decât în Pipera?

      00
    • Din punctul meu de vedere, mall Vitan este una dintre cele mai jegoase locuri din București. Am fost de trei ori în viața mea pe-acolo, aș face mătănii să nu mai fiu nevoit să ajung vreodată.
      Se ajunge ca dracu’, n-ai cu ce, trafic ca la balamuc, PLIN DE COCALARI ȘI suedezI… sa-mi fac firma sa aduc ZILNIC 100 de angajați in zona aia?!?

      00
    • La Timpuri Noi sunt cladirile TN Offices dezvoltate de IKEA, e o placere sa te duci la serviciu contra „curentului”. Fac 20 de minute de la iancului pana la TN. Chestia e ca baietii tot construiesc deci loc ar fi pentru multe firme. Am fost saptamana trecuta pana in pipera cu ceva treaba si am plecat de acolo spre casa pe la 18:30…am facut 20 de minute la la metrou pana la petricani si inca 50 pana la iancului(a trebuit sa merg neaparat cu masina)…never again

      00
    • Hmmm, sa vedem: AFI ar fi o solutie, desi si acolo a inceput sa se aglomereze. Am mai vazut cladiri de birouri si pe la Stefan cel Mare, in Pallady, in Grozavesti. Astea le-am zis din memorie, fara sa fi stat in Bucuresti de prea mult timp. Deci solutii sigur exista.

      00
    • Unde ai pune tu firma în București, “să fie ok pentru toată lumea”?

      – pe linia de metrou în sens invers traficului maxim zilnic, adică în loc să te plimbi dinspre cartiere spre centru ca turma de boi, te plimbi dinspre cartiere spre alte cartiere, cumva în sectorul 6 au apărut astfel de unicorni geniali, probabil au ascultat de studiul ăla care zicea că cea mai mare fericire a omului care trăiește în oraș e să stea la maxim 15 minute de mers lejer de servici, bravo lor! (și amin că nu mai trebuie să fac harta bucureștiului pentru a ajunge la ședința săptămânală)

      00
    • Cladirile de birouri de la Afi sunt printre cele mai scumpe din Bucuresti.
      Costul chiriei este un factor important in alegerea spatiului pentru sediu firmei.

      00
    • Inainte sa tot discutati de locul ideal pentru firma n-ar trebui sa stabiliti ce fel de firma?
      Ca intre o firma ce produce tevi, una ce produce curent cu panouri fotovoltaice si una in IT sunt ceva diferente de nevoi.

      00
    • pizzi are dreptate.
      Cred ca am avut norocul sa nu stau niciodata la mai mult de 30 de minute de serviciu. Iar cand a fost mai mult, ce am facut? M-am mutat mai aproape de serviciu.
      Sunt proprietarul unei garsoniere in Titan, pe care o inchiriez, iar cu banii platesc chirie sa stau pe Ion Mihalache, pentru a ajunge mai repede la serviciu in zona Casei Presei.
      7 ani, 21,5 zile lucratoare pe luna, o ora pe zi economie de timp… e ceva, nu credeti?

      00
    • @Cristi: 19.5 zile lucratoare pe luna ca mai ai si concediu + libere legale.

      00
    • Mai trebuie sa apara birouri si in alte zone din Bucuresti, ideal mai centrale, altfel traficul se va bloca la un moment dat daca toata lumea merge din cartiere spre marginea orasului (Pipera). Orice zona care ar metrou in zona are potential. Iar cei/cel care tot o dau cu locurile de parcare, trebuie sa fie cateva pentru angajati si pentru clienti, in rest lumea ar trebui sa vina cu transportul in comun / bicicleta etc. Sediul trebuie sa fie accesibil pentru tot orasul, altfel angajatii cauta loc de munca mai aproape de casa.

      00
    • @alex_b fiindca centrul e foarte liber dar si ieftin.

      00
  2. Ai uitat sa spui de parterul cu pod denumit mai nou vila.

    00
  3. „Ideal investitie”=”ar fi ideal sa investesti ceva in ea ca sa nu pice pe tine”

    00
  4. Corolar, „vand afacere la cheie”. :) Astea sunt cele mai tari. De obicei sunt fie cafenele/birturi unde nu merge nimeni pt ca nu au terase/nu au parcari/nu ai spatiu decent/nu au nimic sa te atraga. Sunt de obicei in niste pivnite sau parter de cladiri vechi langa alte birturi consacrate. A doua sunt pensiuni din Pizdeea dar zone fara nici o atractie. Ceva dealuri, ceva padure si hop rasare o pensiune de 15 camere acolo fara nici un D-zeu in care te poti duce maxim cu amanta sa nu vada absolut nimeni.

    00
    • o pensiune de 15 camere acolo fara nici un D-zeu in care te poti duce maxim cu amanta sa nu vada absolut nimeni.

      și două locuri de parcare. 15 camere? o să vină toți cu un autobuz!!!

    • Mi se pare amuzant că ăia care vând „afaceri la cheie”, nu se ocupă ei de afacerea lor la cheie. Ca nu e vreun moș ce vinde asa ceva, unul care își vinde pe bune afacerea, nu. Orice puțoi vinde „afaceri la cheie”. Ba puța!”La cheie” înseamnă și ceva care a funcționat măcar câțiva ani.

      00
    • Afacerile care merg se dau repede si proprietarul are de obicei si privilegiul de a-si alege cumparatorul. Daca e o afacere care merge, are clienti fideli, poate chiar vechi, el are un statut in comunitate, poate

      00
  5. Aceiași situație și la terenuri. Caut un teren pt grădină, pe care să am loc și de o mică casă de lemn, să am utilitățile la marginea terenului și drum de acces cu situație juridică clară.
    Am găsit 2 mari categorii. Prima este cea a generoșilor care-ți vând o investiție extraordinară – un teren mare (în opinia lor) pe care-l poți parcela și vinde la rândul tău sau ridica case pe care să le vinzi. Mica problemă e că vând în mijlocul câmpului, cu utilitățile departe și cu prețul de la stradă, care este la câteva sute de metrii. Dar ei sunt atât de darnici să-ți cedeze minunata afacere pe care ei nu o fac.
    A 2-a categorie sunt cei care-ți vând terenul pt casă. Doar toți vrem să ne facem casă, nuuu?! Mulți au și un proiect al casei. Doar toți vrem să avem casele la fel, nuuu?! Chiar și el își va face casa acolo, pe terenul de la stradă, după ce le vinde pe cele dinspre câmp.

    00
  6. In teorie, ai dreptate. In practica, cel ce deschide a 4 a covrigarie in acelasi loc unde au dat faliment primele 3 te contrazice fara drept de apel, pentru ca el stie mai bine

    00
  7. Eu ma distrez copios citind „Grupul antreprenorilor din Romania” Numai Divertis din anii ’90 pot egala in umor aceste personaje

    00
  8. Cum le dăm în cap ăstora și „idealul” lor care nu ține de ei, ține de cumpărător să determine?

    Doamne, ce jeguri umane, tupeiste, doamne, doamne…

    00
  9. Asta cu „ideal pentru…” inseamna casa in care nu se muta nici dracu’ sa locuiasca, pentru ca e impartita prost si o familie nu are confortul necesar in ea, nu e bine izolata si te trezesti in frig, e departe de scoli sau gradinite si nu poti sa cresti copii in ea si altele. Si atunci vanzatorul incearca sa iti sugereze alte utilizari.

    00
  10. Ideal pentru firma… pana vine impozitul si afli ca ai de platit 500 de euro impozit anual pentru 100 de metri patrati…

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile