Oamenii de la Garmin au insistat să îmi dea să testez o brățară de fitness (sau smart tracker) tocmai pentru că le-am spus că nu vreau una.
Așa că m-am jucat cu ea câteva zile, mi-am monitorizat pulsul, pașii, cât merg, cât pedalez, cât dorm, am zis că e mișto și am pus-o deoparte. Am vorbit cu oameni din jurul care le folosesc și am înțeles că o brățara din asta este mișto dacă ești sedentar și vrei să te avertizeze din când în când să faci un pic de mișcare.
La 500 lei, este poziționată între brățările ieftine de 2-300 lei și cele scumpe, de 6-700 lei, care monitorizează inclusiv traseul prin GPS.
sambag pendula. Faci uneori niste reviewuri care imi raspund la o intrebare existentiala: „oare exista oameni mai lenesi ca mine?”
tu ești gras și ai impresia că ești leneș, iar asta te face adorabil. bărbierește-te si vorbim.
ps: m-am întâlnit cu țeposu la înot acum 2 săptămâni.
*mai lenesi DECAT tine
ca: doo litere
decat: 5 litere.
qed
decat cartofi
Oare cati dintre oamenii care își cumpără brățări cu GPS sunt din multimea celor care se plâng ca statul/masonii ii monitorizeaza prin telefonul mobil?
Probabil niciunul. Oamenii care isi cumpara „bratari” cu GPS constata destul de rapid ca GPS-ul e activ doar cand il pornesc ei ca sa le inregistreze cele 3 ture de parc. Altfel, cu bateriuta aia de 100-200 mAh si fara AGPS (majoritatea, au inceput sa apara modele de smartwatch cu wireless/sim de date) scoti in medie 5-10 ore de GPS activ. Deci nu, nu e urmarire constanta, ca la telefon.
Si da, sunt foarte ingrijorat ca stie licuriciu’ ce frecventa cardiaca aveam eu ieri dimineata la 7:37 in Poli, in dreptul rectoratului.
La 500 de lei e pozitionata intre cele de 300 si cele de 700?
Thanks captain.
Have a vote!
Chiar e buna precizarea ca habar nu aveam care sunt preturile la chestiile astea si nici nu as fi irosit timpul sa caut intervalul de preturi la asa ceva.
Asa cum Normalul e pozitionat intre Pupat only si Tot tacamul.
Hmm, sunt unele care monitorizeaza si traseul prin GPS? Ar fi un cadou interesant
Eu am un tomtom mai vechi cu HR si GPS. Incarca si traseul pe Strava. Destul de bun.
Vezi sa nu citeasca consoatza acest comentariu.
:))) moooaaaaaa, posteaza si pe strava?!? a must have!iti dai seama? sa iesi la alergat 2 3 ture de stadion sau cartier si SA NU POSTEZI PE INTERNET ASTA? SSAACCRRIILLEEGGIIUU!!!!!!!!!!!!!!
baga-mi-as pendula in facebook…
1. Cand merg pe bicicleta, uneori uit sa pornesc strava inainte sa plec. Decat sa scot telefonul e mult mai usor sa o pornesc de la ceas.
2. Strava nu e facebook si nu are acelasi scop.
HR la inima, nu? cu banda?
Fara senzor pe piept, e enervant rau. Are HR monitor optic, inglobat in ceas (ca asta din articol si ca fitbit, iwatch etc). E un model vechi, nu e smartwatch, dar inregistreaza traseul si inima si ma avertizeaza daca ies din zonele de HR. Pentru mine, e suficient.
da, si eu uit sa dau drumul la aplicatie. Daca imi dau seama dupa 1/2 km imi bag pendula si plec acasa.
Ce rost are alergarea?
Nasol. Mai bine iti cumperi un ceas decat sa nu mai alergi.
Eu mi-am luat un FitBit Charge 2 recent.
Prefer fitbit pentru:
– app support/design. Mi se pare mai ok decat Garmin.
– Silent alarm, vibreaza dimineata si nu trezeste tot satul
– modelul asta are si heart rate monitor, am impresia ca am probleme si am zis sa incerc marea cu degetul ca nu pot sa port EKG cu mine tot timpul si sa fie o idee
– Customer service excelent. Desi sa fiu sincer cu Garmin n-am interactionat
Acuma ca stau cu fundu pe scaun 15h/zi in ultima luna ma ajuta fix un pix. Cand ma alerteaza ca ar fi bine sa mai fac 10 pasi sa completez norma pe ora, scutur mana deasupra biroului si ating tinta
PS. Am luat si pentru ca sunt chitros. Mi-a murit Flex-ul si fiind in garantie mi-au dat de ales intre full replacement sau 50% reducere la orice de pe magazinul lor. Pretul final era la fel ca cele de pe OLX doar ca aici am 100% garantie de la ei fata de olx.
Atat ca fost posesor de Fitbit (Flex, Charge HR si Blaze) cat si de Garmin (Vivoactive HR, acum ma bate gandul la un Fenix 5) permite-mi sa te completez cu niste chestii la capitolul „prefer Fitbit pentru”:
1. „app support/design. Mi se pare mai ok decat Garmin.”
Pentru un user de zi cu zi care vrea sa isi faca un overview la activitatea zilnica si nimic mai mult, da, aplicatia de la Fitbit e ok. Pentru cineva care face sport si vrea sa monitorizeze mult mai amplu activitatea din timpul antrenamentului/zilei, Garmin Connect e mult peste.
2. „Silent alarm, vibreaza dimineata si nu trezeste tot satul”
Same si cu Garmin. Au acelasi „vibration alarm”
3. „modelul asta are si heart rate monitor, am impresia ca am probleme si am zis sa incerc marea cu degetul ca nu pot sa port EKG cu mine tot timpul si sa fie o idee”
Monitorizarea pulsului a fost motivul pentru care am trecut de la Flex la Charge si pe urma ce am inceput sa ma tin cat mai serios de sport si o viata mai sanatoasa am trecut la Garmin. Senzorul optic incorporat de la Garmin e mult mai precis ca cel de la Fitbit).
4. „– Customer service excelent. Desi sa fiu sincer cu Garmin n-am interactionat”
Am interactionat eu cu ambele si ambele au fost experiente placute.
In mare, diferenta majora dintre Fitbit si Garmin e ce vrei? Ceva pentru activitati simple si fara prea multe date sa te pierzi in ele? Mergi pe Fitbit. Vrei ceva care sa masoare o puzderie de factori si sa iti prezinte datele si pentru o basina? Mergi pe Garmin.
„La 500 lei, este poziționată între brățările de 2-300 lei și cele de 6-700 lei. ”
Sa pui pe viitor la toate reviewurile chestia asta: MAsina de 5000 de Euro e pozitionata intre alea de 4000 si alea de 6000, cutitul de 40 de dolari e pozitionat intre ala de 30 si ala de 50, etc.
Ne ajuta pe toti astfel de informatii.
da’ un device care se ataseaza la cur si masoara greutatea, forma si culoarea la cacat, ii face o poza dupa care le posteaza pe internet pe vreo clona d-asta de facebook nu exista?… „uite ba, asta e saorma la care am dat like si ffeling great ieri la dristor…”
lucrează la ea niște băieți din america, cu programatorii la vaslui. iese in toamnă.
cred ca e mai buna pentru treaba asta: http://imgur.com/GfRpoZb
Tocmai am pierdut juma de zi dand scroll prin img. Great comment to a great article! 👍
Bratara asta arata bine, chiar da bine la mana..
Lupoaie, daca pui link catre blog in semnatura, macar ai grija ca site-ul sa nu fie plin de virusi. Zic si eu.
Nu imi arata ca ar avea virusi, ba chiar acum i-am dat si o verificare si nimic. Si next time, incearca sa pronunti numele corect, e o forma de bun simt totusi.
Mersi.
Alupoaie, eu ți-am dat ocazia să afli că ai probleme grave cu site-ul, tu ai ales să te înfoi că am mâncat o literă din numele tău. Antivirusul nici nu mă lasă să intru pe site-ul tău. Apoi, ia uită-te și aici ce zic și ăștia! https://sitecheck.sucuri.net/results/bogdanalupoaie.ro/
Apoi, dacă ajungi la concluzia că eu, Bitdefender și sucuri.net – unul dintre cei mai mari specialiști în securitatea web, avem ceva cu tine, atunci… multă baftă.
P.S. Eu zic să te grăbești, până nu te bagă și google pe lista neagră, cu site-uri virusate.
Nu e pentru sedentari, dar te plictisesti repede :
Luat bratara de 200 lei, purtat vreo 2 saptamani timp in care am vazut ca zilnic fac 9 000-10 000 de pasi, cu peak de 14 000. Purtat noaptea si am vazut ca am deep sleep 30min – o ora. Pus muzica pentru sonm in fuldal si a crescut deep sleep la 2,5 ore, repetata faza vreo 2-3 nopti. Si gata, sta in dulap de 1 an.
mai bine faci un sondaj citi au acasa bratari din astea si stau in dulap/sertare…
garmin au probleme destul de mari cu algoritmul de detectare a orelor de somn, practic daca esti in pat si nu te misti prea mult (ca de exemplu citesti ceva sau te uiti la un film) zice ca dormi. am un vicoactive 2 si e ok la ce am nevoie (inregistrare gps si heart rate), dar cu somnul nu.
Ia bine pulsul în timp ce miști? Sau doar aproximativ?
Mi band 2 de la xiaomi. Ce e mai scump nu merită. #atat
e ala atat de precis incat fie infarct, fie bei un ceai de musetel tot una e?
Honor band 3 de la Huawei e mai misto, face fix ce face si Vivosmartul si costa cat Xiaomi. Plus ca merita si chinezii sa afle niste lucruri despre noi, prea stiu doar americanii
Era o știre la un moment dat ca cineva purtase un smartband și au putut doctorii pe baza datelor culese din bratara sa îl opereze ca sa îi evite chestii serioase la inima. Sunt bune și ăsta dar și cele de 9-10 eur de pe aliexpress.
Eu am Gear S3. Se pozitioneaza intre ceasurile ieftine de 1200-1300 de lei si alea scumpe de 1500-1600 de lei.
Device-urile alea sunt misto cand faci sport, nu cand esti sedentar. Dar cel mai cool feature e ala cand vorbesti ca James Bond la ceas. Mai poti sa joci pacanele pe el dar ma incurca rau unghia de la degetul mic.
Nu vreau nimic, doar ma laud.
asteptam urmatorul articol , Garmin Vivosmart3 Giveaway.
l-am trimis deja înapoi