Consultanță gratuită pentru CFR

CFR Călători caută să facă niște achiziții și, pentru că plătește niște departamente de incompetenți, vrea să facă asta prin consultanță externă. Mă gândesc că, dacă tot suntem aici și avem jumătate de oră liberă, să dăm niște sfaturi.

  1. Refăcut site-ul. Adus la nivel de 2018, să meargă repede și pe mobil și pe web.
  2. Spălat cu clor sau napalm o dată la trei luni trenurile. Nu știu cum, dar trenurile put. Nu putem vorbi de camere video care să supravegheze călătorii când devastează trenurile, dar putem să spălăm mirosul de dușmani ai săpunului din ele.
  3. Vopsit trenurile și vagoanele. Știu că vopseaua aia bună, din 1956, e mișto, dar cred că se poate mai bine.
  4. Rezervări online. Pentru trenuri și mai ales pentru cușete.
  5. Renunțat la vânzarea de bilete fără loc. Sau vinzi locuri în picioare după ce s-au terminat locurile pe scaun, dar nu vinzi fără locuri, la liber.
  6. Scris mai mult de 1 dată în gară ce gară e.
  7. Scris mare pe vagoane numărul vagonului. Asta după ce s-au vopsit vagoanele, nu înainte.
  8. Temperatură controlată și geamuri sudate. Cât e temperatura de confort? 24 vara și 20 iarna? Bun, sudezi geamurile, cine nu are chef de asta bine, să meargă pe jos.
  9. Anulat toate rutele neprofitabile.
    • tren de noapte cu doi călători plătitori de bilet de doi ani de zile? anulat!
    • tren de zi cu navetiști și nimeni n-are bilet?! anulat!
    • 12 curse pe zi între două orașe mari, dintre care 9 goale? anulate!
  10. Refăcut scările vagoanelor. Cel puțin jumătate dintre călătorii cu trenul au o vârstă și au bagaje, scările alea sunt complet mizerabile, înalte și nepractice.

Complet realizabil, nu?

 

cfr-5

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

82 comentarii

  1. Mai am eu una. Sa taie toate wc-urile din vagoane, cu flex-ul, si sa sudeze unele noi ca alta solutie nu vad.

    00
  2. Am eu o altă idee mai bună. Desființarea oricărei rute operate de CFR, concedierea tuturor angajaților, vânzarea la fier vechi a întregii companii și privatizarea rutelor de transport. De ce? pentru că așa arată un tren privat în România – https://www.youtube.com/watch?v=G_-HJCU-J7M

    00
    • Convertirea CFR în departamentul de proiecte europene al CFR infrastructură, iar de banii din vânzarea la fier vechi şi concediere să se folosească la proiectele europene de infrastructură.

      00
  3. 11. Prize functioanale.

    00
    • Functioneaza, cu supraincarcare random, odata la 2 curse, sa dai acatiste cu numele producatorului de transformator la laptop.

      00
    • True fact: in UK , un tip a fost arestat pt si-a incarcat mobilul la priza din tren. S-a considerat furt.

      00
    • @M, true fact, la fel si faptul ca a fost arestat la cerere pentru o presupusa fapta, eliberat la mai putin de 5 minute pentru chestia cu incarcatul si re-arestat pentru ca devenise ‘agitat’ in relatia cu politistii. Iar treaba s-a petrecut intr-un tren interurban Overground, unde prizele sunt destinate echipajelor de intretinere si mai putin folosite de pasageri (in majoritatea locurilor asta e marcat clar).

      00
    • In trenul ala privat care face Craiova – Bucuresti – Constanta sunt prize la liber, internet cu modem pe fiecare vagon si alte lucruri de luat ca exemplu.
      Doar ca e „privat”, adica e cineva care baga bani acolo si ii pasa ce se intampla cu banii lui, pe cand la stat…

      00
  4. nope. nu câștigă nimeni din asemenea propuneri. niște studii de fezabilitate aduc mai mulți bani celor interesați.

    00
    • Asa e. Mai bine iti faceai o firma de apartament si treceai toate lucrurile astea intr-un „studiu de fezabilitate prinvind oprtunitatea modernizarii garniturilor si mertuslui trenurilor” de cateva sute de pagini pline de gulgute. Si mai luai si bani. Munca patriotica nu mai e la moda de vreo 27 de ani.

      00
  5. punctul 7 (cu tot cu observatie) ar trebui de fapt sa aiva numarul 1.5, 2.5, 3.5 etc.

    00
  6. Daca ai geamurile sudate cum supravietuiesti unei calatorii cu „mirosul de dușmani ai săpunului”?

    00
  7. Si peroane inalte in gari. Nu toata lumea are craci de un metru.

    00
  8. In weekend iar am constatat progresul tehnicii aplicat la rezervari online – nu se poate. Culmea, pe site scrie ca poti rezerva telefonic, dar iti cere user si parola. De care, de admin?
    Pe aceeasi ruta circula trenurile de la Softrans – rezervari online, AC, wireless in tren, interior civilizat, imposibil sa mergi fara bilet. Cum o fi posibil la privat, nu se stie, cred ca e meritul serpilienilor. O calatorie cu CFR-ul pare ca o intoarcere la secolul 19

    00
    • Eu mi-am facut cont aici:
      Merg rar cu CFR-ul, dar imi iau mereu bilet online. Si au si reducere pentru bilete achizionate online, undeva la 5% :) dar daca le iei si un pic mai din timp, mai pui inca 10 – 15%.
      Bineinteles, nu poti arata biletul pe telefon, trebuie sa printezi un A4, pe care sa dea nasul o semnatura cand il verifica :))
      E greoi procesul, dar exista si e functional. Iar daca ai cumparat bilete online, cu cardul, si iti anulezi calatoria, iti trimit banii inapoi pe card in maxim doua zile, ceea ce mi se pare destul de ok.

      00
    • @Alexandra Nu trebuie neaparat sa il printezi. Eu am aratat biletul de pe telefon aproape de fiecare data fara nici o problema. Si de multe ori nici macar nu a fost nevoie sa ii arat rezervarea de pe telefon. Controlorul are o lista cu cei care au cumparat online. Ii arati buletinul si cam aia e.

      00
    • @Alexandra: nu stiam. Multumesc de informatie. Cred ca o sa incerc. La treaba cu aratatul pe telefon, ar trebui sa accepte toti. Asa se mirau si politistii, cand le-am aratat asigurarea RCA pe laptop. In lege scrie ca trebuie sa prezinti, daca o faci electronic sau in format printat, nu se precizeaza. Pana la urma au trebuit sa accepte. Oricum refuzam sa semnez vreun proces verbal, doar pentru faptul ca am prezentat in format electronic

      00
    • E total irelevant daca semnezi sau nu procesul verbal.

      00
  9. CFR-ul este capusat ! Acum cativa ani rau doua trenuri pe zi catre mare, un personal groaznic de noapte si un accelerat foarte bun cu plecare de la 7 dimineata. Asta in extra-sezon !
    Ce credeti ca s-a intamplat in sezonul estival ? NU s-a mai bagat inca un tren, DAR s-a scos acceleratul!
    Ajuns in gara am fost „indrumat” amabil de angajatele CFR catre autogara „ca maxi taxi e mai ieftin si mai bun” .. si chiar asa a si fost. :)

    00
  10. 1. m.infofer.ro se misca binisor pe conexiune WAP, atunci cand era abia lansat 3G-ul in RO
    2. oficial se intampla cu clor, practic se face cu substante diluate, rember Hexipharma.
    3. de acord.
    4 exista si e incurajat chiar cu reducere specifice, doar ca sunt bilete nominale si trebuie sa ai CI la tine.
    5 se face la fel.
    6 in general e trecut la ambele capete ale garii sau pe peroane, unde s-a facut si modernizare.
    7 De acord da e important sa treci pe tabele din gara si configuratia trenului. Locomotiva se mai schimba de la un capat la altul si vaganul 1 ajunge ultimul in gara. In general e bine de intrebat la casa de bilete.
    8 Multe vagoane pe regio nu au sistem de climatizarea, iar cele cele modernizarea nu functioneaza sau nu face fata. Mangalia – Iasi in miez de zi de vara, prin zona Faurei – Tecuci, abia trage locomotiva vagoanele, d-apoi sa mai alimenteze instalatiile de climatizare (asta era acum 7-8 ani).
    9 Supracontroale in fiecare zi si amenzi, accesul pe peron doar dupa verificarea biletului. Din pacate e o caracatita foarte mare, sefii de tren stiu cand se urca supracontrolul si au grija ce fac.
    10. Eliminarea sau limitarea reducerii de 100% pentru studenti. Sunt curios daca CFR Calatori a primit bani pentru calatoriile efectuate de studenti. La inceput erau de trenuri care ramaneam fara locuri, datorita studentilor care circulau gratis.
    11. Intretinerea infrastructurii, sunt multe linii pe care se circula mai greu ca in perioada interbelica.

    00
    • Deci imi place cam ai aruncat-o acolo pe aia cu studentii. Haide bre, CFR e praf de ani de zile si e praf pentru ca toti sefii de pe acolo fura (si daca fura sefii, fura si sefuletii, apoi fura si seful de tren, si nasul si apoi fura toti). Doar nu vrei sa imi spui ca gratuitatile pentru studenti au pus CFR-ul pe butuci?

      00
    • Da, CFR-ului chiar i-au fost livrati banii integral pentru toate calatoriile studentilor si a fost o manusa de scapare data companiei care nu rezista fara aceasta subventie. Au crescut vanzarile de bilete incredibil de mult. Ramane sa speram ca se vor folosi cu interes pentru binele comun.

      00
    • N-ar fi România dacă nu s-ar câca cineva pe tineri într-o frustrare fără sens.

      00
    • @Florin
      Nu a pus gratuitatea studentilor CFR-ul pe butuci, dar au pierdut din acei cativa calatori platitori.

      @root
      Bani veniti din care buget?!
      E bine ca sunt calatori noi, dar e bine sa nu se plateasca din bugetele publice pentru ei.
      Companiile publcie de transpor local inca mai asteapta bani de la bugetul local de acum 2 ani pentru calatoriile pensionarilor. Calatori bineinteles estimate, la CFR, macar se stie o evidenta.

      Cu doar 12calatori/an reduse la 50% pe accelerat si rapid, mergeam peste 10000km pe an, in timpul studentiei. Distanta pe care colegii de munca, nu o fac intr-un an cu masina personala adunat.

      00
  11. Sau sa cumpere trenuri noi, ca ies mai ieftin.

    00
  12. Hmm, destul de greu de implementat cu fonduri puține, dar de luat niște ace de cravată si niște fluiere la 100e bucata, tot s-ar putea face.

    00
  13. nu merge cois ce zici tu deoarece cfr e asa cum e si deoarece investititiile/ mentenanta/ reparatiile sunt blocate local ca sa castige baietii care fac transport de persoane. la nivel macro nici nu ma mai gandesc.

    hai, ca esti din giurgiu, nu stii ca podul cfr de la gradistea sta parca de prin 2007, si, total intamplator, baietii cu ceva putere politica de pe acolo erau in aceeasi brigada cu aia care au firmele de transporturi persoane pe zona.

    00
  14. pus o logica in numerotarea vagoanelor. ex: vagonul nr. 5 sa nu fie al doilea dupa locomotiva.

    00
  15. habar n-am sigur dar nu cred ca trenurile fac mai mult de 1% din transportul de persoane (inter orase) .. deci neglijabil .. deci mai bine le desfiinteaza cu totul !

    00
  16. Păi așa o s-arate trenurile ca-n Germania și noi nu trăim în Germania.

    00
    • stai linistit, doar arata. Ca viteza canci, la ce infrastructura avem.

      00
    • Apropo de asta: la ultima mea calatorie cu trenul in Germania, am observat ca trenul meu avea langa el un mare semn de exclamare. Ma gandeam ca o fi deraiat dracu ceva, o fi trecut turma de oi peste calea ferata. Nope, avea trenul intarziere 7 minute.

      00
  17. Corectă aia cu scos trenurile: decât mult și prost, mai bine puțin și fără rost!

    00
  18. Cele 10 puncte sunt complet realizabile, dar… nu in Romania, din pacate. :(

    00
  19. 163627. Sa renunțe la angajații care încă lucrează in gări prin care nu mai trec trenuri de cel puțin 2 ani …

    00
  20. cum ar fi un sistem digg (reddit) pentru probleme CFR-ului? se pot gasi solutii la probleme, face planuri.. si apoi aplicat peste tot: la posta, la ratb, la metrou.

    00
  21. 1. Nu mai furați
    2. Nu mai faceți nimic pe șperțuri/paraîndarături, etc
    3. Nu mai cereți/luați șpagă
    4-99 reluați 1-3
    100-cât o fi ce zice în articol.

    00
  22. Sa cumpere Softrans si sa urmeze modelul lor de business :)

    00
  23. NOU
    #51

    Înălțarea peroanelor din gări e o chestie care ar prinde bine.

    00
  24. Ce-ar fi sa il dam gratis (tot CFR-ul cu gari cu tot si trenuri si kkturi) lu’ DB?

    00
  25. Atentie la iepurele ascuns in maneca, companiile private primesc subventii 70-80 % din cheltuieli. ”Ministerul Transporturilor obliga firmelor private sa realizeze venituri proprii de cel putin 15% din veniturile totale la trenurile Regio si de 35% la trenurile Interregio. Statul nu subventioneaza calatoriile pe cele mai confortabile trenuri, din categoria interCity. ”

    00
  26. Foarte bine punctat. Am râs de m-am căcat pe mine (la figurat). Aș mai râde și acum, dacă n-ar fi de plâns.

    Apropo de rezervări online: poți să-ți iei bilet de la info chioșcurile alea de prin magazine, dar trebuie ca destinația ta să fie o stație “principală”. Adică dacă vrei să iei bilet până la Târlișua de Mureș, nu poți decât din gară, ca automatul nu știe geografie.

    00
  27. NOU
    #56

    Rute europene. Eu am incercat, urasc avionul. Nu poti afla cum ajungi la Budapesta, Viena sau Amsterdam. Mister absolut. Doar la ghiseu special in gara.

    00
  28. Vrei ceva ce să te enerveze?

    EU vroia să facă TGV în românia gratis, mai exact ruta Viena Bucureşti, dar autorităţile nici măcar nu au răspuns la scrisoare.

    Gândeşte-te la asta. În 2017, primeşti o scrisoare prin care cineva îţi dă bani gratis. Tu nici măcar nu răspunzi…

    Rezultatul?

    Viena – Bratislava – Budapesta. Fonduri UE. Gratis.

    00
  29. Mai multe trenuri Buc – Constanta si Buc – Brasov ca mereu sunt pline.

    00
  30. „Temperatură controlată și geamuri sudate. ”
    pentru ca se stie.. temperatura este esentiala supravieturii, nu oxigenul

    00
    • fuck dammit, chiar tre să explic?

    • pe mine nu ma duce capu’ sa inteleg de ce sudarea ferestrelor e o idee buna (mai ales cand nu exista un sistem real functional de ventilare).
      poate’s mai claustrofob de felul meu..

      00
    • nu ești doar claustrofob, ci și neinformat. de fiecare dată când un român se urcă intr-un mijloc de transport, deschide geamul. nu contează că e cu aer condiționat, el deschide geamul, să se aerisească.

    • e drept ca nu prea merg cu transportul in comun, dar eu am vazut mai des: „inchide geamul ca e curent” (chiar si la 40 de grade fara aer conditionat) decat ce spui tu.
      si da, as prefera oricand oxigen inaintea temperaturii.

      00
    • Vali, tu n-ai mai fost cu trenul de mult altfel ți-ai aduce aminte cum erai pregătit să înduri și gerul de Decembrie ca să nu mai simți mirosul de brânză stricată dintr-un vagon plin.

      00
    • Sau să-ți dau și altă posibilitate:
      Tren spre Costinești, 40+ grade afară, trenul cu 50km/oră că șinele sunt dilatate, se cacă odrasla unei mame eroine și ea decide că cea mai bună acțiune ar fi să-i schimbe scutecului într-un vagon fără compartimente și să simțim toți cum acționează căldură asupra mirosului de căcat proaspăt.

      00
    • marsten, am prieteni cu copii mici. nu e așa mare tragedie.

    • Dacă ție nu-ți displace mirosul asta nu înseamnă că restul vagonului trebuie să îl suporte.

      Off-topic: trebuie să fiu extra atent când scriu vagon că autocorrect tot schimbă în vagin și discuția ar căpăta total alt înțeles.

      00
    • Cartoon Network: Stiati ca temperatura se poate mentine in timp ce aerul este schimbat? Schimbat o data la 2 ore, de exemplu? Folosind sisteme automate/centralizate/HVAC? Inclusiv intr-o casa/apartament?

      Nu stiati? Nasol moment pentru „nestiuotorii cu pareri diverse si complexe”.

      00
    • @mp, hvac centralizat in vagoanele cfr?
      sunt convins ca asa se intampla si acum imi dau seama de ce ferestrele pot fi sudate.. sistemul asta sf le face inutile

      00
  31. NOU
    #71

    Ce consultanta, lol.
    Trenurile nu au fost sterse de praf sau aspirate de cand au intrat in tara. Intentionat vorbesc, ca na, se mai ia pe haine.
    De fapt cam asa sta treaba cu majoritatea mijloacelor de transport in comun, bag mana-n foc. Mai mult de un mop obosit si apa de ploaie, n-a facut nici un produs de curatenie contact.

    00
  32. SNTCF este pe lista de Autoritati Contractante, adica se supune Legilor achizitiilor publice,
    adica totul de la suruburi la locomotive se achizitioneaza numai prin procedura de licitatie – normala si utila in tarile dezvoltate.

    Numai ca Romania NU este o tara dezvoltata, NU are piata reala pentru asa ceva, decat o mana de furnizori controlati politic, care se f*t intre ei de fiecare data, fie prin preturi de dumping, care sfarsesc prin rezilierea anticipata a contractului pe motiv de nerealizare, sau realizare proasta calitativ, fie prin darea in judecata (in mod repetat si la toate instantele posibile) a castigatorului. Astfel , totul se distruge si/sau se intarzie ani de zile, ceea ce duce tot la distrugere finala.

    Solutia – recunoasterea faptului ca Romania este un stat ratat, cu piete inexistente in sensul definit in legislatia europeana transpusa in legislatia romaneasca, SI reluarea tuturor legilor/procedurilor de la ZERO (pentur ca acolo suntem), si reconfigurarea lor FARA a permite capuselor/panaramelor sa se mai infiltreze.

    00
  33. hahahaaa, ce misto era faza aia cand se urca unu cu familia si 13 valize in vagonul 1 si el avea locuri in vagonul 10 si toate cele 10 vagoane erau full. hai maricicoo, stai asa, l-ai uitat pe ala micu in vagonu 4.
    pfff, ce misto era cand coborai pe geam si prietenii facuti in tren iti aruncau pe peron valizele. veatza tata, nu ca acuma.

    00
  34. @Vali refitor la asta: „Refăcut site-ul. Adus la nivel de 2018, să meargă repede și pe mobil și pe web” stiai ca informatiile lor cu privire la intarzierile trenurilor din Gara de Nord sunt furnizate print-o camera web care e pusa pe tabela din gara si se actualizeaza la 30 de secunde? #nojoke

    00
  35. In zona de Nord trenul chiar ar putea fi o alternativa viabila pentru navetiști și CFR ar putea face bani frumoși. Însă ei de abia anul acesta au reabilitat Chitila Voluntari linie pe care se poate ajunge rapid în gara de nord de unde au hub de transport la metrou. O ruta decenta cu o stație conectata foc la Otopeni ar fi arat de ușor de realizat și ne ar oferi o alternativa accesibila la dn1 sau taximetriștii ilegali de la aeroport.. Infrastructura e praf, trenurile sunt varza pentru ca toată lumea de la conducere la micul șef de halta FURA în draci și căpuseaza cu orice mijloace compania. A zis bine cineva ca ungurii au profitat de fondurile europene și au modernizat căile ferate spre Occident. Noi suntem vai de capul nostru.. O alta gaura neagra și un cuib de bugetari blazați, incompetenti și nesimțiți care așteaptă pensia specială în acest CFR. Păcat.. Am mers cu săgeată albastra La Craiova și aveau condiții normale, wi fi, puteai sa respiri.. Pentru o secunda am crezut ca ne am putem civiliza..

    00
  36. Pt ca unii sunt pe dinafara sa lamurim treaba cu privatii
    1. Daca dai infrastructura la privati apoi poti sa te gandesti sa dai si drumurile nationale. Iti mai convine?
    2. Subventia la CFR se da in baza nr de calatori pe cand la privati in baza numarului de km parcursi. Privatul plimba trenul gol si ia subventia, CFRul nu prea.

    Copii nascuti in 2017 nu vor apuca sa mearga cu 200 kmph in Ro in viata lor. Din 1980 nu s-a mai investit in infrastructura (excepie UE pe Coridorul 4) si nu pare sa se miste ceva sub era investitiilor 0.4% din PIB.

    00
  37. cfr-ul are mii de clienti printre tinerii studenti. o aplicatie ios/android cu rezervare bilet dintr-un simplu click nu ar strica. ah da, am derulat din greseala 60 de ani peste nivelul actual al cfr

    00
  38. Ca sa nu mai circule trenurile goale se gasesc rapid solutii. Spre exemplu putem lasa mai multe resturi alimentare ca sa se umple de sobolani macar si poate asa se rezolva si problema scarilor inalte.

    00
  39. Merg cu trenul cam de 3-4 ori pe an, distante scurte (Bucuresti-Ploiesti, Bucuresti-Fetesti). As vrea sa adaug cate ceva:
    1. Reabilitarea statiilor. Multe arata ca dupa un razboi civil, n-au mai fost zugravite de 30-40 de ani, au toalete infecte, in jurul lor e o mizerie de nedescris. Nu stiu daca singura cauza este lipsa fondurilor sau daca nu cumva e si delasarea celor care le administreaza).
    2. Ar trebui luate masuri in ceea ce priveste gunoaiele de-a lungul caii ferate la iesirea din Gara de Nord.
    3. Gratuitatea oferita tinerilor a devenit un cosmar pentru ceilalti. De unde inainte mergeam la gara cu o jumate de ora pentru a-mi lua un bilet spre Ploiesti Vest, acum nici cu o ora inainte daca ajungi numai prinzi trenul. Cozile la bilete sunt enorme, iar in weekend numai gasesti bilete cu loc. Numai spun de conditiile de calatorie care au devenit din ‘foarte proaste’, extrem de proaste (inghesuiala, galagie).

    00
  40. NOU
    #81

    Sa sudeze si usile vagoanelor imediat ce a urcat ultimul platitor de bilet.

    00
  41. Bilete fara loc se vand si in Japonia, inclusiv la Shinkansen. Trenurile au vagoane separate pentru cei cu bilete fara loc.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)