România pitorească #29685

Probabil ați văzut știrea asta:

Primarul comunei aradene Archis, Nicolae Valea (PSD), a cumparat, fara organizarea unei licitatii, 760 de cosuri de gunoi stradale, pentru care are de achitat peste 670.000 de lei, adica de trei ori veniturile comunei in 2017, potrivit unor documente obtinute de agentia News.ro.

Inițial, ați spune că ăla e un prost și un nebun, dar știrea e de fapt alta. Știrea este că o comună cu 1.500 locuitori are doar 220.000 lei (47.000€) venituri.

Și aș putea paria că o parte din ele vin de la centru, adică nu sunt din impozitele de pe activitățile economice desfășurate în zonă, sunt de la firme care au fabrici în altă parte și plătesc impozite undeva, iar banii ăia se redistribuie la comunele mai sărace, ca să aibă și ele.

Puneți asta în contextul “avem nevoie de spitale locale” sau “după ce că sunt bani puțini, rahații ăștia de politicieni fură mai mult de jumătate din ei” ca să înțelegeți de ce nu apar autostrăzi și alte lucrări publice de anvergură.


Altceva:

Un bărbat a murit, duminică, după ce a fost împușcat de un polițist în timp ce a fost surprins la furat de lemne și nu s-a oprit la somații, potrivit Agerpres. Evenimentul s-a petrecut pe raza comunei Breaza, într-o pădure, iar incidentul este anchetat de un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș.

Bun. După ce apar 20 de cazuri de polițiști agresați de hoți de lemne, iată unul care nu a riscat și a rezolvat probleme cu mijloacele din dotare.

Problema e acum că trebuie să completeze zeci de rapoarte, să stea pe bară 3 luni și abia apoi, printr-un bulan imens, să nu fie dat afară. Pentru că Poliția Română nu știe decât să ceară salarii mai mari, nu și mai multe drepturi și proceduri simplificate.


Românul tipic: vede ceva bun și curat, musai să îl strice el, să nu cumva să aibă parte și alții.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

39 comentarii

  1. Prostii aceia care au distrus chestii prin tramvai ar trebui pusi sa plateasca dar reparatiile sa fie facuta de o firma de casa a PSD-ul, se stie ca ele pun un adaos la lucrari de 4000-5000%.

    00
    • @RobertD Haaaaahaaaahaaaaa! Scuze , dar mi se pare fenomenala ideea :))) Bravo!

      00
    • TL;DR; Pentru 2 suruburi de plastic am platit 130 lei la Otopeni. Lucrare executata de UTI.

      Am intrat la Otopeni intre cele 2 bariere de la iesire si cand sa bag moneda am vazut ca era o ditamai punga peste aparat. Am zis ca e stricata si am dat cu spatele INCET. Am atins bariera din spate (am presupus ca daca aparatul e stricat, nu se lasa nici bariera) si a cazut bara transversala. Sa ne intelegem: am atins-o cu maxim 5 km/h (cat am putut prinde in cei 50cm).

      130 lei au costat cele 2 suruburi de plastic cu care era prinsa “bara” aia. Daca dadeam mai tare si stricam mecanismul, scoteam din buzunar vreo 15k euro (din spusele alora de la UTI) pentru schimbarea barierei cu totul.

      Deci da, reparatiile sunt la aceleasi preturi “speciale”.

      00
    • @m0fo : de ce nu le-ai dat RCA -ul ?

      00
    • Ca nu aveam.

      De ce sa ma complic cu asta? 130 lei, ura si la gara.

      00
    • @RobertD, unele administrații locale aplică cu succes această metodă de câțiva ani buni,dar nu pentru vandalism ci pentru desființarea lucrărilor neautorizate.
      Uite câteva prețuri :
      4000 RON pentru ridicarea unui chioșc de câțiva mp, confecționat din tâmplărie pvc cu geam termopan, proprietarul îl abandonase pe domeniul public și avea avizele/acordurile / autorizația cu termenul depășit.
      10000 RON pentru demontarea unui chioșc din țeavă rectangulara, corniere și panouri Sandwich, cât și pentru spargerea plăcii de beton. Proprietarul nu avea autorizație pentru construcție cu caracter permanent.

      00
  2. https://www.facebook.com/bogdan.tiponut.3 asta e individul, e inca liber si tare in gura. Politia doarme, ca de obicei. Posibil sa fie vreo ruda cu un stab de pe la ei, daca era un rupt in fund acum era deja la „gratar”.

    00
  3. Interesanta e partea psihologica… cum fetele practic imping baiatul sa se dea cocos, iar el asta si face… demostreaza ca cimpanzeii chiar sunt inrudite cu omul.

    00
  4. E o vorba din batrani: nu tara e de cacat, ci oamenii care locuiesc in ea.

    00
  5. Doar ca nu e de ras, e de plans. Citeam acum o stie, cum ca TAROM are 100 000e pe zi pierderi, si ca pe anul trecut au platit nu stiu cate milioane doar pentru parcarea angajatilor, desi au un teren liber unde ar putea amenaja o parcare.. Cine a zburat cu Tarom stie ca au cam cele mai mari preturi de pe piata, si niste vechituri de avioane. Va dati seama ca ce apare la stiri sunt cazuri izolate, au scapat la presa. Cat se fura e ceva de speriat

    00
  6. Pe vremuri, cheltuirea banului public se judeca atat dupa legalitate, dar si dupa oportunitate si eficienta. Primarul ala din Arad ar fi picat la 2 criterii din 3 si probabil se lasa cu dosar penal.
    Acuma e doar subiect de stire, la si altele. O tempora o mores.

    00
  7. taxele aferente activitatilor economice desfasurate in zona ( tva, impozit profir sau venit) merg la bugetul consolidat nu la taxe locale.

    00
  8. ce face omu’ pt un pic de pizda ?????????????????????

    00
  9. E o greseala. Cum se poate ca o comuna din judetul Arad (vestul extrem al tarii, fosta colonie austro-ungara, pentru cei care au chiulit de la geografie si istorie) sa aiba venituri atat de mici. Sigur sigur au venit moldovenii din capitala si le-au furat veniturile. Daca era Ardealul independent aveau acum de 2 ori mai multe cosuri de gunoi stradale si, cine stie, poate si un tomberon.

    00
  10. Ce bine ca au postat faptele de vitejie din tramvai .Acum vor putea fi identificati foarte usor.Postati copii, postati.Sa mai zica lumea ca facebook-ul este o chestie rea si consumatoare de timp.

    00
    • tipul spune pe facebook că îl doare in fund.

    • Eu inca nu am auzit de dosare penale facute dupa postari/filme pe fb. Cel mult un „autoritatile s-au sesizat” si … sesizate au ramas.

      00
    • As zice ca omul isi vede viitorul, referitor la durerea in fund.

      00
    • Lasa florine, acum nu patesc nimic, data viitoare poate se gandesc sa talhareasca pe cineva, sau sa il bata (ca omul e voinic) si sa filmeze. Poate chiar violeaza, sau omoara. Daca acum nu patesc nimic, data viitoare la fel, nu? Ca organele nu se sesizeaza de la un film.
      Acum depinde si cine o sa fie victima, poate au „noroc” de un fiu/fata de senator, ceva. Sau poate chiar tu? Deodata, parca nu mai e chiar asa , nu?
      Povestea cineva o data ca la americani asa au inceput, cu scuturarea celor care faceau infractiuni mici, spargeau un geam, o talharie minora, un intrat la metrou fara cartela. Au inceput sa ii puna pe proprietari sa isi inlocuiasca geamurile sparte, sa renoveze, unde e cazul. Dupa cateva luni, in zona le-a scazut infractionalitatea cu peste 50% pe total. Asta pentru ca lumea se uita in jur, vad ca li se permite sa faca nasoale si de la un geam spart ajung mai tarziu la furturi, viol si alte d’astea. Poate ti se pare exagerat, dar asa au gandit-o si le-a reusit.

      00
    • Nu e bai, am dat mailuri la federatia romana de tenis si la clubul unde joaca acel baietel. Sper sa fie trimise mai multe mailuri :).

      00
  11. Si la ala cu lemne stirea este este de fapt alta: in Romanistan sunt zone unde pt o bucata de lemn iti risti viata, atat de mare este foametea. Oricum daca iarna va fi grea la ce pret are lemnul de foc astept stiri cu degerati si morti in casa de frig.

    00
  12. Da’ de tampitul ala de primar dintr-un catun din Botosani ai citit? Cum a marit salariile pana la 6.000 in medie, iar acum n-are bani, fireste, si asteapta sa i se dea. Motorina pentru microbuzul scolar nu mai e, cu chiu cu vai s-a platit ceva la electricitate, iar salariile de luna trecuta s-au luat din niste fonduri care erau pentru ceva fantani de mare adancime.

    00
    • Eugene, nu era de asteptat?
      Cand pui hotii sa aleaga intre salariul lor si becurile din sat ghici ce-o sa aleaga Olguto, fmm de penala?

      00
  13. Am vrut sa comentez atunci cand a aparut stirea, dar nu mergea portalul minune – Transparenta Bugetara. Acum merge si m-am uitat. Venituri cumulate Comuna Archis la 30.09.2017: 2.981.252,47 lei. Total cheltuieli: 1.863.861,67 lei. Ziaristi de cacat, stiri de cacat.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile