Știți placa aia cu “să ne facă statul parcări și apoi să ne dea amenzi dacă parcăm aiurea, nu să ne ridice mașinile aiurea, că noi parcăm așa că nu avem unde parca”?
Eh, iată la Universitate, în București, cineva a scos stâlpii de beton pentru a parca fix în fața firmei. Dedesubt este o parcare.
Deci da, mitul e fals, românul parchează aiurea în poarta parcării doar ca să nu parcheze civilizat. Că nu există penalizări. Nici una. Poliția trece pe acolo frecvent, e în centrul fucking Bucureștiului, și nimic.
Nu s-a sesizat nimeni că au dispărut niște stâlpișori de beton. Care n-au fost furați, nu au venit doi suedeji cu o căruță, că nu sunt ușori, cineva i-a scos de acolo cu ceva utilaj.
(foto via reddit)
Cladirea aia se renoveaza si probabil duc pe acolo materiale.
uită-te la mașinile parcate, par dube de cărat?
Ha ha genul de comentator care gaseste scuze pentru orice, probabil si pentru violatorii din Vaslui ar gasi niste circumstante atenuante.
nu, dar e un argument plauzibil. Au fost scoși pentru accesul utilitarelor celor are se ocupă de renovare iar restu românului zice mersi ca are pe unde sa intre si intră…
cre ca vrea sa zica ca o cladire din zona se reneveaza si au scos stalpii pt carat materiale. iar restu profita si parcheaza ca niste sclavi
Bai, n-ati inteles nimic. Sunt masinile arhitectului, a proiectantului, sefului de santier si sefului de echipa. Unde vreti sa parcheze bietii oameni, daca acolo au ei treaba? In parcajul subteran, unde nu au treaba? Doooh….
Stalpii de beton au fost scosi de Firea cand a facut toate rahaturile ei de festivaluri basite. NU aia cu masinutele lor de rahat i-au scos. Ei doar au profitat de imbecilitatea prim-fatatoarei bucurestene.
Confirm din experienta.
Bucuresti -> masina mea parcata in parcare in spic amenajata de primarie; in stinga si in dreapta masinii mele zeci de locuri libere in parcare. Ma intorc la masina, locurile libere sint in coninuare libere dar in dreptul masinii mele gasesc o alta masina parcata pe banda 1. Injur singur, sun la politie, dupa vreo 10 minute vine soferita care parcase acolo.
O intreb de ce a parcat ca nesimitia in dreptul masinii mele cand sint atitea locuri libere in jur.
Raspuns -> Da’ ce vrei sa ma blocheze altii?
Poti manifesta intelegere fata de o persoana care iti da un asemenea raspuns?
Eu nu vad care e problema
Asta e ca bancul cu asul volanului care trecea pe rosu, dar se oprea la verde… ca poate vine alt as al volanului
Când nu am loc, îmi fac, se mai zgârie o mașină două, asta e, le dau asigurarea de la Astra
@pono: tu ai scurt-circuit in cap ?! zi-mi ca ai postat la caterinca.
Asta e o faza din ceea ce se numeste dilema prizonideurului.Calculul mental: daca respect regulile convietuirii civilizate, poate veni un marlan care nu le respecta si imi iau o muie. Asa ca mai bine nu le respect si ii dau muie unui necunoscut, nu il cunosc absolut deloc asa ca oricum nu imi pasa.
Vezi ce inseamna frica sa nu iti iei teapa? Si siguranta ca daca tragi tu teapa o sa iti iasa toata faza aproape gratis. Fara urmari
Deci calculul asta mental ascunde o strategie de supravietuire pe care o putem judeca drept gresita. Si care zice asa: in situatia asta nu cred ca se poate coopera cu ceilalti fara sa risc consecinte nasoale
Asta era un raspuns la faza aia cu ” Da’ ce vrei sa ma blocheze altii?” povestita de ionescu mai sus
Si daca in incercatea lui da peste unul care nu sta la muie si isi cheama si niste prieteni…
„Ne civilizam” cand avem destui bani de uber.
in oprinia mea cel mai retardat comment de aici pe anu’ asta. mai sunt 5 luni totusi,dar nu cred ca te intrece vreunu
Acolo nu era sediu de partid?
Pe cladirea din stanga era logo-ul PDSR. Dar dupa fuziunea de PSDR, probabil ca PSD-ul l-a dat jos.
A trecut labagiul de serviciu, și ne-a dat minus la amândoi.
În altă parte puteam să le văd emailul ăstora. L-am căutat pe un pulică din Brașov , și l-am găsit pe sentimente.ro
HG 965/2016 mai are putin si face un an si tot nu s-au „elaborat” normele de aplicare si nici prea curand nu isi vor misca curul pentru ca nu exista vointa politica. Pana cand nu revin hingherii de masini pe strazi lucrurile vor merge din rau in mai rau.
Parcarea de la universitate sta goala de ani de zile. Nu e o noutate pentru nimeni ca jos e gol si sus pe stradute soferii dau bani parcagiilor indieni.
Mai mult e greu sa intri in ea fiindca straduta aia e plina ochi de masini parcate aiurea si de ‘parcagii’ care isi fac secolul p-acolo.
Fac parte din aia care sesizeaza lipsa marcaje, semne de circulatie, trotuare distruse, gunoi aruncat aiurea, samd. Fac palngeri in sensul asta de fiecare data.
Pana acum, nu a fost rezolvata nici una din sesizarile facute la autoritati – desi mi-au dat numere de inregistrare. Exista si o aplicatie in sensul asta Civi Alert, iar oamenii fac super treaba.
Am raportat un trotuar intreg distrus, de circa 300m, si nu s-a schimba nimic.
In schimb, in acelasi cartier, pe bulevardul principal, are grija nea primar sa ude iarba si sa o tunda la zi/regulat.
Si pot continua asa ani intregi.
Da’ raspunsuri ai primit vreodata?
Concluzia (fuckin’) logica: romanii sint cacanari incepind din radacina (adn)
Nu era sediul PSD sector 5 in cladirea aia? Probabil l-au mutat, ca nu mai vad sigla pe cladire in poza.
Probabil i-a scos Firea sa ii vina mai ușor sa monteze scena pentru festivalul Floarea din gradina.
Sa nu uitam ca in proiectul inițial trebuia sa fie plantati niște copaci in piață, acum este doar piatra cubica: bucuresti.tourneo.ro/cum-va-arata-piata-universitatii-in-2012-bucuresti_8687.html
Si la AFI Cotroceni s-au scos stâlpisori din beton. Asta după tragedia de la Colectiv ca să se poată cu mașinile de pompieri. Posibil si acolo sa fi fost scoși din același motiv.
La mine in cartier si-a deschis un cefos un salon de înfrumusețare. Trotuarul e destul de lat. Sunt mereu masini parcate pe o parte, ca in Bucuresti. E ok ca nai raman cam 4 m liberi. Ei bine, cefosul isi lasa seria 5 fix in fata scarilor de la salon dubland deja masinile parcate . Si nu pentru ca nu ar gasi loc. Asa face mereu.
reclami la poliția locală până se satură.
Inainte sa ma mut la bloc, stateam la curte. De mai multe ori am gasit poarta blocata. Doar in weekend s-au deranjat sa vina, in rest era aceeasi placa: agentii nostri sunt prinsi cu fluidizarea traficului, încercați la rutiera. La rutiera nu se forma, cred ca scosesera telefonul din priza.
In plus, de cand cu noua dispozitie conform careia te pot amenda doar daca esti prezent, cred ca nici nu se mai deranjeaza..
@Cipper: de ce nu pui un semn mare – nu blocati poarta ca vi se inmoaie cauciucurile? Si la fiecare meltean care totusi parcheaza ii spui ca data viitoare o sa plece cu ea pe platforma. Ala sigur nu te mai incurca pe acolo, chiar daca nu faci ce scrie pe semn (ca e infractiune).
Poti in schimb sa-ti parchezi niste lazi goale, tomberonul de gunoi sau o lada de cuie.
Feeria Băneasa. Când e aglomerat vezi mașini mai scumpe decât un apartament de doua camere parcate pe trotuare și mai știu eu unde, dar în parcarea subterană sunt mereu locuri. Mi se pare tare cum eu îmi permit să îmi parchez cazanul la subteran
Mall Baneasa – locurile pentru handicapati ocupate in proportie de 100% de gipane si alte masini scumpe.
Avem patru (4) parcari in zona (Unirii, Cocor, TNB, Universitate) si lumea tot isi lasa masinile pe stradutele laterale la parcangii si pe trotuar. Asta inseamna EDUCATIE!
Nu cred ca acei stalpi au fost scosi, daca va uitati in poza cu atentie, se poate vedea cum bordura in locul respectiv este mai jos. Pe acolo parca sunt niste piloni automati care intra in pamant, piloni ce poate au fost coborati pentru a intra masinile de marfa/materiale/ constructii/ etc. In poza se mai vad niste dale stricate, care mereu se sparg la imbinarea cu bordurile sau capetele trotuarelor, pentruuuu ca nu sunt bine puse de la inceput. Aprob majoritatea comentariilor de mai sus, trebuie facut ceva legat de modul cum se parcheaza in Bucuresti si nu numai. Nesimtirea este din ce in ce mai mare. La bloc am un restaurant destul de plin mai mereu, vine o tanti care se chinuie vreo 5 min sa isi parcheze masina pe un loc platit, parcheaza, se da jos, da sa plece, se intoarcce, mai face cateva manevre si coboara. Ii atrag atentia ca daca tot parcheaza pe un loc platit, sa lase macar un numar de telefon pentru a fi contactata. Reactia a fost priceless, „asa trebuieee???”. Mentionez ca era din Bucuresti, nu din provincie unde sa spunem ca ar mai fi avut o scuza.
Cheama politia locala.
P.S. poate ma insel dar cred ca in timpul zilei intre 10-16 parca sau ceva asa chiar si loturile platite pot fi ocupate de altii daca sunt libere.
@Z: te inseli. Locul pe care il primesti de la primarie si pe care ai platit impozitul la zi e al tau 24/7.
Cel putin in Bucuresti, asa e, nu stiu in alte orase.
azi eram pe trecerea de pietoni si a trecut un boss de boss cu un x6 razant pe langa mine, cu masina de politie in spatele lui, deci despre ce vorbim aici?
Idee de afaceri
O gioarsa de duba plina cu parapeti de beton (din aia de 60cm inaltime).
Treci pe langa un melten care a parcat aiurea ? Pac, fata spate stanga dreapta niste parapeti – fara sa-i atingi masina!
Mai pui si semn de santier si gata!
Îți trebuie tiruri, nu dube și câteva săptămâni de concediu. E plin Bucureștiul de băieți d’astia. Și se regenerează ca Wolverine: pleacă unu’, vine altu’.
Evident ca este fals, cel putin partial. In perimetrul zonele unde exista parcari cu plata ar trebui date amenzi. Punct.
Ora 6:10, Prelungirea Ghencea. Un distins domn scotea stâlpii de pe trotuar cu târnăcopul, în timp ce mașina lui era pe avarii și bloca traficul.
Asa, si? Ai filmat, ai luat numarul masinii, ai sunat la politie, ai reclamat, chestii de genul asta? sau doar ai retinut cazul ca sa il dai pe vreun blog la momentul potrivit?
kkat, e 5 lei ora de parcare in subteran bos, de unde atata malai?
Biletul de metrou e mai ieftin.
Acum vreo 4 ani locuiam pe lângă Metroul Păcii unde este autogara Militari. Fiind ieșirea din București au tot apărut microbuze care fac transport de persoane. Nu știu ce autorizații aveau dar își parcau mașina aiurea pe trotuar.
Am făcut o sesizare pe site-ul PMB si nimic așa că am făcut alte 10 sesizări folosind adrese de email false. Rezultatul a fost că la 2 săptămâni Poliția Rutiera ii amenda pe cei cu microbuze, unii și-au pierdut licența pentru niste nereguli.
Zilele trecute am avut neplacerea de a ajunge din nou prin cel mai mare sat din Romania. Am parcat la universitate, am platit 5 lei pe ora intr-o parcare cu locuri minuscule, in care abia poti iesi din masina, dupa care am iesit la suprafata, evident. Ajung pe calea victoriei, la 2 pasi de sediul politiei, vad masini pe trotuar, parcate cate 3, 2 masini parcate pe trecerea de pietoni cu maxim juma de metru lasat intre ele. Deh, e bine sa poti parca gratuit acolo unde ai tu chef.
in brasov ca sa aduca ceva oameni in parcarea (goala) de la spitalul militar – au inceput sa desfiinteze parcari ( ex. in spate la aro pt. 20 de metri de banci pe asfalt), vor sa faca pietonal muresenilor, etc
ar trebui sa se dea amenzi la cei parcati ilegal cand exista variante in 5-10minute de mers pe jos, dar in zone in care efectiv nu ai solutii ar trebui sa fie si aia intelegatori
miticii mitici raman
Acolo sunt niște stâlpi retractabili ( http://imgur.com/a/oWsFS ) dar nu știu dacă funcționează sau nu. Au pus astfel de stâlpi la toate intrările în centrul vechi dar se plângeau unii polițiști la un momentdat că nu au destule telecomenzi pentru ei .