2018 ar putea fi anul în care publishingul românesc revine cu picioarele pe pământ

Pe măsură ce devine evident că Facebook lucrează împotriva creatorilor de conținut, fie ei blogger, vloggeri sau site-uri de tot felul, oamenii vor începe să caute soluții să scape din încleștarea mortală a colosului cu picioare de lut.

Se vor uita în jur, se vor uita pe cifre și vor vedea ceva teribil de simplu: au ignorat experiența utilizatorului odată adus pe site. S-au concentrat atât de mult pe aducerea lui pe site, pe convingerea lui să dea like și share încât au uitat să se uite la cum se prezintă site-urile.

Trezirea asta poate fi o pagină ștearsă, o schimbare de algoritm, explorer feed sau naiba mai știe ce le trece celor de la Facebook prin cap. Traficul din Facebook poate dispărea sau se poate diminua și utilizatorii nu vor mai reveni, pentru că fidelizarea lor era mai grea decât titluri click bait și “dați like și puteți câștiga un iPhone”.

top-channels

Nu spun că Facebook nu e important, dar uitați-vă la site-urile românești: majoritatea au rămas ancorate în 2010.

Prea puține au schimbat designul, prea puține se uită la cum interacționează utilizatorul cu site-ul, prea puține urmează regulile de design, au site-uri care se văd bine și pe mobil și așa mai departe.

Poate în 2018 vom vedea o revenire la rădăcini.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

19 comentarii

  1. Facebook nu e important… si pe măsura ce trece timpul văd mai putina activitate pe rețeaua de socializare in rândul prietenilor, spre exemplu.

    Si raportat la partea de publicitate, e mult prea scump pentru rezultatele pe care le aduce. Plus mult public retard care comentează la orice, de la reclama la Mercedes Benz la șuruburi si sutiene…

    Facebook is following hi5… RIP

    00
    • Am observat și eu asta. Din ce în ce mai puțină lume activă pe facebook. Îmbătrânim? De fapt, nici printre astia tineri (<20), facebook nu prea e atractiv.

      00
  2. Ma bucur ca ai pomenit de hotnews, vine 2018 si eu nu pot comenta de pe telefonul mobil.

    00
    • Pt comentat pe hotnews iti trebuie cont si parca doar aia fara loc sau postacii au cont si timp de comentat pe hotnews.

      00
  3. Site-ul poate arăta ca in 1998, dacă sre conținut de calitate. Ca nu pentru design intră lumea pe un site…

    00
  4. Pe langa faptu ca arata oribil, multe dintre ele se misca extrem de greu. In plus a devenit extrem de deranjanta politica asta de a prelua articole de la alte site-uri. Am intrat mai devreme pe Prosport, si pe langa faptul ca site-ul s-a incarcat f. greu am gasit articole de genul: „Ia spus sotului ei ca a fost violata dupa o noapte de betie”, „S-a aflat cine a pus microfon acasa la Carmen Dan”, „Aici se ascunda celebra blonda de la ABBA”, „Cum arata apartamentul Deliei” ….

    WTF ?!?

    00
    • Prosport, întregul trust, se adresează celor mulți dar pro. Sunt singurii care încă îi mai numesc pe Becali, Alibec & Co. „steliști”, sau care folosesc denumirea „Național Arena” cu o pompozitate, entuziasm și festivism retarde, demne de reclamele la bere și medicamente de sezon.
      De la titlurile bombă și picanterii așa zis mondene, până la detalii și asocierii irelevante din conținutul știrilor.
      Sunt capabili să vorbească 5 minute la știrile de seară (prime-time) despre Simona Halep, dar să nu spună nimic despre rezultatul meciului disputat de aceasta în ziua respectivă.

      00
  5. Digi a facut un update la Design/UX acum ~2 ani; însă era mai 2017 versiunea anterioară.

    00
  6. Sa fim seriosi, Facebook e cam irelevant. E zona in care se aduna foarte multi oameni care dau like si share pentru a castiga gratis un iPhone, la fel de multi oameni care lupta impotriva vaccinurilor, reptilienii, luptatorii anti-Soros si multe alte specii…

    00
    • Acum depinde si in ce bula esti.

      Trebuie sa iti pui niste intrebari, daca ajungi sa vezi numai reptilieni, anti-vaccinisti si anti-Sorosisti..

      00
  7. Sa-i loveasca falimentu’ pe Facebook!
    Mi s-a reviralizat (nu stiu daca exista cuvantul) clipul; la fel ca in 2014 a inceput Daily Mail si de acolo au preluat toti; sa zicem ca pe straini nu-i condamn, da’ au fost 3 pagini de „stiri” din Brasov care au preluat ca „stire” o chestie din 2014; n-au avut timp sa observe ca inca nu era gata mall-ul si sa li se aprinda vreun beculet.
    Probabil ca, la fel ca data trecuta, DM sunt ok cu licensing rights, da’ au fost cateva pagini care au salvat clipul si l-au publicat ei de pe contul lor. I-am rugat frumos sa puna clipul original; nici o sansa. Asa am ajuns sa fac copyright claim de pe telefon din aplicatia Facebook. Iti trebuie o gramada de rabdare si atentie sa ajungi la formularul respectiv si, cand in final ajungi, nu exista optiunea de paste in casuta in care trebuie sa lasi link-ul catre continutul pe care vrei sa-l reclami…
    De mentionat ca de data asta m-a cautat o agentie romaneasca de media pentru drepturile de difuzare. Cu pantalonii in vine, da’ m-au cautat; au inceput cu „imi place clipu’ si gestu’, as vrea sa-l publicam si noi”. Cand au aflat ca deja sunt date drepturile, a venit si intrebarea „Da’ cat ti-au dat aia?”; daca nu stiam cum sta treaba, castigam niste respect din partea lor si ma culcam flamand.
    Televiziunile nu s-au obosit sa ma caute. Au dat din nou o „stire” ca un brasovean e vedeta in presa britanica si aia a fost.

    00
  8. Situl Stirile ProTv e de mare caracter! Trebuie sa sapi in vreo 10 layere de reclame, intersitiale si alte balarii ca sa ajungi la continut.

    00
  9. Urăsc AdBlock-ul din principiu (e normal ca publisherii să scoată profit din conținut), dar nesimțirea pro si libertatea este fantastică. Am dezactivat AdBlock-ul din greșeală pt ei. Nu mi-a venit să cred ce a acolo. Conținut îngropat în reclame. Mai bine nu mai intru deloc acolo. Cât cred ei că vor mai face bani așa?! Se plâng și nu înțeleg de ce unele bloguri au ajuns să aibă câți cititori au ei. Pentru că e mai puțină nesimțire și mai puțină vrăjeală. Asta e.

    00
  10. Te speli pe cap cu „publishingul romanesc”

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)