Având în vedere că este sezon de plajă și soare mult, concediu și mare, vrem să te ajutăm să îți alegi crema de protecție împotriva razelor soarelui. Expunerea la soare îți bombardează pielea cu raze ultraviolete, care generează bronzul. Dar nu despre cum ne bronzăm discutăm acum. Ai nevoie de protecție împotriva razelor solare pentru că expunerea prelungită la soare cauzează arsuri și poate duce la cancer de piele.
Cu cât ai pielea mai sensibilă, cu atât ești mai expus la efectele razelor solare. Cum alegi crema cea mai potrivită?
Trebuie sa iei in calcul tipul tau de piele:
Roșcați, cu pistrui – se arde cu ușurință, se înroșește fără să se bronzeze, foarte sensibili la soare
Piele foarte deschisă la culoare, păr blond, ochi albaștri sau verzi – se arde de asemenea cu ușurință, se bronzează foarte puțin și e sensibil la soare
Piele de culoare obișnuită, păr castaniu/negru – se arde câteodată, se bronzează maroniu deschis în mod treptat, puțin sensibil la soare
Piele maroniu deschis, din zona mediteraneană – se arde foarte rar, se bronzează întotdeauna maroniu închis, sensibilitate minimă la soare
Piele maroniu închisă, de tip arab sau nord-african – nu se arde, se bronzează bine, insensibilă la soare
Pielea neagră – nu se arde niciodată, insensibilă la soare
Ne uităm apoi la factorul de protecție. Numărul nu indică timpul de expunere la soare în care suntem protejați de efecte negative: de exemplu FP15 nu te ajută să stai de 15 ori mai mult timp la soare decât ai putea în mod normal să stai.Factorul de protecție exprimă nivelul de absorbție al undelor ultraviolete și variază de 93 la 97% între factorii de protecție 15 și 30.
Majoritatea cazurilor au nevoie de un factor de protecție între 15 și 30, pentru că numerele peste 30 nu aduc prea multă protecție în plus față de produsul respectiv.
Crema de protecție solară vine în formă de cremă și spray, cel mai adesea. Recomand cu căldură crema în favoarea sprayului, deși pare mai dificil de aplicat decât cel din urmă. Bronzul e mult mai uniform și mai bun dacă stratul aplicat pe piele este unul uniform. Spray-ul din păcate, nu pulverizează aceeași cantitate de fiecare dată. De aceea e posibil să te trezești cu diverse forme circulare pe tine la sfârșitul zilei de plajă și să fie nevoie apoi să stai a doua zi să umpli golurile lăsate de prea multă cremă pulverizată. Cu crema din tub durează mai mult aplicarea și te bronzezi uniform.
Există versiuni de creme pentru protecție solară care rezistă la apă, însă e bine să reaplici crema după ce reveniți de la înot, pentru a fi sigur că nu te arzi.
Atenție mare cu copiii de sub 6 luni. Ei nu au voie să intre în contact cu chimicalele din crema de protecție solară și ar trebui apărați de soare cu ajutorul umbrelelor sau a altor mecanisme de barare a soarelui.
Totodată, nu recomandăm să stai la soare între 12 și 15, oricâtă protecție solară ai folosi, deoarece razele puternice din acel interval produc arsuri serioase, mai ales la cei cu piele mai sensibilă.
Foarte folositor, mersi
Eu as zice chiar intre 11 si 14 sa nu stam la soare. Si expunerea progresiva e sfanta!
Dacă e să fim cu adevărat prevăzători, intervalele în care soarele e cel mai bun sunt între 7 și 9 și după ora 16. Atunci sunt mici șanse să te arzi
factorul de protectie reprezinta timpul, in minute, pe care il poti petrece la soare fara ca pielea ta sa se inroseasca.
Factorul de protecție reprezinta nivelul de filtrare al razelor UVA și UVB pe care îl asigură crema și nu timpul pe care îl poți petrece la soare. Crema e influențată de factori ca intratul în apă, transpirația, cantitatea aplicată și nu există posibilitatea să estimezi timpul în care ești protejat.